Georgeta Radu

Știrile TV

Frig afară, frig în cuget,
frig în casă, gol pe masă,
pantofi rupți și haina roasă,
bou strigându-și foamea-n muget,
soba-i rece, viața trece,
apa-ngheață-n dimineață,
plânge-n noapte-o mogâldeață,
taică-su-i beat și petrece,
mama doarme nemâncată,
gaz în lampă nu mai este,
lada s-a golit de zestre,
gura lumii e spurcată.
"-Auzi, soro,-au scăpătat!
Nu au după ce bea apă,
ăla mic de foame crapă,
că Ileana l-a-nțărcat.
Nu mai are pic de lapte!
Vaca le-a murit ieri seară!
Sunt mândri, nu vor să ceară!
-vorbeau două babe, 'n șoapte.
El bea vin pe datorie
ca să uite de amar,
apoi doarme în fânar,
că în casă-i ghețărie.
N-au cu ce să facă focul
și de-abi-am intrat în iarnă.
Nici geam nu au la lucarnă!
Țin-te bine, 'ncepe jocul!
Zile multe nu trecură
și Maria din vecini
intră-n curte, cu trei pâini
și c-un castron de fiertură.
Strigă, nimeni nu răspunde,
ușa-ncetișor împinge,
intră-n casă, vede sânge...
Țipă, nimeni n-o aude.
Ileana și copilașul
zac pe sală, morți, în pat!
Vasile i-a-njughiat,
că iar cereau de mâncare,
și apoi... s-a spânzurat!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Citate similare

Tradiții

Frig în casă, frig afară;
Șpaga merge ca la moară;
Crezul nostru-i sfânt și brav:
Timpuri noi și vechi nărav!

epigramă de din O, tempora! O, mores!, Tema "Ce timpuri / vremuri! Ce moravuri / năravuri!", epigramă selecționată dintre cele primite (2011)
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Romică

E-o seară blândă, oamenii-s pe stradă,
aleargă după daruri de Crăciun,
se-aud urări (ceva c-un un an mai bun),
când, iată! - trece unul pus pe sfadă.

E îmbrăcat cu haine din gunoaie
destul de bine, nu cred că-i e frig,
îl văd destul de des, așa că-l strig:
-Ce s-a-ntâmplat, Romică, ce-i tataie?

-Păi, ce să fie, mama ei de viață!
Aveam un vinișor și un covrig,
făcusem focul, că muream de frig,
dar a venit nebuna aia hoață...

Da' las' că o prind eu și mă răzbun,
că n-am nimic pe masă, de Crăciun.

poezie satirică de din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Bacovia

Din vremuri

E frig, iarnă...
Vreau să mă gândesc la anii mei pustii
Nu mai aștept pe nimeni,
Nici o speranță.
Nimeni nu mai este liber
Vreau să mă gândesc la anii mei pustii
Închide ușa, oriunde
Închide ușa - e frig, iarnă.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
cumpărăturiCartea "Alean. Lecturi scolare" de George Bacovia este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.
Viorel Muha

Spre-o dimineață de toamnă

e rece, vântul bate cu toamna dinspre iarnă
o ușă la un balcon se deschide, încetișor
un cearceaf alb iese și se zbenguie
undeva o mână albă se întinde
mângâie un umăr
un zumzăit trezește așezarea, de blocuri
o ușă trântită se aude dispre scară, metalic
doi câini sar pe iarba încă verde, așteaptă
nu le pasă că-i frig afară
de sus cade o rază rece, după colț de ușă
îmi este frig în mine, mă înfășor prin geamuri
goale, fără perdele
singurul scaun din mine nu mă mai poate ține
este prea bătrân
vorbesc cu umbrele, le spun trecutul
ele mă întrebă urlând, ce-ai făcut din tine?
urc dealul vieții și dau peste ceea ce-am fost
un trup golit de suflet
desupra mea este o gaură imensă, în cer
din ea coboară frânghii pe care se cațără oameni
încă prea tineri
alt căine urlă cu botul ridicat, strigă-a-moarte
a căzut o frunză din greanga cerului, nu-i verde nici uscată
este mată ca sticla mea de geam
prin ea nu pot să văd afară, trupul mi-a rămas fără suflet
o sonerie de ceas sună și simt o mână caldă
cuprind trupul în brațe și mă scufund în el
fericit mă gândesc
a fost un vis urât, spre-o dimineață de toamnă

poezie de (octombrie 2010)
Adăugat de Viorel MuhaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nimeni nu știe

