Vipera calmă a clipei

în tăcerea asta ca o viperă calmă
mă pornesc a scrie

la început de an totul pare de neatins
curajul încropeşte poveşti
şi ei
stau cuminţi sub covoarele de iarbă veştedă

numărăm cuvintele lor

ultimele cuvinte în tăcerea asta
ca o viperă calmă

înainte de otravă uneltele tainelor
ni se zvârcolesc în mâini
apoi
se deschid porţile unui alt timp

inexistent timp

ca o formă de metal care
ne absoarbe în lucirea lui
apoi ne reconturează

alchimii nenumărate se împletesc
în aceeaşi mişcare
a unei pete metalice
în care carbonul
capătă coduri neînchipuit de frumoase
imposibil de dezlegat

dar

se deschid porţi prin vipera calmă a clipei
în care noi
trăim retrăim la nesfârşit
copilăriile

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E adevărat, ţara este calmă, calmă ca o morgă sau un mormânt - asta vrei să spui?

citat din Vaclav Havel
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mare calmă

Cât de calmă,
Ciudat de calmă
Este astăzi marea bleu ciel –
Nu este bine
Pentru nicio apă
Să fie calmă-n acest fel.

poezie de Langston Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Insomnia

sunt insomnia propriului timp
chiar dacă
ilizibil fiind
sau poate chiar inexistent
lasă urme de ceară
pe crucea numelui meu
în care
literele alcătuiesc
geometria unui spin

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O fericire calmă şi în acelaşi timp şi violentă, în faţa căreia sufletul nu opunea nici o rezistenţă; o beatitudine a simţurilor care depăşea senzualitatea, ca şi cum ar fi participat la ea o fericire cerească, la o stare de Har. La început starea se susţinea numai din priviri. Apoi am început sa ne atingem mâinile, fără a ne despărţi totuşi, ochii. Strângeri barbare, mângâieri de devot.

Mircea Eliade în Maitreyi
Adăugat de Dia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât mai putem expira

tu, cel care cânţi iubirea în
cu totul alte verbe
decât cel al cuvântului dintâi
pe unde-ţi mai bate inima şi unde te pierzi
atunci când
las palmele încet pe cuvintele tale
şi te aştept să respiri
uneori sunt o Ană fără glas
alteori simt în mine fiecare inel prin care
tu dărui neîncetat din harul tău
alteori ne împletim vârfurile degetelor
într-un vers unic prelung primit de păsări
şi totul prin aer umple sacul de nevoi
cu litere umbre de litere
semne infinite semne pe care
pleoapele le închid ca într-un sipet
firide în zidul tău alb firidă în şorţul meu alb
şi jocul păsării şi ea albă
cu ghearele zdrobind zdrobindu-ne cântecul
ce iubire poate fi asta purtată pe sub tălpile Lui
când tu uiţi să priveşti cuvintele
eu uit să nu le privesc
şi atunci
deasupra tuturor verbelor folosite
pentru a ne defini
aşternem tăcuţi câte un fascicul de lumină
aparent iubitoare
atât mai putem expira
inspiratul pare a fi interzis de legile
moral umane
râd râzi apoi mă înjuri birjăreşte
ca un profesor al tuturor timpurilor
cifrelor numerelor graficelor
geometriilor zburătoare
Amin iubirii omeneşti
curăţare vindecare apoi speranţa unei
miruiri nicicând amânate
Amin!

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbaţii sunt infatuaţi, îngrozitor de orgolioşi, sunt invidioşi, geloşi şi bârfitori. De asta, pentru un bărbat atrăgător, care s-a lepădat de teribilisme şi aere de invincibil, unele uşi se deschid larg, altele, în spatele cărora stau tot barbaţi, se deschid mai greu sau nu se deschid niciodată.

citat din Dan Bittman
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Alunec în somn printre amintiri
amestecate cu prezentul
prea multe cărări s-au închis
prea multe locuri şi-au părăsit bucuria
prea multă frumuseţe şi-a închis pleoapele

Mă plimb prin curtea bunicilor
care acum nu mai este
nimicul s-a aştenut în zidurile prezentului
ziduri înalte fără pietre unghiulare
ziduri aparent frumoase
în ochii celor care văd numai ziduri
încăperi uriaşe fără sens
în locul cămăruţelor
cu praguri înalte cu uşi cântătoare
doinindu-şi copilăriile părinţilor
nu mai sunt

Grădina bunicilor acoperită de dale
florile pomii tăiaţi fără milă
civilizaţie fără civilizaţie care
rupe tot sapă tot
închide totul în cuburi plate
ca nişte graffiti aruncate pe ziduri

Păstrez totul în cutia albastră
roasă pe la capete
a mamei
acea cutie din raftul îngust de sus
în dreapta
nici ea nu mai este
dar înăuntrul a rămas neatins

Dau deoparte capacul cutiei noi şi
răbufneşte asupra mea
copilăria adolescenţa
o picătură de maturitate în care
eram mamă

Mă bucur privind zâmbetul mamei
şi îi aud glasul povestindu-mi aproape zilnic
câte o fărâmă din bucuriile şi tristeţile dumneaei

Asta mă linişteşte mă adoarme ca pe un copil
mă alină ca pe un copil
trezeşte bucuria pe care
am ascuns-o demult
acolo
în miezul fierbinte al unei cutii cu minuni

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea îngerilor

tăcerea lui Dumnezeu este neantul
un întuneric care încetineşte
tăcerea mea este o lumină care încetineşte
vorbele-mi sunt răzvrătiri ale întunericului
aşa cum stelele sunt răzvrătiri de lumină
în tăcerea lui Dumnezeu

Doamne scrie cuvintele scrie cuvintele
am obosit să strig din visul altuia
mâinile mi s-au lipit de atâta rugăciune
la marginile vieţii demult nu mai locuieşte moartea
doar îngeri cu pene smulse sângerează
în tăcerea lor

poezie de Simion Cozmescu din Poememailungidecâtnumeletău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aner Clute

Mereu şi mereu, aveau obiceiul să mă întrebe,
În timp ce cumpărau bere sau vin,
La început în Peoria, apoi în Chicago,
Denver, Frisco, New York, oriunde am trăit,
Cum s-a întâmplă de trăiesc viaţa asta
Şi cum a început totul.
Well, le-am spus, o rochie de mătase
Şi promisiunea de căsătorie a unui om bogat –
( A fost Lucius Atherton).
Dar nu a fost chiar numai asta.
Închipuiţi-vă că un copil fură un măr
De pe raftul unui aprozar
Şi că toţi încep să-l numească hoţ,
Ziaristul, preotul, judecătorul, şi ceilalţi –
"Un hoţ", "un hoţ", "un hoţ", oriunde merge
Şi că el nu capătă de lucru, şi nu poate avea pâinea zilnică
Fără să o fure; de acea copilul fură.
Felul în care comunitatea priveşte furtul unui măr
Face copilul să fie ceea ce este.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşi în pustiu

trăim în bordeie
mâini însângerate
capete plecate
în suflet port ruşinea unui neam
ce a bântuit aici
şi a trecut
prea repede
apoi a venit tăcerea
somnul etern
cuvintele se agăţau
apoi piereau plângând
privesc spre zările deşarte
aici, nu în altă parte
ale unui suflet
păşind prin pustiu
ce pot să fac
decât să pier
în sumbra linişte a unui gând
trecut odată pe aici

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Studiem golurile

numărăm pietrele
ascultăm mişcarea staticii lor
de parcă libertatea
nu ar fi condiţionată
studiem golurile pentru că
în plinuri ne împleticim paşii

vise nuanţe fără de gust
şi muzica sălcie care răsună
într-o sală de aşteptare
la dentist
totul pare că stă într-un cleşte
şi-n acel instrument de tortură
pentru timpanele obosite

pentru că timpul
smulge dinţii vârstelor
m-am hotărât să aleg o piatră
rămân cu ea încercând să cern
cuvintele
rămase aninate de aşteptări

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tom Merrit

Chiar de la început am suspectat ceva –
Ea era atât de calmă, şi mai mereu cu mintea în altă parte.
Într-o zi, am auzit uşa din spate închizându-se,
În timp ce intram prin faţă; l-am văzut strecurându-se
Prin spatele afumătorii în gradină
Şi alergând peste câmp.
În acea clipă aş fi fost în stare să-l ucid.
Apoi, în ziua când, plimbându-mă lângă Al Patrulea Pod,
Fără un băţ sau o piatră în mână,
Deodată l-am văzut stând acolo,
Speriat de moarte, încercând să-şi stăpânească iepurii,
Şi tot ce am putut să spun a fost: "Nu, nu, nu,"
În timp ce el a ţintit şi a tras drept în inimă.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urma şarpelui pe cărarea albă

cu orbitele albe ale degetelor
ating prezentul
văd trecutul ca pe un vas răsturnat în nisipul prezentului
viitorul este acea crăpătură care îmi taie aripile
şi ochiul alb al degetelor când
încercând să mă cuprind
nu mai aflu nimic

oricând poate veni solia unui cuvânt dintâi
suspendat între a fi
şi a muri ca un copac
pe verticala aşteptărilor copilului

aşa că

deschid larg porţile
orbitele albe ale degetelor le umplu cu sine
cât mai mult sine

la fel ca o fântână cu şapte inele
solia goleşte de sine orbitele goale ale degetelor

apoi

Totul

se umple

cu Dumnezeu

orbitele goale ale degetelor se cuprind
şi cuprind
icoana cuvântului dintâi

Mama,
uite cum se aprind candelele mărunte
singure!
spune copila
ceva mai târziu femeia
cu ochii din cărbunele prezentului
într-un acum promis a ne fi
iubire

mama răspunde copilei

fără credinţă totul e nimic
sau urma şarpelui pe cărarea albă a bucuriei de a fi

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coperta unei vieţi returnate

râd în mine
ca o carcasă fără flori agăţate de rostiri
plâng peste toate ramurile de măr adunate cu migală de moarte
înainte ca fila ultimă să aducă plinătatea bibliotecii din care
am căzut
ca o carte neterminată

e un glas profund pe care
îl aud în fiecare dimineaţă
când trezirea devine tot mai grea

e un strigăt înfundat în lumea asta pe care
îl simt în fiecare fibră a materiei frustrate pe care o exprim

hohotesc la margini de drum ca o zdreanţă a unui pas neîmplinit
metaforă a prezentului umanului

(coperta unei vieţi returnate
sufocă umbra
cineva sare în ajutor şi cum orice carte se închide
rămâne şi el în cuprins
la un punct de capitol
oarecare)

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început locuim în cuvinte ca într-o mare casă comună. Apoi, câte unul dintre noi îşi ia cuvintele cu el şi se mută singur pe o colină. Îşi face acolo coliba lui. Iar ceilalţi vin s-o viziteze. La început câţiva, apoi din ce în ce mai mulţi. Încet-încet, se mută cu toţii în coliba lui. Cel care reuşeşte să facă asta se numeşte scriitor.

Gabriel Liiceanu în Întâlnire cu un necunoscut (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În locul celei mai spectaculoase activităţi prefer liniştea inimii, iar în locul celui mai mirobolant discurs prefer limpezimea revelatoare a unei tăceri. Există multe feluri de a tăcea. Eu mă refer la tăcerea care, evitând gesticulaţia solemnă, face parte din construcţia unui mesaj, fiind retorică şi lămuritoare, rece şi calmă. În schimbul celui mai sofisticat mod de a fi, aleg să mă risipesc în mirajul celor mai sublime simplităţi.

citat din Cosmin Neidoni
Adăugat de cnn
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin timp

Cum trec prin timp
anotimpuri şi eu.

În urmã - paşi,
înainte - drumuri.

Încotro?
Când totul la întâmplare
ţi se dã, apoi ţi se ia;
ţi se spune, apoi ţi se uitã;
totul o întâmplare,
pânã şi tu.

poezie de Adriana Weimer
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Îmbătrânite mâini
aştern pe filă umbre
de litere prea şterse sau
într-un timp prea viu
din turnuri curge ceara
şi-n degete esenţa

lasă dureri atroce
a sensurilor moarte
sau nenăscute încă
pentru prezent

Mai ştii?

poemul cel din ceară
va curge prin celule

textura unei file
e prea încăpătoare
pentru-a putea cuprinde
întreaga stare-n punct

de-acolo totul lasă
drumul să-şi desfăşoare
curbura unei fine
bătăi de gânduri seci

atunci e timpul, Doamne,
să renască scribul?

atunci e timpul, Doamne,
să-şi lase tremurând
întreaga sa simţire
printre acele straturi-umbre
de-ncovoieri prin viaţă,
prin moarte-n bucurie?

şi-atunci pe unde, Doamne,
să se strecoare lava
aceea care vie îl arde-ntreg?
Pământul
îl răsfaţă
sau este-o nebunie
să se întâmple versul?

habar nu am, dar ştiu,
că după o sclipire urmează
noaptea lungă
în care tot el, scribul,
revarsă-n lume dorul

nu ştie să-l descrie,
nu ştie să-l enunţe
ca pe o problemă simplă
de geometrie clară

prin lacrimă îl lasă
să curgă în neştire
apoi adoarme singur
însigurat de toate

în miez de noapte
punctul
se joacă vesel, tandru
în tâmpla colilie

apoi
descrie linii
care vor fi cuvinte

în pace versul creşte
şi se ascunde-n palmă
ca-n dimineţi senine,
pe câmpul de emoţii,
poemul să răsară virgin
ca miezul scoicii

în perlă să transforme
o filă de-ntrebări

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditez la singurătate

Am crescut într-un ochi de viperă
ca un duşman de moarte,
mi-a rămas teama şi mai ales precauţia
care mă îndepărtează de risc,
în gândul meu nu e loc de întâlnire
e un spaţiu care trebuie să fie sigur.

Supus tuturor greşelilor
meditez o vreme la singurătate
şi deschid pe nesimţite porţile cuvântului,
trec prin ele cu sufletul picurat de tristeţe
până se pierde pe albul hârtiei.
într-un scris ce nu-i al meu.

Ca într-o cădere în beatitudine
caut o stare de imponderabilitate
undeva într-o stea cu numele tău
în care mă regăsesc altfel decât sunt
şi tu mă iubeşti
cu trupul luminos şi înalt.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

viperă

Vipera

E o reptilă târâtoare
Cu sânge rece zi şi noapte
Iar în politică se pare,
Că-i şarpele cu corn... şi lapte.

definiţie epigramatică de Nicolae Bunduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!