Ochiul ce te ninge

Se lasă frigul pe sprânceana nopţii,
Strada atârnă de un felinar,
La ceasul ăsta, de-ar vorbi pereţii,
Ar trece basmul lumii-n calendar.

Pe la ferestre, chipuri teatrale,
Par nişte umbre care te conjur,
Jucându-şi rolul vieţii... Fiecare
Privind banalul, intim abajur.

Un zâmbet trist. Plânsul neprimenit.
O-mbrăţişare, act de pietate,
Sărutul de final, neavenit
Într-un moment infim de caritate.

Cerul dezbracă ţolul sclipitor...
Am paşii repezi. Se aud în beznă.
Mi-e sufletul şi print, şi cerşetor
Cu lancea orei scrijelesc pe gleznă.

Văd banca ponosită de un jind,
"Protagonista" multor revederi,
M-aşez şi fredonez un alt colind
Ce-a venit azi şi pleacă nicăieri...

De frige, drama frigului nu arde,
Aprinde inimile-n noi. Perfect!
Te voi iubi mereu sub zero grade,
La modul cel mai sincer şi concret.

Iar chipul, incurabil visător,
C-un ochi râzând, cu celălalt te ninge.
La poarta vremii – prinţ şi cerşetor
Mi se arată iarna: plânge, plânge...

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind târziu

Ninge lin în miez de noapte
Peste sate şi oraşe,
Peste gândurile noastre rătăcite,
Regăsite, până mâine-nzăpezite...

Ninge lin în întuneric
Doar un felinar mai arde
Luminând strada pustie
Adormită sub troiene aşezate.

Ninge lin, e alb, e noapte
Peste lume, peste gânduri,
Peste zilele trecute, peste bucurii uitate,
Peste tot e somn, e vis cu şoapte...

Ninge lin peste Moldova
Şi-un colind se mai aude,
E târziu şi gazda doarme
Doar un felinar mai arde.

Ninge lin colind târziu
Peste sate şi oraşe adormite,
Peste gânduri în trecut înzăpezite
Pentru mine, pentru tine, ninge lin
Cu-n sfânt colind.

poezie de Alexei Creţu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna din sânge

ninge tăcerea pe ramul ce plânge
dezgolit de frunze tremurând în ger
vitralii pictate cu roua din sânge
pământul trimite suspine spre cer.

ninge pe alei cu sensuri interzise
umbre de felinare tremură în viscol
iubirile din parcuri sunt proscrise
de-aş mai iubi un an şi încă un secol.

ninge pe biserici cu lacrimi de smirnă
timpul geme bolnav în spital
fericirea lumii de Dumnezeu atârnă
şi eu depind mereu de un extaz vital.

cerul îi schimbă culoarea absent
un vis mă străbate cu ritmul cadent.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind târziu

Ninge lin în miez de noapte
Peste sate şi oraşe,
Peste gândurile noastre rătăcite,
Regăsite, până mâine-nzăpezite...

Ninge lin în întuneric
Doar un felinar mai arde
Luminând starda pustie
Adormită sub troiene aşezate.

Ninge lin, e alb, e noapte
Peste lume, peste gânduri,
Peste zilele trecute, peste bucurii uitate,
Peste tot e somn, e vis cu şoapte...

Ninge lin peste Moldova
Şi-un colind se mai aude,
E târziu şi gazda doarme
Doar un felinar mai arde.

Ninge lin colind târziu
Peste sate şi oraşe adormite,
Peste gânduri în trecut înzăpezite
Pentru mine, pentru tine, ninge lin
Cu-n sfânt colind.

poezie de Alexei Creţu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

In basmul meu...

În basmul meu, mai ninge cu pelin,
Iar timpul a uitat să se-ntomneze.
Taci! Lasă-mă să plâng şi să m-alin,
Când zorii nu mai ştiu să intoneze

Orgii de roşu închinând mesteceni
Pe malul însetat de anotimpuri.
Dă-mi crucea, rana, cuiele-asemeni
Şi zvon de curcubeie, în răstimpuri.

Taci! Lasă-mă să plâng! Mi-e plânsul veşnic...
Îmi caut iarna, să o port pe scut.
Aprinde torţa, iar e întuneric!
În basmul meu, lumina s-a pierdut...

poezie de Elena Munteanu
Adăugat de Laura Radoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

de-ar putea vorbi copacul
despre densitatea aerului
prin care îşi urcă ramurile
spre nicăieri.

de-ar putea vorbi seva lui
despre firicelele de apă
la care tot împleteşte
în adâncuri.

vietăţile care îl locuiesc
de-ar putea vorbi
despre scoarţa-i crestată
cu scurte-scurte poeme.

umbra lui de-ar putea vorbi
o,
ce linişte s-ar aşterne!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prinţ şi cerşetor

Eu sunt un cerşetor rămas în zdrenţe
Şi el mă scuipă, cum şi tu mă minţi,
Dar, vai, azvârle-aceste aparenţe
Şi iată-mă strălucitor ca prinţ.

Nu te uita la mine cu-ndoială,
Eu la nevoie aş putea să mor,
Dar tu să sti, privirile te-nşeală
Când ma consideri simplu cerşetor.

Eu sunt un prinţ ce joacă roluri multe,
De cerşetori, de panglicari, de hoţi,
Surâd şi eu spre desele insulte
Şi vă-nţeleg şi vă iubesc pe toţi.

Dar nu uitaţi că eu sunt ca o lege
Menită să vă facă fraţi din fraţi,
Să vă puteţi cu toţii înţelege,
Eu vin oriunde nu vă aşteptaţi.

Să nu batjocoriţi pe creşetorii
Ce nu mai pot şi-n calea voastră ies,
Să credeţi că sunt zdrenţe provizorii
Şi că sunt prinţi şi nu i-aţi înţeles.

Mai bine căutaţi-vă de bine,
Că sunteţi dintre cei ce grabnic mor,
Să ştiţi că-ntreaga lume-i ca şi mine,
E-un prinţ în fiecare cerşetor.

A fost acest destin să se-mplinească,
La-ntretăierea legilor cuminţi,
Ca să ajungă prinţii să cerşească
La cerşetorii prefăcuţi în prinţi.

cântec interpretat de Cristian Buica, muzica de Cristian Buica, versuri de Adrian Păunescu
Adăugat de Cristian Buica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul vieţii

purtam o rochie ivoire.
spre seară, mi-am pierdut esenţa fiinţei
în bătălia din deşertul cărnii.
căutam cu înfrigurare chintesenţa vieţii
şi nu o găseam nicăieri,
te vedeam doar pe tine,
un tip imatur, cu ochi de noapte
şi drama conştientizării neantului...

apoi, în acea dimineaţă de joi,
după ce mi-am înecat inima
în fluvii de lacrimi,
am descoperit arborele alb,
jumătate înfipt adânc în pământul din mine
şi jumătate înălţându-se spre cerul speranţei...

cireşii japonezi mă priveau
cu ochi de flori roz
şi fără să vreau, fără să caut,
mi-am regăsit zâmbetul
într-un mesaj ultramarin:
,, mi-e tare dor de tine,
femeia mea cu trup de vânt!"

întinerită, m-am trezit învăluită în parfumul primăverii;

ascult universul.
iarba-mi şopteste un adevăr
care nu-mi aparţine:
femeie, opreşte-te, ascultă-ţi viaţa!

mă aşez.
e duminică şi mă îndrăgostesc pe îndelete.

copacul vieţii îşi regăseşte rolul într-un târziu.
infinitul albastru scrie pe cer
o întreagă istorie, cu litere de-o şchiopă:
tu, fericire, sărută sufletul femeii!

şi-atunci te văd şi te strig -
auzi cum plânge austrul?

poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un cerşetor: Ai nişte mărunţiş?
Fletcher: Absolut!
Un cerşetor: Şi te-ai putea lipsi de câţiva bănuţi?
Fletcher: Da, aş putea!
Un cerşetor: Şi vei face asta?
Fletcher: Nu!
Un cerşetor: Cum aşa?
Fletcher: Pentru că eu cred că îţi vei cumpăra băutură cu ei! Vreau doar să pot ieşi din maşină şi să ajung până la birou fără să mă confrunt cu decăderea societăţii occidentale!... În plus, sunt zgârcit!

replici din filmul artistic Mincinosul mincinoşilor
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu plânge, mamă...

Nu plânge, mamă, pentru mine,
Nu plânge, zău nu are rost,
Sunt val ce strigă ziua lumii
Şi noaptea uitå de ninsori

Nu plânge, mamă, nu e bine,
O lacrimă de-a ta, e mult
Mai bine lasă-mă pe mine
Să-mi duc necazul început!

Nu plânge, mamă, trece toamna
Şi frunzele se pierd pe drum,
Simt rodul dragostei în mine
Ce-ascunde amintiri de mult!

Nu plânge, mamă, n-am så mor,
Când vântul bate dinspre nord
Şi sufletul mi-e îngheţat
De dorul mare ce îl am!

Nu plânge, mamă, lasă aşa...
Sau hai să plângem împreună,
Ne ştergem lacrimile-n zori
Şi până-n seară se usucă!

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

pământul plânge sub tălpi,
arde la sărutul nopţii
şi cerul îi cântă
zâmbindu-i de pe urmă,
pe gratis şi-a amanetat speranţa

gogyohka de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge cu ochi

Dar ninge. Ninge cu ochi de pesti,
cu ochi de serpi, de caini.
Ninge izbind in ziduri pana devin nefiresti,
oarbe si fara stapani.
Ninge. Si ochii se sparg, lasand afara
vederi de piatra, privelisti marine,
infatisari ale lumii fara de sine,
micsorata, fugara.
Ninge. Pupile rotunde, drepte, piezise,
patrate, triunghiulare,
inghetand in turturi fara culoare,
atarnand de jgheaburi, de acoperise....
Ochi rostogoliti in canale. Azvarliti cu lopata de lemn
sa se faca partie goala, pe strada.
Ochi, bulgari de gheata. Ochi, om-de-zapada.
Ochi peste care trece sania-n clinchet solemn.
Ochi mari. Din ce in ce mai mari, pana se sfarma.
Ochi cu pupile negre latindu-se-ntruna,
cat fereastra-n care bate luna,
ochi cat zidul. Ninge. Ochi cat turla. Ochi de iarna.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânul cerşetor

De-o vreme însemnată un bătrân cerşetor,
Cu hainele în zdrenţe, pe străzi încet umbla,
Şi uitându-se la lume, la grăbitul trecător,
O mâna îşi întindea, dar lumea îl ocolea.

Trecură zile în şir, pe cer nor după nor,
Iar bătrânul cerşetor, nicicum nu renunţa;
Deşi doar câte un leu zgârcitul donator,
În mână îi punea, şi-n minte îl judeca.

Şi mai trecură zile, iar frigul arzător,
Prin pieţe şi pe străzi oraşul îl străbătea.
Bătrânul aştepta ca un om mai primitor,
În casă să-l invite, şi-o haină că să-i dea.

Un om mai necăjit, un nimeni din popor,
Se-oprise lângă dânsul, zicând în mintea sa,
Şi-aşa nu am prea multe şi poate am să mor,
Am să-l invit la mine... şi chiar făcu aşa.

Pe drum mergând alături vorbind de ajutor,
Bătrânul cerşetor, păşind se transforma,
Făcându-se un înger, cu chipu-i sclipitor,
Un mesager la omul ce-n casă îl primea.

La acest sărac, la omul cu gândul primitor,
Să-l fericească veşnic, c-a vrut a ajuta,
Un cerşetor nevolnic, murdar, dezgustător,
Un cerşetor, un înger ascuns sub zdreanţa sa...

Din nou zile trecură, văd bătrânul cerşetor,
Pe stradă cum se-ntoarce şi-aşteaptă mila ta...

poezie de Florin Andronic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E toamnă din nou în calendar

E toamnă din nou în calendar.
Afară bate un vânt rece şi avar.
O frunză cade pe pământul umed, solitar.
E toamnă din nou în calendar
Şi într-un vechi, micuţ bazar
Cântă vesel un lăutar,
Un cântec de dor şi de păhar!
Căci e toamnă din nou în calendar.
Pe strada cu un singur felinar
Trece grăbit un birjar,
Ducând un suflet plin de dragoste şi amar!
Căci e din nou toamnă în calendar.
Iubito tu mă întrebi încet şi rar
De ce nori pe cer apar?
De ce latră în noapte acel ogar?
Eu îţi răspund cu glasul meu sentimental
Pentrucă e din nou toamnă în calendar.

poezie de Vladimir Potlog (23 octombrie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suspin de înger

Cum trece iarna fulgerând prin sânge,
Cum arde sângele prin fulgerul trecut!
Tu eşti mereu sfârşit şi început,
Doamne, pe fiecare cineva îl plânge!

poezie de Teodor Laurean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taci!

Cerul plânge
Tristeţea din sufletul meu,
Bătrân Prometeu...
Vântul cântă neliniştea mea,
Nuntirea unui ieri cu un mâine.
Sunt gustul de pâine...
Trupul se risipeşte în râuri,
Pe geamuri.
Clepsidra îşi cerne secundele
Iar sufletul, ca o vioară,
Îşi cântă simfonia amară.
Mereu în contratimp cu visele mele
Se perindă apusuri
În repetatele răsărituri.
Au murit frunze,
Au căzut stele...
Au înflorit câmpii
Şi copaci...
Doar eu sunt mereu mai bătrână -
O reumatică beznă
Rănită la gleznă.
Sst! Taci!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În dragoste fiecare om e un prinţ, dar şi un cerşetor.

aforism de Dan Surducan (8 decembrie 2014)
Adăugat de Dan Surducan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arcadă

Azi am văzut un ochi
Care mă iubea.
Vedeam bine că m-ar fi primit
Sub sprânceana lui.

Dar a venit un nor
Şi ochiul s-a-nchis,
Ori s-a speriat
Şi-a fugit în chipul tău
Lângă celălalt ochi,
Lângă fruntea şi lângă gura
Care nu mă iubesc.

poezie celebră de Marin Sorescu din Tinereţea lui Don Quijote
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul

sărutul ăsta e secunda care a venit din apusul lumii, e felul în care aş dori să
mă culc pe ape spre far, e fragmentul clipei albastre în noapte; sărutul
ăsta îmi zdrobeşte celulele, îmi desface pupilele, mă-nnebuneşte până la
fisurile anilor care trec chiar aici lângă noi, lângă far; sărutul
ăsta al mrejelor îmi răscoleşte marea, mă face-un val ce scufundă
oraşul, învârtindu-se în aripa stângă a lunii; sărutul ăsta îmi trezeşte simţurile, imprimă
milenii pe clipă, se tipăreşte în zori, se condamnă, nebuloasă a ochilor noştri de apă
sărutul ăsta e sărutul tuturor descendenţilor, străbunilor, nepoţilor, urmaşilor
e anul-lumină cambrat peste noi ca un arc suav, răcoritor ca o briză peste-amurg
mi-au amorţit paşii şi ochii, mi s-a oprit inima, mi-a picat cerul în ochii tăi,
sărutul ăsta este minunea pe care-o aşteaptă creştinii, e salvarea ce vine peste
noi ca un gând, e speranţa ce pâlpâie

poezie de Cristina Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Echilibru haotic

Sunt tot şi nimicul, nimicul din tot,
Acela ce poate şi tot ce nu pot,
Un punct de pornire, final într-un punct,
O virgulă albă, uitată-n cuvânt

Mirate senzaţii, expresii mirări,
Continuă trăire de vis în culori,
Un zâmbet ce plânge şi plânsul zâmbind,
Iubirea ca ură, o ură iubind

Contraste de sine, în sine contrast,
Un alb de lumină, un negru prea vast,
O mare ce arde, un foc prea umid,
Deşert plin de apă, oceanul arid

Mă nasc întrebare şi mor un răspuns,
În tot ce se vede şi-n tot ce-i ascuns,
Un azi ce e mâine, un ieri ce va fi,
Sunt soarele nopţii şi luna din zi.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşi e vară ninge, ninge...

Mă doare clipa cea târzie
Şi albul de pe tâmpla mea
Deşi îmi fac anestezie
Cu gheaţa florilor de nea

Urăsc sărutul bătrâneţii
Şi Doamne cât de mult aş vrea
Să cumpăr anii tinereţii
De s-ar putea, de s-ar putea.

Dar ura se preface-n teamă
Când mă gândesc la viitor
Şi-aş vrea să nu o iau în seamă
Dar sunt un simplu muritor.

Obrazul mi-e talaz de riduri
Şi simt cum vine în galop
Un asfinţit cu patru scânduri
Care îi spune vieţii: -Stop!

Afară vremea parcă plânge
Şi-n lacrima din ochii mei
Deşi e vară ninge, ninge
Cu amintiri şi flori de tei.

De undeva un ţipăt jalnic
Îmi face sufletul un nor
Şi-n cenuşiul de zadarnic
Îmbrac venirea zorilor.

Şi inima se face mică,
Şi-o ţine doar într-un oftat
Iar sufletul mi se oftică
Gândind la câte am ratat.

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!