Nimeni nu știe câtă foame, frig și frică
am tras:

când mi-era foame,
îmi lingeam alunița degetului arătător,
și din el creșteau pâini cu chipul mamei;

frig când mi-era,
mă înveleam cu ștreangul tatălui;

de frică, fugeam cu un fluture-n sân și-i spuneam
fâl-fâl, fâl-fâl,
fâl, fluture liber și prost!

Nimeni nu știe că am fost primul care, peste noapte,
am făcut cărare în zăpadă,
din zăpadă am făcut ploaie, din ploaie, pasăre,
din pasăre, am plâns,
am plâns cimitir de ceață;

din ceață, am clădit un paznic de cimitir
care tot uita morții și nu hrănea câinii rătăciți pe la gropi.

Nimeni nu știe că urăsc oamenii,
că-i urăsc ca fața în oglindă -
doar oamenii pe care îi iubești te fac să suferi,
întocmai ca umbra lamei unui cuțit;

nimeni nu știe că atunci când se pleacă,
eu rămân, mă întreb și răspund,

apoi, suflu cerul de pe călcăi și spun:
la bună recunoaștere, străinilor!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Bunica

Înainte merge fata,
După ea vine bunica.
-Hai bunico! Hai că-i gata.
Uite-ajungem acușica.

-Ehei! Nu mai sunt eu zdravănă.
Vai de picioarele mele!
Viața firu-și deapănă
Și mă îndoaie de șele.

Bunica stă și socotește
Anii ce i-a adunat.
Vede cum îmbătrânește,
Apoi, în casă au intrat.

La gura sobei înșiră-acum,
Povești cu zâne frumoase.
În vatră, lemne se fac scrum,
Afară-i iarnă peste case..

Pe focul care abia mocnește,
Bunica lemne mai aruncă,
Apoi poala-și pregătește
Unde nepoata se culcă.

Bunica duios îi cântă,
Zăpada cade-n troiene,
Fata ațipind ascultă,
Moșul vine pe la gene.

În mintea mea o văd mereu
Cu ochii obosiți de viață.
O văd veghind la capul meu
Când mă sculam în dimineață.

Îmi punea mâna pe frunte
Să vadă dacă sunt bine.
M-alinta cu vorbe multe
Și-mi zicea: Scoală copile!

Mă ridica ușor din pat,
Pe frunte mă săruta,
Eu mă duceam la spălat
În timp ce ea îmi cânta.

.......................

În sobă nu mai este jar,
Dar tot mai e cald în odaie.
Bunica mi-a lăsat în dar
Căldura ei de mamaie.

În vatră flăcări dansează
Un dans al zânelor, frumos.
În jocul lor, fata visează
Că-l vede pe Făt Frumos.

poezie de (2 noiembrie 2011)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee interesantă, exprimare plăcută, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Petru Ioan Gârda

Ego

Este frig afară, trosnete răsună,
Se aude haita hăulind la lună,
Însă mie, unul, nu îmi este frică,
Cu motanu-n brațe stau la căldurică.

Nu veniți la ușă, astăzi nu deschid,
Chiar veniți degeaba, nu că vă desfid,
Însă am în casă doar un kil de vin,
Am băut o parte și-a rămas puțin.

Nici mâncare multă n-am să-mpart cu voi,
Am făcut sarmale numai pentru doi,
Și o bună parte le-a mâncat motanul -
Când se simte bine, bagă cu toptanul.

Eu mai scriu o rimă, iar motanul toarce...
Până când căldura iar se va întoarce,
Stăm într-un fotoliu lângă șemineu
Și visăm la mâțe și la fete (eu).

Arde focu-n sobă, vinul e fierbinte...
De vă spun acestea, să luați aminte:
Nu dorim pe nimeni, nu vrem să veniți,
Doar ne este bine și am vrut să știți.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Presa despre frig și foame

Exagerează, constatăm,
Și de la adevăr se-abate:
De foame, ce e drept, răbdăm,
Dar frig avem pe săturate!

epigramă de din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton amuzant

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Cântă o vioară pe țărm

mă ascund obosit în tăceri
femeia nu vine

cad fulgi rătăciți pe asfaltul murdar
aștept în neștire un semn pe pământ
e frig afară și ninge în mine
tăcerea mă doare și lacrimile plâng

e frig iar în mine
și ninge pe drum
cad troiene de gânduri pe câmpuri uscate
zăpada se adună obosită în palme

mi-e frig și e iarnă
și ruga e înghețată de dor
mă despart iarăși de tine
mergând la întâmplare pe cărări ce mă dor

uneori veneam printre căderi de stele
în noaptea polară din noi
pășea un înger pe un colț de poveste
rătăceam într-un gând, ningea în cuvânt

se întuneca în lume, eu scriam la o masă
priveam efemer, rătăceam sub un cer

e frig aici în cetate
ninge și ninge
cu lacrimi și sânge
pe ziduri se scurg alte dureri

mă ard cuvintele sub pana arsă de gânduri
mă opresc la plecare, nu'i nimeni în cale
vântul bate și bate
picurând pe rană fulgii rămași

muream în țara ultimului veac
căutând femeia între frânte destine

este frig afară, gerul ăsta mă ucide
mai cade o frunză, mă înțeapă spinii rămași
urma frunzei a rămas tăcută în palmă
eu scriu la o masă ultimul meu gând

afară, o vioară mai cântă

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Cântă o vioară

cântă o vioară pe țărm
mă ascund obosit în tăceri
ploaia nu vine
aștept în neștire un gând pe pământ
e frig afară și ninge
tăcerea mă doare și lacrimile plâng
cad fulgi rătăciți pe asfaltul murdar
e frig iar în mine și ninge acum
cad troiene de gânduri pe câmpuri ucise
zăpada se adună în palme
mi-e frig și e iarnă
și ruga e înghețată de dor
mă despart iarăși de lume
merg la întâmplare pe cărări ce dor
uneori veneam printre căderi de stele
în noaptea polară din noi
pășea un înger pe colțuri de durere
rătăceam într-un gând, ningea în cuvânt
se întuneca în lume, eu scriam la o masă
priveam efemer, rătăceam sub un cer
e frig aici în cetate
ninge și ninge
cu lacrimi și sânge
pe ziduri se scurg alte dureri
mă opresc într-o plecare, nu'i nimeni în cale
vântul bate și bate
picură pe rană fulgii rămași
mă ardeau cuvintele sub pana arsă de gânduri
azi muream în țara ultimului veac
căutam o lume între degete frânte
este frig afară, gerul mă ucide
mai cade o frunză, mă înțeapă spinii rămași
urma frunzei a rămas în palmă
eu scriu la o masă cu trupul ultimului meu gând
afară, o vioară mai cântă

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Așa era mama mea

Mama se scula de noapte,
Ne cosea hăinuțe rupte,
Ne fierbea în oală lapte,
Treburi termina prin curte.

Apoi, lua la umăr sapa,
Bocceluța cu mâncare,
În cofă își punea apa
Și pleca în câmp să are.

Își purta pașii pe brazdă,
Prin pământul răscolit,
Avea grijă să nu cadă
Până dă în asfințit.

În miezul zilei se-odihnea.
Ștergea fruntea de sudoare.
Mânca acolo, ce avea.
În câmp. Sub arșița de soare.

Ducea calul să-l adape.
Să-i răcorească sufletul.
Apoi începea să sape,
Potolindu-și umbletul.

Tot așa muncea în viață.
Alerga pe câmpuri vara,
De cum da în dimineață.
De cu zori și până seara.

Cu truda câmpului în spate,
În curte, calul dehăma.
Ne lua pe fiecare-n parte
Și cu grijă ne-ntreba:

- Oare, v-a ajuns lăpticul?
Era prima grijă a ei.
Își lua din cap baticul,
Ne săruta oe toți trei.

Apoi, ne băga în casă,
Ne pregătea mâncare bună,
Ne-așeza cu drag la masă
Și ne spunea:-Poftă bună!

