Focul florilor dalbe

În Regatul de Nord, revenit din eter,
Galopează, în zori, fiul Marelui Ger,
Aşternând sub copite săgeţi ce se-nfig
În pământul cuprins de un ropot de frig.

Din privirea-ngheţată aruncă ninsori
Ce transformă în alb tot ce-nseamnă culori,
Iar în urmă ridică, în vuiet cumplit,
Viscoliri ce-ngrozesc şi anunţă sfârşit.

Şi aleargă, aleargă, trecându-şi prin zări
În copite-nvelite-n ai iernii fiori,
Moştenirea de gheaţă a Marelui Ger
În Regatul de Nord, cu o parte din cer.

Se opreşte curând şi scrutează, mirat,
O lumină de care credea c-a uitat
Şi-i apare acum licărind ca o stea
Rătăcită-n deşertul sticlirii de nea.

E mai vechiul duşman, e năvalnicul foc
Ce apare prin inimi în ierni cu noroc
Alungându-le doruri, tristeţi şi ninsori,
Prin ferestre-ncărcate cu dalbele flori.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina ultimelor flori

Să fie vina toamnei ce ştiu că îi plăcea,
A razelor de Soare şi-a strălucirii lor
În trecerea prin norii ce par a le veghea
Căderea spre pământul de ele cerşetor?

Ori, poate-atâtea frunze ce cad, şi cad, şi mor,
Să fie vinovate şi gândul să-mi dezmierde
Cu amintiri din vremea când florile de dor
Priveau, cu duioşie, spre zări cuprinse-n verde.

Dar dacă-i vina zilei, dar dacă-i vinovat
Doar vântul ce înclină şi umple de fiori
O lume-n care toamna iubirea a lăsat
Ca ultimă lumină a ultimelor flori?

Nu ştiu de vină cine-i, dar e ceva lumesc
Şi-n visul meu apare, mai des decât oricând,
Spunându-mi că-i aproape, eu doar să-mi amintesc
De roza ce se-nalţă prin florile de gând.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul încălzirii globale

O veste rea aleargă pe Pământ:
Regatul vechi al ursului polar –
Tărâm de nopţi cu ger cumplit şi vânt,
Cu munţi de gheaţă, piere în calvar!

De-a omului industrie-n avânt,
Planeta-ntreagă s-a-ncălzit amar...
Se stinge stirpea ursului polar,
Iar vestea rea aleargă pe pământ!

Nădejdea ne e doar la Cerul sfânt
Să stăvilească noul avatar,
Că fauna imensului gheţar
Nu poate-avea un alt aşezământ...

Ce veste rea aleargă pe Pământ!

poezie de Petre Ion Florin Vasilescu din revista Cugetul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alean

E-n zori, e frig de toamnă,
Şi cât cu ochii vezi
Se-ncolăceşte fumul,
Şi-i pâclă prin livezi.

Răsună, trist, de glasuri
Câmpiile pustii, -
Şi pocnet lung, şi chiot
S-aude-n deal la vii.

C-un zmeu copiii aleargă,
Copil, ca ei, te vezi,
Şi plângi... şi-i frig de toamnă...
Şi-i pâclă prin livezi.

poezie celebră de George Bacovia din volumul Plumb - 1916
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşitul poveştii fără sfârşit

E-o zbatere-n spaţiul lipsit de poeme
din vechiul capitol, e golul subit
ce vine şi scrie ‘nainte de vreme
sfârşitul poveştii ce n-are sfârşit.

Îşi urlă durerea o ultima notă
din tot ce-a rămas în pereţii pustii
ai inimii care-i acum doar o grotă
ce-nchide-n uitare mai vechi simfonii.

Sfârşitul poveştii? Sfârşitul e-n moarte
- poveştile-apun şi-au un alt răsărit -
iar zorii-mi anunţă finalul departe,
c-un altfel capitol şi-un altfel sfârşit.

Se simte o briză. Prin grotă adie
un aer mai dulce, un şuier de vânt
ce poartă noi ritmuri, culori, bucurie,
seninul în suflet, noi paşi în cuvânt.

În spaţiul lipsit de poeme, apare
un vers, şi un altul, şi altul apoi,
se-nlănţuie tandru-n capitolul care
începe şi, totuşi, e-acelaşi la noi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul

Gări şi iar gări se perindă pe-o cale
Dusă de-a valma, în ropot de tren,
Peste urcuşuri ori pante domoale,
Des prin pustiuri şi rar prin eden.

Gări cu peroane în tristă-aşteptare,
Scrâşnet de frâne, sincope, final,
Strigăte, larmă, semnal de plecare,
Trenul ce iese din gară, brutal.

Unii îl pierd şi aşteaptă un altul,
Alţii coboară pe câte-un peron,
Mulţi îşi încep prin vreo gară asaltul
Spre un mai plin de speranţă cotlon.

Stâlpii se-aleargă spre gara din urmă
Într-o-mbulzeală mai greu de-nţeles,
Căci, printr-o gară ce-a fost nu se scurmă
După ce calea-nainte-ai ales.

Gări şi peroane şi stâlpi ce aleargă,
Vuiet prin urme de paşi, amintiri,
Trenul ce încă mai poate să meargă,
Eu... aruncând prin fereastră priviri.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecător popas

Încerc să dezleg în taină
din goana ameţitoare
clipele ce au schimbat
în suflet anotimpul
cuvinte neînţelese
cu atâtea începuturi
s-au scurs prin regatul tinereţii
un trecător popas
în zorii dimineţii,
fulgi mari aleargă...
suave flori de gheaţă
între pământ şi infinit
un val ascunde
o vreme nemiloasă
azi scriu în cartea timpului
iarna cu slove de iubire
din noaptea sfântă
risipesc suspine
în ape albe
adunate de ger
soarele-şi arată veşnicia
prin glasuri de copii.

poezie de Maria Ciobotariu (18 noiembrie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grecii ştiau din călătoriile lor că Steaua Polară apare mai jos pe cer când se vede din sud, decât când se vede din regiunile nordice. (deoarece Steaua Polară se găseşte deasupra Polului Nord, ea îi apare unui observator aflat la Polul Nord chiar deasupra, dar pentru cineva care priveşte de la ecuator, ea pare să se afle chiar la orizont.)

Stephen Hawking în Scurtă istorie a timpului – de la Big Bang la găurile negre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra

Magia nopţii când coboară,
Satu' se transformă-n hău.
În piept îmi zace-a câta oară
Un dor nebun de chipul tău.

Şi azi mai simt plăcere fină...
Din lumea ta doar pot s-o am.
Îmi umpli viaţa cu lumină
Prin fulgii moi ce-mi bat în geam.

Şi prin dorul cel enorm
Născut din pieptu' tău, de-aproape,
Te simt prin vis atunci când dorm,
Luceafăr tăinuit în noapte.

Vreun vis urât vrând să te zboare
Tristeţea-şi cată cărărui.
Un zâmbet vrea să mă-nfioare
Născut din ochii tăi negrui.

Tot ce-i trist e mai departe...
Tristeţea-şi caută cărări,
Pentru vis se naşte-o moarte
Ce-l elimină în zări,

Şi-i pustiu, şi-i fără urmă,
Deja triumfă nalţii nori...
Din tot ce-a fost rămâne-o umbră
Ce se-ngroapă în ninsori.

poezie de Diana Enachii
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul

Cum spuneam,
Trenul trece prin capul meu
Şi prin capul prietenilor mei.
Are vagoane dichisite şi simetrie corectă.
Cum spuneam,
Gara se află pe partea dreaptă sau, după caz
Pe partea stângă
Dar, tot aşa, cum spuneam, trenul are o distincţie aparte
De fiecare dată după tren galopează un cal
E un cal de paradă cu pantofii murdari şi cântă când
galopează.
Cum spuneam, mă uit la voi ce atenţi sunteţi
Când eu debitez prostii despre trenuri
care trec prin cap
şi cai care aleargă cântând.

poezie de George Terziu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de eternitate

Insist pe un sentiment ilustru
Dincolo de existenţa terestră,
Urc în eter cu speranţa de-a valma
Deschid ferestre ferecate-n vid,
Ca să transform eterul în etern
Dau iama în temeiul infinitului,
Ca să intru prin taina edenului
Undeva sus prin al nouălea cer,
Vreau să selectez programul vieţii
Doresc acces în viaţa veşnică,
Existenţe departe în sferele înalte,
Puse printre repere sacre de lumină
În spaţiul virtual, dincolo de răscruci
Când speranţa în sine devine reală
Prin taina adevărului născut din duh,
Apare deschidera firească a porţilor
Spre intrarea in taina vieţii perpetue,
Universuri multiple se succed în spirală
După acele principii profund divine
Aici suprarealul trăişte în sine de faco
Dăinuind prin prezenţa marelui demiurg
Peste priceperea minţii umane de iure.

poezie de David Boia (11 iunie 2013)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânătoarea

Departe, în codru, un corn sună iară'; printre brazi, cornul Lunii va apare curând,
Câinii încă aleargă pe urme de fiară, urmaţi de hăitaşii strigând!

Tot codrul răsună de vuietul aprig şi fiare - tot felul - apar năucite;
Îns-acei vânători cu arme şi arcuri, le lasă să treacă-nainte!

Dar vai! Deodată, de niciunde, apare o fiară... nu e fiară de rând;
Un mistreţ fioros! O urâtă-arătare se-ndreaptă spre ei alergând.

Copita-i când calcă, pământul răscoală iar colţii rup totul de sus până jos;
Copac de-i apare în faţă-l doboară; şi vine turbat... fioros.

Din cale-i aleargă orice vietate ce viaţa doreşte a o mai trăi...
Iar el... vine! Vine cu gânduri de moarte spre cei ce odihna-i răpi!

Un câine mai brav, înainte-i se-opreşte şi -ncearcă pe el de a tăbărî
Însă porcul mistreţ, nici măcar nu-l priveşte; îl zdrobi sub copite... şi îl omorî!

La scena aceasta, prea plină de groază, cu privirea turbată, plin de sânge pe rât,
Mistreţul le pare ca fiind o piază de pe-o altă lume, la ei coborât!

Mai aleargă puţin, apoi se opreşte, se uită în juru-i cu ochi ca de foc,
Se învârte în cerc... ce urât grohăieste, văzând că scăpare nu are deloc!

Şi în timp ce se plimbă ca un leu fioros în cuşca ce-l ţine ostatec,
Mistreţul cu colţi de argint, nu de os, aruncă priviri de sălbatec!

Iar când vânătorii se-apropie de el, se opreşte şi zvâcneşte 'nainte;
Este vai de acel ce în faţă îi stă... că-l rupe şi-l călcă-n copite.

O puşcă trosni! Şi mistreţul atins, se clatină... grohăie... cade;
Apoi se ridică... de durere cuprins împarte prin oameni iar moarte!

Să-l vezi pe mistreţ de durere turbat căci glonţul n-atinse prea bine-a sa ţintă
Cum sfârtecă-n colţii de-un argint-sângerat; dar goana-i opreşte... un nou foc de flintă!

Un foc... bine tras; căci mistreţul se-opreşte. Buimăcit, cade-n rât... şi se zvârcoleşte...
Iar colţii săi duri de argint se tocesc; şi duhuri de-ai Morţii pretutindeni pândesc!

Vânătorii se-apropie de dânsul, încet, să vadă de-i mort ori trăieşte
Insă porcul mistreţ, cu gloanţele-n piept, ţărâna pădurii-nroşeşte.

Deodată, un răget... un răget grotesc din pieptu-i de fiară se-aude...
De parcă ar spune:,,-Eu încă trăiesc!"... şi-n adâncuri de suflet pătrunde...

Apoi, după două sau trei zvârcoliri, se lasă pe-o rână... încetul;
Iar rodul acela, a două ochiri, îi scaldă în sânge tot pieptul!

Cu un ultim efort, fără vlagă într-însul în pământ puse colţul... să se-aburce-ncercă
Dar efortul acesta, e fatal pentru dânsul... şi privirea-i de foc... deodată-ngheţă!

Urale şi tobe se aud deopotrivă;
E semn de izbândă... torţe-n mâini s-au aprins!
Fiinţa umană e atât de naivă;
Nu Omul, ci Moartea din nou a învins!

poezie de Ovidiu Donisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiul Luminii

Îşi rătăcise drumul şi-acum nu mai ştia
Nici unde-i este casa, părinţii, cine-i el,
De ce-i atât de singur şi cine e acel
De vină pentru toate şi unde l-ar afla.

Iar Timpul ce-l uitase prin anii de lumină
Parcurşi la întâmplare prin marele neant,
Privea, arar, intrusul, c-un zâmbet arogant,
Şi-i răspundea la toate c-o linişte deplină.

Plutea prin nemurire, prin lumea dintre stele,
Şi învăţa atâtea cât nimeni n-a cuprins,
Dar ce conta că-i liber, că e de neatins,
Pe-un taler ce-i deasupra singurătăţii grele?

A căutat milenii răspunsul la-ntrebare
Şi a găsit fragmente, le-a cântărit, le-a şters,
S-a întrebat pe sine, în propriu-i univers,
Şi-a întrebat Lumina ca ultimă-ncercare.

A înţeles că este, din vremuri vechi, un zeu,
Lumină din Lumină, o parte din Cuvânt
Pierdută-atâta vreme din rostu-i pe Pământ...
Şi-a coborât îndată, ascuns în curcubeu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina

Lumina s-a strâns în buchet de culori,
Aleargă spre mâine, din fragedul zori,
Cu braţe deschise, pe braţe de stele,
Aleargă mireasa prin râuri de miere.

Pe tălpile-amiezii presară cu jar...
E-n taină, în ceruri, al clipei amnar...
În falduri se-aşaza pe umerii goi...
Îşi plânge pământul cu petale de ploi.

Vin îngeri, pe ceruri, aripile moi
În crema lăptoasă să-şi moaie apoi...
E-atâta iubire, mister, peste toate!
Dar iată! Lumina se-ascunde în noapte...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un orologiu

Înveşmântat în flori de gheaţă
treceam prin ierni, treceam prin veri,
te-am aşteptat întreaga viaţă
ca să apari de nicăieri

un orologiu grav, de apă,
bătea exact, dar nu-l credeam,
avea o pasăre drept pleoapă,
ploua cumplit, stăteam la geam

doar mâinile împreunate
s-au sărutat până-au murit
acum ştiu c-aveai dreptate
noi doi veneam din infinit.

poezie de Mihai Duţescu din Samuraiul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi de zori

În albul rămas
din trecute ninsori,
priviţi înspre ceruri
cu lacrimi de zori.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alergările gândului

Cum prin răsăritul soarelui
se vede primăvara luminii,
aşa printre zilele apusului meu
se vede iarna mea.
A răsări. A apune.
Răsăritul este a inimii primăvară.
apusul este înţepenirea iernii.
Şi câtă primăvară încape răsăritul
iar şi iar
când gându-mi aleargă
ş-aleargă
ş-aleargă
prin fluturi translucizi spre tine
neobişnuitul şi nemărginitul meu.
Ce copilărie a putut să aibă răsăritul tău?
Şi câtă iarnă încape apusul
iar şi iar
când groaza gândului aleargă
aleargă
aleargă
prin spinii ţepeni spre sinele
obişnuit şi mărginit al meu.
Ce copilărie a putut să aibă iarna mea?
Şi-acum când pământul se-odihneşte
în braţe întineritoare de prim anotimp
mă-ntreabă gândul
oare în ceasul apusului
răsăritul tău din colţul ochilor mei
va încăpea o iarnă sau o primăvară?

poezie de Carmen Ciornea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celor amuţiţi

O, nebunia marelui oraş, când seara
Lângă zidul negru-ncremenesc desfiguraţi copaci,
Prin masca de argint scrutează duhul Răului;
Cu bici magnetic lumina alungă noaptea de piatră.
O, dangătul scufundat al clopotelor de seară!

Prostituata ce-n fiori de gheaţă naşte copilul mort.
Cu turbare mânia lui Dumnezeu biciuie
fruntea posedatului,
Molimă purpurie, foamea ce zdrobeşte ochii verzi.
O, groaznicul râs al aurului.

Dar calm sângerează-n hrubă-ntunecată
o mai tăcută omenire,
Făureşte din metale dure capul izbăvitor.

poezie de Georg Trakl
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă de iarnă

Muguri de lumină pică,
Bate ramură de brazi,
Sub beteală, se ridică
Ochii tăi atât de calzi.
Ceru-n falduri parcă arde,
Timpu-n noi s-a spulberat,
Ninge până hăt, departe
Şi pământul a-ngheţat.

Muguri de lumină pică,
Clopot ca un cânt se-aude
Şi spre ceruri se ridică
Plâns de cerbi şi plâns de ciute.
La fereşti, gutuie copată –
O icoană-mpodobită,
Trece-o sanie prin sloată...
Mama-i tare fericită.

Bate ramură de brazi...
Podoabe chihlimbării,
Tu-n nămeţii mari te scalzi
Ca-ntr-o joacă de copii.
Focu-n vatră, ca un zmeu,
Pleacă-n luile de vis,
Ninge, ninge tot mereu,
Leru-i ler, flori de cais.

Sub beteală se ridică
Îngeri – cetină de nea,
Globuleţele de sticlă
Timpu-n noi vor clătina.
Prin văi trec colindătorii,
În cojoace-nfofoliţi
Şi se roagă călătorii
Prin zăpadă troieniţi.

Ochii tăi atât de calzi,
Ning în noi frânturi de stea.
Se ascund pe lângă brazi
Povestiri din viaţa mea.
Ochiul de nămeţi mi-e plin...
Pe sub arcuri de sprâncene,
Toţi cei dragi la mine vin,
Trioieniţi în vremuri grele.

Ceru-n focuri parcă arde.
Petrecutelor ninsori
Care le purtaţi în spate,
Ningeţi roua de pe flori!
Daţi lumină-n întuneric,
Ceru-n foc de vis să ardă!
Peste arc de timp feeric,
Fie-vă privirea caldă!

Timpu-n noi s-a spulberat...
Ninge-n noi, deodată ninge!
Şi în sobă lemne ard...
Nu-s colindători să strige.
O urare... s-a oprit
Timpul. Viaţa troienită.
Şi bătrânii poposit
Obosiţi de drum, în tindă.

Ninge până hăt, departe...
Prin omăt înoată pruncii,
Trece lacrimă de şoapte
Izvorând din lutul luncii.
Şarpe argintat goneşte...
Vuiet pe poteci, în sate
Şi la tâmple străluceşte
Viaţa noastră zi şi noapte.

Şi pământul a-ngheţat...
Maica Sfântă, la icoană,
În mătăsuri s-a-mbrăcat...
Bate clopot de aramă.
Vin alese sărbători...
La ferestre îngheţate
Poposesc, buchet de flori
Şi gutui împarfumate.

Şi pământul a-ngheţat,
Ninge până hăt, departe,
Timpu-n noi s-a spulberat,
Ceru-n focuri parcă arde.
Ochii tăi atât de calzi
Sub beteală se ridică,
Bate ramură de brazi,
Muguri de lumină pică...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ger alert

Şi iarăşi aleargă
Un ger în penumbră
prin lumea cea largă
prin zarea cea sumbră

Şi iar ne dă fiori
şi alde frisoane
stârneşte furori
pe străzi şi balcoane

Cu el tremurând
ursuzi dar tenace
visăm gângurind
la vremuri de pace

La zile de vară
la timpuri de dor
căldură stelară
cu îngeri şi flori.

poezie de David Boia (26 ianuarie 2016)
Adăugat de Anca Petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâna Dumnezeiască

Renaşte pământul
Îmbrăcat în culoare
Porneşte şi vântul
Prin raze de soare

Lacrimi de ploaie
Dansează prin flori
Râuri curg şuvoaie
Apar muguri în zori

Şuieră vântu-n fîneţi
Culege iarba uscată
Aleargă iepurii isteţi
Semn de vară bogată

Cerul îşi scutură norii
Pământul înverzeşte
Vin în cârduri cocorii
Sus cerul ne iubeşte

În grădină un cais
Gata să-nflorească
O livadă ca din vis
Mâna Dumnezeiască

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!