Disperările lui Dumnezeu

sunt blesteme în lume ca nişte limbi de foc
care pârjolesc vise, speranţe, iubiri
senzaţie halucinantă în tenebrosul joc
al morţii fără milă pusă pe cotropiri.

sunt tragedii şi drame aproape de noi
teroarea încolţeşte ca scaieţii în câmp
moartea pune bombe duce propriul război
zdrenţe de fericire -s suspendate în timp.

când demonii respiră se pornesc tornade
ridică în neant tot ce-ntâlnesc în cale
mi-e teamă tot mai des că raiul decade
prea plin de orgii de tenebre letale.

prozeliţii morţii fac cu viaţa rocade
aruncâdu-i splendoarea în sfere infernale.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cenaclu virtual

în miez de noapte întâlnesc steaua mea
mereu mă sfătuieşte ca o soră dragă
să ocolesc demonii trecând de lume rea
viaţa mea sa fie dulce ca o fragă.

la cenaclul cu luceferi sunt prezentă
slove de lumină povestesc şi eu
sunt la şcoala vieţii nu sunt repetentă
cu teza credinţei ajung la Dumnezeu.

îngerii mă ridică pe valuri turcoaz
şi pe creste de munte aproape de cer
unde disip tristeţea şi fac haz de necaz
vise mari, speranţe azvârl în eter.

în mirabila noapte sufletul e treaz
lumina stelară dezleagă oricare mister.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Metamorfoză

iubesc vibraţiile care se nasc din fericire
lasă mult în urmă temerea şi tristeţea
când muzica respiră acorduri de iubire
destramă misterul etalându-şi fineţea.

iubesc gândul ce înfrânge esenţele morţii
care desfigurează iluzia şi fantezia
în aparenţe mă declar de partea vieţii
în ceasuri de tihnă muzica mi-e frenezia.

gânduri în noapte au precizie misterioasă
un laconism tulburător agită vise
în adierea amintirilor mă simt voioasă
mă conversez cu vântul din raţiuni admise.

asist cu conştiinţa la metamorfoză
uneori sunt lotus alteori sunt roză.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape totul cade pradă uitării. Şi acest mare război, şi morţii care nu se vor mai întoarce niciodată, toate ajung să aparţină unui trecut îndepărtat. Viaţa de zi cu zi pune stăpânire pe noi şi multe lucruri importante sunt împinse înafara minţii noastre ca nişte stele vechi şi îngheţate. Sunt prea multe amănunte care ne frământă gândurile cotidiene, prea multe lucruri pe care le avem de învăţat. Deprinderi noi, cunoştinţe noi, tehnici noi, cuvinte noi. Şi totuşi, oricât timp am lăsa să treacă, orice s-ar întâmpla pe parcurs, sunt evenimente care nu se uită niciodată. Sunt amintiri care rămân neclintite înlăuntrul nostru, ca o piatră de temelie.

Haruki Murakami în Kafka pe malul mării
Adăugat de iulia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe viaţa mea

E moartea vecină cu mine
Stă c-un etaj mai sus
Asta n-o spun ca să mă laud
Că sunt vecin cu moartea
Ci doar că stau la bloc.

Eu am aflat sunetul vieţii:
Viaţa
Şi-al morţii:
Moartea
Stau supraetajate
Într-un bloc turn.

Moartea e mai săracă –
Pensionară,
Văduvă
Şi fără apometre
Sau repartitoare.
Şi-a tăiat şi căldura:
N-are teamă că moare.

M-a chemat de curând
Să-i bat în cuie un geam
Şi m-am dus
Nu mi-e ruşine s-o spun.

Că va veni o zi
Când moartea va veni
În vizită la mine
Să mă ia pe la ea
Şi mă voi duce...

Nu v-o spun să mă laud
Că voi muri
Ci doar că trăiesc
V-o spun sincer,
Pe viaţa mea.

Moartea stă pe viaţa mea.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stafia Morţii...

În strălucirea neagră, inertă şi hidoasă,
Chiar unde niciodată o rază n-a pătruns
Aproape mi-e doar tihna, o ţâţă ticăloasă,
Din care storc cu sete pentru-al sorţii uns,
Să mă prefacă-n lume în fel şi chip ascuns...
În umbră albicioasă cu aura zdrelită,
În lacrimă de piatră, întindere de colb,
În teamă la vedere şi şoaptă ponegrită,
În cucuvea, păianjen, în liliac sau corb,
În cânt de despletire a unui glas de morb...

Şi cine sunt în faţa sorţii?...
Sunt nimeni sau sunt cineva,
Sunt peste tot şi nicăieri
Dar sunt Stafia Morţii!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (30 martie 2018)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebări fără răspunsuri

sunt mii de întrebări fără răspunsuri
de ce se-ntâmplă-n lume atâtea tragedii?
de ce se ruinează vieţi cu neajunsuri?
spitalele-s bolnave, de ce nu sunt remedii?

de ce mor suferinzii în singurătate?
de ce ne pleacă medicii în tări străine?
e trist şi Dumnezeu într-o eternitate
înconjurată de deşert şi de ruine.

neamul îmbătrâneşte inundat de probleme
de ce sunt guvernanţii aşa incompetenţi?
conştiinţa nimicului atrage blesteme
şi ţara se umple cu delicvenţi.

de ce oamenii îndură amar şi anateme?
de ce nu-s precum îngerii-n iubire consecvenţi?

