variaţiuni pseudopoetice

la-nceput a fost tăcere, până…
la un alt început
când a fost Cuvântul

a aflat asta şi femeia şi
s-a dus naibii pacea galactică
mai târziu
a prins năravul şi bărbatul…
bârfa-i întregită astfel

vântul cară această cremă sus
pe piscuri –
de-ar fi măcar rugăciune… dar nu;
Cuvântul S-a retras în Sine
porunceşte:
«Linişte în sala de mese!»
Atunci
un şmecher a inventat scrisul
Câtă cerneală a risipit umanitatea!?!

V-am trimis mental
dar voi
aţi rămas striviţi de semnul =
femeie – bărbat deasupra păcii…
aşadar
mestec hârtie şi rememorez:
«să fie lumină!» întâia poruncă
Mulţumesc, Doamne, aşa văd
să scriu…
Taci, femeie, însoţeşte-mă
chiar dacă semnul egal
stă mai mult în dreptul tău
bine că… mai am pe cel al mirării
…cine ştie până când!

răsucirea acestor silabe ţine esenţa

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia

Femeia este ceva minunat
În viaţa fiecăruia bărbat
Ea face bărbatului viaţa frumoasă
Chiar şi cu o vorbă duioasă

Şi-n fiecare zi ea este cu el
La bine, chiar şi când e rău,
Ea ştie mereu cum trebuie să facă
Să-i fie bărbatului viaţa dragă.

Femeia-n viaţa fiecărui bărbat
Este ca o rază de lumină
Arde mereu şi niciodată nu se stinge,
Dă numai caldură şi nu frige.

Ea îl iubeşte zi de zi necontenit,
Îl face pe bărbat ca să se simtă iubit
Şi chiar de nu simte iubire, ea
Face ca bărbatului mereu să-i fie bine.

Femeia e ca un vis real,
Un vis ce zi de zi noi îl trăim,
O vezi, dar este greu s-o înţelegi,
O simţi, dar este greu să o atingi.

Şi inima e greu ca să i-o frângi
Pentru că niciodată nu se dă bătută
Pentru că femeia în fiece zi luptă
Chiar şi atunci când nimeni nu vrea s-o asculte.

Ea nu lasă un lucru neterminat,
Gândeşte diferit faţă de bărbat
Şi duce la sfârşit orice început
Chiar dacă are doar de suferit.

Femeie rea pe pămant nu există,
Există doar femeii rău preţuite
Pentru că insuşi cuvântul femeie
E cel mai bun lucru din lume.

Femeia este ca un talisman
Şi peste tot bărbatul doreşte s-o ia
Pentru că ea are grijă de el
Şi îl păzeşte de tot ce este rău.

Curaj femeia îi dă unui bărbat
Chiar dacă nu-i bărbat adevărat,
Şi face din el un învingător
Chiar şi atunci când e pe locul doi.

Nu poţi cunoaşte o femeie cu adevărat
Chiar dacă crezi că multe ai aflat,
Să afli tot despre o femeie
E ca şi cum ar treubui să zbori la stele.

Nici timp nu am avea destul
Ca să cunoaştem un ideal necunoscut,
Ca să cunoşti măcar puţin pe o femeie
Mai bine las-o să te cunoască ea pe tine.

Fară femeie viaţa unui bărbat
E fară sens, el pare neînsemnat,
Aşa că trebuie mereu să le iubim
Să le stimăm şi să le preţuim.

Şi chiar de uneori ele ne par rele
De fapt ele sunt cele mai bune,
Aşa e stilul lor de a ne spune
Că ceva noi am făcut greşit

Sau poate puţin noi le-am iubit
Şi vor să le iubim puţin mai mult,
Să le-aratăm în fiecare zi
Cât de importante pentru noi ele sunt.

Şi ele sunt ceea ce ne-am dorit
Şi nu ne dorim altceva nimic,
Doar timp ca să le putem iubi
Şi să le arătăm tot ce simţim.

Femeia iubeşte-o zi de zi,
În braţe mereu trebuie s-o ţii,
Că daca ea va obosi
Viaţa frumoasă noi nu vom mai simţi.

Şi de aceea trebuie să ştim
Cum să le-alinăm, cum să le preţuim,
Ca nicioadată să nu ne plictisim
Lângă femeia pe care o iubim.

poezie de Serghei Ţurcan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stropi de Cuvânt

Cuvântul nu a fost la început
Doar la început;
Cuvântul va fi la început
Şi la sfârşit.
Primul cuvânt a fost despre ce a urmat,
Adică despre sine.
Primul cuvânt nu a fost ceva de felul:
O, ce minune; ah, ce viaţă; mamă ori au!
Acel Cuvânt suntem chiar noi;
Fiecare om e o literă.
Cuvântul a fost la început.
Ne vom găsi noi locul în el,
Până la urmă!...

poezie de Marius Robu din Aproape alb (2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

poezia…

o altfel de atingere a lucrurilor
un botez în ape noi… aer, lumină
alte agregări de până astăzi
o surprindere din înăuntru spre
oriunde
dar nu întâmplătoare…
să-ţi treacă întreg trupul în
semnul mirării
să te recunoască astfel
cuvintele –
aceasta-i Poezia

* dacă mă căutaţi, aici sunt, sub scoarţa ei –
… ea fiind mai sus, la înălţimea frunţii voastre
sunt întins lipit ca într-o rugăciune totală

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirarea mirării

La iarnă, mulţi dintre noi
Vom fi coperiţi cu Tăcere pe străzi.
Unii doar până la cuvântul Iubire,
Unii doar până la cuvântul Îmbrăţişare,
Unii doar până la cuvântul Sărut,
Unii doar până la cuvântul Uitare, sărmanii de ei.
La iarnă, un tânăr cu chip de nemaivăzută lumină
Se va apropia de mine şi cu ochii sufletului, foarte atent,
Mă va citi.
---Zăpada aceasta, va zice el, prea mirat, cândva, într-un veac
Îndepărtat, mi-a fost tată!
Va zice şi mă va duce acasă la el,
Unde va fi primăvară.
Unde braţele mele vor înmuguri,
Uitând de-ale Tăcerii ninsori.

poezie de Traian Vasilcău (21 august 2018, în vis)
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minte-mă că sunt vultur

Sculptez cuvântul
aşa cum cred că trebuie iubită femeia
un gest dulce
o privire admirativă spre tocul ei
înfipt în inima mea
întinsă pelerină de toreador
un parfum ce -mi ocupă toate cămările simţurilor
şi atunci când vreau să uit...
Sculptez cuvântul meu de poet
după forma ta de chitară
înflorită vibrată
între nopţi când ninge tandru.
Cuvântul nu ştie să mintă ca tine
hai femeie minte-mă că sunt vultur
şi vultur sunt
atingând mereu piciorul Evei
coasta lui Adam
şi spurcatul de şarpe
care m-a lăsat să te văd goală
până în suflet.

Sculptez cuvântul
şi mă pregătesc să devin poetul
din faţa ferestrei tale
femeie.

poezie de Ramona Irimie
Adăugat de Ramona Irimie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie, ah, femeie...

unde ţi-s umerii când
lumea se prăvale
şi tot mai mulţi bărbaţi îţi fură hainele
vocea, rujul, ciorapii
şi se pretind
egală ţie?
unde ţi-e barza?
de ce nu le-o împrumuţi lor
doar aşa
vor înţelege că miracolul
nu stă într-un rol la întâmplare sub cearceafuri
iar iubirea
năprasnica asta de iubire
atât de invocată
şi care te face zee şi umilă
nu stă-n poziţii de stârnit secreţii
.
iubirea nu este un drept
precum nici vreo obligaţie
nimeni nu ştie ce este iubirea
iubirea este barza cu ciocul smuls
turla fără biserică paharul convex
prunci de sticlă confecţionaţi în distileriile infernale
.
nici vinul şi pâinea nu, nu eşti tu
cum nici eu
.
bărbate
unde ţi-e bărbăţia?
pretinzi că iubeşti bărbaţii
dar bărbaţii aceia iubiţi de tine de ce
se îmbracă şi imită femeia
de care pretinzi că tu nu eşti deloc atras?
cum poţi să fii atras de un bărbat care
nu mai vrea să fie bărbat şi
se îmbracă în femeie? măcar să aibă demnitatea să rămână bărbatul
bărbatul iubit de tine
nu îţi dai seama că negi astfel ideea de iubit?...
.
femeie
este numai vina ta
tu ai vrut asta
numai tu ai răsucit sensurile în noi
nu vezi câţi îţi râvnesc calvarul?
.
lasă toţi bărbaţii lumii măcar o zi fără tine
ia-ţi hainele toate şi pleacă
lasă-i goi
.
femeie, nu mai naşte nimic niciodată
zi-le că de acum încolo este rândul lor
apoi
tu să pretinzi
să înfiezi rodul pântecelui lor
lasă laboratoarele să le creeze iubirea
fiindcă ei pretind deja că
i-au aflat formula
/
firesc
firesc a rămas doar ultimul gest
să te zidim Ană cotidiană
şi tu să reînvii chiar şi târziu drept Manole
să ne arăţi cum stă treaba cu barza
care-ţi sfârtecă şi înnobilează
pântecele

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adam şi Eva

Poate că aşa a început totul
îţi înmoi degetele în culoarea roşu
aşa s-a făcut
iar pasărea învaţă să zboare chiar şi cu sânge şiroindu-i din trup
pe
cărărui vechi de brumă
chiar şi pe picioarele tale care merg în neştire ca să caute
mănăstiri curate
şi
bătăia veche de toacă
acum când a rămas doar o tăcere adâncă şi galbenă de s-au prăbuşit toate
cu pumnalul pe o bordură ca şi cum s-ar fi rănit toate ale lumii acesteia
poate doar pasărea să mai ştie
pe unde a trecut prin ce leagăne şi-a lăsat duhul
ori pe unde s-a despărţit pe lângă ce fântâni de lume
să mai treacă
hrăneşte naibii pasărea aceasta altfel
se vor opri ceasurile
după inima ei
acum
liniştită
mai sunt doar câteva cărărui de smochini şi de brumă amestecate în timpurile-acestea
probabil ar trebui să îţi scriu despre bărbat şi femeie
cum s-au întâlnit când era răcoare şi bine în poala pădurii
de unde atâta Adam de unde ar fi Eva pe care o strânge la piept după stânci
ţinându-i sânul cu mâinile crămpoţindu-l cu mâinile mâinile mâinile coapsa jupa dezvelitura ei netedă
dumnezeu a uitat culoarea în pasăre şi nu îi mai dă drumul vreodată
stă cu ghiarele-n ei
pentru că şi el este pasăre şi are un ochi în spatele capului şi cu ochiul acela nu lasă
e
doar
calea
îngerilor
care aşteaptă în spatele furiei care priveşte de departe perechea
va mai curge mult sânge până se va despărţi bărbat de femeie, din pasăre
ca să alerge din nou
întâmpla-se-va din nou atunci atingerea bărbatului
ţinându-i din nou poala rochiei ridicând-o deasupra capului să se dezgolească odată sfârşitului
bărbatul
femeia
ţinându-şi sufletul în mâini fiecăruia
p
â
n
ă
la Eden.

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia mii de ani a fost roabă, până a venit Hristos şi a pus-o în egalitate cu bărbatul sau mult mai sus decât bărbatul - femeia având harisme ce-l pot naşte pe Iisus în sufletul bărbatului şi astfel să-i mărească bărbăţia. Femeii i s-a spus sexul slab, care are nevoie de ajutor! Da, ea cere ajutor ca să te poată desăvârşi pe tine ca bărbat. Dar i s-a mai spus şi sexul frumos! E puţin darul ăsta? Femeie înseamnă "Împărăteasă dăruitoare", pusă pe tron nu ca să domnească, ci pentru a-l admira pe cel ce a avut puterea să o ţină acolo. Femeia, pusă în adevăratele sale valori, începe să creeze şi abia atunci se dăruieşte total, nu convenţional. De asta avem nevoie în căsnicie de o dăruire totală, asta urmărim noi. Marea greşeală este deci că nu se pune în valoare femeia.

citat din Arsenie Papacioc
Adăugat de Dan Nicorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au fost odată un bărbat şi o femeie

Au fost odată un bărbat şi o femeie
Care au păcătuit.
Apoi bărbatul a aruncat toată vina
Pe capul ei,
Iar el, voios, a şters-o de la locul faptei.

Au fost odată un bărbat şi o femeie
Care au păcătuit.
Şi bărbatul a rămas lângă ea.
Pe capul ei şi pe capul lui
S-au abătut o mulţime de lovituri,
Iar oamenii ţipau, " Prostule!"
El avea o inimă curajoasă.

El avea o inimă curajoasă.
Ai vorbi cu el, prietene?
Ei bine, e mort,
Aşa c-ai ratat şansa.
Lasă să fie durerea ta
Faptul că el e mort
Şi şansa ta pierdută;
Altfel ai fi fost un laş.

poezie de Stephen Crane, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluturare

rătăceam într-o lume aşa... cum este ea
nopţile şi zilele se scurgeau pe lângă
până într-o dimineaţă de primăvară când
planeta s-a oprit în ochii tăi, în gestul tău

în clipa aceea m-am născut cu adevărat
în clipa aceea am început să învăţ să merg
de data asta altfel, neatingând pământul sau lucrurile

am început să învăţ să vorbesc, nu prin cuvinte
ci prin toată fiinţa, în apnee sau
respirând dintr-odată tot cerul

tu nu făceai nimic pentru asta
nici măcar pentru setea să-ţi fiu mereu aproape
la tine totul era unic şi perfect

acum, ceva s-a risipit aşa cum rugina
acoperă strălucirea metalului
cum noaptea îşi vâră soarele în sân
şi nu mai ştiu cine am fost, cine sunt

tu eşti probabil într-un loc mai bun
o duci bine sau dai viaţă altor bărbaţi
aşa cum s-a întâmplat mie

şi ce dacă pe mine, pe alţii, ne ucizi astfel
aşa ne ajuţi să înţelegem ceea ce suntem
fluturii clipei opriţi pe buza vasului vieţii, tu

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Stă scris: La început a fost Cuvântul.
Mă şi opresc. Cine m-ajută să fac pasul?
Cuvântul? - Nu pot să-l preţuiesc aşa de mult!
Altfel va trebui să-l tălmăcesc
Dacă de spirit eu ascult.
Stă scris: La început a fost Ideea.
Dar cântăreşte bine-ntâiul rând,
Ca pana să nu fugă, slove goale aşternând.
Ideea e, ce-nfăptuieşte şi creează totul?
Ar trebui să scriu: La început a fost Puterea.
Dar iată că scriind sunt îndemnat
Să nu fac nici aici popasul.
Din ce adâncuri vine şoapta?
M-ajută duhul şi-mi dă sfat.
La început voi pune Fapta.

poezie celebră de Goethe din piesa de teatru Faust (1955), traducere de Lucian Blaga
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naşterea cuvântului

Cine te-a plâns, cuvânt, deasupra frunţii noastre,
ce zeu şi cer şi ce lumină pură,
ce însetare de văzduh, de astre,
ne-a pus amarul, dulcele în gură?

Şi cine ţi-a prelins spre buze undelemnul,
din muguri stors cu teascuri ancestrale,
de unde ţi-ai trimis spre noi îndemnul
de-a trece Styxul umbrelor în zale?

O răzvrătire - ntru rostire, sfântă,
precum a mării, bănui încă sus:
şi ochiu-acela-n hora rotită ca o nuntă,
ivind cuvântul prim - şi nesupus.

Flămândă, gura îl primi, visându-l,
fruct diafan, cu sâmburii-n formare.
Se lumină! Fusese plâns cuvântul,
cuvântul care mistuie şi doare.

Aşa-l aştept, cum s-a ivit – cuvântul,
cum fu prelins din vasele celeste,
ca lacrima venind el, mult-prea-sfântul,
ca semnul născător - şi dătător de veste.

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă nu cer prea mult

- Ce-ai lua cu tine,
Dacă s-ar pune problema
Să faci zilnic naveta între rai şi iad,
Ca să ţii nişte cursuri?
- O carte, o sticlă cu vin şi-o femeie, Doamne,
Dacă nu-ţi cer prea mult.
- Ceri prea mult, îţi tăiem femeia,
Te-ar ţine de vorbă,
Ţi-ar împuia capul cu fleacuri
Şi n-ai avea timp să-ţi pregăteşti cursul.
- Te implor, taie-mi cartea,
O scriu eu, Doamne, dacă am lângă mine
O sticlă de vin şi-o femeie.
Asta aş dori, dacă nu cer prea mult.
- Ceri prea mult.
Ce-ai dori să iei cu tine,
Dacă s-ar pune problema
Să faci zilnic naveta între rai şi iad,
Ca să ţii nişte cursuri?
- O sticlă de vin şi-o femeie,
Dacă nu cer prea mult.
- Ai mai cerut asta o dată, de ce te încăpăţânezi,
E prea mult, ţi-am spus, îţi tăiem femeia.
- Ce tot ai cu ea, ce atâta prigoană?
Mai bine tăiaţi-mi vinul,
Mă moleşeşte şi n-aş mai putea să-mi pregătesc cursul,
Inspirându-mă din ochii iubitei.
Tăcere, minute lungi,
Poate chiar veşnicii,
Lăsându-mi-se timp pentru uitare.
- Ce-ai dori să iei cu tine,
Dacă s-ar pune problema
Să faci zilnic naveta între rai şi iad,
Ca să ţii nişte cursuri?
- O femeie, Doamne, dacă nu cer prea mult.
- Ceri prea mult, îţi tăiem femeia.
- Atunci taie-mi mai bine cursurile,
Taie-mi iadul şi raiul,
Ori totul, ori nimic.
Aş face drumul dintre rai şi iad degeaba.
Cum să-i sperii şi să-i înfricoşez pe păcătoşii din iad,
Dacă n-am femeia, material didactic, să le-o arăt?
Cum să-i înalţ pe drepţii din rai,
Daca n-am cartea să le-o tălmăcesc?
Cum să suport eu drumul şi diferenţele
De temperatură, luminozitate şi presiune
Dintre rai şi iad,
Dacă n-am vinul să-mi dea curaj?

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de CristiB
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

pe vârful degetelor respiraţia ta e un talisman
deşi părul nu-mi curge pe umeri, ci e tuns scurt franţuzeşte
înot cu spatele şi tocurile pantofilor taie podeaua cu înţepătura lor
cei trei paşi înapoi şi crucea lor sunt semnul meu de femeie
umerii tăi mişcători şi pieptul înalt sunt semnul tău de bărbat
între aceste puncte de viaţă atingerea e o biserică
între nişte dansatori care merg pe sârmă
ei se împleticesc aşa cum le porunceşte stăpânul tangoului
femeia ar vrea să facă mai multe mişcări spre cer cu piciorul ei deşuchea
t dar bărbatul îi strânge umărul într-o menghină
şi nu o lasă să plece în lume decât împreună cu el.

poezie de Ruxandra Cesereanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar semnul întrebării e în stare să provoace linişte, după care vine semnul mirării.

citat din David Boia (27 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi de n-ar fi fost...

Şi de n-ar fi fost Eminul, să ne mângâie pe frunte
Cu poemele-i albastre şi cu geniul prins în plete,
Poate, c-am fi fost orfanii limbii noastre,-n nopţi cărunte
Azi, orbecâind prin neguri printre vise violete.

Şi de n-ar fi fost Cuvântul, prins în dragostea lui mare
(Fericit a fi şi pâine, dar şi apă cristalină),
I l-am fi trimis din raiuri, flori de câmp la cingătoare
Cu mireasmă de altare, irizări de opalină.

Şi de n-ar fi fost Poemul, inimă de Românie,
Sângerând de dor de codri şi de zbor până la stele,
Am fi inventat Poetul, să ne cânte-n poezie
Cu vioara lui Enescu, Rapsodia în atele.

Şi de n-ar fi fost!... O, Doamne, ce săraci treceam prin viaţă,
Neştiind ''iubi în taină'', ''printre stânci din piatra seacă''!
Te-aşteptăm, din nou, Emine, printre zorile de gheaţă,
Să ''răsai asupra noastră'' şi de dor să ne mai treacă!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când un bărbat intră într-o femeie

Când un bărbat
intră într-o femeie,
ca un val muşcând plaja,
iarăşi şi iarăşi,
şi femeia îşi deschide gura de plăcere,
iar dinţii ei strălucesc
sclipind ca alfabetul,
Logosul se iveşte şi mulge o stea,
şi bărbatul
înăuntrul femeii
leagă un nod,
astfel încât ei nu vor mai fi
niciodată separaţi din nou,
şi femeia
se urcă într-o floare
şi-i înghite nectarul,
şi Logosul se iveşte
şi le dezleagă râurile.

Acest om,
această femeie,
cu foamea lor îndoită,
au încercat să atingă inefabilul
de dincolo de draperiile Zeului
şi pentru un scurt moment au reuşit –
numai că Zeul
în perversitatea lui
dezleagă nodul.

poezie de Anne Sexton, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai târziu în seara asta

Aştepţi până mai târziu
până mai târziu în seara asta
Aştepţi până mai târziu
până mai târziu în seara asta
Băiatul acela nu ţi-a aruncat niciodată măcar o privire
Nu a încercat să te cucerească
Se îmbracă după cum îţi imaginezi tu,
e înalt şi mândru
E mereu prezent
în gândurile tale
Zi şi noapte
Iar tu aştepţi până mai târziu
până mai târziu în seara asta
Aştepţi până mai târziu
până mai târziu în seara asta
Iar tu aştepţi până mai târziu
până mai târziu în seara asta
Aştepţi până mai târziu
până mai târziu în seara asta
pentru că seara vine mereu.

cântec interpretat de Pet Shop Boys
Adăugat de Oana- Manuela Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din Cuvântul Tău

Doamne, ştiu că dincolo de toate
Dincolo de ceruri şi pământ
Dincolo de tot ce nu se poate
Eşti acolo, Doamne, în Cuvânt.

Dincolo de ce-aş putea eu crede
Dincolo de ce-aş putea eu şti
Dincolo de tot ce nu se vede
Eşti doar Cuvântul şi a fi.

Din Cuvânt ni s-a născut iubirea
Din iubire s-a născut Isus
Prin Isus s-a săvârşit zidirea
Şi prin el la Tine ne-ai adus.

Astfel ai creat o-ntreagă lume
Din Cuvântul Tău de la-nceput
N-a fost chip şi nici n-a fost un nume
Dar L-ai pus în noi când ne-ai născut.

Doamne, ştiu că dincolo de toate
Dincolo de ceruri şi de hău
Dincolo de tot ce nu se poate
Este un Cuvânt, Cuvântul Tău...

poezie de Adriana Cristea (27 decembrie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nevoia de cuvânt

la început a fost cuvântul, şi era atât de singur încât s-a despărţit în silabe
cea de sus s-a numit cer şi rai şi nori şi vânt şi ploaie şi absent
iar cea de jos s-a numit pământ şi iad şi umbră şi tărie
şi pentru că mai rămăseseră sunete
a zidit omul cu toate florile şi toate animalele
dar omul era singur, nu avea cu cine să vorbească
şi atunci, din unu a făcut doi şi femeia a strâns cuvântul la sân
şi cuvântul nu a mai plâns. a suspinat doar
şi a crescut fără teamă de întuneric, de ură, de micime
dar toate acestea şi-au dat mâna şi i-au pus gând rău ţintuindu-l
în cea mai neagră tăcere
iar cuvântul a murit şi a înviat
pentru că omului îi era greu fără de cuvânt
şi cuvântului îi era greu nerostit
mâna care mângâie, umărul care sprijină, gura care suspină
sunt demne de umbra şi duhul cuvântului
iar frazele se înlănţuie scriind toată istoria lumii
în aceleaşi eterne cuvinte
de început

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!