Copacul vieţii

purtam o rochie ivoire.
spre seară, mi-am pierdut esenţa fiinţei
în bătălia din deşertul cărnii.
căutam cu înfrigurare chintesenţa vieţii
şi nu o găseam nicăieri,
te vedeam doar pe tine,
un tip imatur, cu ochi de noapte
şi drama conştientizării neantului...

apoi, în acea dimineaţă de joi,
după ce mi-am înecat inima
în fluvii de lacrimi,
am descoperit arborele alb,
jumătate înfipt adânc în pământul din mine
şi jumătate înălţându-se spre cerul speranţei...

cireşii japonezi mă priveau
cu ochi de flori roz
şi fără să vreau, fără să caut,
mi-am regăsit zâmbetul
într-un mesaj ultramarin:
,, mi-e tare dor de tine,
femeia mea cu trup de vânt!"

întinerită, m-am trezit învăluită în parfumul primăverii;

ascult universul.
iarba-mi şopteste un adevăr
care nu-mi aparţine:
femeie, opreşte-te, ascultă-ţi viaţa!

mă aşez.
e duminică şi mă îndrăgostesc pe îndelete.

copacul vieţii îşi regăseşte rolul într-un târziu.
infinitul albastru scrie pe cer
o întreagă istorie, cu litere de-o şchiopă:
tu, fericire, sărută sufletul femeii!

şi-atunci te văd şi te strig -
auzi cum plânge austrul?

poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul plânge după tine

Stropesc cu lacrimi de iubire,
iar cerul plânge după tine,
durerea mea mi se revarsă,
iar inima greu m-apasă.
Ploaia strigă spre infern
eu te-am pierdut într-un blestem.
Sufletul meu s-a destrămat,
de-atâta plâns m-am săturat.
Nu pot să uit privirea ta,
ea aduce acum durerea mea.
Vreau zâmbetul ce mă-încălzeşte
şi inima ta ce mă iubeşte.
Fără iubire vreau să mor
privind spre cer la negrul nor,
cerul revarsă lacrimi reci,
şi ar vrea să nu mai pleci.
Nu văd soare sau lumină,
nici o zi de soare plină.
Şi te am mereu în minte
cu acel foc mereu fierbinte.

poezie de Eugenia Calancea (18 iunie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am regăsit

Mi-am regăsit liniştea în cuvinte,
Când haosul punea stăpânire între virgulă şi spaţiul dinainte.
Mi-am regăsit culoarea în imagini,
Când non-culorile scrijeleau zgârieturi în cretacic.
Mi-am regăsit timpul sau doar o parte
Pierdut printre rânduri sau devieri din aproape-n aproape.
Mi-am regăsit zâmbetul în fotografii,
Acum rămas pierdut printre amintiri.
Mi-am regăsit dorul de mine,
Pe treptele abandonării de sine.

Mi-am regăsit pasiunea pentru cunoaştere,
Abilitate dezvoltată din naştere.
Mi-am regăsit chemările,
Am lăsat în urmă uitările.
Mi-am regăsit ceea ce declarăm pierdut,
Însă, tot a rămas ceva în necunoscut.
Mi-am regăsit adăpost
Când sufletul se zbătea între tăcere şi zgomot.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În mâini am infinitul - Sacrificiu de înger

Astăzi am surprins infinitul
Îşi prindea largul în hora gândurilor,
Mi-am scufundat ochii în nemurire
Şi mi-am stropit buzele cu sânge de înger.

Am căutat mult,
Alături de tine fără a-ţi număra glasul.
Am păşit acelaşi cer pe care tu l-ai zburat
Şi am băut aceleaşi lacrimi pe care tu le-ai vărsat.

Am cercetat cosmosul
Fără să te cred când îmi spuneai că nu e bine,
Am violat, atingând doar, fiecare entitate,
Iar tu mă implorai să mă opresc.
Am stat la masă cu Dumnezeu
Şi în loc să-I mulţumesc L-am interogat.
Mi-am judecat intuiţia
Jurând să n-o mai folosesc.
Te-am judecat pe tine neascultându-te.
M-am întors acasă vorbind,
Dar fără să mă aud, iar tu, fără să mă auzi.
Mi-am prelungit fiinţa, dându-mi vocea.
Mă uitam în oglindă şi te-am văzut:
Erai lângă mine, erai rănit
Şi mi-ai şoptit că vei ajunge-n Rai.
Te-am luat în braţe,
Iar tu mi-ai acoperit ochii cu aripile.
Te-am strâns tare,
Dorind să mă dizolv în tine,
Şi am simţit pe buze sângele-ţi.
Am simţit cum pleci...
M-am uitat la mâinile-mi goale
Apoi am ştiut: infinitul era la mine!

poezie de Anabella Eliza Cotovanu din Complotul simţurilor (iunie 2010)
Adăugat de Anabella Eliza Cotovanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin şi soartă

Ziua în care mi s-a scris destinul era înnorată,
Universul avea o vibraţie de armonie sincopată,
Ursa Mică tăinuia cu Marte un trigon,
iar eu mă născusem să fiu doar Epigon.
Un bumerang cosmic mi s-a înfipt adânc în spate,
ca să port durerea pe drumul scris de Carte,
misterele Universului sălăşuiau în străfunduri neştiute,
care se îndepărtau uşor nevăzute.

Tatuate în suflet, iubiri şi regrete meschine
mă purtau pe cărări şi poteci de neghine,
şoaptele sufletului fugar mă amăgeau,
iar vampirii lumii mele, de vlagă, mă sugeau.
Energiile furtunilor erau apocaliptice,
iar eu înaintam în căutări eliptice,
Orion şi-a prins în centură o stea,
dar destinul o îndepărta să nu fie a mea.

Înfometat de mine, cel de mâine,
am înfipt mâinile în mărăcini ca într-un colţ de pâine
şi-am gustat din fructele deşarte ale vieţii,
aşezând prezentul nevolnic în Oaza Frumuseţii.
M-am ridicat să prind o rază de lumină
şi am căzut în Jungla Hienelor din Grădină,
care mi-au devorat trupul ce era deja stafidit...
Şi nu mă durea, pentru că eu mi-am dorit!

Din pământul plin de sânge mi-am modelat alt chip,
apoi m-am oglindit în Fluviul Vieţii un timp.
M-am aruncat într-un val să mă spăl de păcate
şi am înotat zile-n şir, doar pe spate,
mi-am desprins bumerangul în pietrişul din mal
şi-am domesticit din sălbăticie un Cal,
să-mi fie prieten în toate...
Şi Credinţa în Tine mi-a arătat
că şi-un Epigon poate!

poezie de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără tine, femeie...

Fără tine, femeie, mă gândesc cum mi-ar fi,
Dac-ar fi numai noapte, dac-ar fi numai zi,
Iară viaţa pustie mi-ar părea tot mai mult
Un bazar de suspine prejmuit în tumult.

Prea lumească-i iubirea să te pierd nefiresc,
Mi te-apropii în vise şi prin somn te zăresc,
Întind mâna spre tine, tu spre mine te-apleci,
Îţi văd umbra, femeie, încotro vrei să pleci?

Sunt aici pentru tine, dar departe te simt,
Să te-ntorci nu îţi vine, să te vreau nu te mint,
Când amurgul coboară şi spre noapte alerg
Mi te caut în pernă şi durerea mi-o şterg.

Nu-mi dau pace vreodată să te ştiu nicăieri,
Eu, pierdut printre patimi, tu, o clipă de ieri,
Nici să-mi iert n-aş putea de cumva te-aş răni,
Eşti seninul din nori, eşti ce am şi-aş iubi!...

poezie de Sibiana Mirela Antoche din Tangoul dragostei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cocorul

aici sunt ape zbuciumate
aici plâng norii si cocorii
aici curg lacrimi în cetate
amurgul în triste lumini se scaldă
o lacrimă se scurge în sânge
stau rezemat de mine
afară e frig şi e vânt
sorb din clipa amară a unui gând
în ochi doar întristare şi timpuri amputate
sunt beat sau visez
pe jos cad petale de flori
sunt lacrimi ce curg dintr-un trup
ce arde pe un rug
ma caţăr către soare
în mână a mai rămas o pană ruptă şi un dor
îmi ceri să scriu de centenar
nu vezi cum oamenii în jur, mai mor
azi unul, mâine altul
ucişi de demonul unui trecut barbar
privesc cum triste raze
se frâng într-un pahar
sau poate în altă zare
spre stele îl arunc
se sfarmă în cioburi mii
aici pe ăst pământ
odată pur şi sfânt
sunt biet suflet plăpând, rătăcit într-un gând
pierdut pe aici, nu ştiu când
sufletul
sufletul, un trup însângerat
pe treptele murdare ale vieţii
a rămas tăcut
de nimeni văzut, necunoscut
nu sunt singur
lângă mine zac
lumina şi întunericul, în tăcere
mă dor lanţurile vieţii
sânge pe dalele timpului
m-au înfăşurat în tristeţea cotidiană
singur, pas lent incoerent
bere fără alcool
beţii cu ecou
căderi în gol
scuze fără răspuns
în timp ascuns
căutări sterile, toate inutile
ale unui timp pierdut demult
ce să mai caut
doar ascult
cum picură tăcerea
prin geamul spart
al unei vieţi
fără sens
într-un deplin consens
singur cu tăcerea timpului
am obosit
au trecut anii
împrăştiaţi
de mine, de viaţă
păsări călătoare ţipă în zbor
zbor călător
pleacă, mor
a mai rămas
doar un cocor în zbor
pe cerul ăsta trecător
stau la mansarda timpului
trecut, prezent sau viitor
aştept să zbor
un singur zbor
spre infinitul clipei trecător
mă înalţ la cer
munţii înalţi să îi dobor
cu hohotul meu, un râs homeric
ha-ha-ha
cad, ceara a curs peste sufletul meu
pe asfaltul murdar
a rămas un trup zdrobit de întrebări

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia izvorul vieţii

Femeie, când mă uit în ochii tăi,
Văd cerul plin cu stele,
Femeie, când ascult cum bate inima ta,
Văd viitorul vieţii mele.

Femeie, când eşti departe,
Sufletul mi se aprinde de dor.
Când eşti lângă mine,
Dorul mi se preschimbă în amor.

Femeie, când sărut mâinile tale
Albe ca miezul pâinii,
Atunci înţeleg că tu eşti
Speranţa mea în ziua de mâine.

Căci fără tine, femeie, lumea ar părea
O frunză bătută de vânt,
Dar cu tine e ca o grădină a raiului,
Unde îngerii niciodată nu plâng.

poezie de Vladimir Potlog (5 martie 2024)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoarea unei jumătăţi de înger

În acea zi pe o plaja în Bora Bora
căutam, dezgolită de mine însămi, o jumătate de înger
pe care o pierdusem în amurgul unei lacrimi
pe una din autostrăzile timpului selenar...

Apoi a răsărit o stea pe cerul iernii,
prin întuneric alearga un cabriolet galben,
o pisica neagră şi cetăţeanul turmentat...
boom-boom, paf, accident!
femeia era pierdută în tăcerea unei poveşti,
bărbatul striga -
mai trăieşti, mai visezi, te-ai trezit?

Azi e zenitul unui fulg de nea
şi e vineri treişpe, ora 13:13,
dragul meu, drag, eu plec...
scrisoarea de la mine e pe frigider
sub magnetul meu roz, citeşte-o!

Off, dragul meu, mi-am pus în valiza cu vieţi -
cele zece clipe, clavecinul vocii tale,
aroma vântului şi-a metaforei
care-mi vor ţine de cald în anotimpurile geroase din mine,
iar pe tine te dăruiesc dragul meu, drag...
mării, fado-ului şi poeziei
care-ţi vor mângaia sarea din degetele cu amurguri...
îmbracă-ţi cămaşa albă a iubirii şi din când în când, te rog,
şterge praful iluziei de pe fereastra lunii
cu aripi oranj de vers şi fii pribeagul genial al lumii...
adio, îngere!

poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pălăria roşie a dimineţii

azi m-am îmbrăcat în roșu
purtam doliu după prezentul
care-mi murise
nu aveam nici viitor
emigrase în nordul din mine

mi-am îmbrăcat lumina tristeţii în roșu
o rochie de spini şi roze
pe care am asortat-o
cu a lumii gură
și s-au născut fluvii de prostie
am ales o pălărie cu voal de sânge
îmi ningea sufletul cu ieri
alaltăieri îl uitasem în prundul copilariei
căutam pantofii asortați
i-am găsit prăfuiți
cu iluzii din piele de piton
și foşnet de neant

era asortată cu nefiinţa din mine
am aprins fasciile zilei
cu o cafea de altruism
bună dimineața
încă îmi respir moartea

poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo cu tine

mă pot scrie oare pe buzele tale
ca un fluture când mângâie cerul sărutând o floare
şi
...
crede că, a găsit fericirea
ca apoi spre seară să nu mai fie?

o clipă rătăcită a spart o fereastră din mine
şi-au năvălit norii
cerul, soarele
tu!
...
oare totul este în noi fără să ştim?

nu mă cunosc decât în izvor de viaţă
escaladând dimineţile spre amiază
cu tine-n
gânduri de flori şi-n fiori

parfumul tău mă duce spre seară

aşteaptă, nu fugării dimineţile
ascultă, sărută amiezile
înţelege-mă, când vin apusurile
iubeşte-mă, când vin nopţile

nu suntem bucăţi separate
nu suntem amintire
nu cerem
nu vrem
e timpul vieţii
sperăm doar în iubire!

nu pot opri mintea să nu răsucească
absurdul din mine
mă minte de-o viaţă
când plâng ploile

drumuri rătăcite fugăresc viitorul
nu pot să mai fiu la fel şi-ntr-un mâine
aruncă cu pietre şi sparge-mă-n bucăţi
şi ia o bucată în timpul tău
acolo cu tine!

Să nu lăsăm nopţile să doarmă
Să nu uităm de dimineţile moi şi calde
Să nu uităm că ne scriem prin noi!

poezie de Viorel Muha (mai 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trusou de mireasă

Din toamnă, mi-am croit o rochie de frunze
Şi i-am pus nasturi vii- treizeci de buburuze.
Apoi, am împletit fâşii de curcubeu,
Făcându-mi cingătoare cu-o pafta, scarabeu.

Dintr-un nor dantelat, mi-am cusut şi o trenă,
Mănuşi din spuma mării mi-a făcut o sirenă.
Pantofi, dintr-un gheţar ce plutea în derivă,
Din pânză de păianjen, ciorapi de Casta Divă.

Din boabe mici de rouă mi-am meşterit cercei
Şi-un colier de stele am asortat la ei.
Brăţări din visul Lunii, am comandat aseară
Şi un inel din dorul IUBIRII de-astă vară,

Cu un splendid smarald, furat din ochii tăi
Şi-un pic de peruzea, plânsă de ochii mei.
Şi flori de lămâiţă, păstrate-n amintire
Am prins într-un buchet, cu vise de IUBIRE.

Azi m-am gătit cu toate, la Răsărit, în zori.
Mi-am pus fluturi în păr, în sute de culori,
Să te caut în Soare, dar nu te-am mai găsit,
Că străluceai prea tare şi-atunci, te-a rătăcit.

Un cărăbuş de toamnă se-opreşte lângă mine,
'mi-ntinde un răvaş de dor, semnat de tine.
În el, spui că m-aştepţi, la noapte, pe o stea
Şi-n răsărit de lună, voi fi mireasa ta!...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jumătate eşti...

Eşti aşa frumoasă, cum îmi place mie
Jumătate eşti femeie, cealaltă poezie,
Jumătate o şterg, pe cealaltă o scriu,
Jumătate-mi eşti, cealaltă o să-ţi fiu.

Jumătate eşti vis, cealaltă doar gând
Jumătate o râd, pe cealaltă o plâng,
Jumătate o cert, pe cealaltă o doresc,
Jumătate o simt, pe cealaltă-o iubesc.

Jumătate-o compun, pe cealaltă o cânt,
Jumătate o am, pe cealaltă nicicând,
Jumătate o vreau, cealaltă mă vrea,
Jumătate sunt eu, cealaltă-i doar ea.

Jumătate-i poiană, cealaltă mi-e floare
Jumătate mi-e dor, cealaltă mă doare,
Jumătate eşti vin, pe cealaltă o beau,
Jumătate esti chin, cu cealaltă eu stau.

Jumătate mi-e soare, cealaltă e noapte,
Jumătate e mare, cealaltă doar şoapte,
Jumătate o cer si vreau să-mi fie mie,
Cealaltă mi-o dai, când jumate-o să fie.

poezie de Mihail Coandă (10 octombrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am dat seama, prea târziu

Mult prea repede-am căzut
Când din flori ai apărut.
Pe spate eu am căzut,
Toată viaţa am zăcut.
Să mă ridic, n-am putut,
Şi m-am transformat în lut.
Poate tu, asta ai vrut,
Când din flori ai apărut.
De-atunci, mult timp a trecut.
Din cenuşă-am renăscut,
Pe tine iar te-am văzut,
Pe spate, n-am mai căzut.
Acum, noroc am avut
Că tu mi-ai dat un sărut.
Viaţa nu mi-am mai pierdut
Şi-am rămas pe acest lut,
Să trăiesc, nu ca-înainte,
Fiindcă m-am învăţat minte.
Atunci când răsari din flori,
Tu nu vrei să mă omori.
Tu vrei doar să mă iubeşti,
Fericire să-mi doreşti.
Viaţa vrei să ne unim
Şi-împreună să trăim.
M-ai convins, acuma ştiu.
Mi-am dat seama, pre târziu.

poezie de Dumitru Delcă (17 ianuarie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bulbul de ceapă

Te-am visat
erai într-un alt vis
în Catedrala Vasili Blajenîi
Te vedeam prin ziduri
fiecare clopot
Te înălţa mai sus
mai sus
mai sus
iar eu
încercam cumva să ajung la Tine
nicio uşă de intrare
iar ferestrele atât de înalte...
mi-am zis:
unele lucruri nu sunt pentru oameni
mici ca mine
şi am plâns
lacrimi uriaşe
ocnă de sare
îmi descuamau
pielea
creierii
inima
rinichii
ochii
apoi
i-ai întins mâna
necredincioasei
şi ai zis:
pentru cei ca tine
am venit
când m-am trezit
ţineam în mână
un bulb
de ceapă
ce-ncolţise
printre lacrimi

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutându-mă

Căutând în tine un drum spre mine,
Căutând în tine un drum spre tine,
Căutând în tine un loc unde să-mi odihnesc sufletul,
Căutând în tine locul unde este sufletul tău,
Căutând în tine ochii mei,
Căutând în tine ochii tăi
Mă căutam pe mine în tine,
Te căutam pe tine în tine,
Căutam în tine un vis al meu pe care să-l visăm,
Căutam în tine un vis al tău pe care să-l visăm,
Căutam în tine primăvara mea,
Căutam în tine primăvara ta.
Căutând în tine drumul spre mine,
Căutând în tine drumul spre tine,
M-am rătăcit şi s-a întamplat ceva,
Nu ştiu ce s-a întâmplat,
Dar sufletul tău s-a închis.
Şi am rămas afară căutându-mă...

poezie de Victor Rechiţian
Adăugat de Victor Rechiţian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără tine (în memoria soţiei )

Ştiu că viaţa-i trecătoare,
că trenul vieţii s-a oprit.
Că totul e în transformare,
plecăm de unde-am venit.
Fără întoarcere e drumul.
De-acolo nimeni nu vine.
De la lumânări doar fumul
este prieten cu tine.
Flori aduse la mormânt
cu parfumul lor plăcut,
De viaţa de pe pământ
doar aminte îţi aduc.
Fără tine Virgi,
inima-mi îngheaţă.
Fără tine Virgi,
viaţa nu mai este viaţă.
Nu mai este lună,
nu mai este soare.
Nu mai este gură
ca să plângă tare.
Nu mai este ziuă,
nu mai este noapte,
E doar întuneric
şi există moarte.
De azi,
pe scara vieţii noastre
nu mai urcăm împreună.
S-au uscat florile-n glastre,
nu ne mai ţinem de mână.
Fără tine,
viaţa ţine
cât un fir de aţă.
Tu erai liantul
care ne unea.
Erai briliantul
care strălucea.
Acea strălucire
veşnic a apus.
Despre a sa pieire
nimic nu e de spus.

poezie de Dumitru Delcă (26 septembrie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu stii...

Nu vreau să mă trezesc
într-o zi bătrână cu toată pleiada de
spaime că vei rămâne atârnat de fotografia
cu care adorm şi-mi alung îngerul
să te sărute în fiecare noapte,

mi-am dat voie să alerg desculţă
după paşii tăi hai hui
printre străzi fără nume,
trebuie să-i aduc în lumină
fără să-i persecut că lipsesc de lângă mine,

tu ştii,
nu mi-aş lua rămas bun de la fructele necoapte
pe care de altfel
le-am aştepta sfioşi să se coacă,
apoi ne-am împletici cu gustul lor
până ne-am transforma într-un copac
ce sprijină cerul.

aşa,
până nu devin o senilă incurabilă
de amabilităţi banale,
am să te caut în aceeaşi mare
în care mi-ai sedus mâinile şi gleznele,
ştiu că te voi găsi,
mi-am agăţat un umăr de aripa
unui fluture din care ţi-ai luat culoarea

stiu sigur că eşti,
mi-a fost de ajuns să mă încolăcesc peste gândurile tale,
te aud cum mă strigi peste ape,
peste frunze,
ca pe femeia din sângele tău,
din inima ta,
din copacul crescut până-n cer,
din fluturi,
din cuvinte.

Tu ştii că nu mori niciodată.

poezie de Ioana Bolba
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vreau

trebuie să fim copaci
căci din ei ne cresc ramuri
trebuie să fim rădăcini, adânci, căci din noi
nu vreau să crească spini

nu vreau în viaţă deşertul scaeţilor ce spulberă nisipul
nu vreau cerul roşiatic şi nici câmpia
nu
vieţi ruginite
nu vreau ruguri pe dealuri
nu vreau să călăresc pe caii morţii
nu vreu talangă, ca la oi rătăcite atârnată de gâtul vieţii
şi nici zgomotul trâmbiţelor care zornăie arginţii

nu-mi lua aerul
nu-mi crăpa pământul şi nu-mi strica izvoarele
nu-mi dezbrăca tu munţii
nu vreau nopţi în loc de zi şi nici
poruncă în genunchi ca să primesc

o trestie stă atârnată de-o streşină de casă
un copil joacă nisipul uscat sau glodul
lutul cântă fără negrul de şmoală ce-n drum
vărsat ar vrea ca să miroase
iar voi să staţi, în prea-înalte case

nu vreau

vreau seara să-mi sărut iubita, fără funigine în ochi
vreau
nu vreau să vă privesc în ochi

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre tine

Mi-am dorit doar să ating fericirea
Dar tu ai insistat că merit mai mult.

Am crezut că e simplu sa fii tată,
Şi-atunci mi-ai arătat că pot să şi zbor.

Şi câte şi mai câte am ânvăţat cu tine
De când îndeplinesc acest rol.

Îmi doream o viaƫă simplă, fără mari emoƫii
Şi m-am trezit cu tine în războiul stelelor.

Trebuie să recunosc, am avut mult noroc
Şi o inima mare alături de mine, mare cât inima ta.

Am să cer o dispensă pentru mai multe vieƫi
Ca să-ƫi pot mulƫumi pentru că eşti.

poezie de Alin Zamfir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numărătoare inversă

Mi-am adunat cele trebuincioase
Zicându-mi
Că moartea o să-mi dea un răgaz
Să număr firele de nisip din ochii mării
m-am urcat pe un val cu spumă albastră
cu picioarele adâncite în mine
să nu-mi ud tălpile
nu ştiam de unde să încep numărătoarea
aşa că m-am aruncat în primul vârtej
şi-am dat peste un albatros
ce încerca să-şi ia zborul spre adâncuri
în loc de nisip am dat peste mii de ochi
ce mă priveau miraţi

spre seară priveam la trupul meu mort
ce încerca să ajungă la mal

poezie de Lucian Alecsa din Asupra căderii (2002)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!