Lia: O mare familie?! A noastră?! O familie al cărui cap eşti tu, nu-i aşa? Şeful familiei?
Lucian: Convenţional, da, eu sunt capul acestei familii; dar numai convenţional.
Lia: Ce vrea să însemne asta, "convenţional"? Şi nu mă refer la semnificaţia cuvântului, care-mi este cunoscută, ci la sensul pe care înţelegi tu că-l ia acest cuvânt acum, în această situaţie?!
Lucian: Dacă înţelegi semnificaţia cuvântului, nu ştiu de ce crezi că ar putea lua un alt sens acum, în această situaţie. E suficient să înţelegeţi toţi doar că am rămas acelaşi Enka Lucian pe care l-aţi cunoscut până acum mai mult sau mai puţin, indiferent că vă convine sau nu şi nu intenţionez deloc să mă schimb. Deci, sunt şeful familiei noastre, sau comandantul misiunii oficial, dar convenţional, pentru că n-am să vă dau ordine stricte, pe care să aştept să le îndepliniţi întocmai, doar pentru că aşa am spus eu; n-am să mă folosesc de funcţia în care am fost învestit decât în cazurile de strictă necesitate, ceea ce înseamnă ceva cu totul deosebit, dar nu pot şti de acum ce anume, nu pot şti ce se va întâmpla pe parcursul misiunii noastre. Iar dacă nu va fi necesar, nici măcar nu mă voi folosi vreodată de această funcţie, asta să vă fie clar! Şi aş vrea să punem la punct unele amănunte de acum, mai din timp, chiar dacă mai e până la lansare...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Lia, eu... Lasă-mă-n pace, te rog! Şi pricepe odată că n-am vrut să devin eroul tău! Nu sunt idolul nimănui!
Lia: Dar ce-i rău dacă eu te văd aşa?
Lucian: Este, pentru că eu nu sunt aşa! Sunt acelaşi, ca şi până acum, nu m-am schimbat deloc. Tot aşa eram şi înainte, întotdeauna. Pricepi?! Nu vreau să mă priveşti cu alţi ochi doar pentru că ţie ţi se pare că ar fi fost un gest deosebit.
Lia: Dar nu mi se pare deloc. Chiar este un gest deosebit. De ce nu-mi dai voie să-mi arăt recunoştinţa faţă de tine? De ce te deranjează acest lucru?
Lucian: Nu înţelegi?! Nu-mi place! N-aş vrea să mă placi doar pentru că mă consideri un soi de erou. Vreau să mă vezi la fel ca şi până acum. Eu sunt acelaşi Lucian Enka dintotdeauna.
Lia: Hmm... Poate că nu te cunoşteam prea bine până acum, nu te vedeam aşa cum erai în realitate.
Lucian: Şi ce te face să crezi că acum m-ai cunoaşte mai bine? Nu vezi că greşeşti?

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: A rămas să mă lămuriţi cum e cu comandantul misiunii.
Traian: Cum ai vrea să fie? E clar: Tu vei fi acela! Asta-i decizia Comisiei şi-ţi pot spune că sunt foarte mândru de tine că ai fost numit în această importantă funcţie; nu m-ai dezamăgit deloc! Şi sper să nu mă dezamăgeşti nici acum, începând să-mi reproşezi că aş avea vreo legătură cu numirea ta; vreau să înţelegi şi să mă crezi că alegerea ta n-a depins deloc de părerea mea; n-am putut influenţa cu nimic decizia finală, chiar dacă sunt directorul acestei instituţii şi normal, pe tine te-aş fi susţinut, asta se ştie, nu e o noutate.
Lucian: Deci, sigur nu pentru că sunt preferatul dumneavoastră?
Traian: Luci, te rog încă o dată, nu interpreta totul greşit, nu gândi astfel; n-ai fost ales din cauza mea, ci fiindcă ai fost considerat cel mai potrivit de majoritatea celor din Comisia care a hotărât cine va fi comandantul misiunii şi trebuie să ştii că eu n-am făcut parte din acea Comisie, tocmai din cauză că toţi sunt conştienţi că te-aş fi ales pe tine. Reţine, deci; te-aş fi ales, nu doar te-aş fi propus! Însă n-am fost membru al acelei Comisii care s-a ocupat cu stabilirea conducerii misiunii. Cei din Comisie au fost chiar foarte exigenţi, iar decizia finală depindea în mare măsură şi de indicaţia computerelor.
Lucian: Iar computerele m-au indicat pe mine ca fiind potrivit pentru această funcţie?
Traian: Nu numai că te-au indicat; mesajul lor a fost foarte relevant în această direcţie: Ai fost unicul propus!
Lucian: Mda... Ce plăcut! Dumneavoastră credeţi că ar trebui să sar în sus de bucurie?
