Am poftă să scriu un poem

să ating tot ce a rămas neatins
până şi strigătul subţire al acestei zile
când înveţi să respiri în carnea mea
ca un cuvânt nestatornic
pe o limbă cu mugurii distruşi
de tăcere

am atâtea să îţi spun
de parcă ai lipsit o viaţă
iar eu am plantat
copaci trişti
am crescut păsări cu aripi frânte
şi am luptat cu iluzii

mi-e dor să îţi povestesc
despre absenţa ta
să îţi pun în palmă metafore
şi să inventez alt început
prin bezna poemelor
scrijelind pe trupul tânăr
o altă viaţă
în care ai îndrăznit să te îmbraci
ca să îmi cânţi
un cântec
de vindecat inimi

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeţii sunt cei mai grozavi amanţi

te îmbracă în iluzii
te dezbracă la orice oră
îţi învaţă pe de rost
carnea
sângele
strigătul
te traversează ca pe anotimpuri
sunt mereu tineri
frumoşi
cu degetele moi ca iarba îţi ating zilele
nopţile
adevărul
poeţii sunt cei mai grozavi amanţi
cuvintele lor vindecă rănile adânci
ard până şi ultimul gând sinucigaş
rătăcit prin minţile bolnave
te îmbracă în iluzii
te dezbracă la orice oră
cu buze fierbinţi caută adevărul din carnea ta
poeţii sunt cei mai grozavi amanţi
se taie în forme perfecte
stabilesc întodeauna conexiuni
aleargă desculţi prin sufletul tău
aşa sunt poeţii grozavi
cu mâinile lor subţiri
sapă şanţuri adânci în carnea ta
netezesc cuvintele
îngenunchează şi se roagă la fiecare muză
ca la un Dumnezeu binecunoscut

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Ce cantec cânţi, femeie.. prin ruine..
psalmii durerii ţi. i versi, prin vise scotocind..
Păşeşti fara de vină.. în flăcări, apărând porunci
Iar carnea tu ţi. o. ngenunchezi
lângă străini...

Ce cântec cânţi, femeie cu sufletul pe ziduri..
Îl amagesti când plânge şi. i dai doar firimituri..
îl ţii in inchisoare când el cu jale arde
de dorul unei preasfinte mari iubiri..

Deschide larg fereastra, da. i un răgaz să zboare..
E însetat si. l doare, in chingi prea l. ai ţinut..
I. s aripile frânte şi. i încă speriat..
Dar lasă. l să asculte o prea sfânta chemare..
Că mult prea trudnic bate, din aripi..
Prin ruine..

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stropi de Cuvânt

Cuvântul nu a fost la început
Doar la început;
Cuvântul va fi la început
Şi la sfârşit.
Primul cuvânt a fost despre ce a urmat,
Adică despre sine.
Primul cuvânt nu a fost ceva de felul:
O, ce minune; ah, ce viaţă; mamă ori au!
Acel Cuvânt suntem chiar noi;
Fiecare om e o literă.
Cuvântul a fost la început.
Ne vom găsi noi locul în el,
Până la urmă!...

poezie de Marius Robu din Aproape alb (2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebăgare de seamă

Doamne, mi-ai dat atâtea lucruri:
Viaţă, viaţă din belşug
Aer, să respir o mie de vieţi
Apă, să beau câtă vreau
Lumină, ocean care mă inundă
Păsări, voioase dimineaţa, grele seara
Îmgreuiate de cântec, de zbor.
Copaci şi frunze fără număr
Să-mi facă umbră câtă vreau
Animale de tot felul,
Pământ să m-alerge
Drumuri nesfârşite, pe care
Să merg până la capăt
Şi multe alte lucruri, pe care
N-am timp să le spun.
Ho, Doamne, mai ho!
Că n-am timp să mă bucur
De toate
Şi-ţi rămâne creaţia
Nebăgată-n seamă.
Şi omul, cerându-ţi mereu altceva,
Nebăgat în seamă.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul cuvânt

zadarnic scriu
coala rămâne goală
mă învăluie o boare ireală
mi-e sufletul cernit
iubita a plecat să moară într-o zi de mai
nu am ştiut atunci
acuma ştiu, e prea târziu
mi-e viaţa căinţă
şi timpul a rămas o lungă suferinţă
o zi a curs şi altă zi s-a scurs
timpul se deşiră, amintiri se înşiră
îmi plânge trupul pe aleile din ţintirim
nu, nu am putut să vin
să mă aşez la capul tău şi să privesc azi chipul gol
mi-e mută strigarea
mi-e sufletul zvâcnire, dar aripi n-am
eternă zbatere în vuiet de tăcere
cocorii fug se pierd în mare
eu zac pe ţărm
lipit de ultimul cuvânt nespus

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinta

Pe umeri s-au aşezat toate grijile acestei lumi,
Ca lupii flămânzi trag de carnea mea obosită
Iar noaptea vine să spele ruşinea acestei vieţi
Cu somnul ei dulce şi cald...

Sunt un ins oarecare într-o lume oarecare
Din acest univers pierdut...
Şi mi-e somn, atât de somn că aş dormi o viaţă!

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Încă nu mi-am format o părere
despre viaţă.
Fiinţele din jurul meu
nu se gândesc
decât la azi şi mâine...
Satul a fost uitat
şi trăieşte după propriile legi...
În pământul sfânt aşează morţii,
iar casele cu obloanele trase
fumegă-n tăcere
singurătatea acestei ierni.
La biserică s-au adunat,
pe neaşteptate,
păsări flămânde...
Aripile cad înzăpezite
de-atâtea mătănii...
Ninge liniştit, dragostea mea!

poezie de Any Drăgoianu din Stelele nu mor niciodată (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seara

Seara îşi coboară pleoapa
Peste ramul de copac,
Unde gândurile mele
Şi-au făcut un cuib şi zac.

Biete păsări ce-ţi duc dorul,
Ba sub aripi, ba în plisc...
Vor să-şi culce printre vise,
Zborul lor înalt şi trist.

Seara se aşterne iată,
Ca o pânză de mătase...
Stele albe, fumegânde
Se aprind iar pe terasă.

Călimara cu cerneală
Tot pe colţul mesei pun:
Despre viaţă, despre lume,
Am atâtea să îţi spun!

... Şi, când seara-ncet îşi plimbă
Carul Mare peste coamă,
Eu m-apuc să scriu tot cerul
Doar cu păsări ce te cheamă!

poezie de Dana Ene
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de viaţă

Mi-e dor de viaţă ca pământului de ploaie.
Mi-e dor de viaţă ca cerului de soare.
Mi-e dor de viaţă ca poetului de poezie.
Mi-e dor de viaţă ca sufletului de o frumoasă melodie.
Dar nu îmi este dor de ceaţa care se lasă peste noi.
Nu îmi este dor de omul care îmi vorbeşte de pace,
Dar în suflet poartă un război.
Nu îmi este dor de străinul care mă numeşte frate,
Dar în gând plănuieşte să mă lovească pe la spate.
Nu îmi este dor de tot ce pare frumos, dar este fals.
Nu îmi este dor de lumânarea care a ars.
Îmi este dor de o lumină lină care vine,
Dintr-o inimă de om bună şi creştină.
îmi este dor de tot ce trebuie să aibă omul mai sfânt,
De viaţă, limbă şi de al său pământ.

poezie de Vladimir Potlog (15 martie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă mă întrebi cum răsare soarele

am să-ţi povestesc cel puţin o viaţă
şi tot nu o să ajung la apus
o să te saturi să mă asculţi
ai să îmbătrâneşti
o să te transformi în umbră
vei privi în sfârşit calmă
cum continui să debitez teorii peste teorii
ca şi când ziua ar fi nesfârşită
te miri cum pot să fiu aşa de tânăr
parcă din ce în ce mai tânăr
aproape copil

ce să mai spun
ar fi bine să nu mă întrebi niciodată
cum e cu iubirea
ci doar să te laşi iubită

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De mi-e greu

nu am de zile negre nici un ban
iar de mi-e frig, îmi pun pe cap covorul
apoi mai pun pe umerii firavi, încă un an!
vai - nesperarea îşi ascute iar toporul
de mintea mea bolnavă de iluzii!

secunda scrijelind pe oase-mi pare-o altă,
nouă - şi de mi-e cald, îmi fac un evantai - din pene
din pasărea speranţei împăiată -
şi-mi vântur praful de pe vene
apoi, îmi fac cu el infuzii

iar de mi-e greu
las jos şi iau de două ori
îmi bucur ochii - azi, un heleşteu
de peşti ciudaţi şi răpitori
- cum nebunie-i pun perfuzii

nu am de zile negre niciun vis
nisipul din pleoape, cum freamătă-l ascult
entuziasmul mi-a ajuns de râs
şi-o fac pe clawn-ul să par cult
şi-mi face disperarea reci incizii

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai e timp

nu mai e timp de aripi,
de fugă, de mers în nori,
de altă curbă fără ieşire,
altă cortină trasă deoparte,
altă apocalipsă venită brusc
ca o cascada justiţiară.

nu mai e timp de gemete,
păreri zâmbind, aşteptând degeaba,
ochii sunt spălaţi de iluzii,
nonsens de zbor căzut între oglinzi.
nu mai e timp de îngeri în cuvinte
şi de iluzii pe frunza îngălbenită.

sunt într-o absenţă, pedepsită de viaţă,
vârtejuri înrămate încremenesc în spaţiu,
ziua fuge în spasme,
împăcarea pluteşte în gol,
miracolul trece mai departe,
bezna se dibuie într-un avânt
îndoind lumina.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să ştii

că seara când mâna mea caldă
se aşază pe cearşaf
îmi adun toate gândurile care încep cu
tinereţea ta
şi încerc să înţeleg
prin mintea căror femei
îţi adormi începuturile

vreau să ştii
că nu plâng mai mult decât atunci când
aveam ce să plâng
dar e la fel de trist
poezia mea ar prinde aripi numai în pieptul tău
însă
vezi tu
drumul acesta se tot întrerupe
când te ridici şi priveşti verdele
unui cântec fără sfârşit

vreau să ştii
că pot să iubesc mai mult decât am iubit
până azi
iar în carnea ta
cuvintele se zbat
ca peştii la mal

vreau să ştii
că ştiu cum prind viaţă
în pieptul tău
că aşa sunt poeţii
în nebunia lor
îşi amestecă zilele cu nopţile
gustând infinitul secundelor

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescăruş cu aripi frânte

Pescăruş cu aripi frânte
Ştiu durerea să-ţi asculte, oamenii?
Te doare clipa? Ţi s-a vindecat aripa?
Te-ai retras în munţi de stele,
Pescăruş al lumii mele?
Pescăruş cu aripi întinse spre plus infinit,
Ai luat din solitudinea lumii,
Ai sărutat natura pe frunte
Şi ai fugit...
Te-ai convertit libertăţii, eternului,
Ca un vultur pleşuv
Penetrând cerul
În sindromul şurub.
Peste trupul tău dur, ca stâncile goale
Rezistând prin vânturi şi ploaie,
Au planat răpitori,
De o sută, de o mie de ori.
Tu i-ai ignorat şi te-ai înălţat.
N-a contat durerea prin care treceai,
Conta doar că zburai.
Lumina diseci
Şi zbori mai departe.
Înălţimea te sfârtecă şi te arde
Când auzi voci disperate.
Când simţi lacrimi şi ploi
Te zvârcoleşti şi te-ntorci printre noi.
Curajul de a înfrunta înălţimi
A făcut să-ţi încolţească in cer, rădăcini de lumini.
Ţi-am strâns lacrimile în pumni
Şi le-am aruncat într-un clopot...
Ai devenit al ploilor ropot
Şi peste mare te-ai ridicat,
Din propria-ţi cenuşă,
Ai crescut, lumii te-ai dat
Şi iarăşi te-ai înălţat.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia de sticla

dintotdeauna într-o sticlă se întâlnesc cioburi de viaţă
trag aer în piept de parcă aş fi furat toate comorile lumii
mi-e atât de frică să deschid ferestrele
să nu mai pătrundă niciodată realitatea

mi-e frig şi câte aş putea să mai spun
oglinda mă trage de mânecă
stai. non ti muovere
acum am să descânt rotocoalele
alint mirese în frunze de toamnă
ridic până la lacrimi paharul albastru
mă minunez cât de repede pătrunde în carne nisipul
îmbrobodesc vise, depărtări, vorbesc altă limbă

port câte o lacrimă pe fiecare umăr
nu mă atinge. te rog, nu mă atinge
sunt eu, femeia de sticlă. scriu versuri
deschid şi închid toate cărţile
aleg perdele şi crini pentru mirări
aleg
iar dincolo de vămi e multă rugăciune
plecările sunt în deşertul nostru
tu. lasă-ţi gândurile să mă atingă
şopteşte-mi că nu e nimeni vinovat şi nu mai plânge
atinge-mă în suflet. mult
vreau să te ascult cum cânţi de dragul meu
mâine o să jucăm spânzurătoarea
ai să ştii sigur cu ce cuvânt încep

iubite
un vers de-al meu plânge
departe şi-aproape

poezie de Mădălina Maroga
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare zi reprezintă un nou început, o nouă mică viaţă. Mulţi s-au luptat pentru a trăi până în acest moment, până în această zi. Această zi ne dă ocazii pentru a învăţa ceva nou: există lucruri care ni se vor întâmpla doar o dată în viaţă, şi depinde de noi dacă vom profita de acestea sau nu.

Leo Buscaglia în Autobus per il paradiso
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de mamă

Se auzea un cântec
când mai aproape când mai departe
un cântec de mamă de cântec
spre liniştea copilului ei.
Şi eu îmi smulgeam urechile
şi le aruncam
când mai aproape când mai departe
cu ochii mei întinşi ca o praştie.
Şi-am început mai întâi să murmur
apoi când mai încet când mai tare
până am ţipat
un ţipăt de tată de ţipăt
spre liniştea copilului lui.
Apoi a fost tăcere, o tăcere
de moarte de tăcere...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu

călător
prin tunelul timpului meu
mi-e scris în palmă să îl vremuiesc
vampir fotoionic
la un capăt sunt gaură neagră
în oceanul de lumină
pe care zilnic îl scufund
spre-a-mi desluşi misterul
la celălalt izvor de viaţă
ce strălucesc stelar în bezna nefiinţei
însămânţând geneza ce m-o renaşte

poezie de Dumitru Sava
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Codul personal

Trăiesc în spatele unui cod personal
de care nu pot scăpa,
cu el poţi afla totul despre mine.

Nu mi-au crescut aripi de păsări,
nici de înger.
sunt o parte neglijabilă a universului
pe care-l port în imaginaţie.

Unii spun că nu mor,
ci mă transfer pe o altă stea,
dar ce folos dacă acolo
nu mai întâlnesc niciun cunoscut.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai frumos de atât nu l-am văzut niciodată

nici mai tânăr
oare
cum să-i spun
că trec orele astea
să-i spun că nebunia mea se întinde
prin toate şanţurile săpate adânc
tot mai adânc în suflet

şi totuşi
mai frumos şi mai tânăr de atât nu a fost niciodată
oare cum să-i spun
că braţele mele
învelite în tăcerea grea
caută să deschidă alte drumuri
şi el
da
el
în ce temniţă doarme
pe ce pat
de gânduri negre
şi-a pus singurătatea

cum să fac oare
că din carnea şi din sângele meu nu va pleca niciodată
că din durerea mea se va naşte zilnic
mai frumos
mai tânăr
cu un Dumnezeu în privire
de care am să mă îndrăgostesc la nesfârşit
cum să fac oare
cum

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!