Mândră-i corabia, meşter cârmaciul

oceanul nu pare să mai aibă nimic împotrivă
se întinde lin ca o baltă cu mormoloci
de trei ori albă de trei ori neagră
şi doar o dată-n viaţă gri
şirul indian se răsuceşte idiot
stelele se ordonează cum le cântă păstorul
din os din soc din cine să mai ştie care flaut
oricum mioarele năzdrăvane sunt doar în balade
şi nici acolo nu mai au rol principal

dacă ar fi fost după ţugulime
universul ar fi început printr-un fâs
iar carul mare ar fi fost dosit
ca nu cumva steaua polară să încurce cârmaciul

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aţi găsit Carul Mare sau Ursa Major, cum i se spune în astronomie. După ce aţi identificat Carul Mare priviţi ultimele două stele din patrulater (din car). Acestea indică drumul spre steaua Polară. Trasaţi o linie imaginară de la steaua mai slabă la cea strălucitoare şi mergeţi cu privirea până când întâlniţi o stea cu strălucire asemănătoare cu a stelelor de la care aţi pornit. Aceasta este steaua Polară. Dacă nu sunteţi siguri că aţi identificat-o bine, mergeţi în casă (sau aşteptaţi) o jumătate de oră, apoi ieşiţi şi vedeţi dacă steaua Polară s-a mişcat în raport faţă de clădirile de pe teren (fata de copaci sau orizont). Dacă nu s-a mişcat este steaua Polară.

citat din Adrian Şonka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie despre "Nimic",

"La început a fost Cuvântul";
Dar Cuvântul de unde s-a luat?
Se spune că pământul
Dintr-o explozie ar fi apărut;
Şi, înainte de explozie,
Ce a explodat?

Sau poate... Totul a apărut din Nimic,
Dar Nimicul – ce mai e?
De unde vine acest "Nimic":
Dintr-un alt Nimic,
Sau din ceva mai mic?
Sau, poate, mai mare?
( Nu mi-ar fi de mirare!)

Ce este Nimicul?
Este "nimic" sau "gol"?
Şi dacă e "gol" –
Cu ce era umplut?
Ce a fost la început?

Dar dacă nu există
Nici început, nici sfârşit,
Doar "suspendată clipă" – infinit?
Şi dacă Nimicul e pur şi simplu – nimic
Din care a apărut acest infinit?

Nu sunt savant, şi nici cercetător,
Doar mă joc de-a filosoful;
Nimeni nu ştie şi nici n-a ştiut
Ce a fost la început;
În schimb, un lucru e cert despre Nimic:
"Ştiu că nu ştiu nimic".

poezie de Maria Supernic (13 februarie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeziile nu încep niciodată

sunt doar continuări
ca şi cum ar veni din altă viaţă
dar nici acolo nu au început
sunt doar frânturi firave dintr-o viaţâ
poate fără sfârşire
ar fi aiurea să fie sfârşit fără început

ştiu că veţi râde sec
dar poezia nu vine din mintea noastră
de aceea nici măcar noi nu mai ştim
de unde ne încep durerile
doar chinuim
frumos
ca într-un dans socratic

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi munţii au fost funduri de mări, iar toate prăpăstiile au fost cândva unite, chiar şi universul a fost la început un punct!

aforism de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De atât galben nici cerul nu mai este albastru

sau poate nu a fost niciodată aşa
conduc de parcă aş avea pilot automat
şi mă tot întreb unde mă aflu cu adevărat
la volan sau alergând bezmetic pe câmpie
precum într-o urmărire de fluturi
total subversivă
ca dintr-un rost de poet rămas culpabil
pentru fiecare tăvălire aiurea de flori
oricum se pare că rapiţa nu are nimic împotrivă
zâmbeşte ca la o şedinţă foto profesională
primitoare precum o îmbrăţişare de mamă
noroc că ochii nu tăvălesc rapiţa înflorită

oricum protestul ei ar fi inutil
cine naiba ar mai opri să asculte
un lan văietându-se

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea nu a fost făcută înaintea iubirii

de ce să fi făcut dumnezeu lumea ca-n scriptură
de ce să fi început cu decorul
eu cred
aşa cred eu cu toată erezia
că la început nu a fost cuvântul
rostirea nu dă naştere lumii
mai degrabă cred că la început a fost iubirea
şi eva
şi păcătosul de adam
un pofticios nebun plin de dorinţă
abia apoi au început să facă lumea
cum a vrut ea doamne

poate că a zâmbit un pic şi ai făcut cerul
alături de ochii ei ne trebuiau şi niscai stele
un pic de soare
o lună
şi alte acareturi
o decapotabilă
un amărât de cont în bancă
şi un urmaş
ca lumea să fie întreagă

nu sunt eretic
dar nici ceea ce preoţii numesc enoriaş
sunt genul acela de păcătos consecvent
care nu se ascunde de lună
oricum nicio stea nu poate jura că nu mă ştie
cum nici eu nu port pene tot timpul
uneori doar coarne
aşa
în loc de conştiinţă
prelungiri de nu mai stiu cum
până nu mai ştiu unde

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu am studiat nimic niciodată

ci doar am gustat
din tot ce putea fi gustat
cu o foame imensă
ştiţi cum e doar să guşti
atunci când intestinele îţi ghiorţăie înfiorător
iar stomacul parcă dansează break

nu am studiat
şi nici nu voi studia vreodată
nimic din ce nu poate fi adus la gură
ca un scacrificiu pentru zeităţi flămânde

nici după ce mă voi fi săturat să tot gust
nici măcar după ce stomacul meu se va linişti
nu mă voi apuca de studiat nimic
nici din ce a mai fost studiat
nici din ce s-ar lăsa studiat
nici măcar din cele de nestudiat

poată că aşa o să rămân destul de prost
ca să mă bucur de viaţă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parcă în ciuda luminii întunericul leagă stelele

cum să nu întreb cum stă soarele agăţat acolo
ca un fruct într-un copac invizibil
dar cine să-mi răspundă din pustiul cunoaşterii
oricum în catedrala aceasta nu se trage clopotul niciodată
nici de funie nici de limbă nici în dungă nici la sărbătoare
de teamă să nu cadă galaxiile în ele
cum se prăbuşesc zăpezile în lipsa frigului
din vârful muntelui până pe fundul oceanului
acolo unde nicio stea nu poate lumina de atât adânc

chiar dacă mă întreb ca un idiot
chiar dacă să zicem că aş găsi un răspuns
cine m-ar crede
cui i-ar folosi această măsură a măsurii
în măsurarea nemăsuratului
cum să ridic infinitul într-o fracţie oarecare
ce numitor să-i pun
oricum necunoscuta va rămâne necunoscută
şi dincolo de egal
aşa cum fiecare fluture îşi poartă visul de omidă
fără să întrebe florile de unde vin

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt aşa imperfect pe cât ideal visez

vorbesc cu bucuria condamnatului la moarte
care a înţeles că degeaba se sufocă
nu are altă cale decât să coopereze
şi să-i mulţumească gâdelui
cu o plată generoasă
oricum nu mai cred în nimic
sunt uneori aşa de gol
precum o carcasă
din ce în ce mai dator pământului

nu mă mai amăgesc aiurea
nici pe mine nu sunt în stare
să mă iubesc necondiţionat
sunt în situaţia de a înţelege
neantul de dincolo de neant
ca pe o nefericire legată de existenţă
sau ca pe fericirea celui
care nu mai are nimic de pierdut

nici măcar dorinţa de a lupta
cu veşnicia morilor de vânt
nu mă face mai trist
râd cu gura până dincolo de moarte
nu mă mai întreb dacă
şi nici cum ar fi
o altă viaţă
doar mă bucur că nu o să mai ştiu nimic
şi poate
cel puţin la început
voi fi iarăşi copil

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă aşez în mijlocul furtunilor şi închid ochii

la urma urmei aşa pot să răsucesc şi galaxiile
ce nu face un poet în delirul său
doar tu ştii cât de tare mă dor oasele
de câtă veşnicie se înşurubează într-o scoică
absurdă socoteală de cuvinte făcătoare
minunile tot nu se acceptă în calculul bugetelor
dar poate un pic de hazard nu ar strica
m-am săturat de regula de trei simplă
(fie vorba între noi ăştia care numărăm până la zero
aşa de-a doua de-a treia sau de-a infinita)
tu oricum dansezi doar noaptea
când cu un bec când cu luna când cu steaua polară
iar dimineţile te găsesc cu aripile arse sau îngheţate
îţi suflu din adâncul acesta necuprins
apoi te dăruiesc florilor de cireş
să te îmbeţi şi tu măcar o dată
aşa cum umblu eu bezmetic prin lumea ta

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lovesc inutil stelele din baltă

oglinda cerului nu poate fi spartă
tulbur doar nămolul aşezat cuminte pe fund
la dospit de îngeri blonzi
din mormoloci delfini
din nuferi plante carnivore

la ceas de lună plină
la pi pe patru de momentul zero
întind lăbuţa după o inutilă vină
mă transfer la liber în echipa adversă
sparg fulgii şi împart oamenii de nea pe un mărăcine
să-mi cânte măceşii a mii de toamne
pe o saltea cu păpădii îmi aşez visul
să-i fie gaben şi amar
apoi închid ochii şi-mi împart întunericul

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După fiecare victorie mai înalţ o poartă

prin care îmi trec oasele spre veşnica amintire
oricum nu există destule înfrângeri
pentru câte ode ale bucuriei pot fi cântate vreodată
nici destule bulevarde ale biruinţei
pe care să mărşăluiască descompunătorii de eroi
doar o albă cărare între două nopţi şi o scară
pe care să ne coboare din neant când visele când roua când cine mai ştie ce blestem
uneori îngeri alteori demoni fiecare cu durere
..................................................
doar lacrima ascunsă din spatele fiecărui strigăt de asalt nu mai are vreme să curgă
ori doar se amestecă cu teama de a nu muri ridicol fără o semeaţă movilă de pământ drept templu
....................................................
sunt un gladiator vremelnic într-un circ nemuritor
poate de aceea simplitatea cercului nu se lasă spusă
oricâte cuvinte aş şlefui

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ia mai dă-o-n mentenanţă de viaţă

lipeşte-i niscai sclipici cu scai
ca la răsucitul materiei
maioneza mamii ei de maioneză
spre dreapta
mereu spre dreapta
precum liberalii îngereşti
care tot rotunjesc orice li se pare de rotunjit
oricum din centru doar raza contează
şi uneori coeficientul de şlefuire

la naiba cu acele cazuri ideale
propuneri de axiome pentru regulat teorii
dintr-o parte în alta
ca la un bambilici pe puncte
între forţe contrare şi veşnice

undeva la origine e un lagăr înfierbântat
încă nu se inventaseră rulmenţii japonezi
cu stas-ul oblic şi ştaif parafat universal
nici măcar vaselina grafitată
dumnezeu a creat pământenii
să adune meseriaşi pentru univers
pentru că până şi universul ăsta
se mai gripează din când în când

doar timpul nu strigă niciodată
după echipele de meseriaşi galactici
obişnuiţi oricum să cam frece la nemurire
între două şpriţuri cu supernove
şi o gaură veşnic neagră

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi de ceară se strivesc de asfalt

cu o anume indecenţă zgomotoasă
ca pe la un show păcătos
apoi îmi las inima pe spate într-un hohot liber
doar nu sacrific niciodată pionii inutil
fiecare jertfă e un pas înainte
spre singurătate
locul unde sunt în sfârşit învingător

aici amestec lacrimile într-un singur sens
să nu se taie fericirea asta atât de absurdă
după aceea înmulţesc cu doi fiecare gol alb
împletesc diagonalele să găsesc sprijin înălţimii
în niciun caz pentru steaua polară
doar nebunului de negru rătăcit în turnul rece
care încă se mai crede prinţesă

oricum afurisiţii aştia de cavaleri nu mai au cai
dar îndrăznesc să zboare pe orice himeră

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochiul magic

Când noaptea nu va fi nici neagră, nici albă
lumina din interior mă va înghiţi,

voi uita pe unde am fost şi dacă am fost
ori am lăsat la alţii ce am avut,

mă voi despărţi cu totul de trup
chiar şi gândurile mă vor părăsi,

o umbră poate să-şi aducă aminte
de soare când m-am ascuns,

voi întra într-un labirint fără ieşire
în care şi steaua mi se va topi.

