Arta de a muri

Ali are o presimţire
şi-a lăsat sufletul lângă măslin
noaptea vin animalele
şi fură visele servitorilor
ramurile au început să se usuce

nu le poate spune nimic de când
a învăţat mersul pe ape
şi trecerile prin oglinzi

Ali ştie cum să le potolească foamea
în plină zi
se închină în văzul tuturor
nu poate respira dacă potirul e gol
i-a învăţat cum se trece prin site cuvântul

Ali ţine lumânările pe piept
şi nu se aud bătăile inimii
el trage cu poftă din narghilea
pufăind adevărul peste zilele triste
îşi piaptănă barba stufoasă
şi când e singur pleacă

Ali şi-a înscenat altă viaţă

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

Cuvântul... e un har nepreţuit.
Omul... de cuvânt s-a folosit.
Aşa a învăţat... încet, încet
Să-l pună-n rimă de poet.

Cuvintul poate fi şi înţelept,
Şi poate aduce un strop de fericire.
Cuvântul... poate fi nedrept
Sau poate înfrunta orce urgie.

CUVÂNTUL... poate fi dulce sau poate fi amar...
Depinde cum îl întâlneşti în viaţă?
CUVÂNTUL... poate ţine duşmanul la hotar
Şi prin cuvânt îl poate frige-n faţă.

Tot prin cuvânt răzbim în astă viaţă
Omul îşi varsă oful chiar tot necazul său.
Tot prin cuvânt... o glumă-i schimbă faţa,
Şi tot cuvântul îi face să simtă părerile de rău.

Cuvântul... cel de tată, fără de interes,
Ne învaţă în viaţă cum a ne purta.
Putem tot prin cuvânt scăpa de stress
Şi putem... oricare rău uita.

Ştiţi noi... avem un har şi stăpânim pământul,
E pentru că doar omul a fost cel ales,
El poate prin cuvânt să stăpânească vântul
Şi-apoi... întregul univers.

Voi... nu lăsaţi cuvântul să se piardă,
Din când în când, vă rog să vă rugaţi.
Când prin cuvânt se spun doar vorbe de ocară
Vă rog frumos să nu le ascultaţi.

E minunat cuvântul spus în poezie,
Şi mulţumesc lui Dumnezeu că ni la dat.
Tot prin cuvânt, noi câştigăm iubire
Şi vreau că să-l păstraţi cât mai curat.

Tot prin cuvânt, sau înfrăţit popoare,
Ce stăpânesc pământu-n lung şi-n lat.
Să dăruim cuvântul de onoare
Şi celor ce cuvântul l-au uitat.

Să preţuim cu adevărat cuvântul...
Să-l scriem pe o stea, îl vrem nemuritor.
Şi cei ce vor veni pe urmă
Să afle prin cuvânt, tot despre al lor popor.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lângă tine dragul meu...

Lângă tine am învăţat ce-nseamnă să iubeşti
Căci tu eşti totul pentru mine şi nimic mai mult
Şi vreau mereu să-ţi spun cât de drag imi eşti
Căci tu eşti unicul meu sprijin pe acest pământ,

Lângă tine am învăţat prin ploaie să alerg
Să fug de tot ce-nseamnă rău în viaţa mea,
Când toţi mă evitau pentru că te iubesc,
Eu am crezut în tine şi în iubirea ta.

Lângă tine am învăţat cu lacrimi reci, să plâng
Să scriu cuvinte pe care mulţi nu le-nţeleg,
Pe tine te-am păstrat mereu în al meu gând,
Căci tu eşti fericirea ce nu vreau s-o pierd.

Lângă tine am renăscut ţinându-ne de mână
Descoperind mereu noi taine ale iubirii,
Cu tine am trecut prin ploi şi prin furtună
Şi nimic nu poate sta, în calea fericirii.

Lângă tine sunt mereu plină de fericire,
Căci tu eşti talisman ce viaţa-mi ocroteşti
Sunt cea mai fericită de pe această lume,
Când văd câtă iubire poţi să-mi dăruieşti.

Lângă tine sunt alt om, mă simt mai specială
Căci tu-mi aduci lumina fericirii în viaţă,
Când necazuri grele apar în calea mea socială
Tu-mi redai mereu visul şi zămbetul pe faţă.

poezie de Eugenia Calancea (12 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am învăţat

Am învăţat că lacrimile te înalţă
După ce seacă ochii de oftat
Că-n moartea inimii există viaţă
Şi poţi urca deşi-ai îngenuncheat.

Am învăţat că, în răceala lumii,
Există raze care stau ascunse
Şi că-n revolta pe care-o au unii
Se-ascund de fapt braţele lor plânse.

Am învăţat că nici o fiinţă
Nu poate să răzbească spre lumină
De nu-şi păstrează dramul de credinţă
Ca s-o aline când nimic n-alină.

Am învăţat că, fiind sărman,
Un om se poate lesne-mbogăţi
Şi să-şi sporească averea an de an
Dacă învaţă verbu' "a dărui".

Am învăţat că, de prea multe ori,
Fidelitatea nu-i de om, căci el
Se simte sufocat, prins în strâmtori,
Ci-i mai degrabă-n suflet de căţel.

Am învăţat să plâng, să râd deopotrivă
S-o fac iubind căci mai presus de toate
Iubirea este viaţă, nu alternativă,
Iar lipsa ei nu-nseamnă decât moarte.

poezie de Alina Tanasă
Adăugat de Alina Tanasă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am învăţat

Mi-am construit
în viaţă drum
N-a fost uşor
am râs... am plâns
Doar sunt un om

Am învăţat că în viaţă
Nimic
pe tavă nu e pus
Am învăţat
ca să muncesc.
Am învăţat să iert
Dar nu-i de-ajuns

Am învăţat să tac
Când...
n-am gândit destul
Am învăţat să-nvăţ
Ce n-am ştiut demult

Am învăţat
să preţuiesc
Prietenii din jur
Să cred în mine
în eul meu
Am învăţat să sper
Un soare care mâine
Va răsări... la fel!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine poate împarte...

Cine-mi spune că poate...
Să împartă bătăile inimii.
Să încerce...
Să impartă o mare
Sau albastrul de mirare...
Să le dea in fiecare zi
Altă culoare...
Să le schimbe miresmele
Dintr-o sărutare...
Cine-mi spune că poate
Împarte luna şi stelele
Şi-a ales să se macine
În nisip... în vânt de ispite.

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca azi

Am învăţat să sufăr,
ca azi să pot zâmbi.
Am învăţat să iert,
ca azi să pot iubi.

Am învăţat să văd,
ca azi să pot citi.
Am învăţat să rabd,
ca azi să pot simţi.

Am învăţat să plâng,
ca azi să pot cânta.
Am învăţat să admir,
ca azi să pot visa.

Am învăţat să fiu şi singur,
ca azi să îţi zâmbesc.
Am învăţat să te ascult,
ca azi să-ţi povestesc.

Am învăţat să tac,
ca azi să pot vorbi.
Am învăţat ceva,
ca azi să pot trăi.

poezie de Cosmin-Emanuel Petraşc (30 august 2020)
Adăugat de Cosmin-Emanuel Petraşc
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Nu te opri
zici
şi eu intru
da
intru în sufletul tău ca într-o casă
pe ici pe colo
puţină dezordine amestecată cu teamă
o să fii bine
încerc să te calmez
tu tânăr frumos
cu ochii arzând
eu ascunzându-mi trecutul
te traversez la pas
ca pe un drum pietruit
ascult
încă fredonezi o melodie
vei face un duş
vei limpezi trecerile
pot să lucrez uşor
ai degete moi ca iarba
tâmplele îţi ard
nu mă opresc
îmi aşez urechea pe pieptul tău
ca orice poetă
ascult bătăile inimii
ca şi când aş asculta bătăile clopotului
apoi mă gândesc la noi
ca la două păsări
fiecare ciugulind visele celuilalt
nu mă opresc
sângele tău o cere
şi câte răni nevindecate am
nu te opri
zici
şi eu calc încet
sufletul tău
acasă

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când morţii sunt aşa departe

Nu mai gândi la zilele apuse,
Nu mai privi la umbrele rămase
În urmă; sufletele duse
În altă lume - cine ştie? – poate
Ne uită.

Când morţii sunt aşa departe,
Şi când de la pământ la stele
Atâta cale ne desparte,
Durerea – cine ştie? – dacă
La cer peste morminte poate
Să treacă.

Priveşte-n jurul tău – e marea
Vieţei; pleacă şi o-nfruntă,
Îmbată-ţi ochii-n contemplarea
Minunilor ce te aşteaptă;
Trăieşte, mergi oriunde soarta
Te-ndreaptă.

poezie celebră de Ovid Densusianu din Limanuri albe (1912)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt de ajuns, şi clopote şi aripi

dacă trebuie să scrii e ca să nu stea mâna celor nouă ursitoare
la lumina unei lămpi se prefigurează în mişcare umbre
dar tu nu mai auzi
să repeţi după mine cuvântul Dumnezeu e imposibil

un ocean în care pluteşte tăcerea aduce la ţărm vietăţi ce au murit odată
sufletul îngheaţă mai repede chiar decât ai aprinde farul lumină
să inspiri prin fular temperaturile scăzute
şi nici atunci să nu poţi bloca adevărul de la un capăt la altul
ai învăţat că echilibrul se află în bătăile neregulate ale inimii

care te cuprinde dintr-o singură mişcare
care te însoţeşte pe celălalt mal şi scoţi prin ochi şi oase cele mai negre temeri
le arunci prin crăpătura uşii celor nouă ursitoare
chiar înainte de începerea unei spovedanii

îngenunchezi lângă icoană

poezie de Afrodita Popescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Insolaţii de viaţă

Peste umerii tăi s-a lăsat seară
cu mine
într-o baltă de tine
în gară.

am stat în voia soarelui la mare
şi-acuma tremur
tremuri toată
în sala de-aşteptare şi uitare.

şi ne uităm la tren cum doarme sub perdele
şi la magia unui porumbel pierdut
la un ţigan ce vinde trei inele
la mersul trenurilor
de la început.

Şi am plecat cu plaja după noi acasă
c-un personal emoţionat de rouă
şi miroseam a tren şi-a motorină
şi-a soare mult, a scoici
şi-a viaţă nouă...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie despre "Nimic",

"La început a fost Cuvântul";
Dar Cuvântul de unde s-a luat?
Se spune că pământul
Dintr-o explozie ar fi apărut;
Şi, înainte de explozie,
Ce a explodat?

Sau poate... Totul a apărut din Nimic,
Dar Nimicul – ce mai e?
De unde vine acest "Nimic":
Dintr-un alt Nimic,
Sau din ceva mai mic?
Sau, poate, mai mare?
( Nu mi-ar fi de mirare!)

Ce este Nimicul?
Este "nimic" sau "gol"?
Şi dacă e "gol" –
Cu ce era umplut?
Ce a fost la început?

Dar dacă nu există
Nici început, nici sfârşit,
Doar "suspendată clipă" – infinit?
Şi dacă Nimicul e pur şi simplu – nimic
Din care a apărut acest infinit?

Nu sunt savant, şi nici cercetător,
Doar mă joc de-a filosoful;
Nimeni nu ştie şi nici n-a ştiut
Ce a fost la început;
În schimb, un lucru e cert despre Nimic:
"Ştiu că nu ştiu nimic".

poezie de Maria Supernic (13 februarie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu!

Nu plânge, chiar de-ai învăţat cum să trăieşti cu-amare lacrimi!
Nu te-ntrista, că ai ştiut cum să te-ndepărtezi de patimi!
Nu mai privi peste oglindă, când ştii că-ţi va plăcea ce vezi!
Nu te-nsoţi cu neiubirea! Iubeşte, că-n iubire crezi!

Nu-ţi interzice fericirea, acum, când ştii s-o preţuieşti!
Nu te-nsoţi la drum cu-oricine, chiar dacă simţi că singur eşti!
Nu mai hrăni dorul de-o viaţă, când simţi că nu se va-mplini!
Nu omorî visele toate, făcând în ciudă, inimii!

Nu te-ntreba de ce eşti singur, când doar comori ai dăruit!
Nu îţi cruţa mărinimia, când întâlneşti suflet rănit!
Nu creiona necunoscuţi, că poate iese schiţa falsă!
Nu duşmăni, că te-otrăveşti... şi mori... şi nimănui nu-i pasă!

Nu te întoarce-n amintiri ce au muşcat adânc inima!!
Nu risipi timp, întrebând pe cine a orbit Lumina!
Nu-ţi căuta vinovăţie, că-ntreaga viaţă ai iubit!
Nu-ţi cere scuze niciodată, că de EL ai fost hăruit!

Nu m-asculta, dacă nu vrei şi crezi că n-aş avea dreptate!
Nu vreau nimic! Ştiu că nu-ţi spun nici, cel puţin, o noutate!
Nu ţi-aş fi spus nimic din astea, dar, că ai vrea, mi s-a părut!
Nu ştiu, deloc, de ce-am făcut-o, că sfaturi, chiar nu mi-ai cerut!

Sufletul meu... fii liniştit! Dă-ţi, în sfârşit, întâietate!
Împacă-te cu tine,-acum, că dragoste ai pus în toate!

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dialectică

Am învăţat de la izvor
că totul începe de undeva.
Am învăţat de la râu
că viaţa-i plină de meandre
şi nu se-odihneşte niciodată.
Am învăţat de la fluviu
să nu refuz niciun râu
dacă vreau să cresc.
Am învăţat de la mare
să nu dispreţuiesc niciun val
şi interesul egoist al sirenei,
iar, de la viaţă,
că totul curge ca o apă.

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel ce nu ştie

Cel ce nu ştie să vadă
întregul în fiecare parte a lui
şi caută lumina prin întunericul orb,
îngăduie mântuirea şi pentru cei rătăciţi,
agăţaţi de drumuri imaginare
pe care şi le construiesc în gânduri.

Umple scorburile timpului cu visare
şi urcă-n regatul tristeţii bucuria,
vin în caleşti de argint însorite,
strâng inimi la piept şi le consumă.

Trece prin poarte sărutului în voaluri de mătase
şi le fură mireselor zâmbetul.

Dar cel ce nu ştie să mintă
spune adevărul unde nu trebuie
nimeni nu-l crede,
şi rămâne nedumerit.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oh, Master

sursele locale susţin
că ea se adaptează uşor
la viaţa în vid
unde poate locui fără mirare
între respiraţii adânci
printre roiuri de fluturi albi
cu panglici şi litere
pe genunchi
pregătindu-se în continuu
pentru ceva atât de mare şi intens
încât nu poate fi
prins în braţe, desenat sau arătat cu degetul

dimineaţa
când îşi piaptănă spiritul neîmblânzit
şi se îmbracă agale pentru incendiu
ea este mai frumoasă decât lupta de clasă
surpând maluri pentru cei nedreptăţiţi
înfigând steaguri şi săbii
în desenele de pe asfalt
cu genele trăgând de ploaia din nori

la prânz
păşeşte senin peste cărbunii
încinşi doar pentru ea
când se pierde şi se regăseşte
trage linii între tot şi nimic
când se simte iubită
radiază în pusee de febră
şi lumea
lumea se reazămă
în pasiunea ei pentru viaţă
în umăru-i gol ca o stâncă
cu toata impotenţa
ce le curge prin vene
aranjându-şi visele moi
între rigla lor şi creionul ei albastru

ce vuiet
înainte şi după ea
cum scurmă oamenii
ca un fel de pisică cu ochi speriaţi
mai ales noaptea

poezie de Corina Gina Papouis
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceas surd

"Ea n-a venit şi nimeni mireasă
nu-mi va mai fi soţie"
Ady Endre

Am aşteptat întâi, să se usuce bine
noroa'ele şi nopţile din mine...
Dar palma fierbântată-a rechemat în ea
garoafa înflorită-n coapsa ta
şi buzele încinse-au vrut în ele
sărutul cu arsuri de stele.

Tu goală-mi aiurai în piept
cuvântul mort, cuvântul cel nedrept:
"– Ce-s patimile arse toate-n tei?...
... şi fericirea toată, toată... ce-i?"

– Poate privirea ta cu unde line
străluminată până-n mine
Poate uitarea ce fărâmă
potecile cu mers de râmă
intrate-n orele târzii...
... ori poate mersul tău când vii...

Am aşteptat apoi, tăcerile să vină
cu aiurarea lor de taină şi lumină
cu noaptea destrămată, calmă
Dar orele mi se rostogoliră-n palmă
şi buzele-ngâimară-n ceasul surd, un cânt
din vorbe-amestecate cu pământ.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piatra nisipului

Am învăţat aici să cred în lumină,
Să pun la-ndoială şi umbra şi norul,
S-adun în clepsidre şi viaţa şi dorul
Să fug îngrozit de tăceri şi rutină.

Am învăţat aici să trec peste margini,
Să rup din zăplazuri un bob de răcoare,
Să pun în izvoare un dor de izvoare
Să stâmpăr durerea cu flori şi cu pagini.

Am învăţat aici să-ngheţ în cuptoare
Şi-n norduri să-mi caut căldura cea grea,
În orice-nserare se naşte o stea
Şi-n orice lumină-i o stea trecătoare.

Am învăţat aici să cred în tăcere
Şi-n stropul de piatră trecut în nisipuri,
Căci toate în viaţă se fac din nimicuri
Şi apa în stâncă îşi află putere.

Am învăţat aici să fiu amintire
Şi-un loc de-amintire uitat în pridvor,
O clipă de-acasă, un nor, un răzor
Şi-o lume trecută prin foc şi iubire.

Am învăţat aici să cresc din cuvânt,
Cum creşte cuvântul din limba tăcerii,
Cum trece speranţa din lumea durerii,
Cum creşte ţăranul din Dor şi Pământ.

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre păreri asistate

Şi totuşi prin păreri de vorbe cu ştirbire,
Se ţese spre un adevăr frumos.
Dar e nevoie şi de o prezenţă care ştie adevărul...
Ce prin iubire nu grăbeşte furtunos.

Şi din părerea mea... şi-a ta în părtăşie...
Se poate să obţinem cel mai bun cu rost.
Dar nici o clipă să nu vrem o despărţire...
Din ceea ce e pus prin cel mai minunat strălucitor.

Şi nu te sting când tot ce-mi dă e bine pentru tine...
Când nu te pot ghici nicicând prin gând de om.
E foarte mult... şi totuşi este doar o mie,
Din miliardul presărat în puncte hotărâte şi cu univers.

poezie de Ioan D. Lechintan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numele ei

rostit în fiecare zi cu
încăpăţânarea îndrăgostitului
l-a învăţat aşa de bine
încât şi-l aminteşte şi
şi
şi noaptea e-n stare să ţi-l zică
când este hipnotizat de luna
plină de culoare galben hepatic
ştie numele şi-l pronunţă
deşi
deşi-i provoacă o durere atroce
ştie că a rămas cu buzele umflate
de la ultimul sărut dat cu
patima unui om nenorocit
de iubirea iraţională
numele ei îi vine în minte
când îi vede fotografia
pe care o păstrează în
în
în buzunarul de la piept
lângă cardul bancar cu pinul uitat
acolo zâmbeşte graţios

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când nu mai ai minte...

Noi vindem doar speranţe pe lacrimi şi iluzii
Cum trece prin oglinzi suspinul doamnei Suzy;
E poate o himeră, sau doar o fantezie
Tot binele din lume să ţi-l doreşti doar ţie:
Mâncare, băutură cât îţi încape-n burtă
Iar ceilalţi să nu aibă nici spuză pentru turtă?

Zadarnic pui în conturi sudoarea celorlalţi
Deasupra tuturor doar tu să te înalţi!
O fi blestem acesta sau poate un tabu
Să uiţi ce nu-ţi convine sau ce ţi-am spus acu'?
Nu te uita în sus că-ţi cade-n cap securea
Iar eu 'mi-au lumea-n cap şi plec cu ea aiurea:
De nu te-ai mai opune, fă bine să mă laşi
S-o vând ca un rebut la niscaiva apaşi.

Am vise, am proiecte şi nopţile mă fură
Un dor nebun să-i dau o palmă peste gură!
Păianjeni de-ntuneric se spânzură de grinzi
Luminile celeste se strâmbă în oglinzi
Sătul de teoreme, sătul de artificii
Nu-ţi e ruşine lume, că te-ai umplut de vicii?
De când nu mai ai minte, de când ai capul gol
Că-mi vine să dau tumba, pământului ocol?!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!