Când ne așeza în pat
Ne închina perna întâi.
Uita mama de oftat
Când ne veghea la căpătâi.

Așa era mama mea.
Ea făcea din noapte zi.
Prea puțin se odihnea.
Muncea mult pentru copii.

poezie de (29 decembrie 2011)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Pentru o pâine amară

Pentru o pâine amară,
Femeia pleacă din țară.
Copiii și-i părăsește
Și prin lume rătăcește.

La poartă, pe o băncuță, șade gânditoare mama
Și cum stă pierdută-n gânduri își pune pe cap marama.
Ochii către cer ridică și pe Dumnezeu întreabă,
De ce viața ce-o trăiește este atât de beteagă.
-Sfătuiește-mă, Tu Doamne! Arată-mi calea de urmat!
Deodată-i fulgeră un gând și repede s-a ridicat.
Aleargă, intră în casă, unde zace fata mică,
Lângă ea veghează-un frate care tremură de frică.
Băiatul și cu fetița sunt copiii care-i are
Pentru ei,, tânăra mamă, nu găsește alinare.
Ar vrea să strige-n gura mare, dar nimeni nu o aude.
Durerea-i pătrunde-n suflet, mai amarnic o răpune
Mintea-i este rătăcită, gândul o trimite-n lume,
Prin străini ca să muncească, la copii s-aducă pâine.
Îi e greu să hotărască, de copii să se despartă,
Dar sărăcia-i apasă, le mănâncă a lor soartă.
Oftează. Își face curaj. Cu suflet frânt de durere
Își ia bocceluța mama și spunând la revedere,
Nu știe unde se-ndreaptă, știe că pleacă afară.
Îi e greu să se despartă și de copii și de țară.
Dar necazul o împinge. Femeia pleacă departe,
Neputând să mai îndure, povara vieții în spate.
Ajunsă în altă țară, cu mintea ei rătăcită,
În mulțimea de pe stradă se simte și mai pierdută.
Limba țării n-o cunoaște, cu cine să mai vorbească?
Cui oare să se-adreseze, ca să ceară să muncească?
Îndată ziua se sfârșește și nu are adăpost
Aici simte că îi e, mai greu decât acasă a fost.
Într-un cotlon, lângă zid, femeia plânge și oftează,
Tot gândind la cei de-acasă, vede cum se înnoptează.
În somnul nopții care vine, visele o chinuiesc,
Din somn femeia se trezește și strigă: vreau să muncesc!
O trăsură tocmai trece și în dreptul ei oprește,
Cineva din ea coboară și cu blândețe-i vorbește.
Ea ascultă speriată, dar nimic nu înțelege.
Omul pleacă. Ea rămâne. Cu multă frică se-alege.
A doua zi, în dimineață, omul din nou a venit.
Femeia, la cerșit plecase și era de negăsit.
După înc-o zi pe stradă, disperarea-i și mai mare,
Și lipsită de speranță, crede că noroc nu are.
Se-ntoarce și se cuibărește în cotlonul "primitor"
Unde în tăcerea nopții, de-acasă, iar îi vine dor.
Nici n-apucă să adoarmă, că din nou e căutată
De -acelaș bărbat de-aseară, însoțit acum de-o fată.
În multe limbi străine, fata interpret vorbește,
Ea tresare când aude, vorbindu-i și românește.
Ce să facă? Să răspundă? Sau necazul o pândește?
Cu teamă de noua lume, în sfârșit se hotărăște.
Cu gândul bun la Dumnezeu, și cu frica-n sân răspunde:
-Eu sunt româncă și doresc să muncesc, dar nu am unde.
După o discuție cu omul, fata îi traduce.
Se gândește ce să facă, până la urmă se duce.
Cu un licăr de speranță, sfioasă ea intră-n casă
Și cuprinsă de căldură, încet pe bancă se lasă.
După ce e ospătată, să se odihnească-i zice,
Văzând-o cum este gata, de pe bancă jos să pice.
Tot nu doarme liniștită, mai multe griji o apucă:
Oare o găsi de muncă? Mâine unde-o să se ducă?
Cu dorul de copii în suflet, ea cu greu a adormit,
Încă nu știa sărmana că norocul i-a zâmbit.
Când se scoală-n dimineață și află ce i se spune,
Se bucură mult femeia că va câștiga o pâine.
Știe că e mult de muncă, dar iubirea-i dă putere,
Pentru copii să adune, o cât de mică avere
Ar vrea ca timpul să zboare, să se întoarcă la copii
Cu banii adunați prin trudă să le facă bucurii.
Însă timpul trece greu. Femeia tot din greu muncește
Dar, cu gând bun la Dumnezeu,, anul, uite, se sfârșește.
Dorul se mai potolește, când e sigură că vine.
În sfârșit, iat-o acasă, după un an și mai bine.
Cu bucurie nespusă, pe copii îmbrățișează,
Lacrimi picură obrazul, de oftat nu mai oftează.
Printre lacrimi și suspine, mama la copii le spune
Că de-acuma, niciodată nu va mai pleca în lume.
Își strânge la piept copiii, îi sărută și-i dezmiardă,
Pentru aurul din lume, nu vrea pe copii să-i piardă.
E crudă viața prin străini, și pâinea e mai amară,
Nicăieri nu e mai bine decât la tine în țară.
Din bătrâni își amintește, un proverb care spunea:
"Fie pâinea cât de rea, tot mai bună-n țara mea".
-Aici mamă v-am născut, aici e și steaua mea.
Împreună vom trăi, câte zile vom avea.

