Aft

ajungem să nu ne mai spunem nimic
urechile sunt primele care au cedat
atrofiindu-se
insinuăm auzul şi
nici măcar vocea interioară
nu le mai străpunge
gurile noastre iminent
vor fi un contur desenat
precum genele fetelor, unghiile false...
întreaga noastră alcătuire va sfârşi
călcată-n picioare
strivită de propria-i umbră

umbrele noastre apoi
se vor sugruma unele pe altele până ce
ultimul strop de lumină care le proiectează
va parcurge drumul înapoi cu repeziciune spre
vârsta 10 la puterea -43

până atunci
această gălăgie absurdă
tăcerea
o amendăm
ca poluare sonoră

odinioară o credeam
iubire

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

XV

A meritat să existăm
ca să ne întâlnim.
Sărutul nostru a pecetluit
tăcerea veşnică.
Nu mai rămâne gol
nici măcar un colţ trandafiriu
al celulelor noastre.
Nimic altceva.
Nimic altceva.
să plece umbrele şi luminile
de pe fruntea ta fragedă.
Aruncă în foc
cununile uscate de laur
ce zbârcesc strălucirea
iatacului dragostei noastre.
Ce va adăuga o diademă
la diadema
părului nostru dezmierdat de sărutări?
Se înnoptează.
O fulgurare albă pluteşte
deasupra pădurii umbroase
- un şirag de porumbei
- mângâierile noastre viitoare.
Iartă-mă, iubire,
că-n seara asta cânt
ceasurile argintii
în care ar trebui să-mi înalţ mâinile
înspre stelele părului tău.
Le arunc o firimitură
privighetorilor rănite
care odinioară îmi hrăniseră rana
cu lumină.

poezie clasică de Yiannis Ritsos din Simfonie de primăvară (2009), traducere de Tudor Dinu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri...

Credeam că ştiu ce-i frumuseţea
Că eleganţa-am cunoscut
Credeam că ştiu ce e iubirea
Până ce chipul ţi-am văzut.

Credeam că inima se crapă
C-ai mei genunchi îi simt slăbind
Credeam că ştiu cum cântă mierla
Până te-am auzit vorbind.

Credeam că trandafiru-i roşu
Că ceru-albastru e tăcut
Credeam că-mi place mult natura
Până când tu ai apărut.

Credeam că soarele luceşte
Că am văzut tot ce se poate
Credeam că stau drept în picioare
Până când tu m-ai dat pe spate.

Credeam că ochii-mi sunt deschişi
Că văd că nu am niciun rost
Dar, iată, sunt îndrăgostit
Cum niciodată n-am mai fost.

Ce simt acum voi păstra veşnic
În sinea mea, ca într-o groapă
Până în clipa aceea în care
Iubirea noastră o să-nceapă...

poezie de Ashley Peter Loasby, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintre toate lucrurile care sunt pe lume, unele depind de noi, iar altele nu. Cele care depind de noi sunt opiniile noastre, mişcările noastre, dorinţele, înclinaţiile şi aversiunile noastre – într-un cuvânt, toate acţiunile noastre.

Epictet în Manualul
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

În trecutul nostru se află victoriile noastre pe care le-am integrat pentru a deveni mai evoluaţi, precum şi rănile noastre, eşecurile şi traumele noastre. Pe unele le-am depăşit, iar pe altele nu. Şi prima mare problemă în viaţa noastră sunt rănile pe care încă nu le-am depăşit. Ele se numesc traume psihologice şi creează găuri în sufletul nostru, care dacă nu sunt reparate, vindecate, vor face ca orice punem în sufletul nostru să se piardă, aşa cum se pierde apa pe care o torni într-o sită. Apoi, după ce vindeci rănile trecutului, te poţi pune pe treabă pentru a urmări visurile şi obiectivele din viitor, însă trăind cu adevărat prezentul, zi de zi, construind pentru viitor şi oferindu-ţi plăcerile vieţii.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din adâncul inimii mele zdorbite

"Să nu privim în urmă", am spus;
Cum puteam şti
Că o să-mi fie atât de dor?

Singurătatea acum o simt,
Mă goleşte pe dinăuntru.
Ce să fac,
Unde să merg?

Şi tu, care nu mi-ai auzit
Toată tristeţea din lacrimi,
Toate suspinele din speranţe;

Ai ştiut măcar
Că încă îţi simt lipsa într-un fel?

Din adâncul inimii mele zdrobite,
Sunt doar două sau trei lucruri
Pe care aş vrea să le ştii,
Ai fost prima mea iubire, adevărata mea dragoste,
De la primele săruturi până la ultimul trandafir;

În ciuda timpului,
Care mi-ar putea găsi pe altcineva nou,
Tu ai fost adevărata mea iubire,
Până atunci nu am cunoscut iubirea,
Până nu ai existat tu...

poezie de Alexandra Irimie
Adăugat de Alexandra Irimie
Comentează! | Votează! | Copiază!

chem

Vine toamna
e vremea să-mi chem ursitoarele
să le fac unghiile
le voi tăia din carne, cu lac sidefiu le voi da,
să le fac părul în două cozi groase
transfuzii viole-aurii să le fie sângele nou
le voi cere primele zăpezi dedicate exclusiv
mie
iarna să vină cu drum pentru că nu mă tem
nu mă mai tem de înzăpeziri

vine toamna şi mă simt de parcă ar fi
şi un al cincilea anotimp undeva aproape
iminent

Chem chemările înţelenite, mirările deja
locuiesc aici precum fricile
care şi ele îşi caută
înnoirea

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căci mersul vieţii e departe de a fi numai fapta noastră, ci este produsul a doi factori: a şirului întâmplărilor şi a şirului hotărârilor noastre, care se ţes unele în altele şi se modifică unele pe altele.

citat celebru din Arthur Schopenhauer
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem singura specie de pe această planetă, din câte ştim noi, care a inventat o memorie comună care nu este depozitată nici în genele noastre, nici în creierele noastre. Depozitul acestei memorii se numeşte bibliotecă.

citat celebru din Carl Sagan
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici eu şi nimeni altcineva nu va fi vreodată expert în ce înseamnă propria ta viaţă, propriul tău suflet, propria ta împlinire şi fericire. Doar tu eşti. Şi tu ai în tine un extraordinar profesor, ghid interior care îţi vorbeşte însă nu ştii să îi asculţi vocea. Cel puţin, nu încă. Intuiţia mea mi-a spus întotdeauna că avem o comoară interioară şi am folosit această expresie de sute de ori în aceşti ani ce au trecut. Acum însă, această comoară interioară o văd mai bine şi mai clar ca niciodată în fiecare fiinţă umană. Pot să enumăr concret şi specific ce conţine, cum arată, cum se poate folosi şi cum ne poate face viaţa extrem de bogată şi în exterior şi în interior. Sufletul nostru este scopul căutării noastre şi răspunsul la întrebările noastre şi orice ni se pare că trăim acum are ca singur scop să ne ducă la această întâlnire extraordinară cu comoara noastră interioară.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce facem cu restul de iubire?

să nu fumăm toate ţigările
să nu bem tot vinul
să nu mâncăm tot ce avem pe masă
să mai lăsăm şi pentru mâine
vom fi din nou fericiţi

dar cu iubirea ce facem
cu această nevoie de a ne dărui
până la ultima respiraţie
până la ultimul strop de plăcere
până la ultima firimitură de carne

cum putem lăsa iubirea pentru mâine
dacă de atâtea ori
ceilalţi nu-şi mai amintesc de noi
ne părăsesc ne lasă goi
şi nu mai privesc niciodată înapoi

ce facem cu această iubire
rămasă singură la masa tăcerii
oftând plângând
strângând în palmă lacrimile
ca pe o ultimă comoară

ce facem cu această iubire
cui să o dăruim când nimeni
nu se mai hrăneşte cu resturi
când toţi sunt politicoşi
ca la o masă străină
cerându-ne pentru sentimente
chenzină

ce facem cu această iubire
când pasărea neagră a morţii
vine şi bate cu ciocul
în fereastră
pe ea să o hrănim?

poezie de Ionuţ Caragea (28 septembrie 2011)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Partea cea mai interesantă a vieţii rămâne tăcerea; pe care o savurez din plin, printr-un larg suspin. O largă cunoaştere a existenţei, depăşeşte orice realitatea absurdă, a puterii noastre mentale. Ca un indice triumfător, justeţea morală a devenit o batjocoră generală... În neisprăvita noastră viaţă, dacă vom încerca să ne plătim măcar o parte din greşelile înfăptuite, vom fi împietriţi; acestea vor depăşi cu mult valoarea existenţei noastre.

Iosif M. Cristian în Forţă şi metamorfoză
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ropes

&

zăpada ca o frânghie care îşi continuă
drumul până în momentul în care
întâlneşte frica noastră la fel de albă.

purtăm în noi elicoptere care survolează oraşul şi câmpurile.
desenăm copii morţi pe pereţi/ pe drumurile oraşului

ca şi cum noi am fost nişte copii morţi cândva
şi acum am înviat.
...................................................................................................
cine ne va mai mângâia,
cine ne va mai vindeca de bolile abstracte ale neştiinţei
noastre,
cine ne va mai hrăni cu lumină şi întuneric pentru perpetuarea speciei noastre.
.....................................................................................................
şi atât rămâne

imaginea noastră în zăpadă la fel ca o hologramă din jurul unei găuri negre.
suntem atât de aproape de ea încât am încremenit
dar
aşa am fost tot timpul - copii morţi - noi şi frica noastră împăturită
într-un sicriu mic, alb
care nici nu se mai observă.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se va sfârşi?

Sunt vile înălţindu-se spre soare,
Şi câte altele nu vor mai fi...
Iar alţii mor de foame prin canale...
Acest dezastru, când se va sfârşi?

Ai "pile"? E ok în lumea noastră
Ai bani? O loterie ţi-e destinul
Însă te fură setea de putere
Şi îţi îmbată sufletul ca vinul...

De ce să laşi sărmanul să se mişte?
De ce nu ai şi tu ce are el?
De ce necazul nu se mai opreşte
Sub ale voastre feţe, măşti de fior.

Când dinastia voastră, răzbunarea
O va sfârşi, voi unde o să fiţi?
Lacrimi pe faţa voastră remuşcarea
Va pune şi cu lacrimile noastre,
Veţi fi atunci în suflet biciuţi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Picături de dragoste

Genele noastre au ascuns lacrimi calde... şi compatibile...
Am vorbit despre tăcerile noastre mutual.
Fiecare por era o destăinuire.
Receptorii şi stimulii se transformaseră-n cuvinte.
Până şi lacrima era o picură din dragostea noastră.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atitudinea ostilă a celor care vor să cucerească natura ignoră interdependenţa fundamentală a tuturor lucrurilor şi evenimentelor, ignoră faptul că lumea aflată dincolo de pielea noastră este de fapt o prelungire a propriilor noastre corpuri. Această ostilitate va sfârşi prin a distruge chiar mediul din care provenim, mediul de care depinde chiar întreaga noastră viaţă.

citat clasic din Alan Watts
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: O mare familie?! A noastră?! O familie al cărui cap eşti tu, nu-i aşa? Şeful familiei?
Lucian: Convenţional, da, eu sunt capul acestei familii; dar numai convenţional.
Lia: Ce vrea să însemne asta, "convenţional"? Şi nu mă refer la semnificaţia cuvântului, care-mi este cunoscută, ci la sensul pe care înţelegi tu că-l ia acest cuvânt acum, în această situaţie?!
Lucian: Dacă înţelegi semnificaţia cuvântului, nu ştiu de ce crezi că ar putea lua un alt sens acum, în această situaţie. E suficient să înţelegeţi toţi doar că am rămas acelaşi Enka Lucian pe care l-aţi cunoscut până acum mai mult sau mai puţin, indiferent că vă convine sau nu şi nu intenţionez deloc să mă schimb. Deci, sunt şeful familiei noastre, sau comandantul misiunii oficial, dar convenţional, pentru că n-am să vă dau ordine stricte, pe care să aştept să le îndepliniţi întocmai, doar pentru că aşa am spus eu; n-am să mă folosesc de funcţia în care am fost învestit decât în cazurile de strictă necesitate, ceea ce înseamnă ceva cu totul deosebit, dar nu pot şti de acum ce anume, nu pot şti ce se va întâmpla pe parcursul misiunii noastre. Iar dacă nu va fi necesar, nici măcar nu mă voi folosi vreodată de această funcţie, asta să vă fie clar! Şi aş vrea să punem la punct unele amănunte de acum, mai din timp, chiar dacă mai e până la lansare...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din lucrurile lumii, zeul a pus o parte în puterea noastră, iar alta nu. În puterea noastră, el a dat ce a avut mai înalt şi mai sublim, ca un etern fericit ce este, ideea. Şi unde ea are locul întâi, acolo este libertatea, fericirea, seninătatea şi stabilitatea urmate apoi de dreptate, legalitate, cumpătare şi toate virtuţile. Restul nu mai este în puterea noastră. Şi de aceea, supunându-ne zeului şi având în vedere această linie despărţitoare, să ne îndreptăm sforţările spre acele care stau în puterea, în sfera putinţei noastre, lăsând pe cele de dincolo de dânsa în voia mersului universal: şi orice ar cere el de la noi, să i le dăm bucuroşi.

Epictet în Manual şi Fragmente
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alţi zori... aceleaşi urme în noapte

Zorii se întind între tăcerile noastre
încuviinţate parcă, până şi de Dumnezeu,
într-un târziu... când nimeni
nu s-ar mai încumeta să o ia de la capăt,
străbătând fiordurile sentimentelor îngheţate,
departe, către Atlantida,
lăsate mereu în grija unei alte zi de mâine,
atunci când soarele - probabil că va reuşi
să ne dezgheţe paşii,
în drumul lor spre nemurire...
deşi nici noi nu mai ştim
de ce am ales exilul.

Şi asta, probabil pentru că am plecat deja,
şi nimeni nu-şi mai aduce aminte de noi,
nici măcar această zăpadă târzie,
aşternută - cu nonşalanţă,
peste urmele noastre de dor,
lăsate undeva, departe,
în urma mea,
în urma ta...

poezie de Adrian Lăzărescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învaţă să plângi, mi-a zis Dumnezeu (II)

nu-mi aduc prea bine aminte
zâmbetul lui
şi nici
ultimele îmbrăţişări
ştiu doar că
pe întunericul din noapte
scrijeleam cu unghiile - TATA
tăcut
de sub umbra rămasă
undeva în timp
mă privea Dumnezeu
de parcă
nu s-ar fi
întâmplat mai nimic
până în ziua în care
mi-a şoptit
întoarce-te în lumină şi
în zborul de pasăre
niciodată în umbrele
care nu se văd
şi vei fi tu însuţi

aşa e

când răsare soarele
în oraşul din mine e lumină
multă multă lumină în amintirea
celui care a fost
tata

poezie de Teodor Dume (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

sau

totul a pornit ca un strănut
ca o privire… spre închipuire

am lăsat inima pe foaie şi un vânt din senin
mi-a închis caietul –
luminiţe iradiau spre înafară din profil
din momentul acela n-am avut linişte
iar drumul înaintea mea doar praguri, praguri
cu dreapta strânsă – un pumn de litere
le-am azvârlit spre est şi înapoi…
precum semănătorul
am tras apoi cu dinţii, cu mâinile-amândouă
de caiet să-l deschid, să prindă măcar
o literă, să încolţească în ţărâna lui albă
o poezie
sau inima mea

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!