Traian: Nu ştiu; treaba ta cum te vei manifesta. Personal, cred că totuşi poţi fi mândru că ai fost ales comandant. Asta înseamnă că vei avea anumite responsabilităţi şi în general, de tine va depinde reuşita misiunii, succesul vostru, de modul în care te vei descurca, de deciziile pe care le vei lua, de felul în care vei şti să te înţelegi cu colegii tăi; cu toţi, nu doar cu Alex şi cu Nis, care-ţi sunt prieteni apropiaţi. Ei sunt datori să-ţi dea ascultare, iar tu – cred că ştii foarte bine ce ai de făcut, nu trebuie să-ţi spun eu care vor fi îndatoririle tale.
Lucian: Da, cred că ştiu...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Sonya, te rog...
Sonya: Lasă, nu mă mai tot ruga! Să ştii că sunt la curent cu tot ceea ce s-a întâmplat între tine şi colegii tăi.
Lucian: Eram convins de asta şi mă temeam că vom ajunge şi la acest subiect.
Sonya: Trebuie să vorbeşti şi despre ceea ce nu-ţi convine; nu poţi evita realitatea.
Lucian: Realitatea, spui?! Singura realitate pe care o ştiu e aceea că nu mai sunt comandantul lor acum; m-am dezlegat de această responsabilitate, cu şase luni în urmă.
Sonya: Cum te-ai dezlegat? Cu a cui aprobare? Cu a cui permisiune?
Lucian: Cu a mea! N-am nevoie nici de aprobarea, nici de permisiunea nimănui. Şi mai ales, nu de a lor!
Sonya: Faptul că ai înlăturat cele şase bulinuţe aurii de pe reverul hainei tale nu semnifică nimic. Oficial, tot tu eşti comandantul misiunii, chiar dacă tu nu te mai consideri astfel. Colegii tăi nu şi-au ales un alt comandant între timp. Şi chiar de şi-ar fi ales, oficial, tot tu erai...
Lucian: Nu mă interesează ce şi-au ales sau ce nu, nici cine ar fi oficial...
Sonya: Nu-i adevărat! Te interesează, chiar dacă nu vrei să arăţi. Şi încă ai o mare responsabilitate faţă de colegii tăi în această misiune. Singur nu te poţi debarasa de funcţia ce ţi-a fost încredinţată.

replici de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Recunosc, mi-e şi dor de ei, nu s-ar putea altfel...
Sonya: Păi, e timpul să te întorci la ei, să-ţi reiei locul care-ţi revine în cadrul echipajului, să începi să-ţi faci din nou datoria, să iei în serios rolul pe care-l ai, în calitate de comandant al misiunii; asta-i funcţia în care ai fost învestit, se pare, tot de directorul Institutului vostru.
Lucian: Funcţia?! Nu ştiu dacă dom' director m-ar fi învestit în această funcţie, dar sper că nu l-am dezamăgit niciodată; n-aş vrea... În plus, această funcţie a fost pentru mine întotdeauna ceva facultativ şi inutil. Datoria mea în cadrul misiunii e cu totul alta, iar eu cred că mi-o îndeplinesc destul de bine.
Sonya: Nu-i adevărat. În ultimul timp, nu ţi-ai onorat deloc îndatoririle, în nici un fel. Trebuie să pui totul la punct. Ai un rol foarte important, nu poţi nega acest lucru şi nu-ţi poţi abandona colegii; ei au nevoie de tine, îţi simt lipsa, toţi, nu doar Lia. Şi tu le simţi lor lipsa, să nu-mi spui că n-ar fi aşa. Trebuie să te întorci printre ei, n-ai încotro. De altfel, tu ştii foarte bine că de tine depinde, în mare măsură, reuşita acestei misiuni; nu te poţi separa total de ei, fiindcă astfel veţi da greş. Şi n-ai vrea să se întâmple una ca asta.
Lucian: Nu ştiu ce să cred. Poate ai dreptate. Mai greşesc şi eu uneori, nu pot fi perfect; sunt doar un om, nu altceva... Nu ştiu ce să spun. Trebuie să mă mai gândesc.
Sonya: Tocmai asta e problema. Nu mai ai timp să te gândeşti; ai stat destul singur, separat. Nu mai poţi întârzia, nu mai poţi sta retras, deoparte. Colegii tăi au nevoie de tine în mijlocul lor acum, nu altădată! Trebuie să te aduni, să-ţi revii!
Lucian: Poate... Am să încerc.
Sonya: Nu încerca deloc! Fă-o! Acum, când e nevoie de tine! Nu mai târziu!

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Lia, e mult prea târziu acum. Şi e întuneric. Foarte...
Lia: Asta era! Recunoaşte, Lucian! Ţi-e frică! Ţi-e teamă de în-tuneric, pentru că eşti un laş...
Lucian: Ce-ai spus?! Nu mă provoca! Nu sunt deloc laş! Şi nu mi-e frică de întuneric, în nici un caz. Ar fi absurd!
Lia: Atunci, dovedeşte-mi! Demonstrează-mi că nu eşti fricos! Pentru că aşa cum te comporţi acum, dai dovadă de multă laşitate...
Lucian: Ce tot spui?
Lia: Iepuraş fricos; îi e teamă până şi de umbra lui...
Lucian: Hei, ai grijă ce vorbeşti!
Lia: Atunci, haide! Pierdem timpul degeaba, stând pe loc.