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În Iadul plin de jar ...

Din floare-n floare gându-mi rătăceşte,
Şi-n zborul său fantasme întâlneşte,
Oricât aş vrea să nu-mi mai iasă-n cale,
Ele apar, regret că..... Sunt letale.

Aş vrea măcar, petala să-mi rămână,
Să o privesc, apoi s-o iau de mână,
Zâmbind să rătăcim, spre porţile deschise
Şi astfel să-mi dispară, fantasmele din vise.

Dar.... visele sunt vise, fantasmele apar,
Nu-mi pot stâlci dorinţa, că-i plină de amar,
Acesta mi-e destinul şi... totu-i în zadar.
Mă scald, plutesc, visez, în Iadul plin de jar.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu (3 mai 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe valea suspinelor

nule sunt gândurile ce nu cresc pe suflet
sunt precum scaieţii în câmp pustiit
emoţii ce s-au stins la baza unui sunet
care se vor un cântec sub cald asfinţit.

soarele e singur într-un deşert arid
cu oaze de iubire rare şi mititele
clepsidră răsturnată în grotescul vid
veacul care geme sub ruine de castele.

amintiri care bântuie ca fantomele noaptea
fug, se-ascund de lumina suavă stelară
în jocurile vieţii e prezentă şi moartea
fulgerând fericirea imaginea-i clară.

pe valea suspinelor speranţe trec puntea
spre visul ce se-armonizează cu steaua polară.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri insomniace, noctambule

sunt multe nopţi la rând de când nu dorm
poate că visul a ajuns prea greu de dus
nu pot să cred că treptat mă transform
într-o nălucă. să bântuie prin lume după Isus.

caut pacea, liniştea, iubirea, mântuirea
caut gânduri limpezi proaspete echilibrate
seninul universului care aduce împlinirea
a sute de speranţe ce au însemnătate.

cerul îşi etalează splendoarea străveche
Luna se plimbă agale cu nimb argintiu
cu alaiul ei de stele care stau de veghe
să nu se simtă nimeni printre ele pustiu.

pe oceanul cunoaşterii am cucerit o leghe
unde viaţa şi moartea într-o luptă le ştiu.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe patul morţii, în plin proces

Se căieşte-ndurerată,
Tot cătând spre propriul fiu,
Că l-a dat în judecată
... Prea târziu!

epigramă de Ioan Toderaşcu din Urmaşii lui Cincinat (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de mama (Pentru mama mea, la 53 ani)

Mi-e dor de mama când e departe,
Mi-e dor de mama când mi-i aproape.
Dor o să-mi fii pănă la moarte,
Căci ea mi-a dat viaţa, m-a învăţat carte.

Mi-e dor de dânsa când soarele răsare,
Când pomii sunt în floare,
Fără ea lume mică mi-se pare -
Cât ea este de mare.

Nici cerul plin de de stele
Nu e aşa de frumos
Cum e glasul mamei mele -
Cald şi melodios.

Mi-e tare dor de dânsa,
Şi dor o să–mi fie mereu,
Căci ea este
Un înger păzitor al meu.

poezie de Vladimir Potlog (25 octombrie 2010)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decadenţă

de multă vreme minuni n-am mai văzut
omenirea ca natura în hăuri decade
furtuni fac ravagii nu s-au prevăzut
curg nenorocirile din cer... cascade.

în puterea lui Hristos m-am încrezut
L-am cinstit cu versuri cu balade
de multă vreme minuni n-am mai văzut
omenirea ca natura în hăuri decade.

splendori de primăvară pier în nevăzut
pe întreg pământul bântuie tornade
departe de biserici îngeri au decăzut
pretutindeni moartea se înfruptă din roade.

de multă vreme minuni n-am mai văzut
omenirea ca natura în hăuri decade.

hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psaltir

la poarta paradisului se aud armonii
un dans în lumină întru veşnicie
ore fără necazuri şi fără demonii
când fericirea lumii are trăinicie.

credinţa mea atinge punctul culminant
Dumnezeu locuieşte şi în sufletul meu
dezleagă timpul de coşmar terifiant
la viziuni supreme mă inspiră mereu.

nutresc conceptul graţios al nemuririi
o lume fără timp şi fără de durere
melancolia îngerilor ca o lege a firii
noianul de speranţe cules din emisfere.

intervenţia divină în principiul iubirii
ce voalează căderile din sfânta înviere.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teză despre moarte

o parte din sufletul meu e în doliu
după părinţii dragi care-au murit
pământul i-a acoperit ca un linţoliu
dar ei sunt împăcaţi cu faţa spre zenit.

aşa e viaţa cu moartea sfântă lege
ne naştem cu ea o purtăm în noi
dar nu e om acela care nu culege
lumini şi fericiri savuroase şi moi.

