Sunt de ajuns, şi clopote şi aripi

dacă trebuie să scrii e ca să nu stea mâna celor nouă ursitoare
la lumina unei lămpi se prefigurează în mişcare umbre
dar tu nu mai auzi
să repeţi după mine cuvântul Dumnezeu e imposibil

un ocean în care pluteşte tăcerea aduce la ţărm vietăţi ce au murit odată
sufletul îngheaţă mai repede chiar decât ai aprinde farul lumină
să inspiri prin fular temperaturile scăzute
şi nici atunci să nu poţi bloca adevărul de la un capăt la altul
ai învăţat că echilibrul se află în bătăile neregulate ale inimii

care te cuprinde dintr-o singură mişcare
care te însoţeşte pe celălalt mal şi scoţi prin ochi şi oase cele mai negre temeri
le arunci prin crăpătura uşii celor nouă ursitoare
chiar înainte de începerea unei spovedanii

îngenunchezi lângă icoană

poezie de Afrodita Popescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum cine?

cine eşti cînd celălalt încetează să-ţi fie?

ridici privirea? nimeni, de care
se agaţă un altul & alţii,
într-o cădere învolburată;
pereţii văluriţi sub toate & tot

insistă să pătrundă.

cadru restrîns pe detaliu: zîmbet,
mişcare suavă a mîinii, strict de
dragul mişcărilor suav-zîmbitoare.

cine eşti dacă celălalt nici n-a fost?

un pluton de priviri în care
ghiceşti o rafală de gloanţe.

nimeni de care să te dezlipeşti, nici
un cuvînt magic, fără poduri sau chei,
inventezi o uşă la fiecare pas, un
pas istoric după fiecare uşă.

încă un zîmbet, o
nouă mişcare suavă,
mănuşile albe

& senzaţia
că îţi scapă
ceva.

poezie de Sorin Despot
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

LUMINA DINTR-O LUMÂNARE

Lumina dintr-o lumânare
E de ajuns ca pe o cruce,
Să crească mugurul de Soare
Ce pe pământ Cerul ne-aduce,

De-aceea viaţa e Lumină,
Vin nopţi degeaba peste lume,
Că nu-nving flacăra divină
Nici nopţi, nici bani, nici mari de nume;

Lumina e în fiecare
Şi Dumnezeu ne însoţeşte,
De la botez, cu-o lumânare
Până la timpul ce-asfinţeşte.

Lumina dintr-o lumânare
E strop chiar din Lumina Vieţii,
Pe care-o cer fără-ncetare
În ruga lor, prin vers, poeţii!

poezie de Pavel Lică din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere

Am cunoscut tăcerea mării şi pe cea a stelelor,
Şi tăcerea oraşului când doarme,
Şi tăcerea bărbatului şi-a fecioarei,
Şi tăcerea celor bolnavi
Când privirea lor rătăceşte prin cameră.
Şi întreb, pentru-a înţelege:
Care este folosul limbajului?
Un animal sălbatic geme de câteva ori
Atunci când moartea-i răpeşte odraslele.
Iar noi amuţim în faţa aceleiaşi realităţi –
Nu mai putem vorbi.

Stând în faţa băcăniei,
Un băieţaş curios întreabă-un bătrân soldat,
"Cum ţi-ai pierdut piciorul?"
Iar soldatul se-învăluie într-o tăcere opacă,
Mintea-i zboară departe,
Dar nu mai poate ajunge la Gettysburg.
Revine zâmbind
Şi spune," Un urs a rupt o bucată din el."
Băiatul se miră, în vreme ce bătrânul soldat,
În tăcere,-şi continuă, firav şi spectral, viaţa deasupra
Flăcărilor de la ţevile armelor, a tunetului tunurilor,
A ţipetelor celor sfârtecaţi –
Şi el zăcând în ţărână,
Şi chirurgii din spital, bisturiile,
Şi lungul şir de zile-n pat.
Dacă el ar putea descrie toate acestea
Ar fi un artist.
Dar, dacă ar fi un artist, atunci ar avea răni şi mai adânci
Pe care, oricum, nu le-ar putea descrie.

Există tăcerea unei uri devastatoare
Şi tăcerea unei iubiri imense,
Şi tăcerea prieteniei trădate.
Există tăcerea unei crize spirituale,
În care sufletul tău, torturat cu mult rafinament,
E receptacolul unor viziuni care nu pot fi mărturisite
Celui care duce-o viaţă elevată.
Există tăcerea înfrângerii.
Există tăcerea celor pedepsiţi pe nedrept;
Şi tăcerea celor care mor şi-a căror mână
Se-încleştează brusc pe mâna ta.
Există tăcerea dintre tată şi fiu,
Când tatăl nu-şi poate explica viaţa,
Chiar dacă, de fapt, el nu e bine înţeles.

Există tăcerea care intervine între soţ şi soţie.
Există tăcerea celor care au eşuat;
Şi tăcerea imensă care-ascunde
Naţiunile supuse şi conducătorii învinşi;
Există tăcerea lui Lincoln,
Amintindu-şi de tinereţea lui săracă.
Şi tăcerea lui Napoleon după Waterloo.
Şi tăcerea Ioanei d'Arc,
Strigând din mijlocul făcărilor, " Binecuvântat Isus" –
Revelând în două cuvinte toate suferinţele, toate speranţele.
Şi există tăcerea bătrâneţii,
Prea plină de înţelepciune pentru ca limba să o poată exprima
În cuvinte inteligibile pentru cei care nu au trecut
Prin toate încercările vieţii.

Şi mai există tăcerea celor morţi.
Dacă noi, în viaţă fiind, nu putem vorbi
Despre anumite mari, profunde experienţe,
De ce vă minunaţi că morţii
Nu vă povestesc despre experienţa lor de morţi?
Tăcerea lor trebuie interpretatată
Acum, când suntem tot mai aproape de ei.

poezie clasică de Edgar Lee Masters, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rochia cea nouă

Din galaxia stelelor nepieritoare
Un voal de spumă am adunat
M am dus cu el la peţitoare
Rochie să-mi coasă pentru cununat

Născută dintr-o boltă cu lumină
Într-o noapte cu Lună sângerie
Când stele trâmbiţau în surdină
Aurite toate de atâta bucurie

Eram si eu o stea micuţă
Prin noaptea rece licuream
Cometă blonda cu codiţă
Obrajii netezi rosi îi aveam

Crescută de buna Lună măicuţă
Eu sunt acuma o stea polară
Luceafăr apărut pe o potecuţă
În prima noapte dintr-o vară

Se aprind lumini si sar scântei
Iubirea repede se aprinde
Luceafărul îi cere mâna ei
În febra nunţi gaxiea ne cuprinde

Si vreau să fiu cea mai frumoasă
Să l farmec pe iubitul meu
În rochia cea nouă mătăsoasă
Pentru Luceafăr el mirele meu

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin...

Prin ochii mei
Se vinde o fecioară
Sub pleoape
Care iartă
Şi o cer.
Prin somnul unei mame
Subţiat de vânt
Mai cade-o stea
În bătătura goală.
Prin tatăl ce coseşte
O iarbă sub pământ
Un fiu care adună
Otrava din cuvinte.
Prin mâna ce mângâie
Oftatul unei coapse
Mai trec spre eşafodul
Poemelor nescrise...

poezie de Ioan Marinescu-Puiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singura lumină

cât de scumpă e Fiinţa
Mielului Lui Dumnezeu
ce a pus în noi credinţa
ca să fim poporul Său

cât de scumpă-nvăţătură
El Isus Hristos ne-a dat
să trăim după Scriptură
păstrând sufletul curat

numai El ne-ntinde mâna
şi ne este de-ajutor
să-i cântăm întodeauna
scumpului Mântuitor

El ne-a rânduit menirea
noastră astăzi pe pământ
să umblăm doar în iubirea
şi Cuvântul Lui cel Sfânt

în Hristos azi ni se arată
tot ce-i scump şi e curat
viaţa sfântă fără pată
un duh nou şi nepătat

Domnul doar este lumina
şi Adevărul pe pământ
El ne vrea să îi fim turma
cea născută prin Cuvânt

legăturile iubirii
să lucească viu în noi
pe cărarea mântuirii
plin de-ai Duhului Sfânt ploi

prin Hristos ni se deschide
uşa sfântă — înspre Dumnezeu
El iubirea ne-o aprinde
ca să-i fim poporul Său

mâna Lui doar ne susţine
să intrăm în Paradis
să trăim cum se cuvine
pasul cum ne e admis

în Isus ni se oferă
tot ce-i bun şi e frumos
a vieţii sfântă eră
s-o-mbrăcăm de aici de jos

numai El ne e menirea
harul binecuvântat
să trăim neprihănirea
Tatăl Sfânt cum ne-a-nvăţat

Mielul Sfânt de pe Calvar
cât de scump azi ne îndrumă
să trăim prin al Lui har
chiar şi clipa de pe urmă

numai El azi ne-mpleteşte
în lumina mântuirii
şi cu drag ne dăruieşte
căile neprihănirii

ca să fim cu toţi curaţi
toţi să fim aici lumini
prin credinţă dar salvaţi
şi-n sfinţenie deplini

Hristos ne e-nvăţătura
biruinţa pe pământ
El ne-nvaţă azi Scriptura
al Vieţii viu Cuvânt

nimenea nu ne-nţelege
nu ne ajută pe cărare
doar Hristos ne este lege
uşa vie de scăpare

El ne-mbracă-n biruinţă
ne preface-n oameni noi
viaţa nouă prin credinţă
s-o trăim de fire goi

a Lui mână ne susţine
şi ne face viaţa vis
să umblăm cum se cuvine
păşind înspre Paradis

nici un om de pe pământ
nu ne-nvaţă în lumină
să umblăm azi prin Cuvânt
veşnic să fim fără vină

doar Isus Hristos Mesia
iată astăzi — El ne cere
fii să-i fim în bucuria
celor sfinţi chiar la vedere

oamenii cei mari ai lumii
nu mai vor omul curat
ci vor căile minciunii
nu cum Isus ne-a-nvăţat

noi îl vrem dar pe Hristos
singura lumină sfântă
ce ne arată chiar de jos
până-n cer drumul la nuntă

Mirele curând apare
El Isus Hristos Mesia
gata eşti dar de plecare
să te-mbraci în veşnicia

Celui care a creat
cerurile şi pământul
să-i cântăm neâncetat
trăind doar aici Cuvântul

cât de scumpă e lucrarea
Celui care ne-a iubit
dăruindu-ne-ndurarea
când pe Golgot-a murit

El Hristos ne e speranţa
şi tot ce e bun în noi
căci prin Sine avem viaţa
până-n ziua de apoi

numai El este Lumina
şi Adevărul Sfânt al Vieţii
El ne arată-ntodeauna
luceafărul dimineţii

noi cu Sine şi prin Sine
pentru veci ne vrem să fim
viaţa cum doar se cuvine
Lui Isus să-i dăruim

El ne leagă — El ne ţine
şi ne face viaţa vis
căci iată-n curând revine
să ne ia în Paradis

însă noi azi în Mesia
pentru veci ne-am ancorat
să-i dăm toată bucuria
fie-n veci glorificat

fie-n veci dar preamărit
căci în marea Lui iubire
viaţă iar ne-a dăruit
prin a Lui neprihănire

Tatălui din cerul sfânt
ne plecăm şi-i mulţumim
că-n Isus al Lui Cuvânt
viaţa nouă o trăim

poezie de Ioan Daniel Bălan (24 august 2018, Cluj, Mănăştur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singur

Mi-e frig în cămaşa asta
De litere
Prin care intră uşor
Toate intemperiile.

Vantul prin a,
Lupii prin b,
Iarna prin c,
Şi eu încerc să-mi apăr măcar inima
Cu un titlu mai gros,
Dar ma îngheaţă frigul care intră
Prin toate literele.

Mi-e urât în cămaşa asta
De litere
Prin care intră uşor
Respiraţia şi bătăile inimii.

Prin a,
Prin b,
Prin c,
Alfabetul este plin de mine
Pentru o clipă.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

In porumb stau strâmb
Şi mă tot întreb
Încotro să mă îndrept???
Să nu rătăcesc nătâng

Eu cu braţul stâng mă orientez
Şi cu cel drept mă ghidez
După vânt mă informez
Pe ce cale să urmez

Căci dacă cutez să privesc
Către cele care strălucesc
Se prea poate să greşesc
Şi nu voi să mă rănesc

Mă hrănesc cu iubire
Îmi stă în a mea fire
Să ascult ale păsărelelor trile
Prin toate locurile

Şi chiar dacă plouă
Ce ne pasă nouă??
Mergem pe o cărare nouă
Poate dau de una sau două

Păşesc atent cu efect
Şi nu ştiu să dau eject
Celor lucruri care mi par suspect
Eu aştept,, aşa i corect
Nu există perfect
Decât un singur sentiment
Care uneşte precum un ciment
Perfect cu imperfect
La urmă, rezultă o operă perfect
Acest aspect voi să l reflect....

poezie de Florin Găman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a putea renunţa la lumea aceasta, trebuie să nu iubim lucrurile trecătoare, să tindem cu mintea în smerenie faţă de Dumnezeu şi apropiaţii noştri, să ne păstrăm răbdarea în faţa insultelor şi, cu pază răbdătoare, să respingem durerea răutăţii din inimă, să ne dăm bunurile celor săraci, să nu râvnim la ale altora, să-l preţuim pe prieten în Dumnezeu, să-l iubim chiar şi pe cel duşman nouă pe seama lui Dumnezeu, să ne îndurerăm de necazul aproapelui, nu să ne bucurăm la moartea cuiva care ne este rival, aceasta este fiinţa cea nouă pe care Stăpânul neamurilor o caută cu cu ochi atent printre ceilalţi ucenici, spunând: "Deci, dacă este cineva în Hristos, este făptură nouă; cele vechi au trecut, iată toate s-au făcut noi".

citat din Sfântul Grigore cel Mare
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

milă

Mila este o mişcare de simpatie prin care ea ne face să depăşim propriul nostru eu; în loc de a mări suferinţa, ea o împarte, cu alte cuvinte, în două şi contribuie la promovarea unei duble satisfacţii: aceea pe care eul nostru, într-un mod general, o încearcă prin faptul largii sale participări la stările psihice ale altuia şi aceea pe care o încearcă altul pentru că vede în mila căreia el îi este obiect, manifestarea unei sincere iubiri şi a unei profunde participări.

definiţie de M. Scheler
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate marile binecuvântări ale vieţii sunt o sursă de nelinişte şi nicicând nu dă omul dovadă de mai puţină înţelepciune încrezându-se în soartă decât atunci când aceasta este foarte bună;pentru păstrarea prosperităţii este nevoie de altă prosperitate, şi în locul rugăciunilor care s-au împlinit trebuie să facem alte rugăciuni. Căci tot ceea ce vine adus de întâmplare este instabil, şi cu cât mai sus se va înălţa, cu atât este mai predispus la cădere. Mai mult decât atât, ceea ce stă să cadă nu aduce nimănui plăcere;prin urmare, foarte tristă, nu doar foarte scurtă, trebuie să fie viaţa celor care caută să câştige cu multă trudă ceea ce trebuie să păstreze şi cu mai multă trudă. Muncind din greu dobândesc ceea ce vor şi plini de nelinişte stăpânesc ceea ce au dobândit;în vremea aceasta nu ţin nici o socoteală a timpului, care niciodată nu se va mai întoarce. Ocupaţii noi vin să le ia locul celor vechi, speranţa incită la o nouă speranţă, ambiţia-la o nouă ambiţie.

Democrit în Euthymia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O zi oarecare

e ziua în care plouă
în pământ, mâini invizibile închid ferestrele prin
interior
muşuroiul furnicilor devine buncăr pentru toţi
evadaţii din ei înşişi
dincolo de marginea ploii, se deschide concretul
şi viaţa are alt sens – îmi îngân făcându-mi
curaj
dar pe apa căzută din cer nu se mai ivesc
corăbii cu Noe în ele
cu ferestrele-nchise ascult ecoul paşilor morţii
pe ape corăbierii par deja înecaţi şi îngropaţi
în propriile corăbii. apele se dezleagă de
ţărmuri, de pietre, de ele însele
mă dezleg şi eu
adulmec. nici pământul nu mai miroase a
trupul meu; el şi-a închis toate capacele-n cuie

evadez

într-o ţară de piatră, mă fac mică, alunecând ca
pe tobogane şi multiplicându-mă în baloanele
apei. devin transparentă. prin mine se pot
vedea foarte uşor toţi oamenii care m-au
locuit, chiar şi motanul care mi-a tors în braţe
tot timpul
sunt străveche- constat- sunt de la întemeierea
lumii şi ţin în braţe nouă vieţi. nu sunt ale
mele, dar, din când în când, se mai deschid uşi
care dau în tunelurile lor şi prin care alunec
făcându-mă şi mai mică
atunci capăt culoarea portocalei. simt cum
creşte lumina şi mă aruncă din nou în mine, în
sinele din afara celor nouă vieţi pe care totuşi
le port ca pe nişte certificate de naştere surogat.
viaţa nu se măsoară în zile, din moment ce
actele sale de identitate sunt false.

poezie de Daniela Varvara din Lodebar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată, tot tu vei fi!

odată
...
odată sigur, ştiu
că, vom ajunge şi noi să fim
între răsărituri şi apusuri
sau în nopţi, târzii
şi-acum eu strig, te rog să vii
de-aceea îngenunchez
şi plâng, prin melodii

odată vom ajunge, noi
să ne iubim, şi ştiu că vom unii
două inimii pustii
şi-un puls de viaţă
prin trupuri ce-şi doresc
seri pline de taine
apoi iubire, prin arzătoare
şi fierbinte privire

şi vreau să ştii
că chiar, dacă, vreodată
vor fi cândva tăceri
sau clipe-n zbucium şi-n suspin
de lacrimi
tot amândoi doresc să fim
în mine şi-n tine
prin neuitate amintiri

şi te rog mult, ascultă, chiar dacă
odată, poate, peste ani
pe străzi din mine, pustii
de tu, nu vei mai fi
să ştii, că prin iubire
rouâ pe frunze căzute
că tot, noi doi vom fi

odată, poate, de sufletul tău
va trece fără ca eu să ştiu
şi atunci, tot tu vei fi
în clipe de aduceri aminte
sau săpată-n mine, adânc
în pleope, şi-n gânduri, şi-n priviri
chiar de-ar fi, să te aştept în gări
de timp, pustii

poezie de Viorel Muha (mai 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se întâmplă adesea ca mintea unei persoane care învaţă o ştiinţă nouă trebuie să treacă prin toate fazele prin care ştiinţa însăşi a trecut în evoluţia sa istorică.

citat din Stanislao Cannizzaro
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arta de a muri

Ali are o presimţire
şi-a lăsat sufletul lângă măslin
noaptea vin animalele
şi fură visele servitorilor
ramurile au început să se usuce

nu le poate spune nimic de când
a învăţat mersul pe ape
şi trecerile prin oglinzi

Ali ştie cum să le potolească foamea
în plină zi
se închină în văzul tuturor
nu poate respira dacă potirul e gol
i-a învăţat cum se trece prin site cuvântul

Ali ţine lumânările pe piept
şi nu se aud bătăile inimii
el trage cu poftă din narghilea
pufăind adevărul peste zilele triste
îşi piaptănă barba stufoasă
şi când e singur pleacă

Ali şi-a înscenat altă viaţă

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zborul cu ochii închişi pe aerul aripii lipsă

de boala scrisului
se îmbolnăvesc cei mai sensibili
şi cei mai aroganţi
care este unul şi acelaşi lucru
privit prin ochiul celui ce vede tot
şi înţelege tot

de boala scrisului
se îmbolnăvesc cei ce cred
dar care nu o spun
şi cei ce se opun, chiar dacă şi ei
acceptă curgerea cuvântului precum
lacrima şi picătura de sânge

de boala scrisului nu te poţi vindeca
prin beţia cuvintelor celorlalţi
ca să uiţi cine eşti
de unde vii şi unde trebuie să mergi
şi nici nu te poţi lega de cuvânt
ca de-un pietroi
apoi să te arunci în amontele inimii

de boala scrisului nu te poţi vindeca
prin ecoul cuvântului
şi nici prin tăcere, ţinând pasărea
închisă în colivie
doar zborul cu ochii închişi
pe aerul aripii lipsă
când aerul e sufletul tău, călătorind
între lumile cuvântului

poezie de Ionuţ Caragea din Antologie de poeme 2006-2012 (2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aplaudând existenţa cu bătăile inimii

Lumina adormită se trezeşte şi coboară în oameni,
Dumnezeu o semnează cu boabe de mărgăritar...

În condiţia umană,
debutez în fiecare dimineaţă;
chiar dacă,
de cele mai multe ori,
sunt acelaşi,
de fiecare dată,
fac cunoştinţă cu mine.

După ce-mi fură,
de sub pleoape,
ultimul vis,
zorile îmi legitimează debutul.

Descărcat de povara sfâşietoare a viselor,
trebuie să iau singurătatea aşteptării de la capăt
(într-un fel sau altul,
toţi suntem urmăriţi de sisificul destin),
cu iubire la obârşia fiecărui gând,
accesându-i formulele deziderative,
orientându-mă după bătaia lui,
spre orizontul imaginar al vieţii,
acceptând chiar întâmplări neaşteptate,
sub semnul preasfânt al speranţei,
atent,
totuşi,
la spaima prezumtivă a orelor.

Şi totuşi...
ceea ce fac azi

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Antimaterie

Priveşte-mă,
pasărea din mine şchioapătă în zbor,
aerul prin care trece devine din ce în ce mai sărat,
ca în apropierea unei mări, la care, spre sfirşit,
trebuie să cobor.

Ascunde-mă propriei mele umbre
şi lasă-mi umbra să te acopere fără de mine,
plutind uşor peste ceea ce mai e
un vis cerşind printre ruine.

Uită-mă adânc,
aşa cum, până la urmă, se uită pe sine şi uitarea,
şi revino în deşertul acela,
din care, demult, ai auzit chemarea.

Ascultă-mi depărtările
şi vei înţelege că tăcerea e ca trupul unei scoici,
nevăzut, neauzit, dar trăind undeva, pe un mal,
unde doar caii singuri mai ajung,
fugiţi din hamuri de troici.

Păzeşte-mă fără să vrei,
absenţa mea e mai puternică decât fiinţa mea,
aşa încât ai grijă de lipsă, de tăcere şi de umbră,
căci ele sunt clipa care, odată, a vrut să stea.

poezie de Dragoş Niculescu din Purgatoriu pentru sfinţi (2014)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Picură lumina...

Rănile mele
sunt ca nişte cărări pustii
au învăţat să zâmbească
la fel ca un răsărit
pe turnul unei biserici
în zi de duminică

genele însîngerate
au devenit curcubeie
după ce toate ploile au trecut prin mine
ca o coasă prin iarba crudă
pentru a face drum unei mirese

în fiecare clipă rup cu dinţii din viaţă
şi-atunci inima îşi mai pune un petec
din care picură lumina...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Enigmatică mişcare

Poţi a fi doar lângă mine
Nebunie... şi ispită,
Clipa care veşnic vine,
Slova... încă... necitită.

Poţi a fi... când te atinge
Palma tremurând a dor,
Cerul care stă... a ninge,
Visul... înspre care... zbor.

Poţi a fi... strălucitoare,
Cu priviri dumnezeieşti,
Enigmatică mişcare,
Trupul... de mi-l întâlneşti.

Poţi a fi... chemarea blândă
Şi sărutul plin de foc,
Luna care stă la pândă,
Rătăcire... sau noroc.

Poţi a fi doar lângă mine
Şi tu ştii că nu greşesc,
Zâna nopţilor divine,
De mă laşi... să te iubesc.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!