Telefonul

Această unealtă ticăloasă
a fost demult desfiinţată,
făcută harcea-parcea
şi aruncată de Dumnezeu.
În lipsa unui coş de gunoi,
instrumentul,
în nenorocirea lui,
a căzut pe Pământ
în capul unui trăznit care,
din răzbunare,
l-a reparat şi patentat.
De atunci,
sunetul său isteric
dă dureri de cap omenirii,
fiind adoptat
de reţeaua de telefonie fierbinte
"Scaraoski",
ca mijloc de tortură.
Se pare că
l-a luat Dracul.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarcerea acasă

În sunetul roţilor vechiului tren
ce lasă în urmă al dalelor chin,
priveşti, visătoare, spre cerul senin,
iar drumul îţi pare desprins din Eden.

Departe, prin nori, amintiri de demult
apar şi se pierd, dar se deapănă-n şir,
aduse din timpul în care, ca bir,
mai lasă din cele păstrate prea mult.

Schiţezi câte-un zâmbet la cele ce-au fost
trăite frumos într-o vreme când tu
credeai că iubirea nu-şi are un rost.

Atunci, ai plecat într-o lume ce nu
ştiai că e dură cu tine şi cu
cel care-a ales al rămânerii cost.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu

Te rog să nu mă cauţi
atunci când
dintre norii amintirilor
îţi va apărea
zâmbetul meu
iubindu-te!
Şi nu întoarce capul
după strigătul
care străpunge ceaţa
cu numele tău.
Uită-mă chiar atunci când
simţi atingerea mâinilor mele
în notele unui cântec:
le-am pierdut acolo,
cândva.
Şi dacă, totuşi,
mă vei căuta,
te rog, iubita mea,
nu mă găsi!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ar fi

Iar printre ceruri de va fi-ntâlnirea
pe care am visat-o pe pământ,
aş vrea atunci să fie împlinirea
a tot ce nu a fost decât cuvânt.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământ şi cer

Vorbesc bătrânii că a fost, demult,
un cer mult mai aproape de pământul
ce l-a primit să-i fie lui veşmântul,
pe vremea din povestea ce-o ascult.

Era uşor atunci să urci la cer
sau, pentru cei de-acolo, să coboare,
făcându-şi trepte razele de soare,
la cei aflaţi mai jos c-un palier.

Erau nemuritori acolo, sus,
dar nu şi jos, în viaţa pe pământ
în care îşi găseau, ades, mormânt,
căci Timpul nu-l aveau aici supus.

Dar ea, o zână-n vremea de demult,
venea adesea-ntr-un anume loc,
atrasă de-un mănunchi de busuioc
cu un efect, asupra ei, ocult.

Ştia şi el, cel care-l aşeza,
ştia şi ea că legea e nedreaptă
cu ea, cu el, cu tot ce îi aşteaptă,
dar nu putea să nege: îl iubea.

Şi a rămas, privind albastrul cer
cum se ridică dezgolind pământul,
a alungat din inimă frământul,
iar ce a fost apoi... e un mister.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La restaurant

M-a luat cu dureri stomacul
Când văzui bucătăria,
Parcă îl simţeam pe dracul
Mângâindu-mi pancreasul.

epigramă de Daniel Lăcătuş
Adăugat de Daniel Lăcătuş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poteci alunecoase

Eşti doar o frunză neajutorată
Purtată prin curenţii unui râu,
Lovită, zdrenţuită, resemnată,
Târâtă în al valului desfrâu.

Tânjeşti, privind spre mal, spre acalmie,
Să ieşi întreagă din acest tumult,
Să intri-n lumea ta, să fii iar vie,
De s-ar putea, cum ai mai fost demult.

Când ai căzut, în vântul cel de toamnă,
Lovindu-te de ramurile reci,
Ai ascultat doar gândul ce te-ndeamnă
Să te salvezi cumva, chiar de-ai să treci
Din lumea ta, în alta, ce nu-nsemnă
Nimic, dar tu ai hotărât să pleci.

Te-ai dus, rostogolindu-te, în lume
Privind, întâi cu teamă, împrejur,
Ţi-ai potrivit cuvintele antume
În solul nou, mai umed, mai obscur.

A fost o amânare, o himeră,
Acea alunecare pe poteci;
Tu nu erai o aventurieră,
Dar ai murit atunci. Acum doar treci.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fost eu

Fiind şi eu un corb ca voi
Ce lasă în urmă oase de noi
Cu multe visuri în gunoi
Încercând să mă albesc
La interior...
Nu afară, să vă atrag pe voi.
M-au simţit nu ştiu cum
Cu mirosul fiarelor
Şi acum singur hoinăresc
Înnegrit, căci de albit
Nici un punct nu ştiu
Dacă am reuşit în umbra
Unui fost eu...
Ce numai ştie ce este
Un punct de final
Sau o poveste

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaf unui şef anacronic

A trăit făcând mereu
Gafe şi greşeli, cu sacul,
Cum de l-a luat Dumnezeu?
Când mai toţi l-au dat la.. dracul...

epitaf epigramatic de Radu Ionescu-Danubiu (8 martie 1998)
Adăugat de Radu Ionescu-Danubiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boala

Trist, trist – slăbit de boala îndelungată;
Monotone, monotone – zile şi nopţi care vin şi se tot duc.

Copacii s-au înveşmântat în mantii de umbră;
Ultimele orhidee adăpostesc stropi reci de rouă.

Ouăle depuse-n cuiburi pe vremea când am căzut la pat
S-au transformat în păsărele care şi-au luat demult zborul.

Viermele, care zăcea nu demult ascuns în gaura lui,
S-a transformat în greiere cântând pe creanga unui copac.

Cele patru anotimpuri revin întotdeauna:

În natură nimic n-are odihnă,
Nici măcar pentru o clipă.

Numai în adâncul inimii unui om bătrân
Durerile-s mai tinere decât erau pe vremuri.

poezie de Bai Juyi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti tu

Doar ochii? Nu, iubita mea, eşti toată
oglinda unui suflet ce mă-mbie
să-mbrăţişez făptura minunată
ce-i muza mea, demult, în poezie.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeiţa din botezul lumii

Am îndrăznit, din calea de lumină,
Să smulg o picătură, să ţi-o dau
Ca un botez al lumii-n care vreau
Să-mi fii ca o privire cristalină,

Ca stelele ce-n boltă străluceau
Atunci, demult, când te-am ales regină
Şi te-am rugat ca-n timpul ce-o să vină,
Să-mi fii tot ce şi zeii îşi doreau:

Putere-n zile reci, de-nsingurare,
Ambrozia din clipele de-amor
Ce fac trăirile nemuritoare.

Ai fost, şi-mi eşti, aleanul unui dor,
Aleasa din botezul lumii-n care
Mi-ai aruncat privirea ce-o ador.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de nor

Când am căzut ultima oară
din Lună,
m-am lovit de apatia unui nor
buimac şi rătăcit,
care tocmai îşi făcuse
un duş rece.

Mă doare şi acum locul
când mă aşez
la un pahar de vorbă
cu cei care nu ştiu cum este
să cazi din Lună.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui judecător corupt

Judecând mai ieri un caz,
Unuia dintr-o elită,
Ca să-l scape de necaz,
A luat un "pic" de mită...
- Dar fiind de mult vizat,
A fost un pic... arestat...

hexagramă de Constantin Enescu (mai 2010)
Adăugat de Constantin Enescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anormalitatea criminalului trebuie căutată în zona simţului moral, criminalul fiind un anormal pentru că diferă de majoritatea contemporanilor şi concetăţenilor săi prin lipsa anumitor sentimente şi a anumitor dezgusturi, această lipsă fiind asociată unui temperament special sau unei absenţe a energiei morale.

citat clasic din Raffaele Garofalo
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt două feluri de promisiuni sacre: cea făcută unui copil şi cea făcută unui duşman.

Henry de Montherlant în Cu toate focurile stinse
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorba

A fost doar o vorbă
- nimic important –
a fost doar o simplă-ntâmplare,
dar piatra ajunsă la mijloc de lac
a pus în mişcare,
de cercuri străpunsă,
o apă în care durerea mocnită
a fost tulburată
de vorba rostită.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răzbunare

Există-n astă lume o credinţă
că, dacă-n noapte somnul nu-ţi mai vine,
eşti prins, în visul ei, de-o altă fi'nţă,
iar tot ce faci e-ascuns de vagi cortine.

Aşa că, draga mea, vreau răzbunare
şi, dacă noaptea albă vrea să-mi fie,
voi căuta să intr-un transa care
în visul tău mă duce, prin magie,

În braţe să te iau în zbor cu mine,
să te aşez pe-o plajă tropicală,
acolo unde mângâierea vine
ca valul ce nisipurile spală.

În umbra mea vei fi adăpostită
de-a soarelui lumină-n noaptea-n care
vei fi cum n-ai mai fost nicicând iubită:
pe-o insulă, intens, ca... răzbunare.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin căderi te ridici, ăsta a fost şi drumul meu. Nici eu n-am fost un om deschis, dar m-a luat viaţa de ciuf, m-a dat cu capul de toţi pereţii şi îi mulţumesc lui Dumnezeu că s-a produs această deschidere.

citat din Oana Pellea
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărul a căzut corect în capul lui Newton. Ce era dacă nimerea în capul unui fotbalist?

aforism de Dorel Schor
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Săgeata şi cântecul

Mi-am strunit arcul şi-am lansat o săgeată-n lume,
A căzut pe pământ, fără să ştiu unde-anume;
S-a pierdut în depărtare-atât de iute-încât vederea
Nu i-a putut urma nici zborul, nici căderea.

Am dat viaţă unui cântec în această lume,
A căzut pe pământ, fără să ştiu unde-anume;
S-a-îndepărtat atât de iute că n-am găsit puterea
Să-i urmez nici zborul, nici căderea.

Târziu apoi, într-un stejar puternic ca o stâncă,
Am regăsit acea săgeată, vibra încă;
Iar cântecul pe care îl credeam pribeag,
L-am regăsit în inima unui prieten drag.

poezie de Henry Wadsworth Longfellow,1807-1882, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!