Vivat proza şi româneştii ei grafomani

Dat în Paşte-am fost, rebel notoriu
– rătăcind rocamboleşti itinerare –
când toţi luau cabina spre înalturi
eu muntele-l urcam prin căţărare

la sfaturile dimprejuru-mi, surd,
(ca Beethoven în Simfonia-a noua)
belelei care-s, refuz mâna să-i întind,
desfid tot ce-i acvatic(minus roua)

cohortele de slove la luptă le-am urnit
consolidând Imperiul Romanesc
eşafodaj de intrigi plăsmuiesc, cum
voluntar, vecinii, muierea mi-o pârăsc

în dragoste rateuri. Doar câte-o noutate
trezea un lanţ de cromozomi umani,
o noapte absolutul îl hărţuiam în van...
vivat proza şi romaneştii grafomani!

lângă frapiere pline, prietenii ciorchine
"Ia, neamule, la fericire!" E ieftină, ehei,
doar jazz-ul la trombon umil ţinea isonul,
ca o femeie reflexivă, gravidă cu idei

am spart oglinda – cum să fie doi ca mine? –
tineri impertinenţi mi-au aruncat măscări,
nu-mi păsa de mersul banal şi rectiliniu,
când eu, cu plete-n vânt, urcam pe scări

astăzi vorbesc răstit, replic mereu pe contre,
mă depărtez de şoapte, devin şi mai ursuz,
urs mormăind spre ultim anotimp-bârlog,
şi vectori de demult se arcuiesc confuz

încerc să sar lungimi, descrieri inutile,
să fac din viaţă-mi roman de buzunar,
dar nu mă-ndur să iau comori cu mine
de care-n veci ceilalţi nu vor avea habar

dat în Paşte-am fost, rebel notoriu,
am defilat cu frondă printre grandomani
– culegeţi din grădina Ioanid răsaduri rare –
vivat proza şi romaneştii grafomani!

parodie de Constantin Ardeleanu, după Ioanid Romanescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimensiuni paralele

Toate treptele le-am urcat
Cu inima-n palme,
Nestăvilit urcam,
Te cereai în uitare
Dar...
Nu auzeam.

Urcam
Cumpănind toamna în plete,
În jos, spre a pietrelor sete,
Urcam
Curgând în sus
Sfidare,
În oglinda cuvintelor săpând
Întrebare

Şi urcam...
Te cereai în uitare
Dar,
Nu auzeam!

poezie de Virginia Radu Gavrilă (1984)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Declaraţie de dragoste

eu te imaginez întruna
ca o vioară, ca un cânt,
căci tu îmi eşti pe veci stăpâna,
cu tine simt şi eu că sunt.

ridic palate de albastru,
plutesc adeseori pe nori,
privesc la tine ca la astru,
când râzi, mereu îmi dai fiori.

s-aşterne peste văzul meu
un văl frumos de nebunie
m- ascund adesea-n sânul tău
ca spiriduşu-n colivie.

mi-aş pune, zău, capul pe el
să-i ascult durerea-n sânge,
să văd zvâcnetul rebel
şi să văd dorul cum plânge.

eu sunt ochiul tău ce vede
zeu alergător prin timp,
vise dulci în risipire
ce mă poartă prin olimp.

bolnav de vini imaginare,
adeseori te văd plutind,
ca o sirenă-n marea mare
şi printre valuri vălurind.

să nu mă mângâi niciodată,
să nu-mi pui mâna ta pe frunte
căci mâna ta ce mă atinge
îmi face pletele cărunte.

este în mine atâta vis
ce îl strivesc mereu sub pleoape,
şi în albastrul meu iris,
aş vrea să te culeg din ape.

te stingi din ce în ce, te ştergi,
de peste ochiul meu, făptură,
a fost iubire, nebunie?
sau între noi a fost doar ură?

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (1 iulie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astăzi sărbătoresc pentru mine

În zori de zi am rătăcit
printre pliurile vieţii mele unde,
amintirile aniversărilor au rămas
proaspete ca şi faţa unui copil poznaş.
Copilă fiind de-ajuns îmi era
o mică cutie cu trei funde roşii
pe scara fericirii voioasă urcam
cu mâna ceru-atingeam
şi de lumina solară ochii-mi umpleam.
Văd însă şi aniversări
când inima de lacrimi era plină,
pacheţele cu daruri lipseau şi nu era lumină...
Lumea întreagă o simţeam ca duşman,
un cer cenuşiu îmi era talisman
şi de lume eram mereu mai străină.
Azi însă, după ce am învăţat
să fac pace cu cealaltă eu,
sărbătoresc căci cunosc sensul durerii
şi ştiu că din lacrimi cresc florile mierii.
Astăzi sărbătoresc pentru mine,
adaug nopţilor mele noi vise
şi-n dimineţi cu realizări ele vor fi ninse.
Astăzi închin o cupă de viaţă soarelui,
vântului, apelor şi iubirii...
Ridic spre înalturi cupe de cristal
din ele beau însetată nectarul vieţii
ce-i acum lângă mine păstrat în antal.
Urări de La Mulţi Ani pentru mine
şi ca odată, acum îmi dăruiesc,
o mică cutie cu trei funde rosii...
Eu cu voi în bucurie o golesc
de conţinutul preţios
compus din trei elemente de folos:
pace, iubire şi-un zâmbet reverenţios!

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te purtam pretutindeni

Te purtam pretutindeni,
ca pe o comoară
viaţă de rouă,
viaţă de vis;
înfloream odată cu tine
şi urcam pe creste mereu,
şi mereu
nimic nu-mi stătea în cale: nici marea
cea mare,
nici fruntea îngândurată a unui zeu
*
te purtam pretutindeni,
ca pe un dar cuvenit,
doar al meu...
viaţă de roze, viaţă de gând
însorit
lăcrimam odată cu tine şi cântam
în furtună, şi cântam:
odată tu, odată eu...

te-am purtat pretutindeni:
prin soare şi vânt, prin viscol
şi ploi,
dar niciodată nu te-am întrebat
de ce sîngerai –
când eu urcam, şi tot urcam
fără să mai privesc înapoi
viaţă duioasă - uneori, dulce,
alteori amară -,
cu zâmbet încrustat
în statui...

8 iulie 2018

poezie de Valentina Becart (8 iulie 2018)
Adăugat de Valery Becart
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără tine, femeie...

Fără tine, femeie, mă gândesc cum mi-ar fi,
Dac-ar fi numai noapte, dac-ar fi numai zi,
Iară viaţa pustie mi-ar părea tot mai mult
Un bazar de suspine prejmuit în tumult.

Prea lumească-i iubirea să te pierd nefiresc,
Mi te-apropii în vise şi prin somn te zăresc,
Întind mâna spre tine, tu spre mine te-apleci,
Îţi văd umbra, femeie, încotro vrei să pleci?

Sunt aici pentru tine, dar departe te simt,
Să te-ntorci nu îţi vine, să te vreau nu te mint,
Când amurgul coboară şi spre noapte alerg
Mi te caut în pernă şi durerea mi-o şterg.

Nu-mi dau pace vreodată să te ştiu nicăieri,
Eu, pierdut printre patimi, tu, o clipă de ieri,
Nici să-mi iert n-aş putea de cumva te-aş răni,
Eşti seninul din nori, eşti ce am şi-aş iubi!...

poezie de Sibiana Mirela Antoche din Tangoul dragostei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străin de mine, străin de tot

Străin de tot...
Străin de mine,
Străin de tot,
De viaţă,
De fiecare loc;
Sunt un pion mobil,
În mâinile ale cărui destin,
Mă aflu şi suspin...

Dar nu mă plâng,
Încerc să depăşesc frontiere,
Nu-mi impun limite.
Sunt victima unei vieţi, deşi,
Am fost nevoit să decid,
Să dezertez ori
Să mă pierd lucid.

Sunt gata să plec,
Privesc în urmă,
Nu am nici un regret;
Sau poate că
Totuşi am,
Renunţ la puţinii prieteni
Pe care îi mai aveam.

Scot din buzunar
Un bilet spre o destinaţie,
De care nici nu am habar
Am cu mine o valiză,
În ea, paşaportul fără viză.

Sunt un dezertor într-o lume,
Ce pentru unii ca mine,
E un refugiu pentru ziua de mâine.

Mă plimb pe artera principală,
De-a lungul unei străzi
Ce duce spre gară,
Dar gara e goală,
Doar câţiva mai mişună pe-afară.
Cred sau doar presupun,
Că sunt oamenii,
A unei vieţi fără stăpăn.

Trec pe lângă ei,
Mă privesc umil
Cu zămbetele şterse.
Nu mai au cuvinte
Să mai spună:
"Merit o viaţă mai bună!"

Aştept pe peron,
Găsesc un ziar aruncat
La intâmplare
Răsfoiesc pagini,
Citesc doar titluri
Încărcate de valoare.
Sunt genul care se afundă în esenţă
Nu prefer o reală consistenţă.

Mi-a sosit trenul,
Trebuie să plec.
Privesc pe geam,
Cum mă îndepărtez,
Dar nu regret.

Sunt conştient că las tot,
Dar nu pierd nimic,
Din ce am avut
Sau ce-am fost,
Sunt călător prin lume,
Îmi caut un rost
Anii trec unul câte unul
Pierd lupta cu timpul
Pierd trenul ‘speranţei'
Poate ultimul.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând încurcat

Mi-e-aşa o foame azi de tine
Cum nu am mai simţit demult,
Pe când aveam încă în mine
O inimă cu greu tumult.

Chiar dacă nu sunt des la tine
Cu gândul cum eram cândva,
N-am să te uit în veci, voi ţine
Veşnică amintirea ta.

Chiar dacă nu observi tu, eu scriu
Cu foc şi patimă-n stilou.
Nu poţi ceti, dar numai eu ştiu
Cum te vedeam ca bibelou.

Nu-mi mai ajunge astăzi nimeni
Să îi vorbesc, să mă destind,
Aşa cum reuşeai să semeni
Un sâmbure să mă întind

La fel cum se întinde vrejul
Pe tot ce prinde-n calea sa,
Aşa mă întindeam, ca mrejul
Ce laşi plutind în urma ta.

Nu te mai simt bătând în atrii
Şi în ventriculi ca atunci
Când amândoi umpleam şi arii
De muzică cântată-n dungi.

Era o dungă pentru mine
Şi alte zece-ţi dedicam,
Te ridicam în slăvi pe tine
Şi-ntreg pe mine mă simţeam.

Am încetat şi nicio clipă
Nu te văd lângă min' de-atunci.
Pe toate le-am străpuns cu frică
Şi le-am pus toate pe butuci.

poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasiune în miez de noapte

Dintr-ale noastre dialoguri încâlcite
Rămân cu pasiuni multicolore
Zvâcnind tăcute întru a fi-mplinite,
Iar dragostea să vină să m-adore.

Când ţi-am citit simţirile ce-ai scris,
În mine prins-au muguri fără glas...
Porniri toride răpindu-mă spre vis
Dorinţe se-nmulţeau ceas după ceas.

De-aş fi cuprins amurgul lângă tine,
Strânsă de setea şoptind că mă iubeşti...
M-aş fi deschis doar ţie prin sentimente pline
Şi-ai fi un fericit sortit să fericeşti.

Din orele care-au trecut pe lângă noi,
O ploaie în miresme de plăcere
Se zvârcolea pe trupurile-n doi
Visată de doi oameni în tăcere.

O clipă magică de dragoste printre cuvinte
A fost în mine şi mi-a aparţinut...
Trimisă azi spre tine, inima-ţi o simte
Şi te preschimbi în valul care te-a avut.

Mi-ai amintit să vreau din nou să fiu iubită...
Să simt pe trupul adormit viaţă-n al meu suflet;
Doar dragostea curată mă lasă împlinită,
Iar tu... doar o cultivă cu tăceri şi sunet.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasiune în miez de noapte

Dintr-ale noastre dialoguri încâlcite
Rămân cu pasiuni multicolore
Zvâcnind tăcute întru a fi-mplinite,
Iar dragostea să vină să m-adore.

Când ţi-am citit simţirile ce-ai scris,
În mine prins-au muguri fără glas...
Porniri toride răpindu-mă spre vis
Dorinţe se-nmulţeau ceas după ceas.

De-aş fi cuprins amurgul lângă tine,
Strânsă de setea şoptind că mă iubeşti...
M-aş fi deschis doar ţie prin sentimente pline
Şi-ai fi un fericit sortit să fericeşti.

Din orele care-au trecut pe lângă noi,
O ploaie în miresme de plăcere
Se zvârcolea pe trupurile-n doi
Visată de doi oameni în tăcere.

O clipă magică de dragoste printre cuvinte
A fost în mine şi mi-a aparţinut...
Trimisă azi spre tine, inima-ţi o simte
Şi te preschimbi în valul care te-a avut.

Mi-ai amintit să vreau din nou să fiu iubită...
Să simt pe trupul adormit viaţă-n al meu suflet;
Doar dragostea curată mă lasă împlinită,
Iar tu... doar o cultivă cu tăceri şi sunet.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vivat libertatea cuvântului (sonet)

VIVAT LIBERTATEA CUVÂNTULUI
(sonet virtuţii cuvântului)

Cuvântul dă sufletului vigoare
Şi bucurie, spre a fi auzit
În adevărul ca pomul înflorit,
Când e întâmpinat la sărbătoare.

Doar în libertate este fericit
Spiritul dreptăţii revoltătoare,
Ce aniversează eliberare
Din temniţă-n care nu a amuţit.

Îşi duce ecouri în gânduri treze,
Prin vremuri de restrişte şi durere,
La soarta omenirii să vegheze.

În militanţi îşi caută repere,
Ce-n noaptea minţii pot să lumineze
Şi împreună să spargă tăcere.

3 mai, 2021 - Ziua Mondială a Libertăţii Presei

Maria FILIPOIU

sonet de Maria Filipoiu din Sonete (3 martie 2021)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflux

Mi se părea că nu mergeam
Şi mai aveam de mai urcam,
Loveam cu milă în copită,
Mi-se-părând nepotcovită,
duceamPloua imens, ploua abrupt
Şi calul prins pe dedesubt,
Pe drumul neurcat, rămas...
Şi eu la pas şi el la pas!
Pusesem umărul la roată,
Săltând pe cer, mergând pe zloată,
Privind pe murg, cum răsărea
Şi tot urcam şi se părea,
Că-s ţintuit, că-s prins în unde,
Într-un vârtej, ca la Bermude,
Ţineam de frâu, ţineam de roată,
În zloata vieţii încordată,
Dar avansam cât un cuprins...
Toate cadranele s-au stins!
Dar îmi părea că nu mergeam
Şi mai urcam şi mai aveam
Şi mai aveam de mai urcam
Fiindcă veneam când mă duceam
Strigam la cal când împingeam,
Venind în mine ne-ntrerupt
Cu pasul lacom şi nerupt.

poezie de Constantin Păun din Poligonul de echilibru (1963)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aleea...

Aleea peste care-n ninsori de chihlimbare
Se scutură iubirea şi-n sângeri de sărut
Un ultim semn cu mâna se zbate fin în zare,
Aleea-aceea, oh, nu, nu mai e demult.

Aleea aceea este un vis, o amintire...
Coroanele de ramuri, oh, se plecau umil,
Aveau pentru iubirea mustind în noi, uimire,
Dar a venit şi toamna... Noi nu ne mai iubim!

Mai caut cu privirea o strângere de mână,
Sărutul care-n noapte, întâi, ca-n vis, mi-ai dat...
Şi trandafirul roşu – un fir de trandafir, iar la sfârşit,
Iubite, răspunsul: "Nu se poate, de astăzi,
Împreună, ca doi amici să fim".

O strângere de mână, o ultimă chemare...
Iubirea noastră poate a fost un vis... atât...
A fost sau nu iubire?! sau poate-o întâmplare
Ce ne-a părut în pripă, un tandru început...

A fost sau nu iubire?! O ultimă chemare
Pe-aleea-aceea tristă ce nu mai e demult...
A fost o amintire şi amintrirea. Privind în urmă-mi pare
Atât de necrezut.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mereu sub neuitare

Mi-e dor de ce ai fost odată
Demult, prin anii noştri de liceu,
De zâmbet fain, priviri de fată
Că-n gându-ţi rătăceam doar eu.

Mi-e dor să mai dansăm prin ploi
Iar tălpile să urce-n lung cărarea,
Mi-e dor mereu, mi-e dor de noi
Pe luncă să ne prindă înserarea.

Mă tot rebesc aducerile-aminte
Prin iernile când lângă mine stai
Şi-ţi înşiram, din dragoste, Cuvinte
Pe cea albastră sanie cu cai...

Departe-mi eşti de mine şi de sat,
Tot mai departe-i ziua revederii,
De noi, mereu, ne-am tot îndepărtat...
Scrisorile-au sporit culmea durerii.

Mi-e dor de tine, de anii de liceu
De zilele când de la ore mai fugeam
Şi nu ne speriam de dam de greu;
Ce tineri, Doamne şi ce fericiţi trăiam!

Mi-e dor să-ţi umplu pocalul de cuvinte
Ori de vin roşu ca-n fostele vacanţe,
Mi-e dor de tine ca de cele sfinte...
Prin neuitare ne cheamă circumstanţe!

poezie de Eugen Coţa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ai nevoie de dragoste

când ai nevoie de dragoste nu ţi se dă dragoste.
când trebuie să iubeşti nu eşti iubit.
când eşti singur nu poţi să scapi de singurătate.
când eşti nefericit nu are sens să o spui.

când vrei să strângi în braţe nu ai pe cine.
când vrei să dai un telefon sunt toţi plecaţi.
când eşti la pământ cine se interesează de tine?
cui îi pasă? cui o să-i pese vreodată?

fii tu lângă mine, gândeşte-te la mine.
poartă-te tandru cu mine, nu mă chinui, nu mă face gelos,
nu mă părăsi, căci n-aş mai suporta încă o ruptură.
fii lângă mine, ţine cu mine.

înţelege-mă, iubeşte-mă, nu-mi trebuie partuze, nici conversaţie,
fii iubita mea permanentă.
hai să uităm regula jocului, să nu mai ştim că sexul e o junglă.
să ne ataşăm, să ajungem la echilibru.

dar nu sper nimic. nu primeşte dragoste
când ai nevoie de dragoste.
când trebuie să iubeşti nu eşti iubit.
când eşti la pamânt nici o femeie nu te cunoaşte.

poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru mine...

*
Ai fost vioară-n toamna mea, ce imi cânta,
Mă linistea, când era furtună si trăznea
Chiar de avea o coarda ruptă si- ncet se-auzea...
.
Ai fost liniştea venită când totul striga,
Raza de lumină când nu îmi era bine
Si atunci, flori de salcâm, înfloreau la mine.
.
Ai fost povestea mea frumoasă, dar şi tristă,
Ca un fluture, printre flori, doar cu o aripă....
Fără să ştiu, că aşa ceva mai şi exista.
.
Ai fost si eşti copacul neclintit, ce uimea,
Câte frunze, an de an, fără efort, avea,
Si spre înalt pe toate le ducea, iar toamna
*
Ele-l lăsau!... Dar pe niciuna nu o regreta.
Şi le uita, cum uită timpul întoarcerea...
*

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un ultim text salvat din mâna adormită

Cum trece apa prin pământ fără să schimbe nimic
din fizionomia zonei geografice,
trec şi eu printre voi, copiii mei neascultători,
dar nu vedeţi că-n spatele oglinzii s-a născut
un deşert ce aşteaptă o şoaptă de apă.
Vorbesc, vorbesc, vorbesc dar cât o să mai pot
deschide fereastra exilului meu voluntar spre voi?

Cum umbra trece cu spaimă printre stejarii rotaţi
şi nu tresare nici o frunză de emoţia clipei
aşa trec şi eu printre voi, copii neascultători
şi curaţi, dar nu vedeţi că doar cenuşa mea pluteşte
în aerul împovărat de cuvintele voastre.
Vorbesc, vorbesc, vorbesc dar cât o să mai pot
încropi din şoaptele morţilor un paradis ce vă place?

Sunt simple lucrurile în această bibliotecă de carne
ce cu o sacră spaimă le percepem încet. Ne e teamă
doar să le numim. Când, înduioşaţi, vom trece peste
oarba uitare, tresărind din somnul nostru nesfânt,
zădărnicia ne va înghiţi cu barbara ei superbie.
Voi vorbi, voi vorbi, voi vorbi dar cât pot fi mai înalt
decât universul vostru solitar, nepătruns şi stufos?

poezie de Nicolae Sava din Insolenţa nopţilor
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

când ai nevoie de dragoste nu ţi se dă dragoste.
când trebuie să iubeşti nu eşti iubit.
când eşti singur nu poţi să scapi de singurătate.
când eşti nefericit nu are sens să o spui.

când vrei să strângi în braţe nu ai pe cine.
când vrei să dai un telefon sunt toţi plecaţi.
când eşti la pământ cine se interesează de tine?
cui îi pasă? cui o să-i pese vreodată?

fii tu lângă mine, gândeşte-te la mine.
poartă-te tandru cu mine, nu mă chinui, nu mă face gelos,
nu mă părăsi, căci n-aş mai suporta încă o ruptură.
fii lângă mine, ţine cu mine.

înţelege-mă, iubeşte-mă, nu-mi trebuie partuze, nici conversaţie,
fii iubita mea permanentă.
hai să uităm regula jocului, să nu mai ştim că sexul e o junglă.
să ne ataşăm, să ajungem la echilibru.

dar nu sper nimic. nu primeşte dragoste
când ai nevoie de dragoste.
când trebuie să iubeşti nu eşti iubit.
când eşti la pamânt nici o femeie nu te cunoaşte.

poezie de Bogdan Stavăr
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când femeia pe care o iubeam a trecut cu bicicleta pe lângă mine, prefăcându-se a nu mă vedea, mi-a fost clar: sunt doar trecător prin viaţa ei.

aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi va păsa

Când voi fi moartă şi peste mine-n lumina lui april
Îşi va scutura cerul pletele de ploaie pline,
Deşi vei jeli lângă mormânt cu inima cernită,
Nu-mi va păsa deloc de tine.

Voi avea pace, pacea pe care-o au frunzele
Când ploaia-îndoaie ramurile tufelor de lângă drum;
Si-atunci voi fi mai tăcută şi mai rece
Decât eşti tu acum.

poezie clasică de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi de toamnă

mi-au fost grele aripile
de pământ într-o toamnă
în care te-am scris te-am plâns sau ceva
în care nici luna aproape nu putea
să lumineze decât amară

coboram ori urcam către cer pe pământ şi invers
mă rătăceam deseori într-un vers
se cocea în mine un măr
dar sub carne
cu dor de mirosul pielii tale

mi-a fost toamnă de sus şi de-a rândul
şi nimic concret despre tine
când strigam în fântâna din mine

până când m-ai îmbrăţişat cu coaste cu tot
şi-mi simţeam trupul mic
ca din copilărie
şi-n umbra noastră aveau să vie
iubirea dimpreună cu uitarea
să îşi dea mâna
fireşte

pe vecie.

poezie de Ştefania Puşcălău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!