În munţi

Cu buclele blonde şi ochii adânci
Copila pribeagă se duce spre stânci.

Şi toamna pictează-mprejuru-i decor,
Pădurea de aur cu frunze ce mor.

Copilă bălană, eu nu ştiu să-ngân
Cuvinte frumoase ce-n suflet rămân!

Dar poate, iubita, ea nici n-a ştiut
Cuvântul ce-n păru-i bălai s-a pierdut.

De-atunci al meu suflet aleargă spre stânci
Pe urma copilei cu ochii adânci.

poezie celebră de Cincinat Pavelescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era

Era-nceput de toamnă, pe pajişti adiind
Şi frunze se-aprindeau prin părul tău bălai,
Iar chipul tău iubit ce-n soare îl scăldai
În suflet mi-alerga, prin vale rătăcind.

Era-nceput de toamnă cu stoluri călătoare,
Cu struguri copţi în vii şi nucul fremătând
Sub care aţipeam în curtea mea visând
La ochii de smarald şi buzele odoare.

Era-nceput de toamnă, iar greierii cântau,
Dar eu cu ochii-nchişi gândeam să te sărut,
Sperând ascuns în suflet că şi tu ai fi vrut
Şi vântu' ascultam şi toamna te-aşteptam.

Era-nceput de iarnă când însă ai apărut
Din vise infinite, din nori şi fulgi de nea
La fel cum te vedeam în gând pe strada mea
Şi cum tu niciodată nu cred că ai ştiut.

Era-nceput de iarnă şi noi ne sărutam
În parcul gol şi trist cu brazii adormiţi,
Iar eu pierdut de-atunci în ochii tăi iubiţi,
În fiecare clipă, tăcut mă bucuram.

poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Sufletul plânge aşa, uşor,
Poate după Tine.

Însă Tu eşti ca apa ce-i cuprinsă
Dincolo de nori:
Nu eşti nici ploaie lungă,
mocănească,
tristă
Nici recea cădere de apă,
Ce toamna te-neacă,
Ci poate că eşti
Caldul respir al cerului către glie,
Ce-n zori,
Înainte de soare,
Cu Aurora se joacă.

Apă eşti şi apă împrăştii,
Apă Vie ce-n vin se preface.

Şi nu simt a Te fi pierdut printre sloiuri...

Poate că eşti volbura furtunii
ce-n mal de bazalt,
Poartă orice falnic catarg, spre înalt.

Nu mai ştiu Ce eşti
Doar că apa Ta mă face
Sa fiu viu,
Din spre trecut, spre prezent,
găsind o cale răsare
Spre a făuri viitorul
Care îţi poartă chipul.

poezie de Ilarie-Adrian Frone
Adăugat de Batman
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ape adânci

Pe trepte de-ntuneric sau lumină,
prin verdele ce colorează stânci,
în arbori ce spre hăuri se înclină,
sunt ape. Toate,-n felul lor, adânci.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vant de mai

Trece vântul prin părul bălai,
Aşa cum odată şi tu-ţi treceai
Degetele calde şi zâmbetul fin,
Amorul în versuri şi cugetul lin.

Răcoarea de mai îmi place la el,
E iute şi aspru, un biet sufleţel,
De plâng, mă alină şi-n zâmbet răsar,
Erai ca şi el, un suflet hoinar.

Se duce, se pierde în zare, şi-aş vrea
Să vină şi mâine în calea mea,
Pustie e viaţa sălbatică azi
Când el e plecat pe munte prin brazi.

Îi simt sărutarea şi ochii adânci,
Mă-ntreb de e singur acolo pe stânci,
Mă poartă în gând şi plânge de dor,
Doar mâine va şti cât îl ador.

poezie de Ana-Maria Mandra
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu te...

La mine-n suflet sunt fântâni adânci
Şi ape reci, venite dintre munţi,
Eu te iubesc cu ochii mei cărunţi
Şi cu tăcerea şoaptelor din stânci.
Şi nu-mi ajung aceste nopţi sumare
Nici clipele trăite pe pământ,
Să-ţi pot rosti tăcerile din gând
Să-ţi pot deschide zâmbetul c-o floare.

poezie de Adrian Abrudan (2013)
Adăugat de Adrian Abrudan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aniversare

S-a întâmplat atunci, acolo
Iubita mea, tu să răsari,
Era într-o zi când s-a-ntâmplat să vi,
Ca o rază de lumină şi de soare,
Era într-o zi când s-a-ntâmplat să fi,
Scumpul meu luceafăr, veşnic între stele.

De ziua ta, iubita mea, îţi dăruiesc,
Fericirea ce-n cuvinte nu pot să-ţi spun,
De ziua ta, iubita mea, îţi dăruiesc,
Cuvântul bun şi cald şi sincer
Şi te doresc, înger ce-n suflet îmi trăieşti.

Şi eşti parfumul meu de vis
Şi adierea caldă ce-n mine port
Şi mai presus de tot şi toate,
A mea iubirea adevărată.

Să te sărut aş vrea mereu,
Dar ştiu că eu... şi ştiu că-i greu,
Dar cred că ai să mă ierţi,
Căci inima îmi eşti pe veci.

Sperantă-mi eşti şi paradis
Si doar tu poţi să mă-ncălzeşti,
Căci iarnă îmi e în fiecare zi,
Când alăturea nu-mi eşti.

Nebunesc mă doare-n suflet
Şi n-aş vrea ca să te pierd,
Căci te iubesc,
Adevărat şi fără alinare.

Şi te-ai născut atunci, acolo,
Ai răsărit cu primii ghiocei
Şi-aş fi putut să jur că am simţit,
... o adiere.

De-aş fi ştiut,
Ce iubire minunată o să apară,
Cerul supus l-aş fi privit
Şi i-aş fi mulţumit,
Că te-ai născut.

poezie de Dan Coblis din Nuanţe de alb
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adânci ca bătrâneţea...

Nicio ploaie nu poate
să-ţi spele urmele de pe suflet
adânci ca bătrâneţea
şi nici nu poţi să ţi-le ascunzi
de cei care încă mai sunt
şi nici de cei care au fost
ploile spală doar
trupul şi sângele din rană
nu şi cicatricea ce ascunde un oftat şi pe Dumnezeu
ce se plimbă prin tine
cu ochii închişi

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-aş fi ştiut...

De n-ai fi fost în viaţa mea, iubite,
N-aş fi ştiut ce-i zborul spre înalt,
N-aş fi ştiut ce-s marile ispite
Şi nici noian de fluturi în asalt...

N-aş fi ştiut că-n ochi adânci ca marea
Se-aprind scântei pe irişi de azur,
Că ai furat din cer senin culoarea
Când m-ai cuprins cu braţul împrejur

N-aş fi ştiut cât foc aveai pe buze
De n-ai fi pus, pe-a" mele, flori de mac
Ce semăna cu freamătul de frunze
Când vântul viscoleşte prin copac

N-aş fi ştiut nici dorul ce înseamnă
De nu m-ar duce paşii în pustiu
Când vocea dinăuntru mă îndeamnă
Să te găsesc... Dar unde eşti... nu ştiu...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să fim...

Aş vrea să fiu o floare, în ochii tăi frumoşi
Aş vrea să fiu parfumul pe care îl miroşi
Aş vrea să fiu arcuşul ce mângâie vioara
Aş vrea să fiu Luceafăr, atunci când vine seara.

Aş vrea să fii tu valul ce mătură nisipul,
Aş vrea să fii acela ce controlează Timpul
Să fii spre seară umbra, care mă urmăreşte,
Şi-apoi să fii o stea, ce-n noapte străluceşte.

Aş vrea să fim tu Soarele, eu Luna
Aş vrea să fim noi doi, întotdeauna
Aş vrea să fim tu gura, eu cuvântul
Şi-aş vrea să fim tu mintea şi eu gândul.

Dar suntem tu şi eu, pierduţi prin lume.
Suflet al meu, pereche,... nu ne ştim
Sau poate să te caut n-am ştiut eu unde
Ori poate n-a fost dat să ne întâlnim.

poezie de Elena Bulancea (19 aprilie 2019)
Adăugat de Elena Bulancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Freamăte adânci

genele tale calde, lungi chemări
sunt aripi ce aşteaptă depărtarea
o zare albastră văd ochii tăi
când păsările strigă-nsingurarea

coapsele tale, freamăte adânci
ascund tăcerea când pe ape treci
o şoaptă mai răzbate dintre stânci
când zorii ne destramă-n spade reci

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

... şi iar te-am visat tot aşa de senină
ca zarea albastră din ochii adânci
ca marile lunii când suplă şi plină
lin trece din noapte în creastă de stânci...

catren de Iurie Osoianu (23 noiembrie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţărmul pierdut

visele-mi sunt catarge sfâşiate într-o zare
şi timpul e oceanul ce sfârşeşte între stânci
păsări albastre-ncep războiul aprig de pe mare
corăbii scufundate văd în ochii tăi adânci

nu te mai pot vedea de pe un ţărm pierdut în noapte
furtunile te-au rătăcit demult pe alte mări
doar cu ocheanul te mai pot zări când se desparte
valul de ţărm şi soarele apune-n depărtări

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poseidon şi Afrodita

Cu frumuseţea ta divină
Faci şi îngerii să plângă,
Sufletu-mi ce n-are vină,
Faci păcatul să-l atingă.

Eşti ispită şi canon,
Eu un simplu păcătos,
Sunt păgân şi Faraon,
Zeul antic arătos.

Sunt Poseidon, zeu al mării
Şi trimit valul spre tine,
Sunt prins în gheara uitării,
Vreau să te aducă la mine.

Tu poţi să fii Afrodita,
Zeiţa patimilor mele,
Aş vrea să te strig - iubita,
Călătorind printre stele.

Să reflecte chipul nostru
Peste mările adânci,
Peste valul cel albastru
Ce se loveşte de stânci.

Să-nchidem ochii, să plutim
Pe valul mării învolburate,
Ca doi zei să ne iubim
De acum spre eternitate.

poezie de Răzvan Isac (24 aprilie 2014)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii Bertei

Nu luaţi în seamă ochii mult lăudaţi, faimoşi,
Voi, ochi ai dragei mele, prin care-o adiere
Mai lină ca-nserarea se tulbură şi piere!
Vărsaţi asupră-mi noaptea vrăjită, ochi frumoşi!

Ochi ai copilei mele, voi adorate-arcane,
Cu magicele peşteri v-asemui într-adins
Unde comori de nimeni ştiute joacă stins,
De umbre-acoperite,-n letargice mormane!

Adânci şi mari sunt ochii copilei şi ascund,
Ca tine, Noapte-ntinsă, lungi scăpărări de foc
Cu Dorul şi Credinţa-mpletite la un loc,
Ce, pătimaş ori candid, scânteie în străfund.

poezie celebră de Charles Baudelaire, traducere de Virgil Teodorescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă ochilor căprui

Iubita mea cu ochi de căprioară,
Parcă acum te văd întâia oară!

Parcă acum te văd cât eşti tu de frumoasă,
Iubita mea cu ochii de brazdă-ntoarsă.

Iubita mea cu ochii căprii,
Castane-n mână de copii,

Aşa frumoşi cum sunt acum
Ochii tăi n-au fost nicicând!

Lumina lor când m-o-nveli,
Văd toamna coborând în vii

Cum face frunze ruginii...
La fel ca ochii tăi căprii.

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel de taină

Dureri din suflet urcat-am pe cruce.
Piatră pribeagă, îmi caut grădină...
Ramură ruptă, uitată-n răscruce...
Un chihlimbar, lipsit de lumină...

Ultima şoaptă cu vântul se duce
Să scrie pe cer cu literă-aldină.
Dureri din suflet urcat-am pe cruce.
Piatră pribeagă, îmi caut grădină...

Mintea dezleagă ce ochiul n-aduce.
Taina cea vie din scriere fină
Suflet înalţă, iar inima-i plină,
Când frunze şi gânduri, toate-s caduce,

Dureri din suflet urcat-am pe cruce...

rondel de Olguţa Trifan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita mea e o carte de vise

Iubita mea e o carte de vise,
Îngerii somnului o citesc,
Apele trec şipotind
Printre ţărmuri de dragoste.

Noaptea de mătase,
Năframă albastră
Pe care o flutură-n aer
Cu gândul la iubirea-i de foc.

Cântecele doinite
Pe harpele vântului
Alungă înstrăinarea gândului
Din iubirile inimii.

Paşii ei uşori,
Urme ale umbrei luminii
Deschid porţile sufletului
Cu mângâieri de floare.

Ochii adânci de fântână
C-un licăr sprinţar,
Izvor de bucurie aduc
În cel care-i privesc.

Vălurită marea întinsă
Poeme de suflet desfăşoară,
Iubita mă invită pe mal
Ierburi să-mi pună la suflet.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valea Morţii

În Valea Morţii pietrele au suflet,
Merg rectiliniu sau se tăvălesc
În vana lacului secat
De stelele cu iz lumesc.

Nu poartă vre-un veşmânt de ceară
Să toarne-n forme lungi cuvinte,
Nu caută-n învălmăşeală
Nici arhitecţii de morminte.

Totul e paşnic şi mă miră
Că-n Valea Viilor mereu,
De-atâta ură şi durere.
Ne tăvălim spre Dumnezeu.

Suntem noi oare pietre sfinte
Călcate de sfinţi în picioare,
Sau suntem pietrele de moară
Născute în vieţi trecătoare?

Albaştrii ochi ai cerului
Privesc mai curios ca noi,
Din vălul stelelor de noapte
Curge nectarul din puroi.

Dă mâna piatră, nu fi rece
Ca sufletul ce-l port în trup,
De-aş avea vieţi din altă viaţă
Aş vrea o nafură să-ţi rup!.

Aşa aş vrea să scot misterul
Din torsul tău în văi adânci,
La urma urmei suntem fraţii
Înfrânţi de propriile stânci!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecările, plecările...

plecările, plecările,
spre toate depărtările,
lăsând pustii şi gările
cu toate aşteptările,
spre marginile gândului,
la marginea pământului...

odată cu plecările
îmi zboară-n veci şi dorurile
şi nevisate visurile
spre negrele abisurile,

dorurile care nu adorm
şi nu mă lasă-n veci să dorm,
dorurile, patimi adânci,
aş vrea să le târăsc pe brânci
şi peste munţi şi peste stânci...

aş vrea s-o iau aşa năuc
şi nu ştiu încotro s-apuc...
prin lumea largă rătăcit,
ca să mă pierd în infinit.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (23 septembrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Magica speranţă

uneori drumul spre fericire e anevoios
greu de urcat munţii cu prăpăstii adânci
vreau sa urc la cerul iubitor şi sfătos
obstacole în cale sunt mari ca nişte stânci.

vreau aripi ca să zbor spre infinit
veşnicia îmi pare panaceu de poet
am trăit intens prea mult am iubit
timpul din viaţa mea şi de-a fost desuet.

trăiesc cu amintiri strânse cu multă grijă
prin volume de versuri din suflet călător
dar azi tristeţea s-a înfipt ca o schijă
şi spiritul meu geme cu dureri la picior.

speranţa mă pătrunde cu o magică vrajă
cu visul ating cerul duios, fermecător.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!