Între poet şi restul omului

ruptura aceasta se face destul de des
altfel nici că aş putea trăi nimicul
cu speranţa că e ceva important
sunt un trăitor normal
chiar banal şi insipid
aşa de imperfect
aşa de păcătos
atât de pătimaş
un amestec de carne şi păcat
indecent şi vulgar
nedrept şi ingenuu
lipsit de elementarul unei statui a închipuirii
sunt ceea ce se cheamă "om"
un animal ciudat care
din când în când
vorbeşte cu cerul
se răsteşte la ţărână
îşi smulge sentimentele să-şi facă cuib
şi visează că infinitul începe şi se termină cu el

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt egoist

ai perfectă dreptate
dar ce pot face
lumea mea începe cu mine
şi se termină asemenea
nu e o pretenţie absurdă
e doar lumea mea
până când voi mai ţine minte ceva
până când uitarea mă va uita
până când moartea mă va despărţi de ea
un jurământ frecvent
la fel de folosit precum eternitatea
în a defini o boală gravă
nu ca o tromboflebită de sinus cavernos
dar la fel de letală
în niciun caz contagioasă
deşi se ia prin sărut
de la o inimă la alta
sau prin atingere de suflete
nu e religie deşi este esenţa dumnezeirii
dar şi a păcatului
un paradox prin care lumea înaintează
în sfârşit o axiomă clară
pe care nimeni nu o poate demonstra
deşi toată lumea începe şi se sfârşeşte odată cu ea

într-un anume fel asemănător firii mele
egocentrice

recunosc că trăiesc totul prin mine
nimic din ce nu mă pătrunde
nu există
nici cerul nici marea nici himalaya
nici măcar podişul gobi
sau gândacii de colorado
(un fel de gangsteri ai cartofului)

toate minunile
toate deşertăciunile
trăiesc atât cât eu le pot trăi
e ca şi cum aş reuşi să înghesui infinitul într-o clipă
deşi nu mai am nevoie de ea

iar lumea aceasta
a mea
începe cu mine
dar fără tine îmi pare goală

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa ar mai trebui şi trăită

din când în când
printre griji şi nevoi
etichete şi principii
platforme program
promisiuni
am putea renunţa la aşa trebuie
sau la aşa e decent
mi-ar plăcea să fiu indecent cu tine
să te iubesc animalic
iar tu să te supui instinctului
să mă consumi cu patimă
fără mic dejun sau cină romantică
doar cu un amestec de teamă
şi cu mult păcat
apoi
precum o ultimă îmbrăţişare
mă revolt
te topesc
te amestec în mine
ori vrei să mă porţi tu
ca pe un copil nedorit
sau o sarcină extrauterină

oricum drumul tău spre iad începe cu mine

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa ca şi cum ar conta

amestec neputinţa cu speranţa
infinitul cu orizontul
şi din când în când
mă frâng de dorul nesfârşirii
în bucăţi de prezent
aleg astfel să trăiesc
cu intensitatea celui care ştie
că mâine e doar o promisiune
.........................................
vezi
de aceea nu-mi pot opri zâmbetul
când mă doare viaţa

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu am nevoie de martori

nu vreau să mă creadă nimeni
oricum sunt condamnat prin naştere la moarte
ce naiba ar putea fi mai rău de-atât
aşa că nu propovăduiesc adevăruri incontestabile
nu am nevoie de nimeni să-mi răstălmăcească visele
le visez singur şi le uit repede
cu cât mai repede cu atât mai bine
altfel poate le-aş povesti cuiva
de fapt nici nu ştiu ce e mai bine
dar sunt convins că nici dumnezeu nu are nevoie de martori
nici de antemergători nici de messia
sunt sigur că nici de biserici sau papi
nici de mausolee nici de cimitire
doar noi
amărâţii ăştia care suferim de moarte
ne visăm nemuritori ori statui
ca să nu ne moară egoul niciodată

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia ca poezie

nu viaţa e de vină că nu o trăim
nici măcar societatea
educaţia nici atât
am văzut atât de mulţi oameni educaţi
trăind
încât bănuiesc mai degrabă prostia
de banal
de insipid
de marele nimic
de felul acela de a se aplauda singuri
în faţa unei oglinzi care măreşte nesimţit
iar fericirea lor e ca o pită unsă cu untură
şi un pic de magiun din prună popească

din fericire
nu mai ştiu nici măcar să mai fac pe prostul
zâmbesc tâmp şi adulmec genunea
ca pe un drept la un alt drept la fericire
apoi răsucesc gândurile
ca pe o parâmă de andocat la cheile universului
şi păşesc sfios
ca într-o poiană cu margarete
sau ca pe o zăpadă neîncepută
şi liniez şi depeletizez
cu înfrigurarea celui care ştie
să se bucure cu sfinţenie
de orice păcat

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când am impresia că am totul

cu emfaza celui care măsoară
clipele în infinit
poezia în cuvinte
iubirea în bătăi de inimă
când cred că am totul
vorbesc despre nimic

nimicul nu-l pot pierde
e tot ceea ce nu stiu
e tot ceea ce nu am
e tot ce a rămas după
e tot ce va fi înainte
de a săruta cast
pământul

dar nu mă poate opri nimeni
să împart nimicul în părţi egale
şi din când în când
să trăiesc cu impresia întregului

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi port viaţa neglijent, când pe un umăr de bărbat când pe o aripă de fluture... aşa e felul meu, puţin ciudat, de a trăi!

aforism de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu e mai ciudat decât un infinit închis într-un zero

oricât de mare l-aş desena cu creta
pe o tablă fără stele
pentru sentimentul acela de căutare
pe care-l simt şi eu
din când în când sau aiurea
între două grătare şi un acatist
când îmi fac cruce în cerul gurii
cu aceeaşi limbă cu care dau dracului
toată însăileala asta de galaxii şi găuri negre
printre supernove şi mai ştiu eu ce alte manifestări de infatuare
apoi mă caut de dumnezeu prin fiecare celulă
prin toate închisorile astea goale
în care se fluieră a pagubă
sau doar se sâsâie

oricum infinitul nu are nevoie nici de şansă
nici de îndoiala mea netoată
să tot fie infinit
chiar şi să se întoarcă în sine
cum o facem şi noi din când în când
prin moarte

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar şi nimicul are nevoie de o măsură

altfel cum am cunoaşte restul numit ceva
o spun aşa ca pe o amăgire
că nu am făcut umbră degeaba pământului
apoi fac o reverenţă
celor care mulţumiţi de lipsa mea de consistenţă
se văd deja infiniţi
în schimb probabil voi rămâne pe vecie
un exponent numai bun la etalonat neantul

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt genul care măsoară infinitul cu şchioapa... chiar dacă am o plăcere deosebită să ascund soarele în spatele degetului.

aforism de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alo alo tovarăşi

stigmatizaţii mei din rândul doi de zei
goliţi paharele şi râgâiţi a înalt
şapte stele de căciulă măcar
să văd palmele roşind
ca la primul dezbrăcat pe lumină
a evei a afroditei a mai ştiu eu cărei minuni
nu mai sunt demult doar şapte
cum să mai fie satisfăcute atâtea dorinţe de perfect
poate prin trecerea la o producţie de serie
cu livrare instantanee

pentru fericirea voastră şi o şchiopă de infinit verde
un ceva ceva dincolo de orice altceva
să fie un etalon axiomă pentru ceva-ul originar
sigur o să-i dau într-o zi un nume
ca şi vouă tovarăşi de cruci şi golgote
poate o să vă fac şi ceva temple
câte o piramidă de fiecare gând indecent
că doar nu sunt fluturii vinovaţi de urechile acului

alo alo
preafericiţii mei sterpi
la ce bun să vă îngrop adânc
oricum veţi învia cumva
la urma urmei infinitul se divide tot în infinituri
întotdeauna infinite
cum doamne-iartă-mă ar putea să fie altfel

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un copac ciudat

fructele mele zboară precum îngerii
când frunzele-mi tânjesc la nemurire
în fiecare toamnă prin fiecare iarnă
rămân cu atâta gol încât fac loc fulgilor
să-mi doarmă a primăvară fluturi albi
.............................................
să nu mă întrebaţi de unde începe moartea
pentru că de fiecare dată uit asta la fiecare nouă încolţire
.............................................
sunt cel mai ciudat copac
îmi cresc păsări spre cer
din fiecare ghindă aruncată-n soare

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nemulţumirea de sine apare dintr-un dezechilibru al sufletului şi din dorinţe timide sau prea puţin fericite, când oamenii fie nu îndrăznesc, fie nu obţin atât cât doresc şi se întind cu totul înspre speranţă: sunt mereu instabili şi schimbători, ceea ce este inevitabil să li se întâmple celor ce trăiesc pe muchie. Încearcă să-şi împlinescă dorinţele pe orice cale şi se învaţă şi se obligă să facă lucruri necinstite şi grele, iar când efortul le este lipsit de răsplată, îi chinuie o ruşine zadarnică, şi nu suferă pentru că au dorit lucruri rele, ci pentru că le-au dorit degeaba. Atunci îi reţine şi regretul pentru ceea ce au început, şi teama de a începe din nou, şi se strecoară acea agitaţie sufletească ce nu-şi găseşte ieşire, pentru că nu sunt capabili nici să-şi stăpânească dorinţele, nici să li se supună lor, apoi şovăiala unei vieţi în care a rămas puţină libertate şi mucegaiul unui suflet care zace amorţit între dorinţe înşelate.

Democrit în Euthymia
Adăugat de Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt fericit că pot număra stelele fără a fi dus la ospiciu

e felul meu de a da gaura clipelor
cu speranţa că infinitul va curge lin
impasibil
prin toate stările mele de agregare
prin toate
chiar nu am o evidenţă
sunt din ce în ce mai dezordonat
când sunt puf de păpădie în luptă strâmbă cu gravitaţia
când delfin în căutarea atlantidei
din când în când sunt zmeu în vreo poveste cu happy-end
iubesc cu şapte inimi din cele zece
dar nu uit niciodată şirul stelelor
număr şi număr
contabilizez şi aşez la dosar
fiecare cădere de stea
toate promisiunile făcute sub lună plină
pecetluite cu sărutări
fiecare dorinţă
fiecare dans
doar sunt cel mai fericit numărător de stele
lacrimile mele nu mai ştiu să curgă
sunt imponderabile

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ocupat cu număratul stelelor înşir nisipul

pe o funie de vis
doar soarele este de vină pentru această iluzie
pe când stelele muncesc din greu pentru bucuria ochilor mei
iar eu îi închid, să-mi fac cerul meu
de altfel banalitatea infinitului nu vine din imensitate
deşi cred că toate aceste nesfârşiri neşfârşite nu cunosc noţiunea
altfel de ce s-ar repeta aşa dintr-unul-ntr-altul
fără nici un fel de explicaţie

cred că de boala asta sufăr
mai mereu caut explicaţii
chiar şi acolo unde acestea sunt de nesuportat

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştim nimic despre nimic, dar ne credem zei

amestecăm aproape inutil nimicul cu deşertăciunea
ca pe două substanţe chimice într-o eprubetă
apoi căutăm un catalizator numai bun de o minune
scriem ecuaţia reacţiei şi o verificăm de neant
trecem cu rigoare în catastife acest dezastru
ca pe reuşita tuturor reuşitelor
şi punem de o recunoaştere universală

uite bre cum se aşează infinitul la picioare
ca un căţeluş iubitor în aşteptarea jucăriei
nu ţi se pare totuşi suspect
că nu au dat încă ştirea la nimic tv

deşi pare profetic să numeşti nimicul NIMIC
nimic nu poate fi mai nimic decât nimicul
oricâte alte nimicuri am încerca să le transformăm
în ceva important
cu o oarecare solemnitate
dusă spre absurd

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce să îngânăm cu durere rugăciuni sub un altar de spini

când am putea flutura infinitul ca pe o năframă de maică
apoi să coborâm sub pământ în căutarea luminii
pitici bizari visând prinţese când albe ca zăpada
când un fel de capre negre agăţându-se de cer

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu bateţi cuie în geam niciodată

mai bine jucaţi-vă de-a baba oarba
de-a muma pădurii printre cioate
de-a uliul şi porumbeii nu
e la fel de aiurea ca şi ziditul monastirilor
dinspre turlă spre veşnica temelie

chiar aşa tovarăşi de iluzii
vă rog să nu faceţi cuib alături de pasărea aceasta
nici prea verde nici prea albastră
ouăle ei sunt prea căutate ca să rămână întregi

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte mai aveam câteva lacrimi de povestit

dar acum nu mai am nimic
nici măcar de pierdut
totuşi îmi este atât de linişte
un fel de calm ancestral
numai bun pentru a trece dincolo

sentimentul că sunt doar al universului
mă sprijină să visez cu totul altceva
nu tu case nu tu maşini nu tu raiuri nu tu eve
nimic din lumea materială şi zbuciumată
visez doar figuri geometrice tridimensionale
piramide cuburi paralelipipeduri elipse sfere şi...
ceva ce pare a fi o regulă mă cuprinde cald
e prima regulă pe care nu vreau să o desfinţez

unde naiba îmi este răzvrătirea doamne
nici măcar nu mai strig întrebarea asta dementă
o rostesc aşa de rar
şi parcă dincolo de orice gând
într-un fel atât de rotund
ca pe un cântec încă necântat

de parcă aş fi translucid şi lipsit de substanţă
trec prin mine toate aceste forme
atât de regulate
încât le pot învăţa pe de rost
dintr-un singur punct
apoi lipesc genele de un poliedru ciudat
şi nu mă mai satur de sărit într-un picior
dintr-o lume într-alta
ca şi cum aş avea o inimă de atlet universal

râd de parcă mă gâdilă infinitul în talpă
chiar nu mai ştiu la ce foloseau lacrimile

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi sunt aşa inegal uneori

încât mă văd când pitic urcat pe o lună plină
când cine ştie ce uriaş rămas pe pământ
un fel de guliver rătăcit în propria lui poveste
iar din când în când mă loveşte o altfel de sete
aş fi îndrăznit să-i zic nebună
dar nu are nimic comun cu pierederea realităţii
pur şi simplu beau dintr-o sete în alta
precum un dromader cu o mie de cocoaşe
şi nu am niciun deşert de străbătut
nici măcar nu fac parte dintr-o caravană
doar mă supun setei ca într-un botez ciudat
devin din ce în ce mai străveziu
de se vede prin mine ca printr-un cristalin ciudat
universul adus la dimensiunea bosonului

îmi sunt aşa greu de înţeles
încât nu vreau să las urme adânci pe inimile voastre
poate doar un abur pur fantomatic
ca o urmă de melc universal
într-o repetare absurdă spre neant

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!