Singurătatea

mi-a numărat până şi bulele
din flaconul cu apă minerală şi cele
câteva înţepături de ţânţari de pe braţ
şi-n cele din urmă
a coborât
în mine
ca o muşiţă
în paharul cu vodcă a unui beţiv

apoi am suferit împreună

din rana adâncită în mlaştina neagră
nu va răsări nimic
nici măcar nimicul cicatrizat
pe respiraţia dintre ceea
ce am fost şi sunt

poezie de Teodor Dume (2014)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

din rana adâncită în mlaştina neagră
nu va răsări nimic
nici măcar nimicul cicatrizat
pe respiraţia dintre ceea
ce am fost şi sunt

poezie de Teodor Dume din Durerea din spatele cărnii (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu, tăcut ca o lacrimă

dovada faptului că am fost
şi încă exist sunt
cele câteva cicatrici de pe trup
şi o urmă de bisturiu pe care
nu mă sfiesc să v-o arat
mai am câteva femei
pe care
le-am uitat definitiv
de fapt nici nu ştiu dacă
le-am iubit
dimineaţa
unele
mă împiedicau să văd răsăritul
altele
se aşezau la masă şi
îndepărtau locurile rămase libere
nu cumva Dumnezeu
să se aşeze între trupurile noastre
până în ziua în care
am coborât în mine şi m-am privit
am deschis toate ferestrele inimii
imprevizibil ţipătul zilei
mi-a dezechilibrat paşii
nu era decât o diversiune care
mi-a amintit de cineva şi
de toate trecerile mele prin viaţă

Dumnezeu, tăcut ca o lacrimă mă privea

ştiu că sunt vinovat de toate cele şi
mai ştiu că sfârşitul unei vieţi
nu-l aduce ploaia şi nici
zborul negru de deasupra

în drumul meu s-a pierdut
o urmă de om
şi atât...

poezie de Teodor Dume din Dumnezeu tăcut ca o lacrimă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaf unui beţiv

Adept al unei anumite stări,
Cuprins de ea a fost, încât
Până şi-n iad a coborât
Pe trei cărări...

epitaf epigramatic de Mitică Ion din Cu epigrama la asalt (1998)
Adăugat de Ica Ungureanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din umbrele unui alt anotimp

curăţ pământul de frunze
îl pipăi ca pe o rană apoi
măsor distanţa dintre mine şi umbră
şi-ncet cobor înlăuntru
în jur nimeni
parcă
a dispărut şi orizontul
cu fiecare zi
mă afund tot mai mult
îmi iau şi singurătatea cu mine
pentru atunci când lacrima
îmi va sculpta în piatră
liniştea
dintre ceea ce am fost şi sunt

un alt anotimp

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gest şi lumină

azi mi-am distribuit toată dragostea
ca o recuperare a ceea ce
am pierdut
am dat din mine totul
precum Dumnezeu din bunătatea sa
însetatului de băut
înfometatului de mâncare
îndrăgostitului toate sentimentele
şi-n cele din urmă
câteva motive pentru a iubi

e drept
am stat puţin în cumpănă
şi-am privit înspre locul în care
doar Dumnezeu poate întoarce capul

dintre toate mi-am păstrat doar emoţia
singura care mă poate ajuta
să trec printre oameni

poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

În clipa dintre mine şi Dumnezeu

poate mai am nevoie de puţin crez
aşa cum pasărea de înalt
să-mi trec numele
dintr-un cuvânt
într-altul şi
din când în când să
las semne pentru atunci când
fiul meu
îşi va aduce aminte de mine

şi-n cele din urmă
mai am nevoie de o ultimă rugă
sub care să mă retrag
ca o inimă bolnavă

poezie de Teodor Dume (2014)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare trecem nepăsători pe lângă forţa a mii de prăbuşiri, de calamităţi, de morţi, şi apoi hotărâm, printr-un proces de selecţie prea abstract pentru a fi măcar cunoscut, să ne fixăm asupra unora dintre ele anume? Da, şi până la urmă le lăsăm pe cele alese să ne coloreze viziunea cu tuşe de penel violente, viscerale, până când apriga opţiune ne subminează şi ne răstoarnă judecata. Şi, în cele din urmă, întreaga suprastructură (laolaltă cu protectoare viclenie a orbului) începe să se clatine.

Saul Bellow în Iarna decanului
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Undeva prin voi, prieteni...

umblă ura ca în ceasul sfârşitului
şi creşte ca un aluat
nu-i bai
zic
faceţi-o pietre şi
aruncaţi cu ele în mine
nu vă sfiiţi
e bine să răbufniţi ca
durerea din rana ascunsă sub piele
în cele din urmă vin consecinţele
cu scâncetul abia perceptibil
o să constataţi că
eu nu exist pentru voi
şi nici voi nu existaţi
în ochii deschişi ai lumii

şi ce altă durere mai mare
să nu poţi să-i priveşti în ochi pe cei vii...

poezie de Teodor Dume din Faţă în faţă cu mine
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu, vis sau realitate

m-a privit în ochi şi
mi-a numărat bătăile de inimă
ca şi cum aş fi pierdut câteva
semnificaţia gestului
făcea parte
dintr-un
scenariu ascuns ochilor
privirea sa mută mă trecea
dintr-un gând într-altul
traversând pustietatea din mine
am avut impresia că am murit
era prima oară când
m-am văzut
alergând prin copilărie
pe un drum către ceea ce am fost
l-am văzut pe tata punând
ţigle pe casă
mama întindea rufele la uscat
fratele cel mic
îmi fura din bomboanele
puse sub pernă
Dumnezeu
cocoţat pe un nor
îmi vorbea din priviri
eu îmi ţineam inima în mână
şi zâmbeam

sunt sigur că am fost eu
dialogam cu mine
cu tata cu mama
cu fratele cel mic
şi cu Dumnezeu

sunt eu
mi-e dor de atunci
mi-e dor de mine
mi-e dor de ai mei
mi-e dor de voi
mi-e dor de Dumnezeu
trist
îmi pândesc amintirea
timp în care
citesc pe silabe iubirea şi
neputinţa de a mai fi
ceea ce am fost...

poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diferenţa dintre desenele animate clasice şi cele de acum este că la cele clasice se uită cu mare drag până si adulţii de astăzi, pe când pe cele actuale nici măcar copiii nu le privesc.

citat din Nicky Sereteanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semne pe suflet

de mâine dimineaţă voi începe săpăturile
o să mă opresc la doi metri
în pământ
îmi depun amintirile
una într-alta
ca un semn în anotimp ploios
păsări cu strigăt de moarte
vor coborî în linişti
cu ghiarele înfipte în lut
desenând peste mine linii
şi în cele din urmă
din plânsul meu
vor înflori noi primăveri
sau poate cândva mai încolo cineva
mă va privi dintr-un rest de umbră

eu sunt unul şi acelaşi cu tata
între noi sunt doar câteva iluzi şi
un somn care înspăimântă

restul nu mai contează...

şi dacă nu ar fi fost tata
şi dacă nu aş fi fost eu
şi dacă nu am fi murit
în fiecare primăvară
fiecare plecare ar fi fost
o zbatere de fluture devorat
de dangătul straniu al unui clopot

şi dacă...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Temniţa de sub rană

nu am fost niciodată bolnav de iubire
nici de alte boli inventate sau nu
iubirea doare tăcut
ştiu
e ca un fum de ţigară
intră în haină şi sub piele
vrei să iubeşti
îţi ţii respiraţia
şi atingi
foamea începe să urle
îţi sfâşii sentimentele şi bei
bei
te îmbeţi de iubire

şi nimic...

te închizi în propria-ţi rană
şi taci...

miroase a carne de om
din câteva cioburi de lut
un copil modelează o umbră

doamne,
câtă uimire în respiraţia zilei!

poezie de Teodor Dume (2016)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea nu înseamnă nimic

Moartea nu înseamnă nimic;
Nici măcar nu contează.
Am trecut doar în camera cealaltă.
Nu s-a întâmplat nimic.

Toate au rămas aşa cum le ştiai.
Eu sunt eu, tu eşti tu,
Iar viaţa prin care, atât de frumos, am trecut împreună este aceeaşi, neschimbată.
Vom continua să fim unul pentru altul ceea ce am fost întotdeauna.

Chemă-mă pe nume, aşa cum mă chemai odinioară.
Vorbeşte-mi, cum îmi vorbeai întotdeauna.
Nu schimba tonul vocii –
Şi nu îmbraca hainele solemnităţii, nici pe cele ale durerii.

Continuă să râzi la ceea ce ne făcea să râdem împreună.
Distrează-te şi zâmbeşte, gândeşte-te la mine, roagă-te pentru mine.
Lasă ca numele meu să-ţi fie mângâirea care ţi-a fost întodeauna.
Rosteşte-l lejer, fără a fi atins de umbra vreunui regret.

Viaţa are însemnătatea pe care a avut-o şi ieri.
Este aceeaşi care a fost mereu:
O absolută şi neîntreruptă continuitate. Ce este moartea, dacă nu un accident trecător?

Sunt aici cu tine, doar că nu mai sunt la vedere.
Exist – şi te aştept, pentru ceea ce va fi doar o scurtă perioadă de timp,
Undeva foarte aproape,
De partea cealaltă a străzii.

Toate sunt la locul lor.
Nimic nu este distrus; nimic nu este pierdut.
Un scurt moment şi toate vor fi cum au fost.
Ne vom întâlni iarăşi. Vom râde amintindu-ne de vremelnicia acestei despărţiri.

poezie celebră de Henry Scott Holland, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moarte, tu n-ai nume de om

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
dacă mi-ai fi dat un semn
oricât de mic
îmi pregăteam valiza
cu toate cele necesare
un aparat de ras
un creion o mapă şi un plic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
mai zăboveşte jos
sub deal un pic
să sting lumina apa
gazul şi să las o cheie
ori nu ştiai că am
o nevastă şi un copil mai mic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
în mine totu-i negru
vai poate doar e un protest
ca şi când
ar fi fost să fie
un anotimp în care
aş fi putut să plec

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ci îngăduie-mi o rugăminte
să-ţi mai zic
de sub tălpi durerea urcă iute ca un scai
şi sunt gol-goluţ că n-am putut
să-mbrac nimic
aşa sunt Om dar nu cu suflet mic
te rog mai lasă-mă un pic
să strâng trecutul şi viaţa între dinţi
că nu-i nimic mai scump decât iertarea zic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ţi-am spus răgaz să-mi dai
să mai zăboveşti la poartă un pic
cât copilu-mi face semn
cu mâna
că doar ştiai
că-i bolnav şi trist
şi-i cel mai mic

la urmă-apoi de vrei să-mi dai
un semn
aprinde lumânarea neagră din pridvor
ştiu că te grăbeşti
şi-i musai
să revin la ceea ce am fost
poate un nimic
dar stai
mai am un Dumnezeu de nu ştiai
un copil şi o nevastă care au lăcrimat destul
şi-i rog acum când trupul meu
nu-i mai în stare de nimic
să-mi aprindă o lumânare
acolo sub pământ

noa haide moarte hai
te întreb cât încă mai sunt viu
cu ce-am greşit de vii pândind
şi totuşi dacă vii
adu-mi şi tu ceva să-mi placă
nici flori nici lumânări ca la mormânt
ci o noapte de împăcare cu tot ceea
ce am fost şi încă sunt

noa haide moarte hai

păşeşte-ncet de poţi
injectează-mi în vene noaptea
fie şi în somn
doar atât cât eu către Dumnezeu mă-ndrept
apoi să taci
că n-ai nume de Om

apoi să taci
apoi să taci
să taci...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba boului

În cele din urmă s-a pus problema
Să se măsoare limba boului.

Întâi s-a încercat cu metrul
Apoi cu kilometrul
Dar nu a fost deajuns.

Atunci s-a folosit tot felul de măsurători:
Distanţa dintre alfa şi omega
Cea dintre vid şi materie
Şi chiar cea dintre sens şi nonsens,
Dar tot nu a fost deajuns.

Nimic nu a fost deajuns.

Nimic n-o să măsoare niciodată
Cât e de lungă limba boului.

poezie clasică de Geo Bogza din Statui în lună (1977)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moarte, tu n-ai nume de Om

(scris pe patul de spital, aprilie 2018)

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
dacă mi-ai fi dat un semn
oricât de mic
îmi pregăteam valiza
cu toate cele necesare
un aparat de ras
un creion o mapă şi un plic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
mai zăboveşte jos
sub deal un pic
să sting lumina apa
gazul şi să las o cheie
ori nu ştiai că am
o mamă şi un copil mai mic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
în mine totu-i negru
vai poate doar e un protest
ca şi când
ar fi fost să fie
un anotimp în care
aş fi putut să plec

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ci îngăduie-mi o rugăminte
să-ţi mai zic
de sub tălpi durerea urcă iute ca un scai
şi sunt gol-goluţ că n-am putut
să-mbrac nimic
aşa sun Om dar nu cu suflet mic
te rog mai lasă-mă un pic
să strâng trecutul şi viaţa între dinţi
că nu-i nimic mai scump decât iertarea zic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ţi-am spus răgaz să-mi dai
să mai zăboveşti la poartă un pic
cât copilu-mi face semn
cu mâna
că doar ştiai
că-i bolnav şi trist
şi-i cel mai mic

la urmă-apoi de vrei să-mi dai
un se4mn
aprinde lumânarea neagră din pridvor
ştiu că te grăbeşti
şi-i musai
să revin la ceea ce am fost
poate un nimic
dar stai
mai am un Dumnezeu de nu ştiai
şi o mamă care a lăcrimat destul
şi-i rog acum când trupul meu
nu-i mai în stare de nimic
să-mi aprindă o lumânare
acolo sub pământ

noa haide moarte hai
te întreb cât încă mai sunt viu
cu ce-am greşit de vii pândind
şi totuşi dacă vii
adu-mi şi tu ceva să-mi placă
nici flori nici lumânări ca la mormânt
ci o noapte de împăcare cu tot ceea
ce am fost şi încă sunt

noa haide moarte hai

păşeşte-n cet de poţi
injectează-mi în vene noaptea
fie şi în somn
doar atât cât eu către Dumnezeu mî-ndrept
apoi să taci
că n-ai nume de Om

apoi să taci
apoi să taci
să taci...

poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului (aprilie 2018)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conspiraţie în cer

Astfel că până la urmă acolo era nimicul.
El a fost pus înăuntrul nimicului.
Nimic nu i-a mai fost adăugat
Iar pentru a dovedi că n-a existat
Nimicul fost zdrobit de nimic

Ciopârţit cu un nimic
Amestecat într-un nimic
Întors cu înăuntrul în afară
Şi împrăştiat deasupra nimicului –
Astfel încât toată lumea a văzut că n-a fost nimic
Şi că nu mai era nimic de făcut

Aşa că toate a fost lăsate baltă. Aplauze prelungi în cer.
A lovit pământul şi s-a spart deschizându-se –
Acolo zace Cioara, cataleptică.

poezie de Ted Hughes din Cioara. Din viaţa şi cântecele ciorii, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ăncercat

Am încercat s-ating nemărginirea
Cu degetele, dar le-am răsfirat
Şi printre ele mi-a scăpat iubirea
Dar nu-i nimic, măcar am încercat.

Când ochii mi i-am ridicat spre cer
Şi-am încercat să văd prin infinit,
Nu am făcut decât să bâjbâi în eter,
Dar nu-i nimic, măcar am îndrăznit.

Apoi m-am desfăcut la piept
Şi inima bătând ţi-am dăruit
Iubind! Credeam că-i înţelept
Să mi-o-ngrijeşti..., măcar am năzuit.

Te-am imortalizat prin vers, în timp,
În inimă, în ceruri şi-n eternitate...,
N-ai auzit şi-am început să ţip,
Dar nu-i nimic! Le-am încercat pe toate.

Şi din adânca mea simţire
Adesea, când mă emoţionez,
Din ochi curg lacrimi de iubire,
Dar nu-i nimic! Eu nu mă ruşinez.

Am râs şi-am plâns şi am iubit
Profund, fierbinte şi curat,
Eu toate astea le-am trăit
Mereu. Măcar am încercat...

Din vise am creat realitate
Şi în realitate am visat!
Ştiu, nu le-am împlinit pe toate...,
Dar nu-i nimic! Măcar am încercat!

Am fost, cred eu, acea femeie
Pe care şi-o dorea orice bărbat,
Tu ţi-ai dorit o altă odisee,
Cu mine nici măcar n-ai încercat.

Din tot ce-ar fi putut să fie,
Din toate cele ce le-am dat,
Putea atâta frumuseţe ca să fie...,
Dar ce păcat! Tu nici n-ai încercat...

poezie de Florentina Mitrică (12 septembrie 2017), traducere de Florentina Mitrică
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fel de arendă

nu ştiu dacă am vrut
să fiu ceea ce sunt
însă Dumnezeu
s-a grăbit să-mi dea
o umbră şi un nume apoi
s-a debarasat
de mine
ca de o durere

ştiu că sunt un duplicat al morţii altuia
şi mă delimitez între ceea ce a fost
şi o identitate dată
în arendă

nu-i nimic

într-o zi mă voi întâlni cu Dumnezeu
şi-l voi întreba despre toate astea

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fel de arendă

nu ştiu dacă am vrut să fiu ceea ce sunt
însă Dumnezeu s-a grăbit să-mi dea
o umbră şi un nume apoi
s-a debarasat
de mine
ca de o durere

ştiu că sunt un duplicat al morţii altuiia
şi mă delimitez între ceea ce a fost
şi o identitate dată
în arendă

nu-i nimic

într-o zi mă voi întâlni cu Dumnezeu
şi-l voi întreba despre toate astea

poezie de Teodor Dume (2014)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!