Groparul se întoarse îndată spre ieşire, Ilona însă rămase pe peron, nemişcată, cu privirea lipită pe pervazul ferestrei în care Apostol zâmbea uitat… Pe urmă, o coroană înmugurită a unui cireş bătrân acoperi şi fereastra, şi vagonul, şi trenul…

citat celebru din romanul Pădurea spânzuraţilor de Liviu Rebreanu
Adăugat de Tudosa Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îşi simţi trupul atârnând ca o povară. Privirile însă îi zburau, nerăbdătoare, spre strălucirea cerească, în vreme ce în urechi i se stingea glasul preotului: "Primeşte, Doamne, sufletul robului tău Apostol... Apostol... Apostol..."

finalul de la romanul Pădurea spânzuraţilor de Liviu Rebreanu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul

Trenul acesta
m-a uitat pe peron
un fluierat
şi-a plecat
hăbăuc
de unul singur
nu are nevoie de conductor
şi la staţia următoare
se va lipsi
şi de mecanic.

poezie de Daniel Luca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apostol: Iubirea n-a ucis niciodată, Gross. Numai oamenii ucid în numele ei!

replică din romanul Pădurea Spânzuraţilor de Liviu Rebreanu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apostol Bologa: Pe ură nu poţi clădi, precum nu poţi pe mlaştină.

replică din romanul Pădurea spânzuraţilor de Liviu Rebreanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apostol: Mi-e scârbă de civilizaţie, căpitane! Zece mii de ani de civilizaţie nu preţuiesc cât o singură clipă de adevărată împăcare sufletească!

replică din romanul Pădurea spânzuraţilor de Liviu Rebreanu
Adăugat de Tudosa Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu pot avea o iubire; eu nu pot avea decât iubiri. Iubirile acestea însă răsar repede, pâlpâiesc o clipă şi apoi pier, dispar pentru totdeauna, parc-ar fi fost nişte visuri pe cari le uiţi îndată ce te-ai deşteptat din somn...

Liviu Rebreanu în Mărturisire. Pentru Fanny
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua

ziua a rămas nemişcată
lumina a murit pe pervazul ferestrei
negăsindu-şi punctul de plecare

secundele vărsate în timpul tău au halucinaţii
edenice pe clipele deşertice
trandafirii privesc orizontal din vaza răsturnată

cuvintele sunt nesigure în terminarea poemului început
şi totul pare simplu ca o esenţă de pus în cozonac

pe nebăgare de seamă inima creşte
stârnind o bănuială
în timp ce merg spre tine tulburând aerul apatic
mi-e teamă să ne atingem
să nu ne surpăm înainte de a şti că suntem

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe un peron acoperit de seară

Se-nalţă printre fumuri de ţigară,
Un cântec trist, îngânat la saxofon
Şi tu priveşti tăcută într-o gară,
Cum trenurile se-nşiră la peron...

Ai vrea să pleci departe, fără ştire,
Să uiţi aici săracu-ţi geamantan,
Cu tine doar, să iei o amintire,
În căutare să-ţi fie talisman...

Trenul să gonească fără oprire
Lăsând în urmă gară după gară...
Un saxofon mai cântă-a despărţire
Pe un peron acoperit de seară.

poezie de George Ioniţă din Ranita , umbra mea, volum de poezie, Editura Singur, Targiviste,,2011
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parva fiind aproape de Năsăud, doamna Bologa venea în fiecare lună să-l vadă, să-l mângâie... Dar Apostol părea acuma vesel şi mulţumit. Cartea îl pasiona.

citat celebru din romanul Pădurea spânzuraţilor de Liviu Rebreanu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrimgeor se uită urât la el pentru o clipă, apoi se întoarse şi se îndepărtă şchiopătând, fără să mai scoată o vorbă. Harry îi văzu pe Percy şi pe ceilalţi din delegaţia ministerului aşteptându-l pe Scrimgeor, aruncând priviri neliniştite spre Hagrid, care plângea şi spre Grawp, care încă nu se ridicase. Ron şi Hermione veneau cu paşi repezi spre Harry, trecând pe lângă Scrimgeor în sens invers; Harry se întoarse şi merse încet, aşteptându-i să-l ajungă din urmă. Aceştia o făcură în sfârşit, când ajunseră la umbra unui fag, unde stătuseră în vremuri mai bune.

J.K. Rowling în Harry Potter şi Prinţul Semipur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acuzată de...

am devenit arămie în acest prezent rănit
de forma trupului tău ce se dezbracă în imaginaţie
buzele pictează amfora cu chip de pasăre
arderea noastră sălbatică sună atât de aspru
la mijloc de timp sprijinit pe verde gălbui

toamna se abandonează la fereastra cu gratii zig-zag
cu o ultimă suflare îţi lipeşte sărutul pe sânii de aramă
supărată că nu mai ştiu să mă joc mă prinde
dincolo de sâmburii amari în realizarea
unui foarte discret umor şi a unei fine ironii

rezemată de pervazul ferestrei mestec iluzii
înăsprită de nerostire viaţa se schimbă singură
am uitat să fug rămân întunericul fără cuvinte
acuzată de culorile ploii de toamnă
în concertul din mi minor de Chopin
cântat de un pian şi orchestră

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui poet ceferist

La cafenea doar el dă tonul,
C-aşa ajunse renumit,
El are spirit cu vagonul...
Dar cu vagonul de dormit!

epigramă de Constantin Dumitraşcu din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste toate gândurile şi închipuirile micuţului însă plutea veşnic o iubire foarte nelămurită, în care stăpânea Dumnezeu...

citat celebru din romanul Pădurea spânzuraţilor de Liviu Rebreanu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia îşi îndreptă privirea în aceeaşi direcţie; Don Juan încă părea nervos, nu se calmase. O clipă doar îl fixă necruţător pe "bătrân", spre care se uită "urât", dar îşi îndreptă brusc atenţia în altă parte, fără a spune nimic, însă privirea lui cea expresivă spunea destule, toate reproşurile îndreptându-se în mod vizibil spre vechiul său prieten, geneticianul echipajului, care-i refuzase oferta de a-l ajuta. Dar comandantul se retrase tăcut spre bucătăria navei, singur.

citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul

Gări şi iar gări se perindă pe-o cale
Dusă de-a valma, în ropot de tren,
Peste urcuşuri ori pante domoale,
Des prin pustiuri şi rar prin eden.

Gări cu peroane în tristă-aşteptare,
Scrâşnet de frâne, sincope, final,
Strigăte, larmă, semnal de plecare,
Trenul ce iese din gară, brutal.

Unii îl pierd şi aşteaptă un altul,
Alţii coboară pe câte-un peron,
Mulţi îşi încep prin vreo gară asaltul
Spre un mai plin de speranţă cotlon.

Stâlpii se-aleargă spre gara din urmă
Într-o-mbulzeală mai greu de-nţeles,
Căci, printr-o gară ce-a fost nu se scurmă
După ce calea-nainte-ai ales.

Gări şi peroane şi stâlpi ce aleargă,
Vuiet prin urme de paşi, amintiri,
Trenul ce încă mai poate să meargă,
Eu... aruncând prin fereastră priviri.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fetiţo, trenul a sosit, a tras la peron. Încotro doreşti să meargă? Spre care dinre visurile tale? Şi cine doreşti să fie pasageri?

Octavian Paler în Viaţa pe un peron
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

pisica neagrá –
la pervazul ferestrei
un fel de strajá

haiku de Eugenia Paraschiv
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul spre neant

Eu vin cu toată viaţa mea şi gulerul deschis
Şi pe peron aştept un tren ce merge spre abis,
De-aici încolo nu mai sunt nici gări şi nici acari
Doar stelele sunt tot mai mari şi pomii tot mai rari.

Voi lua un tren către neant, mi-am cumpărat bilet,
Mai tare muzica o dau şi inima încet,
Se-aude-un zumzăit mărunt, terasamentu-i mort,
Prin megafon feroviar se ţipă un raport.

Dar eu îi las pe pasageri să zică tot ce vor,
Eu, dacă ei se urcă-n tren, sunt gata să cobor,
Sunt pasagerul spre neant, şi mi-e destul atât,
Cu cei din urmă bani ai mei nu vreau să mor urât.

Călătoria tot o fac, oricât ar fi de greu,
La cap de linie aştept să vină trenul meu,
Dar mi se pare că aud un glas cum n-a mai fost
Certându-mă pentru ceva, luându-mă la rost.

E umbra mea sub felinar, sinistrul ei desen
Ce va cădea la rândul ei în umbra unui tren,
Nu mai e nimeni pe aici, toţi au murit cândva,
Eu sunt de-o viaţă în neant şi nu am cum pleca.

Când greieri duc din loc în loc luminile din cer
M-aşez la geam în trenul meu şi simt că-ncep să pier,
Nu-i nici un tren către neant, ci fapt interesant,
Voi lua neant către neant, neant către neant.

|

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima zăpadă –
dar pervazul ferestrei
numai picături

haiku de Constantin Păun din Liniştea ierbii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

focul în sobă –
pe pervazul ferestrei
stele de omăt

haiku de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!