Tangenţialul destin

Anii mei...
Mulţi ani cu întâmplări, suferinţe, riduri.
Câteva bucurii acolo, în rest... profundă uzură,
Păcate ale tinereţii înscrise la mituri
Cu tot cu fotografii, într-o broşură
Din care,
Tânjind după zăpezile uitate pe coama stâncii,
Venit de pe tărâmul copilăriei mele, se întrebă copilul:
"Doamne, pe unde o creşte copacul din care, îmi vor tăia
scândura crucii?"

Ce întâlniri ciudate programează destinul!

poezie de Cristian Neagu (5 martie 2013)
Adăugat de Cristian Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În rest totul e nisip...

într-o bună zi voi coborî
de pe linia orizontului
şi voi trece malul
toate întâmplările vor fi
numai ale mele
ştiu asta...
bătăile de clopt
îmi vor deschide poarta
înspre Dumnezeu
acolo e mama
acolo e tata
acolo e şi cireşul înflorit
de sub care tata
îmi zâmbea
când alergam după fluturi
acolo e şi o parte din mine

drumul va fi lung dar
nu atât de lung
încât să
nu pot evada din mine
din când în când
o să vă privesc
prin ochiul lui Dumnezeu

din urmele acoperite cu lacrimile fiicei mele
vor creşte linişti
în rest totul e nisip...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde e iarna copilăriei mele şi zăpezile din care nu mă zăream?

aforism de Vasile Maricel Grosu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Cluj-Napoca ninge cu "obiele"

La Cluj-Napoca ninge din altare
De ceruri nalte, ninge "cu obiele"
Şi-mi pare că se-ntorc din depărtare
Zăpezile copilăriei mele.

La Cluj se lasă fulgii – paraşute,
Pe case, pe copaci şi pe câmpie
Şi cresc şi cresc zăpezile căzute
Ca-n anii când credeam în veşnicie.

La Cluj se lasă seara cenuşie
Şi norii uriaşi şi grei se storc
Şi ninge, ninge, ninge din tărie,
Ca-n anii care nu se mai întorc.

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În inimi de păduri înlăcrimate

Vă rog acum să nu mă întrebaţi
de unde ştiu poveştile uitate
pe crengile de arbori retezaţi
în inimi de păduri înlăcrimate!

Pe înserate încă se mai zbat
să-şi caute copacul care moare
pe marginea tărâmului turbat,
în agonie, după defrişare.

Chiar frunzele căzute mai plutesc
pe vânturi reci care revin din iarnă
cu triste amintiri ce nu-şi găsesc
nici locul sfânt pe care să se-aştearnă.

Sunt amintiri uitate în trecut
pe un altar de gânduri încărcate
cu umbre de iubiri care-au pierdut
tot ce-a rămas din clipele ratate.

Aş vrea să le împac dar au plecat,
în zbor întins, sub bolta înstelată,
la marginea tărâmului turbat
unde dispar copacii dintr-odată.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu altceva

lumea este egală numai cu sine
o poţi deosebi după perioade istorice
în rest se rupe în continente

lumina cade pe ochi
în oraşe se torc întâmplări ciudate
care nu încap în forme regulate

gândurile bat la uşile închise
nu există o bancă de vise
mă trezesc golurile din memorie
şi sufăr de incertitudine
ca un cal
după o cursă necâştigată

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgie după anii...

Nu am uitat cât de bine, am petrecut anii vieţii.
N-am uitat copilăria şi nici anii tinereţii.
De mic am primit iubirea, de la scumpii mei părinţi
Şi-am cunoscut fericirea, închinându-mă la sfinţi.
Din fragedă copilărie, părinţii m-au învăţat
Să muncesc cu hărnicie, pentru tot ce-am adunat.
Cu elanul tinereţii, de viaţă mă bucuram,
Cu fetele, cu băieţii, doamne, ce mult mă distram.
Iar în anii studenţiei, taina cărţii-am dezlegat.
Dar şi taina meseriei, pentru care m-am format.
Pentru vremuri dulci, plăcute, întotdeauna aveam glas.
Vremuri de mult petrecute, care-n urmă au rămas.
Nostalgie după anii, petrecuţi în tinereţe,
Am şi eu, ca veteranii, apăsaţi de bătrâneţe.

poezie de Dumitru Delcă (18 februarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt în ea gânduri şi întâmplări ale copilăriei mele, multe şi ale copilului din mine care se trezeşte în mine peste ani, mai ales seara, şi mai ales în preajma iernii, şi sunt nişte năzdrăvănii, cu toate că nu-mi place cuvântul, ale unui băiat care mi-e foarte drag şi are vârsta voastră, şi care acum e la şcoală şi se teme de tabla înmulţirii, şi e prieten cu un pisoi, cu un cal şi cu o luntre legată sub o casă atârnănd pe malul Dunării dinspre Bărăgan.

Fănuş Neagu în revista Cutezătorii, 30 noiembrie 1967. Anul I, Despre cartea "Caii albi din oraşul Bucureşti"
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra salcâmului de lângă fântână în care dormeau, pe prăjini, câteva perechi de curci şi bibilici, cădea peste el ca o plasă deasă. Două crengi noduroase închipuiau pe pământ figura unui călăreţ cu cojoc şi căciulă. Ene Lelea se aplecă şi potrivi la şoldul călăreţului un vreasc, în formă de spadă. Când era copil, în nopţi ca astea, maică-sa chema o bătrână să-i "toarne cositorul". Baba venea, topea cositor într-o lingură şi-l răsturna, bolborosind, într-o găleată cu apă descântată. Cositorul se închega luând înfăţişări ciudate, în care bătrâna desluşea, după semne ale ei, norocul băiatului. Îşi aminti că mereu era vorba de bani mulţi, o comoară, de un drum lung prin Bărăganul ascuns în ceaţă şi de o fată frumoasă.

Fănuş Neagu în În văpaia lunii (1971)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cetatea tinereţii mele

Cetatea tinereţii mele,
E sus, pe deal, de când mă ştiu,
Pierdută printre nori şi stele,
Şi-n al istoriei pustiu...

Cetatea tinereţii mele,
E dulce cânt de pitpalac,
E o câmpie cu lalele,
Un lan de grâu cu flori de mac...

Cetatea tinereţii mele,
E vechea casă cu pridvor,
Ce-n ziduri poartă bune-rele,
Şi-al revenirii tainic dor...

Cetatea tinereţii mele,
Pluteşte-ntr-un trecut duios,
Discret buchet de floricele,
Şi un crâmpei de gând pios...

Cetatea tinereţii mele,
E-acolo unde-un chip de mamă,
Şi-un chip de tată, tinerele,
Icoană sfântă-s într-o ramă...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe doamna Stela Popescu n-am în­tâl­nit-o direct decât de două sau de trei ori, la câteva mese amicale, cu mai mulţi comeseni laolaltă. Aş putea adăuga, e drept, şi întâlniri mai vechi, de care dânsa nu are cum să-şi aducă aminte: eram elev, participam la unele emisiuni radiofonice pentru mediul şcolar şi s-a întâmplat, de câteva ori, să o văd lucrând în studioul de înregistrări în care urma să intrăm şi noi, cei mici, după încheierea prestaţiei sale. Eram încă fraged, dar nu suficient de inocent ca să nu remarc farmecul unei prezenţe inconfundabile: o femeie frumoasă, suplă, plină de haz şi de talent. Am reîntâlnit-o după cam cincizeci de ani, dar impresiile juvenilităţii mele au rămas neschimbate. Aveam alături acelaşi om viu, cuceritor, puternic.

citat din Andrei Pleşu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte să te desparţi de cineva, gândeşte-te că e ca şi cum ai tăia un copac. Şi-apoi, gândeşte-te tu, cam după cât timp mai creşte copacul ăla la loc şi la fel de frumos cum a fost?

Alexandru-Daniel Cenuşă
Adăugat de Alexandru-Daniel Cenuşă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Edenul copilăriei...

Unde e pământul meu de-acasă
Prin care îmi păşteam cârlanii?
Dorul de acele vremuri mă apasă
Şi cât de repede trecură anii.

Satul meu cu largi fâneţe
Cu iarbă grasă şi cu flori
Cu oameni plini de tinereţe
Trecuţi prin vânturi şi ninsori.

În valea largă de pe GROAPĂ
Pe unde curge ŞIPOŢELUL
Acolo vitele s-adapă
Şi-nfloreşte dediţelul.

Dealul CRUCII de la noi
Carele-l urcau cu greu
Trăgeau de ele patru boi
Şi se împotmoleau mereu.

Nori sfioşi fugiţi de-acasă
Peste gura ruptă de la HALM
E imaginea cea mai frumoasă
Ce încă în suflet o mai am.

poezie de Mihai Leonte (iulie 1998)
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără făptuire

bate-un vânt ca turba neagră, orizontul
el pune-n priviri clepsidra unui alb născut din spuma
mării, gândul
o mână agaţă încă cerul şi strigă
urăşte-mă dar nu tăia în felii timpul

într-o încapere goală, a lumii, un nud stă aplecat
şi rugă ţine
din gânduri fă-mă Doamne din nou fecioară-n trup
şi din lume adună-mă
simbol să fiu pentru suflete uitate
şi-n încaperi cu frig, pereţi, Tu Doamne construieşte
din lut un chip fără de păcate

dă Doamne să fie dragoste şi fericire
rupe o creangă a cerului minune
şi peste oameni, Tu, apleacă
încă odată mărul
dar fără păcatul făptuirii

poezie de Viorel Muha (iunie 2014)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

A muri înseamnă să te duci acolo de unde ai venit. Ce este acolo? Trebuie să fie bine, dacă judecăm după fiinţele minunate care vin de acolo, copiii.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de Gabrine94
Comentează! | Votează! | Copiază!

În grădina casei mele e copacul

În grădina casei mele e copacul
care-şi scrie pe-ndelete veacul
Pustnicul este sputnicul veşniciei
virtute zadarnică, fii vicios,
te va conduce un înger sfios
tot Creaţie este şi moartea
iubind morţii poate îi vom iubi mai mult şi pe cei vii
ai două variante - arzi sau putrezeşti încet
aş plânge după cântece uitate
copacul ori ţigara undeva
pe etajera cu o jumătat-de carte
şi simfonia fără nota la
ce cauţi tu în viaţa mea
când eu sunt mort pe undeva

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La câteva zile după ce am venit prima dată la Londra, la puţină vreme după sfârşitul războiului, mă găseam într-o pensiune, căreia îi spuneau hotel particular, pe lângă High Street, în Kensington. Proprietarul pensiunii era domnul Shylock. Nu locuia acolo, dar mansarda era rezervată pentru el, şi Lieni, malteza care avea grijă de casă, îmi spunea că, din când în când, mai petrece acolo o noapte cu câte o fată. "Englezoaicele astea!", se minuna Lieni.

începutul de la Măscăricii de V.S. Naipaul (1967), traducere de Ana-Maria Baciu
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Integritatea emoţională există acolo unde copilul este ajutat să îşi păstreze toate acele părţi din sine, pe măsură ce el creşte şi evoluează într-o lume vitregită de separare.

citat din Raluca Rusu
Adăugat de Mihaela
Comentează! | Votează! | Copiază!

De unde sunt?

Eu sunt de acolo de unde
străbunul meu e Decebal,
bunicul este Eminescu,
în codrii cântă un caval,
Balada lui Porumbescu.

Ceasul de daci e inventat
stă acolo, într-o poiană,
mulţi de atunci au venit
să vadă frumoasa ţară
şi timpul cum e împărţit.

Avem un Mureş, şi un Olt,
avem şi-un Jiu, şi-un Prut,
cu apele lor vin de-nălbesc
pământul care este sfânt
românii mult îl mai iubesc!

poezie de Ion Răduţ din revista "Uniunea Artelor"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În amintirea tatălui meu

Noi navigam atunci pe nave astăzi uitate-aproape,
Pe lângă ţărmuri necunoscute,-n zilele copilăriei mele...
Lumini prietenoase, faruri fulgurant reflectate-n ape;
Insule, golfuri mărginite de palmieri cu fluturânde vele.

Gânduri... care,-ntârziind, pe-orizonturi cu dulci vise cad,
Deşi-am lăsat demult acele ţări departe-n urma noastră;
Acele flăcări, acolo unde fulgerele tropicale ard,
Alizeele cu parfum de flori sub bolta clar-albastră –

Revin amintiri – din vremea-n care navele şi oamenii erau tineri;
Şi parcă mai străbate-o adiere dinspre-acele ţinuturi parfumate,
Şi mă gândesc ce viaţă frumoasă-am trăit, iubind fără reţineri,
Acolo printre cele-o mie de insule-ale fericirii, de departe.

Deasupra mării eterne râd şi-acum falezele în soare;
Navele se leagănă la fel pe valuri, iar zilele-s senine;
Dar totul s-a schimbat: îmi dau seama cu mirare,
Tu nu mai navighezi acolo – eu nu mai sunt cu tine.

*Din Scrisori de pe mare (Letters from sea)
*În această poezie scrisă la puţine zile după moartea tatălui, căpitan de cursă lungă, în anul 1913, Lincoln Colcord îşi aminteşte cu nostalgie anii tinereţii, când a navigat împreună cu acesta pe mările şi oceanele lumii.

poezie de Lincoln Colcord, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele

Iubire, silabele pe care egoist
le-aş numi ale mele
aleargă precum particulele
infinitului
într-o avalanşă de idei
să acopere cerul ivit
odată cu tine
cea care mă inspiri,
toate silabelele pe care
le-am putea cuprinde într-o suflare
sunt şi ale tale
aşa cum şi eu sunt
al limbii române ucenic
venit dintr-un ungher al singurătăţii.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!