Limita

în ultima zi din viaţa lui care nu se ştia
termina s-a trezit cu o durere cumplită
de cap: era mai degrabă o fulgerare
prelungă dinspre o mărunţită măsea în anii
din urmă în mişcarea sus-jos-lateral
din care sigur s-a născut şi calmul cu care
privea
totul (?!) reuşind să trăiască atât de mult încât
îl enervase şi pe îngerul său: păzitor încă
în paralel cu grija pentru el şi al numeroşilor
multicentenari de succes
la limita
cazului de deces prin extracţie a
vieţii din trup sub o fracţie prea
des invocată ca ultimatum divin
la limita
de sus sau de jos sau de niciun folos
a curbei de sacrificiu de sine: periculos
până la părăsire

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eugenia Todd

Vi s-a întâmplat şi vouă, trecători,
Să aveţi o măsea care să vă asigure un continuu disconfort?
Sau o durere sub coaste care nu vrea nicidecum să cedeze?
Sau o tumoare malignă care creşte zi de zi?
Astfel încât, chiar şi în somnul cel mai profund,
Rămâne mereu prezentă o urmă de conştiinţă sau fantoma unui gând
Despre măsea, coaste, tumoare?
Tot aşa o iubire rănită sau o ambiţie îngenuncheată,
Sau o greşeală care ţi-a contorsionat viaţa
Pentru totdeauna, până la sfârşit,
Ca măseaua sau durerea de sub coaste,
Va pluti prin visele tale din somnul final
Până când, la ieşirea din sfera lumii, libertatea absolută
Va veni la tine într-o dimineaţă ca la un om care pe neaşteptate
Se trezeşte vindecat şi bucuros!

poezie de Edgar Lee Masters din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER – editura CORESI, ediţie 2020, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limita irecuperabila a desavarsirii

întotdeauna vei avea de ales
între spălarea creierului
şi spălarea inimii

viaţa precum o falie roz
trasată de un pumnal pentru mistreţi
în nebuloasa conştiinţei tale

trenul se urneşte greoi.
tunelurile te orbesc.
în cele din urmă,
cea care te aruncă din mers
şi te sfîşie,
sălbatică,
este tot ea,
poezia -
limita irecuperabilă a desăvîrşirii

poezie de Angela Furtună
Adăugat de Anca Unceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chibritul în apă

dacă n-au reuşit să-l convingă să
renunţe până acum
înseamnă că încă adună-n chiuveta enormă
cât un crater de referinţă meteoritic
obiecte diverse (?!) dar nu
înainte de-a pune fosforul în catargul
viselor sale sub formă
de cutie de chibrite de rezonanţă, de buzunar de
sigur inflamabil plutind pe mările trase
ca degetul prin inel prin
sifonul ce râgâie, orch, la
fiecare nouă
achiziţie compulsivă
şi e
tern e
feminată în limita
cardului cosmic de culegător

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doresc cu patimă un singur lucru: să-i implor pe oameni, de la Nicolae al II-lea până la ultimul tâlhar, să se cruţe pe sine, să uite tot, toate cugetările despre Dumnezeu, despre viaţa viitoare, nu mai vorbesc de stat, familie, propriul trup, şi să-şi îndrepte toată atenţia, toate puterile asupura unui singur lucru, singurul care este fără de tăgada, viaţa lor, şi să n-o dea nici pentru patrie, nici pentru glorie, nici pentru bogăţie, nici pentru Dumnezeu, ci să trăiască pentru sine, pentru binele lor, să se folosească de binele vieţii care e în puterea noastră. Binele ăsta care nu ni se poate lua, care atârnă mai greu decât orice altceva, care distruge tot ce poate fi greu în viaţa noastră. Binele ăsta e iubirea, iubirea faţă de tot ce e însufleţit, şi chiar neînsufleţit, ba chiar şi iubirea faţă de sine, faţă de sufletul nostru. E starea aceea a duhului în care totul e bine. Mă chinuie, mă aţâţă, mă torturează, mă bat, iar mie mi-e milă de cei care fac asta, îi iubesc şi mă simt cu atât mai bine cu cât ei sunt mai răi cu mine. Sădeşte în suflet sentimentul ăsta, căci e cu putinţă, şi totul va fi bine, tot ce e considerat nenorocire, inclusiv moartea, totul se va transforma în bine.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mişcarea

cu păr pe piept şi piept pe burtă
sunt curios
tu nu mai eşti copilă
în anii care au trecut de când eşti moartă
eu caut prin femei o silă
mă antrenez la sală
fac mişcarea
ce ţi-ai dorit-o tu dintotdeauna

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limita contemplând

oriunde cad respir
pupila fumegă în pielea palmei
fragil sărut
atroce nevoia de a-l repeta
pierderea lui
înecarea odată cu el
în carnea palidă
istovitoare cu gura în pernă
şi dinţii strânşi
simt limita
limita contemplând sufletul
în trup ca-ntr-o rană goală

poezie de Constanţa Buzea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristele armături

visez la un stat paralel
la un univers paralel paralel
în care să zbor şi eu paralel cu pământul
şi să nu
mă atingă nici chiar florile vesele din
jardinierele din balcoanele de
la ultimul nostru etaj
prăbuşit
pe moment pe motiv
de lene de tânguire de subţiere
a tristelor armături

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

te-aş iubi de
nu m-ar limita
fb-ul la
aşa aşa aşa
ceva...

