M-am născut în ţara mai mult ca perfectului

nu pe un picior de plai
nici pe o gură de rai
ci chiar în mijlocul veşniciei reflexive
acolo unde până şi pefectul este simplu
întotdeauna la timpul trecut
ca în lumea poveştilor nemuritoare
din vârful limbii olteneşti
iar viitorul are nevoie de un ajutor imperfect să existe
şi e mai degrabă apropiat
ca şi cum s-ar vrea rapid trecut la mai mult ca perfect
ca să nu cumva să am vreme să mă rătăcesc idiot în acum
am să plec dincolo behăind
ca o mioară căpiată lovită de streche
iar în lână vor căuta îndelung rădăcinile unui măr
pe când lupii vor cânta cu limbile ascuţite
un fel de trei iezi cucuieţi
ce seamănă atât de mult
cu imnul somnoroşilor
din atlantida

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parcă în ciuda luminii întunericul leagă stelele

cum să nu întreb cum stă soarele agăţat acolo
ca un fruct într-un copac invizibil
dar cine să-mi răspundă din pustiul cunoaşterii
oricum în catedrala aceasta nu se trage clopotul niciodată
nici de funie nici de limbă nici în dungă nici la sărbătoare
de teamă să nu cadă galaxiile în ele
cum se prăbuşesc zăpezile în lipsa frigului
din vârful muntelui până pe fundul oceanului
acolo unde nicio stea nu poate lumina de atât adânc

chiar dacă mă întreb ca un idiot
chiar dacă să zicem că aş găsi un răspuns
cine m-ar crede
cui i-ar folosi această măsură a măsurii
în măsurarea nemăsuratului
cum să ridic infinitul într-o fracţie oarecare
ce numitor să-i pun
oricum necunoscuta va rămâne necunoscută
şi dincolo de egal
aşa cum fiecare fluture îşi poartă visul de omidă
fără să întrebe florile de unde vin

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea e o sumă de compromisuri

între cei care nu pot
şi cei care nici măcar nu vor să încerce
pe când învingătorii se mulţumesc
cu ovaţiile clipei şi câteva pumnale
întotdeauna mai ascuţite
decât orice încercare de perfect
şi nu e nimic condamnabil aici
e doar o chestie de expunere
care face parte din selecţia naturală
un fel de pedeapsă pentru îndrăzneala de fi cel mai bun

de fapt e ca atunci când primul căzut din lan
e întotdeauna spicul cel mai înalt
şi cu bobul cel mai plin

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un balon de săpun roz

trag linii punctate între două vise
cobor înălţimi şi adun perimetre
înmulţesc cumva haosul ca pe o bănuială
îl ridic apoi la puterea publică
fără să mai caut inutilul cu nautilius
nu ştiu câte leghe voi străbate
nici dacă voi mai nimeri luna
dar voi continua să sper în atlantida
ca şi cum acolo s-ar fi născut Dumnezeu

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cinismul poetic lasă loc metaforei

cel puţin pentru o ciocnire cu scântei
între un refren idiot şi un bis cumsecade
oricum e ceva mai mult decât indiferenţa
deşi oamenii se străduiesc să meargă mână în mână
ca dintr-o lipsă acută de orientare
sau poate este doar o nevoie ombilicală de a dansa
chiar şi atunci când îşi aleargă simţurile
ca pe nişte fluturi orbiţi de lumină
iar tu râzi ca o floarea-soarelui la lună
întotdeauna cu un milimetru mai mult
decât pot eu înţelege

oamenii se ascund mai tot timpul foarte bine
cel mai mult de propriul lor eu
iar faptul că uneori ne strângem mâinile
ca într-un sărut scăpat de acasă
e tot o formă de cinism romantic
între cântatul cocoşului
şi veşnica cotcodăceală de advertising

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din dragoste şi ură e ţesută lumea

precum o pânză de penelopă
în aşteptarea apocalipsei
sau doar a iubirii perfecte
precum îţi tot şopteşte sufletul
că ar putea fi undeva aiurea
dincolo de orice iluzie
ţesută din cuvinte
când pe faţă când pe dos
când într-o răsucire de borangic
uneori cu sfinţenie
alteori cu toţi dracii
dar atât de strâns
încât şi galaxiile râvnesc
ca la o altă îmbinare de perfect

vezi tu iubire
nu avem limbile destul de lungi
încât să ne împletim tăcerile
de dincolo de orice altă poezie

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desfac braţele şi îmbrăţişez tăcut orizontul

ca şi cum dumnezeu s-ar tot naşte acolo
din fecioare şi fluturi albi
apoi îmi strig prin inimă iubirile
de se cutremură furnicile şi pleacă
cumva aliniate
în cadenţă marş
spre vârful degetelor
de unde îmi place să te simt
ca pe o dovadă bătută în cuie
pe un perete veşnic nehotărât
......................
în mine doarme
lin de tot
o tăcere
pur şi simplu
ca o frumoasă adormită
nesfârşire
.......................
de atâta tăcere îmi tot vin cuvinte
cum clocoteşte lava într-un vulcan
pe care încerc să le sufoc
cumva responsabil
precum un funcţionar de la stat
care doar mimează
eficienţa

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De unde, Doamne, atâta democraţie

când împărăţia Ta e ÎMPĂRĂŢIE
şi raiul şi iadul
poate şi trecerile dintr-o dimensiune în alta
au reguli stricte şi paznici rezistenţi la mită
probabil nu e nevoie nici de DNA
spun probabil pentru că de Codruţa nu scapă nimeni

dar mă tot întreb
ca un prost în dezvoltare
de unde până unde este atât niciunde
şi apoi număr atomii precum un contabil
responsabil de ordonarea creditelor
fără numărători paralele de tip electoral
doar crude balanţe peste crude balanţe
cu nimicul pe talere
într-un veşnic dezechilibru
perfect

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din tulnice de tei înflorit

în miezul de stea din ohii tăi
se aude cântatul reginei nopţii
ca o chemare suavă de îngeri
undeva între două inimi flămânde
se ospătează un ren cu botul roşu
parcă rupt din cine ştie ce întindere albă
unde până şi vulcanii erup imaculat
iar lupii urşii vulpile
chiar şi balenele
refuză culoarea
pe când soriceii dalbi
ronţăie în şoaptă fulgi de nea

între lună şi noi doar un motan alb
poate şi un pic din troia
cât să pară de lemn toţi lipiţanii
iar caleştile colorate de curcubeu
vii precum vrejul dovlecilor fermecaţi
crescuţi din cenuşa poveştilor
ne aşteaptă să visăm lumea

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întorc ceasul

fără să mă întreb de ce
nu mai este nevoie de remontor
e tot ce pot face pentru viitorul apropiat
îl setez la ştirile despre divorţuri celebre
şi copii ucişi pe trecerile de pietoni
deşi nici clepsidrele nu se mai întorc azi
în deşertul dintre două picături de siliciu
şi o baterie solară

ce aiurea sună acum timpul
nici nu mai clipesc
mă dărui clipei ca un fin cunoscător
al concertului fără tic
şi fără tac

întorc viaţa ca pe un ceas cu 17 rubine
aşez în balansoarul destinat secundelor
toate ştirile despre nemurire
apoi cu telecomanda uzată de atâtea reluări
şterg toate amintirile

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mândră-i corabia, meşter cârmaciul

oceanul nu pare să mai aibă nimic împotrivă
se întinde lin ca o baltă cu mormoloci
de trei ori albă de trei ori neagră
şi doar o dată-n viaţă gri
şirul indian se răsuceşte idiot
stelele se ordonează cum le cântă păstorul
din os din soc din cine să mai ştie care flaut
oricum mioarele năzdrăvane sunt doar în balade
şi nici acolo nu mai au rol principal

dacă ar fi fost după ţugulime
universul ar fi început printr-un fâs
iar carul mare ar fi fost dosit
ca nu cumva steaua polară să încurce cârmaciul

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întunericul leagă stelele în ciorchini ciudaţi

pe o boltă sub care se adună greierii să cânte ca la nuntă
iar eu mă tot întreb cum doamne-iartă-mă nu cad grămadă
poate coapte poate sătule de atâta răsucit
dar cine să-mi răspundă
în catedrala asta nu trag clopotul niciodată
nici de funie nici de limbă
nici în dungă nici la sărbătoare
poate de teamă să nu cadă galaxiile
cum se prăbuşesc zăpezile în lipsa frigului
din vârful muntelui până pe fundul oceanului
acolo unde nicio stea nu poate lumina
de atât adânc

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia mea tinde spre 0

aspiră dementă cu o constanţă demnă
spre nimic şi neantizare
dar o face cumva tridimensional
cum îşi caută firul de grâu spicul
ca şi cum l-ar căuta pe dumnezeu
chircit în momentul facerii
când articula particulele de infinit
la început ca pe o joacă de-a fluturii
apoi desăvârşind căderile de rouă
prin exerciţiul lacrimii

eu sunt poetul de nota zero
unde iubesc aşa mult cercul
locul acela din care se pot aşeza
toate cifrele ascuţite
născătoare de întrebări
dar şi toate cuvintele nerostite încă

poate de aceea mă tot mă străduiesc
să învăţ tăcerea
precum învaţă munţii să se ploconească
la întâlnirea cu cerul

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia mea tinde spre 0

aspiră dementă cu o constanţă demnă
spre nimic şi neantizare
dar o face cumva tridimensional
cum îşi caută firul de grâu spicul
ca şi cum l-ar căuta pe dumnezeu
chircit în momentul facerii
când articula particulele de infinit
la început ca pe o joacă de-a fluturii
apoi desăvârşind căderile de rouă
prin exerciţiul lacrimii
.................................................
eu sunt poetul de nota zero
unde iubesc aşa mult cercul
locul acela din care se pot aşeza
toate cifrele ascuţite
născătoare de întrebări
dar şi toate cuvintele nerostite încă
..................................................
poate de aceea mă tot mă străduiesc
să învăţ tăcerea
precum învaţă munţii să se ploconească
la întâlnirea cu cerul

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oricât de mult iubesc să mistui iluziile

din când în când te-aş inventa
să am cu cine împărţi întrebarea
dar nici măcar brevetul acesta
nu mă mai satisface
aşa că mângâiaţi-mi orgoliul
să-mi crească aripi de soprană

nu căutaţi în zadar esenţe pe un câmp sterp
răsturnaţi-mi cuvintele în mocirlă
de aici s-ar putea întoarce mai bogate
şi nu vă amăgiţi că este uşor să râzi de moarte
ca drept exemplu eu am ales să râd de viaţă
în hohote ghemuit până-n embrionul universului
doar e mult mai lesne să dobor un măr din pomul interzis
decât să număr frunzele care l-au făcut roşu

la naiba cu toate limbile inventate doar aşa
ca un moft într-o seară de amor
cu fluturi roz şi vise mov
dincolo de amestecul divin
în toată această rostogolire
ce s-ar face sfânta specie fără libidou
mă întreb şi ţip la toate stelele acestea risipite-n întuneric
doar trăiesc din lacrimi
fiecare durere mă înalţă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici Dumnezeu nu ar fi fără poveste

şi chiar dacă ar exista
în lipsa cuvintelor
ar fi mult prea puţin
într-o lume neştiutoare
.......................
precum un fum
în lipsa focului
ori ca o iubire
nerostită
.......................
povestea e primul pas spre neuitare
ca prima dăltuire
ori ca întâia mâzgăleală
pe un perete mort
într-o peşteră vie
de la stânga spre dreapta
sau aiurea
altfel nici timpul nu s-ar fi lăsat prins
într-o clepsidră
de unde să cearnă poveşti
după poveşti
la nesfârşire
ca într-o mie şi una de vieţi

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mult dincolo

Mult dincolo de ideea săvârşirii de fapte bune sau rele,
se afla un câmp. Te voi întâlni acolo.

Când sufletul se odihneşte în acea iarbă,
lumea este prea întreagă pentru a mai fi ceva de spus.

Idei, cuvinte, chiar expresia "a fi alături",
nu mai au nici un sens.

poezie de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşele

Oraşele din lume, crescând pe verticală,
ne urcă, fără noimă, din ce în ce mai sus,
iar noi, având în gene pornirea ancestrală,
tânjim fără-ncetare spre polul cel opus.

Purtăm mereu în suflet o sete adormită,
dar resimţită-adesea ca un impuls acut,
s-avem în jurul nostru un soi de recuzită,
din amintiri neşterse venite din trecut –

un colţ de puritate, cu plante asortate,
în camere obscure, ca nelipsit decor
la porţile deschise de timpul care bate
în pragul neuitării cu cântece de dor.

De vii către origini să regăseşti trecutul,
rămas în adormire pe un picior de plai,
vei da peste lume în care nici chiar lutul
nu-l simiţi ca altădată acolo unde stai.

Mâhnire fără seamăn pe cuget te apasă,
te simţi, fără tăgadă, un biet necunoscut
în lumea agitată de care nu-ţi mai pasă
când dorurile toate te cheamă în trecut.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E o linişte nefirească în agora

amfiteatrele sunt din ce în ce mai mici
iar filozofiile se întorc cumva la esenţă
acolo unde întrebările sunt practic nule
sau poate tind spre ceva mult prea de nepătruns
lovesc din greşeală un clopoţel alb
lumea se întoarce în rai ca din recreaţia mare
acum e o grădină modernă
modificată genetic
iar de buruienile în care ar fi sălăşuit şarpele
nu se aude nici măcar o şoaptă sâsâită
doar un recipient cu glifosat aproape gol
uitat nereciclat la umbra unui măr stropit
contra tuturor dăunătorilor
dar şi împotriva curiozităţii feminine

e o linişte nefirească printre oameni
doar iubire şi pace
nu mai moare capra niciunui vecin
doar într-un colţ plânge creatorul
că şi-a pierdut jobul

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E o linişte nefirească în agora

amfiteatrele sunt din ce în ce mai mici
iar filozofiile se întorc cumva la esenţă
acolo unde întrebările sunt practic nule
sau poate tind spre ceva mult prea de nepătruns
lovesc din greşeală un clopoţel alb
lumea se întoarce în rai ca din recreaţia mare
acum e o grădină modernă
modificată genetic
iar de buruienile în care ar fi sălăşuit şarpele
nu se aude nici măcar o şoaptă sâsâită
doar un recipient cu glifosat aproape gol
uitat nereciclat la umbra unui măr stropit
contra tuturor dăunătorilor
dar şi împotriva curiozităţii feminine

e o linişte nefirească printre oameni
o nemărginită iubire şi pace
nu mai moare capra niciunui vecin
doar într-un colţ plânge creatorul
că şi-a pierdut jobul

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti tipul de persoană care vrea să ajute oamenii? Perfect! Te-ai gândit că poate acei oameni nu au nevoie de ajutorul tău? Sau, mai mult: nu cumva tu eşti în situaţia în care ai nevoie de ajutor, însă îţi refuzi asta şi ţi-o canalizezi în exterior?

citat din Marius Simion
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!