încă viaţa o iubesc cu moartea în spinare
încă nu ştiu cum să o confrunt
cu probleme mă apasă spatele mă doare
suspină şi timpul prin părul cărunt.

când va veni ziua să nu-l văd pe soare
am să-i zâmbesc morţii n-am să mă încrunt.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e milă

Nu mi-e milă de ajuns să iubesc viaţa făpturilor tale,
pe care le-ai facut ca să le ucizi.
Mi-e milă, omule, de tine.
Mi-e milă de copiii tăi plăpînzi.
Mi-e milă că te istoveşti muncind.
Mi-e milă de caii care cad subt povară.
Mi-e milă de cîinele pribeag.
Mi-e milă de păsările care plîng iarna în codrii îngheţaţi.
Mi-e milă de cerbi, căprioare şi iepuri ucişi de omul de
care mi-e milă.
Mi-e milă de vită blîndă, faţă-n faţă cu ucigaşul topor.
Mi-e milă de stejarul doborit din rădăcina lui.
Mi-e milă de toată carnea, de toată vlaga, de toată slăbiciunea.
Mi-e milă de tine, canalie perfidă - javră cu inima seacă şi
cu creierul murdar.
Mi-e milă şi de tine, înfumurat şi prost.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răni pentru templul meu

Totuşi nu mă sinucid
prea-i de tot urât în lume
îmi voi pune rana-n zid
templul meu să o consume

N-o mai fi urât în lume
moartea îşi cam bate joc
viaţa se ţine de glume
nenorocul de noroc

Moartea să nu-şi bată joc
îmi pun viaţa iată-n zid
la cuvinte le dau foc
poate astea mă ucid

Şi cum e urât în lume
îi dau morţii un alt nume

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (30 noiembrie 2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă ardentă

ridică Doamne de pe mine boala năucitoare
şi moartea ce mă strânge cu braţele de fier
lasă-mă cu speranţa cuprinsă de ardoare
cu credinţa sfântă pe-al vieţii palier.

sunt fragilă Doamne ca petala de floare
nu mă lăsa stingheră cu vântul furibund
m-apleacă la pământ şi sufletul mă doare
că pierd din energie şi-n neant mă afund.

ridică Doamne de pe mine neagra tristeţe
în lumina Cristică să mă mai delectez
amintiri mă poartă în prima tinereţe
lasă-mi fericirea să nu mai delirez.

ţine-mă Doamne în braţe cu sfânta justeţe
de moartea îndârjită să mă eliberez.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea n-are flec la tocuri

de trăit, trăim prin vise
sau prin jocuri de culise;
viaţa este-un schimb de focuri,
moartea n-are flec la tocuri.

gândul morţii ne apasă
şi ne smulge o grimasă;
suntem predispuşi la şocuri:
moartea n-are flec la tocuri.

am rămas fără cuvinte...
morţii strigă din morminte:
hai să facem schimb de locuri!
moartea n-are flec la tocuri.

poezie de Ionuţ Caragea din Negru sacerdot (2008)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp pasager romanţios

peste sate pluteşte fumul gros din sobe
frigul s-a instalat peste ţara întreagă
preoţii s-au înveşmântat cu negre robe
şi predică-n biserici din scriptura dragă.

urmele se pierd prin ploaia ce cade
viaţa ca sufletul s-a dilatat în bolte
romanţa toamnei răsună în cascade
dospodari sunt fericiţi cu a verii recolte.

e timpul nunţilor cu armonii în spaţii
coloane de iubire se ridică la cer
avânturile vremii nutresc la constelaţii
de vise şi de fericire când grijile pier.

leagăn al uitărilor prilej de revelaţii
este timpul meu prin lume pasager.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa dintre veşnicii

Între veşnicii, e-o lume fără chin, fără hotare,
Nu e plângere şi teamă, nu-i durere care doare.
Printre-ntunecate valuri ce-au sculptat paşii răniţi,
Sunt doar cupe de lumină, când veţi trece, să sorbiţi...

Trepte-s, spre-a urca spre viaţă, moartea voastră de păcate,
Este-acolo fericire, este-acolo libertate!
În genunchi sorbiţi din stele luminarea nemuririi
Şi culegeţi de sub umbre, doar petalele iubiri...

Nu, acolo nu-s morminte, nu sunt ploi şi nici furtună,
Se strâng îngerii-n petale şi-ţi urează noapte bună.
N-ai cătat întru biserici şi credinţa – drum de vis,
Poarta libertăţii tale, de furtună s-a închis?!

Se prelinge ca o boală-n trupul putrezit de veac,
Moartea ta spirituală. Şi la moarte nu ai leac...
Bogăţia-n suflet ţi-este, în zadar mormânt şi cruce,
Cu nimic din ce-ai strâns, Doamne, cu nimic nu te vei duce...

Jos ne e nimicnicia, sus averea strânsă-n palme...
Vreau să fiu mai bun, mai simplu, de folos doar Ţie, Doamne.
Când mi-e sufletul o rană, Tu ai leac spre vindecare...
Peste sufletele noastre, plouă mir, iubite Doamne!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!