Mai ales
mai ales noaptea
himerele șterg pereții de lumină.
se gândește mai bine despre frunzele
lăsate pradă vântului,
apogeul existenței întruchipat în afara sferei
limpezind orele c-un altfel de rai.
spațiul gol nu mai e tocit de orgolii,
zările se rostogolesc fără mirare,
verdele e învins într-un aer străin,
sunetele sunt atârnate de altfel de lucruri.
cu ochii închiși inima mea pusă pe fugă
simte ochiul lunii curioase
zdruncinând materia ocultă.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Altfel
altfel a venit culoarea zilei
din cercul înghițit de șarpe,
nunta chimică și-a transferat elixirul pe inima lucrurilor,
fețele realului s-au zbuciumat
și doar una absentă din cărțile vechi
a dăruit puterea de a fi în ochiul căzut
printre pașii de îngeri.
seara întârziată a îndesat verdele pădurii
în spațiile închise aflate-n surpare.
am ascuns mâinile la spate când a trecut răcoarea
peste arsura cu doldora de săgeți.
copacii au făcut zid,
hotelurile albe s-au clătinat ca o părere
și-n locul pictat de natură, deodată nu mai eram.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Orizontul năvălește dezmățat
orizontul năvălește dezmățat în pictura ierbii,
chiotul de flori se dă la o parte,
mi-s largi brațele ce le cuprind
și-n treacăt îmi strivesc ochii albaștri.
sunt într-un zbor de fluturi
ce taie albastru spălat de ploi,
între minus și plus infinit,
pe calea ce nicicând n-o voi străbate.
coloși de gânduri mă-nconjoară
înfloriți de ispita lunii,
cu fantomele îmbrățișărilor pictate-n apus,
eliberând destinul de căruntele amintiri.
stăpânesc geometric doar spațiul meu
tocmindu-mă cu noaptea pentru stele
și mă doare umărul tău stâng
ca și piramida cuvintelor prăbușită
în locul ce-nverzise ochiul orb.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Agonia toamnei
Toamna își întinde agonia în balcon
pe sârmă, peste rufele ude,
peste arborii goi.
Cea mai lungă noapte din an bate-n geam.
Iubirea rătăcită prin ochii verii,
în drum spre Golgota,
rămâne între cuvinte,
pe o paralelă ucisă, fără timp.
Obsesiile visurilor neîmplinite
ies din transparența trecătorilor
lăsând în aer urme neșterse de viață.
Pustiul iubirii verzi suflă de pe frunzele
ce-și leapădă verdele în foșnete stinse.
Sunt o mistuire în timpul rămas,
sub focul de stele din cuvinte,
înmulțind timpul risipit în crepuscul
cu uimirea de a mai fi
trecând prin ochiul tău străin
prăbușit în onduleuri de întuneric.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Neizbăvire
o noapte prăbușită într-un adânc
cu luna ascunsă în păr,
îngeri plecați cu ochi coborâți,
bate vântul singurătății,
linia întoarcerii e înnodată
într-un Hades întunecat.
gândurile sunt umplute
cu plecări de strigăte sfâșietoare,
rănile de la capătul iubirii
inundă odaia gârbovită.
pereții țiuie născând goluri
ce se-nvârt într-o doară într-un singur sens,
și iarăși frunzele iluzoriu înfig în abis
năluciri despre visuri deșarte.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aș vrea
aș vrea să scriu despre tine,
despre plopii așezați în rând în seara asta,
despre mâini împletite,
perdele supărate când nu te văd.
calc pe nimic.
în memoria mea intră o listă lungă
din care nu lipsește noaptea lipită de mine
și nu lipsesc nici sinapsele din cutia Penelopei
ca niște liane venite dinspre tine.
între un pas și următorul părea o fugă spre rai.
asfaltul miroase a smoală fierbinte
sunetele sar înapoi și înainte
cad frunze, cad ochi.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Timpul s-a terminat
timpul s-a terminat
și dacă n-am fost eu acolo era ceva
un fel de înfrunzire protejată de zei
muzica pulsului era pe cealaltă parte
tăcerea umbla pierdută colorând totul în alb
secretul rămâne în catedrală
cu semne profunde pe răni
noaptea de toamnă umedă
îmi arde ochii atât de aproape
din versuri ies frunze uscate
nu mai contează esența din verdele viu
chemarea de pe cărare
așteptarea lunii pe o casă pictată
contează înserarea fără contur
mâinile parcă din vreascuri
zale-n picioare prematur
neumblarea în hainele toate
pereții albiți amprente pe silabe
dintr-un amurg cuminte pe genunchii mei
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Visele
Visele deschid niște uși cu o altă esență
prinsă-n rozariu iubirii.
Sufletul gol se conturează în forme imaginative
cu o perfecțiune absolută,
într-o magie trezită din abis.
Te privesc altfel în toamna cu frunzele colorate ca un sărut,
din care las în urmă ofiliri și apusuri reci.
Metaforele neacoperite locuiesc în lună,
când mă ții de mână
și preluăm tăcerea din frunzele verzi.
Ochiul rămâne deschis în picătura de ploaie,
cuvintele sunt leac pentru durere.
Camera goală nu mai umblă prin ceață,
respirația devine o scriere în vers.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Visele
Visele deschid niște uși cu o altă esență
prinsă-n rozariu iubirii.
Sufletul gol se conturează în forme imaginative
cu o perfecțiune absolută,
într-o magie trezită din abis.
Te privesc altfel în toamna cu frunzele colorate ca un sărut,
din care las în urmă ofiliri și apusuri reci.
Metaforele neacoperite locuiesc în lună,
când mă ții de mână
și preluăm tăcerea din frunzele verzi.
Ochiul rămâne deschis în picătura de ploaie,
cuvintele sunt leac pentru durere.
Camera goală nu mai umblă prin ceață,
respirația devine o scriere în vers.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sfârșitul poveștii fără sfârșit
E-o zbatere-n spațiul lipsit de poeme
din vechiul capitol, e golul subit
ce vine și scrie nainte de vreme
sfârșitul poveștii ce n-are sfârșit.
Își urlă durerea o ultima notă
din tot ce-a rămas în pereții pustii
ai inimii care-i acum doar o grotă
ce-nchide-n uitare mai vechi simfonii.
Sfârșitul poveștii? Sfârșitul e-n moarte
- poveștile-apun și-au un alt răsărit -
iar zorii-mi anunță finalul departe,
c-un altfel capitol și-un altfel sfârșit.
Se simte o briză. Prin grotă adie
un aer mai dulce, un șuier de vânt
ce poartă noi ritmuri, culori, bucurie,
seninul în suflet, noi pași în cuvânt.
În spațiul lipsit de poeme, apare
un vers, și un altul, și altul apoi,
se-nlănțuie tandru-n capitolul care
începe și, totuși, e-același la noi.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O nouă rotire
o nouă rotire în timp,
într-o liniște de stejar
crucificată în sclipirea ochiului de fluture.
muza neinspirată sare peste dimineața verde,
adună pereții, ascunde cerul,
coboară spirala pe care o visam
și toate lucrurile mă întâmpină
lipindu-se de ochi, de brațe, de tălpi.
în centrul spațiului ești tu,
în orice punct aș fi,
într-un plural absent,
într-un cearcăn al unei stele,
în noaptea nedormită
și uneori scriu pe distanța înghețată
fără a aștepta răspunsul lunii indiferente.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem de luni
Orașul e limpede
cu gust de clor în amprente decadente,
peste el va cădea noaptea cu stelele faruri.
Prin cărți e o agitație fără răspuns
pentru lumea clătinată din încheieturi,
ceasurile bat tot mai lent
sub ochii unui sfânt subțire ca o dungă.
Din cuvintele de ieri sar literele aprinse
într-un triunghi al Bermudelor.
Cuvântul tu evadează
între sunetele adunate la un loc
dezlegat de praful umbrei.
Continuă să cadă târziul peste noi dominator,
neterminat, într-un punct inevitabil de fix.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nori de noiembrie
nori de noiembrie,
genunchi acoperiți,
priviri din care s-a scuturat cerul.
luna gri coboară pe crengile goale,
odaia se dezumflă adunându-și pereții oftând.
o lume de hârtie tresare în mâini
și-n degetele pline de ghimpi.
o memorie îndură ochiul alb al lunii.
mut iluziile din stânga în dreapta,
împart rimelul pe gene
și rujul pe buze,
îndulcind cuvintele
rămase din resturi de tăceri
și răsturnând copacii în ferestre.
galbenul, albastrul, albul și verdele
se veselesc într-o vază cu flori.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O altă dimensiune
ești suit pe marginea aceea abruptă
unde îmbrățișarea trebuie ridicată să te ajungă
din lumina rece și înclinată într-o parte.
umărul tău e gata să fugă.
în stânga ta e o respirație de aer verde
o reîntoarcere a neîntâmplărilor schimbate în gând,
pradă unei lumini încete și fierbinți.
strigătul din lucruri nu te lasă ocupat cu tainele frunzelor
și ieșirea din sfera ta strâmtă.
totul ar fi ca o răsărire de iarbă perfectă
de n-ar fi gravitația și cuvintele legănate de sunet
în spațiul gol cu o altă dimensiune rostogolită în zare.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ai fost acolo
ai fost acolo
lângă zâmbetul neterminat
unde galbenul cucerea spațiul ocupat de verde
emoția respira deasupra cuvintelor
sideful de unghii sclipea băgându-se în seamă
noaptea se auzea din căldura pietrelor
nesfârșitul domnea între cer și pământ
închiderile ne-au învins
pauzele au dispărut
reîntoarcerile au rămas pictate-n poem
totul se închide
golul se resetează
nimicul se împarte la doi
ceaiul de seară fierbe halucinant
trezind sângele neadormit între pereții neclintiți
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Născocesc
născocesc în fiecare zi o altă regăsire
la capătul unui străveziu de stea înghețată.
un alt acolo, pentru noi, într-un poem rămas nerostit.
în ritmul unui tropot de cal alb
înșir versul pe hârtie în vorbirea frunzelor,
a vântului scuturându-ți hainele,
a acelui ceva nepierdut încă.
vindec din sindrom răni nevindecate,
drămuiri nehotărâte din secundele lucide,
din suveniruri stinghere aleg vise neatinse
rămase agățate invizibil de pixul meu cu pastă albastră.
mă șterg din anotimp și sar peste lume motivat
de târziul ce va deveni întuneric,
într-un orizont fugind
ce ne va lăsa cu frunzele plouând peste noi.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem
tot universul meu de azi,
cât un măr,
l-am strecurat în mâna stângă.
pentru așteptarea ta distanța s-a micșorat
concentrată pe o amintire deschisă,
într-un poem desenat în absență
din frunzele plopilor
și cămașa ta cu anticorpi la lume,
într-o regăsire cuminte,
dezlegând pietrele din cuvinte.
în miezul adâncului se aude poemul nerostit de nimeni
c-un sâmbure dens de tăcere,
puhoaie de întuneric, potop de lumină,
vârtej amețit din albastru.
orașul himeric ne aruncă cu zarul
într-un hazard fără prihană
sau poate cădem în infern,
atârnați amândoi de-o stea plană.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Albastru tulburat
într-un albastru tulburat
e tăiată calea migrației spre înalt
umerii se retrag înapoi
secundele nu mai ard
și tot se adaugă lucruri peste lucruri
într-o nestăpânită desime de timp
și tu ești o nevindecare
comprimată pân' la epuizarea
gândului aflat pe linia subțire înainte de haos
ajunge să fiu buimăceala nestrecurată în gol
într-o imensă foame de cuvinte
în spațiul fără aer
unde cuvintele mor
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trebuie
trebuie să nu mai fim ieri,
în nicio ipoteză a lui Arhimede, Platon sau Tolstoi
rătăcind în albastru pe traiectorii false
cu sinapse sângerânde.
să plecăm fără să cădem în tăcerea golului,
trebuie să nu mai fim în ochiul copacului retezat,
să nu mai dăm dimineții un nume
și orei tic-tacuri grăbite.
devenim o tăcere dizolvată pe marginea sferei
de nu apare o trezire cu alte simțuri
scoțând inima din piatră,
pentru iarbă, pentru ploi, pentru cer, pentru pământ,
pentru tot ce-i lângă noi,
trebuie să nu mai fim ieri.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Din aer
din aer se adună vibrații rămase pe frunze
mâine mă voi surprinde între două lumi
cu palmele înghețate
metal pe vorbe
într-o zi peticită cu lumină oarbă
cuvintele deliberat uitate
vor aștepta să se răstoarne regulile
totul să devină aproape
cu teii căzuți peste umbrele lor
și tu cu o inimă mare ca o ploaie de lavă
obosiți de haos
locuind altfel în brațele tale
nu ne vom spune nimic
voi plonja în târziul inutil
într-o libertate
în propria mea fugă spre roșu
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ochiul
sunt într-un ochi
din care n-am plecat niciodată
sunt o aplicație conectată la o alertă sinestezică
șuierul cuvintelor trece prin mine
speriind atomii fluxului roșu
și coborând o umbră peste cer
o melancolie roz delectează visele sparte
o tristețe neagră întunecă terenurile virgine
locuite de stele
îngerii albaștri devin albi aproape incolori
ascunși printre flori
habar n-ai cum întârzie cuvintele
pe locul jupuit de lumină
brațele rămân fără viață
arsuri brume și ziduri violete
schimbă clipele fără culoare
ochiul pironitor
mă soarbe și mă doare.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!