Lucian: Bine! Fie... Ai câştigat. Să mergem să vedem peştera asta afurisită acum, dacă asta-i ceea ce doreşti. Vei vedea că nu sunt deloc laş şi nici fricos. Dar, dacă se întâmplă ceva neprevăzut, vina îţi aparţine în totalitate. Va trebui să-ţi asumi această responsabilitate, pentru că eu n-am fost de acord cu această incursiune de la bun început. Reţine acest amănunt!
Lia: De acord. Să mergem!

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Nu cred că vreau să vorbesc despre asta acum. Problema asta o voi rezolva doar când mă voi afla din nou acasă, pe Terra, faţă în faţă cu dom' director; cu nimeni altul!
To Kuny: Dar, băiete, noi doi am discutat pe larg despre acest subiect, iar eu ţi-am explicat destul de clar cum stau, de fapt, lucrurile. În plus, tu eşti un băiat destul de inteligent pentru a putea înţelege...
Lucian: Victor!
To Kuny: Da, comandante!
Lucian: Opreşte-te, te rog!
To Kuny: Bine, mă opresc în acest punct, aşa cum vrei tu, dragul meu...
Lucian: Cu tot respectul pe care ţi-l port, Victor, ar trebui să-ţi fie clar un singur lucru: Anume, n-am de gând să dezbat acest subiect acum, nici măcar cu tine! Şi trebuie să înţelegi că nu vreau să te supăr, doar n-am nici un interes să vreau aşa ceva.
To Kuny: Înţeleg, dragul meu. Deci, problema asta o vei lămuri doar cu Traian, faţă în faţă...
Lucian: Exact! Şi până atunci, nu vreau alte discuţii legate de acest subiect, cu nimeni! În plus, eu rămân, aşa cum mă ştiţi, doar Lucian Enka, nimic mai mult şi nimeni altcineva! Şi acum, poate ar trebui să trecem la altceva; ar fi destule altele de spus...
To Kuny: Ai dreptate, dragul meu. Deocamdată, putem abandona acest subiect. Avem multe altele de spus... Am să te rog însă să mă ajuţi în continuare. Pentru că eşti singurul care cunoaşte destul de multe amănunte, tocmai datorită lui Traian.

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Sper să nu te aştepţi la felicitări şi din partea mea!
Lucian: Nu, nu mă aştept la felicitări din partea ta, nici din a celorlalţi, chiar dacă Maria m-a felicitat deja; asta e treaba ei. Eu nu vă cer nimic, nici unuia dintre voi.
Alex: Şi totuşi, Luci, chiar meriţi felicitări; atât tu, cât şi puştanul ăsta... Zău aşa, şeful securităţii misiunii, la nici 18 ani? Bravo, măi, băieţaş!
Mihai: Mulţumesc. Cred... Dar aş fi mult mai mulţumit dacă nu mi-ai mai spune "puştan", "băieţaş", sau altceva asemănător; mă numesc Mihai, nu altfel!
Alex: Ia te uită la el, are şi pretenţii, puştiul...
Lucian: Lasă-l, bătrâne! Şi mai bine fă-i pe plac, ştiu eu ce zic; are un nume simpatic, deci, spune-i Mihai!
Alex: Hmm... Dar fie aşa cum zici tu, Luci; o să-i spun Mihai.
Lucian: Aşa-i mult mai bine, bătrâne, crede-mă! Şi să fie clar pentru toţi ceilalţi: Vreau să ne înţelegem cât mai bine, să nu existe certuri sau alte divergenţe între noi pe parcursul celor 13 ani sau cât va dura misiunea noastră. Să fim uniţi, cel puţin prieteni, dacă nu chiar mai mult; cred că în asta constă succesul misiunii noastre, în modul în care ne vom înţelege şi ar fi bine pentru noi să ne simţim ca într-o familie, a noastră.
Stela: Frumos spus; ca într-o mare familie...
Lucian: Da, aşa ar fi bine, ca-ntr-o mare familie, strânsă, unită; şi la bine şi la rău.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Acum însă, spune-mi, ce altceva mai eşti, în afară de astronom şef, elev al domnului profesor Manea, preferatul domnului director, matematician, proiectantul navei şi unul dintre constructorii ei?
Lucian: Chiar te interesează, sau de ce mă întrebi?
Lia: Din simplă curiozitate, dar dacă nu vrei să-mi spui, n-am să insist.
Lucian: Nu sunt decât matematician. Care ţi-e verdictul?
Lia: Matematician? Asta ştiam deja. Dar ce altceva?
Lucian: Matematician şi nimic altceva, cel puţin deocamdată, din câte ştiu. De ce ar trebui să mai fiu şi altceva? Nu înţeleg... Ce altceva ai vrea să mai fiu?
Lia: Nu ce-aş vrea eu să mai fii; ce altceva mai eşti în realitate?
Lucian: Nimic. Poate doar un Don Juan, nu-i aşa? Sau poate un Casanova?
Lia: Nu-i nevoie să-mi aminteşti de impresia pe care o am despre tine, nu crezi?!
Lucian: Şi ce se întâmplă dacă sunt numai matematician? Nu e oare de ajuns?
Lia: Ba da, poate e suficient. Credeam doar că ai mai fi şi altceva.
Lucian: Regret, altceva nu mai sunt, decât doar Enka Lucian, dacă-ţi convine.
Lia: Păi, tocmai asta nu-mi prea convine mie, că eşti chiar acel Enka Lucian a cărui faimă este de mult recunoscută în întreg Institutul şi nu se limitează doar la Institutul nostru, însă se pare că n-am ce face. N-am de ales; sunt nevoită să accept ideea că-mi vei fi coleg. Mă întreb numai la ce oare e nevoie de un matematician într-o misiune spaţială importantă?
Lucian: Nu se ştie niciodată. Poate că totuşi e nevoie şi de un matematician ca mine, oi fi şi eu bun la ceva, poate că vă voi fi de folos vreodată, mă mai pricep şi la multe alte mărunţişuri, nu doar la calcule matematice.
Lia: Mărunţişuri? Cine are nevoie de mărunţişuri?
Lucian: Într-adevăr, oare cine?! Oricum, în spaţiu, uneori e nevoie şi de matematică, printre altele.
Lia: Probabil...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Tu ce-ai face în acest caz? Ţi-ai relua activitatea sportivă?
Mihai: În nici un caz! Orice s-ar întâmpla, nu mă voi întoarce în sport! Am decis să renunţ; n-am să-mi schimb această hotărâre, oricine ar insista, oricât...
Lucian: E bine că eşti hotărât, că ştii ce vrei. Nu cred că greşeşti; sper să nu regreţi niciodată.
Mihai: De regretat, cu siguranţă nu!
Lucian: De ce?
Mihai: Eh; să zicem că m-am cam săturat; ceea ce fac acum mi se pare mult mai interesant.
Lucian: Şi totuşi, eşti dispus să renunţi la titlul de campion mondial, la medaliile de aur, la faimă?
Mihai: Faimă?! Pot afirma că n-am fost niciodată atât de faimos cum sunt acum, de când cu oficializarea misiunii; cei mai mulţi au aflat de activitatea mea sportivă de abia acum, nu înainte. La titlu, la medalii... Nu cred că valorează mai mult decât participarea la misiune şi deja am renunţat.
Lucian: Participarea?! Dacă va mai avea loc această misiune; iar dacă nu?
Mihai: Nu contează; am ales drumul ştiinţei, pe acesta am să merg mai departe. Indiferent ce s-ar întâmpla.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traian: Luci, ce-i cu tine? Ce te-a întristat atât de mult? Aşa de rău te-a răvăşit vestea asta în legătură cu funcţia pe care o vei avea în echipaj? Dacă ştiam cum vei reacţiona, nu-ţi mai spuneam nimic.
Lucian: Ah, nu, dom' director, nu-i vorba de asta, deşi, să ştiţi, dacă aş fi aflat că aţi fi intervenit în favoarea mea, aş fi renunţat rapid la orice funcţie de conducere.
Traian: Iar începi?!
Traian: Nu, dom' director, am înţeles că nu v-aţi amestecat şi vă mulţumesc că aţi fost corect. Am să accept deci să fiu comandantul misiunii; nu mă înspăimântă deloc acest gând. Ştiu sigur că am să mă înţeleg cu colegii mei. Vă asigur că voi face tot posibilul să nu vă dezamăgesc, să fiu demn de funcţia şi de încrederea ce mi-a fost acordată, deşi recunosc că personal nu mi-aş fi dorit această funcţie de mare responsabilitate. M-aş fi mulţumit cu calitatea de simplu membru al echipajului; mi se pare mai mult decât suficient.
Traian: Că nu vei dezamăgi pe nimeni sunt foarte sigur, Lucian. Dar de ce spui că nu ţi-ai fi dorit această funcţie?
Lucian: Pentru că mă tem de reacţia celorlalţi. Sper să mă înşel, dar tare mă tem că toţi vor considera rapid că n-am fost numit pe merit în această funcţie, ci doar din cauza dumneavoastră.
Traian: Probabil e normal să considere astfel, de moment ce tu însuţi ai fost înclinat să crezi acelaşi lucru, dar ai 13 ani la dispoziţie pentru a le dovedi că eşti capabil, că ţi se cuvine să fii comandantul, că meriţi această funcţie.
Lucian: Nu la colegii mei mă refeream, deşi s-ar putea ca şi ei să aibă această impresie...
Traian: Ah, nu la colegii tăi te refereai, ci la ceilalţi. Cu ce te afectează pe tine părerea celorlalţi? Ce-ţi pasă ce cred ei? Dă-i încolo! Ignoră părerea lor! Tu vei pleca, ei vor rămâne aici; lasă-i cu convingerile lor cu tot, iar tu vezi-ţi de treaba ta! Ştiu că eşti profesionist, ştiu că te poţi descurca în aproape orice situaţii. Când te simţi depăşit de situaţie, ai alături nişte colegi minunaţi, care să te sprijine... Arată tot ce ştii, scoate la iveală tot ce-i bun în tine şi vei reuşi! Vei vedea, flăcăule: Totul va fi bine! Aşa că nu-ţi mai amărî zilele cu probleme pe care, de fapt, nici măcar nu le ai; le inventezi... Relaxează-te!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Deci, suntem, în sfârşit, prieteni? Cel puţin prieteni?
Lia: Da, Luci, eu aşa am spus; suntem... Prieteni, desigur... Ţi-am acceptat prietenia, nu-i aşa?! Dar ai trişat cu toastul tău; tu l-ai acceptat pe al meu, deci, logic, nici eu nu te puteam refuza. Oricum, Luci, ştiai deja, doar ţi-am spus data trecută că nu te amăgesc, nu-ţi dau speranţe false, deci, trebuia să te aştepţi că te voi accepta, în cele din urmă. Însă de atunci până acum, nu mi-ai mai propus, deşi ţi-am zis clar că nu mă joc cu tine, că eşti pe drumul cel bun şi că ai şansa ta, la care nu vei fi nevoit să renunţi.
Lucian: Da, ştiu... Nu ţi-am mai propus până acum, pentru că mă temeam că mă vei refuza din nou.
Lia: Să te refuz, din nou?! Nu după ce ţi-am spus că n-am să te amăgesc. Luci, n-am glumit, ţi-am vorbit serios; acum ai dovada, nu mă joc deloc cu sentimentele tale, nici cu tine! Deci, da, te-am acceptat... Eşti prietenul meu, în cele din urmă.
Lucian: Aşa-i. Şi nu contează cum; mă bucur că am obţinut prietenia ta, chiar dacă aş fi trişat cu toastul meu.
Lia: Da, ai obţinut-o, în cele din urmă. Sper că eşti mulţumit. Şi... Să nu mă faci să regret vreodată această decizie.
Lucian: Bineînţeles. Sunt mai mult decât mulţumit. Şi niciodată n-o să te fac să regreţi!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Şi chiar aveţi de gând să mă convingeţi că dumneavoastră sunteţi într-adevăr un locuitor al Proximei?! Mă scuzaţi, vă rog, cu siguranţă n-am să vă cred, însă am să vă dau ascultare! Deci, n-am să insist asupra subiectului. Deşi ştiţi foarte bine care-i părerea mea despre actualii locuitori ai Proximei. Sunt ferm convins că ei sunt artificiali, ceea ce, în nici un caz n-aş putea afirma despre dumneavoastră, Nick sau Ly... În fine, dacă mă rugaţi dumneavoastră, n-am să abordez această temă, cel puţin deocamdată. Pentru că nu vreau să vă supăr. Promit!
To Kuny: Prea bine, comandante! Crede-mă, e mult mai bine aşa. Acceptă lucrurile aşa cum sunt, nu le răstălmăci, nu încerca să intri în amănunte, nu are nici un rost. Te complici în detalii care nu-ţi sunt de folos. Bun. Deci, asta a fost tot, comandante! Acum te las să te odihneşti.
Lucian: Un moment. Mai staţi puţin! Scuzaţi-mă, vă rog, nu v-am întrebat până acum dacă doriţi să vă servesc cu ceva...
To Kuny: Nu, mulţumesc, dragule, nu te deranja pentru mine.
Lucian: Nu-i nici un deranj, domnule. Mi-e foame, aş mânca ceva şi ar fi mai plăcut să nu servesc singur o gustare uşoară, de seară.
To Kuny: Bine, comandante! Dacă insişti, de acord! E plăcut în compania ta.
Lucian: Doriţi cumva şi puţină cafea?
To Kuny: Cafea, la ora asta? Nu, mulţumesc, dragule! Aş vrea să mai şi dorm la noapte.
Lucian: Aşa e, aveţi dreptate. Nu m-am gândit... Aşteptaţi-mă numai puţin!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traian: O iubeşti, nu-i aşa?
Lucian: Poftim?! Dom' director, eu... N-am spus aşa ceva.
Traian: Nici nu-i nevoie; ce crezi, că eu sunt prost şi nu-mi pot da seama?
Lucian: Dumneavoastră, nu! Dar... Poate că e şi din cauza dumneavoastră; mă refer la reclamaţie... Prea spuneţi peste tot că sunt preferatul dumneavoastră; s-ar fi putut s-o deranjeze şi asta. Zilele trecute mi-a reproşat că aţi avut mare grijă să-mi acordaţi mie, fiind preferatul dumneavoastră, o funcţie importantă în cadrul misiunii, de mare răspundere; s-ar putea să fi avut dreptate.
Traian: Cum?! Aşa ţi-a zis domnişoara?! Şi tu preferi să mă acuzi pe mine şi s-o aperi pe ea; s-o crezi pe ea?! Ţi-am mai zis, destul de clar, de la bun început, că n-am avut nici un amestec; nu pot să cred că încă mai ai îndoieli în privinţa asta! Ce vrei, cumva să-ţi dau vreun document scris, cu martori şi semnături?! Sau ce?
Lucian: Nu, dom' director, dar...
Traian: Luci, te rog, nu mă supăra! Ştii ce?! Hai chiar acum la această domnişoară acasă, amândoi, împreună, să ne lămurim odată, să ne spună ce vrea de fapt să obţină. Poate doar aşa ar mai exista o şansă pentru tine, doar aşa te-aş putea ajuta, doar aşa ai putea fi salvat; încă nu s-a ajuns foarte departe, nu s-au făcut demersurile necesare, ancheta n-a fost demarată, iar dat fiind că la mijloc mai sunt şi zilele astea două, sâmbătă şi duminică, deci, totul va porni în forţă de abia luni... Hai!
Lucian: Nu!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Staţi puţin, încă n-am terminat!
Maria: Dar ai zis că vei încheia.
Lucian: Da, am zis că voi încheia cu scuzele, nu de tot. Vă rog, încă puţină răbdare! Pentru că n-ar mai fi multe de spus, dar e foarte important! Luaţi loc, vă rog şi ascultaţi-mă, cu mare atenţie! Deci, nu în ultimul rând, poate cel mai important lucru... Am să vă rog mult doar să mă ascultaţi şi să nu mă întrerupeţi, deloc, pentru că... Eu, Enka Lucian, comandant al navei spaţiale "Pacifis", al echipajului acestei nave, cât şi al întregii misiuni spre planeta Proxima, vă promit solemn, dragi colegi, vouă, tuturor, azi, duminică, 27 ianuarie 2092, că, începând din acest moment, indiferent de motivele pe care le-aş avea, n-am să mă mai comport niciodată prosteşte sau într-un mod neadecvat poziţiei mele! Deci, mi-am luat angajamentul acum, aici, la modul cel mai serios posibil, în faţa voastră, că n-am să repet asemenea greşeli şi nici n-am să comit altele asemănătoare! Sper din tot sufletul să-mi pot respecta această promisiune pe care v-am făcut-o acum, pentru că dacă nu voi reuşi, atunci... Nu ştiu ce să mai cred! Dar dacă v-am promis, puteţi fi siguri că voi face tot ce-mi stă în putere pentru a mă ţine de cuvânt! Să ţineţi minte această zi, în care eu, comandantul vostru, v-am făcut această promisiune, pentru că eu sigur o voi ţine. Iar ţie, Stela, îţi promit, tot acum, aici, de faţă cu toţi colegii noştri, că nu voi mai încerca niciodată să umblu fără ştirea ta prin dulăpioarele cu medicamente din cabinetul medical şi nu mă voi mai atinge niciodată de pastile sau de orice altceva din cabinetul tău, fără a avea permisiunea şi recomandarea ta!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Deci, un singur lucru este foarte clar pentru mine acum, în acest moment. Anume, atunci erai îndrăgostită de mine, chiar dacă nu mă cunoşteai personal, nu mă întâlnisei încă. Sunt cuvintele tale, nerostite, însă scrise clar aici, de mâna ta, în aceste foi, fără să te fi obligat cineva... În plus, se pare că nu ţi-ai schimbat părerea nici după ce m-ai întâlnit prima oară. Nu te-am dezamăgit... Întrebarea este dacă încă mă mai iubeşti, chiar şi acum, după atâta timp?! Pentru că eu, da, te iubesc, chiar foarte mult, doar ţi-am spus, de atâtea ori... Şi dacă aş fi ştiut că şi tu... Uff... Totul este atât de greu şi nu ştiu de ce... Spune-mi, Lia, sincer... Mă iubeşti sau nu?!
Lia: Luci, te rog... E atât de jenant...
Lucian: Jenant?! Ce-ar putea fi jenant?! Mie nu mi se pare.
Lia: Situaţia asta... Mă simt penibil! Te rog...
Lucian: De ce? Pentru că am aflat astfel că erai îndrăgostită de mine? Nu mi se pare deloc jenant. Nu-i nimic rău în asta.
Lia: Poate că nu, dar... De moment ce ai aflat despre modul în care... M-am îndrăgostit de tine, fără a te cunoaşte personal măcar... Ce crezi oare acum despre mine?
Lucian: Ce cred despre tine...?! Cred că eşti minunată. Şi te iubesc! Tot mai mult. Din ce în ce mai mult. Ar trebui să ştii că, odată formate, eu nu-mi schimb deloc părerile. Şi mă abţin să-ţi fac complimente, pentru că ştiu că nu le apreciezi, le consideri doar vorbe goale, nedemne de luat în seamă. Însă dacă ar fi după mine, n-aş înceta cu complimente la adresa ta. Pentru că eşti... Absolut fascinantă! Ai un efect asupra mea aşa cum nimeni nu l-a avut vreodată. Şi nici n-aş fi crezut că vreo persoană ar putea deţine controlul asupra mea. Însă s-a întâmplat... Eu m-am îndrăgostit de tine din prima clipă în care te-am zărit, pentru că, din nefericire, n-am avut nişte colegi care să te fi cunoscut din timp şi să mi te fi descris amănunţit, altminteri aş fi păţit acelaşi lucru ca şi tine. Adică, m-aş fi îndrăgostit fără a te fi cunoscut pe tine personal înainte... Însă, cum, ne-cum, eu te iubesc! Din tot sufletul meu! Mult de tot... Dar tu... Mă mai iubeşti? Încă?! Şi acum? Da, sau nu?!
Lia: Da, Luci, te iubesc... Dar...

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonya: Adică... Vrei să spui că tu găteşti?
Lucian: Zilnic. Arta culinară sau gastronomia, cum i se mai spune pe Terra, este una dintre marile mele pasiuni, iar mie mi se pare că mă descurc destul de bine, mâncărurile preparate de mine mi se par suficient de gustoase. Depinde care va fi părerea ta, depinde ce gusturi ai. Oricum, eu gătesc de foarte mult timp, fac pe bucătarul, iar asta chiar îmi place.
Sonya: Ciudat... Nu mi se pare tocmai potrivit ca un comandant ca tine să gătească. Adică, vreau să spun că eşti totuşi comandantul acestei misiuni, nu bucătarul, deci, nu e ceva potrivit pentru tine. Nu aceasta-i datoria comandantului misiunii.
Lucian: Auzi... Te rog să nu mai tot aminteşti acest amănunt, ştii prea bine care, mai ales acum. Pentru mine funcţia pe care am avut-o nu contează foarte mult; repet, am avut-o – acum n-o mai am; îmi place ceea ce fac şi nu mă deranjează deloc, deci, nu mă intresează dacă mi se potriveşte sau nu. Aşteaptă-mă, te rog, am să încerc să mă grăbesc cu pacheţelul.
Sonya: De acord, te aştept. Însă nu te grăbi doar din cauza mea; mă simt bine aici, e drăguţă nava ta. E o ambianţă plăcută, deci nu trebuie să-ţi faci probleme din cauza mea, ţi-am mai spus doar că mă simt foarte bine, în ciuda incomodului meu costum.
Lucian: Mă bucur că te simţi bine aici, însă n-am de gând să te las să mă aştepţi prea mult, n-ar fi frumos din partea mea să profit de faptul că îţi place aici.
Sonya: Păi... Fotoliile sunt confortabile, muzica e foarte plăcută; parcă nici nu mă mai deranjează atât de mult costumul pe care-l port, însă nu pot renunţa la el, chiar dacă aşa aş vrea sau mi-ar place.
Lucian: Nici nu ţi-aş cere să renunţi la costumul tău... Am să trimit pe unul dintre cei doi roboţi, să stea cu tine până revin.
Sonya: N-am nimic împotrivă. Poţi să-mi trimiţi chiar şi pe unul dintre roboţii tăi sau pe amândoi, dacă vrei, dar acum hai, du-te odată şi curăţă-te! Nu mai întârzia! Ce aştepţi?

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Luci, nu vreau să te supăr...
Lucian: Nu m-ai supărat deloc... Deci, sunt comandantul. Acum, aici, da, sunt. Ai dreptate! Şi ce-i cu asta? Crezi cumva că, fiind comandantul misiunii, nu m-aş putea îndrăgosti? Sau că nu mi-ar fi permis acest lucru? Comandant sau nu, la urma urmei, sunt doar o fiinţă umană, ca toate celelalte; am totuşi, sentimente! Nu sunt insensibil! Sau îţi închipui că în cazul meu, nu e posibil?! Ce crezi tu, de fapt, despre mine? Că sunt un monstru, incapabil de a avea sentimente, ca oricare alt om? Sigur, doar tu i-ai băgat în cap fostei tale colege de cameră, Ly, că aş fi un tip rău, foarte rău... Deci, sunt rău, nu-i aşa?! În ce sens sunt oare rău?!
Lia: Luci, te rog... Ceea ce i-am spus atunci colegei mele de cameră, Ly, a fost doar o greşeală din partea mea. N-ar fi trebuit să-i fi spus nimic, ea nu avea cum să înţeleagă...
Lucian: Cum să înţeleagă, ce?!
Lia: Anumite chestii.
Lucian: Anumite chestii?! Nici eu nu înţeleg acele anumite chestii. Deci, nu crezi că aş putea fi îndrăgostit, mai exact, nu crezi că aş putea fi îndrăgostit de tine. De ce oare?! Doar pentru că sunt comandantul? Asta e o aberaţie! Atunci, de ce, totuşi?! Crezi că-mi este interzis să fiu îndrăgostit, sau mai exact, să fiu îndrăgostit de tine?! Ăsta să fie motivul? Am greşit cu ceva, îndrăgostindu-mă de tine?! Pentru că, dacă doar asta-mi e greşeala, atunci nu regret deloc, nimic...

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Şi deci, de atunci, din seara aceea, ai plecat de acasă, la Institut şi ai rămas acolo un timp.
Lucian: Da, am rămas acolo; dom' director m-a găzduit, până în seara oficializării misiunii, când s-a aflat că aş fi comandantul. Bine, dom' director mă avertizase deja, cu o seară înainte, ca să nu fiu luat prin surprindere în momentul oficializării misiunii, dar m-a asigurat că dânsul n-a intervenit în favoarea mea, cu nimic! Doar din cauza asta am acceptat să fiu comandantul, tocmai pentru că nu era un aranjament făcut de dânsul; doar se interesase la Comisia pentru Zboruri spaţiale despre mine, apoi mi-a comunicat această decizie a dumnealor, atâta tot! Dar încă nici acum nu sunt sigur de chestia asta...
Lia: Ah, Luci, te rog! Nu redeschide acel subiect! Ştiu, la fel ca şi tine, vezi, am greşit şi eu, reproşându-ţi acest lucru, fără a mă fi gândit dinainte la implicaţiile cuvintelor mele, dar nu credeam că te vor deranja atât de mult.
Lucian: Lia, nu m-ai înţeles încă?! Nu-i vorba de ceea ce ai spus tu! Aşa credeam eu, încă de la bun început şi chiar i-am reproşat asta lui dom' director, direct, în faţă, încă de atunci, în seara aceea, cu o zi înainte de oficializarea misiunii, când dânsul mi-a spus că de reverul acestei haine albastre pe care o purtam se vor prinde şase bulinuţe aurii... Mi-am dat imediat seama că era vorba despre însemnele comandantului misiunii. Şi încă am îndoieli în privinţa neamestecului lui dom' director în toată chestia asta.
Lia: Ah, Luci, n-ar trebui!
Lucian: Ar trebui sau nu, nu mi-e deloc clar! La fel şi-n cazul vorbelor pe care i le-am adresat mamei; ar trebui sau nu să par indiferent, dar nu pot. Şi totul e atât de greu... Şi-n plus, mi-ai mai zis, de curând, că nu l-aş iubi pe tatăl meu, blondul ăla enervant... Dar nu-i adevărat! Cum să-l urăsc?! Off...
Lia: Luci, te rog, calmează-te!
Lucian: Sunt calm, Lia! Foarte calm...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Mă scuzaţi, vă rog, domnilor, dar nu s-ar putea să ne lăsaţi singuri? Suntem cu maşina directorului, în interiorul ei, deci ce ni s-ar putea întâmpla?
Adrian: Regret, dar acestea sunt dispoziţiile pe care le-am primit de la şefii noştri, care au încheiat un acord în acest sens chiar cu directorul Institutului; noi doar ne facem datoria. Deci, de acum încolo, până pe 27 iunie, vă vom însoţi peste tot pe unde mergeţi în afara Institutului, prin oraş.
Lucian: Dar noi mergem acasă.
Geo: Ne pare rău, tot vă vom însoţi, până în momentul în care veţi ajunge acasă.
Lucian: Grozav!
Marius: Puteţi porni maşina.
Lucian: Ştiam... Ascultaţi, vă rog, măcar, dacă tot n-avem încotro, să facem cunoştinţă: Mă numesc Lucian Enka.
Petre: Ştim; sunteţi comandantul misiunii... Petre Mocanu, zis Neîndurătoru'. Şi colegul meu, Adrian Pleşa, zis Naşu', la dispoziţia dumneavoastră, oricând. Iar pentru domnişoara, Marius Stâncă, zis Uriaşu' şi Geo Drăguşin – Tăcutu'.
Lucian: Îmi pare bine de cunoştinţă. Am să vă spun Petre şi Adi, dacă tot vom petrece un timp împreună. Mie-mi puteţi spune în toată această perioadă Luci, nu altfel...
Petre: Cum doriţi.
Lucian: Şi-mi puteţi vorbi cu "tu".
Petre: Bine; dacă tot eşti atât de drăguţ, atunci, te rugăm, atât pe tine, cât şi pe domnişoara... Câteva autografe?!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

To Kuny: De fapt, comandante, dacă mă gândesc bine, ţi-am mai oferit un sfat, nu de mult, pentru că tu mi l-ai cerut. Se pare însă că nu ai ţinut cont de ceea ce ţi-am spus atunci.
Lucian: Păi, aveţi dreptate, deşi am încercat să fac aşa cum mi-aţi sugerat dumneavoastră; în cele din urmă, spre ruşinea mea, n-am reuşit. Am greşit...
To Kuny: Aha, văd că înţelegi, ştii despre ce e vorba... Nu-ţi face griji, nu te judec, nici nu te condamn. Dacă ai acţionat greşit, asta e... S-a întâmplat, nu-i nici o nenorocire. Deci, te simţi mai bine acum? Eşti mai calm?
Lucian: Da, oarecum...
To Kuny: Dar nu în totalitate. Off, tinereţea asta... Sper că totuşi înţelegi că acum domnişoara consilier are dreptate, nu tu şi ştii de ce este aşa.
Lucian: Da, sigur, înţeleg.
To Kuny: Foarte bine. Vezi tu... Pentru mine e destul de clar de ce ai reacţionat astfel. Dar nu şi pentru ea. Eu ştiu că o iubeşti, doar tu însuţi mi-ai spus acest lucru, însă ea nu ştie. Dacă nu cumva i-ai spus deja, între timp.
Lucian: Nu, nu i-am spus nimic...
To Kuny: De ce nu încă? Ce aştepţi?
Lucian: Păi, am încercat, nu doar o singură dată, dar, atâta timp cât ea-mi refuză categoric cererea de prietenie, nu văd ce rost ar avea.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!