Reîntoarceri
Între pașii mei și ai tăi
trec herghelii de clipe,
cerbii neputincioși ai drumului
fără început sau sfârșit.
Mă-ntorc mereu la ultimul pas
făcut împreună
și nu pot să renunț.
Între atâtea cuvinte
și drumuri
trec herghelii de clipe,
cerbii sălbăticiți ai destinului.
Și vreau să renunț...
Dar nu pot!
poezie de Elena Contoman din Când îngerii iubesc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Renunțând la mine
Renunț la ochii mei care sunt ouă de sticlă.
Renunț la limba mea.
Renunț la gura mea care-i constantul vis al limbii mele.
Renunț la gâtul meu care-i mâneca vocii mele.
Renunț la inima mea care-i un măr în flăcări.
Renunț la plămânii mei, copaci care n-au văzut niciodată luna.
Renunț la mirosul meu de piatră călătorind prin ploaie.
Renunț la mâinile mele care-s zece dorințe.
Renunț la brațele mele care oricum voiau să mă părăsească.
Renunț la picioarele mele care numai noaptea-s amanți.
Renunț la bucile mele care-s jumătățile de lună ale copilăriei.
Renunț la scula mea care-n șoaptă încurajează coapsele.
Renunț la hainele mele care-s uși bălăgănindu-se-n vânt
și renunț la stafia care trăiește-n ele.
Renunț. Renunț.
Iar tu n-o să rămâi cu nimic pentru c-o iau de la început
iarăși fără nimic.
poezie de Mark Strand, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce se uită la ceas
Clipe goale, clipe reci
Trec din timpul meu în veci,
Fără tine viața mea
Clipă veșnică și grea.
M-ai făcut nemuritor
Doar la suflet și la dor
Și cu trupul m-ai lăsat
La vreme și la păcat.
Fără tine, vreau să zic
Dacă nu mai am nimic,
Am făcut ce mi-a rămas:
De-asta mă tot uit la ceas.
poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
De spaima unei clipe
De spaima unei clipe mai senine
ce-n taină-mi pregătește o spaimă și mai mare
mă-ntorc peste prăpastia pe care
cu spaimă am trecut-o către tine
un gol imens mă ține tăcut deasupra lui
și mută munții către care vin
simt marginea prăpastiei pierind
asemeni unui orizont divin
fă un hotar mai sigur între mine
și între țărmul tău care s-a dus
vreau să m-apropii fără să te văd
mi-e frică și merg ca privită de sus.
poezie de Ileana Mălăncioiu
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Și iar mi-e dor
Și iar mi-e dor, mi-e dor să scriu o poezie,
Să-mi prind în plete luna iar ochii să-i pictez,
Cu verde și cu negru, cu vis și fantezie
Și dansez în ceruri, cu tine când visez.
Si iar mă doare, mă doare azi nimicul
Din lacrima căzută pe-obrazul unei fete.
Mă-ntreb cu glasul stins, la ce e bun iubitul?
Căci din iubit ne-alegem cu dor și cu regrete.
Și iar renunț, renunț din nou la noi,
De parcă între ceruri sunt îngeri rătăciți,
Iar darurile vieții nu se împart la doi,
Și-n iad ajug mereu doar cei ce nu-s iubiți.
Si iar mă-ntorc, mă-ntorc la tine viață,
Cu zâmbetul în palme și cu durerea-n piept.
Căci soarele răsare în orice dimineață,
Și mă îndeamnă iară, să tac și să aștept!
poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Medicul mi-a cerut să renunț la băuturi
I-am spus, rugându-l să mă-asculte:
Pot să renunț, cum zici, la multe,
Ce spui că sunt dăunătoare.
Renunț deci la răcoritoare
Ce au mult zahăr, chimicale,
Substanțe artificiale,
Renunț la Fanta, Coca-Cola,
Mirinda, Pepsi și Quick-Cola.
Renunț de azi și la spirtoase,
Căci spui că sunt nesănătoase:
Renunț, deși e cam târziu,
La votcă, țuică și rachiu,
La coniac, vermut, palincă,
La vișinată, rom, horincă,
La whisky, scotch, burbon și gin,
Dar nu și la divinul vin.
pamflet de George Budoi din Elogii vinului și viei (1 aprilie 2023)
Adăugat de George Budoi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Medicul mi-a cerut să renunț la multe dintre plăcerile lumești
Pot să renunț cam la orice,
Salamuri, pâine, mușchi file,
La mititei și la sarmale,
Cârnați, friptane, ciulamale,
Renunț la varza à la Cluj,
Cea pentru care-aș face sluj,
La telemeaua românească,
Dar nu renunț și la Fetească!
poezie de George Budoi din Elogii vinului și viei (1 aprilie 2023)
Adăugat de George Budoi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa
scânteiază petale de floare
prin aburi de toamnă
desișuri, o creangă căzută
ea plânge, tăcută
fluier tainic răsună
o oră fluidă
pe câmp de baladă
se scurge printre gânduri zălude
se frânge o frunză
în ape de munte
un cântec sună pe clape
în modulări regulate
o coapsă s-a deschis
suavă în noapte
suspin prelung
între clipe visate
ce lungă e așteptarea
și scurtă visarea
se scurge soare în amurg
cuvinte trec, cuvinte curg
o nimfă a pădurii
rătăcită în crâng
atinge sfioasă un gând
printre gene, alene
fiorii țipă în noapte
în nestemate șoapte
vise lungi, neîmplinite
în brațe ce se ating, se strâng
amarnic dor, tânguitor
rătăcit între clipe
clipe nebune, rebele
ce să mai fac astăzi cu ele
mi-e dor să vin
la sânul tău divin
să sorb licoarea unui vis nescris
să beau ambrozie în paradis
ce pură e iubirea unei fete
candoarea unei glezne dezgolite
îmi sfâșie retina
a cui oare este astăzi vina
lumină între stele
te scalzi în roua dimineții
surâzi și cânți
a tainică chemare
un cânt despre o femeie
îndrăgostită din cetate
iubirea e destinul
iar lacrima iubirii, chinul
este târziu și plouă
e ora lungă
aștept în noapte o femeie
regina mea, în nemurire
trec clipe, trec ore, în goană
număr anii, curg
eu zac în colb
aștept-aștept și uneori mai plec
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Zilele pe cai mărunți
zilele pe cai mărunți
bat în târguri cu potcoave
și brăzdează fața lumii
pe când sclavii strigă: Ave!
herghelii nenumărate
vin în zgomot de trăsuri
și convoi după convoi
trec prin noi fără măsuri
șiruri lungi de deținuți
spală zarea pe retină
și se duc să moară unde
nu mai află nici o vină
zilele pe caii mici
trec cu timpul în spinare
și la fiecare poartă
lasă câte-o întrebare
nu mai cercetați oglinda,
trăsăturile din carte
că nu ne mai recunoaștem
în atâtea cioburi sparte!
poezie de Ion Untaru
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipe flexibile
Clipe bune clipe rele
Universul cu bretele
Se întinde printre stele
Clipe tari clipe de piatră
Universul cu cravată
Tot crește și se dilată
Clipe limpezi clipe vagi
Universul cu nădragi
Se pretează la cei dragi
Clipe dulci clipe eon
Universul cu palton
Se extinde de bonton
Clipe vechi clipe ecou
Universul cu sacou
Se transformă în erou
Clipe noi clipe hai hui
Universul cu pistrui
Se consacră-n voia lui.
poezie de David Boia (17 februarie 2017)
Adăugat de David Boia

Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de trăirea primului sărut
Mă-ntorc mereu pe drumul meu,
Fără de tine, fără de mine.
Mi-e dor de un popas la sânul tău,
De un zâmbet, de zâmbetul tău.
Mă-ntorc mereu prin timpul nostru,
Doar Eu cu mine, un sihastru.
Mi-e dor de un cer, de cer albastru,
De minutul tot, de tot ce era măiastru.
Mă-ntorc de atâtea ori
Răscolind doar amintiri,
Mi-e dor de ochii tai,
Scântei în priviri.
De glasul tău,
De glasul ce n-a spus bun rămas,
De ultimul pas.
Mă-ntorc la tine de atâtea ori
Cu lacrima ce curge,
Cu inima ce-mi plânge.
Cu clipa ce se frânge,
Cu viața ce se scurge,
Mă-ntorc....
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Inutil
vorbim atât de mult despre clipe strânse cu grijă
în mințile noastre copilăroase școlărești disciplinate
niciun sens, fără răspunsuri, un spălat pe față
pe fundul sitei nu rămâne măcar un pumn de stele
când lumea fără început și fără sfârșit
a început și s-a sfârșit de atâtea ori
cu noi sau fără noi, cine știe
spunem atât de multe în tăcerile noastre pietrificate
în cruci pe mormintele veseliei frenetice inutilizabile
de ce să mai vorbim când putem să tăcem atât de bine
cu impresia certitudinii că am înțeles totul și nimic
trecerea între zumzet năucitor și liniște cosmică
un val pe țărmul existenței lăsând o spumă fantomatică
ne retragem în inima oceanului să ne mai naștem o dată
poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Repetiție
pe când nori pe cer brazde mai ară
dincolo de prima frunză căzută
întreagă pădurea-i un stejar
sub care se adună
cerbii
în labirintul toamnei
în cete
ca în fiecare an în același loc
așteaptă iarna
în acest joc totul se repetă
nici un vrăjitor nu-i face dispăruți
numai vânătorul
le separă destinul cu glonțul
pierdut
printre raze de lună risipite între frunze uscate
îmbrâncite de vânt pe drumul pieirii
în aprigul suflu înghițitor de flăcări doar cerbii
în loc să se înfricoșeze
își iau dreptul să refuze soarta
în coarne mai strâng încă o noapte
atenți la pașii ce se aud în afară
poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Un mărțișor! (1 Martie)
Atâtea ființe minunate,
Atâtea suflete delicate.
Atâtea fete frumoase,
Atâtea femei generoase.
Atâtea cuvinte plăcute,
Atâtea gânduri necunoscute.
Atâtea sentimente de iubire,
Atâtea clipe de fericire.
Atâtea flori pe pământ,
Atâtea vise mai sunt.
Atâtea stele pe cer,
Atâtea lumini în eter.
Atâtea lucruri finuțe,
Atâtea mărțișoare drăguțe.
Atâtea doamne și domnișoare,
Azi! Un mărțișor pentru fiecare!
poezie de Ovidiu Kerekes (7 februarie 2018)
Adăugat de Ovidiu Kerekes

Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul iubirii
trec nopți, trec zile, trec ani
străini printre noi
tu ai venit, eu am plecat
o poartă s-a închis, timpul ucis
atunci, unde suntem noi
de ce mai caut inutil un doi
curg nopți și totuși te întreb
de ce ai mai venit
tu pleci,
sunt clipe reci
eu nu stau
și pașii trec
se împletesc iubirile în gând
perechi, perechi
pe unde uneori mai trec
mereu te pierd
te regăsesc în taina primului sărut
furat, mușcat, demult
când rătăceam îmbrățișati
în acel parc, la margine de veac
aștept să vii prin stropii cruzi de ploaie
eu știu că te iubesc
de restul nu îmi pasă
dau de pereți cu sticle și pahare
în noaptea asta am să-ți bat în poartă
să caut îngerul din cer
să-ți cer, să-ți cer să-mi fii aleasă
femeie, chip cioplit de Dumnezeu
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Între ziduri
m-am simțit închis de multe ori, între ziduri
între cuvinte
cuvinte așternute pe ochii minții, tot timpul
unele au fost și încă mai sunt, ascuțite.
țipă
înțeapă inima și sufletul
altele sunt în tonuri joase, urlă
urletului fiarelor din junglă
urletul nopții
oamenii au transformat lumea
în fără
vreau liniștea de dincolo
mă vreau acolo unde nu există
fără
fără țipete și urlete de cuvinte
fără junglă
vreau acolo unde sunt
cu tine, de iubire ziduri
poezie de Viorel Muha (februarie 2015)
Adăugat de Viorel Muha

Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu nu renunț ușor, dar când renunț înseamnă că nu am nevoie.
Lucian Hașa (22 aprilie 2021)
Adăugat de Lucian Hașa

Comentează! | Votează! | Copiază!

Liniște
Atâta liniște acum
Și atâtea lacrimi uscate.
Atâta teamă, de mă înfioară.
Și atâtea amintiri de odinioară.
Atâta liniște, de mă înspăimântă,
Și tot atâtea cuvinte îmi sunt rugă.
Atât sfârșit într-un nou inceput
Atâta regăsire în tot ce n-am avut.
Atâta liniște, de un perpetuum nesfârșit.
Atât zbucium între două ființe rătăcite.
Atâta nemurire într-o viață fără de trăire
Atât cât cuprinde vântul într-o adiere.
Atâta liniște cât poate cuprinde noaptea în vise,
Și tot atâtea speranțe renasc diminețile.
Dimineți, punți între noi neatinse,
Pure, descrise în cuvinte doar scrise.
Atâta liniște...
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Focul
sunt floare de piatră în noapte
rătăcesc singuratic din perete în pereți
la ceasul apus
cad frunze, cad gânduri
e beznă în casă și ceasul s-a scurs
uneori izbesc golul din mine prin umbre trecând
am ochii acoperiți de căutări
drumul se răsturnase în palmă
mâna cade tristă pe o coală
străin între ziduri de hârtie și pașii mă dor
spațiul rănește absența
șe abate privirea prin casă
trec zile printre zile
mereu monotone, mereu diferite
trăiesc în imagini răsturnate
pe o retină sfâșiată de gânduri
sunt străinul într-o lume nebună
privesc oameni ce trec prin mine
lăsând în urmă absențe
între file de carte am așezat un destin
cu ochii iubirii privesc dorul fără de sfârșit
mâinile ard printre șoapte în noapte
sunt foc nesfârșit
sunt foc de nestins
sunt focul ultimei șoapte
la final, voi lumina cerul arzând
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Între ziuă și noapte
Se stinge soarele
În nostalgia înserării,
Și sufletu-mi dispare
Pe-aripi de vânt hoinar.
Simt muzici în surdină
De harpe și uitare,
Nu vreau să vină noaptea.
Să te visez mai rar.
Contur neterminat al nostalgiei
De trupuri dezvelite de iubiri,
Tandrețe limitată
De zorii ce-or să vină,
Suspinele cascadă
Le șterg din amintiri.
Trec poarta de lumină,
În zori de zi e soare.
Găsesc ocean de zâmbet
În universul meu.
Tăceri lămuritoare,
Clipe ce nu-s fugare
Și înțeleg povestea...
În mine ești mereu...
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Clipe frumoase
Au fost multe clipe frumoase
Și cred că nu vor mai fi, știu bine,
Au fost desprinse ca din poveste,
Atunci când eu sunt cu tine.
Aș da tot, cât aș putea
Să vină din nou timpul, știu bine,
O clipă doar să pot să mă-ntorc,
Cu zâmbetul deschis la tine.
Speranța mea nu mai are vlagă
Ea vrea să se stingă-n mine,
Dar domnul mi te-a scos în cale
Și sunt acum cu tine.
Vreau să fiu bine dacă îți dai seama
Și vreau să ne fie bine,
Că uneori greșesc, tu iartă
Și fii mereu cu mine.
poezie de Eugenia Calancea (12 septembrie 2019)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!