Al cincilea anotimp

Nu sunt păcătoasă, Doamne,
Dar am păcătuit.
Ingerul ce mi l-ai sortit
Nu mai e alb –
In curcubeu l-am vopsit.
Am greșit, m-a iertat
Si iar am greșit.
Acum, prea de tot ostenit
De netihnă și de rușine,
Se ascunde de ceilalți îngeri în mine.

S-a dus primăvara,
E zăpușeală și vine vara.

Pe îngerul meu
Intemnițat la mine in vine
Aș vrea să-l las
Să se întoarcă la Tine.
Să-l ierți Doamne
Si înapoi să-l primești!
El nu e vinovat,
Prin cotloane lumești
Eu l-am ademenit,
L-am purtat pe cărări întortocheate
Făcând din șoapte urlet, din zi noapte,
Cu vanitatea mea l-am otrăvit,
Amăgindu-l pe el, pe mine m-am mințit,
Mi-a fost de mine mil㠖 pe el l-am umilit,
L-am pus la încercări nenumărate
Si bune și rele, și gânduri și cuvinte și fapte.
A fost, cum doar Tu știi, și rău și bine.

S-au dus primăvara, vara,
E umezeală și toamna vine.

Ingerului meu vreau să-i fiu înger, Doamne,
Să-l las să Ti se-ntoarcă-n cer.
Vreau să-l despart de păcat, să-l dezleg de jurământ,
Si, cum m-a învățat,
Am să Te rog, am să aștept și-am să sper.
Am să mă așez pe pământ
Intr-un culcuș de frunze aurii
Si-am să-mi desfac bluza,
Apoi pielea, apoi coastele,
Am să-i scot din mine aripele,
Am să le spăl cu lacrimi,
Am să le usuc cu răsuflarea,
Am să le mângâi, am să le cânt.
Am să îi spun că m-am mărturisit,
Că m-ai auzit, că m-ai ascultat, că m-ai iertat,
Că poate să mă părăsească liniștit.
Am să mă învelesc apoi încet
Cu multe frunze ruginii
Si-am să sper și-am să aștept să mă auzi și să vii.

S-au dus primăvara, vara, toamna,
E de-acum frig și vine iarna.

Când frunzele se vor chirci
Si fulgii-mi vor intra sub bluză
Si sub piele și sub coaste,
Nu ca zbaterea de aripă
Ci ca un pumnal ascuțit,
Voi ști că l-ai primit, Doamne,
Pe îngerul meu ostenit
Inapoi în cetele Tale,
Iar albul zăpezii
Va fi umbra tremurătoare,
Sub mângâierea Ta,
A aripelor lui străvezii.

S-au dus primăvara, vara, tomna, iarna...

Din cotloane cerești
Mâna Ta hotărăște
Al reînvierii răstimp:
Ca mereu eu întârzii, mângâind zăpada
In al cincilea anotimp.

poezie de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Citate similare

Am plâns când l-am ascultat pe Radu Lupu la Paris. Știam cine este agenta lui și am rugat-o, dacă se poate, să mă lase în culise. Așa că m-am dus să-l salut. Acum: Ce poți să-i spui unui asemenea om? Bravo? Felicitări? M-am dus spre el, l-am privit și singurul lucru pe care i l-am spus a fost: Mulțumesc. Mulțumesc foarte mult. S-a uitat la mine și mi-a zis: Eu mulțumesc. Atât.

în TVR 1, Nocturne (24 aprilie 2015)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Trec și toamna...

dacă trec și toamna asta
iar o toamnă ar sosi,
am deschis demult fereasta,
le primesc și orice-ar fi...

cuibărită e în mine
și pe alții îi așteaptă,
stă la pândă printre rime,
o vom scrie toți odată

dacă trec și toamna asta
chiar de-i vară pe afară,
voi pași în fulgi de iarnă,
iarna rece, solitară

nu mă plâng, nu am regrete,
totul a fost prea frumos,
primăvara, vara, sete,
mi-a adus toamna pe jos

a venit încet, cu timpul,
care nu l-am drămuit,
acum îmi zâmbește chipul,
mi-amintesc cum am iubit

toamnă dulce, dulce toamnă,
doamne, sărut-mâna doamne,
am strâns doruri pentru iarnă
și mă ard ca niște toamne

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

El, cel măreț și grandios

Eu vreau pe Domnul să-L slăvesc
Căci mi-a făcut atâta bine,
Prin fapte vreau să-I mulțumesc
El este bun, milos, cu mine.

