Flori de iarnă

Ceva s-a-ntâmplat cu ferestrele noastre-îngheţate.
Geamurile s-au acoperit de flori minunate.
Pojghiţa de gheaţă ceva mai groasă jos,
Tulpini şi frunze ascunde în corpul ei lucios
În vârful tulpinilor, muguri mari de albăstrele,
Maci de câmp, flori de borangic, lalele.
Toate au înflorit deja, în ciuda iernii grele.
Nu se tem de frig, cum lumea se teme.
Chiar dacă vara capetele-şi ridică spre lumină,
Acum se roagă ca frigul mai mare să vină.
Pentru că în noapte le-a picta chiar gerul,
Şi terminându-şi opera el şi-a ascuns penelul.

poezie de Bernadeta Krawiec, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Filozofia unui fulg de nea

Flori de nea pe un spaţiu prea strâmt
Ca sa mai intelegi ceva...

Flori de gheaţă acolo unde pulsează sângele
Mai tare - semn că nu-ţi mai pasă
Ori că nu te mai doare.

Flori de rouă
Ca să te bucuri, eventual,
Când plouă,
Chiar dacă n-ai timp să observi,
Iar asta e ceva ce demult de tot...

Nu te mai apasă.

O fi un semn,
Un semn că şi gheaţa
A strâns, conştiincioasă, totul într-o plasă
De ochiuri autosuficiente...

Care nu-ţi mai lasă, reci fiind,
Loc ori timp pentru mai nimic,
Dar mai ales pentru regrete...
Ori pentru iniţiative... desuete.

Flori de omăt pe un spaţiu prea anost
Ca să mai simţi ceva
Sau să mai aibă vreun rost...

Semănând a pervaz de fereastră ciobit,
Scrijelit şi ros de vreme,
Ce odată... bun a fost,
Dar acum se teme...

De capricii, toane şi troiene.

Flori de gheaţă
Şi mai târziu de rouă
Se preling pe fereastra
Dincolo de care, totuşi, se oftează...

poezie de Petruta Ionescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă cu granule de frig pe aripa timpului înrourat de priviri

Pe fiecare
palmă a timpului
plouă
cu granule de frig
căci iarna aceasta
şi-a intrat în drepturi

e alb pământul
în culoarea aceasta a iernii
cu o mantie subţire
acoperit
şi zâmbetul soarelui aproape
lipsit de putere

ne-a înflorit
iarna sub picioare
cu flori de gheaţă
şi flori de omăt
într-o peliculă subţire de frig
pe fiecare înfăşurându-ne
cu gust de umbră
şi un subânţeles gust de secunde descojite
fiecare strigându-şi numele pe
aripa timpului
înrourat de priviri

poezie de Ioan Daniel Bălan (26 ianuarie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua nopţii – adaptare

Ne-ncredinţăm că suntem
Când iubim!
-Zicea poetu’n versul său-
Şi’oricât de-adânc în noapte-am fi
Suntem în zi.
Dar de se-ntâmplă să-ncurcăm
Faţeta urii şi-a iubirii,
Cu ochi stâncoşi ne poticnim
Şi chiar de eşti Tu pretutindeni
Noi nu te-ajunge.
Sălaş în Tine nu avem
Sfânt Elohim.
Când Tu vorbeşti
Străină vorba-ţi auzim.
Când noi grăim, străin ne eşti.
Bujorii mari au înflorit
Şi roşul lor se scurge pe tulpini
Cu nori în ochi privim lumina lor,
Şi n-o vedem.
Parfumul mângâie întregul câmp
Iar noi călcăm bujorii mari de ne-nţeles.
Tânjim să ne iubească cineva
Când Tu ne-ai dăruit şi flori şi câmp
Şi gândul Tău şi vorba Ta.
Şi noaptea mare în care să-ncercăm să te găsim.
Şi chiar de eşuăm, noi să iubim
Şi chiar de nu vedem- vedem.
Şi chiar de nu simţim- simţim.
Şi-aşa cum şi poetul şi Ioan spunea:
Oricât de-adâncă noapte-ar fi,
Atuncea când iubim, e zi!

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Too much... maci

un mac... doi maci... trei maci...
un câmp de maci...
prea frumos în natură,
prea mult în poezie...
de atâţia maci, văd roşu
şi nu mai raţionez,
că tot sunt Taur!

când "lălăim" macii,
ei se răzbună,
se demonetizează,
se depreciază,
se devitalizează,
se ofilesc,
fiind
şi-aşa foarte fragili...

piere magia...
tot ce e mult strică
sau... se strică, nu?

dar când, pe lângă maci sângerii,
adăugăm în verdele ierbii
sau al grâului
câteva albăstrele,
câteva margarete
şi o mare IUBIRE...
se naşte ceva sublim,
numit şi simţit
POEZIE...

mac... mac... mac...
un mac... doi maci... trei maci...
prea mulţi maci!
ce de maci!!!

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lebedele

La intrarea în parc,
pe apa lină a lacului
în a cărui oglindă
se reflectă chipurile noastre, tremurânde,
dovadă peremptorie
că suntem vii,
vâslesc necontenit lebedele ninse
sfidând gerul iernii
şi spintecând, semeţe,
pojghiţa de gheaţă,
o infimă stavilă
în drumul lor spre lumină,
într-o desăvârşită tăcere.

poezie de Dumitru Gherghina din Confesiuni de-o clipă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru încă o zi, aş da...

Gândul, as-zburator, pleacă noaptea si-n zori, la tine...
Asteptând ca un cerşetor, sa-i dai ceva, pentru mine.
.
Si se-ntoarce cu braţele pline de flori si mult dor!
De o iubire mare, umbrită de, plumbul unui nor
.
Dar si luminata de soare, când in cânt de izvoare,
Fluturii dansau, in invazia de parfum si culoare-
.
Ii, îmbrăcate de flori, in zile de sărbătoare!
Iti amintesti, oare, de raiul pe care l-am trăit?
.
Trandafirii parcă s-au vorbit si toţi au înflorit,
La fel lalele, viorele si "mamă mă mărit",
.
In lumina candelabrelor de la castani, multi ani
Am trait frumos si sfânt, cum rar e, pe acest pamant...
.
Si eu aş da, din viata mea, câţi ani aş mai avea, pentru
Incă o zi, luminată de castani, sau ultima.. din mai!

poezie de Garofiţa Popescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa iubirii revendicate

Mi-am revendicat iubirea...
s-a deschis spre mâine cerul.
Iar se naşte fericirea.
Soarbe în adânc misterul...
Flori şi pace şi lumină,
Frunze, vise, păsări, stele...
Şi un dulce dor de tihnă
Mă aduce printre ele.

Mi-am revendicat iubirea,
Sângeri mi-au crescut în plete.
Iarăşi m-a pierdut cu firea.
Trec uitatele regrete
Şi mărşăluiesc spre tâmple,
Se lovesc de stânci de lacrimi,
În unghere stau ascunse
Printre sutele de patimi.

S-a deschis spre mâine cerul...
O fisură de lumină...
Dintr-o dată piere gerul,
Sub o mantie divină,
Iar cresc muguri de mătasă,
Fluturii de catifele,
Iarăşi zboară înspre casă
Pe un cer pavat cu stele.

Iar se naşte fericirea...
În incubatorul lumii,
S-a născut din nou iubirea.
S-au ivit pajii furtunii...
Trec războinici, trec în cete,
Printre valuri de uitare,
Purtând vânturile-n plete,
Nourând întinsa zare.

Soarbe în adânc misterul
Flori şi fluturi, zâmbet, soare.
În clepsidră, efemerul,
Cată timpul să-şi măsoare.
Trec chihlimbării poeme
Pe sub fruntea azurie,
În secunde timpu-şi cerne,
Azi, cuvinte, pe-o hârtie.

Flori şi pace şi lumină,
Ning la tâmple veşnic reci.
Tu le-acoperă-n surdină!
Şi prin ploi de frunze treci.
Strângi în pumn eternitatea?!
Lacrimi curg la tâmpla ta.
De departea vezi cum noaptea
Plouă licăriri de stea.

Frunze, vise, păsări, stele,
Într-un zbor celest trec toate,
Vei rămâne fără ele
Într-o zi, poate-ntr-o noapte.
Lasă-ţi sufletul ofrandă,
Celor care-ţi sunt aproape,
Ca în lumea cealălaltă
Să uneşti munţii cu ape.

Şi un dulce dor de tihnă
Pieptul să ţi-l împresoare!
Trăind veşnic în lumină,
Să fii răsărit de soare!
Îngenunche şi te roagă,
Înger ce-n lumină-ai fost!
Dacă aripa-i beteagă,
Iartă! E al vieţii rost...

Mă aduce printre ele,
Printre stele, printre muze,
Printre crucile pictate,
Doar sărutul de pe buze.
Tu eşti diavol de lumină,
Prima carte de poveşti,
Tu răzbaţi din întuneric...
Numai tu mă mai iubeşti!

Mă aduce printre ele
Şi un dulce dor de tihnă...
Frunze, vise, păsări, stele,
Flori şi pace şi lumină.
Soarbe în adânc misterul,
Iar se naşte fericirea,
S-a dechis spre mâine cerul,
Mi-am revendicat iubirea...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mestecenii

Blânde ierni, născute dintr-un soare albastru, aţi rodit pe ramuri reci muguri de flori –
Diamante albe căzute din astrul ce-şi ascunde ochiul sub marea de nori;
Primăveri dorite vor fi mai frumoase, flori se vor deschide din muguri dorminzi,
Din privirea caldă ce-n sine-şi descoase lung albul fir al iernii din vis!...
Priveşte şi nu te-ntreba nimic din ce ochiul nu poate vede, nu te mira că toate-s aşa,
Inima ta ştie şi crede, ea singură te poate-nvăţa
Că norii sunt lacrimile strânse în taina luminii, străpunse de toate durerile lumii întregi,
Iar ţie, acum, în ochii tăi mari şi albaştri, îşi lasă doar purpura trandafirilor coroanelor regi;
Cei puternici, cu adevărat, au stat drepţi, doar în genunchi, şi cu inima doar în taina aleasă
Din cuvântul, ce i-a strâns pe toţi în mănunchi, dându-le, în trupuri, strălucirea neştearsă;
Priveşte dar şi lasă-ţi ochii deschişi larg spre cer, şi crede tot visul iernii sfârşite,
Pe braţele lor te vor purta iar în aer, ascultându-le inimile în cor, infinite.

poezie de Alexandru Răduţ (29 noiembrie 2020)
Adăugat de D. Moldovan
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce-mi eşti?

Dor,
Mireasmă,
Primăvară,
Flori de câmp
În nopţi de vară,
Gingăşia din culori,
Foşnetul tăcut de nori,
Albăstrele
Sau
Lalele,
Cântec cald de păsărele?
Parfum fin de lăcramioare
Inima în piept ce doare,
Versuri Albe,
Poezie,
Roua caldă din câmpie,
Picături fierbinţi de ploaie,
Lacrimi reci,
Surâs în soare.

De ce-mi esti?
Sau
Chiar esti oare?

poezie de Daniela Fărtăiş din revista "Uniunea Artelor"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate florile-n buchet

Ghiocei, zambile, albăstrele,
Trandafiri, garoafe şi lalele,
Dălii, crizanteme şi bujori,
Toată grădina cu flori.
Narcise, orhidee, crini,
Floare de cactuşi cu spini,
Flori de nuferi de pe lac,
Am aflat că ţie-ţi plac.
Pe toate într-un buchet,
Cu celofan le-nvelesc.
Şi cu iubire berechet
Cu drag ţi le dăruiesc.

poezie de Dumitru Delcă (mai 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce-mi eşti?

Dor,
Mireasmă,
Primăvară,
Flori de câmp
În nopţi de vară,
Gingăşia din culori,
Foşnetul tăcut de nori,
Albăstrele
Sau
Lalele,
Cântec cald de păsărele?
Parfum fin de lăcramioare
Inima în piept ce doare,
Versuri Albe,
Poezie,
Roua caldă din câmpie,
Picături fierbinţi de ploaie,
Lacrimi reci,
Surâs în soare.

De ce-mi eşti?
Sau
Chiar eşti oare?

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru mine...

*
Ai fost vioară-n toamna mea, ce imi cânta,
Mă linistea, când era furtună si trăznea
Chiar de avea o coarda ruptă si- ncet se-auzea...
.
Ai fost liniştea venită când totul striga,
Raza de lumină când nu îmi era bine
Si atunci, flori de salcâm, înfloreau la mine.
.
Ai fost povestea mea frumoasă, dar şi tristă,
Ca un fluture, printre flori, doar cu o aripă....
Fără să ştiu, că aşa ceva mai şi exista.
.
Ai fost si eşti copacul neclintit, ce uimea,
Câte frunze, an de an, fără efort, avea,
Si spre înalt pe toate le ducea, iar toamna
*
Ele-l lăsau!... Dar pe niciuna nu o regreta.
Şi le uita, cum uită timpul întoarcerea...
*

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruga pomului

Mă rog la tine Doamne!
Chiar dacă nu te ştiu,
să mă fereşti de toamne
chiar dacă-i prea târziu.

O rog pe-această toamnă,
cu crengile o rog,
să fie mult mai doamnă
c-un biet de hodorog.

A rupt din mine frunze
şi mi le-a dus în vânt,
le-a ofilit şi muze
n-au spun niciun cuvânt.

Mă rog să-mi dai putere
ca ierna să o trec,
să simt acea plăcere,
cu flori să mai petrec

Mă rog dar în tăcere,
sunt, Doamne! Îngheţat,
această iarnă pare
mai lungă c-altădat'.

Mă rog de primăvară
să se grăbească blând,
să cheme iarăşi vara
cu păsări fredonând.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vara – poem diamant

Vara –
Grâul copt,
Flori de câmp
Şi maci şi miere,
Cer cu stele, repezi ploi,
Lume plină de mistere.
Luna – palid felinar,
Cer pojar,
Culoare...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamei

Toate florile-n buchet:
ghiocei, zambile, albăstrele,
trandafiri, garoafe şi lalele,
dălii, crizanteme şi bujori.
Toată grădina cu flori.
Narcise, orhidee, crini,
floare de cactus cu spini,
flori de nufăr de pe lac,
să le oferim cu drag,
celei pe care-o iubim,
din suflet să-i mulţumim,
MAMEI.

poezie de Dumitru Delcă (martie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Multaşteptata

Se ciondănesc la geamul meu doi porumbei tomnatici,
Că primăvara-ntârzie şi de-aia sunt apatici;
Soarele pal şi bosumflat, uitând să încălească,
Trimite săgeţi îngheţate ca să mă trezească.

Mi-e-atât de dor de-un ghiocel, cu floarea lui plăpândă,
Să sper că nemilosul ger nu va mai sta la pândă;
Mă doară ochii aşteptând, păsările să vină,
Să văd iar pomii înflorind, să simt cald şi lumină!

Şi greierii s-au săturat de-atâta iarnă lungă,
Gândind că lumea s-a schimbat, acum pare-ntr-o dungă!
Că de atâta hibernare, strunele-au ruginit,
Şi tare se mai tem să cânte... glasul le-a răguşit!

Doar oamenii-s de ne-nţeles, acum, ca-ntotdeauna,
Ei de mult s-au obişnuit cu frigul şi minciuna,
Au şi uitat să preţuiască fiecare clipă,
Dar azi au evoluat: guturaiu-l dau pe gripă!

Hai, iarnă, că ţi-ai făcut veacul, mai lasă-ne-n pace,
Cât timp domneşti tu pe pământ, toată natura zace;
Tu nu iubeşti nici flori, nici fluturi, ai suflet de gheaţă,
Puţin îmi pasă că te superi... ţi-o spun verde-n faţă!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căldura iernii

E-o iarnă-n dreptul ei, de te-ai uita
Prin calendare, dar, mergând afară,
Îţi pare că-i o altă primăvară
Şi anul ce se-ncheie parc-ai vrea
Să îl întrebi: "Măi, unde-i iarna ta?

Ce s-a-ntâmplat cu fulgii mei de nea,
Cu florile de gheaţă din ferestre,
Cu obiceiuri ce-s a iernii zestre?
Eu cum să pot colinde a cânta
Iar, de Crăciun, pe cine-aş aştepta?"

Dar nu-l întreb, căci am găsit răspuns
În rugile ce-nalţă către ceruri
Cei ce se tem de ale iernii geruri
Şi simt că nu le-a fost îndeajuns
O viaţă ce iubirea le-a ascuns.

Aceia ce aşteaptă ca pe-un dar
O prelungire-a toamnei, cât se poate,
Cu ploi, cu frunze moarte şi uscate,
Cu vânturi foarte reci să fie chiar,
Dar să se tot repete, iar şi iar.

Nu, anule, nu-i asculta pe ei,
Căci, dac-o ştii trăi, e-o frumuseţe
Şi-o bucurie, nicidecum tristeţe,
În iarna ce-i iubită de acei
Ce-şi iau cojoace, după obicei.

Ascultă-i pe cei care au iubit
În primăvara vieţii şi-ntre timp,
În vară sau oricare anotimp,
Şi vor, în traiul lor de-acum, tihnit,
O iarnă cum, demult, au moştenit.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori de câmp

Am strâns astăzi curcubeul în buchet cu flori de câmp,
Am pus vara în clepsidră să se scurgă-ncet în timp,
Din nuanţe tricolore ROGVAIV-ul am făcut,
O speranţă de căldură pentru sufletu-mi pierdut

Şi am strâns în albăstrele un azur luat din cer
Să mi-l pun iarna la grindă când se cântă Lerui-ler
Şi când plouă sau când ninge şi e totul trist în jur
Să-mi ascundă norii negri paravanul de azur...

Iar din soare-n sânziene am pus raze aurii
Pentru când lumina moare noaptea-n orele târzii
Şi din albe margarete aripi îngerilor pun
Să-mi aducă pacea-n suflet când se zbate în taifun

Macii ard ca nişte torţe cum a ars iubirea-n piept
Cu-n buchet de flori de câmp ţes un curcubeu........ şi-aştept!
Hai să împletim cunună, eu te-oi aştepta sub tei
Tu să-mi faci inel din lună, să pui stele-n ochii mei!

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mare este Domnul Psalm 48

Mare este Domnul, laude Îi cânt
Mare este Domnul în cetatea mare
Care stă pe munte, Muntele cel sfânt
Bucuria lumii, loc de închinare.
Înspre miazănoapte e lumina ei,
Împăratul nostru şi-a ales-o casă,
Turnul de scăpare este pentru cei
Ce se-ncred în Dânsul lumea când o lasă.

Iată ca-mpăraţii toţi s-au adunat
Au privit-o-n silă cum priveşti o slugă
Însă o durere când i-a apucat
S-au privit cu spaima şi s-au pus pe fugă.

I-ai bătut cu vântul cel din răsărit,
Cu durerea celei care sta să nască
Tocmai cum din vremuri fost-am auzit
S-a-ntâmplat ca Domnul să Se proslăvească.

Doamn-n veşnicie toate le-ai supus
Numele şi slava fă-le să răsune
Dincolo de mare şi de cer mai sus
Dumnezeul nostru imn şi rugăciune.

Sfântul munte strigă plin de bucurii
Vesele sunt toate a lui Iuda fiice
Când cu judecată dreaptă temelii
Pui Cetăţii Tale ca să se ridice.

Să se-ntindă faima-i dincolo de nori,
Cercetaţi palate, turnuri în lumină
Să-L vedeţi pe Domnul îmbrăcaţi în flori
Să-L vestiţi pe Domnul celor ce-or să vină...

poezie de Adriana Cristea (30 mai 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea spre lumină

Ţi-e dor de-acel albastru care-n noapte,
în lumea fascinantă, ireală,
cu simţuri noi, puternice şi apte,
îţi colorează visul de vestală.

Cu faţa către cer, îţi cauţi drumul
spre liniştea atât de mult dorită,
iar pleoapele-s perdele pentru fumul
din amintiri ce-au ars şi te irită.

Că s-au pierdut, n-a fost o întâmplare,
au ars pe rând, în multe anotimpuri
în care ţi-ai ascuns iubirea-n mare
atunci când arca lui trecea prin timpuri

Cu cer senin sau, poate, uragane
de care te-ai ferit şi-ai stat deoparte,
lăsând ca valuri mari şi turbioane
să-l mâne, singur pe cărări, departe.

În lumea ta, sunt visuri ce te-mbie
la o uitare-a vieţii fără vină
iar calea ta în viitor să fie,
în linişte şi pace, spre lumină.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!