Cioburi de lemn

Se îngroşase umbra sub nucii cu răcoare,
Brusc lunecând pe casă cu nori de mucava,
Şi picuri kamikaze loveau cu-nverşunare,
Iar curtea părăsită părea a abdica...

Ardea aburul iute o frunză resemnată
Dintr-o timidă viţă ce-a îndrăznit să crească
Scrutând jur–împrejurul, acum nemângâiată,
În van pierzând nectarul din vatra părintească.

Umbre de ieri, plecate, crescuseră cicoare
Acolo, pe poteca ducând către grădină,
Iar greierii din grindă cântau cu întristare
Pământul ce rodise, iar astăzi e doar tină.

Sub o perdea, butucul, ridat de o secure,
Îşi înflorise viaţa cu o ciupercă dalbă,
Cioburi de lemn, rămase din ce a fost pădure,
Horeau tăcut în juru-i, unindu-i cu-a lor salbă...

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nemurire dalbă

Cad frunzele buluc
Din interzisul nuc,
Dovleacul fără mumă
Se strâmbă rău la brumă.

Dovelţii dintr-o dată
Rămân orfani de tată
Când cade pe grădină
Tot frigul din lumină

Să vă mai spun aş vrea
Că toamna, moartea mea,
Poartă la gât o salbă
De nemurire dalbă.

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel la debutul toamnei

Strugurul se coace-n viţă
Şi-n bob nectarul clocoteşte;
În grădină o crăiţă
Plânge-ncet... se ofileşte.

Gâzele-s în răzmeriţă,
E semn că toamna se iveşte;
Strugurul se coace-n viţă
Şi-n bob nectarul clocoteşte.

Scurtă-i ziua, noaptea creşte,
În văzduh o porumbiţă
Tainic perechii îi şopteşte:
"Iau din strugur o bobiţă."

Strugurul se coace-n viţă.

rondel de Ioan Friciu (2016)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În noaptea albă de Crăciun

... În seara sfântă de Ajun,
Ne aşezam, tăcuţi, la masă...
Era plăcut şi cald acasă,
În noaptea albă de Crăciun.
Şi mama,-n vatra cu tăciuni,
Trăgea sub pirostie focul,
Scânteile duceau norocul
Pe coşul casei plin de lumi.
C-o stea din el, plecam şi eu,
Cum pleacă-n cer o rugăciune,
Sperând la clipa de minune,
Ce-înseamnă-n viaţă Dumnezeu...
În zori de zi, o luam, de zor,
Cu steaua mea din jar culeasă,
S-ajung, prin sat, din nou, acasă,
Precum un mag pe-un drum de dor.
Credeam că vin din cer, de sus,
Să spun că steaua-n zori răsare,
Să duc prin case-o veste mare
Că s-a născut în noi Isus...
Mergeam prin zori ca un cuvânt
Ce se năştea din casă-n casă,
Cu steaua magică culeasă
Din cer, cu focul din pământ.
... Priveam în jar, cu ochi de gând,
Mă minunam la ce-o să fie,
Când vom ieşi din pribegie
Şi ne-om întoarce pe pământ...
... Dar steaua mea era doar semn,
Cules din vatra cu corlată,
Din lumea noastră, aşezată
În case vechi, cu porţi de lemn...
... Însă-a venit de-atunci un nor
Iar cerul nu mai arde-n stele,
Azi, sunt cu toate-ntre zăbrele
Şi tot pământ-i orb de zbor...
... În noaptea sfântă de Crăciun,
Ajung din nou la noi acasă,
M-aşez, târziu, pe-un strop de masă,
Prin ce-a fost ieri, cu ce-i acum...
.........................................
... Era tot ziua de Crăciun...,
Dar mama mea, demult murise,
Iar coşul casei, plin de vise,
Era acum morman de fum...
... Am să pornesc din nou la drum,
Dar casa noastră din răscruce,
S-a dus şi numai poate duce
La ce-a fost ieri, prin ce-i acum...
... Mă pregătesc să plec din sat,
Când voi zări, în ochi, lumină,
Şi când cocoşul, din grădină,
Va fi la primul lui mimat.
Am doar pe gând, din cer, o stea,
Cu mări de foc şi flori de gheaţă,
Şi-am s-o aştept, ca-n dimineaţă,
Să-apară iar în viaţa mea...
Dar, acea stea din timp s-a dus
Şi-n zori de zi n-o să apară,
Să ducă-n lume-o veste rară...,
Căci a murit, în noi, Isus.

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jocul umbrelor

Pe umbra ta prelung-armonioasă,
Am aşezat cu grijă umbra mea,
Şi ne-am iubit, cât umbra mea dorea,
Şi-am construit pe umbra ta o casă.

Veneam cu braţele deschise-n ea,
Mă aşteptai în uşă, drăgăstoasă,
Cu umbra pâinii, aromind pe masă,
Şi umbra ta stătea lângă perdea.

Şi-acum, aud că umbra ta aleasă
A conspirat nemeritat ceva
Şi a vândut, pe-un fel de cacealma,
Umbrarul unde ne simţeam acasă.

Lumina, astăzi, nu ne mai apasă
Şi s-a închis în tine umbra ta.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Mariana Albu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi s-a rătăcit şi urma...

Pe cărarea de la Rediu mi-am pierdut paşii în timp,
Mi s-a rătăcit şi urma către casa părintească,
De vreo şapte ani încoace pe cărarea de pe câmp
Nu mai trec şi-au început spini şi bălării să crească

Am bătătorit cărarea-n ierni cu ger şi-n veri fierbinţi
Prin mireasma de răşină de la crengile de pin
Nu simţeam nici ger, nici ploi când mergeam către părinţi
Ca să fac din toamna mea, toamna lor cu cer senin

Parcă-i văd cum aşteptau cu privirea înduioşată
Şi împovăraţi de ani păreau umbre a tot ce-au fost
Aveau ochii plini de rouă aţintiţi mereu spre poartă
Doar ca să-şi vadă copiii... altfel viaţa n-avea rost...

Dar s-au dus în zbor cu îngeri lăsând umbrele sub cruce
Împăcaţi cu soarta lor şi credinţa-n Dumnezeu
Au lăsat a nimănui casa lor de la răscruce,
Eu am rătăcit cărarea, dar îi port în gând mereu...

Astăzi fac cărări spre stele cu privirea către cer
Şi prin casă ard tămâie cu miros ca de răşină
Dar nu pot oricât aş vrea să-i mai protejez de ger
Doar aprind o lumânare şi plec capul spre ţărână...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

frunză cu frunză –
cu umbra aurită
nucii cei bătrâni

haiku de Mirela Brăilean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de copil

oamenii iubiţi,
nu mor,
nu au morminte,
ei se mută definitiv în noi

chiar ieri,
bunica frământa pâine, pe vatra
care i-am ridicat-o în mijlocul inimii
şi mă chema de la joacă

bunicul
îmi împletea o coroniţă din flori de câmp
şi stătea pe scăunelul verde, scorojit,
în pridvorul sufletului

câteodată,
reconstruiesc casele lor bătrâneşti în mine,
curtea, grădina şi valea din spatele grădinii,
iar ei ştiu să se întoarcă mereu acolo

oamenii iubiţi,
nu mor,
nu au morminte,
ei se mută definitiv în noi

chiar acum,
m-am aşezat lângă sobă (o pot desena cu ochii închişi)
şi cred că am vreo patru ani,
iar ei sunt încă atât de tineri

nu mai cresc,
mi-am promis să ridic ziduri mari de jur împrejurul vârstei,
cu ferestre către casele lor bătrâneşti!

poezie de Sandrina-Ramona Ilie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când ne ştim pe acest pământ am fost

De când ne ştim pe acest pământ am fost
Fii demni din neamuri de români şi daci
Legaţi ca şi-o pădure de copaci,
Leagăn măreţ şi vatră şi-adăpost.

Noi împlinim în lumea noastră-un rost
Şi-n ceasuri grele avut-am buni cârmaci,
Străbunii au dat în timp nedrept haraci,
Dar niciodată îngenuncheaţi n-au fost.

Ni-i glia gând şi vatra noastră bună
De mii de ani doar vatră strămoşească
E muma noastră, muma cea străbună,

Cu munţii şi câmpia părintească
La pieptul ei ca pe copii ne-adună
Cu grija ei tot demni ca să ne crească.

sonet de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra

Sunt doar o umbră pe pămînt
Sunt adierea caldă de la mare
Îmi plimbă umbra pe pămînt
Ce aşteaptă luna pe înserare

Frunză verde cândva am fost
Si umbră eu făceam la umbră
Căci toate-n viaţă au un cost
Azi ferice mâine poate sumbră

Ieri mi-a fost dor de tine suflet, da
Azi, ziua-n care te doresc doar eu
Mine o să-mi fie dor de umbra ta
De umbra paşilor călcând mereu

Spun înălţimii cerului si sufletului
Pe umbră acum nu o mai doare
Este puternică, rezistă vântului
Ea poate să privească si la soare

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 20

Mi-a fost prezis că voi iubi cu foc
Pe-acel cu chip frumos ca o durere
Aşa mi-au spus – şi-a fost o înviere
L-am îndrăgit cu-adâncul meu noroc.

Ardea în tot: iubire mândru joc!
Şi suferea şi-mi dăruia putere
Să ard şi eu cu-a firii mele-avere
Sfinţind, în doi, al fericirii loc.

Ah, cum să crezi că va cădea în tină
Ceea ce soarta – cerul au zidit?
Ci nori nebuni îmi pregăteau ruină

Şi vânt spăimos, furtună ne-nţeleasă
Nu cerul meu, ci iadul a-ndrăznit
Din răul – rău pierzania să-mi ţeasă...

sonet de Louise Labe din Sonete (1957), traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de toamnă

Murmură lin vântul, streşini triste plâng,
Lacrimi reci se-adună şi în bălţi se strâng.
Ploaia peste ramuri pică tot mai des,
În şoptiri de ape noi poveşti se ţes,
Cu un înţeles.
Ploaia bate-n geamuri, umbre saltă-n joc
Ce-au cuprins şi luna plină, la mijloc,
Ce cu-a ei lumină, zvânturând grei nori,
Şterge de pe fruntea-i plină de sudori,
Picuri incolori.
Ies prin crăpătura cerului deschis,
Salbe lungi de picuri, cu luciri de vis,
Sărutând pământul care, amorţit,
Readus la viaţă, ochii şi-a clătit,
Ca din somn trezit.
Toată lumea doarme, că e ceas târziu.
Eu privesc prin geamu-mi cerul plumburiu,
Gândul meu pluteşte către tine-n zbor.
Te aştept pătrunsă de tainic fior
Şi mi-e tare dor.

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

am trăit ca o casă lângă calea ferată

din când în când apărea
câte o pereche de fazani

crescuseră nucii

mă trezesc în fiecare noapte
la aceeaşi oră
să visez

poezie de Cecilia Costache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haine vechi

Rămîn prin casă nişte haine vechi,
Un fel de moştenire părintească
Şi umbre ale tragicei perechi,
Că posesorii nu mai vor să crească.

Părinţii ajung din ce în ce mai mici,
Îi părăseşte calcaru-n derivă
Şi, dintr-o dată, nu mai sunt aici
Şi hotărîrea e definitivă.

Paltonul mamei nu mai are rost.
Încap în el aproape două mame,
Şi-acel voal, ce potrivit i-a fost,
Începe, dărîmat, să se destrame.

Cît despre tata, ce să vă mai spun.
Costumele, absenţa i-o îmbracă.
Parc-a suflat un croitor nebun,
În toată garderoba lui săracă.

Imaginea pantofilor bătrîni
E un maidan, vociferînd prin casă,
Şi parcă-i poartă-n boturi nişte cîini,
Ce-i duc din loc în loc şi-apoi îi lasă.

Cravatele se despletesc fuior
Şi o deshidratare le străbate,
Un ştreang secret conspiră-n firul lor
Şi bat ca nişte steaguri demodate.

Părinţi bătrîni, de nu cumva şi morţi!
Şi, brusc, achizitoriul marii taine,
Oprit în faţa fiecărei porţi,
Vrea haine vechi şi vrea părinţi în haine.
|

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Insomnie târzie

Aş vrea s-adorm, dar în zadar:
Mi-e ruşine de mine cu mine
Mă simt ca un tufan orfan
Şi orice pădure îmi este secure

Am fost lăstar în codru rar
Dar mi-au săpat la rădăcini haini
Şi din pădure m-au mutat în sat
Cu-o frunză şi-un cuţit m-au altoit

Iar frunza s-a făcut în goană coroană
Cu rod bogat, cu rod nemăsurat
Din care nimeni nu mănâncă încă
Şi fructele-s lăsate să rupă crengi plecate.

Mă rog să bată vântul sfântul
Să-mi scuture povara şi ocara
Că nu-s perfect şi eu ca Dumnezeu
Cu merele de aur măcar, de nu de chihlimbar

Numai aşa, probabil, aş fi cules, ales,
Dar cum nu sunt, aştept un vânt
Să răsufle uşurat în crengile mele prea grele
Şi rodul să-mi răsară-mprejur la primăvară

Căci, precum pădurea e visul fiecărui pom, la om
Lumea e visul şi viaţa. Bună dimineaţa!

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (25 martie 2008)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre, sunete, lumini

Umbra ta
se odihneşte deasupra mea
precum noaptea asupra capetelor noastre plecate
ca o lumânare uitată,
ca o undă nestrivită de pietre.
Şi când îţi voi vedea umbra
de departe, din mine,
de unde nu ma aşteptam să o văd vreodată
voi şti ca aşteptarea ei
a fost mai lungă decât orice linişte
ar putea exista vreodată între doi îndrăgostiţi.

Vocea ta
nectarul femeii mereu însetată
se-aude cel mai limpede când eu tac
şi mă aşez sub cer, senină, albastră, fără nori
ascultându-te vorbind şi gândindu-mă
că fiecare cuvânt de-al tău e un elogiu adus vorbirii
că fiecare lovitură a buzelor e un sărut pierdut
te voi ruga să taci
înţelepciunea nu va fi niciodată mai presus de iubire.

Lumina ta
mă mângâie de sus în jos, potolit, cald
povara întunericului nu-mi mai doarme sub piele
nu se mai aude ecoul distanţei între atunci şi acum
precum nici bătăile de aripi ale păsărilor
nu mai anunţă furtuni
străzile cântă, cu timpul se opresc
şi ascultă cum prin noi
nu mai aleargă melancolia.

poezie de Diana Dancu (18 decembrie 2009)
Adăugat de Diana Dancu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altcineva

E ca şi cum o frunză s-ar îneca în apa toamnei.
Pe pârâul memoriei, din marea depărtare
Orele curg. Noi stăm în faţa lor -
Executaţi de timp. Lent, tot mai lent.

Cum să aştepţi seara? Unde să întâlneşti amurgul târziu?
În memoria ta mă simt ca într-o galerie părăsită.
Fragment de peisaj, mişcând pe cineva

Chiar azi, înainte de prânz. Cine-şi mai aminteşte -
- Acea trăire bruscă - cel ce-a plecat
Sau lumina care s-a stins?

Să arzi ca un obiect de lemn. Să te cufunzi ca o frunză
Pe apă. Să te stingi, aşa cum lumina se stinge.
Credeam că am trăit cândva -
Dar, văd că altcineva a fost.

poezie de Marek Wawrzkiewicz din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcuta-mi umbră

Mă simt al meu ca un copac
Al nimănui, doar cresc şi tac,
Iar cei pe care-i adumbresc,
N-aud că tac, nu văd cum cresc...

Mă simt al meu ca o pădure
A tuturor; nicio secure
Pe toată nu mă pune jos,
Păstrând măcar un loc umbros,

La care vine tăietorul
Să-şi pună capul şi ulciorul,
Ca un călău setos de sânge,
La un călău ce-n laţ îl strânge.

La umbra mea, de dorul tău,
Mă simt al meu tăcut călău.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima strigare

pe o uliţă părăsită
a unui sat rarefiat
bătrânul bate cu băţul de alun
în pământ
de unde aşteaptă răspuns
nu vrea să plece singur
dar nici singur să stea
nu vrea
unde-s flăcăii de altădată
unde-s fetele ce horeau
pe culmile dealului

amintirile plutesc în aer
pământul se-nchide
doar mierla cântă

poezie de Cezar C. Viziniuck (24 august 2013)
Adăugat de Georgeta Vişovan
Comentează! | Votează! | Copiază!

La umbra pomului oprit

Vei mai rămâne-n gândurile mele
chiar dacă astăzi ai decis să pleci,
în urma ta doar vechile poteci
vor mai păstra privirile-ţi rebele.

Din umbrele-amintirilor lăsate
pe-o margine de drum fără hotar
voi înţelege umbletu-ţi hoinar
spre zările ducând către păcate.

Iar de ar fi să mai rămân cu tine,
n-ar însemna decât un lung regret
rămas până acum doar un secret
în umbrele tăcerilor divine.

Nu mai privi în urmă, neuitato,
ci caută ce poate ţi-ai dorit,
popas la umbra pomului oprit
a cărui poamă încă n-ai gustat-o!

poezie de Corneliu Neagu din Ecouri Existenţiale
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vatra de dor

vatră de dor am zidit în univers
pâinea de lumină să se coacă în ea
că să hrănească minunea iubirii de vers
în nopţi întunecate să bucure o stea.

dintre multe locuri dragi şi sfinte
vatra părintească mă mai cheamă
sufletul flămând să îl alinte
departe de tristeţe şi de teamă.

timpul are grijă de casa părintească
de când părinţii s-au înălţat la cer
o udă ploaia să o primenească
nucul de la poartă este bun străjer.

vatra de dor s-a clădit şi în suflet
cu viţa de vie boltă pentru sunet.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!