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limita durerii

.. Dar a apus încet şi blând
Şi nu voi şti nicicând
Ce ploaie mi te-a smuls din gând...

Se stinse-un cer curat
Şi n-oi afla vreodat',
Ce vânt mi te-a furat
Şi mi te-a luat

Iar eu, o frunză sunt,
Presus mai de cuvânt
Şi ferecată-n gând,
Visând,

Dar până când?

Până atunci când nu mai am putere,
Puterea de a cere,
Dreptul la înviere,
În falnică tăcere,
Un drept al propriului nicicând,
Cât nu pot a-nvăţa ceea ce sunt,
Căci simplă în micimea mea,
Caut să-mi aflu limita,
Puterii
Şi limita durerii
Şi ura şi iubirea,
Tristeţea, fericirea,

Dar fum sunt toate câte sunt
Iar eu, ţărână din pământ
Şi duh e totul ce respiră
Şi duh e ceea ce mă miră
Şi ţip în neputinţa mea
De a-mi cuprinde limita, durerii
Şi limita puterii
Şi-a tot ceea ce simt si sunt,
A umbrei mele pe pământ

Şi trec şi trec fugind
De umbrele ce mă cuprind,
De limita durerii
A urii şi puterii
Şi-mi pierd şi urma pe pământ,
Căci întrebare e ceea ce sunt
Şi n-am răspuns,
Sunt doar răpus,
De limita durerii,
A urii şi puterii.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La bacteria Dialister pneumosintes, care prezintă cea mai mică celulă de tip procariot cunoscut până în prezent, apa reprezintă 75%, iar restul este reprezentat de proteine, acizi nucleici, glucide, lipide etc. Bacteria conţine circa 800 de tipuri diferite de proteine care, prin activitatea lor enzimatică, asigură catalizarea a 500-1000 de reacţii chimice indispensabile vieţii; aceasta este limita inferioară cunoscută la care se manifestă viaţa.

Petre Raicu în Genetica şi evoluţia vieţuitoarelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Icre de mancurtia

nu am succes! spuse
poetul trădător cu sine –
se duse
la supermarket: să întoarcă pe os
raftul cu icre reduse
la jumătatea stricată (?!)
a feţei lui dinspre mamă
a cefei lui dinspre tată –
se duse
cum s-ar prelinge o rană
dintr-o pungă vidată

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vreau

să fiu prieten cu oamenii foarte
trişti care şi-au pierdut copiii atât de bătrâni
încât până şi mama şi tata păreau
nişte sugari în braţele mele (?!) din care
nu au scăpat decât morţi

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Emil Brumaru

Dumnezeu e una cu îngerii săi, cu
stelele şi pământurile din întuneric
cu oamenii săi – pe care îi ocroteşte în creşa
sa de vietăţi (?!) cu aripi
de mici învăţate la creştere

anii şi lumina unui înger

îngerul Brumaru nu este
decât cu 22 de ani mai bătrân decât mine
totuşi îi spun domnul înger
(?!) aşa
cum şi unei stele anume
doamna betelgeuse îi spun, sărut
mâna de miliarde de ani

îngerul Brumaru

fie îngerul Brumaru
emil atât de aproape tuturor păsărelelor
cu pene potrivite: de apă
aproape
ca peştii zburând (?!) prin tăcerea
tăcerii poeţilor zilei de azi sau de mâine
sau îngeri şi ei

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corabia

Corabia se scufunda încet noi ziceam
şi ce dacă se scufundă corabia şi mai
ziceam orice corabie se scufundă
într-o zi şi ne strângeam mâinile
ne luam rămas bun

dar corabia se scufunda atât de încet
încât după zece zile noi cei care
ne-am dat mâinile încă ne priveam
ruşinaţi şi ziceam nu-i nimic asta-i
o corabie care se scufundă mai încet
dar până la urmă se scufundă iat-o

dar corabia se scufunda atât de încet
încât după un an încă ne era ruşine
nouă celor care ne-am dat mâinile şi
în fiecare dimineaţă ieşeam unul câte unul
măsuram apa hm nu mai e mult se
scufundă încet dar sigur

dar corabia se scufunda atât de încet
încât dupăî o viaţă de om încă
mai ieşeam unul câte unul şi priveam
cerul şi măsuram apa şi scrâşneam din dinţi
şi spuneam asta nu e o corabie
asta e o...
asta e o...

poezie de Matei Vişniec
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul "normal" este cel care toată viaţa lui a fost programat să nu iasă din reguli, aşa că orice deviaţie de la "normal" pare nebunie. Ce e trist e că de multe ori ne pasă atât de mult de ce cred ceilalţi în legătură cu un anumit lucru care ne place încât suntem dispuşi să îl abandonăm doar pentru că nu intră în acea categorie care se presupune a fi... "normală". Până la urmă, există oare om care să poată afirma ce e şi ce nu e normal într-o lume atât de subiectivă?

citat din Marius Simion
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasi

Şi călătorul nepornit
Va fi venit la poarta vieţii,
Va fi stat prea mult aşteptând un pahar
De zbor,
Se va fi ghemuit
Pe sine,
În sine
De prea mult
Nefrig,
Necald…
Se va fi neoprit
De atâtă necăutare
Nelibertate,
Nezbor…
Nu va fi devenit
Covor pentru zei.
Acest privilegiu
E doar al celor porniţi.
În locul său
Va fi crescut
Un cuib de tăceri
Atât de gol,
Atât de ieri
Că însăşi nefirea
Va zace cu spaimă
În sine.
Ultimul călător nepornit
va fi trecut.
Şi-n urmă
Paşi.

poezie de Mihaela Ionescu
Adăugat de Sorina Minescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Solidaritatea este opera unui sacrificiu conştient, este ultima verigă în înălţarea morală a voinţei şi este ţinta spre care se îndreaptă cultura; solidaritatea se produce prin încordarea şi stăpânirea de sine. O societate cu suflete diferenţiate opune imitaţiei rezistenţă, iar unitatea între membrii ei nu se poate dobândi decât prin sacrificiu voit al persoanei fiecăruia. Solidaritatea este o armonie cucerită prin lupta omului cu sine însuşi, prin recunoaşterea altora, după ce fiecare s-a cunoscut pe sine.

Constantin Rădulescu-Motru în Psihologia poporului român
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până la fumuri e focul

el arde acoperişul de paie

din ochii frumoasei colibe

cu pereţii straşnici de lut –

b o a d i c a

rarefiată este o mare războinică

nu ştiu de ce îşi doreşte acum

versurile mele peste canalul

mânecii, din

care scoate în ultima vreme

declaraţii pe de

sine răspundere (?!), cu privirea frumos

aţintită asupra aureolei de fum, pe

care eu, ne

vinovat, sigur nu am nimic

împotrivă să o su-port –

b o a d i c a

rarefiată pare că se

luptă acum cu legiunile dacice

din armata romană

din cenacluri şi teatre

de operaţiuni litera-re:

b o a d i c a

poate fi penetrată

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ai nevoie de niciun pretext pentru a celebra viaţa. Cel mai bun motiv este faptul că te iubeşti pe tine însuţi şi te simţi recunoscător pentru abundenţa şi binecuvântarile de care te bucuri. Viaţa este un dar minunat şi fiecare nouă zi aduce cu sine atât de multe motive de celebrare încât chiar ar trebui să faci acest lucru. Nu aştepta niciodată o invitaţie la petrecerea vieţii. Dă tu însuţi o astfel de petrecere.

citat din Sonia Choquette
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se gândi la ceea ce învăţase, la ceea ce fusese ea odată şi la ce devenise acum. Era o femeie care primise sfaturi de la omul pe care îl iubise, pe care le urmase şi încercase din răsputeri să se vindece. Era o femeie care făcuse greşeli, care uneori plângea lunea dimineaţa sau singura noaptea în pat. Era o femeie care se plictisea adesea de viaţa ei şi care găsea dificil să se dea jos din pat dimineaţa pentru a merge la serviciu. Era o femeie care avea destul de des zile când era prost dispusă, care se privea în oglindă şi se intreba de ce nu se ducea la sala de gimnastică mai des; era o femeie care se întreba uneori care naiba era rostul ei pe această lume. Era o femeie care uneori încurca lucrurile. Pe de altă parte, era o femeie care ştia ce înseamnă iubirea adevărată şi care era gata să trăiască intens, cu mai multă iubire, şi să-şi facă amintiri noi. Indiferent dacă asta urma să se întâmple în zece luni sau peste zece ani. Indiferent ce o aşteptă mai departe, ştia că trebuie să-şi deschidă inima şi să o urmeze oriunde o ducea. Între timp trebuia doar să trăiască.

Cecelia Ahern în P.S. Te iubesc
Adăugat de Iustina
Comentează! | Votează! | Copiază!