Până la fumuri e focul

el arde acoperişul de paie

din ochii frumoasei colibe

cu pereţii straşnici de lut –

b o a d i c a

rarefiată este o mare războinică

nu ştiu de ce îşi doreşte acum

versurile mele peste canalul

mânecii, din

care scoate în ultima vreme

declaraţii pe de

sine răspundere (?!), cu privirea frumos

aţintită asupra aureolei de fum, pe

care eu, ne

vinovat, sigur nu am nimic

împotrivă să o su-port –

b o a d i c a

rarefiată pare că se

luptă acum cu legiunile dacice

din armata romană

din cenacluri şi teatre

de operaţiuni litera-re:

b o a d i c a

poate fi penetrată

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legiuni

Te întreb, Înşelătorule, unde sînt legiunile mele
şi unde cele o mie de suliţi, de turle?
De pe culme spuneai că se vede alba copilărie,
şi acum nu aud nici tobe, nici surle.

Ascultă atent! Auzi un fluierat?
E un rest din trenul care a luat totul acum o mie de ani.
Şi-un uruit prelung nu-ţi sapă urechea?
E viaţa unui băiat care se plimba pe sub castani.

Din legiunile tale n-a rămas decît un crivăţ
care bate neîncetat,
şi lancea de lemn care aparţine soldatului
ce n-a existat.

poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versurile mele

Versurile mele sunt ca o cafea
Vor să intre-n gânduri şi în sânge
El se zdrobesc în mintea mea
Şi eu, sigur, nu te pot atinge.

Depărtarea care ne desparte
Fi-va oare o cărare grea?
Între nori descopăr pe o carte,
Toamna ce va fi cu vreme rea.

poezie de Nicu Petria (16 februarie 2013)
Adăugat de Nicu Petria
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce s-a construit tunelul sub canalul Mânecii?

Pentru ca guvernul francez să aibă un mijloc cât mai la îndemână de a fugi la Londra atunci când sunt atacaţi de armata germană.

întrebări şi răspunsuri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rostogolire spre cer

Tu
niciodată nu ştii
cât mi-e de greu în fiecare noapte
cât de banal
ca un scrum de ţigară

niciodată nu vei şti
cât de mult mi-am dorit să-ţi pot scrie
măcar un vers
despre frunzele care au rămas din ultima
toamnă

aş fi vrut să am timp
să pun coperţi iubirii noastre
să-ţi vorbesc despre ploi
dar ştiu că versurile şi mâinile acestea reci
nu vor putea niciodată să te mângâie

am să cobor peste ape şi undeva
aproape de liniştea zăpezilor
am să mă rostogolesc spre cer
peste tăcere

acum
îmi vine să râd
e ca şi cum te-aş invita să-mi vezi
un pic din moarte
nu e simplu
am să plâng într-una de frig
n-am să ştiu ce să fac cu umbrele mele
cu răbdarea şi credinţa mea
n-am să ştiu să umblu
hai-hui
prin gândurile tale

îmi va fi sete
am să stau pe marginea drumului
n-am să înţeleg nimic
am să-mi asfixiez pe rând toate visele
de frică să nu mi le ia cineva
am să le ucid
voi desena cu fum
un sfârşit
peste o mie de gânduri, o mie de ape

voi muri frumos
fără să ştiu de ce
pe noi
Dumnezeu ne-a adunat
greşit

poezie de Mădălina Maroga
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi tu

eşti frumos, dragă traian,
spune profesoara de geografie din anii
în care am navigat împreună
şi îmi strecoară unele unghii
neretezate-n chiloţii creduli – poate
în timp
ce eu îi admir trupul şi dinţii
cu care
vine la întâlnire (?!) se ştie:
ar trebui să ridic
în tăcere
această femeie frumoasă în braţe
să nu
spun niciodată nimic
să nu
înţeleagă iubita din sud că nu ştiu
capitala madagascarului
şi nu
eu nu am escaladat nicioată
caucazul cu o
femeie blondă şi goală în braţe
cu vârful
piciorului ei printre cul
pele mele
eu nu am escaladat nicioată

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai bun şef este acela, care, cu instinct sigur, caută oameni potriviţi, care fac ceea ce el doreşte şi care deţine suficientă stăpânire de sine să nu se amestece atâta vreme cât ei o fac.

citat din Theodore Roosvelt
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portofoliul domnului zsigmond

într-un tablou -
la care ochii tăi speră.
ce
legătură au mâinile mele păstos colorate,-n acryl,
cu picioarele amărâţilor de migranţi (?!) - numărate.
ce
vine pe bega acum
a mai udat şi-altădată
ce
rebelul românilor - co
lonizaţi în cetate.

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până acum

nu am practicat frizerii
era să scriu cu trei i -
asta dovedeşte că părul şi
dacă nu intră în gură în urma tăierii
picioarelor de gu
mă enervează (?!) mă enervează...
în curând
vine din servicii doamna aproape iubită - fil
oloagă convinsă - pâ
nă acum oamenii din cenacluri nu
mă invidiază, nu... nu
asta e combinaţia - o
mul cu numere mici la pantofi
un reprezentant al co
munităţii germane din ti
mişoara a belit un liceu de arhi
tectură mai vechi
de 50 de ani

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alex: Da, Lia, e adevărat; aici, cel puţin, Nis are dreptate. Luci e un om minunat, nici n-am cuvinte cu care să-l caracterizez; nu trebuia să-i fi spus ceea ce i-ai spus. E clar că suferă enorm, îl doare în adâncul sufletului său minunat, l-ai atins tare, nemilos, într-un punct slab, sensibil... Poate ţi se pare incredibil, dar el chiar este sensibil, sentimental; are unele slăbiciuni, pe care însă nu doreşte să şi le arate faţă de ceilalţi.
Lia: Îmi pare rău, n-am vrut, de abia acum îmi dau seama că am greşit. De abia acum realizez cât de mult am greşit... Uff... De fapt, nici nu credeam aşa ceva despre el, nu ştiu de ce am spus, ce mi-o fi venit... Dar n-am vorbit serios. Vă rog să mă credeţi!
Alex: Acum e prea târziu să-ţi mai pară rău. Ceea ce ai spus, rămâne spus, nu mai poţi schimba nimic, oricât ai vrea, chiar dacă ai vorbit serios sau nu. Acum nu ne mai rămâne decât să sperăm că perioada de timp în care el vrea să rămână singur nu va fi prea îndelungată, ci mai scurtă. Altfel, nu ştiu cum ne vom descurca fără el.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenii

cei care au
fost prieteni cândva şi-au schimbat
numele. ştiind despre pagina feţei

lor mai nimic (?!) acum nu se mai caută... totul
fără durere, în mare
fără bucurie, în mic

cei care au
fost nu mai sunt măsurabili cu numele
pe care nu-l au

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima scrisoare

Seara varsa stropi de intuneric
Peste peste trupul meu resemnat, peste acest taram himeric
Unde privesc pentru ultima data apusul sangeros
Cum lasa cortina peste sufletul meu dureros.
Apusul de maine sper sa nu mai vina
Vreau sa ma trezesc intr-o bezna fara lumina
Intr-o lume cu nori intunecati dar pe un cer fara soare
Caci razele lui imi arde inima ce doare, si imi aduce aminte de a ta privire
Privire in care am vazut raze de speranta, sclipiri de foc
Raiul, desi am fost in viata, un suflet pur, toate in acelasi loc.
Paradisul iadului din sufletul oricui,
Era pictat doar in ai tai ochi caprui!
O ultima scrisoare iti las acum, un ultim trandafir, pentru ultima oara
Pentru ca de maine poetul ce plange in mine o sa moara
Sinucis in aceasta ultima acrisoare, in aceasta ultima seara
In care aripile ce l-au invatat sa zboare
Se vor ofili precum versurile ce l-au mintit sa nu creada in stele cazatoare.
Vor bate multe versuri la poarta mea incuiata
Dar voi lupta chiar si cu mine doar sa nu o mai deschid vreodata
Caci cu fiecare vers, cu fiecare rima otravita ce o voi lasa sa intre
Veninul din al tau parfum imi va reumple gaura din inima, acum acoperita cu pietre.
Iti mai scriu o ultima scrisoare, o ultima adiere de vant
Alintata spre tine de al meu avant, va mai muri odata pe pamantul sfant,
Va mai curce prin parul tau... de maine va mai curge doar spre neant
Odata cu poeziile smulse din suflet pentru tine
Ce le vei uita odata cu timpul ce te va face sa uiti de mine.
Vei uita privirea mea vei uita sunt sigur si de glasul meu
Dar sa nu uiti ca o data, pentru cineva, pentru un poet, ai fost un fel de Dumnezeu.

poezie de Manuel Gabriel Danca (3 iunie 2011)
Adăugat de Manuel Gabriel Danca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşii amintirilor

E-acelaşi loc. Ce faci, te-ntorci, acum?
Nu, nu-i acelaşi! Iarăşi mi se pare
c-apusul este răsărit de soare
iar paşii tăi se-aud pe vechiul drum.

Am şi uitat de ce-ai plecat, dar ştiu
cum mergi şi cum respiri, îţi ştiu privirea,
deşi ţi-am şters, adesea, amintirea
din sufletul ce-a devenit pustiu.

Nu-s paşii tăi şi, sigur, îi confund.
Sunt alţii, mult mai siguri, hotărâţi,
ce visurilor mele corespund.

Nu poţi fi tu, nu-s paşii coborâţi
din lumea-n care nu pot să pătrund.
Încerc, prin amintiri, să te ascund.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meşteşugarii vinului

Pe această cupă de vin – argint pur,
făcută pentru casa Herakleidis,
în care bunul gust este regula –
remarcaţi aceste flori graţioase, pârâiaşele, cimbrişorul.

În mijloc aşez acest frumos adolescent,
gol, erotic, cu un picior încă legănându-se
în apă. O, memorie, te-am rugat
să mă ajuţi să fac
să-i apară chipul frumos aşa cum era odată.

Aceasta s-a dovedit foarte dificil pentru că
trecuseră deja cincisprezece ani din ziua în care
a murit ca soldat în înfrângerea de la Magnesia.

*La Magnesia, 190 î. e. n., a avut loc bătălia decisvă în războiul dintre armata romană, condusă de Consulul Lucius Cornelius Scipio şi armata Imperiului Seleucid, condusă de Antiochus al III-lea cel Mare.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumini şi nelumini

Nu ştiu dacă trebuie să mai spunem ceva
poate ar trebui să tăcem ani infiniţi începând de astăzi
infinitul, ştii. încape şi într-o ghindă.
Molecular
şi mai
jos
de atom
În raţii multiple.
Apoi, cum să nu-l ţină în apa în care mă joc acum cu picioarele, nepăsătoare şi liberă
infinituri sunt peste tot, îmi spui tu
şi al tău este foarte frumos şi adânc sub un ochi de demult care încă priveşte
dintr-o religie veche
probabil acel ochi să mă păzească şi pe mine - îţi zic
şi mă întorc fericită în mare, să mă joc din nou, cu picioarele obosite în ea.

E o mare frumoasă,
bate soarele cu mâinile lui pline de afini şi de afine în ea.
Şi nimic nu
pare să mă doară mai tare văzându-mă de jos sau de sus
odată cu păsările care trec pe deasupra ca nişte evantaie
ale Domnului.
Doamne, de departe se iscă furtuna de noapte şi cu carul cel mare să mă ia la dânsu-n lumină, şi n-o să te mai găsesc nicăieri... dinspre o chilie care pe nicăieri nu pare să existe
pe care doar am visat-o
plină
de ceară şi ceruri, unde bat încă stele, dacă trupul meu nu e de fapt decât o statuie frumoasă, de lemn.

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vata de sticlă

şi-a izolat acoperişul cu vată
de sticlă: acum
îl mănâncă omoplaţii şi creierii răspândiţi
printre ţigle de fum
sub ploaia tăcută – trecută
în cartea
re-cordurilor însingurate

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul care s-a împuşcat

în casa în care locuiesc
cu ani în urmă
un om şi-a pus capăt zilelor

beciul casei poartă şi acum
zgomotul asurzitor al pistolului
care şi-a descărcat glonţul
în tâmpla lui

războiul cu sine şi cu lumea
l-a învins aici şi l-a făcut
învingător dincolo –
depinde din ce parte a existenţei
priveşti realitatea

acum e noapte şi linişte
poate că spiritul lui e lângă mine
şi se uită peste umărul meu ce scriu
sau poate că el scrie acum
aceste versuri
iar eu dorm şi visez că scriu
despre omul care s-a împuşcat
în casa în care locuiesc acum

poezie de Emilian Mirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pietà

Acum mi se-mplineşte restriştea, şi fără de grai s-o spun
mă umple tot. Sunt împietrită, cum miezul stâncii-mpietreşte.
De piatră cum sunt, ştiu numai una:
Te-ai făcut mare
... şi te-ai făcut mare,
ca o prea mare durere,
peste puterea inimii mele
să stai în afară de ea.
Acum, îmi zaci cruciş în poală,
acum eu n-aş putea
să te mai nasc.

poezie de Rainer Maria Rilke din Viaţa Mariei, traducere de Ion Pillat
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ingerul meu pamantesc

Chiar n'am vrut sa se termine asa..
N'am vrut sa te ranesc iubita mea
Acum imi dau seama ca te'am pierdut
Nu mai am nimic din tot ce'am avut.
Acum bantui strazile pustii
N'am cu cine rade si ce povestii..
Doar eu si versurile mele
Mai traim in zilele astea grele.
Nu pot sa'mi iau gandul de la tine
Te port in muzica, in minte.. m'ai lasat fara cuvinte.
Ma opresc din al meu drum
Si ma gandesc ca n'are rost, totul este scrum.
Speranta'mi spune sa ma'ntorc,
Caci tu ma astepti in acelasi loc.
Nu stiu ce sa fac si simt ca inebunesc!
Imi pare rau c'am plecat fara sa'ti spun "te iuebsc"!
N'am vrut sa'ti recunosc,
Chiar daca poate nu mai are rost..
Vreau s'o luam de la'nceput,
Si'am sa indrept tot raul facut!
Te iubesc sincer, cu pasiune...
Te verau inapoi, vreau o minune!
E prea mult fum in jur,
Sunt confuz, incep sa delirez acum.
Te vad... alergand spre mine.
Brusc, esti deasupra mea spunand ca totul va fi bine.
Transpirata, cu vocea tremurand..
Imi spui ca ma iubesti, si nu e ultimul cuvant.
Lacrimile ei imi alunecau pe fata..
Cu ochii pe jumatate deschisi, prind viata..
Te aud, te simt dar nu pot sa ma misc.
Ciudat... extrem de trist.
Si brusc imi aduc aminte tot ce s'antamplat.
Gandindu'ma la tine, al noi.. eram pur si simplu fermecat.
Visam la ultimul sarut, ultima imbratisare..
Si ma intrebam daca se va mai intampla oare?
Mergand cu capul in jos, n'am obsrvat..
Masina care se indrepta spre mine..
M'a luat din plin, si am paralizat!
Am inchis ochii, ca sa mor cu gandul la tine..
Sa fii ultima persoana de care sa'mi amintesc
Inca esti in sufletul meu... inca te iubesc!!
Singurul meu inger pamantesc!

poezie de Mirela Florentina Visan (23 octombrie 2009)
Adăugat de Mirela Florentina Visan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omului cu privirile arse

de soare vântul îi zboară foiţele

de ţigare – odată

cu ele se ridică şi firele de tutun

din cutia neagră de tablă cândva

de parfum – el

priveşte din balconul deschis peste mare

şi aude cum fulgeră pescăruşii în cerul

de scrum. şi vede

şi femeia ce trece spre rece acum

chiar acum: el

o strigă iar ea îl fumează...

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O mie şi una de roţi

nu ştiu nici acum
după o mie şi una de nopţi
dacă ea
mi-e soră sau frate.

părţile bune din ea
sau din el (?!)
îmi vin ca tu(r)nate
şi cultiv o dilemă:

nu ştiu nici acum
cum se scrie cu sânge
de cauciuc pe şosea
pentru soră sau frate.

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!