În viață L-am mâhnit mereu
Căci nu am fost un om smerit
Însă Isus, El, Domnul meu
M-a tot iertat, când am greșit,

M-a tot iertat, când rușinat
Am plâns și atâtea I-am promis
El răbdător m-a ascultat
Și m-a primit, nimic n-a zis.

Dar El, tăcând, am înțeles
Cât e de bun și generos
Căci vieții mele a dat sens
El, cel măreț și grandios!

Pe nimenea, eu, nu mai știu
Să fie atâta de milos
În slujba Lui eu vreau să fiu.
Să fiu alături de Hristos!

Pe urmele Lui să pășesc
Fidel să-I fiu pe veșnicie
Cu El s-ajung și să sfârșesc
Să văd a Lui Împărăție.

Amin

poezie de din Voi merge pe urmele Tale (20 decembrie 2016)
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ești nădejdea...

Ești nădejdea sufletului meu
Te-am purtat în lacrimile mele,
Te-am purtat în dragoste mereu
Palmele Te-au legănat pe ele.
Te-am dorit și Te-am iubit nespus,
Te-am iubit dincolo de cuvinte,
Sufletul Žnainte Ți l-am pus
Să-l îmbraci tot cu podoabe sfinte.

Te-am iubit și m-ai iubit și Tu,
Te-am iubit adânc în veșnicie,
Nu-mi vei spune niciodată nu,
Viața Ta e-n mine și-o sa fie.

În genunchi vin înaintea Ta
Fața mi-am ascuns-o că mi-e frică
Și de vezi c-am împietrit așa
Vino, Doamne, Tu și mă ridică.

Pune-Ți mâna, Doamne Dumnezeu,
Lacrimile s-au uscat sub pleoape-
Pentru Tine-i astăzi plânsul meu,
Pentru mine ține-mă aproape.

Ce iubire, Doamne, mă-nfior,
Ce iubire-ai dat să cresc spre Tine,
Vino, Doamne, că de-atâta dor
Mi-a-nfrunzit și cântecul în mine.

Vino, Doamne, că de când Te-aștept
Mi-a-nflorit cuvântul în grădină,
Vino, Doamne, strânge-mă la piept
Și-am să-Ți fiu lumină din Lumină....

Amin!

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sunt bărbați ca otrava pentru sufletul unei femei și otrava-i gustoasa până să te nimicească. Ca soarele.. primăvara te mângâie, vara te arde, toamna te zgârie și iarna te mușcă... aduni răni. Și apoi iar vine primăvara de te mângâie, și rănile te ustură... vara te arde și îți curge sânge, toamna și iarna se repetă povestea. Asta-i dragostea cu omul nepotrivit.

citat din (13 februarie 2016)
Adăugat de PuffasssSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Matei

Căluțul meu

E trist căluțul meu de la o vreme
Citesc în ochii lui plini de blândețe,
E tânăr și-n putere, nu se teme,
Doar eu mă vait ajuns la bătrânețe.

Grijă-am avut, l-am dus la potcovar,
Picioarele să-l țină, să nu-l doară,
Nu s-a schimbat, ce-i fac e în zadar,
Nu-i bucuros de soarele de-afară.

N-am îndrăznit ca să-l lovesc vreodată
Chiar dac-a fost mai nărăvaș sau tânt
Eu l-am iertat de fiecare dată,
Nimeni pe lumea asta nu e sfânt.

L-am țesălat pe coama-i mătăsoasă,
L-am întrebat de are vreo durere,
L-am mângâiat pe fruntea lui frumoasă
Și mi-a răspuns cu lacrimi în tăcere:

-Mă bate gândul rău și nu mi-e bine,
Mai stai, aș vrea cu tine să rămân,
Mi-e teamă c-ai să pleci de lângă mine,
N-aș vrea să mai cunosc un alt stăpân!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adina-Cristinela Ghinescu

Dezbrăcată...

M-ai dezbrăcat în mii de moduri, în mintea ta așa poznașă...
Eu te-aș fi înțepat cu bolduri! Nu mă voiam doar nărăvașă!
Mi-ai oferit doar falsitate, când eu ți-am dat doar adevăr...
Și m-ai mințit de bunăvoie, deși toate trase de păr...

Și m-am expus în variante, să poți alege ce-ți dorești...
Și m-am redus de la gigante, să te simți mândru de ce ești!
Ori ai fost orb, ori te-ai purtat în vanitate...
Doar plânsul mi l-ai dat să-l sorb, robit în a ta răutate.

M-am dezbrăcat și de-al meu suflet, și ți l-am dat să-l prețuiești...
N-ai prețuiț... și am meu urlet, scâncea tăcut... iar tu-l urăști!
N-a fost să fie mai nimic... doar valul care vine-pleacă...
Ai fost și ești cu mult prea mic... pentru-a mă face tu întreagă!

poezie de din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela GhinescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Elena Bulancea

Eu m-am născut din iubire

De-ar fi să-mi pun gândurile în palmă
Atunci a-ți ști durerea mea.
Eu nu am fost decât o mamă,
Și o soție-am fost cândva.

Am dăruit iubirea toată
Și sufletul l-am dăruit.
Ca mamă știu, sunt împlinită
Dar ca soție-am suferit.

Am dăruit iubire multă
Și înapoi nu am primit,
Nimic din tot ce-am dat, și încă
Caut iubirea negreșit!

Știu că-i târziu și e posibil
Să n-o găsesc cât mai trăiesc,
Când voi pleca, voi lua cu mine
Ce nu mi-a fost dat să primesc!

De aceea vreau să cânt iubirea,
Și-n mine-s munții sfărâmați,
Iubiți, căci viața este scurtă,
Nu merită să așteptați!

În inimă am strâns durerea
Ca pe un prunc nemângâiat
Și-am învățat să-i dau iubirea,
L-am mângâiat, și l-am iertat.

poezie de (2015)
Adăugat de AțunelSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Fulg de stele

A căzut un fulg de nea
Și, din zborul lui tăcut,
L-am oprit în palma mea
Să-l admir și să-l sărut.

Era gingaș, era mic,
Iar căldura palmei mele
L-a schimbat îndată-n "pic"
Și în lacrimă din stele.

N-am putut să-l mai privesc
Căci mi s-a prelins pe mână
Și din cer dumnezeiesc
Ar fi devenit țărână.

Dar eu l-am oprit din zbor
Căci vroiam să-l pun în piept
Însă plânsul său ușor
M-a făcut să mai aștept.

Trebuia să-l las să cadă,
Poate e trimis din stele,
Ca un sol, ce vrea să vadă,
Dacă am bune sau rele.

Dar în neștiința-mi crasă
L-am ucis și l-a durut:
Cred că se-ntorcea acasă
Cineva de mult pierdut.

poezie de (2 decembrie 2016)
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Tudor Arghezi

A fost...

Scumpi copii, după vacanță,
Vă mai amintiți de Zdreanță,
Cel cu ochii de faianță,
Cum l-am scris și l-ați citit?

Câte unul, câți ați fost,
L-învăța și pe de rost.
Răsfățat și mult iubit
Zdreanță-al nostru a murit.

Rămăsese din frumosul
Prieten bun, pielea și osul.
Își pierduse și mirosul
Și vederea, șchiopătând
Și căzând din când în când.
Mă striga din glod și apă
Să-l mai scot din câte-o groapă,
Aducându-și poate-aminte
De un drum de mai nainte
O luă strâmb printre strujani
Dând cu botu-n bolovani,
Pentru că întâi și-ntâi
Să-l ridic și să-l mângâi.
Zdreanță, fără să mă vadă,
Mă știa cam prin livadă.

Sufăr de atunci cumplit
Să știu Zdreanță că-a murit.

Plânge sufletul din mine.
Îl aștept și nu mai vine.
Mai aflați, și nu e bine,
Că ce fuse nu mai vine.

Vremea deapănă și toarce
Și ce-a fost nu mai se-ntoarce.

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
cumpărăturiCartea "Pagini Alese - Versuri Proza" de Tudor Arghezi este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -22.00- 13.99 lei.
Nichita Stănescu

Astfel

Mă întorsesem strigând:
Unde este viața mea?
Doamne, ce-ai făcut tu cu mine
ca să-ți mătur cu sufletul meu
natura lucrurilor.
De ce m-ai pus să-l văd pe arbor, doamne?
Și, în genere, de ce m-ai dezrădăcinat,
făcându-mi picioare cu tălpi?
De ce m-ai blestemat să-mi fie
foame și sete?
De ce te-ai logodit cu mine, doamne,
dându-mi dor de femeia mea iubită?
Hai, mori și tu odată, doamne,
ca să fiu sigur că mor liniștit
și nelogodit
și plin de dor în sufletul meu
plin de dor.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Daniel Vișan-Dimitriu

Îngerul albastru

Pe vremea când se întâmplau minuni
pe care, azi, le credem doar povești,
era un sat cu oameni harnici, buni,
pe care n-ai putea să nu-i iubești.

La margine de sat, curgea un râu
cu ape liniștite, iar pe mal,
treceau în șir căruțele cu grâu,
în râsete și cântec de caval.

În vara-ceea chiar, s-a întâmplat
tot ceea ce am să vă povestesc,
și-am să vă spun și cum de am aflat:
din textul vechi pe care îl citesc.

El pare scris de-o mână de copil,
e scris cu pana, și-i un scris frumos,
dar s-a mai șters în timp, și-i dificil
să-i înțeleg limbajul curios:

"Trecâmd pe lângă râu, pe înserat,
mi s-a părut c-aud, de pe prundiș,
un sunet ca o zbatere, ciudat,
și-am vrut să văd ce e, mai pe furiș.

Am mers tiptil și-am vrut să mă ascund,
dar l-am văzut și nu m-am îndurat
să-l văd luptându-se, din greu, pe prund,
în pânza de păianjen încurcat.

Era de un albastru ivoriu
și strălucea-ntr-un fel de necrezut;
m-am aplecat spre el, și-am vrut să fiu
salvarea pentru îngerul căzut.

Văzându-mă, s-a liniștit pe loc
și-a așteptat, cuminte, să-l salvez:
era întreg, căci a avut noroc
și-am reușit să îl eliberez.

Abia atunci, încet, și-a îndreptat
antenele spre mine și-a vorbit,
spunându-mi, pentru că l-am ajutat,
va ține seama, și mi-a mulțumit.

Și-a arătat, apoi, un dar divin
și s-a-nalțat spre ceruri într-un fel
ce m-a uimit, Am zis, într-un suspin:
"Voi fi și eu un înger, ca și el."

poezie de din Zece
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mulțumescu-Ți Ție, Doamne

Multumescu-Ți Tie, Doamne,
C-ai venit în casa mea,
Stai la masă, de Ți-e foame
Tot ce am bun, Îți voi da

Loc de cinste vei primi
Căci Tu meriți, Domnul meu
Și toate le-om împărți
Și Te voi iubi mereu

Pentru Tine, m-am schimbat
Și păcatul îl urăsc,
Nu mai sunt ca altădat
Tot ce am, Îți dăruiesc

Inima și viața mea
Sunt ale Tale, Ți le-am dat,
Casa și familia mea,
Tot ce am, și-am căpătat,

Doamne, le-mpărțesc cu Tine
M-ai salvat și-Ți mulțumesc,
Tu, Te-ai îndurat de mine
Raiul, vrei să-l dobândesc.

Vrei Doamne să fii cu mine,
Și eu, tot așa doresc,
Să îmi fie veșnic bine
Lângă Tine, să trăiesc.

Amin

poezie de din Voi merge pe urmele Tale (12 decembrie 2016)
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Adrian Păunescu

Destin-când vine toamna

Nu-mi ajungi și n-avem timp
În fiecare scurtă zi,
Așteptăm nopți mai lungi
Să ne putem și noi iubi.

Mi-a căzut pe gură frunza
Unui ultim arbor frânt,
Moare vara, moare vara
Și vine toamna pe pământ

Ia-ți pe umăr haină groasă,
Ia-ți flanelul tău răsfrânt,
Moare vara, moare vara
Și vine toamna pe pământ.

Desfrunziri – eu mai mor tu mai mori,
Înfrunziri – și-nviem uneori.

Mi-a căzut în noapte mâna
Când am vrut să te descânt,
Moare vara, moare vara
Și vine toamna pe pământ.

Unde e căldura verii,
Pașii noștri unde sunt,
Moare vara, moare vara
Și vine toamna pe pământ.

Desfrunziri – eu mai mor tu mai mori,
Înfrunziri – și-nviem uneori.

cântec interpretat de Cristian Buica, muzica de Cristian Buica, versuri de
Adăugat de Cristian BuicaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
cumpărăturiCartea "Iubiti-va pe tunuri" de Adrian Păunescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.
Aurora Luchian

Auziți? Ne plâng copiii...

Doamne, strigă omenirea, și parcă te-ai supărat
Că ne-am înrăit de lacomi, răzvrătiți ne-am depărtat
De cuvântu-ți și blândețea, bunătatea ce ne-ai dat,
Ne-ai iertat, și-am tot greșit... încă Doamne, ne-ai răbdat!

Cu odorul strâns de mine mă trudesc să îl feresc
De primejdii ucigașe, i-alint chipul îngeresc,
Și l-aș duce peste lume, într-un loc curat, steril,
Să-l botez în rugi pioase... sărmănelul meu copil...

Mă privește cu candoarea ce doar pruncii o mai au,
Cu doi ochi mirați, albaștri, când măicuțe-ngenuncheau
Și-și plângeau copiii care au rămas printre străini,
Și-i ascund că noi, adulții, suntemi răi și plini de vini...

Eu îl rog pe Dumnezeu să-i dea îngerii aproape,
Să-l vegheze zi și noapte, eu să îl sărut pe pleoape,
Și să-l liniștesc, să-l legăn pe frumosul meu odor,
Și să-i spun că i-aș da cerul, pentru el pot să și mor!

Auziți? Ne plâng copiii sfâșiind inimi de mame,
Doamne, nu mai vreau s-asist la durere și la drame...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Beție

supărat am deschis o sticlă cu vin
noaptea târziu sub cerul curții mele
stelele îmi sclipeau și mă mustrau
dar eu de singurătate beam și tot beam
până am prins un pic de curaj
și m-am luat la harță cu dumnezeu
l-am anunțat direct că el nu mai există
de ceva vreme aici pe pământ un nebun
îi bâlbâiam numele l-a declarat mort
și eu preacredinciosul îl cred mă jur
i-am spus că n-are cruce și nici măcar mormânt
l-am întrebat la cine doamne-acuma să mă-închin
n-a zis nimic mi-a mai turnat înc-un pahar cu vin
cu teamă ca pe împărtășanie l-am băut
mi-am zis în gând că-i vremea să mă spovedesc
și spus-am despre mine toate bune și cele rele
i-am pomenit apoi din nou de filozof
despre acel afront imensă imensă blasfemie
mă așteptam să-l fi înfuriat în așa hal
că o să mă scuture din pomul vieții
însă nimic nimic nu s-a-întâmplat
de enervare am mușcat cu dinții din pahar
nu se poate nu se poate cum doamne cum
un eretic în loc să-l arzi în iad tu îl proclami geniu
nimic pocalul spart pe jumătate plin de sânge
mă îmbia cu mirul lui dumnezeiesc
sfios descumpănit am vrut să-l dau pe gât
însă ceva o mână nevăzută parcă m-a oprit
aud și-acum în jur cum noaptea îmi șoptea
sunt viu e gol mormântul meu în tine
cum vezi te las să îmi putrezești crucea
și-apoi o să mă-ntorc din nou la mine

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Marele nimic

am căutat o viață întreagă
marele nimic
ieri, plimbându-mă pe stradă, la amiază
l-am găsit,
era cocoțat acolo, sus-sus
nu știu cum a ajuns
privea disprețuitor la noi
el, marele nimic
greu l-am convins
să-l iau cu mine
lumii să-l arăt
l-am pus cu grijă în desagă
am mers apoi o viață întreagă
prin lumea asta, mare, goală
când am deschis desaga
am descoperit mirat
în ea era decât... nimic
desigur foarte mic

poezie de din În lumea Marelui nimic
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Reproș

Nu te mai rog, Doamne, nu te rog nimic,
las în voia ta timpul meu strivit,
nu te mai rog, Doamne, prea mult te-am rugat
râd și plâng, visez, cum m-ai depărtat.!

Nu te mai rog Doamne, nu stau în genunchi,
n-aprind lumânarea, nu mă-nchin la cruci,
tu n-ai timp de mine, ești prea important
și ești mult prea mare să vezi din înalt!

Fă Doamne cum vrei, aștept trist în noapte
clipa ta celestă, clipa de dreptate,
o aștept tăcut poate prea gândită,
o aștept să știi până-i plămădită!

Nu te mai rog, Doamne, stau și eu la rând,
poate-mi vine timpul până sunt mormânt,
poate am norocul să auzi ce spun,
poate vezi cu ochii și omul cel bun!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ionuț Caragea

Revendicare

Vai, ce poem am scris, dar ce păcat!
Nu-l pot reține-o clipă, să-l alint,
Nu vrea să se întoarcă-n labirint,
Preferă cititorul siderat,

Iar eu mă simt de parcă l-am trădat...
Aș fi putut să-l cresc mai mult, în gând,
Să nu ajungă-n lume mic, plăpând?
Scriindu-l, lumii l-am abandonat,

Vai, ce poem am scris, dar ce păcat!
Ce îmi rămâne-acuma de făcut?
Să scriu un alt poem, ca substitut,
Și să-l invit în lacrimi, la scăldat?

Să-l învelesc cu sufletu-mi curat
În loc să-l vând pe treizeci de arginți,
Și-n locul unei vieți fără părinți,
Să-i fiu în gând și-n vise devotat?

Vai, ce poem am scris, dar ce păcat!
Nu-l pot reține-o clipă, să-l alint,
Nu vrea să se întoarcă-n labirint,
Un alt părinte l-a revendicat...

poezie de din Eu la pătrat. Ediția a II-a (2020)
Adăugat de Ionuț CarageaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "In asteptarea pasarii" de Ionuț Caragea este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -67.43- 39.99 lei.
Marilena Răghinaru

M-ai creat, Doamne, femeie!

M-ai creat, Doamne, femeie, trup din coasta lui Adam,
Și mi-ai dat nenumărate întrupări prin Veșnicie,
Pentru-a-i fi etern sortită, când metresă, când soție,
Fără-a mă-ntreba vreodată dacă asta îmi doream.

M-ai purtat prin Atlantida și Iliria străveche,
Prin exotice tărâmuri, prin ținuturi înghețate,
Pururi să îi stau în umbră, inocentă jumătate,
Să-nțeleagă că, prin timpuri, veșnic i-am rămas pereche.

L-ai lăsat să-mi modeleze trupul după cum a vrut,
Fildeșul fără de suflet, măiestrit să îl sculpteze,
Numai după a sa voie i-ai permis să mă creeze,
Suflu-apoi să-mi dăruiască prin divinul său sărut.

L-am iubit fără speranță, împotriva tuturor,
Să-i fiu soață pe vecie, chiar otrava am sorbit,
Dacă neamul meu select era cu-al său învrăjbit,
Decât trai fără iubire, am ales, plăcut, să mor.

Hotărâtă, am străbătut mioriticul meleag,
Când visam, cu disperare, ca în viață să-l găsesc,
Pentru-a mai putea o dată dragostea să i-o șoptesc,
Să îl fac a înțelege, Doamne, cât mi-era de drag!

Uneori l-am părăsit, știind că îi stau în cale,
Nu știam să luminez un Luceafăr sclipitor,
Mă îndepărtam timidă, dar speram, nemuritor,
Să mă regăsească iarăși strălucind printre vestale.

M-ai creat, Doamne, femeie, însă nu regret defel,
Chiar de mi-ai cerut, prin veacuri, sacrificiul suprem,
Să știi, Doamne, că de Moarte sau Iubire nu mă tem,
De, în soarta viitoare, al meu soț va fi tot El!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook