Daniel Vișan-Dimitriu

Ușa secretă

În lumea ascunsă de cețuri și nori,
Ferită de rele și ochi muritori,
Din mica poiană, se-aude un cânt
Ce, lin, se ridică pe aripi de vânt.

Se clatină frunze, atinse, pe rând
De sunete care, spre zare zburând,
Își poartă povestea ce pare un vis
Trezit dintr-un somn care-l ține închis.

E-o mică prințesă ce cântă în zori,
Punându-și pe cap o cunună din flori.
O rază de soare o-nvăluie, cald,
Iar ochii-i lucesc în culori de smarald.

E straniu tabloul și greu de descris,
Amestec de vis c-un real paradis:
Pădurea în care copacii zâmbesc,
Insecte și păsări se joacă, vorbesc,

Din flori se înalță și zboară perechi
Mici zâne venite din timpuri străvechi,
Iar multe-animale se-adună, treptat,
În mica poiană... Un loc fermecat!

Ea vine adesea, din vechiul tărâm,
În care natura e doar caldarâm,
Copacii sunt blocuri, iar iarba-i gunoi,
Chiar râul e-asfalt cu mașini în șuvoi.

Cântarea de-acolo îi sparge-n timpan
Fragmente și cioburi de zgomot dușman,
Iar aerul pare bolnav și stingher,
Lipsit de lumină, de Soare și cer.

De-acum, a-nvățat cum să scape de chin,
Și-nvârte o cheie ce pare-un suspin
În ușa secretă ce-o trece prin nori
Spre lumea de vis, unde-s alte valori.

O lume în care iubirea-i un cânt
Ce rar se aude acum pe Pământ,
O lume în care durerea-i trecut,
Iar timpul se scurge încet, neștiut.

Se-oprește din cântec spre seară, deodat',
Aude un sunet continuu, ciudat,
Privește, tăcută, în spațiul real,
Prințesa ce doarme... pe-un pat de spital.

poezie de din Zece
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Daniel Vișan-Dimitriu

Starea de vis

Privirile mele se-alintă cu flori,
din gânduri mi-alung și tristețe și nori,
iar jurul pe care îmi place să-l am
se pierde-n pădurea cu frunze pe ram.

Mă-ndeamnă un gând să mă-ntind pe pământ
să prind între gene-al petalelor cânt,
s-aud, ca prin vis, clopoței albăstrii,
în clinchet voios, afirmând: "Va veni!".

Ascult, fermecat, adieri de cuvânt
venite s-aline eternul frământ
al celui ce-așteaptă și încă-i stingher,
legat prin culori ce încântă de cer.

Încerc să îți simt cunoscutul parfum,
s-aud cum te-apropii - o boare pe drum -
plutind încântată spre starea de vis
în care te-aștept cu iubire, deschis.

poezie de din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Zbor pe note din trecut

Întoarce-te! Singurătatea ta
își cântă în tăcere versuri triste
pe note false, grave, fanteziste
și așternute pe un portativ
ce nu le mai suportă și ar vrea
să scape de registrul maladiv.

Întoarce-te și vei vedea că ai
la îndemână instrumentul care
îți poate-aduce marea ușurare
și sunete pe note din trecut,
din vremea când lumină radiai
și dorul îți era necunoscut.

Încearcă-l și împrăștie în vânt
tristeațea transformată-n bucurie,
pe versuri care vor dori să fie
cuvinte ce spre Soare vor zbura,
fantasme ce se-adună într-un cânt
pe care voi dansa și eu, cândva.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Scara de vis

Când vreau să scriu, mă-nalț, ușor, spre nori
cu ochii-nchiși, cu sufletul tăcut,
cu pași treptat grăbiți, nerăbdători,
pe drumul ce-a rămas nestrăbătut.

Și mi se pare că acolo, sus,
e-o viață care, doar din când în când,
mă duce într-o clipă ce s-a dus
și-o port mereu, ascunsă într-un gând.

Iar el... se vede rar, dar îl mai văd:
sinistrul drum, pe care va veni
singurătatea clipei ce-o prevăd
chemându-mă spre... ceea ce va fi.

Cobor, încet, pe-o scară ca de vis
și recitesc ce, printre nori, am scris.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Lorena Craia

Gene de smoală

În crângul meu aspru de-atâtea sălcii
Se-așază o lună pe marginea bărcii,
Iar lacul privește la mine cum tac
Și plute de iarbă din mine desfac.

Când păsări de noapte îmi cântă difuz,
Cu ochii lor galbeni spre cerul ursuz,
Absorb luciul apei în ochiul deschis –
Un ochi care-mi ține un soare închis.

Mă rabdă pădurea, mă rabdă și cerbii,
Iar vântul mă-ntreabă de ce firul ierbii
Așteaptă, o vreme, luna de seară;
Să uite, să plece, să nu mă mai ceară!

Pe cerul sălbatic copacii se zbat,
Din crengi și din păsări îmi crește un pat,
Pe care m-așez cuminte, în tihnă,
Cu ochii mei galbeni pentru odihnă.

Apoi totul doarme. Oile rânduri
Se-adună în turm㠖 moină de gânduri –,
Cocorii se rup în stol de mărgele,
Iar stolul de noapte mă poartă cu ele.

Aici m-am născut, la prima rafală,
Din vântul câinesc, în râul de smoală,
Aici sunteți voi și cu voi am crescut,
Aici mă sfârșesc spre un nou început.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Veronica Micle

Glasul durerii

Auzit-ai tu vreodată frunzele de vânt mișcate
Susurând încet și tainic pe-a lor ramuri clătinate?
Ele cântă-atunci de jale cu un glas suspinător;
Cine știe-a lor durere, cine știe dorul lor.

Și ascunsă prin frunzișuri, tăinuind a ei ființă,
cântă dulcea Filomela, și-n cântare-i o dorință
Pare că îndreaptă vecinic către cerul cel senin,
Și divina-i melodie se sfârșește c-un suspin.

Iar poetul ce-o aude își ia lira și se duce
Pribegind cu-a sale doruri, și ca dânsa el atunce
Cu un vers duios și jalnic spune lumii chinul său
Și răpit de-a lui simțire el suspină-amar și greu.

Și-auzind atâtea glasuri ce spre ceruri se înalță
Care te pătrund în suflet cu-a lor farmec și dulceață,
Nu întrebi, plecând cu jale ochii-n jos înspre pământ
Pentru ce tot cu suspinuri se sfărșește orice cânt?

O! de-ai ști tu că pe lume, de când lumea e facută,
Blânda voce-a fericirii este, a fost și va fi mută,
În viață-orice cântare ce cu drag ai asculta
Ai ști că-i glasul durerii și adânc ai suspina.

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton trist

Distribuie

Primăvară

Un aer călduț, parfumat
Sub cerul de-un pal ivoriu,
În vale pârâul umflat
aleargă sălbatic și viu.

În zori m-a trezit sărutarea
trimisă pe-o rază de soare;
Lumina-neca depărtarea -
tot răul murise-n uitare.

Veni pe aripa de vânt
O veste frumoasă din cer.
Și-acuma bătrânul pământ
Își lasă cojocul de ger.

E vestea ce-o murmură seara
zefirul. Pădurea o știe;
Sosește de-acum Primăvara,
să bucure lumea pustie.

Prin dealuri sarace, se-aude
un zvon care creste mereu.
Il spun a pârâului unde
Il cânta tot sufletul meu.

O floare albastra si cruda
se-nalta sfioasa spre soare
si cata la loc să se-ascunda
de firea zapezii ce moare.

Tu soare, trimite lumina
în raze bogate spre noi
si fă să rasara-n gradina
frunzisul, pe arborii goi.

poezie clasică de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Cercuri în apus

E-o rană-n pieptul cerului și curge,
înspăimântând privirea unui nor,
o rază din apusul care plânge
cu lacrimi de un roșu-amăgitor.

E-o rană-n cer și-albastra lui culoare
se schimbă, în apusul liniștit,
cu cea a nopți ce, treptat, apare
c-un cer având culori de infinit.

În liniștea schimbării, se ridică
plutind pe aripi moi de gând senin,
în dansul ce trăirii îl dedică,
doi îngeri ai apusului divin.

Se-nalță-n zborul lor, privind spre Soare,
în cercuri ce se-ncumetă a fi
o lacrimă-n întunecata zare
și-un răsărit în alte zori de zi.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Ultimul zbor

Se-aude un strigăt venind dinspre cer,
sinistru în noapte și-n liniștea ei,
ce pare să-ncheie un dans –derniėre-
c-un ultim adio spre vechi odisei.

Se rupe din neguri, coboară, ușor,
apare, ca-n vis, o frântură de stea,
m-apropii și văd cum bătrânul cocor
continuă, încă, din aripi a da.

Pământul e ringul în noul balans
din care se-oprește, privind înspre cer,
spre stele ce par că-l invită la dans,
și uită că-i singur; începe, stingher,

un vechi ritual, o rotire, și-apoi
în vechi amintiri își găsește puteri,
plutește prin ele, devine vioi
și-ncheie în ritmul de vis și plăceri.

Când zorii se-anunță și stelele pier,
iar ziua renaște în zarvă și cânt,
o scurt-adiere înalță spre cer
o pană a celui ce zborul și-a frânt.

poezie de din Zece
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mi-au înnebunit copacii...

Au înnebunit copacii
Dezbrăcați acum spre iarnă,
Rezemați cu toți aracii,
Hainele pe jos le toarnă.

Ori s-au supărat pe mine,
Că-s și eu nebun ca ei,
Bântuit între ruine,
Liniștit cu un condei.

Poate vor să mă iubească
Printre crengile-aiurite,
Iar pe frunze să doinească,
Doruri multe-ntipărite.

Vor să mă-nvelească-n frunze,
Doina-n cânt să mi-o alinte,
Stelele să-mi fie muze,
Sub copaci îmi fac veșminte.

A înnebunit și frigul,
Ce îmi țese os cu os,
Zgribulit e pipirigul,
Broaștele se lasă jos...

Mi-au înnebunit toți pașii,
Clătinați prin dansuri șchioape,
Să învăț eu toți copacii?!...
Cum să sară țoape, țoape...

Las pădurea grobiană,
Dezbrăcată, necioplită,
Eu ma culc într-o poiană,
Doina-n cânt, îmi e jelită...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Păsăruici și păsărele

A păsării cântare
Și-a ei mâhnire vagă
Colindă peste lume,
Făcându-i viața dragă.

Al ei tril mioritic,
Din stâncile cu flori,
Ni se revarsă criptic,
Și-n chip revoltător.

Pădurea ei cu sălcii,
Izvoarele ei line,
Împodobesc copacii
Cu daruri genuine.

Și-al ei popas nesigur
Spre virtuozitate
Mă cheamă să o bucur,
Că nu- s cântări ciudate.

Din zori până-n diseară
O clipă nu încetează
Să cânte –n primăvară-
Naturii, ce vibrează.

Al păsării cânt mare,
Și-a - păsărilor șoapte,
Ne dăruiesc mirare
Și grijă înțeleaptă.

Căci versul lor din cântec,
Închis în colivie,
A căpătat răsunet
Și zboară, reînvie.

E primăvara lor,
În cântec de tristețe,
Și ne gândim cu dor
La dalba bătrânețe.

Și-atunci or să ne cânte-
Mirate și rebele,
A- noastre păsăruici,
A -noastre păsărele.

Ferestrele deschise
Le-om ține - să nuntim,
Ce cântece frumoase
Ne duc pe-un alt tărâm.

Și apoi ne-om învoi,
Cu-ntreaga veșnicie,
Doar ca să auzim...
Un cânt de bucurie.

poezie de (25 martie 2019)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Culoarea ultimului foc

Părul tău e-o noapte fluturând în Soare
Ca o-nflăcărare sub un vânt domol
Care îți întinde brațe ca o boare
Și-ți cuprinde trupul într-un carambol.

Buzele-ți atinse de sărutul cald,
Capătă culoarea ultimului foc
Din grădina-n care dorurile-mi scald,
Cu dorința-ntâie, din întâiul loc.

Sânii îți tresaltă-n aerul grăbit
Să-și retragă pașii de pe un tărâm
Încărcat de patimi căutând sfârșit
Prin infernul roșu-n care coborâm.

Sângele se-adună în șuvoi de lavă
Care-și face cale-n freamătul tăcut
Dintr-un trup ce saltă încă o octavă
Într-o simfonie c-un final acut.

Părul tău e-o noapte, buzele-s aprinse,
Sânii dorm sub vraja unui vis trecut
În eternitatea viselor cuprinse
De iubiri ce-așteaptă ziua de-nceput.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Sufletul pădurii

Mă adâncesc în lumea de mister,
Prin locuri necălcate niciodată,
Luându-mi numai gânduri ca reper
Și-ncrederea, demult verificată.

De liniște, nu pot să mă-nspăimânt,
Iar tot ce văd e plin de frumusețe
Ce mă pătrunde-asemeni unui cânt
În catedrala plină de tristețe.

Iar cântul mă inundă, fredonez:
Mi-e greu să cred, dar eu, ca prin minune,
Am voce, mă pricep și... nu visez,
Iar mintea, să continui îmi impune.

Îmi văd de drum cântând. Sunt fericit
În lumea care nu mă înfioară,
Ci mă atrage, într-un fel tacit,
Spre locuri neștiute în afară.

Ajung la un izvor și mă opresc,
Iar tot ce-aud acum e doar un clipot
Al apei cristaline ce-o privesc
Scurgându-se la vale într-un șipot.

Privesc în jur, e totul ca un vis
Puțin neclar, dar, unele-amănunte
Îmi dau senzația de nedescris
Că locu'-n care sunt e doar o punte

Prin care pot pătrunde, dac-aș vrea
Spre sufletul pădurii seculare
De unde, nu sunt sigur, s-ar putea
Să-mi deslușesc trăiri imaginare

Sau să-mi explic de ce, atunci când cânt
Îmi pare că o voce mă susține,
Iar frunzele pădurii, fără vânt,
Îmi șuieră acordurile fine

Pe care îmi așez perfect un vers
Din cele care-mi sunt, cumva, dictate.
Deși nu am făcut niciun demers,
Sunt prea ne-singur în singurătate.

Mă simt privit de peste tot, ciudat,
În jurul meu, apar la suprafață
Atâtea lucruri noi. Da, am aflat:
Pădurea are suflet. Este viață.

poezie de din Zece
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Trecerea

Deschide-mi poarta, nu-s ce par a fi!
Eu înlesnec, doar, trecerea spre-o lume
În care nici regretele postume,
Nici lauri sau averi nu pot veni.

Deschide-ți sufletul, de-acum e-al meu!
Ți-l voi elibera pe căi celeste
Spre Casa de lumină care este
Al sufletelor neștiut nucleu.

Te înspăimânt? De ce? Nu-i niciun chin,
Iar haina mea cea neagră va ascunde
Din timpul tău, doar câteva secunde
În care voi lua ce ai divin.

Ascultă-mă! Deschide și-ți promit
Că va uita de pământeana-i viață,
De tot ce-l înconjoară și-l răsfață,
De trupul ce, o vreme, l-a primit.

Deschide-acum, nu pot să mai aștept!
Sunt multe suflete ce vor să plece
Și doar cu mine-n lumea lor pot trece.
Tu, pune-ți mâinile, ușor, pe piept!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

O lume pierdută

O lume de mistere și visuri ne-mplinite,
O lume de durere și lacrimi risipite...
O lume-ncrâncenată ce zace în război,
Care trăiește azi, dar moare-ncet, cu noi.

E lumea ce ne ține, ne știe și ne doare,
În care răsar stele și înflorește-o floare,
În care păsări cântă pe ramu-nmugurit
Și-n care primăvara, se pare, n-a murit.

E lumea ce se stinge încet, fără să știm,
În care totu-ngheață, iar noi nu mai iubim.
E lumea ce devine, încet, mult mai străină...
Iar pentru toate astea, doar noi suntem de vină.

O lume ce se pierde de-atâta nepăsare
Și care-i rătăcită în noapte și-n uitare...
O lume pregătită să dea ultima luptă,
Dar, fără să regrete, mai pierde o redută.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valentin David

Zbor spre înapoi

Aș vrea să trec în zbor spre înapoi,
Să cat apusul zilei ce-a trecut
Și clipele ce-odată le-am pierdut,
Epave triste printre timpuri noi.

Aș vrea să plec spre un tărâm de vis,
Sunt pelerin etern spre alte zări,
Să calc tăcut virginele cărări
Ce se opresc pe buze de abis.

Purtat din Răsărituri spre Apus,
Am eșuat, sunt dus de-al vieții val,
Închis într-o clepsidră de cristal,
Aș vrea să mă strecor de jos în sus.

Și cucul cântă parcă tot mai rar,
Tic-tac-ul se aude mai încet,
Se-nvârte timpul într-un trist balet
Și agățat atârn de secundar.

