La supermarket nu găsesc idealuri

aici sunt obişnuiţi să vândă iluzii
oferă chiar promoţii la aşa ceva
nici iubire nu găseşti pe rafturi
doar vise de plastic frumos ambalate
la preţ redus
pentru cei care nu mai au timp
de visare
apropo am căutat şi timp
am un amic care se plânge des
în curând e ziua lui
o să-i ofer o clipă în dar
din viaţa mea
şi o îmbrăţişare

ce ţi-e şi comerţul ăsta
uite
până şi mânăstirile îl vând pe Dumnezeu
şi oferă promoţional
un pahar de colivă

de aceea duminica mă prinde printre rafturi
unde mă pierd aproape ca-n viaţă
printre o sumedenie de nimicuri
apoi într-un final
îmi golesc speranţele la casă
acolo unde o casieriţă frumoasă
precum o zi în rai
mă trezeşte cu un ton de automat
plătiţi cu cash vă rog
speranţele nu mai au demult nicio valoare

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai pot să plutesc

afurista asta de gravitaţie e de vină
pentru toate scenariile apocaliptice
chiar şi pentru eficienţa ghilotinei
până şi moartea s-a gârbovit de atâta atracţie
doar îngerii evoluează precum păpădiile
noroc că ploile nu-i ating
altfel tot câmpul ar fi plin de aripi albe
..............................................................
acum sunt într-un ochi de uragan
e atâta linişte încât îmi pot auzi lacrimile
cum se nasc
................................................................
iar eu alerg după un fluture alb
pe care nici nu vreau să-l prind
nici să-i desfac misterul
doar să mă pierd o clipă
de lumea aceasta din plastic

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am predat demult la magazie

ca un bun de inventar
cu oarece valoare imputabilă
numai bun de agăţat într-un cui strâmb
ca o dovadă aproape vie
despre moarte
precum oboseala aceea ca un somnifer bun
dintre două îmbrăţişări ultimative
şi un sărut pe ochii închişi
ca o pavăză subţire
între nimic şi o eternă visare

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E o linişte nefirească în agora

amfiteatrele sunt din ce în ce mai mici
iar filozofiile se întorc cumva la esenţă
acolo unde întrebările sunt practic nule
sau poate tind spre ceva mult prea de nepătruns
lovesc din greşeală un clopoţel alb
lumea se întoarce în rai ca din recreaţia mare
acum e o grădină modernă
modificată genetic
iar de buruienile în care ar fi sălăşuit şarpele
nu se aude nici măcar o şoaptă sâsâită
doar un recipient cu glifosat aproape gol
uitat nereciclat la umbra unui măr stropit
contra tuturor dăunătorilor
dar şi împotriva curiozităţii feminine

e o linişte nefirească printre oameni
doar iubire şi pace
nu mai moare capra niciunui vecin
doar într-un colţ plânge creatorul
că şi-a pierdut jobul

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E o linişte nefirească în agora

amfiteatrele sunt din ce în ce mai mici
iar filozofiile se întorc cumva la esenţă
acolo unde întrebările sunt practic nule
sau poate tind spre ceva mult prea de nepătruns
lovesc din greşeală un clopoţel alb
lumea se întoarce în rai ca din recreaţia mare
acum e o grădină modernă
modificată genetic
iar de buruienile în care ar fi sălăşuit şarpele
nu se aude nici măcar o şoaptă sâsâită
doar un recipient cu glifosat aproape gol
uitat nereciclat la umbra unui măr stropit
contra tuturor dăunătorilor
dar şi împotriva curiozităţii feminine

e o linişte nefirească printre oameni
o nemărginită iubire şi pace
nu mai moare capra niciunui vecin
doar într-un colţ plânge creatorul
că şi-a pierdut jobul

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeziile nu încep niciodată

sunt doar continuări
ca şi cum ar veni din altă viaţă
dar nici acolo nu au început
sunt doar frânturi firave dintr-o viaţâ
poate fără sfârşire
ar fi aiurea să fie sfârşit fără început

ştiu că veţi râde sec
dar poezia nu vine din mintea noastră
de aceea nici măcar noi nu mai ştim
de unde ne încep durerile
doar chinuim
frumos
ca într-un dans socratic

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răvăşiri

Mă pierd cu fiecare zi,
Mă pierd în noapte...
Mă pierd în gând, ce ne desparte,
Mă pierd, oi putrezi...

Mă pierd din timp ce am,
Mă pierd de bani...
Mă pierd prieteni şi duşmani,
Mă pierd de neam.

Mă pierd de mamă şi de tată,
Mă pierd printre copii născuţi,
Mă pierd între neprevăzuţi...
Mă pierd fără să ştiu, deodată.

Mă pierd de foşti colegi,
Mă pierd de şcoli,
Mă pierd de atâtea boli...
Mă pierd, fără-de-legi.

Mă pierd de bucurii avute,
Mă pierd de şansă,
Mă pierd cu mintea-n transă...
Mă pierd pe neştiute.

Mă pierd că nu mai am valoare,
Mă pierd de bani, de tinereţe...
Mă pierd de viaţă, să mă-nveţe;
Mă pierd de la frumos, splendoare...

Mă pierd însingurat,
Mă pierd de mine,
Mă pierd de tot ce intervine...
Mă pierd, neexplicat.

Mă pierd în fiecare clipă,
Mă pierd într-o uzură...
Mă pierd, mă pierd, spre căzătură;
Mă pierd spre criptă.

Câştigu-l-am printr-o pasenţă
Printre atâţi nevruţi de-a naşte;
Sunt norocosul viu, de Paşte...
Sunt un câştig... prin excelenţă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zorii nu mă judecă pentru vise

mă trezesc îndrăgostit
de soare
de ciripit
de sentimentul aiurea
că nu-mi permit
să trec prin viaţă
ca şi când aş fi îndeplit
o corvoadă

de aceea trăiesc
cu iluzia că pot cuprinde
înţelesul
până la nefericirea care mă cuprinde
la aflarea unicului răspuns
apoi fluier a pustiu într-o mănăstire de lut
unde tot aşez
o cărămidă de apă
peste o alta

doar aşa zidesc pereţii
dintre mine
şi dumnezeu

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum naiba să nu dospescă la nesfârşire

infinuturile acestea instabile
nesăţioase
avide
când au de unde îşi lega extinderile

cum ar fi să le dăm libertatea să se oprească
apoi să le oferim o oglindă
în care să se privească
până la centru
şi chiar până dincolo de infinit

pentru început ciudatul din mine
presează universuri între două vise
ca într-un ierbar în care o floare de colţ
încă suspină după dreptul la scuturare
încerc să stopez cumva extinderile
prin comprimare
prin sufocare
prin reducere la absurd
chiar şi prin degajarea centrelor

apropo
universul nu poate fi singur
are cel puţin o pereche
pe care o iubeşte

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că te-aş iubi cu răbdare

dacă viaţa asta ar fi un pic mai veşnică
dar aşa fiecare clipă în care nu ne iubim
mi se pare un univers pierdut
şi le tot număr
uneori ca un biet om
alteori precum un contabil chiţibuşar
un rai un iad un rai un iad
şi tot aşa
până aproape de doi
nici măcar dumnezeu nu ştie număra altfel
decât dintr-o lume în alta
în căutarea perechii ideale

doar moartea asta numără parşiv de bine
din doi în doi
ba chiar şi din zece în zece
aproape sferic
ca şi cum ar dănţui în paşi adăugaţi
cu nemurirea uitată într-o lacrimă
de cine mai ştie care făt frumos
mâncător de jăratic cosânzean

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locul din care vin

în locul acela copilăria nu se sfârşea,
era locul unde speranţele prindeau
gustul fructelor nobile,
norii de invidie dispăruseră,
ploua doar cât era nevoie
la timp să nu îşi tulbure nimeni credinţa,
dimineţile fragede ca o iubire nemărturisită
invadau dealurile, se făleau cu pozna lor,
zâmbeau tuturor,
era atât de frumos încât doar curcubeul îndrăznea să
coloreze orizontul,
tinerii aveau rostul să descopere lumea, să o iubească,
şi să-şi promită că nu vor uita locul unde
speranţele deveneau fructe nobile.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu este urgent în viaţa asta

totul se derulează pe repede înainte
iar eu repet ca pe un refren fiecare clipă frumoasă
până la banalizare până la atrofiere
până când cineva îmi va da un cot să mă trezească din reverie
moment în care mă privesc ca pe o curiozitate

nu mai ştiu de unde să încep numărătoarea
cred că de fapt nu mai ştiu să număr
poate că încep să-mi pierd bruma de minte
oricum sunt destul de prost încât să cred în alte lumi
în alte vieţi în nemurire şi veşnicie
când nici universul nu e veşnic
când nici infinitul nu ştie de ce are origine

cine să hotărască legi universale de la nivelul de furnică
oricât de mult mi-aş dori să trăiesc din plin
nu fac altceva decât să mă pierd în muşuroiul acesta
cu pretenţie de templu

caut sprijin în iluzii despre lumi paralele
dealtfel utopiile nu diferă cu nimic de luciditatea
celor care nu cred în niciun fel de vise

oricât de crud ar părea
fiecare om îşi doreşte ceea ce nu poate avea
oricât de mult timp ar avea la dispoziţie
şi oricâtă lipsă de termene limită
întotdeauna vor găsi o cale de a urgenta ceva
să le pară timpul insuficent
să lupte cu secundele
să poată muri fericiţi
că în sfârşit vor avea o veşnicie
în care să iubească

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin deşertul dintre două piramide

mă învelesc cu oceanul într-o clipă albastră
cât o şoaptă a unui delfin îndrăgostit de stele
apoi fixez visul în menghina realului
disec întregul în părţi infinite
ca pe o lume de lumi în căutarea adevărului
risipit în minciuna de zi cu zi

prin hăul dintre doi munţi albi
respir speranţele ca pe un strigăt umil
a disperare
articulat parcă de un melc în cochilie
apoi mă îngrop fericit într-un verde rai
unde ard în focul dintre două tăceri
şi o iubire nesfârşită

între timp
iarba amestecă lumina cu seva pământului
într-o căutare absolut absurdă a nesfârşirii
ca într-o retortă suprauzitată
de poet

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul e un biet om

cu dureri sub frunte
cu iluzii la inimă
cum să-i fac portretul
seamănă cu un sinucigaş
îl zgândăr sub pleoape
îi deschid privirea spre o floare
unde fluturii îşi dansau culorile
apoi încerc să-i surprind viaţa
care se scurge în poezie
prin transplatul cu cerul

pentru o clipă doar
a sărutat din sprâncene imensitatea
ca pe o încercare de a sări coarda cu luna
sau ca atunci când absolvea şotronul
cu magna cum laudae

abia acum portretul lui
aduce cu sinele

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciun zid nu poate opri imaginaţia

nici măcar cel chinezesc
orice alt fel de fortificaţie umană
va sfârşi precum linia maginot
nici barierele naturale nu pot bloca gândul
în mod cert nici himalaya
şi poate tocmai de aceea
omul trage mai mereu linii defensive imaginare
adânci tranşee de netrecut
iluzii născute înaintea visului

dincolo de marginea de netăgăduit a orizontului
văd o cărare pe care urcă marea la cer
ca să-mi fie aşa frumoasă dimineaţa
încât să nu mai ştiu nicio viaţă
de unde începe moartea
şi nici de ce lupt
soldat condamnat la baionetă
cu noaptea aceasta fără început

dincolo de bucuria apusului
luna poartă speranţa unui viitor răsărit
în timp ce dorm
ca să-mi învăţ spiritul să zburde
fără apăsarea pământului

dincolo de orice înţelegere
acolo de unde totul pare aşa simplu încât
inima mea obişnuită să complice totul
nu mai ştie cum să bată
şi... cântă
muzica e peste tot
nici un zid nu o poate opri
de parcă toată materia este supusă armoniei
iar universul e un infinit şir de perechi
aflate într-un etern dans

