Trecerea
Deschide-mi poarta, nu-s ce par a fi!
Eu înlesnec, doar, trecerea spre-o lume
În care nici regretele postume,
Nici lauri sau averi nu pot veni.
Deschide-ți sufletul, de-acum e-al meu!
Ți-l voi elibera pe căi celeste
Spre Casa de lumină care este
Al sufletelor neștiut nucleu.
Te înspăimânt? De ce? Nu-i niciun chin,
Iar haina mea cea neagră va ascunde
Din timpul tău, doar câteva secunde
În care voi lua ce ai divin.
Ascultă-mă! Deschide și-ți promit
Că va uita de pământeana-i viață,
De tot ce-l înconjoară și-l răsfață,
De trupul ce, o vreme, l-a primit.
Deschide-acum, nu pot să mai aștept!
Sunt multe suflete ce vor să plece
Și doar cu mine-n lumea lor pot trece.
Tu, pune-ți mâinile, ușor, pe piept!
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.