Totul este ascuns...

Lumina se ascunde în întuneric
Şi fericirea-n durere...
Se dilată viaţa, întocmai inimii unui cardiac
Pregătit pentru marea finală.
Se caută substituirea unui element
Şi favorizarea atacatorului.
Se torc gândurile în fuioare de sentimente.
Arde ca un vulcan fiecare atom,
Cât ne mai putem numi om.
Şi când am găsit ceea ce căutam, fericirea,
Descoperim că ne-am fi dorit
Să ne rătăcim, infinit,
Prin labirintul timpului
Şi să cunoaştem imperfecţiunea fiecărei clipe
Ce face parte din noi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evadare

Tăcerile evadează din spasmele
Cuvintelor nerostite...
Un vulcan erupând
În toamna unui oraş fumegând.
Trenul uitării s-a oprit
Între cer şi pământ.
S-a spart cochilia gândului
De tristeţea mormântului.
Viaţa este o groapă comună
În care sunt aruncate de-a valma
Lacrimi şi sentimente.
Vântul spulberă gudronul şi cianura
Depusă pe cearşaful de opiu.
Suntem ultimul cadavru
Respirând noaptea.
Altarul tăcerii este pregătit...
Un pas spre plus infinit...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc

Privesc prin fereastra deschisă
Cum se scurge lumina
În adâncul unui ochi de tăcere.
Părul albastru al cerului
Se unduie lin,
Dansul fotonilor
Prinde în vârtejuri de taină
Un zâmbet al unui copil
Care a descoperit un fluture alb.
Surâsul din noi a evadat,
Iar acum suntem un vulcan
În care a încolţit sămânţa iubirii.
Curcubeul ascunde ca o sprânceană
Visele noastre,
Muguri şi flori,
Flanchează altarul de stele...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina orbului

Mă tem că mă voi trezi
Într-o dimineaţă în întuneric,
Că lumina se va ascunde
Ca într-un joc de copii
Şi nu o voi mai putea găsi niciodată....
Atunci mă veţi putea găsi vinovată?!
Ce legi mă vor lăsa pentru o veşnicie,
Ca martor al tăcerii şi al întunericului?!
Poate că am pierdut cheia destinului
Şi acum sunt pedepsită... aşa-i?!
Ori poate că am găsit calea spre rai...
Sau am pierdut pasărea fericirii,
Iar aceasta s-a transformat în
Înger cu pene de foc
Şi sărut de rubin...
Mă închid în mine, plâng şi suspin.
Sunt vulcan şi furtună
Sub pleoapa de plumb,
Scormoesc în tăcere,
Nu mai văd,
Strig Demiurgul şi ţip... până când?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sentimente...

Privesc în gol... Spre fiecare clipă
Care pătrunde-n gândul meu, trimit
Câte-un sărut, bătând ca o aripă
Să tulbure realul infinit.

Am poposit... Pervazul unui gând,
Ca un grumaz îmi sprijină privirea...
Mă înfioară vântul clipei. Plâng!
Mă cheamă în adânc nemărginirea.

Ca un plămân intoxicat cu fum
Cuvintele se caută pe sine...
Privesc în gol la capătul de drum,
Dar e-n apus şi nu mă văd pe mine.

O inimă de sânger bate-n van
Şi începutu-mi face semn... E toamnă!
Nici argumente parcă nu mai am
De-a fi, de-a te avea, iubită doamnă!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii - un cuvânt simplu, dar rezultatul unor profunde şi complexe întrebări, un complicat angrenaj de gânduri şi sentimente supus unui continuu proces de uzură... Se grăbesc să se maturizeze, apoi, plictisiţi, caută copilăria. Aleargă după bani, uitând că sănătatea este esenţiala, apoi, cu ei, caută să-şi plăteasca ceea ce au pierdut.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtunile se torc de constelatii

Furtunile se torc de constelaţii

Cu firul viu al apei, se ţese malul timpului pe rând

Solii, de clipe, păşesc prin revelaţii

Pământul inimii a încolţit în aripa de gând.

De sunt, nu ştiu, precum, apostolul din valuri,

Iisus, întinde Mâna, cu liniştire, blând

Şi ceartă pasul în marea inimii plângând

În scutul sfântului Său nume lumină şi tăceri tresar

curgând

Fiorul meu, simţire, în răstignire, îngenunchind în

rugă

La porţi de templu, vrăjmaşe-gânduri alungând.

Pe dig de răsărit, cad valuri de furtună

Smerindu-se, se sting

Si cerul, pentru constelaţii, tună

Din nimb în nimb.

poezie de Mihaela Vlasin
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spirala unui declin

Trup fugarnic de
vestală,
melodie vegetală,
respiri viaţa florilor
şi gândul culorilor,
falnic, duci până
la Cer
esteticul efemer –
simbol al vremelniciei
şi al vidului mental,
eroarea insomniei –
paradox fundamental!

