Început de iarnă

Dansează calm în vântul rece,
Acoperă păduri şi dealuri
Nedesluşiţi fulgi în valuri
Seninul zilei îl vor trece;
Uitată luna se ascunde,
Lumina ei prin nori pătrunde

Feerie-n pragul înserării
Uimeşte ochii-n largul zării,
Lătrat de câine-n depărtare
Goneşte ciorile-n cuibare,
Iubiţi-n parc se-mbrăţişează,
Legaţi pe viaţă se visează,
Omătul creşte tot mai mare,
Revine iarna pe hotare.

Decembrie-i lună divină,
E timp ca nea din cer să vină.

Nămeţi-n şiruri hibernale,
Efect de vânturi infernale
Albesc grădini în deal şi-n vale.

acrostih de Ioan Friciu (2018)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea de vară

Obosit de-o zi toridă,
Soarele a asfinţit;
Este linişte divină,
Totul pare adormit.

Din nori luna se arată
Mare şi strălucitoare,
Făcând noaptea să apară
Mai frumoasă ca oricare.

Luna-n ceruri se răsfaţă
Ca o zână din poveşti,
Prinsă cu un fir de aţă
De-nălţimile cereşti.

În lumina-i argintie
Liniştea pare deplină.
Greierii, în simfonie,
Strică liniştea divină.

Deodată vântul bate,
Mişcând frunzele de plop,
Parcă vrând să ne arate
Cum merg caii în galop.

Sus în deal, la nea Ilie,
Urlă-un câine-n disperare,
C-a uitat la el să vie
Să-i aducă de mâncare.

Mai la vale, nu departe,
Doi cocoşi s-aud cântând,
Anunţând că-i miez de noapte,
Ori că zorii vin curând.

poezie de Adrian Timofte din Versuri (2013)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cad fulgi ca într-un vis...

Dincolo de fereastra toamnei
cad fulgi ca într-un vis
iar soarele se pierde printre nori,
ca un visător ce trece,
prin oglinzile timpului
steluţe albe
se aştern peste pământul umed
vântul cu atingerea sa rece şi uşoară
priveşte spre mine din neant
ridicând braţele spre cer
poartă parfumul dimineţii
pictând razele soarelui
pe pragul zilei
rătăcesc visele iernii
cu delicateţea sa magică
şi îmbrăţişarea calmă
în lumina lunii se aprinde depărtarea
sub întunericul senin al nopţii
din marginea pădurii
se aude glasul cristalin al unui cerb
cu ochii pătrunzători şi luminoşi
de o frumuseţe neobişnuită
ecoul răsună ca un clopot al iubirii
pe cărare zăpada se aşterne
ca un covor alb şi nou.

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aştept să se nască

M-am născut pe drumul nesfârşitelor ape,
căutând izvorul sufletului meu,
cu furtuna m-am înfrăţit la greu
croindu-mi drum
spre ţelul hărăzit.
Paşii mă poartă pe poteci neumblate,
prin păduri seculare la poalele nopţii
urmărit de propria-mi umbră
sub razele albe de lună.
Şoapte sălbatice răsună-n auz
oprindu-mi răsuflarea
şi ascult...
sus, constelaţii s-aprind
în şiruri infinite şi reci
şi jos, vântul îngheţat îmi şopteşte
s-ascult tânguitul jalnic din beznă.
Mânaţi de vânturi pribege
nori negri se adună
grăbesc paşii spre casă,
spre satul din vale
străjuit de poeme.
În vatra stinsă şi rece
aprind o rază de speranţă;
aştept să se nască
cel ce s-a mai născut odată.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânturi

Vălătuci de nori plutesc
Alungaţi de vânturi reci,
Nordice furtuni pornesc
Turbion cu cu frunze seci;
Urcă-n valuri în văzduh
Rugile la Sfântul Duh
Iarna aspră o-mblânzesc,
Luminează şi-ncălzesc;
Este tot ce îmi doresc!

Iarba moare sub zăpadă,
E-ngheţată de urgie,
Retezată-i ca de spadă;
Naşte-un vifor în câmpie,
Iară-i ziua-ntunecată,
Iarăşi vine noaptea-ndată...

acrostih de Ioan Friciu (2018)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stol de porumbei-
firimituri de pâine
pe banca din parc.
*
Desţelenire-
pe arătură cioara
nerăbdătoare.
*
Alunecând lin
sus luna jumătate-
seninul nocturn.

haiku de Ioan Friciu (2022)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

HIDOŞII NORI CU FEŢE DE BALAURI AU ÎNGHIŢIT SENINUL

Hidoşii nori cu feţe de balauri au înghiţit seninul
Vărsându-şi peste noi cu patimă şi ură tot veninul,
O mare este totul între munţi şi verzile câmpii
Şi tot e înnecat în ape, c-aşa s-a răzbunat Divinul.

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când soarele apune

Atunci când soarele apune
Într-un sfârşit de luna mai,
Oamenii buni să se-adune,
Bucuroşi, într-un colţ de Rai!

Să vadă vişinii în floare
Purtând rochii de mireasă,
Când pe-a cerului culoare,
Curcubeele se lasă!

E protecţia divină
Ce-ntr-un semicerc se-arată,
Cu un zâmbet de regină,
Pe cupola ei bombată.

Da cât suferă pământul...
E permanent exploatat,
Arşiţa, gerul şi vântul,
De-atâta timp l-au maltratat!

Dar e umil şi rezistent
Şi ce vremuri o să vină...
Dar cel mai sadic oponent,
Îi e omul cel cu vină!

Oamenii nu se potolesc...
Dar se miră toată lumea
Când unele dealuri pornesc
Şi vin la vale aiurea!

Când se-nfurie pământul
Ne-amintim de-a lui candoare,
Cutremurul, apa şi vântul,
Schimbă a vieţii culoare!

Inocenţa e furată!
De ce lipsesc cei şapte ani?
Moralitate-a e uitată,
Şi transformăm totul în bani!

Când soarele ne-ndrumă,
Pământul ne dă bucate...
Dar unii prea mult consumă,
Deşi ne dă pe săturate!

poezie de Arpad Toth
Adăugat de Galaxy
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oriunde vei fi mă vei iubi

În orice depărtare te-ai ascunde
Te voi aduce mai aproape.
De ochii mei nu vei scăpa niciunde!
Ei sunt şi-n ceruri sunt şi-n ape.

În orice depărtare te-ai ascunde
Îmi vei simţi aproape pasul.
În mintea ta mereu eu voi pătrunde
Şi-ai să-mi auzi în noapte, glasul.

În orice depărtare te-ai ascunde
La mângâierea mea tu vei gândi
Şi nu vei mai găsi niciunde
O mână să te poată ocroti.

poezie de Ioana Voicilă Dobre
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Testul de rezistenţă

vântul bare năprasnic se cutremură plopii
eu stau ascunsă-n casă muzică ascult
pe internetul magic de artişti mă apropii
visez cu ochi deschişi la superbii, exult.

lapoviţa se aşterne pe întinderea vastă
iarna s-a apropiat cu sufletul ei rece
crizanteme degerează simt crunta năpastă
fumul peste grădini ca norul vâscos trece.

privesc pe fereastră cum arborii îndură
vremea aspră ce le intră sub scoarţă
învaţă să reziste căci energii procură
prin rădăcini adânci cu mari pofte de viaţă.

nu poartă prin sevă nici un pic de ură
visează primăvara când blândă îi răsfaţă.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul ierbii

Iarbă verde-nrourată
Aştepţi cosaşii să vină,
Nu mai vrei să fii brumată
De toamna rece şi meschină.

În nopţile cu lună plină
Parfumate flori te-mbată,
Iarbă verde-nrourată
Aştepţi cosaşii să vină.

În zorii zilei tulburată
De prima rază de lumină,
Tu rămâi îngândurată,
Firu-ţi plânge şi suspină

Iarbă verde-nrourată.

rondel de Ioan Friciu (23 septembrie 2015)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste de iarnă

Presară iarna lacrimi dalbe peste pământul îngheţat,
Acoperă cu flori de gheaţă ferestrele şi-ntregul sat.
Pe dealuri ea aşterne neaua cu străluciri ca de mărgea,
Copacii îi îmbracă-ndată în mantie de catifea.

Iar vântul intră-n jocul iernii şi viscoleşte fulgii toţi,
Cu veselie îi adună pe toţi copiii pe la porţi.
Ei vântul îl aleargă-n vale şi fulgii-i prind din zborul lor,
Apoi se tăvălesc râzând, pe-al iernii drag şi alb covor.

Iar iarna se înveseleşte şi-n jocul lor cu drag se prinde,
Din ceruri cerne iar ninsoare, ce lumea-ntreagă o cuprinde.
Din râsul pruncilor ea face pentru văzduhuri zurgălăi,
Ce-n nopţile de vifor pline suna-vor vesel peste văi.

În jocul iernii intră seara ca o măicuţă obosită,
Ea linişteşte copilaşii şi-n case-ndată îi trimite...
Iar iarna ca s-o pedepsească trimite crivăţul hapsân,
I-acoperă pe boltă luna cu norii ei ce-aduc furtuni.

În case-acum e cald şi bine, copiii s-au culcat de mult,
Afară singur vântul bate, cu inima-mi eu îl ascult...
Mă ninge-n suflet cu fantasme, iar vântul vieţii mă îngheaţă,
Doar inima-mi e încă jună şi desenează flori de gheaţă.

Presară iarna lacrimi dalbe peste-al bunicilor mormânt...
Mi-e dor de –a lor sfântă poveste, mi-e dor de-al lor blând, drag cuvânt...
Pe dealuri se aşterne neaua şi ninge-n suflet cu poveşti,
Curând la noi va veni Moşu... colindători pe la fereşti....

poezie de Gabriela Munteanu (8 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uragane

Smei cu limbi de foc prin nori se svârcolesc,
Demonii setoşi sorb apa din ocean;
Alizee se transformă-n uragan,
Ţărmurile mor sub apele ce cresc.

Pare-se că ruga către zei e-n van,
Oamenii sunt răi, ei nu se mai iubesc,
Dar a cere milă nu mai contenesc
Şi calvarul le revine an de an.

Crude zeităţi s-aruncă în valuri
S-ajungă în miezul Terrei şi-n nadir,
Despoţi stăpânitori acelor locuri,
Când a lumii viaţă-i prinsă de un fir.

A trăit planeta ani... milioane-n şir,
Nu mai fie uragane, doar zefir!

sonet de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi

mi-e dor de o mare
acolo, departe-departe, de zare
pierdută în marea depărtare
mi-e dor de năvalnice valuri, de cerul senin
îmi este dor de lumina divină
mi-e dor să plutesc
lângă fraţii mei, albi şi puri pescăruşi
peste ţărm, peste valuri şi stânci
mi-e dor de nebunia ce ţipă aprig în mine
vreau sa fiu cel ce liber aleargă
pe mare, prin vântul nebun
să urlu la stele, să alerg printre ele
sus-sus să mă avânt
departe de ăst pământ
dar, aripile's frânte
cad, mă zdrobesc de lume, de toate
aici, pe ăst tragic pământ

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ramuri de arţar-
zărindu-se seninul
zilei de toamnă.

haiku de Ioan Friciu (2022)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrem Lumină, Doamne!

Luminează-mi calea, Doamne,
Bezna cruntă să dispară,
Primăveri să-mi faci din toamne
Şi lumină-n suflet, iară.

Luminaţi la minte fie
Toţi cârmuitorii lumii
Ce vor pace, armonie,
Pe ceilalţi, Te rog, adu-mi-i!

Curgă valuri de lumină
Din hotare în hotare
Peste-acei ce au o vină
Că-i atâta dezbinare.

Să privească-n depărtare
Cum se-apropie de glie
Raza de lumină care
Ne-o uni pe veşnicie.

Lăcomia să dispară
Dar şi vechile imperii,
Liniştea s-ajungă-n ţară
Prin Lumina Învierii.

N-o să moştenim Pământul,
Când momentul o să vină
Vom ajunge la Prea Sfântul,
Unde-i veşnică lumină!

poezie de Vasile Larco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna rece

Fiorii reci mă-nvăluie tacit,
Rămâne-n urmă calda vară,
Urgii de toamnă-ncep s-apară,
Nori cenuşii pe cer s-au bulucit;
Zăpada primă va să cadă,
E timpul iernii să se vadă.

Vor fi şi vânturi aspre-n cale,
Elice-n vârf de par s-or învârti
Şi frunze veştede se vor roti
Trecând în trombe verticale;
Elegiace ciripiri în crâng
Duios în inimi păsăreşti se frâng,
Ecouri triste vin din vale...

acrostih de Ioan Friciu (2018)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când marea...

Când marea turbează de valuri împinsă
Şi-şi scutură coama de spume şi vânt,
Cînd nori-alung ziua din lumea cea plânsă,
Când tunete cânt,

Atunci printre nouri, prin vânt şi prin unde
O rază de aur se toarce uşor
Şi-n fundul sălbatec al mărei pătrunde
Prin vânt şi prin nor.

Ce caută raza din ceruri venită,
Din galbena steauă ce-aleargă prin cer,
Ce caută-n mare, în noaptea-i cemită
Und' razele pier?

În fundul cel umed al mărei turbate,
În lumea-i noptoasă, în sânu-i de-amar,
Luceşte o steauă în piatră schimbată,
În mărgăritar.

E-amantul a stelei ce palidă trece
Şi-aruncă prin nori a ei rază de nea,
E-amantul căzut dintre stele, ce rece
În mare murea.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1869)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

ÎNFLORIT-AU PORUMBARII ALB PE DEALURI (Rubayat)

Înflorit-au porumbarii alb pe dealuri
Părând din depărtare că-s ai păcii steaguri,
Mireasma lor mă-nvăluie subit,
Nectarul dulce-l vreau să curgă-n faguri.

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aştrii

Luna îşi revarsă lumina pală
prin perdeaua norilor opali şi seci,
scăldată-n unduiri de ape reci
străbate bolta nopţii, triumfală.

În zori, Soarele-n veşmânt de gală
urcă-n tării rotund şi zâmbitor,
este astrul zilei mai strălucitor
peste vecinătatea siderală...

Când ceru-i tulbur, irizat cu tuş,
când în apusuri se duce la culcuş,
Soarele-ncălzeşte, ne pătrunde
cu ultravioletele lui unde.

Cât vei mai dăinui bătrâne Soare,
pe Terra să mai creşti vieţuitoare?

sonet de Ioan Friciu (27 octombrie 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet cu lună şi cu vis

Un glob semeţ de aur pare luna
Zărită prin linţoliul fin de nori
Cum îşi cheamă rătăciţii meteori
Pe cerul nopţii unde ea-i stăpâna.

În Univers, n-am ştiut ce stele-s Sori
Şi n-am putut să le arăt cu mâna,
Dar le-am sorbit cu ochii mei lumina,
Iar sideralul câmp trezitu-mia fiori.

Că-n viaţa asta doar suntem trecători,
Iubit-o mai visez câteodată
Cum te prind încetişor de subsiori
Să te sărut în noaptea înstelată.

Mi se destramă visu-n dimineaţă,
Onirica icoană îmi dă viaţă.

sonet de Ioan Friciu (2018)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!