e inutil să astup urechile
muzica vine dinăuntru

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locul meu

Mai demult
Mi-am căutat locul într-o casă, pe pământ,
Dar nu l-am găsit.
După,
L-am căutat în aer
Şi tot nu l-am găsit.
Când am văzut că nici în aer nu e
L-am căutat în apă
Şi, nici acolo nu era.
În vis, m-am uitat până şi în adâncul pământului,
Dar, deja, mă obişnuisem
Să nu fie acolo unde îl caut
Şi, aşteptarea mi s-a împlinit
Căci, nici în pământ nu era.
Şi, când, într-un târziu, obosit,
M-am oprit din căutat,
L-am găsit!
Era unde eram şi eu.

poezie de Adrian Moroşan din Doar trăiri. Versuri (2019)
Adăugat de Adrian Moroşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zarea

ăsta în fiecare zi cumpără şampanie zarea ăsta nu e în toate zările şuşoteau angajatele supermarketului de peste drum în timp ce aranjau pe rafturi şampaniile zarea până şi casierele se mirau când ajungeau să scaneze codul de bare al şampaniei zarea ăsta nu e în toate zările probabil că gândeau una mi-a şi zis sărbători fericite domnu' sărbători fericite i-am spus

deşi nu eram în preajma sărbătorilor nici ea nu era blondă una mai în vârstă m-a întrebat vreţi să o faceţi lată domnu' nu i-am răspuns vreau să o fac lungă luuungă precum viaţa pe care nu o înţeleg vieţuitorii nu ştiu ce a înţeles nici dacă a înţeles ceva nici nu are importanţă de vreme ce acum stau şi scriu şi scriu în timp ce beau şampanie zarea şi mi se deschid toate zările

şi îi văd pe angajaţii self security cum stau cu ochii pe mine ca nu cumva să ies cu zarea neplătită ca nu cumva să iau prea multe zări dar cel mai mult şi mai mult mi-a plăcut casiera aia brunetă şi frumoasă şi tânără care m-a întrebat ce sărbătoresc viaţa i-am spus iar ea mirată bine bine viaţa dar în fiecare zi nu domnişoară i-am zis nu în fiecare zi în fiecare clipă

poezie de Nicolae Silade
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa nu e un clasor

deşi aşez zilnic câte ceva
parcă la presat
cu o speranţa albă
precum într-un ierbar
sau ca într-un album
pentru cine ar mai vrea să privească
ca într-un ciudat glob de cristal
istorii de o clipă

îmi cântă flori prin suflet
ca într-o retrospectivă
a niciodată mai frumos
culeg apoi petalele căzute
le adun ca pe visele uitate
într-o singură inimă
şi le dau altă viaţă
ca atunci când
dintr-un bob de strugure strivit
rămâne un strop de vin
pentru o ultimă
împărtăşanie

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe aicea sărăceneanul se simte acasă, pentru aceea mână numai în paşi. De altminterea, nici nu i se urăşte. Aproape la tot pasul întâlneşte câte un cunoscut, cu care mai schimbă vorba "de unde şi până unde?". Ăsta duce un car de var, celălalt un car de poame; mai apoi vine unul cu împletituri, altul cu un car de roate, doage, ori alt lemn lucrat. Iară pe marginea drumului, din când în când, dă de pietrarii care ciocănesc din zori de zi până la apusul soarelui. Astă cale nu e pustie! Unde coteşte valea şi drumul, acolo sunt vărăriile. Aici apoi e târg întreg. Unii încarcă var, alţii descarcă piatră şi lemne: pietrarii fac tocot; vărarii aruncă lemne în foc; stăpânii fac larmă unul pentru cinci.

citat celebru din nuvela Popa Tanda de Ioan Slavici
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec clipe...

Printre creste de valuri, noian,
Trece viaţa grăbită prin ani.
Trec clipe-n clepsidre
De game sinistre,
În revărsări
Printre ape zălude...
Timidă tresare o rază,
Surâde,
De veşnicie mă leagă avan.
Şi proaspăt răcoarea
Revarsă miresme,
Urcă un deal.
În fragedul verde de sus
Zulufii valsează,
Zefirii în cercuri
S-au dus.
Adie o zare senină
În linişti de pomi tăinuiţi...
Demult răsfăţată,
De toţi căutată
Renaşterea zilei
Cuminţi!
Noianul de verde
Doar verde pledează
Prin timp,
Peste timpi, printre noi...
Deşi surugiii
Dau bici şi avansează
Printre iernile
Cu vise în toi!...
Ea, poezia

Cea mai frumoasă poezie
E aceea,
Care pe mine mă întregeşte;
A visărilor,
Şoptirilor mele de dor...
Ori, poate, mă dojeneşte uşor,
Întru o prosperare!
Popas ori refugiu în căutare,
Întru o echilibrare...
De acolo de unde sunt,
Unde
Pot fi!..
Acolo mă pot întâlni,
Cu împăcările,
Credinţele mele toate,
Demult obsedate,
De toţi căutate,
Ce le port ori
Le pot răsădi
Peste o noapte,
Pentru o zi,
Cu aură de pământesc,
Pe gene,
Spre ochiul ceresc...
Unde sunt
Ori suntem!
Ori, poate,
E raza de soare,
Cu chipul domnesc
Ce în cale mi se arată?
Ah, altul ori alta...

Alţii sunt paşii
Cu care păşesc,
Alţii sunt ochii
Cu care privesc,
Altul acuma
E gândul meu,
Altul ori alta
Acuma sunt eu.

Altă tresare
Privire de nea,
Altul e soarele,
Ce mă încălzea,
Alţii... ori alte
Trec umbre-n ecou,
Aşteptarea pare a fi
Doar gândul meu!

Altul e drumul,
Ce acum îl măsor,
Altul e spicul
De rouă in zori,
Altul... ori alta
E şoapta mea,
Soarta-mi oferă,
Să trăiesc eu aş vrea!...

Alte cocoare
Roiesc lin pe cer,
Alţii bobocii
Iubire ne cer,
Altă-i scânteia
În noaptea grea,
Tăcerea e una
Să vorbească ar vrea!

Alte sunt grijile
Ce urmăresc,
Altă lumină
Întrezăresc,
Alt Orizontul
Îmi bate în piept,
Alt, cu tot altul,
Amurg eu aştept!

Altă alee
Mă cheamă-n popas,
Alte sunt clipele
Ce ne-au rămas,
Altul ori alta
Cu totul sunt eu,
Acelaşi izvorul –
Sfântul meu!

Alta-i culoarea pe cer –
A mea stea!
Şi inima-mi bate!...
Aceeaşi e ea!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După chipul şi asemănarea noastră

the tenth poem for Shiraz

În ultima vreme
lucrurile ne înconjoară
o pasăre meşterită din lemn
o pasăre din lemn înghiţind un peşte din lemn
o pasăre zburând în spaţiul dintre rafturi
şi rafturile de sus mişcătoare spaţii ale copilăriei
doar tu în albastru, dintr-un timp de apropiere şi unul de îndepărtare
dintr-un timp prins în cuvinte şi un timp desprins de toate aceste pământuri
şi eu cum mergeam azi prin iarnă şi cum ningea şi tot restul
şi tu cum mergeai azi prin iarnă şi cum nu ningea şi tot restul
şi eu cum mergeam azi prin iarnă vorbind singură ce naiba e
doar un simplu timp, o simplă distanţă, pământul ăsta ne suportă oricum, suntem binecuvântaţi

peste o sută de ani, cel care va citi aici va spune, ce norocoşi cât de aproape au fost / şi cât de departe
peste o mie de ani, cel care va citi aici va zice, cât de identici erau / şi cât de diferiţi / apoi ne vor scana aceste poeme,
cuvintele adeneul iubirile
ne vor reconstrui
după chipul şi asemănarea noastră

dacă ne-am uita pentru câteva clipe în aceeaşi oglindă
apoi ne-am vedea fiecare de drumul său
tu cel rămas acolo
şi eu cea rămasă acolo
ne-am putea imagina împreună
cea mai bună viaţă posibilă

poezie de Alina Manole
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!