Din ceas se varsă-al clipelor șuvoi
Și-aș vrea sa le întorc din praf de drum,
Iar printre norii albi, cu vârf de fum,
Aș vrea să trec în zbor spre înapoi.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Fiorul violinei

Fantome din trecut dispar îndată,
se-ascund cu teamă-n lumea lor, din care
mai rar ies la lumină, nu se-arată
cât timp iubirea ce o văd le doare.

O nouă melodie se aude,
cu note-atât de blânde și duioase,
încât în întuneric zboară ciude
pe aripi cu insemne tenebroase.

Se-ncurcă-n portativul violinei,
se zbat, se ard în notele măiastre
și cad strivite de puterea vinei
de-a se aventura în nopți albastre

în care zboară păsări minunate,
cu străluciri primite de la stele
pe aripi ce-s adesea alintate
de Luna ce se oglindește-n ele.

Parfumuri noi se împletesc în aer
iar ea, cu o vioară minunată,
alungă amintiri din timpul caier.
Fantome din trecut dispar îndată.

poezie de din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Coșmar

E noapte, mi-e frică și gem îndelung,
iar inima pieptu-mi apasă,
în visul în care sunt gata s-ajung
în lumea de nimeni aleasă.

E lumea în care cei mici sunt jertfiți,
e lumea în lacrimi scăldată,
e lumea cea rea, cu eroi biciuiți,
e lumea de umbre călcată.

Nu pot să mă apăr, sunt singur în vis,
nu pot nici să fug să-mi scap viața,
aș vrea, dinspre cer, să coboare-n abis
lumina, să spulbere ceața.

În lumea de monștri, de lacrimi și chin,
coboară, pe-o rază de soare
un sunet de harpă, trimis de destin,
iar lumea lui Goya dispare.

poezie de din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Zbor de flutur

Se-adapă din lacrima nopții
în zorii ascunși la hotare
de umbre pierdute în mare,
a stelelor scurte adopții.

Surprinde lumina în focul
a mii de oglinzi delicate
ce Soarelui vor să-i arate
că-n aripi își poartă norocul.

Privește, distrat, spre copacul
ce-i pare, acum, doar decorul
în care-a crescut el, actorul,
și-a fost, doar o vreme, iatacul.

Se-aruncă, în formă perfectă,
spre cer, spre lumină, spre viață,
spre noul din care învață
că este o biată insectă.

poezie de din Oare
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În cânt de ploi pe flori de liliac

E primăvară verde, din pământ,
Prin firul ierbii, viața urcă-n cer.
Umbre de nori... pe adieri de vânt,
Mai lasă câte-o lacrimă de cânt
Peste cenușa iernii... din eter.

În mugur, vezi, tăcerea din zăpezi.
Bobocul vieții stă să iasă iar.
A mai trecut o zi către amiezi,
Privirea ei... îndeamnă, să te crezi
Un călător, prin foi de calendar.

Povara florii, este iar... miros.
Blândețea din petale s-a desprins,
Din când în când se leagănă spre jos,
Frumos ca un balsam... dar dureros,
E semn că timpul iarăși a învins.

Un flutur se hrănește din culori,
Mantaua lui o spune grăitor.
Trecut, prin cine știe câte flori...
Dar să-l lăsăm, oricum destui fiori
Ne calcă pe privire, izbitor,,,

Parcă s-a scurs un colț de paradis.
De-atât frumos și gândurile tac,
Ferestrele din ceruri s-au deschis,
Curg rătăciri pe margine de vis
Și cânt de ploi,,, pe flori de liliac.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Atât de albă

Tu-mi înfloriseși într-un gând,
Eu ți-ncolțisem în priviri,
Și ai zâmbit spre soare, când
Mă îndreptam spre noi iubiri.

Erai atât de albă, tu,
Și la-nceputul vieții eu,
Încât n-am îndrăznit un "Nu!"
Zărindu-te în drumul meu

În zbor, priveam cum, din pământ,
Se înălțau spre soare mii
De flori, în adieri de vânt
Și-n cântece de ciocârlii.

Un fulg plutind prin ceruri, eu,
Iar tu... frumoasa dintr-un lan.
De ce m-ai rupt din zborul meu
C-un alb atât de diafan?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook