Adina-Cristinela Ghinescu

Pasiune în miez de noapte

Dintr-ale noastre dialoguri încâlcite
Rămân cu pasiuni multicolore
Zvâcnind tăcute întru a fi-mplinite,
Iar dragostea să vină să m-adore.

Când ți-am citit simțirile ce-ai scris,
În mine prins-au muguri fără glas...
Porniri toride răpindu-mă spre vis
Dorințe se-nmulțeau ceas după ceas.

De-aș fi cuprins amurgul lângă tine,
Strânsă de setea șoptind că mă iubești...
M-aș fi deschis doar ție prin sentimente pline
Și-ai fi un fericit sortit să fericești.

Din orele care-au trecut pe lângă noi,
O ploaie în miresme de plăcere
Se zvârcolea pe trupurile-n doi
Visată de doi oameni în tăcere.

O clipă magică de dragoste printre cuvinte
A fost în mine și mi-a aparținut...
Trimisă azi spre tine, inima-ți o simte
Și te preschimbi în valul care te-a avut.

Mi-ai amintit să vreau din nou să fiu iubită...
Să simt pe trupul adormit viață-n al meu suflet;
Doar dragostea curată mă lasă împlinită,
Iar tu... doar o cultivă cu tăceri și sunet.

poezie de din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Citate similare

Adina-Cristinela Ghinescu

Pasiune în miez de noapte

Dintr-ale noastre dialoguri încâlcite
Rămân cu pasiuni multicolore
Zvâcnind tăcute întru a fi-mplinite,
Iar dragostea să vină să m-adore.

Când ți-am citit simțirile ce-ai scris,
În mine prins-au muguri fără glas...
Porniri toride răpindu-mă spre vis
Dorințe se-nmulțeau ceas după ceas.

De-aș fi cuprins amurgul lângă tine,
Strânsă de setea șoptind că mă iubești...
M-aș fi deschis doar ție prin sentimente pline
Și-ai fi un fericit sortit să fericești.

Din orele care-au trecut pe lângă noi,
O ploaie în miresme de plăcere
Se zvârcolea pe trupurile-n doi
Visată de doi oameni în tăcere.

O clipă magică de dragoste printre cuvinte
A fost în mine și mi-a aparținut...
Trimisă azi spre tine, inima-ți o simte
Și te preschimbi în valul care te-a avut.

Mi-ai amintit să vreau din nou să fiu iubită...
Să simt pe trupul adormit viață-n al meu suflet;
Doar dragostea curată mă lasă împlinită,
Iar tu... doar o cultivă cu tăceri și sunet.

poezie de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Adina-Cristinela Ghinescu

Adevărata dragoste renunță

Rănind fierbinte
Pe buze de dor cules,
Doar săruturile tale-am ales,
Prin tăceri de cuvinte...
Perle de regăsiri în colet
Zvâcnind în muzica unui cvartet
Ce iarăși se simte.

Așteptând lângă tine,
Petale din mii de fiori
Din nopți s-au scurs până-n zori,
Uitându-mă însăși pe mine...
Lăsând vreme fără clipă
Să treacă morbid ca o gripă,
În ploi de suspine.

Iubind nemotivat,
Privești iubirea în față...
Tot ce-i sfârșit dăruiește speranță,
Iubind resemnat
Iubita, iubitul ce și-a dorit
Nu lângă tine a fi fericit,
Iar tu, renunțând ai plecat...

poezie de din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de Adina-Cristinela GhinescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Adina-Cristinela Ghinescu

Și... (despre noi)

Motto:

Pierdut e trenul ce l-ai pierdut spre mine,
Asemeni unei ploi de care fugi...
Și dintre toate iubirile-ți străine,
Eu fost-am autentică de-atunci...

Și nu ți-a dispărut nici dorul... deși, ești mândru să mă suni...
Și ceas de ceas gândești amorul... ce doar cu mine știi s-aduni.
Și te gândești clipă de clipă... ce mai fac eu și cum îmi e...
De dragoste, plânge-o aripă... și inima-ți întreabă: "ce?"

Și mă dorești să-ți fi aproape... deși te-ngreunezi greșind...
Că poate, poate, totuși poate... eu am să vin, gonind, venind...
Și te întrebi de simt ca tine... oare și eu la fel tânjesc...?
N-am să te las să știi de mine... deși la fel mă perpelesc!

Și totul are timpul său... când sita cerne și s-alege,
Ori de e bine, sau de-i rău... ori de se-oprește, sau mai merge...
Când tu îți simți inima plină... de-nțepături și apăsare,
Să știi că nu sunt în lumină... și te visez cu o chemare.

Nu pot să fiu eu fără tine... nu mă-ntregesc așa cum sunt...
Dorințele îmi sunt divine... și te iubesc peste pământ!
Sper să îmi simți inima caldă... ce arde tot mai nelumesc...
Să-ndepărtezi gândirea fadă... să simți ce dragoste-ți nutresc!

Și vine totuși și finalul... îl tot aștept să vină acum!
Vreau să înving și s-ating malul... nimic să nu fi fost doar fum!
Și te iubesc fără să vreau... așa cum mi-a fost scris să fie...
Clipe din ieri, ce doar erau... să mi le dai de-acum doar mie!

poezie de din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela GhinescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Adina-Cristinela Ghinescu

Te chem la dragoste...

Pe raze de lună, lunec spre tine,
Mă poartă gândul din inima scâncită...
Să mă iei în brațe, iubirea să m-aline,
Și dragostea ta să mă lase împlinită.

Pe aripi de noapte, te vreau mai intens,
Și doar pasiune să-mi dai...
Tot ce-am trăit cu tine are sens,
Și sensul e să mă ai...!

Ia-mă iubire în brațele tale acum!
Nu mai pot aștepta zile amare...
Simt viața ca pe un fum
Care m-apasă și nu mai dispare...

Oare nu simți dor de mine vreo clipă...?
Oare nu vrei să iubești...?
Sunt rănită și zbor c-o aripă,
Te rog să nu mă strivești...!

Vino în brațele mele, aștept tu să vii!
Buzele tale să m-alinte cu dor...
Să mă iubești, să-mi aparții...
Iar eu duios să te-ador...

Întinde mâna, atinge iubirea...
Nimic nu ține etern...!
Doresc pentru noi doi împlinirea,
Te vreau puternic și demn!

Și taci mai departe și timpul se duce,
Nu știi să profiți tu de timp...
Și dragostea și totul, la un punct se reduce,
Și dragoste n-o să mai simt...

Azi este vremea iubirii noastre,
Azi vreau să iubim...
Nu te ascunde în gânduri albastre,
Haide să ne unim...!

poezie de din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Adina-Cristinela Ghinescu

Paradox... tu și eu

În jurul meu doar frumusețe,
Doar clipe-n care mi-este bine,
Sunt împlinită în tristețe,
Căci nu te am tocmai pe tine.

E soare și mă simt iubită,
Pe stradă oameni îmi zâmbesc...
Surâd și eu nefericită,
Când totul vreau și nu primesc.

Plimbările-n amurg spre mare
Am timp acum să le măsor...
Și totuși... se merită oare,
Când marea-mi cântă al tău dor?...

Nimic nu-mi pare-n strălucire,
Deși doar ea mă înconjoară...
Suspină tainic o iubire
A cărei undă mă-mpresoară.

Pe unde pașii mă purtară,
Tânjisem mult într-un trecut...
N-aș fi crezut ca ea să doară,
O împlinire ce-am avut;

Am totul... numai tu nu ești...
Ce mi-am dorit să am cu tine,
Am regăsit doar în povești,
Unde cărările sunt line.

Mă uit în jur și mă-ntristează
Perfecțiunea ce-am creat-o...
Somnul cel mult mă ține trează,
Căci n-am iubirea ce-am chemat-o.

Am totul și nu am nimic
Și n-am nimic când n-am pe tine,
Când am pe tine mă complic,
Având pe noi, mă am pe mine...

Flori de mătase cerne timpul,
Din dragostea ce o ador,
La testul timpului ești primul,
Dar vremurile-au timpul lor.

poezie de din Izvoarele vieții (2009)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Mai multe înregistrări în
Audioteca Citatepedia
înregistrare audio
Recită: Adina-Cristinela Ghinescu
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Adina-Cristinela Ghinescu

Interzis la dragoste?

Motto: "Nu e nimic mai trist decât tristețea unui om vesel."(Armando Palatio Valdes)

De ce n-am înțeles...? Îți este interzis să mă iubești...
Astre, spirite divine sau cele pământești,
Nu m-au lăsat să te ating,
Deși, atât de aproape, pe lângă mine
Tu treceai zâmbind...
De ce n-am înțeles că dintr-o durere
Primești doar migrene și a lor avere
Iar din oceanele și mările ce-am strâns
Sufletul se stinge cu râsete de plâns...?
De ce n-am înțeles eu că o privire,
Nu valorează decât o rătăcire
Venită pe moment neinspirat,
Și zugrăvită-n minte să doară intenționat...?
N-am înțeles cum muguri de iubire
Păstrează parfum neconsumat în amintire,
Oricâtă viață trece, sau anii se adună,
Nicicând nu poți ascunde o dragoste nebună!
Oricât te-ndepărtezi spre a uita,
Cu-atât te-nnobilezi și crești odat' cu ea...
De ce n-am înțeles...? Îți este interzis să mă iubești...
Poate acum, aș fi zâmbit ca tine,
Trecând pe lângă mine
Fără nimic: gol, rece și sec... așa ca tine,
Puteam fi oricine și orice s-aleg!
De-aș fi-nțeles atunci, cumva... totuși,
Să mă iubești, îți este interzis...
Zadarnic încercam să îmi opresc
Dragostea curată ce a fost un vis,
Dintr-un destin ars, acum rămasă e iubirea
Chemându-ne pe-același drum slăvind regăsirea.

poezie de din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de Adina-Cristinela GhinescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Adina-Cristinela Ghinescu

Nu pot fără Dumnezeu!

Ești Cel ce vede lacrima din suflet...
Atunci când inima suspină în tăcere;
Ești Cel care-nțelege orice urlet,
Atunci când viața îți fură orice plăcere!

Ești Cel care respiră ca și mine,
Și duce mari poveri de pe la toți...
Ești Cel ce-aduce miere la ruine,
Să nu ne-mpotmolim ca niște tonți...

Ești Cel numit să judece popoare.
Dar Tu, nu judeci cu ochi de pământean...
Nu ai prejudecăți otrăvitoare
Și ne iubești neîngrădit după-al tău plan.

În fiecare ceas te strig pe Tine.
Îmi place că îmi ești mai mult de Domn...
Și plâng și râd când valurile-s pline,
Și mă ții tare prin credință și în somn!

Și mă iubești când mă răstesc la Tine,
Cânt viața mi-a mai dat încă o rană...
Tu înțelegi poverile străine
Și inima-Ți nu se preface-n stană...

Atât de multă răbdare ai avut...!
Ne îmblânzești leii din fiecare...
Cu Tine Doamne, niciun ceas pierdut,
Ești tot numai sublim și încântare!

Iubesc modulul Tău de Infinit...
Iubesc așa cum Tu iubești pe lume...
Fără prejudecăți și neîngrădit
Și-as scrie desprea asta în albume.

Iubesc că ai macheta vieții șlefuită
Și pentru fiecare ai un rost...
Și chiar și-atunci când mă găsești grăbită,
Îmi amintești de dragoste și post.

M-ai învățat să simt cu cel ce simte...
Și mi-ai dat numai daruri... de mă dor!...
Aș mai avea totuși o rugăminte...
Când trebuie să plec... să nu mai mor!

Și mi-ai șoptit despre răbdarea că-i virtute...
Și nu prea mulți o înțeleg pe ea;
Cu mai puțin, de evlavie să asculte,
Căci, cine-o are... moartea nu va vedea.

Mă mângâi uneori cu palme grele...
Ești Cel care încearcă răbdarea-n orice dar;
Ești Cel care rupe și leagă zăbrele...
Ești Cel care încearcă inima-n amar.

Ne vrei curați la minte, trup și suflet...
Ne vrei neînfricați și luptători!
Lumină noi să fim toți într-un cuget,
Să dăruim din ce ne-ai dat, să fim iar flori!

poezie de din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Adina-Cristinela Ghinescu

Nu pot fără Dumnezeu!

Ești Cel ce vede lacrima din suflet...
Atunci când inima suspină în tăcere;
Ești Cel care-nțelege orice urlet,
Atunci când viața îți fură orice plăcere!

Ești Cel care respiră ca și mine,
Și duce mari poveri de pe la toți...
Ești Cel ce-aduce miere la ruine,
Să nu ne-mpotmolim ca niște tonți...

Ești Cel numit să judece popoare.
Dar Tu, nu judeci cu ochi de pământean...
Nu ai prejudecăți otrăvitoare
Și ne iubești neîngrădit după-al tău plan.

În fiecare ceas te strig pe Tine.
Îmi place că îmi ești mai mult de Domn...
Și plâng și râd când valurile-s pline,
Și mă ții tare prin credință și în somn!

Și mă iubești când mă răstesc la Tine,
Când viața mi-a mai dat încă o rană...
Tu înțelegi poverile străine
Și inima-Ți nu se preface-n stană...

Atât de multă răbdare ai avut...!
Ne îmblânzești leii din fiecare...
Cu Tine Doamne, niciun ceas pierdut,
Ești tot numai sublim și încântare!

Iubesc modulul Tău de Infinit...
Iubesc așa cum Tu iubești pe lume...
Fără prejudecăți și neîngrădit
Și-as scrie desprea asta în albume.

Iubesc că ai macheta vieții șlefuită
Și pentru fiecare ai un rost...
Și chiar și-atunci când mă găsești grăbită,
Îmi amintești de dragoste și post.

M-ai învățat să simt cu cel ce simte...
Și mi-ai dat numai daruri... de mă dor!...
Aș mai avea totuși o rugăminte...
Când trebuie să plec... să nu mai mor!

Și mi-ai șoptit despre răbdare că-i virtute...
Și nu prea mulți o înțeleg pe ea;
Cu mai puțin, de evlavie să asculte,
Căci, cine-o are... moartea nu va vedea.

Mă mângâi uneori cu palme grele...
Ești Cel care încearcă răbdarea-n orice dar;
Ești Cel care rupe și leagă zăbrele...
Ești Cel care încearcă inima-n amar.

Ne vrei curați la minte, trup și suflet...
Ne vrei neînfricați și luptători!
Lumină noi să fim toți într-un cuget,
Să dăruim din ce ne-ai dat, să fim iar flori!


Tuturor celor care iubesc Lumina Divină...

poezie de din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela GhinescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Adina-Cristinela Ghinescu

Iubire...? De două ori...

Pe ritmuri de dorință, m-ai îmbătat ușor
Și cu vorbe alese, ai vrut s-arăți iubire...
Însă tot ce-ai vrut... a fost un dormitor,
În care să mă ai, bifând o împlinire.

Nu folosi minciuna când simți arzând un dor,
Nu îți nega trăirea, prin frică, lașitate...
Nu terfeli iubirea doar pe un biet covor,
Prețuind doar trupul și nu omul din spate!

Ai cautat să ai, să simți ce n-ai avut...
Și într-o zi... ai prins curaj să vii iarăși la mine.
Și iarăși te-am primit cum nu m-ai fi pierdut,
Dar pentru c-ai venit, m-am depărtat de tine...

Iubesc totul în toate... iubesc peste total!
Nu știu și nici nu-mi place să fac ca restul lumii!
Dar ce ți-am oferit, a fost mai mult de-astral,
Iar tu, ai risipit pan' la sfârșitul lunii!

Nu știi multe de mine... dar nici n-ai vrut să știi.
Ți-ai rezervat bilet doar în dorința
De-a poseda și doar de-ați împlini
Un vis trecut, ce-ți obseda ființa...

În dragoste ești liber, dar doar dacă iubești!
Atunci păcatul nu cade peste tine...
Numai carnal, nu poți ca să trăiești,
Când ai un suflet tânjind scopuri divine!

Promisiuni și vorbe! Cuvinte și atât!...
Nu te lega într-un blestem din vină!
Ar trebui să știi că legământu-i sfânt...
Și de te-abați cumva, ajungi iar la ruină.

Și de nu simți iubire... și de nu vrei ce-ai vrut,
Sinceritatea e unica salvare!
Nimeni nu te obligă, să faci, sau ce-ai avut
Să îți păstrezi cu tine, de nu simți vreo chemare!

Cândva, peste un timp, sau poate peste două
Sezoane de-amintiri... ai să-nțelegi zâmbind...
Că-n viață tot se-ntoarce și ploaie ne dăm nouă,
Atunci când ploaie dăm... înșelând, mințind...!

poezie de din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de CristinaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Adina-Cristinela Ghinescu

Dragoste fără punct...

La ceas târziu, crepuscular, vin șoapte
Ce mi-aș dori cumva să uit
În noapte...
Să nu visez iar despre tine, și...
Să-ncep o nouă viață... a trăi.
Și tot ce fac e să mă lupt să uit,
Pe inima care te strigă, să n-ascult.
Tu m-ai respins când te iubeam mai mult,
M-ai evitat, fugind laș și mut!
De ce mi te-ai ascuns după tăcere?
Și te-ai retras fără vreun cuvânt...
Nu știai că provoci durere,
Când în urmă nu lași vreun rând?...
La ceas crepuscular vin iar himere,
Ce mă îmbată de amintiri nebune...
Destinul meu alambicat te cere,
Ca sufletele noastre să se-adune...
Nu pot să cred că n-ai iubit ce-a fost,
Nu pot să cred într-o indiferență!
Tot ce mi-ai dat, a avut un rost
Ce îl analizez în a ta absență.
Cred că te lupți și cu tine, dar altfel...
Cred că alungi intenționat iubirea,
Precum și sentimente fel de fel,
Și îți impui să-mi strivești amintirea!
De ce atâtea jocuri de respins?
De ce nu îți accepți ce simți real?
Valul de tristețe m-a cuprins,
Când ai decis să pui un punct final.
Și până la urmă, care-i scopul?
Ce-a fost de fapt adevărat...?
Atât a fost? Doar ți-ai jucat rolul,
Îndrăgostindu-mă pe mine infernal?...
Nu ai lăsat vreo explicație convinsă!
Nu ai avut curaj nici să-mi vorbești...
Durerea e prea mare, când respinsă
Fost-am, fără să lămurești!
A fost un joc și-atât și-un rol jucat?
A fost de la-nceput numai minciună?!...
Cum altfel să-mi explic de ce-ai plecat,
Când peste tot ți-am fost atât de bună...?
Nu are sens, nici logică, nici drept
Să năruiești o viață dintr-o joacă!
Să te uit, sau să te mai aștept?
Ca viața ce-ai distrus să-ți dea o plată!
În viață nu se iau decizii singulare,
Când noi povestea am trăit-o amândoi,
Nu știi măcar atâta lucru oare?
Că explicații se împărțeau la doi?...
De ce nu ai putut să mă privești în față,
Când ți-ai luat decizia să lași
În urmă și cuprinsul și prefață,
De ce nu mi-ai vorbit în loc să taci?...
Ce-aș mai putea să spun acum, tardiv...
Când faptele vorbit-au pentru tine,
Prea multe lacrimi s-au scurs pe portativ
Și inima a rămas la tine...
Și multe eu aș spune despre noi...!
Despre-o poveste de dragoste curată...
Unde-am trăit și soare, dar și ploi,
Și ce-am trăit... vreau să mai fie o dată!
Dar de acum, să fie fără punct!
Să nu existe dor și despărțire!
În brațele tale să m-arunc,
Și să gustăm din plin din fericire...!

poezie de din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Adina-Cristinela Ghinescu

Sunt parte din tine

Aveam o teamă despre noi
Și te-am luat de mână...
Să-ți simt iubirea ca șuvoi,
Cu mine să rămână.

Dar ți-ai retras-o imediat
De parcă n-ai fi vrut
În inimă să îți fi stat
Așa cum am crezut.

Și te-ai retras în tine mut,
Așa cum faci mereu;
Spui doar că bine tu mi-ai vrut,
Dar binele-a fost greu...

Fost-am respinsă-n clipă grea,
N-ai vrut să mă iubești!
M-ai fi iubit și-n vreme rea,
De-ai fi primit ce ești.

Ce șarpe mi te-a-ngenuncheat,
Hrănind doar cu minciuni
Mintea ce ți-a învolburat,
Ca răul să aduni?!...

Vorbeam, dar nu mă auzeai,
Erai așa departe...!
Și dacă tu mă ascultai,
Învinsă era o moarte!

Aștept să cauți, să găsești
Și să mă iei de mână...
Cărarea să ți-o potrivești,
Iar dragostea să vină.

Ți-am fost și sunt un sfetnic bun,
Tu nu le știi pe toate...!
Parte cu parte îți adun,
Definind o carte.

Tu amintește-ți cine ești,
Găsește drum spre mine...
Sunt partea care-o tot gonești,
Iar partea e din tine!

Stai și privește înspre cer,
Predă-te în iubire...
Te vei simți-ncălzit în ger
Și beat de fericire...

poezie de din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Mai multe înregistrări în
Audioteca Citatepedia
înregistrare audio
Recită: Adina-Cristinela Ghinescu
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Adina-Cristinela Ghinescu

Destin

Indubitabil este vorba despre tine,
Atunci când n-am gândit deloc la mine...
Și implacabil tu vei fi al meu,
Oricum și-oricât ți-ar fi de greu.

Inerent te ții să stai departe...
Ești jumătatea mea, din mine tu faci parte...
Și impasibil vrei să îmi apari,
Dar ochii tăi suspină... sunt amari.

Când nu ești lângă mine, ți-este greu...
Și cu cât fugi, cu-atât te-ntorci mereu!
Doar lângă mine ești un fericit,
Lasă-te de dragoste iubit...!

poezie de din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Adina-Cristinela Ghinescu

Va fi... iubire

Atunci când inima ți-e cioburi,
Pentru că fost-ai mult respins...
O astenie printre droguri
Se-abate asupra ta, învins...

Și soarele n-are lumină,
Nici gustul nu mai are gust...
Privești hipnotic luna plină
Și îți simți trupul greu, robust...

Nimic nu mai are culoare!
Când ce-ai iubit, s-a depărtat...
Nici aerul n-are valoare,
Vrei doar să ai ce ți s-a luat...

Respinsă fost-am în iubire!
Când am iubit aprins, lumesc...
Încep să mă urăsc în fire,
Și-ncet să mă învinuiesc...

Totul e dat cu un scop mare...
Aș vrea și eu să îl cunosc!
Și în nimic nu simt savoare,
Motivul să îl recunosc!

Când nu mai ești tu lângă mine,
Nimic nu are sens de-a fi...
Prea te-am iubit intens străine,
Și dragostea-mi tu nu mi-o știi!

Și uite așa timpul se duce...
Mă ofilesc când nu-s iubită!
Petale moarte îmi aduce,
O amintire neîmplinită...

Ai aruncat dragostea mea!
L-a fel m-ai aruncat pe mine...
Ai renunțat... dar nu la ea!
Ai renunțat la noi... la tine!

Sper timpul să te lumineze...
Să te grăbești să vezi corect!...
Inima și trupul să-ți vibreze,
Puteai avea totul perfect!

Mă ai încă prin gând la mine...
Mă ai în inimă cu dor...!
Cărările nu ne sunt line,
Dar lângă tine vreau să mor...

Te-mpotrivești la o iubire,
Curată ca un diamant...
Te lupți cu tine... răzvrătire!
Și te-ai purtat ca un amant!

Inima mea, vorbește-n taină
Șoptindu-ți că noi suntem pentru fi...
Privește-mă că pe o doamnă...
Căci doamna ta pe veci voi fi...!

poezie de din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Cornelia Georgescu

Pur și simplu: "Te iubesc!"

(sau "Declarație de dragoste", un alt posibil titlu)

Amorul meu te înconjoară
Cu pasiune nelimitată;
Ești visul meu de odinioară
Și realitatea întruchipată.

Prezența ta încântătoare
Din prima clipă m-a subjugat
Și am simțit ce rău mă doare
Iubirea ce m-a încercat.

Ești prima mea mare iubire,
Ești unică în felul tău
Și pot ghici în a ta privire
Că și eu sunt iubitul tău.

Ești visul meu, ești viața mea,
Ție-ți închin dragostea...
Ești tot ce am mai bun în lume,
N-aș vrea să te desparți de mine.

Ești dulce, zveltă, încântătoare,
Ai glasul de privighetoare,
Privirea ta e visătoare,
Iar gura ți-e ademenitoare.

Tu mă provoci seducător,
Cu trupul tău fermecător,
Mă amăgești că sunt frumos,
M-atragi în mod misterios.

Tu ești o floare între flori,
Mult mai presus de orice comori
Și ai un chip fermecător,
Un trup sublim, unduitor.

Privirea ta de foc mă arde
Și într-o clipă mă vrăjește;
Fiorul ce trupu-mi străbate
În mod plăcut m-ademenește.

Cu trupul tău mă ispitești,
Cu dragoste mă-nlănțuiești;
Îmi place să fiu sclavul tău,
Să îmi șoptești: "Tu ești al meu."

Și chipul tău mă zăpăcește
Și glasul tău mă aiurește...
Mă pierd de tot în preajma ta,
Dar mă trezește dragostea.

Mireasna ta mă amețește
Și mă topesc de dorul tău,
Surâsul tău mă urmărește,
În gând, în vis și tot mereu.


Ador zâmbetul tău divin,
Ești tot ce mi-aș putea dori,
Iar dragostea ce ți-o închin
Nicicând nu se va ofili.

Îți jur o dragoste eternă
Și pură ca o lacrimă;
Iubirea mea va fi supremă,
Iar fericirea – maximă!

Pentru mine ești divină,
Prezența ta este sublimă,
Cu vocea ta cea cristalină
Mi-ai răpus a mea inimă...

Ce numai pentru tine bate
Și a ta va fi cât voi trăi,
Nu-mi mai e gândul nici la mate',
Ci doar la tine, zi de zi.

Tu ești cea care- mi dă putere,
Iubire, speranță, plăcere...
Vreau să te am mereu alături,
Să știu că n-ai să mă înlături.

Vreau să te simt mereu aproape,
Chiar dacă-i zi, ori de e noapte,
Vreau lângă mine să te știu,
În gândul tău mereu să fiu.

Aș vrea să stau doar lângă tine
Tu să trăiești numai cu mine,
Uniți pe veci noi doi să fim,
Mereu, mereu, să ne iubim.

Aș mereu să te sărut,
Cu patimă să te iubesc;
Când sunt cu tine, de mine uit,
Timpul aș vrea să îl opresc.

Aș vrea să adorm la pieptul tău,
Să te cuprind ușor în brațe,
Să mă dezmierzi cu amorul tău,
Să-ți mângâi ale tale coapse.

Mereu aș vrea să te privesc,
Cuvinte dulci să îți șoptesc,
Să-ți cânt, să-ți spun cât te iubesc,
Că doar pentru tine trăiesc.

Lângă tine sunt fericit,
Fiindcă mă simt iubit;
Nu mai știu ce înseamnă teama,
În urmă mult a rămas spaima...

Spaima că te-aș putea pierde,
Teama că nu m-ai iubi;
Disperarea ce m-ar cuprinde
Dacă tu m-ai părăsi.

Pentru tine aș face orice,
În schimb cerându-ți dragoste;
Ți-aș da oricând tot ce mi-ai cere
Doar pentru o clipă de plăcere...

Nu am cuvinte ca să-ți spun
Ce pentru mine tu însemni;
Știu doar: Te iubesc ca un nebun
Și-n veci te voi iubi la fel.

Doar tu ești tot ce îmi doresc,
Să fiu cu tine, să te iubesc,
Să sorb al dragostei nectar,
Să simt iubire – iar și iar...


Nu te voi înșela nicicând,
Nici măcar cu un singur gând,
Nu vreau să-ți văd chipul plângând,
Nu vreau să te știu suferind.

Nu vreau să te pierd niciodată,
Nu mai pot trăi fără tine,
Vreau doar să fii a mea, toată,
Să știu că mă iubești pe mine.

Și nimeni nu mi te va lua,
Dragostea ta nu-mi va fura,
Căci tu vei fi numai a mea,
Pentru tine viața mi-aș da.

Cu vorbe dulci îmi dai fiori,
Mă-mbăt doar cu tandrețea ta,
Te simt vibrând, tremurător,
Când ne unește dragostea.

E minunat să te iubesc,
Să știu că mă iubești și tu,
Doar pentru tine să trăiesc,
Ție să-ți dăruiesc sufletul.

Nimic nu-i mai frumos de așa,
Nici nu-mi doresc altceva,
Cu tine totu-i ca-ntr-un vis,
Cu tine zbor spre paradis.

Căci dragoste la prima vedere
A fost atunci când te-am zărit;
Acum știu, cu multă plăcere,
Soarta, destinul, ne-a unit.

Când mă atingi – înnebunesc,
Când mă săruți – încremenesc,
Însă de lângă mine pleci,
Mă sting și mă răcesc, pe veci...

poezie de din romanul Proxima, partea a IV-a: "Adio, Proxima!"
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adina-Cristinela Ghinescu

Dragoste cu valori divine

lui M. C.

Rostită din adânc a fost iubirea mea,
Și am cântat-o prin versuri de iubire...
Riposta ta, fost-a mult prea rea,
Și-apoi m-am cufundat în amăgire.

Deschis ca pasărea ce zboară libertin
Așa și dragostea ce ți-am purtat odinioară...
Și mult am plâns la al meu destin,
Să îmi răspunzi cu gesturi ce-nfioară.

Nu știu de m-ai iubit precum mi-ai spus...
Nu știu de te-ai găsit prin mine;
Însă, ți-am oferit și ți-am adus
Dragostea cu valori divine.

poezie de din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Mai multe înregistrări în
Audioteca Citatepedia
înregistrare audio
Recită: Adina-Cristinela Ghinescu
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Adina-Cristinela Ghinescu

Al tău zâmbet, iubire

Mă-ntreb cum poate o privire
A sfredeli așa intens,
Mii de particule safire
Torsionând rigidu-mi sens.

Aseară, am venit spre tine
Și n-am văzut, decât tardiv,
Dragostea ta-n zâmbete pline
Încurajând spre un motiv.

Un simțământ torid venise
Să zăpăcească progresiv,
O inimă ce împietrise...
Topindu-se în ea pasiv.

Și mi-a schimbat întreaga seară,
Doar o privire și-un cuvânt...!
Deși, banal privit de-afară,
Așa puțin, multe au frânt.

Și cum să pot să îți exprim,
Cât mă aprinde al tău zâmbet?...
Te simt și știu, la fel simțim...
Negând acut trăiri în suflet.

Oare te vezi când mă privești
Și trăsăturile-ți vibrează?...
O clipă-n timp parcă oprești
Să-mi dăruiești rază cu rază.

Nu ți-am vorbit și n-am lăsat
A se citi în mine valul,
Ce lacom s-a însămânțat
Din zâmbetul robindu-mi graiul.

Un zâmbet dulce și-o pornire
Din ochii tăi ce-au tresărit,
Când m-ai zărit prin parc, iubire,
Zâmbindu-mi fără de sfârșit.

poezie de din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton trist

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Adina-Cristinela Ghinescu

Vorbesc cu cerul... (întru toate)

Atunci când scriu, sau când oftez...
Adun poveri despre iubire;
Și mă trezesc că-ți desenez
Profilul tău... ca pe un mire.

Atunci când dorm, visez la tine...
Nu reușesc să mă desprind;
Nici chiar în vis nu pleci din mine,
Îmi domini viața doar fiind.

Atunci când nu mai știu de tine...
Vorbesc cu cerul și îl rog,
Să-mi dea curând veștile pline,
Ca din suspine să-mi abrog.

Când nu te am cât mai aproape,
Simt că sunt doar pe jumătate...
Mă scald în întrebări de ape,
Când ești cu mine... sunt întru toate.

poezie de din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Adina-Cristinela Ghinescu

Neiubită...

Nici sufletu-mi nu l-ai iubit, sau doar un pic...
Pe mine? N-ai avut răbdare să mă fi descoperit...!
Dintr-un scenariu mare, se-arată unul mic,
Și uite așa, se scrie destin neîmplinit.

Și tot ce-am vrut a fost iarăși IUBIRE...
Și n-am știut să dau decât ce vine tot din ea...
Și iarăși m-am ales cu o dezamăgire,
Ce n-aș fi vrut să fie, să fi fost... Ah, mă durea!

Și m-ai ținut în jocuri de-așteptare...
Tot ce-ai dorit a fost mereu la fel...!
Aș fi zâmbit și de la o plimbare...
De mi-ai fi dăruit cu suflet... un inel...

În a mea viață... cuvântul nu există...
Decât atunci când fapta îl urmează și-au tangență!...
Fără dragoste, nimic nu-i trainic și rezistă,
Ne ofilim fără iubire și dăm o repetență!

N-am cunoscut pe cineva ca tine... vreau să știi!
M-ai preschimbat din ce uram... acum iubesc!
Doar dragostea transformă... și-acum îți sunt... Să-mi fii!
Este o dragoste peste un plai lumesc!

Aș vrea să cred că sunt totuși iubită; că n-ai mințit și doar atât!
O oră mi se pare veacul ce să treacă...
Iar faptele-ți să se transpună din cuvânt!
Plânge o inimă tăcut... pe zi, tot devenind mai seacă.

Neiubită...? Poate! Sau, nu știu...
Am vrut eu a le ști pe toate...!
Dar... n-aș mai fi ce sunt să fiu...
Și nici surprinsă n-aș mai fi fost... poate!

poezie de din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Adina-Cristinela Ghinescu

Îndrăgostită de idee de tine

Te simt cum mă privești printre imagini
Și gânduri care strigă... iar te vreau!
Mi-ai răscolit și ale mele pagini,
Unde te-am înrămat... să nu te dau!

Și-acum tu mă descoperi într-o alta...
Pe care ți-e tot mai drag să o alinți,
Ți-e teamă oare c-am să-ți cer iar plata...
De îți reduci din inimă să simți...?

E reciproc! Și cred că știi ca mine,
Ce se petrece... e peste noi cu mult...
Vreau doar ce e al nostru să se îmbine...
Totul să am... nu doar ce-a fost demult!

poezie de din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela GhinescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Dacă ai ști

Dacă ai ști
Câtă încredere am eu în tine,
Dacă ai ști,
Că-n ochii tăi mă văd pe mine,
Dacă ai ști
Că-n toate doar chipul tău îl văd,
Dacă ai ști
Că zi și noapte gândul la tine-mi zboară,
Dacă ai ști
Că-mi ești în suflet și dorul mă doboară,
Dacă ai ști
Că florile au chipul tău,
Dacă ai ști
Că păsările cântă dorul meu,
Dacă ai ști
Că eu vorbesc cu tine mereu
Dacă ai ști
Că ești ascuns acolo, în sufletul meu,
Dacă ai ști
Că am întrebat despre tine vântul,
Dacă ai ști
Că ți-am trimis ocrotitor gândul,
Dacă ai ști
Că te îmbrățișez în fiecare ceas,
Dacă ai ști
Că vreau să fii fericit la fiecare pas,
Dacă ai ști
Că sufletul tău, sufletul mi-a atins,
Dacă ai ști
Că versuri de dragoste până acum nu am mai scris,
Dacă ai ști
Că versul în inimă mi s-a născut
Din simbol și frumos la început,
Dacă ai ști
Că versu-mi a apus cândva,
Când viața carte și scenă devenita,
Dacă ai ști,
Că versul a reînviat de dragul tău,
Dacă ai ști
Că e stângaci, dar scrie mereu,
Dacă ai ști
Ce frumos sărută vântul florile,
Dacă ai ști
Ce cald sărută soarele zorile,
Dacă ai ști
Ce pură e dragostea ce botează un suflet,
Dacă ai ști,
Că dragostea nu vrea nimic, decât să fii fericit,
Dacă ai ști,
Cât de mult eu te iubesc,
Dacă ai ști
Că-n fiecare clipă îți vorbesc,
Dacă ai ști
Că nu-mi doresc decât să te știu fericit,
Dacă ai ști
Că m-am îndrăgostit de-un suflet cald,
Dacă ai ști
Că toate gândurile-mi spre tine sunt atât de pure,
Dacă ai ști
Că nimic întunecat nu poate atinge inocența,
Dacă ai ști
Poate ai opri clipa în loc,
Dacă ai ști
Veșnicia s-ar naște ca-ntr-un joc,
Dacă ai ști
Poate ai vedea frumosul acolo unde el de fapt își are casa,
Dacă ai ști
Și gândul tău spre mine ar veni,
Dacă ai ști.

poezie de (20 iulie 2022)
Adăugat de ElzuminaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook