Ultima rugă...

şi iată-mă aguns la orizonturi
unde posibil, va ajunje fiecare
că să-şi achite ultimele conturi
dintre venire şi dintre plecare

doar echilibru între bine şi-ntre rău
mai ţine candela nestinsă-n raţiune
doar uneori pe scara sufletului meu
coboară când lumină, când genune

picioarele mai des se poticnesc
şi mânile aiurea cad în tremur
dar încă simt că poate mai iubesc
aşa cum am iubit şi-n alte vremuri

şi când va fi să plec n-am să regret
că am trecut pe-aici aşa din fugă
şi las în tină umbra de schelet
şi Tatăl Nostru-i ultima mea rugă...

căci am trăit o viaţă ca-n poveşti
şi unică şi suplă şi-n neştire
simţind că totuşi Doamne, Mă iubeşti
şi o Să mă ei de-aici în nemurire..

poezie de Iurie Osoianu (17 decembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima rugă...

ultima rugă frumos mai sună
ultima rugă
şoptită de mine sub clarul de lună
pornite-i să fugă

refren

ultima rugă, ultima rugă
-mai stai, nu pleca încă nu
ultima rugă, ultima rugă
ce vrea s-o auzi numai tu

ultima rugă sfios mai ninge
ultima rugă
dar nici o coardă de suflet n-atinge
pornite-i să fugă

refren

ultima rugă se stinge în zare
ultima rugă
şi brusc întuneric aprinde alt soare
pornite-i să fugă...

refren

cântec, versuri de Iurie Osoianu (22 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Coboară jos"

Coboară jos din norii tăi
Pe-o stâncă-n margine de văi
Şi-atunci vei mulţumi frumos
Că nu eşti jos.

Coboară jos, la pompier,
Când scara lui te urcă-n cer
Şi - rogu-te! - nu te mira
Când n-oi putea!

Coboară jos doar un fuştel
Din scara ta, hai, uşurel!
E bine unde ai rămas,
C-un singur pas.

Coboară jos, în suflet, vrei?
Nu poţi! El nu e jos, eheeei!
În tine e, cum e şi-n alt'
Cum e şi-n 'nalt.

Coboară jos - a zis un sfânt,
Poet pe-al neamului pământ.
A scris... c-aşa a vrut-o el,
Poetu'-acel.

Ştia de-atunci, de când scria,
Că unii îl vor critica,
Citind, că vor avea un spasm,
Că-i pleonasm.

Licenţă este, literaţi!
Şi sunt atâtea, încetaţi!
Poeţii, de când lumea e,
Pot scrie-orice!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatăl nostru

nu e rău fără bine şi nimic fără tot
şi nici zile senine fără - of, nu mai pot
nu e alb fără negru nici zăpezi fără ploi
şi nici haos integru şi nici voi fără noi

nu există iubire fără chinuri şi dor
nici nu poţi nemurire semăna pe ogor
tot ce trece se trece din deşert în abis
ca căldura în rece şi ca somnul din vis

nu se poate opri nici o clipă pe loc
şi nici omul feri între ape şi foc
tot ce vine de sus se aşterne pe jos
şi la câte s-au spus şi la câte s-au scos

stai de strajă mereu între spaţiu şi timp
când la soarele tău când la propriul nimb
şi mai stai aşteptând resemnări de destin
între propriul gând şi azurul senin

că vor trece în zbor miriade de ani
prin galactici ce mor şi ne lasă orfani
Universul din tine în rafale de jet
cu viteză luminii se va stinge încet

va rămâne doar vid şi nimic în nimic
nici solid nici lichid şi nici mare nici mic
vei rămâne doar tu şi cu tine doar eu
între da şi-ntre nu - Tatăl tău, Tatăl meu...

poezie de Iurie Osoianu (14 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O viaţă întreagă

... o viaţă întreagă am tăcut
tu bănuiai că te ascult
şi altă viaţă-am tot visat
iar tu credeai că stăm la sfat

o viaţă întreagă-am tot cerşit
un strop adânc de infinit
îmi reproşai că îţi cerşesc
mereu amarul "te iubesc"

o viaţă întreagă am jinduit
doar fruct oprit, neprihănit
oricum, simţeai că eu iubesc
inexistent nepământesc

o viaţă întreagă am tot minţit
că te iubesc, deşi-am iubit
doar corp alene răsturnat
pe cel mai alb imaculat

o viaţă întreagă am răbdat
ştiind că tu te-ai resemnat
că alte vieţi din când în când
m-au mistuit în dor şi jind...

poezie de Iurie Osoianu (24 iunie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apocalipsa

vine pe scara 7 Richter
din interiorul tău
singura dată
când
ai tăria să-l priveşti pe Dumnezeu
fix în ochi şi-i promiţi că
te vei schimba
e ca şi cum ai vedea în depărtare
o lumină şi ai vrea
să o prinzi cu mâna
speranţa creşte ca o flacără
luminând în interior dar
nu poţi face nimic
între tine şi Dumnezeu
e doar o rugă
un dangăt de clopot
ce urcă şi coboară
spre un cer fără margini
întunericul îşi resfiră umbrele
fără să ţină cont de nimic
în universul tău cu nume de om
se construiesc biserici
dintre mâinile întinse se înalţă o altă rugă
doamne, zici
sunt eu
cel făcut după chipul şi asemânarea ta
dă-mi tăria cuvântului tău şi
mai lasă-mă încă o zi ca să pot alerga
de la un capăt la altul al lumii iubind
apoi vino
fii oaspetele meu şi
învaţă-mă să mor câte puţin
în fiecare zi

ştiu
la capătul mormântului meu vei fi doar tu

poezie de Teodor Dume (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verset subtil...

m-am născut, am crescut
undeva peste Prut
printre dealuri şi văi
şi coclauri
şi cu vaca ieşeam
uneori la păscut
şi poveşti am iubit cu balauri...

am trăit, m-am trecut
tot mai mult prin străini
printre zări, printre ţări
printre toate
dacă mor
înc-o rugă mai am la destin
să mă ducă acasă
că poate...

poezie de Iurie Osoianu (21 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stări

Doamne, când mi-e greu, eu nu mă ruşinez
mă ruşinez numai atunci când mi-e bine
între aceste stări - atâta crez
mocneşte permanent în rugul stins de mine

Doamne, când afară plouă, nu sunt trist
ci doar atunci sunt trist când e senin şi soare
între aceste stări - mereu exist
ca un simbol de permanentă ezitare

Doamne, uite, ştiu că am să mor şi eu
dar unde, când şi cum - nu-mi dai să ştiu
între aceste stări - exist mereu
ca un cuant - când semimort, când semiviu....

poezie de Iurie Osoianu (13 ianuarie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geea

atât de singur şi de trist
şi fără echivocuri
adie umbra unui vis
din stele cu norocuri

îmbie lin făptura mea
din ele a alege
şoptindu-mi că de vechea stea
v-a sta să mă dezlege

şi povestindu-mi că-n curând
de lumea asta rece
va dezlega deznodământ
şi-l va lăsa să plece

pe neumblate căi de foc
de ape şi tării
doar steaua noului noroc
ne va mai ţine vii

şi v-om ajunge unde nu-i
nici vreme şi nici moarte
ci doar mărinimia Lui
şi univers de soarte

şi-om sta s-alegem liniştit
şi plini de modestie
un nou model de infinit
si altă veşnicie

ş-om sta s-alegem alte lumi
cu largi dimensiuni
cu mări la scară de genuni
şi maluri de goruni

cu munţi ce vin încetişor
spre noi când sunt chemaţi
să soarbă ape de izvor
din palme şi nesaţ

cu cer albastru pân -la fund
de neguri şi lumini
cu căi lactee de corund
şi aştri cristalini

si revenind încetişor
din lumile profunde
la vis eu ma stropşesc uşor
dar Geea totuşi unde-i?!

căci nici o lume de poveşti
n-o poate-nlocui
si Doamne, dacă mă iubeşti
pe Geea aş
muri...

Moscova

poezie de Iurie Osoianu din Blogul Negru pre Alb (19 aprilie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradox... tu şi eu

În jurul meu doar frumuseţe,
Doar clipe-n care mi-este bine,
Sunt împlinită în tristeţe,
Căci nu te am tocmai pe tine.

E soare şi mă simt iubită,
Pe stradă oameni îmi zâmbesc...
Surâd şi eu nefericită,
Când totul vreau şi nu primesc.

