Și între copii
De când au tras-o de cosiță,
În drum, când se duceau la școală,
Îi tot acuză o fetiță
De hărțuire sexuală.
epigramă de Victor Macarevici din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Amator de serenade
O serenadă de bon-ton
Îi cânt cu vocea-mi senzuală;
Ea mă acuză, din balcon,
De... hărțuire sexuală!
epigramă de Nicolae Ghinoiu din Cuget, deci exist, dar nu mai rezist (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Hărțuire sexuală
La Tribunal, am dat de știre,
Ca să se afle cum stă treaba,
Nu mi-a păsat de hărțuire,
Ci că m-a hărțuit degeaba.
epigramă de Ioan Marinescu-Puiu din ziarul "Viața Buzăului" (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
La drum cu epigrama
Când scrii, să nu te amăgești,
Că poți schimba cu patru rânduri
Moravurile omenești;
E îndeajuns - să pui pe gânduri
epigramă de Victor Macarevici din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Retrospectivă
Că totul fuse numai aparență
Am înțeles mult prea târziu, acum:
Iubirea ei, o simplă diligență
Ce se oprea, din când în când, pe drum.
epigramă de Victor Macarevici din Zece ani de epigramă (1979)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
- iubire (vezi și dragoste)
- Că totul este numai aparență
Am înțeles-o prea târziu, acum.
Iubirea e o simplă diligență
Ce se oprește, când și când, pe drum.
Iubirea
definiție epigramatică de Victor Macarevici din Dicționar de epigrame (1981)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Logică feminină
Dacă-i spui că foarte bine-arată,
Este HĂRȚUIRE sexuală;
Însă-atunci când nu e admirată,
NEGLIJAREA crede că-i totală.
epigramă de Mihai Haivas din 444 EPI(AFORI)GRAME (2022)
Adăugat de Mihai Haivas

Comentează! | Votează! | Copiază!

Hărțuire
Se simte hărțuită la birou
Și merge la servici cu teamă
Și-asta de când, directorul cel nou
E tânăr și... n-o ia în seamă!
epigramă de Gheorghe Gurău (martie 2010)
Adăugat de Gheorghe Gurău

Comentează! | Votează! | Copiază!
Când un bărbat îi vorbește obscen unei femei, înseamnă hărțuire sexuală. Când o femeie îi vorbește obscen unui bărbat înseamnă 3$ pe minut.
autor necunoscut/anonim
Adăugat de Morticia

Comentează! | Votează! | Copiază!
Mondenă
Cu soața mea, când ies, insistă
Să mă îmbrac ca din revistă...
În schimb, când nu-s cu ea, nu-i pasă
Nici dacă plec, în blugi, de-acasă.
epigramă de Victor Macarevici din ziarul "Viața Buzăului" (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Hărțuire sexuală
N-a crescut chenzina,
S-a scumpit benzina
Și - "iubit mereu" -
Leul... cade "greu".
epigramă de Cornelia Cociș-Inovan din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Făt-Logofăt
O! Făt-Logofete,
Cu netede plete,
Cu părul de aur!
Stăi, te odihnește,
Că-n deal te pândește
Un negru balaur."
"Frumoasă fetiță,
Cu lungă cosiță,
Cu mândru colan!
De dânsul n-am teamă
Căci am pe-a lui seamă
Al meu buzdugan!"
"O! tânăr semețe,
Cu blânde mândrețe,
Cu ochii de foc!
Balauru-i mare
Și milă nu are...
Stăi, ah! stăi pe loc."
"Luceafăr din stele,
Cu dulci porumbele
Pe față de crin!
Toți zmeii din lume
Se-nchin l-al meu nume,
Tremur și se-nchin."
"Viteze vestite
Cu arme aurite,
Cu dulce cuvânt"
El peste munți calcă
Și-n cer are-o falcă,
Ș-una pe pământ."
"Păsărea de munte
Cu salbă pe frunte,
Cu salbă de flori!
Murgul meu, când sare,
Trece peste mare
Și zboară prin nori."
"O! Făt-Logofete,
Cu netede plete,
Cu glasul ceresc!
Nu te du de-aice,
Nu te du, voinice,
Că eu te iubesc!"
"Frumoasă fetiță,
Cu lungă cosiță,
Cu sân fecioresc!
Pentru-a ta iubire
Fală sau pieire
Vreau să dobândesc!
poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de Adelina V

Comentează! | Votează! | Copiază!
Mark: Este ziua adu-o-blondă-atrăgătoare-la-serviciu? De ce nu mi-a spus nimeni?
Dr. Isobel "Izzie" Stevens (zâmbește și se preface că strănută): Hărțuire sexuală.
replici din filmul serial Anatomia lui Grey
Adăugat de Raluca Preda

Comentează! | Votează! | Copiază!
Maiorul nu-i putuse ordona unei domnișoare subofițer poziția regulamentară, de teama de a nu fi acuzat de hărțuire sexuală.
aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vânătorii
Și când vânatul le-a scăpat
Pe ei tot o să-i întâlnești,
Când se întorc de la vânat,
Cu tolba plină de povești.
epigramă de Victor Macarevici din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Educația sexuală în școli
Educația sexuală
La copiii de la școală,
Dacă vrei bine să știi,
Vor acei ce n-au copii.
epigramă de Adrian Timofte (iunie 2021)
Adăugat de Adrian Timofte

Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare ce complimente mai poți face unei femei, fără să poți fi acuzat de hărțuire sexuală?
aforism de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Două jucării stricate
Când se-ntâlnesc, din când în când,
Și amintirile prind glas,
Ea simte inima-i bătând,
El... junghiul ce i-a mai rămas.
epigramă de Victor Macarevici din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Zburătorul
"De ce slăbești, copilă?
De ce-ai îngălbenit?
De ce de joc ți-e silă
Ș-atât te-ai ofilit?
Te știu de vorbitoare,
La danțuri tu-ncepeai,
Și noaptea-n șezătoare
Pe toate le-ntreceai.
De ce d-a ta cosiță
Acum tu nu-ngrijești?
Spune-mi, spune-mi fetiță,
Ce ai de pătimești?
Ce, tată-tău te bate?
Îl știu a te iubi.
Au va în alte sate
A te căsători?
Ce-s buzele-ți pârlite
Și pieptul tău rotat
De pete-nvinețite?
Stăi: cine te-a mușcat?
De ce plângi, copiliță?
Dorești vr'un călător?
O, ce păcat! Fetiță,
Eu crez c-ai zburător!"
"Așa e, vecinică;
Așa gândesc și eu.
Un june... Oh! mi-e frică!...
Îl văz în somnul meu.
M-apucă, mă trudește,
Și eu cu el mă joc;
Mă strânge, mă ciupește,
Mă mușcă plin de foc.
Pe pieptul meu s-apasă
Și eu de gât l-apuc,
Dar ziua când să iasă,
El piere ca năluc."
poezie celebră de Cezar Bolliac din Din poeziile lui Kesar Boliak (1843)
Adăugat de Dan Costinaș

Comentează! | Votează! | Copiază!
În clipa despărțirii
Frumoasa mea cu ochii verzi
Ca marea (când e verde),
Și eu te pierd, și tu mă pierzi...
(Deși n-avem ce pierde!)
epigramă de Victor Macarevici din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Familială
Din ziua când m-am însurat
Schimbarea fu miraculoasă.
Pe scurt: am devenit bărbat
Și totodată fată-n casă!
epigramă de Victor Macarevici din Reflexe (și reflecții) într-o picătură de cerneală (2005)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!