Nu voi mai simţi nici vântul, nici ploaia
somnul nu-mi va mai fi somn,

voi iubi altfel decât am ştiut
fiindcă inimă nu voi avea,

doar un ochi mă va călăuzi
de voi vedea universul întreg.

Tu, iubito, dacă vei fi undeva prin el
am să te recunosc cu ochiul magic.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bastonul de mareşal ar trebui scos din raniţa soldatului

poate de aceea toţi caporalii se visează călare în fruntea omenirii
iar răcanii ăştia puturoşi nu ştiu decât să fumeze banal
habar nu au să aranjeze fumul în rotocoale
chiar dacă ar fi ultima ţigare înainte de veşnicie
ordonează doar iluziile una după alta
într-un şir aproape indian
ca pe nişte soldaţi neinstruiţi
în timp ce lângă mine strigă în disperare un caporal
ALINIEREA
la stânga de origine o lăţime de cot
faţă de realitate cel puţin o lungime de mână
cât să nu poţi atinge cu vârfurile degetelor nimic concret
S-A-NŢELES PUFAREZILOR
apoi îmi aşez căciula de biban cât mai pe ceafă
răscolesc după chiştocul cu rang de general
stopat de dimineaţă
care a dormit bine între transpiraţia frunţii
şi restul de gânduri rămase parcă la vatră

oricum nu-mi permit să mai fac rotocoale
din fumul acesta verde-albăstrui cu uşor iz de salvie
atât de dătător de iluzii

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

- Şi stelele? Nu-ţi aminteşti ce străluceau stelele, chiar deasupra colibei? Cine ştie, poate încă sunt acolo. Stelele au o viaţă lungă.
- Nu am nici o idee. Este puţin spatiu pentru stele aici. E doar ceaţă şi fum peste lume.

finalul de la Aventurile păpuşii de turtă dulce de Camelia Opriţa (2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi sunt aşa inegal uneori

încât mă văd când pitic urcat pe o lună plină
când cine ştie ce uriaş rămas pe pământ
un fel de guliver rătăcit în propria lui poveste
iar din când în când mă loveşte o altfel de sete
aş fi îndrăznit să-i zic nebună
dar nu are nimic comun cu pierederea realităţii
pur şi simplu beau dintr-o sete în alta
precum un dromader cu o mie de cocoaşe
şi nu am niciun deşert de străbătut
nici măcar nu fac parte dintr-o caravană
doar mă supun setei ca într-un botez ciudat
devin din ce în ce mai străveziu
de se vede prin mine ca printr-un cristalin ciudat
universul adus la dimensiunea bosonului

îmi sunt aşa greu de înţeles
încât nu vreau să las urme adânci pe inimile voastre
poate doar un abur pur fantomatic
ca o urmă de melc universal
într-o repetare absurdă spre neant

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rodul întâmplării

poate crea condiţii ideale pentru calcule exacte
aşa că joaca de-a baba oarba
combinată furios cu bâza
ar putea da un lapte gros
pe o spirală cu rotire spre nicodată ştiut

care va să zică big bangul ăsta
o fi fost un embrion în dividere de univers
sau cum i-or spune istoricii atimpului

iar dacă la început totul era fierbinte
şi parcă din ce în ce mai nerăbdător
poate din cauza iubirii
poate din cine ştie care nebunie
acum sentimentul s-a lăbărţat cumva
precum o găluşcă nereuşită

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa e doar o umbră de univers

lăsată cumva perpendicular
pe o inimă de poet
în momentul creaţiei
poate de aceea vieţuirea
este întotdeauna
dincolo
oricum nimic din ce trece prin noi
nu se lasă cu zidiri mai mari
decât piramidele
apoi ridic din umeri
fluier ca un piţigoi
şi trimit zarzării
să te sărute

vezi
nimic nu este mai firesc
ca atunci când o floare se scutură
doar ca să ai tu de ce plânge

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!