Copilării

Eram copii desculţi şi goi,
Trăind prezentul în natură,
Jucându-ne în iarbă şi noroi
Pe luncă sau în bătătură.

Am fost şi buni, am fost şi răi
Într-o Moldovă rătăcită,
Poznaşi şi plini de vânătăi
Copilărie tristă-fericită.

Eram în curte între animale,
Crescându-ne unii pe alţii,
Sau în grădină, între cereale,
Primind instrucţiuni sau observaţii.

Apoi ne-am răspândit în lume,
Foarte rar ne mai vedem,
Am rămas copii cu glume
Când ni le-amintim mai râdem.

poezie de Viorica Pop
Adăugat de Alexandra Tudoran
Comentează! | Votează! | Copiază!

Allie Hamilton: A fost adevărat, nu? Ce a fost între noi. A trecut atâta timp, eram doar nişte copii. Dar chiar ne iubeam, nu?

replică din filmul artistic Jurnalul
Adăugat de Raluca Buhar
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

eram o aripă
rătăcită în refluxul memoriei
călător prin orizonturi
topit în uitări deşarte
eram fila închisă într-o lume deşartă
spijinind în gând ceruri înalte
vegheam în templul nopţii
cenuşa mângâiată de vânt
lumina a rămas tăcută între pleoape
îmi aşezasem tăcerile în albia cerului

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem aici de mii de ani

Suntem aici de mii de ani,
O ţară mică, râvnită de duşmani.
Statornici noi am fost de când ne ştim,
Pe-acest pământ, atât de sacru şi divin.

Noi n-am bătut la poarta nimănui,
Noi ne-am văzut de casă şi copii.
De casă şi copii ne-am ocupat,
Am fost poporul cel mai condamnat.

Istoria ne-arată cât de buni am fost,
Noi am muncit şi ne-am făcut un rost.
N-am fost o ţară mare, migratoare
Am fost o ţară mică... De sine stătătoare.

poezie de Constantin Chelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii şi alţii

Unii vor iubire, alţii vor putere,
Unii doar un umăr pentru-o mângâiere,
Unii casă mare şi maşină nouă,
Alţii doar o umbră unde să nu-i plouă,
Unii să audă, alţii să vorbească,
Unii doar o clipă cerul să privească,
Unii o moşie mare şi bogată,
Unii-ar vrea o mamă, alţii-ar vrea un tată,
Unii haine scumpe şi pantofi mai mulţi,
Alţii vor picioare şi-ar umbla desculţi,
Unii vor un munte, alţii vor o mare,
Unii doar să aibă cele necesare,
Unii vor avere, faimă, bogăţii,
Alţii sănătate pentru-ai lor copii,
Unii vor să aibă propriul răsărit,
Alţii doar să uite ceea ce-au iubit...

Pelerini prin lume între nu şi da,
Fiecare suflet are rana sa!
Nu tot cel ce râde este fericit,
Cum nici cel ce plânge totul a sfârşit!
Luptă pentru tine, uşurează-ţi chinul,
Iar de nu se poate să-ţi accepţi destinul;
Fii cu gânduri bune şi să crezi mereu:
Când nu vine nimeni, vine Dumnezeu!

poezie de Licuţia Pântia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu ai ştiut

Tu mi-ai fost cântec,
când plângeam ca un copil.
Tu mi-ai fost sprijin,
când am fost disperată.
Tu mi-ai fost zâmbet,
când eram tristă şi supărată.
Tu mi-ai fost fericirea,
când eram pierdută în gânduri şi sufeream.
Tu mi-ai fost adevarul,
când în jur era numai minciună.
Tu m-ai învăţat multe în viaţă,
când eram neputincioasă.
Tu ai ştiut să-mi atingi sufletul,
când alţii au ştiut să mă rănească.
Tu ai ştiut ce e iubirea,
pe care mi-ai daruit-o mie.

poezie de Eugenia Calancea (4 iunie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un tren, o gară, o viaţă

te-am aşteptat în gară iubito
o viaţă întreagă
plecau trenuri grăbite spre vremea de apoi
apoi nu a rămas nimeni în gară, decât noi
treceau trecători, prin noi, pe lângă noi
azi noi nu eram doi
mereu mă întreb, unde eram noi
eram străini, într-o gară de doi
era frig şi era ger, între noi, amândoi
trec trenuri, prin gară, prin noi
eu am aşteptat într-o parte
tu nu ai venit astăzi la noi
un tren, o gară, o viaţă
şi o iubire uitată între noi
te-am aşteptat iubito, într-o gară
în suflet, o chitară ruptă de gânduri
în mână, un trifoi cu trei foi
trenul s-a dus
nu a oprit între staţii
a plecat fără noi
trec timpuri în gara uitată de lume
cafeaua arde pe masă
nu e nimeni acasă
tăcerea, uitarea, zace în noi
iubirea plânge pe-o bancă, iubito
în gara aceea, la margine de noi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dr. Miranda Bailey: Eu răspundeam de Izzie Stevens şi de Cristina Yang. Eu eram liantul între medici şi pacienţi. Acum le-am pierdut pe amândouă.
Chief: Miranda, tu i-ai îndrumat, i-ai crescut ca pe nişte copii, dar se întâmplă câteodată ca unii dintre ei să greşească, să te dezamăgească. Doar unii dintre ei. Gândeşte-te de cât curaj a avut nevoie Yang să denunţe un medic! Iar medicul acela să fie nimeni altul decât logodnicul ei! Nu vezi cât de mult a crescut? Îi creşti ca pe proprii tăi copii, iar apoi, unii dintre ei păşesc pe urmele tale.

replici din filmul serial Anatomia lui Grey
Adăugat de Raluca Preda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem pentru tine

Cândva
ne potriveam palmele
una peste alta
voiam să ştim
dacă zvâcneşte între ele
acelaşi drum
fierbinte şi liber
ca un şarpe cu aripi…
plutind în vazduh

Eram tineri atunci
zorile veneau prea repede
şi am uitat
să ne călcam unul altuia
pe urme, cuminţi

Mâine
să-ţi pui tocuri înalte
mi-ai spus
eu am plecat în fugă
zâmbind
apoi am intrat
păşind neglijent
în ziua cealaltă

Când ne-am reîntâlnit
vara trecuse
eram străini
şi ne priveam palmele albe
căutând în minte
o zi fără glas
când, copii, eu şi tu
ne-am măsurat
distanţa dintre inimi
şi-am adormit
înainte de capăt

Ai umărul cald
ţi-aş spune acum
dar seara pluteşte între noi
ca un şarpe albastru
cu aripi
surâzând obosit

poezie de Silvia Van
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între cer şi pământ

Cutreier dimineaţa pe câmpuri.
Pământul e negru, crăpat
Şi trist că-i nelucrat de ani,
Iar eu îl calc mai trist, mai apăsat.
Şi cerul a pierdut din albastru,
Pe fire de iarbă, în rouă, a pus stele,
Sunt semne că toate se schimbă
Din câte au fost bune în rele.
Copii rătăcesc fără vrere
Aiurea dezbrăcaţi şi desculţi,
Iar seara ispitesc pe bunici
"Ce noutăţi mai ştiu de părinţi?"
Nu mi-am găsit timp şi nu pot,
Când legile le cunoaştem cum sunt,
Să dau un răspuns atâtor copii,
Care se roagă la Cer îngenunchiaţi pe Pământ.

poezie de Ion Pârâianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet de Copil

Mă trezesc adesea c-un gând,
Cu o melancolie sufletească.
Mi-aduc aminte că eram mic şi blând,
Într-o copilărie autentic românească.

Îmi plăceau dulciurile ca şi acum,
Şi tare mult îmi mai plăcea viaţa.
Acum că-s mare vreau doar să spun,
Că suntem copii dacă iubim dimineaţa.

Eram energic şi încă sunt şi acum,
Zburdam, făceam mişcare zi de zi.
Acum tot ceea ce vreau să spun,
Zâmbind, vom fi copii în fiecare zi.

E duminică azi, şi întâi iunie,
Această poezie e pentru toţi.
Indiferent de rasă şi etnie,
Bunici, părinţi, copii şi nepoţi.

poezie de Ovidiu Kerekes (1 iunie 2014)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada mortii

Si eram, eram
O frunza pe ram,
Vantul cand batea
Viata mi-o stingea...
Si ningea, ningea,
Urma imi stergea
Si m-acoperea
Si ma troienea
Lumea ma uita!
Si am fost, am fost
In lume cu rost.
Vant turbat m-a zmuls,
Prin straini m-a dus,
In zari, spre apus...
Da eram, eram
Un suflet pe ram
Copii paraseam
Si casa-mi lasam,
Nebun alergam
Nimic nu luam,
De moarte fugeam,
Dar tot nu scapam!
Moartea ma prindea,
Si ma cuprindea,
Si ma inclesta,
Coasa ridica
Si ma secera...
Iar la moartea mea
Bradul se frangea,
Cainele urla,
Corbul croncanea,
Vazduhul plangea!
Si cadea, cadea
In hohot pamant
Peste trupu-mi frant.
Si m-acoperea,
Chipu-mi troienea,
Urma imi stergea!
Si eram, eram
Biet suflet pe ram...
Si de-am fost, am fost
In lume cu rost,
Moartea rau m-a nins
Pana cand m-am stins...
Si ma ninse, ninse
Viata mi se stinse...
Si-am plecat ningand,
Si-ati ramas plangand...

poezie de Elena Stan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între pleoape

eram o aripă
rătăcită în refluxul memoriei
călător prin orizonturi
păşeam pribeag printre veacuri
topit în uitări deşarte
eram fila închisă într-o viaţă
spijinind în gând ceruri înalte
vegheam în templul nopţii
cenuşa mângâiată de ploaie
lumina a rămas tăcută între pleoape
se scurgeau tăceri pe cărări
purtate de vânt pe aripi frânte
ardeau lumânări în taina depărtării
ce lungă era distanţa între ziduri
adiau umbre pe trupul de piatră
cuvintele zăceau închise'n tenebrele lumii
eu scriam cu lacrima
despre spini, despre iubire
căutând în suflet surâsul luminii

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram şi nu eram

mi-a fost greu să fiu simplu
mi-a fost uşor
am avut curaj - nu
mi-a fost frică şi am avut timp
să-l citesc pe jung -
eram şi nu eram intere
sat (!?) de psihoterapia
clinică
nu mi-a fost greu să-l citesc
pe freud
eram şi nu eram
interesat de psihanaliză
impulsuri şi nevroze
l-am lăsat pe jung
l-am lăsat pe freud
m-am refugiat pe moldova
eram şi nu eram nomad
stăteam pe malul râu
lui jung i-am pus gând rău
şi lui freud
eram şi nu eram un caz
psihiatric într-un conflict
inconştient legat de dorinţele
refulate
eram şi nu eram

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învăţătoarea

Ţin minte-un timp ce nu l-a şters uitarea,
Când, lângă chipul mamei, mult iubit,
Îmi apărea alăturea alt chip,
Un chip frumos şi blând: învăţătoarea.

Eram copii, vreo douăzeci, în clasă,
Unii mai vrednici, alţii mai poznaşi,
Dar toţi tăceam când auzeam pe sală
Mult aşteptaţii, cunoscuţii paşi.

Intra cum ar intra în casa ei
Şi ne vorbea de câte sunt pe lume,
În limpezi vorbe, pline de temei,
Şi pentru înţelesul nostru-anume.

Voi şti oricând, chiar anii de-ar mai trece,
De ochii ei, de părul ei bălai,
De mersul, de dulceaţa ei din grai,
De-nvăţătura-i, niciodată rece.

poezie de Nina Cassian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire

Erai mică şi sfioasă
Te pierdeai în ochii mei
Şi văzând ce mult mă vrei
Te-am luat cu mine acasă.

Ne-am iubit fără reţineri
Şi de lume am uitat.
Cât a fost de minunat,
Că eram frumoşi şi tineri!

Şi iubindu-te mereu
Te-ai deschis precum o floare
Gingaşă, fermecătoare,
C-al tău soare eram eu.

Într-o lungă odisee
Pân' la cer te-am ridicat
Şi de mână ne-am plimbat
Străbătând Calea Lactee.

* * *

Tinereţea a apus.
Am plecat de printre astre,
Însă sufletele noastre
Au rămas acolo sus.

poezie de Octavian Cocoş (1 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire

Erai mică şi sfioasă
Te pierdeai în ochii mei
Şi văzând ce mult mă vrei
Te-am luat cu mine acasă.

Ne-am iubit fără reţineri
Şi de lume am uitat.
Cât a fost de minunat,
Că eram frumoşi şi tineri!

Şi iubindu-te mereu
Te-ai deschis precum o floare
Gingaşă, fermecătoare,
C-al tău soare eram eu.

Într-o lungă odisee
Pân' la cer te-am ridicat
Şi de mână ne-am plimbat
Străbătând Calea Lactee.

* * *

Tinereţea a apus.
Am plecat de printre astre,
Însă sufletele noastre
Au rămas acolo sus.

poezie de Octavian Cocoş (1 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum ai ajuns copilărie...

Cum te-am lăsat copilărie, pe străzi, prin parcuri, pe trotuare,
Pe leagăne şi printre blocuri, cui ne-ai lăsat acum tu oare!?
Eram cuprinşi de Baba Oarba şi urmăriţi de Nouă Pietre,
De-a v-aţi Ascunsa şi-Omu' Negru, pân-ajungeam sleiţi la vetre;
Cu ce-ai rămas copilărie, noian de jocuri pe pavea,
Desene, cu şotron şi tenis, dar cine nu le agrea!
Dar raţele şi vânătorii, cu ţară, ţară vrem ostaşi,
Cu jucărele mici de plastic în cowboy şi în apaşi;
Unde-ai rămas copilărie cu telefonul fără fir,
Cu lapte gros sau capră nouă, coarda, batistuţa, tir,
La cartonaşe, cuci, miuţe, şi maţele-ncurcate, ştiţi?
Leapşa, bâza şi ursul doarme, eram cu toţii nelipsiţi!
Cum ai ajuns copilărie, ecoul tău e cam pustiu,
Acum te joci printre tablete, între reţele, eu ce ştiu?!
N-ai haz deloc şi viaţă-n tine, te pierzi prin rânduri pixelate,
Arareori mai vezi ici-colo, copii în jocuri"demodate"...
Dar ce sunt eu să judec timpul dar spun cu gândurile-mpăcate,
Încă-mi trăiesc copilăria, dincolo de maturitate!

poezie de Vasile Zamolxeanu (23 aprilie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Montségur

Eugen Dorcescu

Montségur

Mirelei-Ioana

Revăd, ca-n vis, natalul Montségur,
Biruitor în orişice înfrângeri.
Ce puri eram! Eram atât de puri,
Încât păream mai îngeri între îngeri.

Desprinşi de lume, rupţi de elemente,
De apă, de văzduh şi de pământ,
Ne-am fost iubit aievea-n trup şi-n gând
Şi-am ignorat vrăjmaşu-aşezământ
Al omenirii pururea demente.

Când am aflat că totu-i doar un joc
Şi sacrul munte însuşi e-o fantasmă,
Îţi aminteşti? Ne-am aruncat în foc,
Drept jertfă detestatului Moloch,
Şi-am renăscut în două flori de plasmă.

poezie de Eugen Dorcescu din revista "Vatra Veche", nr. 6, 2020 (27 aprilie 2020)
Adăugat de Eugen Dorcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi între copii

De când au tras-o de cosiţă,
În drum, când se duceau la şcoală,
Îi tot acuză o fetiţă
De hărţuire sexuală.

epigramă de Victor Macarevici din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost sociabilă, prietenoasă, aveam un grup de copii pe stradă alături de care am crescut, ne jucam mereu. Nu eram retrasă. Şi, în general, în viaţă aşa am rămas: tot cuminte.

Anca Ţurcaşiu în ziarul Adevărul (2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!