Plimbările-n amurg spre mare
Am timp acum să le măsor...
Şi totuşi... se merită oare,
Când marea-mi cântă al tău dor?...

Nimic nu-mi pare-n strălucire,
Deşi doar ea mă înconjoară...
Suspină tainic o iubire
A cărei undă mă-mpresoară.

Pe unde paşii mă purtară,
Tânjisem mult într-un trecut...
N-aş fi crezut ca ea să doară,
O împlinire ce-am avut;

Am totul... numai tu nu eşti...
Ce mi-am dorit să am cu tine,
Am regăsit doar în poveşti,
Unde cărările sunt line.

Mă uit în jur şi mă-ntristează
Perfecţiunea ce-am creat-o...
Somnul cel mult mă ţine trează,
Căci n-am iubirea ce-am chemat-o.

Am totul şi nu am nimic
Şi n-am nimic când n-am pe tine,
Când am pe tine mă complic,
Având pe noi, mă am pe mine...

Flori de mătase cerne timpul,
Din dragostea ce o ador,
La testul timpului eşti primul,
Dar vremurile-au timpul lor.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Izvoarele vieţii (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce să-mi fie....

de ce îmi este dor de tine
când poate să nu-mi fie dor
de ce nu-mi este dor de mine
când vreau să plec de aci, să mor,
de ce nu-mi este dor de o altă
fiinţă pe care nici că am iubit
să fie chiar o cealaltă
cu care în vis eu am trăit,
lăsaţi-mă mai bine în pace
căci vreau să mor, să plec de aici
să nu mai dau de vreo rapace
cu ochii mici, de licurici,
să-mi faceţi sus, un cuib de paie
aproape de cerul cu nori
să vină doar cele bălaie
să ne iubim din noapte-n zori,
şi eu să vă privesc de sus
să n-am cuvinte pentru voi
decât să vă mai fiu supus
mai bine dorm între strigoi.

poezie de Stejărel Ionescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dilema

ce tristă e singurătatea-n doi
ce cruntă e şi ce globală
când tu eşti înger, eu fiind strigoi
cu aripi străvezii de oboseală

când tu fiind lumină şi eu hău
adânc şi întuneric ca o smoală
tu-credincioasă, eu ca un ateu
ducându-şi crucea extraconjugală

când simt mereu şi iar că-s vinovat
în faţa ta şi inocenţei tale
singurătatea noastră scoasă la mezat
aşi sugruma-o cu sudalme triviale

atîta încă pot să-mi mai permit
în căsnicia asta, strict de ireală
în rest- c-am fost iubit şi am iubit
e doar dilemă. Existenţială...

poezie de Iurie Osoianu (13 decembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ferice clipa

Ferice clipa unică din viaţă,
Şi loc, şi timp când ochii-ţi m-au ucis,
Ori barem m-au zvârlit într-un abis,
Şi-acolo m-am făcut un sloi de gheaţă.

Ci drept e că trupeasca trăsătură
O am mereu, dar sufletu-mi fugit
Trăieşte-n tine ca-n sălaş iubit,
Şi m-a lăsat azi singur în natură.

Când galeş uneori întorci spre mine
Focoşii ochi, simt cum îmi curge-n vine
Un râu de flăcări ce-mi dă viaţă iar,

Şi moaie frigul care-n sânge-l port;
Dar uşurarea-i slabă şi-n zadar,
Căci fără suflet eu rămân tot mort.

sonet de Pierre de Ronsard, traducere de Nicu Porsenna
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă pentru albine

Te rugăm, Doamne, să nu dai
Şi-o pandemie in albine,
Căci ele fac din pământ, rai
Şi-n lipsa lor n-am duce-o bine.

Când pere dulci din peri nu cad,
Nici din alţi pomi, altfel de poame,
Pământul nost' ar fi un iad
În care am muri de foame.

O floare n-ar rodi în pom
În lipsă de polenizare,
Va dispărea şi-ultimul om,
Când nu va fi cultura mare.

Te rugăm, Doamne, să nu dai
O pandemie în albine,
Că ele din pământ fac rai
Şi-n lipsa lor ne-am duce... Bine?

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

Am strigat spre tine, Doamne,
Am strigat în psalmi şi-n rugă.
Am strigat atât de tare
Că m-au luat cei răi la fugă!

De-ai citi la mine-n suflet
Şi-ai închide-a lumii gură,
Ai vedea, o, Doamne scump,
Că nu am pe nimeni ură!

Iubesc din suflet fraţii,
Aş vrea să îi am aproape!
Te iubesc pe Tine, Doamne,
Cu lacrimi fierbinţi în pleoape!

Nimeni nu îmi înţelege
Dorul inimii şi focul,
De aceea nicaieri
Printre ei nu-mi aflu locul.

Alungată dintre oameni,
Trimit ura lor, spre mine
Si mă prigonesc adesea,
Cănd încerc să le fac bine.

Întind mâinile a rugă,
Nu mă-nchin păgân la zei
Şi te rog smerită, Doamne,
Să nu-i pedepseşti pe ei!

rugăciune de Dorina Stoica din De la poezie la rugăciune (10 mai 2008)
Adăugat de Dorina Stoica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-mi, Doamne, o durere!

Dă-mi, Doamne, o durere,
Dar să nu fie moarte,
Şi-oleacă de putere,
Să scriu încă o carte.

Nu ţi-am cerut prea multe
Când m-am rugat la tine
Prin locurile culte
Ascunse-adânc în mine.

Nu ţi-am cerut palate,
Nu ţi-am cerut o pâine,
Voiam doar sănătate,
S-apuc ziua de mâine,

Iar tu, din bunătate,
Mi-ai dat atâtea zile;
Le-am irosit pe toate,
Făcându-le sterile.

Te rog, mai dă-mi o şansă,
Oricât ar fi de mică,
Să pot intra în transă,
Şi chiar în miez de frică,

Să văd iar universul,
Cum se desparte-n două,
Şi să primesc chiar versul
Din ochii tăi când plouă.

Dă-mi, Doamne, raţiune
Dincolo de simţire,
Şi lacrimi, poţiune
Cu gust de nemurire,

Să simt cum bate vântul,
Să simt cum curge apa,
Să simt plângând-pământul
Când se-adânceşte groapa.

Să simt întreaga lume
Cum o ating cu mâna,
Şi-n valul fără spume
Să-mi limpezesc româna.

Dă-mi, Doamne, frenezia
Şi dorul cu suspine,
Când vine poezia,
Să mă gândesc la tine,

Dă-mi, Doamne, o durere,
Dar să nu fie moarte,
Şi-oleacă de putere,
Să scriu încă o carte.

poezie de Ionuţ Caragea din Eu la pătrat, ediţia a II-a (2020)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aştept în fiecare seară

Te-aştept în fiecare seară,
Cu sufletul mocnind de dor.
Pe-acel peron, din mica gară,
Te văd în orice călător.

Doar amintirile ca-n ceaţă,
M-aduc împinsă de-un miraj
Şi în obraji simt o roşeaţă,
Când vreun tren şuieră-n triaj.

Oriunde-n lume te-oi ascunde,
Eu te aştept ca-n alte dăţi.
Cât timpul macină secunde,
Încă mai sper să te arăţi.

Şi toamna şi-a întins covorul
Pândind al revenirii ceas.
Mi-e primenit de mult pridvorul,
Aştept şi-acult fiece pas.

Tren după tren, trece pe şine.
E toamnă, seară şi mi-e frig,
Numai iubitul meu nu vine
Şi-n suflet mii de spini se-nfig.

Te-aştept în fiecare seară,
Febril, şi-n orice călător,
Care-a trecut prin mica gară,
Te văd şi simt că mor de dor.

poezie de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Restul e tăcere...

Dacă iubeşti nu îţi mai aparţii
Exişti doar pentru a mărturisi
Iubitei ce se-ntâmplă şi ce simţi
De te-nchini iubirii şi la sfinţi

Dacă iubeşti cu-adevărat
Eşti trist şi uneori îngândurat
Nu mai trăieşti doar pentru tine
Nu ai în gând ziua de mâine

M-am întrebat într-un trecut
De ce eu te iubesc atât de mult
Am să îţi spun cuvinte simple
Eu doar pe tine te am în minte

Tu eşti tot ce am mai scump
Minunea mea pe-acest pământ
Ai fost întotdeauna feminină
Aşa frumoasă şi aşa de fină

Tu să pictez m-ai îndemnat
Doar ţie la pian ţi-am mai cântat
Şi când plutim pe-al muzicii fior
Ne place s-auzim cum plâng viori

Când mă iubeşti şi te iubesc
Simt cum pe loc întineresc
Îmi dai motive să trăiesc
Dacă mă laşi să te privesc
 
Şi dacă uneori ne mai certăm
Fără ca vreun motiv să avem
Pe loc ne gândim la împăcare
Şi vine o sfântă îmbrăţişare

Dacă trăieşti într-o iubire
Nu te gândeşti la despărţire
Să trişezi în dragoste, nu-i greu
Doar de regrete urmărit vei fi mereu

Trăieşti doar când iubeşti
În restul timpului nici nu exişti
Şi dacă vrei să fi iubit
Atunci iubeşte în mod cinstit

Vreau să-ţi mai scriu un singur vers
Doar când iubeşti în viaţă ai un sens
Chiar de trăieşti clipe de disperare sau durere
Restul e tăcere...

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

de ce iubeşti, când iubeşti?

iubito, eu nu ştiu ce iubire e aia
care poate să se retragă fără torţe?
adică, ori o iubeşti, şi-o iubeşti cu defectele ei,
ori n-o iubeşti, şi n-o iubeşti cu defectele ei.
când iubeşti pe cineva, nu mai ai spaime,
îl iubeşti şi-l duci în iubire.
până la marginea vieţii şi a morţii
nu-ţi impun să joci, iubito
să iubeşti ce iubesc eu,
ci să iubeşti ce iubeşti tu,
dar să iubeşti până la cer şi dincolo de cer
cred că ăsta e marele mister: iubirea.
dacă oamenii ar putea să-şi însuşească asta,
lumea ar fi o veşnică bucurie,
o odisee cu sensuri adânci.
când poţi să spui pentru ce iubeşti o femeie,
n-o iubeşti cu adevărat, doar o infuzi
şi mireasma nu ţine până la capătul iubirii
de ce oare trebuie întotdeauna să suferi
pentru a avea dreptul să iubeşti ceea ce iubeşti?
nu te iubesc, femeie, pentru frumuseţea ta,
ci te iubesc pentru că frumuseţea ta cântă un cântec
pe care doar eu îl aud şi-l arunc la ceruri înapoi.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu cer să fiu iubit

Eu nu cer să fiu iubit,
Aş cere prea mult,
Nu am atâta nevoie
Şi nici nu sunt sigur că merit.

Eu nu cer să fiu iubit
Căci dacă s-ar întâmpla asta
M-aş simt obligat să întorc serviciul
Şi nu ştiu dacă mai pot.

Eu nu cer să fiu iubit,
Ci măcar să fiu iluzionat
Că cineva mă preţuieşte.

Eu nu cer să fiu iubit,
Căci dacă aş cere şi nu aş primi,
Aş fi nefericit.

Eu nu cer să fiu iubit,
Căci asta ar fi cerşeală,
Aştept doar să fiu iubit
Şi atât.

Eu nu cer să fiu iubit,
Nu vreau cadouri şi vizite,
Ci să fiu ajutat măcar
Atunci când am nevoie.

Eu nu cer să fiu iubit,
Ci măcar să pot vedea
Câteodată persoanele
Pe care le iubesc.

Eu nu cer să fiu iubit,
Ci doar să pot iubi
Căci aşa L-am văzut pe Dumnezeu
Şoptindu-mi prin senzaţii.

Eu nu cer să fiu iubit,
Dar atunci când mă simt iubit,
Sunt tare fericit.

Eu nu cer să fiu iubit,
Ci doar să fiu iubit puţin,
Ca o picătură de rouă pe o petală.

poezie de Cosmin Druţă din Teorie poetică şi poezie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A şti să ştii...

ştiu că iubeşti aşa şi pur şi simplu
ştiu ca iubesc şi eu, la fel ca tine
dar între noi stă spaţiul şi timpul
dar între noi stă ea, şi tu ştii cine...

mai ştiu că mai iubeşti fără pricină
la fel şi eu, iubesc fără a şti că ştii
că sunt doar un conglomerat de albumină
cu paşii rătăciţi în nopţi pustii

şi-nca mai ştiu c-odată şi odată
când rătăcirile în mine vor lovi
am să-mi aduc aminte de o fată
care ştia ce-nseamnă a iubi...

poezie de Iurie Osoianu (19 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!