Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Teodor Dume

Apocalipsa

vine pe scara 7 Richter
din interiorul tău
singura dată
când
ai tăria să-l privești pe Dumnezeu
fix în ochi și-i promiți că
te vei schimba
e ca și cum ai vedea în depărtare
o lumină și ai vrea
să o prinzi cu mâna
speranța crește ca o flacără
luminând în interior dar
nu poți face nimic
între tine și Dumnezeu
e doar o rugă
un dangăt de clopot
ce urcă și coboară
spre un cer fără margini
întunericul își resfiră umbrele
fără să țină cont de nimic
în universul tău cu nume de om
se construiesc biserici
dintre mâinile întinse se înalță o altă rugă
doamne, zici
sunt eu
cel făcut după chipul și asemânarea ta
dă-mi tăria cuvântului tău și
mai lasă-mă încă o zi ca să pot alerga
de la un capăt la altul al lumii iubind
apoi vino
fii oaspetele meu și
învață-mă să mor câte puțin
în fiecare zi

știu
la capătul mormântului meu vei fi doar tu

poezie de (2017)
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Citate similare

Teodor Dume

Durerea atingerii

Sunt nopți în care îl ignori pe Dumnezeu
frigul îți taie răsuflarea
pari o statuie care imită o rugă
fără să știi
rupi din cuvinte
ca dintr-o
halcă de carne crudă
nu te interesează nimic
în patul tău cineva
a făcut dragoste
îți tremură mâinile
dar taci
privești dintr-o bătaie de inimă
durerea ți se prelinge în suflet
ca un răstignit aștepți dimineața
prin care încerci să evadezi

Dumnezeu a ațipit

dincolo de lumea ta
e liniște
ești singur și gol
între viață și moarte
se derulează o altă poveste
în care
durerea atingerii poate fi
ură
iubire
sau trădare...

(Autor: Teodor Dume)

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Teodor Dume

Moarte, tu n-ai nume de om

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
dacă mi-ai fi dat un semn
oricât de mic
îmi pregăteam valiza
cu toate cele necesare
un aparat de ras
un creion o mapă și un plic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
mai zăbovește jos
sub deal un pic
să sting lumina apa
gazul și să las o cheie
ori nu știai că am
o nevastă și un copil mai mic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
în mine totu-i negru
vai poate doar e un protest
ca și când
ar fi fost să fie
un anotimp în care
aș fi putut să plec

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ci îngăduie-mi o rugăminte
să-ți mai zic
de sub tălpi durerea urcă iute ca un scai
și sunt gol-goluț că n-am putut
să-mbrac nimic
așa sunt Om dar nu cu suflet mic
te rog mai lasă-mă un pic
să strâng trecutul și viața între dinți
că nu-i nimic mai scump decât iertarea zic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ți-am spus răgaz să-mi dai
să mai zăbovești la poartă un pic
cât copilu-mi face semn
cu mâna
că doar știai
că-i bolnav și trist
și-i cel mai mic

la urmă-apoi de vrei să-mi dai
un semn
aprinde lumânarea neagră din pridvor
știu că te grăbești
și-i musai
să revin la ceea ce am fost
poate un nimic
dar stai
mai am un Dumnezeu de nu știai
un copil și o nevastă care au lăcrimat destul
și-i rog acum când trupul meu
nu-i mai în stare de nimic
să-mi aprindă o lumânare
acolo sub pământ

noa haide moarte hai
te întreb cât încă mai sunt viu
cu ce-am greșit de vii pândind
și totuși dacă vii
adu-mi și tu ceva să-mi placă
nici flori nici lumânări ca la mormânt
ci o noapte de împăcare cu tot ceea
ce am fost și încă sunt

noa haide moarte hai

pășește-ncet de poți
injectează-mi în vene noaptea
fie și în somn
doar atât cât eu către Dumnezeu mă-ndrept
apoi să taci
că n-ai nume de Om

apoi să taci
apoi să taci
să taci...