Clipe sumbre, turbulenţă,
voluptăţi prin excelenţă,
lunecare-n Infinit,
nadir tandru şi zenit,
siluirea timpului,
în cordul Olimpului,
lăuntricul poeziei,
neîndurător, năuc,
clar-obscurul Utopiei
rafinat din glas
de cuc,
suflet – flacără finală,
ce se pierde-ntr-un
suspin,
undă existenţială –
spirala unui declin!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne căutăm

ne căutăm adesea
în locurile din care am plecat
suntem ecourile care îşi caută gura
născătoare de murmur şi strigăt
şi sufletele care îşi caută
tainica încăpere a inimii
din care au peregrinat
spre alte temple mai mult
sau mai puţin sfinte

ne căutăm, da, da, îndrăznim
să ne tot căutăm
la fel cum arcuşul gândurilor
caută corzile unei viori galactice
cu care doar Dumnezeu poate să cânte
punând materia şi viaţa în mişcare

ne căutăm uneori şi cu teamă
la fel cum mâinile tremurânde
caută nemurirea
pe clapele albe şi negre
ale unui pian dezacordat
de marşul funebru
al timpului

ne căutăm, e tot ce putem face
în labirintul din care se iese
doar în urma unei slabe
strângeri de mână
un fel de zbor cu aripi frânte
lăsate în grija umbrelor
prevestind moartea prematură
a visului în care am tot mimat
adevărata noastră existenţă

poezie de Ionuţ Caragea din Mesaj către ultimul om de pe Pământ (2017)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eisenheim: Din clipa în care păşim în această viaţă, suntem prinşi în cursul ei fără întoarcere. O măsurăm, ne batem joc de ea, dar nu o putem învinge. Nu putem nici măcar să îi înteţim sau să-i încetinim ritmul. Sau putem? N-am avut cu toţii senzaţia că momentele frumoase trec prea repede şi nu ne-am dorit cu toţii să le putem face să dureze mai mult? Sau n-am simţit că şi timpul lâncezeşte într-o zi plictisitoare şi ne-am dorit să facem ca acele clipe să treacă mai iute?

replică din filmul artistic Iluzionistul
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am ales

Erai pe undeva... şi eu te căutam...
Erai raza dintâi sau floarea de pe ram,
Erai tumultul mării sau zbor de albatros,
Lumina fericirii, pe un obraz frumos...

În picături de ploi veneai la geamul meu,
Dar eu nu mai vedeam, plângând de dorul tău.
Erai un briliant, căzut în întuneric,
Dintr-un inel prea larg, al unui vis angelic.

În adieri de vânt, mereu te căutam
Şi din adânc de timp, IUBIRE-ţi trimiteam.
Prindeam frânturi de gând în zilele senine,
Să nu mai rătăcesc, că tu eşti lângă mine.

Fii vânt încolăcit pe trupul meu încins!
Fii ploaie, răcorind tot dorul meu aprins!
Fii o furtună-n vis ce-mi ridică păcatul,
Intră-mi în aşternut şi răvăşeşte-mi patul!

Cu zâmbet, strălucind smaraldul ochilor,
Mă-nalţi să rătăcim în lumea norilor...
Eşti marea mea IUBIRE, acum am înţeles!
Din infinit de inimi, pe tine te-am ales...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Persefona

Hades este stăpânul inimii mele...
Am fost furată din inima mamei,
Din pântecul lumii,
Iar azi sufletul meu plânge.
Plânge în întuneric
Când, între ape şi cer,
Mă zbat în lanţurile tăcerii,
Sub ochii de fier
Ai supuşilor mei – nimfe,
Pământeni, zei.
Mărşăluiesc prin inima mea
Mereu, fără ştire.
Voi, supuşi aceluiaşi zeu,
De ce m-aţi ales prizonieră-n iubire?!
V-am greşit cu ceva?!
Suferinţa mea vă ajută?
Ce sentimente contradictorii!
Doar cititorul ascultă
Paşii mei rătăciţi, târându-se-n bezna lui Hades
Şi scraşnirea de dinţi.
Sunteţi resemnaţi şi cuminţi.
Dar vă rog,
Rescrieţi istoria zeilor!
Voi deveni vulcan ce erupe
Şi voi merge în audienţă
La Marele Zeu,
Ori sparg zidul durerii din sufletul meu.
Temniţa lui Hades
Ascunde un suflet însângerat.
Sentinţa nu m-a salvat...
Sunt tot eu, suferind,
Victima atrocităţii unui mare păcat.
Mai pot crede-n iubire?!
În destin? În speranţă?!
Doar Cutia Pandorei
Îmi dă şansa la viaţă.
Cine eşti tu?! Şi... cine sunt eu?!
Persefona – soţie de zeu.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zidul unui cimitir părăsit

Sentimente pictate, dungi ridicate şi mişcări circulare
Singurele noastre cuvinte vor prinde picioare
Şi vor păşii printre lespezi
Ochii s-au închis
Lumina nu mai pătrunde prin geamul unui ochi artificial
Irisului îi lipseşte credinţa în propria potenţialitate
În depărtare sunt cranii ce supraveghează
Zidul unui cimitir părăsit
Fiecare noapte devine zi pentru sufletele rătăcite
Pentru oamenii ce au avut morţi violente...
Călătoresc prin gerul inimii mele.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învăţăm să vizualizăm

Doar vizualizăm fericirea...
Timpii se împart inegal
Între "a fi" şi "a nu fi".
Nu mai putem iubi.
Plus infinitul desparte
Universul de oameni,
Liniştea de tăcere
Şi viaţa de moarte.
Tălpile-şoaptă caută mângâiere.
Dor când stelele ascuţite
Se rostogolesc tăcut şi cuminte,
Pe portativul aducerii-aminte.
Doar utopii –
Ca şi cum am spune ca albul e negru,
Iar noaptea e zi.
La marginea fiecărei secunde
Se sfârşeşte o eră.
Noi devenim hotar şi fluture cu aripi de jar.
Relative sunt toate,
Fericire, lumină, iubireşi şoapte...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

Timpul se manifestă separat
La fiecare individ.
Este o felie de univers
Pe care ne cocoţăm sufletul
Ca pe un zid ce se înalţă spre plus infinit
Şi pe care inteligenţa umană
L-a creat pentru a avea un sprijin
Al propriilor concepţii.
Iluzia vieţii este doar o rătăcire
Prin labirintul eternităţii.
Suntem săgeata ce se înfige
În miezul de tăcere al universului...
Dar şi el cântă, vibrează...
Şi acesta este cântecul lumii, cântecul timpului...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce cunoaştem e finit, ceea ce nu cunoaştem e infinit; intelectual vorbind, ne aflăm pe o insuliţă în mijlocul oceanului fără margini al inexplicabilului. Misiunea fiecărei generaţii este să lărgească puţin uscatul.

citat clasic din Thomas Henry Huxley
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arta ca îndemânare umană se deosebeşte şi de ştiinţă (putinţa de ştiinţă), ca o capacitate practică de una teoretică, ca tehnica de teorie (precum topografia de geometrie). Atunci nu vom numi artă nici ceea ce putem face de îndată ce ştim ceea ce trebuie făcut, deci de îndată ce cunoaştem suficient efectul dorit. Este artă doar ceea ce, deşi perfect cunoscut, nu poate fi executat imediat.

Immanuel Kant în Critica facultăţii de judecare
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alint

Braţele ochilor mei
Te alintă ca pe un prunc
Răsărit în uterul mamei, căutând lumina
Şi fericirea promisă
În visele părinţilor
Evadând prea devreme din labirintul copilăriei.
E prea curând să amintim
Despre ceea ce înseamnă destin.
Se pot întâmpla multe...
Celula încolţeşte,
Îi cresc aripi de fluturi
Şi în câmpia timpului,
Alunecă precum un lampion de argint,
Secunda unei noi naşteri.
O buclă de libertate
În lumi de smaralde...
Dar dincolo de această poveste existăm noi.
Iar peste noi,
Un cer de săruturi.
Din noi izvorăşte fântâna iubirii...
De aceea te sorb cu privirea
Şi te îmbrac
În lanuri de grâne şi flori.
Pentru a răsări în fiecare uivers,
La fel de frumoasă şi pură...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru sufletul unui artist, arta devine lumina călăuzitoare, prin întunericul vieţii.

aforism de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu fiecare clipă căutam iubirea, fericirea supremă, uitând că aceasta se află în gesturile noastre, în sufletul nostru, în noi...

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povara unui suflet

Am să duc cu mine
Dorul de un umăr pe care
Să-mi plâng durerea.
Să curgă, de lacrimi, izvoare
Pe tâmplele mele
Despădurite de amar şi durere.
Voi duce dorul unei strângeri de mână
Şi a unei atingeri de încurajare...
Când inima doare,
Voi duce dorul pruncilor mei
Departe şi ei.
Îmi va lipsi mirosul florilor
Şi răsăritul,
Surâsul buzelor calde
Pe catafalcul ce arde
Sentimente şi lacrimi,
Tăcere şi patimi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!