Contemplaţie anulată

trecute unele gânduri
se topesc printre degetele soarelui
încă nedesprinse de penumbre altele
se grăbesc şi vin foşnitoare frunze spânzurate de ramurile copacilor
altele stau încordate
până dispar înecând într-o baie de sinceritate
umbre veştede ce târăsc aduceri-aminte
în care se insinuează
treptat
liniştea
de parcă doar ea ar şti inutilitatea caritaţilor

ceea ce îmi părea real nervurile minuscule rădăcini
se aşază cuminţi pe podeaua rece de pământ
ca şi cum totul a fost spus
ca şi cum n-ar fi încercat zborul
nu mai pot contempla acum frunzele mor în zigzaguri
şi-i atâta tăcere

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum e generaţia frunzelor, aşa e şi cea a oamenilor. Frunzele, pe unele vântul le risipeşte la pământ, pe altele le produce pădurea când vine anotimpul primăverii. Tot astfel şi generaţiile de oameni: unele se nasc, altele sfârşesc.

citat din Homer
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dimineaţă până seara, şi noaptea, frunzele cădeau întruna. Unele mai repezi, altele mai domoale, legănându-se în aer ca o aripă de fluture, aninându-se de ramuri ca cerând ajutor; numai într-un târziu, dându-se învinse, cădeau, îngropându-se între celelalte. Într-o dimineaţă se sperie. În tot copacul rămăsese numai ea! Ramurile goale se loveau unele de altele, tremurând ca de frig. Deasupra, cerul cu nori greoi ca de bumbac; în largul lui, stoluri întregi de păsări plecau în şir; atunci băgă de seamă că şi cuiburile rândunelelor rămăseseră goale.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Frunza
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

El încă mai crede

că mă voi plimba zilnic
printre hologramele din camera sa
că degetele mele
înmuiate în vopseaua rece
vor picta zidurile şi mobila şi oglinda
că voi tăia cu braţele amândouă
aerul tânăr din balcon
că mă voi ascunde
să nu stârnim bănuieli
că vom putea vorbi
despre fericirea ocazională

el încă mai crede
că seara îşi va pune păpuşile de sticlă
în cutia preferată
şi vom râde la nesfârşit
că sângele va curge
pe podeaua lustruită
de o femeie oarecare
că ne vom tatua păuni pe abdomene
că ne vom simţi teribil de bine
în tăcerile noastre

el încă mai crede toate astea
şi încă multe altele
dar pereţii din camera lui
vor îmbătrâni de atâta alb

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Departe de lumină, aerul devenea mai aspru şi mai rece şi mai plin de miasme. Unele erau dulci, altele erau iuţi şi neplăcute, altele parcă aveau un parfum tare, de femeie. În locurile atinse de raze, din covorul de frunze se ridicau în văzduh fuioare subţiri de abur, asemenea unor stafii.

Eugen Ovidiu Chirovici în Hoodoo Creek (mai 2011)
Adăugat de Oana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri

Roiuri de gânduri
îmi zumzăie în minte.
Gânduri de bine,
gânduri despre mine,
despre tine,
despre lume.
Unele îmi dau aripi,
altele mă inspiră.
Unele mă încântă,
altele dezamăgiri îmi înşiră.
Într-un moment de elan suprem
îmi stabilesc priorităţile
şi fac să roiască
toate gândurile
care ar putea
să-mi stăvilească entuziasmul
de a trăi,
de a iubi,
de a fi EU.

poezie de Carmen Munteniţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vocalize autumnale

în eufonice adieri
pereţii camerei deşiră mătănii
aud toamna cum pleacă în toate desprinderile
construind sunete din frunze
altele decât cele de ieri în vârtejuri palide
una cu hazardul şi porumbele coapte
îşi va continua jocul
până când
debarasată de vânt
nici ultima frunză nu mai face nimic
copacule copacule ce pot face eu
cu atâtea frunze îngălbenite aproape de perna mea
ce vei face tu vântule
cu cele care stau agăţate de gol
toamna se va aşterne în curând ca o ninsoare roşiatică
pământule tu ce vei face
cu atâtea culori ce vor pieri pe trotuare
lipite de toţi pantofii
prin ploile întrezărite printre copaci înalţi până la cer

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ochii din cer

Stau cu ochii la cer
Si-mi privesc gândurile:
Poezia este acel gând al meu
Care m-a parasit
Ca sa locuiasca în cuvinte.
Alte gânduri se desprind de mine
Si se ascund în culori.
Pe altele nu pot decât
Sa le las chiar eu libere,
Sa alerge prin paduri
Sau pe pajisti cu flori.
Unele gânduri sunt
Atât de legate de cifre
Ca numai între cifre se simt bine
Si au sens doar înghesuite
Intre hârtii, în dosarul cu sine.
Am si o multime de gânduri
Care se nasc si ramân în carti,
Se încolacesc pe gândurile autorilor
Si stau cuminti între coperti,
Reîntâlnindu-ne doar când le rasfoiesc
Stau cu ochii la cer
Si-mi privesc gândurile:
Le fortez defilarea chiar si celor
Care pot locui doar în mine,
Unele au propria lor stralucire
Si sunt înconjurate de aripi stravezii-
Efemeride ce se-aprind haotic
Si se topesc cât ai clipi,
Fara sa adauge o noua lumina,
Fara sa tulbure, fara sa aibe vreo vina.
Altele însa înnegresc cerul,
Stol de pasari în zig-zag, sfâsietoare,
Dar atât de ale mele si ele
Incât, daca nu l-as întelege, l-as urî
Pe vânatorul din mine
Care le curma zborul, de rusine.

Stau cu ochii la cer,
Incrâncenata în efortul
De a-mi privi gândurile,
Golita de gânduri înafara de unul,
Acela de a-mi privi gândurile: toate, toate.
Si încet, ochii mi se muta în cer
Iar de acolo, de sus,
Nu mai zaresc nimic decât o fila,
Desprinsa de vânt dintr-o carte:
Jumatate imaculata,
Scrijelita de gânduri-cuvinte cealalata jumatate.

poezie de Marina Samoilă
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunze decadente

Frunze frumoase, frunze decadente,
Semănaţi tot mai mult cu oamenii,
Toamna.

Atât de frumoase, atât de uscate...
Atât de concrete, de mohorâte, de singure,
Bântuiţi toamna cu zgomote incerte.
Frunze care nu suportă iminenţa,
Frunze rebele, frunze imorale, frunze ipocrite,
Frunze abandonate,
Semănaţi prea mult cu oamenii,
Toamna.

Frunze nătângi, frunze vremelnice, frunze nebune,
Vă împreunaţi, vă despărţiţi,
Vă agăţaţi cu disperare de un frunziş,
De o acuarelă, de un fior,
De gardul bisericii,
De crengi, de înalta societate,
De o epocă desuetă,
Care nu vrea să vă mai vadă!

Vă îmbătrâniţi unele pe altele,
Vă ofiliţi unele pe altele,
Vă înmormântaţi unele pe altele
În noroaiele de la marginea oraşului,
De la marginea societăţii,
În mocirla ternă a culorilor politice,
În bălăriile ideologiilor nedesluşite
De la periferia istoriei,
În groapa comună de pe marginea drumului.
Vă zvârcoliţi în pustiul vântului
Care oricum aduce cu înfiorare iarna,
Vă hăituiţi într-un haos din ce în ce mai concret,
În goana nebună spre o voluptate efemeră.

Frunze frumoase, frunze decadente,
Semănaţi tot mai mult cu oamenii,
Dintr-un peisaj impresionist, mult prea întârziat.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liniştea de la zece

Liniştea de la zece
vine şi trece mai departe
prin aerul rece.
Pleacă şi vine
prin fereastra nopţilor albe
care nu se închide prea bine.
E caldă,
tăcută,
cu aripi cusută...
Doar e de la zece
şi trebuie să urce, să adulmece,
să se strecoare printre ghivece,
să nu se împiedice, să nu se înece
în marea de gânduri întâlnită în drum
de la începuturi
şi până acum...
La mine poposeşte mai mult
căci ştie că mă feresc de tumult.
Mă înconjoară ca un pled de lână pufoasă
mă face să mă simt bine în casă,
aproape că mă copleşeşte
cu atenţia-i insistentă,
aşa de mult mă iubeşte...
De multe ori o trimit la plimbare,
dar nu vrea să plece,
stă cu mine pe margini de suflet
şi-mi îngână în tăcere un cântec,
mă atinge din când în când,
vrând parcă răspuns,
mai ales atunci când dau semne de plâns...
O atingere moale, uşoară,
parcă ar fi a unui alt suflet
ce zboară,
căutându-şi şi el liniştea
şi din pură întâmplare,
a ajuns tocmai în casa mea.
Liniştea de la zece
vine şi trece,
trece şi vine
prin fereastra nopţilor albe
care nu se închide prea bine.

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O tăcere

când regulile nu sunt importante, în camera cu lucruri
ude
stau cutii de carton desfăcute şi
altele nedesfăcute ca nişte geamuri cu gratii şi sticlă spartă

în timp s-au strâns multe
unele... nu
altele sunt bătăi de aripi lungi şi umbre ca nişte pete lăsate pe pânze
într-un fel e bine - nu este uşă să lase lumina să'ncurce
cele nespuse
iar tu te desfaci cu mâinile printre gratii
în timp ce fiecare trece grăbit, un celuloid rulat înapoi-înainte
pantofii, cureaua de piele neagră, pardesiuri, ploaia cu puncte şi dungi, piatra prinsă de ciment ca'ntr-un frig
tăcerea şi sfori tăiate de încheieturi
apoi o privire scurtă de pasăre, o linie ascuţind umbrele

nu mi-ai spus, de ce ai fi spus când nici tu nu ştiai
credeam că povestea începe de-abia, dar tu o sfârşeai
cu genuchii ţinându-ţi inima ca într-o covată, nu te-am înţeles şi tăceai şi tăceam
creionul cu care măsurai punctele zăcea într-o parte
şi alb ochiul tău (apusul)

trecutul, picioarele goale, murdare lăsând urme'n noroi
oricâte lanţuri şi reguli şi scânduri de vopsea scorojite
o coajă de ou şi un bec încâlzit de lumină când
stâncile ridicate pe umeri cresc, iar
în spate pe bănci separate cu clape apăsate de ceea ce pare menit să se întâmple
(el) tace
şi neînţelesurile noastre mărunte
stau
ziduri, colţuri, clădiri înalte şi strânse şi haine
prinse de uşă pe cuiere de umbră cărămizile sparte şi peste toate
urme de sânge

poezie de Petru Teodor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duioşia unei singure flori

e ceva ce nu-i în nicio carte.
liniştea unui loc neînşelător
unde paradisurile nu sunt mincinoase
acolo regrete şi locuri în care ai mai fost
dispar din memorie
vine o zi
când te surprinzi că exişti
şi primăvara poate fi actualizată chiar în zi de iarnă
într-o inimă cu resurse de statornicie
şi când mă gândesc
totul ţine doar de măiestria echilibrului
în mersul pe sârmă e îndeajuns
duioşia unei singure flori
pentru a tămădui toate rănile

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O tăcere

când regulile nu sunt importante, în camera cu lucruri
ude
stau cutii de carton desfăcute şi
altele nedesfăcute ca nişte geamuri cu gratii şi sticlă spartă de la fostele lucruri

în timp s-au strâns multe
unele... nu
altele sunt bătăi de aripi lungi şi umbre ca nişte pete lăsate pe pânze
într-un fel e bine - nu este uşă să lase lumina să'ncurce
cele nespuse
iar tu te desfaci cu mâinile printre gratii
în timp ce fiecare trece grăbit, un celuloid rulat înapoi-înainte
pantofi, curea de piele neagră, pardesiuri, ploaia cu puncte şi fructe, piatra cu sângele ei bătătorit
tăcerea şi sfori tăiate de încheieturi
apoi o privire scurtă de pasăre, o linie ascuţind umbrele

nu mi-ai spus, de ce ai fi spus când nici tu nu ştiai
credeam că povestea începe de-abia, dar tu o sfârşeai
cu genuchii ţinându-ţi inima ca într-o covată, nu te-am înţeles şi tăceai şi tăceam
creionul cu care măsurai punctele zăcea într-o parte
şi alb ochiul tău, apusul

trecutul, picioarele goale, murdare lăsând urme'n noroi
oricâte lanţuri şi reguli şi scânduri de vopsea scorojite
o coajă de ou şi un bec încâlzit de lumină când
stâncile ridicate pe umeri cresc coloane şi arcade inexistente, iar
în spate pe bănci separate cu clape apăsate de ceea ce pare menit să se întâmple
şi neînţelesurile noastre mărunte
stau
ziduri, colţuri, clădiri înalte şi strânse şi haine
prinse de uşă pe cuiere de umbră cărămizile sparte şi peste toate
urme de sânge

poezie de Petru Teodor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate femeile sunt nişte flori. Dar unele sunt minunate flori de trandafiri, de orhidee etc., altele sunt flori de paie; unele sunt flori parfumate, cu parfumuri îmbătătoare, altele n-au niciun parfum; unele sunt flori sensibile de mimoze, altele sunt floari carnivore...

aforism de George Budoi din Femeia de la A la Z în Aforisme, Epigrame, Poezii, Pamflete şi Satire (1 aprilie 2021)
Adăugat de Gheorghe BUDOI
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când un om fără putere infinită vrea să reformeze împărăţia şi să o desăvârşească, este evident că nu va reuşi niciodată. Împărăţia este asemenea unui potir divin, pe care omul singur nu are puterea să îl modeleze. De încearcă să-l şlefuiască, îl strică; de vrea să-l însuşească - îl pierde. Printre fiinţe, într-adevăr unele merg în frunte şi altele le urmează, unele sunt puternice, altele slabe, unele înaintează, altele se opresc. Iată pentru ce, când conduce împărăţia, înţeleptul lasă la o parte luxul, orgoliul şi vanitatea celui îmbătat de puterea efemeră.

Lao Tse în Tao Te King, 29
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căci mersul vieţii e departe de a fi numai fapta noastră, ci este produsul a doi factori: a şirului întâmplărilor şi a şirului hotărârilor noastre, care se ţes unele în altele şi se modifică unele pe altele.

citat celebru din Arthur Schopenhauer
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Discutând despre sexul îngerilor

niciodată primăvară n-a fost parcă mai frumoasă
plină de vorbe suculente, încărcate de sens
dar dacă stau şi mă gândesc
nici eu nu am toate vorbele cu mine
unele au rămas în urmă, altele s-au pierdut pe drum
şi nici cele care m-au urmat nu se simt prea bine

oare cum aş putea rezuma o discuţie care nu a avut loc
între două persoane care s-au transformat în umbre
şi caută cu disperare răspunsuri?

retrăieşte trecutul mi-ai spus
căci vei găsi toate răspunsurile la întrebări
şi-atunci m-am afundat în apele lui tulburi
până când plămânii mei au explodat
cerându-şi porţia de libertate
revenirea în mizeria zilei anoste e dureroasă
şi duce la pierderea echilibrului
la revedere am spus
întorcându-mă din pragul uşii
şi zâmbind, am lăsat să plutească o incertitudine:
îngerii nu au ce să facă cu el
priveşte mai bine Calea Lactee

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dispui de ceea ce ţi s-a dat. Ceea ce nu ţi s-a dat te aşază în coordonate proprii, prin dimensiunile dorinţelor.

citat din Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul dintre ziduri

mă aşez pe prima treaptă a scării
înălţător îl socotesc primul pas
un monolog despre mine o ieşire din timp
altfel scara coboară nu vine spre în sus
nu-i făcută să fie de capul ei

deschid caietul cu însemnări la-ntâmplare
citesc din propriile versuri fiinţelor misterioase
prinse între ziduri
ele ştiu să asculte pe-ndelete
de la zidire

văd ce-i acolo în umezeală şi în întuneric
o lume vie în care
minunile nu durează numai trei zile
(n-am spus mai devreme
casa mea are ziduri duble
între ele ca un fagure o pernă de aer se lăfăie în voie)
stau aproape cu urechea de zidul neted ca o coală de hârtie
aud cum se strâng unele în altele minusculele vietăţi
ce nu aşteaptă nimic doar înfulecă aerul
hulpave să respire

în poemul dintre ziduri se făcuse ziuă
se deschisese al treilea ochi
şi totul s-a întâmplat brusc când am văzut crăpătura din zid
pe care nimeni nu putea s-o vadă

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dispui de ceea ce ţi s-a dat. Ceea ce nu ţi s-a dat te aşază însă în coordonate proprii, prin dimensiunile dorinţelor.

aforism de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâmplări dinăuntru

Sunt lucruri pe care nu le spunem până la capăt, din lipsă de timp, din lipsă de curaj, din lipsă de noi înşine
Sunt lucruri care mor în noi de dimineaţa până seara şi habar nu avem ce sunt şi ce pierdem

Când dormi toate continentele de pe pieptul tău se apropie încet, încet, unul de altul
Ca în urma unui cutremur care are loc la mare adâncime şi care nu se resimte la suprafaţă
În corpul tău mor dinozauri, dispar specii, apar altele, toate fricile, toate iubirile se apropie
Unele de altele, îşi ramifică rădăcinile până cuprinde tot, se îmbină într-o formă de relief nouă
Privesc cum dormi dus departe şi totuşi atât de aproape încât îţi pot modifica cu degetele
Forma inima, forma gândurilor friabile prin mâna mea cleioasă ia fiinţă un vas de lut
În care îmi pot pune în siguranţă tăcerea şi mai ales iubirea, dau drumul iazurilor
Şi peştii îţi sar până aproape de tavan, liberi de ţărm, cumva fericirea izbucneşte
Dintr-o bucată de pâine pe care un câine o târăşte prin praf, e o nebunie de nedescris
Şi tu dormi, la toate răscrucile e pus semnul pericol de moarte, să-ţi ţină simţurile ascuţite
Niciodată nu eşti singur şopteşte semnul de fiecare dată când treci, de fiecare dată când trec
Toate săgeţile le pun în teacă, îmi fac loc în tine ca un copil fugit de acasă, liber de ţărm
Adorm şi eu în peştera asta rece unde se aude doar sângele picând din eprubetă

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!