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Teodor Dume

Moarte, tu n-ai nume de Om

(scris pe patul de spital, aprilie 2018)

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
dacă mi-ai fi dat un semn
oricât de mic
îmi pregăteam valiza
cu toate cele necesare
un aparat de ras
un creion o mapă și un plic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
mai zăbovește jos
sub deal un pic
să sting lumina apa
gazul și să las o cheie
ori nu știai că am
o mamă și un copil mai mic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
în mine totu-i negru
vai poate doar e un protest
ca și când
ar fi fost să fie
un anotimp în care
aș fi putut să plec

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ci îngăduie-mi o rugăminte
să-ți mai zic
de sub tălpi durerea urcă iute ca un scai
și sunt gol-goluț că n-am putut
să-mbrac nimic
așa sun Om dar nu cu suflet mic
te rog mai lasă-mă un pic
să strâng trecutul și viața între dinți
că nu-i nimic mai scump decât iertarea zic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ți-am spus răgaz să-mi dai
să mai zăbovești la poartă un pic
cât copilu-mi face semn
cu mâna
că doar știai
că-i bolnav și trist
și-i cel mai mic

la urmă-apoi de vrei să-mi dai
un se4mn
aprinde lumânarea neagră din pridvor
știu că te grăbești
și-i musai
să revin la ceea ce am fost
poate un nimic
dar stai
mai am un Dumnezeu de nu știai
și o mamă care a lăcrimat destul
și-i rog acum când trupul meu
nu-i mai în stare de nimic
să-mi aprindă o lumânare
acolo sub pământ

noa haide moarte hai
te întreb cât încă mai sunt viu
cu ce-am greșit de vii pândind
și totuși dacă vii
adu-mi și tu ceva să-mi placă
nici flori nici lumânări ca la mormânt
ci o noapte de împăcare cu tot ceea
ce am fost și încă sunt

noa haide moarte hai

pășește-n cet de poți
injectează-mi în vene noaptea
fie și în somn
doar atât cât eu către Dumnezeu mî-ndrept
apoi să taci
că n-ai nume de Om

apoi să taci
apoi să taci
să taci...

poezie de din Lacrimi de pe altarul trupului (aprilie 2018)
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Teodor Dume

Poate ultimul dar...

știu că
nu voi mai fi niciodată
ceea ce am fost dar
azi
sunt mult mai aproape de mine
și-mi permit să vorbesc cu Dumnezeu
o să-l rog să-mi împrumute
clipele dintre două respirații
doar atât
cât să-l strig pe tata
să o mângâi pe mama și
să-mi sărut copilul
nepotului să-i pot lăsa
urmele pașilor și ceasul îmbătrânit
de sub grindă...

doar atât...

întind mâna înspre tine
Doamne
dă-mi ceea ce așteaptă sufletul meu
la urma urmei lasă-mă să fiu
pâinea ce hrănește trupurile celor mulți

și asta pentru o altă zi

poezie de (2016)
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Teodor Dume

Poate ultimul dar...

știu că
nu voi mai fi niciodată
ceea ce am fost dar
azi
sunt mult mai aproape de mine
și-mi permit să vorbesc cu Dumnezeu
o să-l rog să-mi împrumute
clipele dintre două respirații
doar atât
cât să-l strig pe tata
să o mângâi pe mama și
să-mi sărut copilul
nepotului să-i pot lăsa
urmele pașilor și ceasul îmbătrânit
de sub grindă...
doar atât...
întind mâna înspre tine
Doamne
dă-mi ceea ce așteaptă sufletul meu
la urma urmei lasă-mă să fiu
pâinea ce hrănește trupurile celor mulți
și asta pentru o altă zi

poezie de din Durerea din spatele cărnii (2017)
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Teodor Dume

Durerea atingerii

sunt nopți în care îl ignori pe Dumnezeu
frigul îți taie răsuflarea
pari o statuie care imită o rugă
fără să știi
rupi din cuvinte
ca dintr-o
halcă de carne crudă
nu te interesează nimic
în patul tău cineva
a făcut dragoste
îți tremură mâinile
dar taci
privești dintr-o bătaie de inimă
durerea ți se prelinge în suflet
ca un răstignit aștepți dimineața
prin care încerci să evadezi

Dumnezeu a ațipit

dincolo de lumea ta
e liniște
ești singur și gol
între viață și moarte
se derulează o altă poveste
în care
durerea atingerii poate fi
ură
iubire
sau trădare...

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Teodor Dume

Doamne!

unii spun că nu exiști
nu nu exiști decât
în teorii
dar
ce contează dacă
trăiesc printre oameni
și simt la fel
poate o fi o regulă
sau un fel de indiferență
dar știu că atunci când
te apropii și-mi asculți inima
în interior se produce o mișcare
o diversitate de lucruri și
lumea mea e perfectă

din mine pleacă cuvinte știu
mâine va fi altfel
stau și privesc îndelung oamenii
care spun că nu exiști
las indiferența la o parte
și te strig
doamne!
poate că nu-i cea mai curată rugă
trimisă spre tine la ceasul din noapte
când toate cuvintele dorm
și doar câteva liniști fac impresie
o singură dată ascultă-mă
în singura zi în care vreau
să mă privesc prin
curbura liniei din palmă

e o zi importantă

în cazul în care nu ai fi
aș putea tot atât de bine să
înjur să slobod urletele din mine
printre lucruri
nu se va întâmpla nimic
doar o mică turbulență
ca o diversiune ar devia
umbrele din zi

mă privesc atent
nu nu par convingător
dar vrea să-ți mai spun
o singură dată sub această noapte

doamne!

o stare de neliniște mă sufocă
exiști sau...

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Ioana Cîrneanu

CLOPOT

Se-aude-n depărtare
Un clopot plin de viață
Chemarea și-o înalță
Ecou după ecou,

El, cheamă în utrenii
La slujba cu lumină,
Sunt îngerii solii
Când soarele se-nchină,

Și dacă peste zi
Te-ai depărtat de tine
La vremea înserării-n vecernie auzi
Un clopot ce șoptește:,, Întoarce-te la mine!"
Și gândul bun revine, pe El l-ai regăsit,

La vreme de răstriște
Un clopot priveghează,
Și-un clopot povestește
Când soarele-i apus,

În piept fără ecou, un clopot ne petrece
Ca toți să se închine, cu rugă pentru-n suflet
Să-ntindă Domnul mâna

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Dume

Lumea din mine o durere fără moarte

nu datorez nimănui nimic și
nici nu știu dacă
ziua de la capătul săptămânii
e duminică sau luni și că
ar fi existat fără Dumnezeu
știu însă că-n fiecare zi
prin mine
trec Dumnezeii altor lumi
în care
moartea este doar una și
se hrănește din sfârcuri de curcubeie
și câteodată cu resturi de durere

în tot acest timp
mă eliberez de puținul din mine
și alerg pe călcâiele goale înspre
biserica văruită în alb...

mi-e frică de-atâta liniște

în speranța că o voi revedea pe mama
și pentru că nu mai am timp
mă voi muta în dangătul din clopot

să nu vă îngrijorați
din mine va porni o altă zi

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Teodor Dume

Semne de la mama

în închipuirea mea trăiește o mamă
sigur e mama
face parte din mine
dimineața
la amiază și seara
când vorbesc cu Dumnezeu
își pune capul între palme și
mă privește tăcut
din ochii deschiși parcă
într-o altă lume
ies lacrimi

trăiesc între realitate și vis

ferit de ochii lui Dumnezeu
îmi întorc capul și plâng
am senzația unui sentiment straniu
cum parcă m-aș hrăni cu propriul
meu sânge
sub stăpânirea gustului acela
mult prea dulceag
tremur într-un ritm agonic
aș face orice ca să-mi pot curăța
oasele de frică
aș întoarce lumea înspre marginile cerului
și soarele către chipul mamei
locuit în mine
deși știu că nu-i decât o cruce
de lemn putrezit
pe care o port ca Iisus coroana de spini
de la o vreme mă pipăi și
mă întreb mirat
sunt eu sau nu mai sunt eu
cel care am fost
închid ochii și sub mângâierile
imaginare o strig pe mama
o întreb
de ce s-a dus fără o vorbă
de rămas bun

știu că dincolo de tăcerea ei și
de ceea ce a fost
e multă suferință și iubire
nimic nu e întâmplător
zic
cu ochii ațintiți la lumina
de la capătul nopții
mă răstesc la Dumnezeu
spune-mi Doamne
eu
eu când o voi putea urma?
am obosit să mai cred în tine
Doamne!
sufletul nu mi l-ai citit de mult
mă simt ca un tren oprit
într-o haltă fără călători
cineva trece tăcut și mă privește
din mers
știu că nu poți fi tu
Doamne
și mai știu că
nu îmi vei răspunde
nu-mi rămâne decât să aștept
sau să fac ceva ce știu cel mai bine

până una-alta
o să cobor în mine și
câte puțin în fiecare zi
voi roti soarele după umbra mamei
și în cele din urmă o voi ruga
să-mi lase un semn la orele 12 fix
ca să am puterea să privesc pe fereastra
altui cer

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Ultima rugă...

și iată-mă aguns la orizonturi
unde posibil, va ajunje fiecare
că să-și achite ultimele conturi
dintre venire și dintre plecare

doar echilibru între bine și-ntre rău
mai ține candela nestinsă-n rațiune
doar uneori pe scara sufletului meu
coboară când lumină, când genune

picioarele mai des se poticnesc
și mânile aiurea cad în tremur
dar încă simt că poate mai iubesc
așa cum am iubit și-n alte vremuri

și când va fi să plec n-am să regret
că am trecut pe-aici așa din fugă
și las în tină umbra de schelet
și Tatăl Nostru-i ultima mea rugă...

căci am trăit o viață ca-n povești
și unică și suplă și-n neștire
simțind că totuși Doamne, Mă iubești
și o Să mă ei de-aici în nemurire..

poezie de (17 decembrie 2018)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Dume

Lângă mormântul mamei...

Iarba uscată miroase
a rădăcini ucise
de lut
lângă crucea arsă
de tămâie
fără vină
doar visul
ca o durere proaspătă
îngăduie plânsul

zboruri fără aripi
înalță lacrimi spre cer

gândul lăuntric plin
de cuvinte și umbre
pulsează
în cea mai lungă zi
durerea se-nfășoară
pe trup ca iedera în rugă
spre Dumnezeu...

și totuși nu sunt singur

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Lângă mormântul mamei...

Iarba uscată miroase
a rădăcini ucise
de lut
lângă crucea arsă
de tămâie
fără vină
doar visul
ca o durere proaspătă
îngăduie plânsul

zboruri fără aripi
înalță lacrimi spre cer

gândul lăuntric plin
de cuvinte și umbre
pulsează
în cea mai lungă zi
durerea se-nfășoară
pe trup ca iedera în rugă
spre Dumnezeu...

și totuși nu sunt singur

(Autor: Teodor Dume)

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Dume

De Crăciun

am lacrimi pe suflet și sunt trist
frigul îmi taie răsuflarea
tremur
singurătatea rupe din mine
puțin câte puțin și
nu înțeleg multe lucruri
aud liniștea cum cotrobăie
prin clopot
dincolo de lumea mea
un Dumnezeu se descompune în colinde
îngerii se adună în cerc
doar eu îngenunchez pe durere
și aștept

cineva îmi umblă prin suflet
e mama
o strig
dar
nu spune nimic...
durerea topită în lumina unei lumânări
se întinde peste tot
nu-i nimic
într- o bună zi mă voi întâlni cu Dumnezeu
și-l voi întreba despre mama

știu că în așteptarea asta
la o distanță de o lacrimă
sunt doar eu

... și o dorință

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Teodor Dume

Un fel de arendă

nu știu dacă am vrut să fiu ceea ce sunt
însă Dumnezeu s-a grăbit să-mi dea
o umbră și un nume apoi
s-a debarasat
de mine
ca de o durere

știu că sunt un duplicat al morții altuiia
și mă delimitez între ceea ce a fost
și o identitate dată
în arendă

nu-i nimic

într-o zi mă voi întâlni cu Dumnezeu
și-l voi întreba despre toate astea

poezie de (2014)
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Teodor Dume

Un fel de arendă

nu știu dacă am vrut
să fiu ceea ce sunt
însă Dumnezeu
s-a grăbit să-mi dea
o umbră și un nume apoi
s-a debarasat
de mine
ca de o durere

știu că sunt un duplicat al morții altuia
și mă delimitez între ceea ce a fost
și o identitate dată
în arendă

nu-i nimic

într-o zi mă voi întâlni cu Dumnezeu
și-l voi întreba despre toate astea

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Teodor Dume

Pentru o oră de liniște

te părăsesc iubito
e doar un gest pentru a-mi
curăța rănile pline de așchii

... și începe să plouă fără vânt și
fără nicio legătură cu Dumnezeu
(deși înțeleg că și Dumnezeu a fost trădat)
stropii mi se lipesc de piele
ca o durere
de parcă
toată rostogolirea asta
ar începe din mine

din toate slăbiciunile îmi fac ziduri
printre care mă plimb apoi
mă furișez înspre singurul loc neatins...

din singurătăți îmi construiesc biserici
la altarul cărora o să vină
toate femeile pe care le-am iubit

nici nu știu cum să-mi definesc întâmplarea

mai las un pic să-mi ard neliniștea
și clipa în care-am mărturisit
că am iubit și am fost
tot ceea ce nu mai pot să fiu

e târziu și-n deșertul din mine
nu se mai întâmplă nimic
mă închid în întunericul din umbră
și tac

te părăsesc iubito
e doar un ultim gest...

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Teodor Dume

Undeva între mine și tristețea lucrurilor există un suflet

De la o vreme mă privesc
ca pe un lucru uitat în podul casei
(nici nu știam că există
și că-l moștenesc de la tata)
țin ochii larg deschiși cât să
încapă Dumnezeu
disecreția
sentimentele și iubirea
a tot ce nu am cunoscut îndeajuns

astă-seară am impresia
că cineva se uită la mine
ca la icoana agățată pe întunericul
de sub grinda unde bunica
își ascundea tristețile
implorându-l pe Dumnezeu să o ierte
de tot ce a făcut și nu a făcut

miroase a busuioc uscat
e multă liniște în oftatul nopții
căldura îmi despică amintirile
una câte una
mă privesc apoi
cobor într-un timp fără atingeri
și îmi place să cred că Dumnezeu
îmi îngăduie lucrul acesta
pentru ca și mâine să-mi pot aminti
de cei plecați...

știu că mă vor întreba de ce
nu o fac mai des
cel puțin la capătul săptămânii când
clopotele crapă liniștea din sat
ba o să mă certe și mama pentru că
uneori uit să-mi iau micul dejun

parcă o aud cum respiră...

privesc în jos și nu spun nimic

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Tatăl nostru

nu e rău fără bine și nimic fără tot
și nici zile senine fără - of, nu mai pot
nu e alb fără negru nici zăpezi fără ploi
și nici haos integru și nici voi fără noi

nu există iubire fără chinuri și dor
nici nu poți nemurire semăna pe ogor
tot ce trece se trece din deșert în abis
ca căldura în rece și ca somnul din vis

nu se poate opri nici o clipă pe loc
și nici omul feri între ape și foc
tot ce vine de sus se așterne pe jos
și la câte s-au spus și la câte s-au scos

stai de strajă mereu între spațiu și timp
când la soarele tău când la propriul nimb
și mai stai așteptând resemnări de destin
între propriul gând și azurul senin

că vor trece în zbor miriade de ani
prin galactici ce mor și ne lasă orfani
Universul din tine în rafale de jet
cu viteză luminii se va stinge încet

va rămâne doar vid și nimic în nimic
nici solid nici lichid și nici mare nici mic
vei rămâne doar tu și cu tine doar eu
între da și-ntre nu - Tatăl tău, Tatăl meu...

poezie de (14 aprilie 2019)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Dume

Complicele umbrei

când îți vine timpul
calci pe întuneric ca pe o iarbă
cosită prea devreme
primăvara
o altă realitate respiră din tine
e ca și cum ai traversa strada
simțind umbrele altui anotimp
nu te clatini dar brusc
îți amintești de tine

în acest răgaz dintre noapte și zi
ești doar tu și
o umbră care
te desparte de lucruri

cineva intră prin efracție
nu-i nimic
zici
e doar complicele umbrei
pe care o aștept...

poezie de (2016)
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook