În grădina casei mele e copacul

În grădina casei mele e copacul
care-şi scrie pe-ndelete veacul
Pustnicul este sputnicul veşniciei
virtute zadarnică, fii vicios,
te va conduce un înger sfios
tot Creaţie este şi moartea
iubind morţii poate îi vom iubi mai mult şi pe cei vii
ai două variante - arzi sau putrezeşti încet
aş plânge după cântece uitate
copacul ori ţigara undeva
pe etajera cu o jumătat-de carte
şi simfonia fără nota la
ce cauţi tu în viaţa mea
când eu sunt mort pe undeva

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepciunea morţii

Cine nu se naşte nu moare.
Moartea e cea mai trainică lucrare a lui Dumnezeu.
Soarta ta este de muritor, dorinţele te depăşesc.
Cu cât ai mai mult, cu atât pierzi mai mult prin moarte.
Râsul este izvorul vieţii, plânsul este al morţii.
Să trăieşti ca şi cum ai fi nemuritor, să mori cu aceeaşi credinţă.
În fiecare om zace un mort – trecutul.
Când mori te întorci la locul naşterii.
Nu vorbi des despre moarte, îi poţi atrage atenţia.
Datorită morţii a intrat morala în viaţa noastră.
Viaţa este un împrumut al morţii.
Pot trăi la nesfârşit cei ce nu au nimic de făcut.
Când ştii de toate mergi spre moarte cu ochii închişi.
De unde ştim că nu ne aşteaptă cu dor cei care au plecat?
Ştim că vom muri, dar nu ştim uneori că am murit deja.
Nu mă preocupă moartea acum, am să mă ocup de ea după.
Moartea ta este treaba altora, nici tu nu te poţi ocupa de ea.
Nu ducem lipsă de timp, ci de viaţă.
Cunosc moartea mai bine decât morţii.
Cine pătrunde trufaş în moarte?
Cineva arde, cineva putrezeşte în viaţă fiind.
Orice termen de garanţie aminteşte de moarte.
Spitalele au nevoie de bolnavi, cimitirele de morţi.
Cei vii se duc, morţii rămân ca martori.
Când viaţa nu există, nici moartea nu are loc.
Iubirea nu ne apropie şi nici nu ne depărtează de moarte, dar ne dă curaj.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul este un om

Poetul este un om, el poate fi înjurat,
Scuipat, bătut, ucis, la nevoie, dar el nu va ucide pe nimeni,
Poetul este născut sub aripa unui înger,
El nu ştie exact ce va urma, el scrie şi nu ştie
Că se pune la întrecere cu Dumnezeu,
Dar El, Domnul înţelege, îi iartă prostiile,
Cum şi noi iertăm greşiţilor noştri,
Poetul iubeşte aiurea, năvalnic,
El nu poate fii un boşorog, cum îl numeşte
Vidanjorul de serviciu, el miroase a Paradis,
Chiar dacă-l ţii zece ani la pârnaie,
Iubiţi poeţii şi vă veţi iubi pe voi mai mult,
Poetul este un om, dacă vreţi, îl iertaţi,
Mai face şi măgării uneori, că din lut este făcut,
El lasă în urmă pene de porumbel,
Pagini stropite cu sânge.
Este sânge de om şi de înger.
Aşa cred.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul uscat

vântul îşi cântă simfonia pe diferite teme prin crengile mele uscate
pentru pământ
spaţiu şi aer
vino copile şi rupe-mi ultima frunză
sărut-o cu dragostea ta orfană
soră cu singurătatea pământului unde îmi sunt rădăcinile
pune-o în cartea veche şi scrie:
Doamne
iartă copacul uscat că nu mai dă rod
şi păcătosul ce ameninţă că sare din turla bisericii
că nu a sărutat verdele meu
urma Ta

poezie de Relu Cazacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Undeva, cândva

Undeva, cândva

Poate undeva, într-un loc sub soare,
Într-un infinit, printre lumi stelare,
Gândurile poate s-or întrepătrunde
S-or ciocni în spaţiu, or vibra ca unde.

Poate într-un loc, poate undeva,
Într-o altă lume, poate-i cineva,
Poate-i printre îngeri, poate-n univers
Iar de ne-om găsi, ne-om iubi intens.

Poate-n locu-acela, unde-i cineva,
Emiţând iubire, ni s-o releva,
Că prin alte lumi, chiar de-s paralele,
Gândurile sale, vin spre ale mele.

Poate pe acolo, chiar de-i altceva,
El venind spre mine, undeva, cândva,
Unde nu-i durere, unde nu vom plânge
Noi ne-om bucura când la piept ne-om strânge.

Iar de-atunci încolo, de va fi ceva,
Vom clădi o lume, poate, undeva,
Ne-om iubi cu patos, ne-om hrăni din seva
Ce ne-o dă iubirea, mie şi... cuiva...

poezie de Florentina Mitrică (5 decembrie 2015)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce face?

Ce face un om când e singur?

Simplu – un glonţ, un somn, un poem,
Vede un film, se uită la ceas, înfiază un leu,
Dar tot singur este.
De ce este singur?
A fost jignit. A jignit. A ucis. Nu a ucis.
Eu nu cred în singurătate, cum nu există vid absolut.
Dar o tragedie este. Undeva o lacrimă îşi fa ce drum.
Doamne, ce aş hohoti, de nu aş fi bărbat.
Amintirile mă asediază asurzitor.
Anii se perindă cu viteza unui tren nebun.
Lumea trăieşte, undeva e iarnă, undeva e o plajă,
Alcoolul? Drogul? Boala? Nimic nu seamănă cu singurătatea.
Nici plantele, nici animalele nu suportă singurătatea.
Nici Dumnezeu, că altfel de ce ar fi fost Creaţia?
Strada este pustie, casa este pustie, cimitir fără gard.
Singurătate, tu eşti un bolid care mă ucide.
Brusc apare un cititor timid. Îmi întinde mâna,
Sunt salvat. Mulţumesc, fratele meu, mulţumesc.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea unei vulpi cu coajă

Am ales copacul
Am luat vulpea
eu de picioare, tata de bot!
Eu trăgeam spre mine
Tata spre el
Copacul spre sine!
Eu râdeam
Tata râdea
Copacul ne ridica buzele!
Eu cu tata
Vulpea
Copacul trântea!
Eu cu copacul
Tata cu mine
Vulpea murea!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A sosit vremea

A sosit vremea să minţi,
Viermele de mătase produce
Căcăreze de capră,
Bărbatul naşte pui vii,
Gloanţele ies din pieptul celor ucişi,
Zburând ca albinele,
Necunoscuţii sunt fraţii tăi,
Te vând în pustiu unor tâlhari,
Aud capacele sicrielor cântând
Din Jim Morrison,
luna ciocneşte un pahar de şampanie cu morţii,
dar cea mai mare minciună este
Că nu te-am iubit niciodată.
Cel care-ţi scrie, mort e demult.

poezie de Boris Marian Mehr (5 octombrie 2011)
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există capăt de drum, fiecare drum este continuarea celui anterior, viaţa nu dispare, moartea nu există, este în mintea noastră înfricoşată. Morţii noştri dragi ne însoţesc pretutindeni, în vise, în amintiri. Să nu-i uităm, pentru că şi ei ne pot uita. Iar Dumnezeu este în fiecare din noi, cum ar putea muri?

citat din Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

"A fi sau a nu fi?" nu este o întrebare, ci două, iar răspunsurile sunt nenumărate.

aforism de Boris Marian Mehr din Afurisme
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un strop de nebunie

Fără un strop de nebunie
Nu poţi iubi,
Fără un strop de poezie
Nu poţi trăi,
Dar ce spun eu acestor muze
Ce pun un preţ pe chip, pe buze,
Care-mi impută că sunt eu
şi nu le pot iubi mereu?
Religia iubirii, drage muze
E mai presus de iertăciuni şi scuze,
Nu poţi umbla peripatetic
Fiind şi înger şi eretic.
De v-am părut cumva umil,
E lecţia marelui Will.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Undeva

Undeva e un banchet de bucurii
Undeva tăcerea e un zgomot adormit
Undeva fructe exotice distilează în alambicul visului
Undeva culori fragile lunecă printre roci fierbinţi
Undeva cântecul alungă spinii cotidieni
Undeva zace pergamentul care a înfruntat Timpul
Undeva (departe) e copilăria poetului secerată iremediabil
(dar nu abil)
Undeva fiecare pas e un semn al mirării
Undeva neliniştea e ca marea neobosită
Undeva aşteaptă un buchet de bucurii
Undeva...
Dar unde?

poezie clasică de Saşa Pană din Culoarea timpului (1977)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai banală idee este premoniţia morţii.

aforism de Boris Marian Mehr din Afurisme
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul cel bătrân

Din freamătul de frunze
Desprind iar un suspin,
Pe care îl îngână
Copacul cel bătrân,

Cât vânturile nopţii
Îl clatină încet,
Din frunza-i se desprinde
Cuvântul de profet.

Şi-n linişte adâncă
De veghe mai rămân,
S-ascult cum plânge frunza
Copacului bătrân...

poezie de Nicolae Burlacu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pseudo-fabule

Dacă pisicile, câinii, caii
Ar scrie poeme, din acelea tari, senzuale,
Nu ar mai scrie nimeni altceva.
Un fulger m-a lovit într-o noapte,
Am scăpat, eu sunt copacul care râde.
Râd prin mierlele care mă vizitează.
Un cocostârc cu funcţie a trecut pe lângă mine,
Nu vorbeşte, el ştie tot, eu râd.
Nemaiavând picioare, mai mult ascult şi privesc,
Glasul meu s-a risipit în frunze, în vânt,
Am zărit un rac cu cleşti de aur, am râs,
Păsări ce încercau să imite broaştele, am plâns,
Am văzut îngerul morţii, se fâţâia în jurul meu,
l-am gonit, alături, un buştean vechi şi putred
visa în fiecare noapte că este verde,
cânta, încercând să amăgească fetele.
Cineva s-a oprit, a luat o daltă şi l-a cioplit,
A făcut un chip de zeu, au venit oamenii să-l admire,
Un câine s-a uşurat pe el, buşteanul a suferit mult,
Un înger milos l-a dus în Rai, că acolo nu sunt buşteni.
**********************************************
Un cântec a pornit la drum, a nimerit în botul unui măgar,
Vai, ce jale, a fugit cântecul şi-a dat de o privighetoare,
Dar un glonţ rătăcit a ucis pasărea, a ajuns cântecul la un gropar beat,
A cântat groparul până a adormit, a găsi un soldat,
Porni soldatul la luptă cu cântecul nou venit,
A fost ucis şi el, o gură de tun a prins din zbor cântecul,
Aţi auzit un tun să cânte? Nu prea. Un sinucigaş a cules cântecul
şi cu el a vrut să sară de la etaj, de supărare, cântecul a amuţit.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ele mi-au schimbat viaţa

Cati şi cu Teodora, două fete din Carpaţi.
Dacă le vedeţi odată, sigur nu le mai uitaţi.
Sunt atâta de frumoase că îţi stă mintea în loc,
Una-i floare înflorită, alta este un boboc.
În grădina casei mele, două flori au înflorit,
Viaţa toată mi-au schimbat-o, când pe lume au venit.

madrigal de Dumitru Delcă (25 septembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul din mine

Dedicaţie expresă lui Adrian Păunescu, la solicitarea domniei sale, pe foaia din manuscris, după ce i s-a interzis Cenaclul Flacăra. La Felix, după o îmbrăţişare prietenească, mi-a zis: "Tinere, sunt o iluzie pe pământ. Copacul acesta sunt EU. Îţi mulţumesc pentru asta."

Cu simţurile descătuşate
spre cer
suie copacul din mine
cineva dă să-l scrijelească
se-ntunecă în jur
agăţat de o lumină
vreau să rostesc; viaţă
cuvintele ard
şi flacăra mută
se stinge în semn de iertare
din căuşul palmelor mele
răstorn cenuşa
peste mormintele altor
păduri

poezie de Teodor Dume din Adevărul din cuvinte (1985)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul, sub nori de fum

Copacul singur stă în zare
Pe culmea unde luna urcă
Şi razele fierbinţi de soare
Presimt că viaţa se usucă.

Din oasele prinse cu sânge
Desprinse-s frunzele pe rând,
Coaja striată jalnic plânge
Când vârful cade la pământ.

Îşi face crucea din vârtejuri,
Din trăsnetele fără drum,
Zarea-l ascunde printre franjuri,
Adoarme dus, sub nori de fum!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa nu-i ca moartea, dar invers nu se ştie.

aforism de Boris Marian Mehr din Eufurisme
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Razna

Multe pot s-o ia razna, tot ce merge bine,
Va merge prost, desăvârşitul viază fără scop,
Însingurat şi neînţeles, poetul se înfrăţeşte cu Leviathanul,
Scrie mult, băiete, până când mâna îţi va cădea uscată,
Computerul va exploda, cititorii te vor ocoli ca pe o umbră suspectă,
Mozart a depăşit orice limite, dar nu de asta a murit, a scrie puţin este o artă,
A nu scrie nimic este un Everest al anonimatului,
Că omul se află în om, zice oricare, crinul se regăseşte în crin,
Autorul lalelelor a murit de tristeţe, fiecare filosofăm în căutarea
Propriei esenţe, îţi bei propria supă, nu compara A cu B, eu cu el,
Un orb îş zăreşte mai lesne pe Dumnzeu, dar nu orice surd este Beethoven,
Legea cantităţii se referă la bani, la zilele rămase, cine îţi numără versurile?
O fi un contabil la Fondul Literar. Cantitatea este o măsură a morţii,
Nu iubesc pe cei care nu vorbesc, ca nişte tramvaie oprite în depou,
Prefer plantele, pietrele, nu aţi văzut ce mult vorbeşte un câine?
Pe tine, iubito, te voi săruta de o mie de ori pe noapte,
Starea de bine de la Dumnezeu vine, dar nu tot ce vine din ispiraţie
De la Dumnzeu vine, suntem oare otravă unul pentru celălalt?
Lupta cu Dumnzeu este zadarnică, Îngerul va învinge,
Ai plecat la mare dispreţuindu-te pe tine şi pe ceilalţi,
Ce vină avem noi că nu te poţi iubi?
Inexistenţa lui Dumnezeu dovedeşte atotputernicia Sa,
Poetul nu are o soartă, are o veşnicie, lasă-i uşa deschisă.

PS. Doamne, iartă-mă, am visat că eram Tu,
Mi s-a spus, vai, ce bătrân eşti,
Avem un loc în azil, avem şi pamperşi.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem

Suntem indivizi, ne mai dividem,
Nici sclavi, nici îngeri, suntem bim-bem,
Ne mai gândim la moarte sau la carte,
Dar toate-s vechi şi cam deşarte,
O morţişoară, viişoară,
O draga mea boleşniţă,
Un şvarţ, un şniţel, veşniţă,
Vrei să spui, vere, nene Niţă,
Hai, las-o baltă, chiseliţă,
Că Sf. Augustin, vezi bine,
Închise ochiul de ruşine,
Grav e Tolstoi, dar şi mai gravă
Este privirea noastră oarbă,
Nici Durer nu e mai prejos,
Îl doare undeva, în dos,
E clar, totuna-i să fii viu,
Ori meditând într-un sicriu,
Nu plânge drag hipopotam,
Îmi eşti prieten, asta am,
Tot lunecând în paradox,
Te vei trezi mutat în mops.
Ham-ham.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!