Te-am lăsat
Te-am lăsat să te-adapi
Din sângele meu,
Miel cu sutană de viperă...
Mă cocoțez pe liane
De lacrimi,
Peste leșuri de patimi,
În oceane de suferință.
Pleaoapa tresaltă
Ascunsă în plâns...
Altar suferinței lumești
Îngenunchez, mă așez,
Deseori mă ascund...
Tu mă vezi, mă trădezi, mă gonești.
Mă iubești!
Tu ești jarul din iad,
Dar și înger de foc,
Tu ești drum, ești blestem
Și chemare...
Deseori eu mă-ntreb,
Dacă sunt, ce pot fi?!
Și-ntrebarea aceasta mă doare...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Rodica Nicoleta Ion. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.