poezie de (16 iulie 2011)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton trist

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Ionica Bandrabur

Nebun de fericire

-E februarie acum și-i frig, femeie
Și lotușii din lac sunt morți, au înghețat!
Că-i iarnă și pământu-i altfel nuanțat,
În păr aș vrea să-ți prind boboci, uscați, de teie

Și trupul să ți-l încălzesc cu o scânteie
Din jarul ce în mine, iar l-ai ațâțat!
E februarie acum și-i frig, femeie,
Și lotușii din lac, sunt morți, au înghețat!
..........................................................
Aproape cerșetor, el bluza îmi descheie
Și-un gest cu degetul pe buze a schițat,
Sfidând tăcerea frunzei, vântul înălțat,
Nebun de fericire-n șoapte mă-ncondeie:

E februarie acum și-i frig, femeie!

rondel de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Georgeta Radu

Când mi-e frig, mă-mbrac cu amintirile noastre... nimeni și nimic nu ni le poate fura!

aforism de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Antologia aforismului românesc contemporan
cumpărăturiAntologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Viorel Birtu Pîrăianu

Glas de copii

trop-trop-trop
apoi stop sau poate poc-poc
după ușă, o fetiță jucăușă
prin gura cheii, o privire
în cămară, un băiețel, cam mititel
se ascundea iar după el
cătări sfioase, cam fricoase
în casă, tril duios,
suave glasuri de copii
sub masă, ochi mari
tulburători și temători
joc de copii
cu zâne, prințișori de pluș
și un cățel murdar ca vai de el
adus de afară din gunoi
ei, un trofeu de soi...
ce joc sublim
în doi, în trei, în patru
dacă vrei
cu voi, cu ei sau între ei
un joc frumos
gingaș, copilăros
hai vino în jocul nostru de copii
un pas, doi sau trei
apoi să cazi și tu în nămol
ca ei, ca noi

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ochii mamei

Era o iarnă timpurile și bătea vântul peste viață,
Ne rebegise frigu-n casă, iar focu-n sobă se sfârșise,
Urla un vânt câinos în noapte și era beznă peste vise,
In ochii mamei, plini de spaimă, era târziu și era gheață.

În vară, adunasem vreascuri de prin pădurile uscate,
Dar iarna ni le-a ars pe toate cu gerul ei din miază-noapte,
Zăpada ne era cât casa și lemnele erau departe,
Pădurea ne-o luase statul și n-aveam lemne cumpărate.

Un crivăț surd vuia din norduri și dârdâiam de frig în casă,
Ne-acopeream cu ce da Domnul, dar casa ne era de gheață,
Trecusem doar de miezul nopții, dar era ger spre dimineață,
Iar vântul ne gonea căldura și ne simțeam goniți de-acasă.

Simțeam, prin aer, ochii mamei cum tremurau în orbul nopții,
Cei mici plângeau de frig, iar casa își scrijelea pe vânt fiorii,
Trosneau, sub greul iernii, ca nămeții, sus, pe grindă, căpriorii
Și nu știam ce ne rezervă, în acea noapte, cartea sorții.

Dar mama a ieșit din casă, a luat securea și o sfoară,
Zăpada a izbit-o-n frunte și s-a deschis prin viscol ușa,
Din vatra fără foc în casă, s-a spulberat pe horn cenușa,
Eram copil și-mi era frică și mă temeam că o să moară.

Mi-am îndesat pe ochi căciula, am luat cu mine târnăcopul,
Și am plecat prin vânt cu mama la locul nostru de pădure,
Aveam cu noi doar disperarea, un târnăcop și o secure,
Să scoatem din vâlceaua nopții un lemn să facem iarăși focul.

Opincile erau prea rupte, dormeam așa, în pat cu ele,
Zăpada viscolea din ceruri și ne-afundam în ea ca-n ceață,
Pădurea ne era departe, iar viscolul bătea din față,
Dar ochii mamei erau ageri și străluceau ca două stele.

Era puternică și bună, nu se temea de lupi, de moarte,
Pădurea ne-ascundea prin noapte și ne ferea de vântul rece,
Mă-ncuraja să cred că-n viață tot răul tot în rău se trece,
Dar să fii om ca să poți merge întotdeauna mai departe.

Am luat, în spate, cu eforturi, lemnul nostru din pădure
Tăiat adânc, în miezul nopții, de sub pulpana de zăpadă
În așa fel ca pădurarul, în zorii zilei, să nu-l vadă,
Căci n-avea voie nimeni lemnul său din codru să și-l fure.

La ziuă, aveam foc în sobă și-n casă era cald și era soare
Coceam porumb uscat pe plită, priveam, tăcuți, pe geam, afară,
Știam că, după-o iarnă aspră, va fi, din nou, o primăvară
Și în ochii mamei noastre era iarăși plină zi de sărbătoare.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Mă învelesc de frig...

Mă învelesc de frig într-o speranță
cum se-nvelește soba nou zidită
în relieful de faianță
cu focul pururi logodită.

Nu pune mâna peste mine dacă-i vară
căci n-ai să înțelegi nimic
stimată doamnă-domnișoară
din frig.

Ci vino când nu merge nimeni,
când nu avem picioare, vino
dar mai ales când voi fi orb,
lumino.

poezie celebră de din În dulcele stil clasic (1970)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Mihaela Banu

La colegă (După La bodegă de Ion Pribeagu)

Radu bate-n ușă-n grabă,
La Ileana, catul trei,
Iar colega îl întreabă:
Ca să intri, ai temei?!

Radu, cu o reverență,
Pe Ileana ochii-și plimbă
Și uitând de-a sa prudență,
Are mâncărici la limbă.

- Am temei, pe șleau răspunde
Radu, care-i o figură;
Îmi plac formele-ți rotunde
Și te-aș săruta pe gură.

Spre Ileana mâna-ntinse
Cu aplomb, până când soțul
S-a ivit, și-abia-l convinse
C-o făcea pe șugubățul.

poezie de din Din volumul Pași peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela BanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Un om în cetate

un om a plecat
pe un deal
să se culce
turma de oi
privea cum trece, se duce
era frig, era târziu și era iarnă
în lume, în noi și în toate
lumina a încetat să mai curgă
pe cer două stele
uituce și ele
ieri o stea
a căzut în vale
în valea cui
tu asta să spui
pe cer a mai rămas o stea
azi plânge singură și ea
vântul bate și bate
noaptea e neagră
și este atât frig în cetate

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Acasă

Dacă pun pâinea pe geam
chem vrăbiile
să-i ciugulească grâul
Nimeni nu mă vede singur
și de aceea mă ascund
Câte boabe pot fi... de foame
pe o felie uscată de pâine?
Pomul preferat și ultimul
l-am ars la foc de frig
Cenușa o îngrop ca amintire
pe locul rămas gol
Câinele meu credincios
mănâncă carnea
și îmi lasă mie oasele
să-mi fie de bine...
e ultimul meu amic
pe care nu am să-l ucid

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook