Taifas oltenesc (1)

Râmnii să dau pe gât o ţâră ţuică,
Să nu şed geaba până oi mânca
Că, iote-i p-ăştia de la masă: muică!
Năroji mai sânt aşa pe gât să dea.

Nici nu pusăi pe masă cana bine
Că ţuşti pe ea, vărsară pe macat;
Şi fir-ar ea de pită, nu mai vine,
Că ţăstul ăsta-i bun de lăpădat.

Zbierai la a bătrână într-o doară:
- Zarie, adă daică-oţâr de praz,
Că-s mort de foame, vin dupe ogoară,
Şi de mă-mbăt m-apucă vrun năcaz.

Se duse ea, săraca, mai la deală,
Luo sama dac-o fi vreo pătlăgea,
O uşui pe cloţă la scuteală,
Şi pusă niscai boabe-n căpistea.

- Oleu! Bă, fraţâlor, o fi de ţuică?
M-am nărozât de-a binelea şi eu?
Ce, geaba am la gură o pârţuică,
Să nu vă spui cu cine şed şi beu?

Ia! Ăla de la capăt e Lisandru,
Băiatu' din oraş a' lu' Şoşoi,
Iar mă-sa e Măria a lu' Leandru,
Şi nu e prost, e numai nerodoi.

La stânga mea e Ion a' lu' Purcaru,
Băiatu' n-are mamă c-a fugit
De tânără, cu Sache-a lu' Dogaru,
Iar el ne-mpropodeşte c-a murit.

Mai e şi ăsta micu', Valerică,
Ce are un burtoi cât un gâldău
Că bea ca ta-su, Gică Păsărică,
De nu îi pui, cum pui la porc, jujău.

Bă, fraţâlor, aici eu-s cel mai tare,
Că icişa, cu ăştia, nu prea beu,
Şi nici nu plec în lume-alaltă, mare,
Că am de toate ielea-n satul meu.

Sânt Nae a' lu' Sache-a' lu' Buzatu,
Am casa în Drănic, prin Codricei,
Şi o să chirăi de-o s-audă satu'
Şi ţara toată, de oltenii mei.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taifas oltenesc (4)

Mă, fraţâlor, cât oi fi eu de Nae,
Şi beutor de samă-n satul meu,
O scald mereu din lae în bălae
De nu mai ştiu: sânt eu, or nu sânt eu?

Că-m zâsă mie unu: "Bă, băete,
De-aş fi eu d'ăla care poa să cânte,
M-aş duce colo une, pe-ndelete,
S-alege-o voce, ţara s-o încânte.

Că tu, când bei un zaibăr d-ăla bun
Eşti Pavaroti, mă, ascultă-aici,
Că nu te mint, dar, când e prost, îţ spun:
Din gât îţ ies miorlauri de pisici."

Cân l-auzâi pe Ion a lu Purcaru
Că-m zâsă că am voce – i-auz mă! –
Iote-m veni aşa: cân iau salaru,
Să dau pe gât un d-ăl de voce dă.

Şi mă-nvăţă Lisandru lu Şoşoi
Să bag aifonu pe înregistrare
În pozunar de sus, la cămeşoi,
Cân mi-o veni să ţâp în gura mare.

Ete-o făcui şi pe-asta, o făcui!
C-aşa sânt eu: cân zâc ceva, e lege!
Acu, ce mi-a ieşât, o să vă spui,
Da nu azi, poate mâine, cân m-oi drege.

La cap, că glasul – muicăăăă! – d-ăla am
De mă crucesc ş-acu de ce-am putut,
Că mă ascult, da cu-nţălesu... neam!
M-o fi-nţăpat ceva de m-a durut,

Or a plouat şi-a bubuit mai tare,
De s-auza cum dai la mămăligă
În ceaun, cu o lingură mai mare,
Sau când îţ intră-n mână o ţăpligă.

Ce-mi amintesc, de zaibăr şi de voce,
E c-a fost bun –acu, de zaibăr zic –
Iar de ailaltă cred că fu o... ce?
N-am zâs că de-aia nu vă spui nimic?

Dar las că pun eu mâna pe bufonu
De-a zâs că-s Pavaroti şi îl ard,
Da cred că şi pe ăla cu aifonu
Îl ţân oleacă agăţat în gard.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taifas oltenesc (3)

Zarie, pune-oţâră de rachie!
De nu ţ-o place, dă pe gât cu alta,
că e de prună, şi să nu-mi spui mie
de înţărcat, cât are peşte balta.

Şi dă-te-ncoa, că am să-ţ zâc o vorbă!
Hai, umple ţoiu', nu te fă că plouă,
că altădat' te bagi ca musca-n ciorbă
şi stai colea... ca cloţa după ouă!

Aşa! Aşază-te mai lângă mine,
mai trage-ţi sufletu', că-i gata treaba,
şi nu te face nimeni de ruşine
că eşti fomee şi că stai degeaba!

Acu', să-ţ spui ce gânduri mă frământă,
de sânt ca oala de pe pirostrie,
şi ete, mă şi jur pe crucea sfântă:
cu ce-am acu', nu mă descurc, Zarie!

Că toţi au un iPhone sau vin cu smartu',
şi numai eu mă chinui cu laptopu',
de-mi zâc toţi zăpăciţii, că-i porthartu',
şi-mi vine de pământ să dau cu clopu'.

Aşa că nu mai fac feisbucăreală
decât acasă. Când ăilanţi se bagă
să şeruiască fo muiere goală,
le zâc şi eu că le lipseşte-o doagă,

Da' m-aş uita -cum nu!- la câte-o fufă
din ălea de le zice,-acu', vedete,
că-mi place când nu au pe ele-o rufă,
da' par, printre muieri, mai alfa(bete).

Zarieee! – nu mai pot, că mi-e ruşâne
să stau degeab-aşa, ca psihopatu',
că eu sunt Nae, muică, nu un câne,
să stau la colţ, de-o să mă ştie satu'.

Îmi iau aifonu' chiar de vând viţâca,
să vadă lumea că sunt om cu stare
şi că-mi dă mâna, nu prea mult, niţâca,
chiar de n-am mai ieşit la vreo votare.

-Tu, Nae, tu n-ai minte cât o ceapă
din aia, de o muşc-afară gerul!
Auzi la el! – cu un picior în groapă,
şi vrea iPhone! Naeee, bătu-te-ar cerul!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bocet de adult II

Casa nu mai are sobă
Nici hainele garderobă.

Fluturi explodaţi în sos
Mi-au întors viaţa pe dos.

Căci nimic nu mă consolă:
Geaba melci umpluţi la rolă,

Geaba îngeri ce-mi perfir
Rouă ca pe-un chilipir,

Geaba chiar femeia goală
Şi-n gură cu o portocală;

La treizeici şi cinci de ani
Stau şi plâng printre motani.

poezie de Emil Brumaru din Commedia dell'Arte (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

La proţap

La masă vine-un mare ştab,
C-un aer mândru, de nabab.
- Sunt X, sunt de la DNA
Sunt tare, nu sunt de colea,
Făceţi-mi loc degrab!

Băiete, dă-mi grătar de porc
Ai grijă, până mă întorc
Să fie gata că, altfel
N-o să te văd bine defel
De sânge-o să te storc!

La budă cum se duse el,
Unul bătrân şi foarte chel,
La masa mare, dintr-un brad,
Făcu un plan ca de-un jihad,
Sau chiar de un măcel.

Şi, cum erau acolo toţi
Din cei cu care greu te scoţi,
Maeştri-n vorbe şi-n umor
De care nu prea scapi uşor,
E simplu să socoţi!

Cum l-au văzut venind domol
Direct la masă, făr-ocol,
Cu gândul numai la grătar
-Adus, deja, de ospătar-
L-au încolţit nasol.

Eşti doar un X, tu, un gunoi!
Şi prost şi gras cât un butoi!
Ce zâmbet tâmp! Ce mare ştab?
Nu te-ai închis nici la prohab,
Ce cauţi printre noi?

L-au tot sucit, ca pe-un ciorap,
C-a ameţit de tot de cap
Şi nu i-a mai priit defel.
Nu s-aştepta ca, tocmai el
Să fie... la proţap.

poezie satirică de Daniel Vişan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Leandru

Cinci ceasornici de perete, şi vreo cincisprece de masă
Şi de buzunar Leandru are întru a sa casă;
Toată ziua el nu face decât tot le regulează
Înapoi sau înainte, le întoarce şi le-aşează.
Din această osteneală ce folos poate să-i vie?
Nici un om ca dânsul bine câte ceasuri sunt nu ştie.

hexagramă de Alecu Donici din Când pleca odată, la război, un om... (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taifas oltenesc (2)

Acu', eu ce să fac, vă zâc şi vouă
Ce mai făcură ăştia de Crăciun
Că, la taifas, aşa ne place nouă:
Să tăinuim, să bem un vin d'el bun,

Şi să ne-abţiguim. Nu mult, oţâră,
Să iasă iute vorbele din noi,
Da' d'elea, de te râzi, că-s fără hâră,
Iar de Crăciun, Tonel a' lu' Cotoi

Şi-a amintit de unu', Florea Bică,
O aschimodie de om... pitic,
Dar noi eram copii, muream de frică,
Iar cu un tămârjac, părea voinic.

Avea şi floier, de afla tot satul
Că-s oţii la livada C. A. P.,
Ş-aşa de bine s-ascundea, spurcatul,
De nu puteai să-l afli unde e.

Coteam mereu pre Jii, da' a' lichea,
Da, ăla, Aurel, cam şustipan,
Că îi plăcea de la giban să bea,
Călca pe comină pân' la cazan,

Iar câte unu' îşi făcea pomană
Cu o trochiţă-două ca să-i dea
Că era slab, săracu', ierea blană,
Şi, cică, ţuica poftă îi făcea.

Şi iote că-ntr-o zâ, ieşind în fugă,
Ne zâsă Aurel: "Acu'-i de noi,
Că Florea Bică a beut o tiugă
Şi sforăie de zâci că e moroi!"

Ş-atuncea ne-am chitit pe a livadă
Şi am băgat la zarzăre în noi
Că de! – copii cu mintea cam neroadă,
Am vrut să umplem şi noi ăl burtoi.

Bă, fraţâlor, să vezi minune mare:
Cu dinţii toţi din gură strepeziţi
Ne-am tras uşor spre casă, fiecare,
Că: Îu! – eram, la burtă, chirnăviţi.

Şi-am stat, apoi, mai mult în fundu' curţii,
De am "citit" mai mult de un ziar,
Şi-am înghiţit ceva de doru' burţii,
Dar ce era în ea,... n-avea habar.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să vă spun, oameni buni, ce-l frământă pe Gheorghe... Că tot auzi el pe la tilivizor că unii-s de stânga, că alţii-s de dreapta... Şi se plângea că el nu ştie cum să-şi zică: ie de stânga ori ie de dreapta. Da într-o seară, îl lămuri, oameni buni, dacălu de istorie.... care-i pretin de pahar cu Gheorghe... că biau amândoi la crâşmă până târziu. Da biau, oameni buni, că atunci când se satură de beutură şi-i dă crâşmaru afară ca să-nchiză, nu mai ştii care-i dascălu şi care-i Gheorghe, că arată la fel, zici că-s fraţ de-o seamă şi de-o mamă!... Ce-i zâse dascălu.... Mă, Gheorghe,.... când un om care are două pâini, una o vinde şi îşi cumpără pe iea o carte... ăsta ie om de dreapta. Dacă are două cărţ şi le vinde pe amândouă ca să-ş cumpere pe iele de-o ţuică.... ăsta să ştii că ie de stânga..... Mă, oameni buni, înţălese Gheorghe, da ştiţi cum? Pe loc înţelase! Că veni acas şi din poartă îmi ţîpă să-l auz, că se temea că nu-l auz: Varvarooooo, gata, mă luminai, Varvaro! Io sunt de stânga!

citat din filmul serial Varvara, Gheorghe şi politica de Corneliu Sofronie
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca o poveste a vorbei

Multe se mai spune-n lume,
Multe vreau să spun şi eu.
Dacă sunt rele sau bune,
Voi sunteţi criticul meu.
Se spune că...
Surdul nu aude, dar le potriveşte.
Orbul nu vede, dar le nimereşte.
Prostul nu e prost degeaba,
La leneş nu-i place treaba.
Vânătorul, din ţânţar face armăsar.
Că minte n-are habar.
Pescarul are doar minciuni în cap.
La el, cât muntele e un crap.
Despre deştept, ce să spunem?
Cu ăsta, zău, nu ne punem.
El spune că era să moară, şi a murit,
Că mai apoi s-a-mbolnăvit,
Că luna nu este pe cer,
Este la el în şifonier.
Că dacă omul se culcă,
A doua zi nu mai mâncă.
Îi rugineşte gâtul când bea apă.
El numai cu vin se adapă.
Pentru el, munca e bună
Numai atunci când o adună.
De muncit el nu munceşte,
Zice că muncind, sfârşeşte.
Spune că e mult mai bine
Să doarmă azi, să doarmă mâine,
Că la muncă, geaba vii, geaba te duci,
Geaba rupi acei papuci.
Cel mai bine-i pentru om
Să aibă toată viaţa somn.
Că şi-aşa ne trece viaţa
Şi ni se răceşte faţa.
Deşteptul, cu foc ne spune
Că părăsind astă lume,
Ne pregătim, prin reîncarnare
Pentru o viaţă viitoare.
Hai să-i punem o-ntrebare:
- Care viaţă, frăţioare?
Hai, să nu ne mai minţim,
Că doar una avem sub soare.
Pe asta-i bine s-o trăim,
Pământul să-l moştenim
Şi visele să împlinim.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gura lumii slobodă

Acu', eu ce să zâc? – o să lansez
O carte de-o să zâcă lumea: -Îu!
Da ce-are, muică, ăsta, ce-i, botez?
Sau o lansa bărcuţe pe pârâu?
Da' câte-mpătureşte, c-are mii!!!
O fi vreuna să lanseze-n Jii,
Că ăsta e oltean d'ăl get-beget,
Lansează tot, nu ţâne la secret
Nici zaibăru' cu care s-a-nţărcat,
Nici prazu' tot pe care l-a mâncat,
Aşa că mergem toţi, ce-o fi o fi,
Că rar se fac asemenea... prostii!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iaca, vine Învierea...

Ne jelim, maică, de-o vreme,
Că-n biserici lumea-i... ioc,
Poate că, Dumnezeu Vrut-a,
Să-l căutăm şi-n alt loc.

Iaca, vine Învierea,
Geaba', suntem tot mai răi,
Uite-aşa, ne ceartă Raiul,
Închizându-ne-n odăi.

Uite-aşa, ne ceartă Domnul,
Având lacrimi pe obraz,
Că poate ne-om îmbuna,
În aste' vremi de necaz.

Prea ni-e ţoală nepăsarea,
Prea orbi şi prea surzi suntem,
Geaba' purtăm cruci din aur,
Dac-avem inimi de lemn.

Geaba' stăm înghesuiţi,
Pioşi în sfinte lăcaşe,
Dacă n-am rupe din pâine,
Pentru fiinţe nevoiaşe.

Oameni, poate animale,
Genii, beţivi ori rataţi,
Suntem din acelaşi Tată,
De-aceeaşi Daltă sculptaţi.

Iaca, vine Învierea,
Geaba', suntem tot mai răi,
Şi uite-aşa, ne ceartă Domnul
Închizându-ne-n odăi.

poezie de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viaţă"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unor îngâmfaţi

‛Geaba eşti mami-nvăţat,
Dacă şcoala de la tine,
Încă nu te-a învăţat
Rostul facerii de bine!

‛Geaba ţii nările-n sus,
Zici că-i rostul pentru tine,
Dacă nu ai priceput
De unde izvorul vine?

Şi-n vestminte ce le porţi
Zici, aşa îţi stă mai bine.
Nu văd haina ce o porţi!
Eu vreau să te văd pe tine!

Şi expresii multe ştii,
Le arunci în orişicine,
Dar, ajuns să nu cunoşti
Simplul: "Mulţumesc!'' Nu-i bine!

‛Geaba lumi ai colindat,
Căutând a te impune.
‛Geaba! Dacă ai uitat
Să uzi buza mamei vie!

‛Geaba, tu să plângi acum!
Tot trecutul e zburat.
Tu tot cauţi un alt drum...
O cărare ai uitat!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constatare

La bodegi, terase, cârciumi,
Pe căldură sau răcoare,
Unii beau de bucurie,
Alţii beau de supărare.
Unii au rachiu pe masă,
Ţuică, bere şi cu vin,
Alţii whiskey, coniac, vodcă,
Şi, mai rar, câte un gin.
În această bucurie
Şi tristeţe generală
Sunt puţini aceia care
Beau doar apă minerală.
Ei nu sunt nici trişti, nici veseli,
Dar se-amuză câteodată
Când văd că la altă masă
Se bea numai apă plată.

poezie de Octavian Cocoş (4 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte din fum

Dau pagini de gânduri şi-aleg o moşie
la care, pierdut în al vieţii tumult,
n-am fost de un timp ce îmi strigă: "Prea mult!
Aşează-ţi hârtia pe masă şi scrie!"

Ascult... şi imagini încep să apară,
se-aştern în cuvinte-mbibate cu fum
din vatra-ngropată-n mormanul de scrum
iar lacrimi, în suflet, încep să mă doară.

Se-aprinde o flacără, arde în mine,
şi jurul devine mai viu, mai real,
se-adună-amintiri dintr-un vechi ritual:
"Ce mulţi sunt acolo! E vară! E bine!"

O pâine-aburindă se-aduce la masă,
rămâne-n prosoape căneala de ţest,
o rugă se-ndreaptă, umilă, spre est,
în timp ce aroma-i se-mprăştie-n casă.

Apar şi ceşcuţe, iar ţuica, grăbită,
dispare din ele, căci cana cu vin
se-aşează, cuminte,-aşteptând un festin
aşa cum era doar în casa iubită.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestem

Peste ţară iarăşi plouă
De trei săptămâni încoace...
Inima mi-e frântă-n două,
Când puhoaie-s în răstoace!

Geaba înfloresc lalele,
Ciocârlia geaba cântă...
Pe Pământul plin de rele,
Nici iubirea nu ni-e sfântă!

Tu m-aştepţi cu-nfrigurare,
În căsuţa din Vârtoape...
Şi la Cer strigi îndurare,
Pentru pruncul prins sub ape!

Geaba înfloresc lalele,
Ciocârlia geaba cântă...
Pe Pământul plin de rele,
Nici iubirea nu ni-e sfântă!

poezie de Iulia Mirancea (2 aprilie 2014)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Margaritas ante porcos (mărgăritare înaintea porcilor)*

Nu da câinilor colaci,
Ascultare unor draci,
Idolilor închinare,
Porcilor mărgăritare!**

Nu-i vorbi în mod savant
Celui care-i ignorant!
Geaba vorbe-i spui cu rost
Celui care este prost.

Geaba vorbe pe ales,
Geaba cu subînţeles,
Geaba vorbe de-nţelept,
Celui care e inept!

* Iisus: Nolite mittere margaritas ante porcos. (Să nu aruncaţi mărgăritare înaintea porcilor) (Evanghelia după Matei, 7.6).
** Iisus: Nu daţi cele sfinte câinilor, nici nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare. (Evanghelia după Matei, 7.6).

poezie de George Budoi din Dicţionarul prostiei (22 aprilie 2021)
Adăugat de Gheorghe BUDOI
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemarea unui copil

E multă tristeţe în ţară.
Sărăcia, departe v-a alungat.
A trecut un an şi-o vară
De când pe-acasă n-aţi dat.

Mi-e foame, mamă, şi mi-e frig.
Picioarele mi-au îngheţat.
În zadar mamă te strig,
Tu prea departe ai plecat.

Mă doare capul şi mi-e rău,
Şi plânge sora mea.
S-a-mbolnăvit de dorul tău,
Şi noaptea-n somn ea te striga.

Nici tata nu se mai întoarce,
Nici el nu ştim unde-a plecat.
În casă bunica noastră zace,
Pe drumuri, mamă, ne-aţi lăsat.

Suntem străini în sat la noi
Şi nimeni nu ne-ajută.
Printre străini sunteţi şi voi.
Doamne, ce viaţă pierdută!

Pâinea noastră-i cea mai bună
Chiar când n-o avem la masă.
Veniţi să fim iar împreună!
Mamă, întoarce-te acasă!

Ne este prea greu fără voi
Şi gânduri negre ne încearcă.
Înduraţi-vă, mamă, de noi!
Nu lăsaţi vremea să treacă!

În casa noastră-i cald şi bine
Când suntem cu toţi la masă.
Vă aşteptăm şi azi, şi mâine
Să faceţi cale întoarsă.

poezie de Dumitru Delcă (23 mai 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimile mamei

Mai plânge-mă, în umbra crucii, mamă,
Să-ncep să cred că n-am murit de tot,
Că mă mai luaţi şi voi, cumva, în seamă,
Chiar dacă eu nici să-nfloresc nu pot.

Nici nu mai ţin prea bine minte dacă
Sunt mort de glonţ, de foame sau cuţit,
Mai plânge-mă, că, astfel, o să-ţi treacă
Şi-ai să-nţelegi că nu v-am părăsit.

Mai vin şi eu, din când în când, pe-acasă
În forma unui zgâlţâit de geam,
Şi e ceva ce parcă nu mă lasă
Să intru printre voi, precum intram.

Mă uit la toţi şi-adesea mi se pare
Că mă simţiţi, dar că vă speriaţi
Şi-aprindeţi, fără rost, lumina mare
Şi radioul foarte tare-l daţi.

Îmbrăţişează-mi, mamă, crucea, bine,
Să nu rămân aici, să-mi pară rău,
Şi să mă-ntorc, din când în când, la tine
Şi să mă strângi, prin somn, la pieptul tău.

(...)

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La spital

Zise Kentul către ţuică:
- Tu la cine mai mergi, muică?
Fiindcă eu m-am săturat
La câţi medici am umblat!

epigramă de Viorel Martin din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

2. Gică contra

Gică era un motan persan
Cu bot turtit şi-avea în plan
Ca în fiecare zi să se spele
Pe blăniţa mătăsoasă,
Să se joace la perdele
Şi să se agite prin casă.
Îşi ascuţea gheruţele
Şi era foarte perfecţionist,
Dar să nu-i iei în seamă sfaturile
Că e puţin cam fixist.
În general era tare prietenos
Îşi împărţea până şi din sos
Cu un şoricel mititel
Care spuse către el:
- Eu am să plec la un verişor
Că am auzit că acolo e mai binişor,
Şoarecii au mâncare din belşug.
Îmi fac bagajele şi diseară am să fug.
- Eu zic Chiţălău să o laşi baltă
E o prostie să te nemulţumeşti de soartă!
Dar şoricelul n-a mai zăbovit
Şi cu puţin grâu, s-a dus la drum fericit.
Noaptea pe la două îl strigă pe Gică
Căţelul Mitică, ce-a scăpat de frică:
- Mi-am propus să plec la apariţia lunii
Am auzit chiar eu vorbind vecinii
Despre stăpâni şi o plecare în altă lume,
Iar noi o să rămânem flămânzi şi fără nume.
- Eu nu cred vorba nimănui
Căci am crescut aici de pui,
Şi mereu m-au hrănit, m-au alintat
Crezi că acum m-ar fi lăsat?
- Faci ce vrei Gică contra
Eu mă urc în maşina ce-aduce lapte
Dacă nu vrei, nu intra
Şi ai să vezi cu ochii tăi dimineaţă la şapte.
Gică s-a întors la somn calm şi nepăsător.
- Ei de parcă m-ar lăsa pe mine stăpânii să mor!
Iar dimineaţă când s-a trezit pe la zece,
Mâncarea era ca gheaţa, tare şi rece.
- Cred că au uitat să-mi pună altă mâncare
Mai bine să-mi ascut gheruţele mai tare.
Dar când să meargă la perdele rămâne uimit
Nu mai era nici urmă de ele şi s-a-mpânzit
Întreaga locuinţă ce avea acum de suferit.
Miau-miau, miau-miau în zadar se plângea
Şi îi era aşa ciudă că la pervaz nu ajungea
Era cam grăsuţ şi pervazul destul de sus
Dar încercând, repetitiv, până la urmă, a ajuns.
A hoinărit săracul Gică devenind mai sprinten
Şi mânca pe furiş sau pe la câte un prieten,
Dar mare i-a fost mirarea, pe nepusă masă,
Când apare Chiţălău la fosta casă.
- Ooo... Gică tu eşti? Prietenul meu bun!
Am venit să te vizitez în prag de ajun.
- Chiţălău tare dor mi-a fost de tine
Îmi pare atât de rău că nu te-am ascultat mai bine.
- Ai slăbit de-ai ajuns acum piele şi os
Dacă aş putea ţi-aş da înapoi întregul sos,
Dar deşi nu pot face asta, mi-a mai rămas
Să te iau cu mine la vărul meu Matyas.
- Nu ştiu Chiţălău, eu m-am obişnuit şi aşa
Îmi vine tare greu să-mi schimb, iar soarta.
- Pe bune? Tu chiar nu te-ai schimbat
Mai bine fă-ţi băgăjelul şi am şi plecat!
- Dar de ce te grăbeşti aşa? Că nu te înţeleg!
- Pentru că mâine e Crăciunul, nu mai fi bleg!
- La mine Chiţălau de mult nu mai există Crăciun
Am peste un an de zile de când stau în drum
Casa în care cândva am stat e o dărăpănătură
Crezi că voi mai avea vreodată eu viaţa bună?
- Gică eu ţi-am zis de când am plecat
Şi aşa am şi făcut, soarta mi-am schimbat!
Acum am unde sta, ce mânca şi îmi este bine
Crezi tu că un motan aşa pufos ca tine
Nu va reuşi să fie iar frumos şi iubit
De ce crezi că stăpânii te-au părăsit?
C-au avut necazuri mari şi s-au prăpădit
Iar noi ceilalţi marele răul l-am simţit
Suntem animăluţe şi avem şimţuri ascuţite,
Dar tu te ocupai de gheruţe! Cine să asculte?!
Şi au plecat cei doi prieteni în alt oraş
Unde avea Chiţălău strâns mult caş
Trăia bine la o fermă sau o fabrică de lapte.
Ce mai contează! S-au veselit întreaga noapte.
Acolo l-a întâlnit şi pe căţelul Mitică
Şi prietenii şi-a reîntregit motanul Gică
De atunci a fost mult mai atent cu semenii lui
Şi povaţa să o tragi tu, ca altora să le-o spui.

fabulă de Cristian Harhata din Animăluţe grăitoare (1 octombrie 2015)
Adăugat de Cristian Harhata
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îi scriu muichi o scrisoare...

Vine săptămâna mare
Îi scriu muichi-o scrisoare.
S- o intreb ce ea mai ştie
Desprea-mea copilarie.

Spunem muică azi te plâng
Eu adorm cu tine-n gând,
Mă frământ noaote şi zi
Până muică, oi murii!

Vreau să las în urma mea
Ce-ai lasat şi dumneata,
Să las casa văruită
Curtea toată... ingrijită!

Să vadă copiii mei
Cât am muncit pentru ei!
Le spun muică la nepoţi
Cum tu ne-ai iubit pe toţi!

N-ai avut somn şi nici tihnă
Nici de uitat în oglindă,
Tu le rânduiai pe toate
Nu aveai frică de... moarte!

Te sculai la miezul noptii
N-aveai ceas... cântau cocoşii
Luai putineiul din pod
Speriai laptele...ñărod.

Şi-l faceai lapte... bătut
Tare bun pentru băut,
Făcea bine la stomac
Savurat cu flori de... mac!

Punei cutele de unt
Pe fruze luate din dud
Noi durmeam sub aşternut
Visam laptele cu unt!

Acum muică, ce mai este?
Nimic... viaţa-i o poveste.
Amintirile au ramas
Doar in suflet si obraz!

Acuma de,, Paşti" băbuţă
Vin la tine-n cimitir
Curat ca să fac puţin
Flori să pun pe-al tău mormânt
,, Muică" mâine sunt la rând!
La mine... cine-i veni?
-Nepoţii- şi-ai mei copii!!!
AMIN!

poezie de Constantin Chelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!