Repetiţie

pe când nori pe cer brazde mai ară
dincolo de prima frunză căzută
întreagă pădurea-i un stejar
sub care se adună
cerbii
în labirintul toamnei
în cete
ca în fiecare an în acelaşi loc
aşteaptă iarna

în acest joc totul se repetă
nici un vrăjitor nu-i face dispăruţi
numai vânătorul
le separă destinul cu glonţul
pierdut
printre raze de lună risipite între frunze uscate
îmbrâncite de vânt pe drumul pieirii

în aprigul suflu înghiţitor de flăcări doar cerbii
în loc să se înfricoşeze
îşi iau dreptul să refuze soarta
în coarne mai strâng încă o noapte
atenţi la paşii ce se aud în afară

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spatele vânătorului

După ce a înconjurat pământul
glonţul vânătorului i-a întors spatele...

Sus între cerbii minunaţi
Înstelate coarne
norii urcă mânaţi
în picături de vagoane.
El stă întins cu pândă la pândă
după căpiţa din şoareci de zori
cu capul blând pe prada flămândă
printre fiori.
Aleargă
Aleargă-n sus silabe
îngrozite de pământ
printre tufele schiloade
mă alerg de cel ce sunt.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vocalize autumnale

în eufonice adieri
pereţii camerei deşiră mătănii
aud toamna cum pleacă în toate desprinderile
construind sunete din frunze
altele decât cele de ieri în vârtejuri palide
una cu hazardul şi porumbele coapte
îşi va continua jocul
până când
debarasată de vânt
nici ultima frunză nu mai face nimic
copacule copacule ce pot face eu
cu atâtea frunze îngălbenite aproape de perna mea
ce vei face tu vântule
cu cele care stau agăţate de gol
toamna se va aşterne în curând ca o ninsoare roşiatică
pământule tu ce vei face
cu atâtea culori ce vor pieri pe trotuare
lipite de toţi pantofii
prin ploile întrezărite printre copaci înalţi până la cer

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reîntoarceri

Între paşii mei şi ai tăi
trec herghelii de clipe,
cerbii neputincioşi ai drumului
fără început sau sfârşit.
Mă-ntorc mereu la ultimul pas
făcut împreună
şi nu pot să renunţ.

Între atâtea cuvinte
şi drumuri
trec herghelii de clipe,
cerbii sălbăticiţi ai destinului.

Şi vreau să renunţ...
Dar nu pot!

poezie de Elena Contoman din Când îngerii iubesc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soclul toamnei

cutie de rezonanţă a paşilor/ pe străzi de nicăieri/
acest anotimp
cu ochi de albină ce multiplică efectele
în tufănele
nu începe ceva ci sfârşeşte
într-o piruetă a unui balet clasic
incredibil de adevărat
mai adevărat decât viaţa într-o clipă improvizată
am fost făcută prizonieră jocului
ca un dorian gray
o dezvăluire prima oară în faţa mea la răscruce de vremi
nicio răscumpărare doar prăbuşire între
frunze aurolate
ce profită de soclul toamnei
cultivând mai departe aure

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă nu e târziu

Niciodată nu e târziu
să iubeşti!
Niciodată nu e târziu
să te trezeşti!

Atunci când în jur ţi se pare,
Că îţi fuge pământul de sub picioare,
Când nu mai vezi nici lună, nici soare...
Mai e încă o şansă dezlegătoare:
Eşti tu, barca ta salvatoare!

Încă nu e totul
Pierdut,
Încă timpul din noi
nu s-a oprit,
Încă te pot sava
noi aripi de zei,
Încă
găsi-te-va soarta
Printre atâtea
electrice căi!

Veni-vei cuminte
la Poarta împlinirii,
Te vor întâlni
Sfintele şoapte ale iubirii...

Urca-vei în calea
de dragoste plină,
Atinge-ţi-vei buza
de spuza zării senine!
Şi pluti-vei înaripat
cu gândul la ziua de mâine!

Pe drumul cu rouă
vom păşi împreună!
Tu şi eu:
O viaţă cu totul nouă,
Senină!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răscrucile ne ajută să alegem. Când îţi pare totul pierdut, prima care îţi sare în ajutor este iluzia...

aforism de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vorbă, în tăcere...

Puteai face gestul acesta într-un alt timp,
Când încă nu mă alergau cerbii disperării
Acum totul este-n zadar!
Nu mai am nici libertatea să zbor,
Nici condeiul să scriu.
Doar fluturii sunt ai mei
În gânduri şi-n vise...
Nimic altceva!
Nimeni, nicicând, nu mi va putea lua...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O frunză căzută jos

O frunză căzută jos
nu mai urcă unde a fost.
O frunză căzută-n vale,
vântul o poartă pe cale.
O frunză căzută jos
nu mai este de folos.
Este galbenă ca ceara,
nu mai e verde ca vara.
La frunza căzută jos
drumul e anevoios.
I se pare mult prea mare
şi în zbor, şi pe cărare.
Odată căzută jos
din drum nu s-a mai întors.
Pe creangă n-a mai urcat
fiindcă pomul a îngheţat.
Căzută-n mijloc de drum
îngheaţă şi ea acum.
Iarna peste ea coboară,
sortită e ca să moară.
Peste ea zăpadă cerne,
eternitatea se aşterne.

poezie de Dumitru Delcă (11 decembrie 2022)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânului i-a fost îndeajuns să privească în jurul său pentru a fi recunăscător că există. Iar eu aş îndrăzni să pariez pe adevărul că, pentru fiecare, dacă ar exista numai fatalitatea binelui, singur, nu e suficient. Suntem dependenţi fiecare de celălalt şi, în tăcere, toţi, de drumul ce ne separă spre început.

Marilena Tiugan în Dincolo de plopi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul dintre ziduri

mă aşez pe prima treaptă a scării
înălţător îl socotesc primul pas
un monolog despre mine o ieşire din timp
altfel scara coboară nu vine spre în sus
nu-i făcută să fie de capul ei

deschid caietul cu însemnări la-ntâmplare
citesc din propriile versuri fiinţelor misterioase
prinse între ziduri
ele ştiu să asculte pe-ndelete
de la zidire

văd ce-i acolo în umezeală şi în întuneric
o lume vie în care
minunile nu durează numai trei zile
(n-am spus mai devreme
casa mea are ziduri duble
între ele ca un fagure o pernă de aer se lăfăie în voie)
stau aproape cu urechea de zidul neted ca o coală de hârtie
aud cum se strâng unele în altele minusculele vietăţi
ce nu aşteaptă nimic doar înfulecă aerul
hulpave să respire

în poemul dintre ziduri se făcuse ziuă
se deschisese al treilea ochi
şi totul s-a întâmplat brusc când am văzut crăpătura din zid
pe care nimeni nu putea s-o vadă

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerbii se însoţesc cu cerbi, boii cu boi, caii cu cai, proştii cu proşti, deştepţii cu deştepţi. Prietenia există numai între cei care au acelaşi caracter sau care se află în aceeaşi nenorocire.

în Panchatantra
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerbii se însoţesc cu cerbi, boii cu boi, caii cu cai, proştii cu proşti, deştepţii cu deştepţi. Prietenia există numai între cei care au acelaşi caracter sau care se află în aceiaşi nenorocire.

în Pancatranta
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două căprioare

Printre frunze adormite, trec în fugă cerbii
Pe-a lor urme însângerate, zboară în aer corbii
Din a voastră rană, în picături se scurge
Câini-n urma voastră, ling al vostru sânge.

După voi se ţin şi două căprioare
Săracele n-au aripi! deasupra ca să zboare
Căci inima lor bate, în trupul speriat
Dar de ce să moară, că n-au nici un păcat.

Să zboare să se ducă, dincolo de mare
Să nu mai poată trece, câinii pe picioare
Picioarele ascuţite deschid a lor compas
De le-ar lăsa din fugă, măcar un sfert de ceas.

Vânători cu puşca şi imima de piatră
Ca lupii dupa carne, prada o aşteaptă
Când cerbul mare vede! căprioara plânge
Dar glonţul intră-n carne şi trupul pică-n sânge.

poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strada

E o stradă lungă şi tăcută.
Merg prin întuneric şi mă împiedic şi cad
şi mă ridic, şi merg orbeşte, picioarele mele
călcând piatra tăcută şi frunzele uscate.
Cineva pe urmele mele calcă de asemenea, pietre, frunze:
dacă merg mai încet, el merge mai încet;
dacă fug, el fuge;
mă întorc:
nimeni.

Totul e întunecat şi nu există uşi,
numai paşii mei sunt atenţi la mine,
mă învârt şi mă tot învârt printre aceste colţuri
care duc întotdeauna la strada
unde nimeni nu mă aşteaptă, nimeni nu vine după mine,
unde urmăresc un om care se împiedică
şi se ridică şi când se întoarce şi mă vede spune:
nimeni.

poezie de Octavio Paz, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierdut în noapte...

Pierdut în noapte...
Lumini şi umbre
Pierdut în noapte...
În clipele sumbre

Pierdut în noapte...
În visul ce-l simt
Pierdut în noapte...
Adânc labirint

Pierdut în noapte...
Speranţe deşarte
Pierdut în noapte...
Eşti tot mai departe

Pierdut în noapte...
Un veşnic nebun
Pierdut în noapte...
Nu am ce să-ţi spun

Pierdut în noapte...
Pierdut de tot
Pierdut în noapte...
Aş vrea să mai pot

Pierdut în noapte...
Pierdut în gânduri
Pierdut în noapte...
Pierdut printre rânduri

Pierdut în noapte, pierdut, pierdut...
Să fie oare, un nou început?
Pierdut în noapte, pierdut, pierdut...

poezie de Liviu Dumitru Muscă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de aproape şi totuşi departe

Privesc uluită spre tine,
În fiecare noapte
creştem, ne înălţăm,
Tot mai mult,
tot mai aproape,
tot mai departe...

Până la Cer,
Dincolo de albastrul cerului,
dincolo de albastrul cerului străbatem visul,
Din taina urzită în noapte
mă întorc în visul meu risipit,
Intru în inima ta
cu rodiile coapte de lumina soarelui -
simfonii de culori, miresme şi gânduri!

Doar luna, rotunda lună,
se iveşte printre norii răsfiraţi de vânt,
Doar luna, rotunda lună,
ne luminează visul plutitor,
pe râul ce ne tulbură elegia peste măsură,
Doar luna, rotunda lună, ne-ngână şoaptele
prin ramurile bătrânului rodiu înflorit.

Totul e soartă, totu-i suspin, clipă,
Totul e un început nesfârşit,
Totul e căutarea îndelungatului ecou,
Tot mai aproape de tine, de mine, de noi,
Tot ce-a trecut se continuă-n vis,
Atât de aproape şi totuşi departe,
Mă cauţi, te caut
prin adânca privire oglindită în apa din noi...

La capătul timpului
suntem noi -
Departe de zile,
Departe de luni,
Departe de ani,
Pe drumul înspre Lumina Veşnică.

poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de Irina Lucia Mihalca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunză de toamnă

Toamna, un tablou arămiu
Când fiecare frunză căzută
Se pierde definitiv în pustiu
Cu tot cu povestea avută.

Toamna, un trist recital
La care o frunză suspină.
Când după ultimul ei bal
Dispare în a nopţii surdină.

Toamna, expoziţie de pictură
În care minunata frunză
Destinul nemilos îl îndură
Să se transforme într-o muză.

poezie de Alina-Georgiana Drosu (2 noiembrie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viii nu ne văd de nori

Ne ducem paşii printre morţi,
ne rătăcim
printre morminte,
minţim
că suntem vii şi-ntregi,
dar nu ne suntem vieţuire,
ne amăgim că dăinuim
şi ne ascundem
în cuvinte,
cuvinte care ne ucid şi sufletul
şi trupul
şi mersu-n nemurire.

Sunt trupuri
care-şi merg alături,
până la capătul de drum,
sunt oameni
care-şi spun că sunt
şi că trăiesc
deşi sunt morţi,
sunt oameni
care rătăcesc
şi se-ameţesc cu-al lor parfum
sunt oameni
ce se cred viori
dar şi-au pierdut cântarea-n sorţi.

Ne ducem paşii printre vii
dar viii
nu ne văd de nori,
prin labirintul vieţii noastre
ne căutăm
cheia-n noroi,
suntem doar puncte mişcătoare
ce-şi caută raza-ntre sori,
ne ducem paşii către noi,
dar
paşii curg
în lung şuvoi.

poezie de Silvia Urlih
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi... nimic nu poate fi

Între mine, între tine
Nu-i nimic ce ar putea
Să aprindă licărire,
Să privească ochi de stea.

Între tine, între mine
Gol pustiul surâdea,
Se-neca speranţa vie
Cerului ce ne veghea.

Între mine, între noi
Bate vântul şi curg ploi.

Între tine, între mine
Depărtare e de-un veac,
Ca-ntre noapte şi lumină,
Între verde şi uscat.

Nu e nimeni ce-ar visa,
Să unească două fire
De tristeţe-n iarnă grea
Pe un pisc frumos de lună!

Între mine, între noi
Bate vântul şi curg ploi.

Între tine, între mine
Nu-i nimic, ce-ar încerca
Să aprindă o lumină,
Să ne bucurăm de ea.
Nu e timpul şi nici locul,
Şi nici clipe de răgaz,
Tristă-i ziua, crud e focul,
Pal e roşul pe obraz!

Bate Între mine, între noi
vântul şi plâng ploi!

La ce bun aceste toate
Când speranţele ne mor,
Când plecat-a tot înaltul
Pe o frunză, pe un nor?

Între mine, între noi
Nu-i nici noapte, nu-i nici zi,
Curg doar lacrime şuvoi
Şi... nimic nu poate fi.

Între mine, între noi
Bate vântul, toarnă ploi!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alerg

Alerg...

caut cu durere drumul pierdut
în labirintul în care
paşii tăi cheamă căutarea mea.
Urmează-mi destinul!
Tu-l ştii... e încuiat în stele.
Citeşte-l,
nu poate fi departe de tine.
Visez în noapte să te ating
cu ramurile braţelor mele.
Te caut înfricoşată
pe obrazul ce mai păstrează încă
urma lacrimii tale.
Am nevoie de tine,
port înca în mine
fiorul atingerii tale.
Te visez în drumuri uitate
către adâncul fiinţei mele,
îţi sărut încă urma
din vise...
Vino…
*
Caută-mă ca să te găsesc...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!