Eugenia Todd

Vi s-a întâmplat şi vouă, trecători,
Să aveţi o măsea care să vă asigure un continuu disconfort?
Sau o durere sub coaste care nu vrea nicidecum să cedeze?
Sau o tumoare malignă care creşte zi de zi?
Astfel încât, chiar şi în somnul cel mai profund,
Rămâne mereu prezentă o urmă de conştiinţă sau fantoma unui gând
Despre măsea, coaste, tumoare?
Tot aşa o iubire rănită sau o ambiţie îngenuncheată,
Sau o greşeală care ţi-a contorsionat viaţa
Pentru totdeauna, până la sfârşit,
Ca măseaua sau durerea de sub coaste,
Va pluti prin visele tale din somnul final
Până când, la ieşirea din sfera lumii, libertatea absolută
Va veni la tine într-o dimineaţă ca la un om care pe neaşteptate
Se trezeşte vindecat şi bucuros!

poezie de Edgar Lee Masters din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER – editura CORESI, ediţie 2020, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şapte coaste

Dansau în mine şapte coaste
a sârbii oaselor fierbinţi
îmi numărăm în degetare
inelul galben de la sfinţi
mă prefăceam fum pe tămâie
şi-arcade drepte şi cuminţi
ce-mi îmbătau mintea călâie
cu şapte coaste
fără dinţi.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limita

în ultima zi din viaţa lui care nu se ştia
termina s-a trezit cu o durere cumplită
de cap: era mai degrabă o fulgerare
prelungă dinspre o mărunţită măsea în anii
din urmă în mişcarea sus-jos-lateral
din care sigur s-a născut şi calmul cu care
privea
totul (?!) reuşind să trăiască atât de mult încât
îl enervase şi pe îngerul său: păzitor încă
în paralel cu grija pentru el şi al numeroşilor
multicentenari de succes
la limita
cazului de deces prin extracţie a
vieţii din trup sub o fracţie prea
des invocată ca ultimatum divin
la limita
de sus sau de jos sau de niciun folos
a curbei de sacrificiu de sine: periculos
până la părăsire

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emily Sparks

Unde este copilul meu, copilul meu,
În care parte a lumii?
Băiatul pe care, dintre toţi din şcoală, l-am iubit cel mai mult?
Eu, profesoara, fata bătrână, inima castă,
Care i-am considerat pe toţi elevii copii mei,
L-am cunoscut într-adevar pe copilul meu,
Când am crezut că este un spirit în flăcări,
Activ, întotdeauna având înalte aspiraţii?
O, copile, copile pentru care m-am rugat şi m-am tot rugat,
În multele ore de veghere ale nopţii,
Îţi aminteşti epistola în care ţi-am scris
Despre dragostea minunată a lui Hristos?
Dacă ai primit-o sau nu,
Băiatul meu, oriunde te vei fi aflând,
Lucrează pentru propriul tău suflet,
Astfel încât toată ţărâna care eşti, toată zgura din tine,
Să îngenuncheze în faţa focului tău interior
Până când din foc nu mai rămâne nimic, doar lumina!...
Nimic în afară de lumină!

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertatea începe cu tine, deci fii tu primul care o recunoaşte dizolvându-se în ea. A. M: E tragic şi până ce mulţimile nu realizează drama, tragedia continuă. I: Mă rog să le dea înţelepciune! A. M: E prea multă frică la mijloc şi exact din acest punct începe legiferarea absurdului. I: Cum şi cine le va anula frica? Doar un Moş, Ion Roata... A. M: Gândul şi frica sunt una; gândim, presupunem pentru că ne frică de infinitul necunoscut sau viaţa veşnică pe care o suntem. Credem gândul care poate să existe doar prin corp şi de aici frica, înţelegi? Dacă am putea vedea că suntem viaţa şi nu corpul de vis pe care gândul ne spune că îl suntem şi care frica lui ar vrea să-l salveze, atunci legile acestei lumi ar fi de prisos. A. M: Până să ajungă oamenii să vadă aşa... Iar acum chiar că-s orbi bine! A. M: Asta e capcana pe care ne-o întinde mereu şi mereu gândul: "Devenirea"! Dar de ce "până", căci viaţa veşnică pe care o suntem este chiar aici. Dacă nu atingi nici un gând chiar acum, chiar aici, viaţa pe care o eşti rămâne liberă de persoana care pare că o eşti. Acum tu unde eşti, nu eşti Aici? Toţi suntem Aici, iar Dumnezeul nostru gândul ne trimite "acolo", în fricile lui, înţelegi?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te port ca pe o aripă

Aici, sub coaste, te port,
ca pe o durere suportabilă,
ca pe un gând ascuns
în care intru mereu
cu ochii închişi,
pipăindu-te cu degetele amorţite
si îmi pare că ai fi iarba aceea
în care mi-aş aşeza sufletul
la un praznic mult aşteptat.
Din când în când
mai simt apăsarea din paşii tai
când treci prin inima mea,
şi-atunci îmi spun că eu sunt singura femeie
de pe pământ,
cu zborul înlăuntrul fiinţei mele,
despicându-mi carnea
aripile ce ţâşnesc în afară...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaf unui beţiv

Sub această brazdă grea
Doarme Nae împăcat,
De durerea de măsea
În sfârşit, s-a vindecat.

epitaf epigramatic de Sorin George Vidoe din Serpentinele umorului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Care din gândurile tale "preţiosul" va rămâne când mintea nu va mai fi? Poţi lua cu tine măcar gândul "eu" sau Dumnezeu noaptea în somnul profund?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi de toamnă

mi-au fost grele aripile
de pământ într-o toamnă
în care te-am scris te-am plâns sau ceva
în care nici luna aproape nu putea
să lumineze decât amară

coboram ori urcam către cer pe pământ şi invers
mă rătăceam deseori într-un vers
se cocea în mine un măr
dar sub carne
cu dor de mirosul pielii tale

mi-a fost toamnă de sus şi de-a rândul
şi nimic concret despre tine
când strigam în fântâna din mine

până când m-ai îmbrăţişat cu coaste cu tot
şi-mi simţeam trupul mic
ca din copilărie
şi-n umbra noastră aveau să vie
iubirea dimpreună cu uitarea
să îşi dea mâna
fireşte

pe vecie.

poezie de Ştefania Puşcălău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O…Tumoare (Este o epigramă? Sau mai mult, o rană care doare?

„Vulturii” zboară, că-s liberi s-o facă,
Eu plâng rătăcit, durerea să-mi treacă,
Dar rana e mare şi... Doamne, rău doare,
Când nu ai un leac să scapi de”Tumoare”.

Dar… Poate din ceruri un „Sfânt” o să cadă,
Apoi, după el, şi alţi-n cascadă,
Să vindece rana, Tumori să stârpească
Să facă pe Terra o… „Lume cerească”.

E mare dorinţa dar… Mică-i putinţa,
Căci leac de tumoare? Nimeni nu are
Şi… Asta ne doare!
A rămas doar speranţa, dor şi ea dispare…

Corneliu 12.06.2008

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (12 iunie 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe şoptite, de-a îndrugatelea

Iubita mea dulce şi aprigă,
nu căuta dragostea, pentru că ea este dulce şi aprigă,
este ca un tăiş pentru inima ta dulce şi aprigă,
mai bine
curgă apă multă pe părul tău lung şi pe umeri, să dea ciutura pe dinafară
când te speli cu apă rece pe tot trupul
pe boiul tău alb şi viu cum este cetera frumoasă şi lăcuită când doineşte
uită-ţi lacrimile
şi lasă ploaia şi apa fântânii să te spele toată.
Prea multă durere în lume,
şi prea multe neputinţe,
prea mult dor
fals
pentru părul tău dulce şi aprig, pe care îl iubesc mult când cade pe umeri,
când se loveşte de pământ
sau cel puţin aşa te văd
plânsă
şi
udă
nu te voi uita niciodată
şi-apoi... multe cuvinte de păşit cu ele mai departe, uitându-te,
multe cărţi argintate care să se găsească în răcori de argint
sunt rugăciunile
cu care te-am prins prin tindă, îngenunchiată,
prostitu-m-au viaţa şi semnele,
nu trebuia să te las,
dar te las, pentru că eşti dulce şi aprigă,
cât te iubesc eu,
nici nu contează,
nici nu se-adună,
Pesemne dragostea este o pasăre care nu ştie să umble şi se împiedică,
şi nu va mai afla niciodată cum e să meargă,
cu aripile amândouă, întregi, pe spinare.

Vinde-mi mie privirea ta verde şi dulce, să mă ung cu lemn de pădure pe coaste
apoi să dorm, în leagănul moale şi verde, şi-n coaste, mulţi, mulţi, ani,
până când trezită vei fi de apa izvorului, din pădure, gâlgâind şi beată de fericire,
nemaiştiind de iubire şi de trup de femeie,
care voi fi eu
beat de fericire
izvorul
izvorâtu de lacrimă,
trupul meu fericit, hodorogit, hohotind, că murit-am fecior mare.

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nisip de coaste au bărbaţii

Mă-aplec să-ţi nimeresc făptura
Într-un vârtej de flori de soc,
Ca să-mi întorci cu rouă gura,
Să-ţi sorb dulceaţa ei de foc.

Cu mângâieri în chip de fluturi, –
Zbor pe coline de poveşti,
Mai caut să descopăr nurii,
Sămânţa fructelor trupeşti.

Viaţa noastră fie veşnic
Un dar din raiul întrupat
Sub mucul razelor de sfeşnic
Sclipind în coaste de bărbat.

De-aceea îngeri-n ovaţii
Pun panaceul unde doare,
Nisip de coaste au bărbaţii,
Tu, Evă eşti nemuritoare!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa politică

Guvernul ăsta, oare pune-accent
Pe mersul nostru către transcendent?!
De-aceea ne primim şuturi în cur
Şi nici un drept în lumea de acum?!

Non-adevăruri ne tot pun pe fugă,
Sunt gata ţara toată să ne-o mulgă.
Ne aplecăm după săpun, ştiţi bine,
Dar muşchiul parcă nu prea ne mai ţine.

În timp ce ei se scarpină la coaste
Şi le-a intrat friptura în măsele,
Noi n-avem parte nici de piei şi oase
Şi tot votăm într-una la guverne.

Nu văd vreun sens clopotniţei din dealul
În care-şi duce somnul bietul dac
Încorsetat de griji şi idealuri,
Cât cei de la putere fac ce... fac.

Mâine, poimâine-auzi că prin vânzare
Ajungem iar supuşi la un străin...
Păi, fraţi români, azi trupul ţării doare
Şi mulţi ne stau în coaste ca un spin.

Luaţi atitudini! Să nu luaţi doar seama
Căci, oh, vă veţi trezi în cimitir
În timp ce ei se scarpină la... coaste...
Treziţi-vă! Nu-i vremea să murim!

pamflet de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Cele mai frumoase mâini sunt mâinile mamei.
Mâinile cu care şi-a mângâiat cu mândrie şi iubire burtica, atunci când erai încă în pântecele ei.
Mâinile cu care te-a ţinut în braţe, cu care te-a mângâiat, te-a spălat, te-a îngrijit şi ţi-a pregătit hrana.
Mâinile de care te-ai sprijinit când ai făcut primii paşi din viaţa ta.
Mâinile cu care şi-a şters lacrimile atunci când a fost îngrijorată, când i-a fost teamă, când s-a bucurat de succesele tale, când ţi-a simţit lipsa,... când ai rănit-o cu vreo privire rece sau cu vreo vorbă nemeritată...
Mâinile cu care ţi-a alinat durerile, temerile şi cu care ţi-a dat curaj şi forţă să mergi mai departe.
Mâinile cu care ţi-a dăruit tot ceea ce a avut mai bun.
Mâinile cu care a muncit neobosită pentru tine, cărând greutăţi, îndurând asprimea gerului, răni şi dureri.
Mâinile cu care ţi-a deschis uşa de mii de ori.
Mâinile pe care şi le împreunează într-o rugăciune trimisă cerului pentru tine...

poezie de Irina Binder
Adăugat de Mary Corlan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cassius Hueffer

Mi-au dăltuit în piatra funerară cuvintele:
"Viaţa lui a fost blândă, elementele care îl alcătuiau astfel amestecate
Încât natura putea, mândră, declara întregii lumi:
Acesta a fost un om."
Acei care mă cunoşteau, zâmbeau
În timp ce citeau această retorică goală.
Epitaful meu ar fi trebuit să fie
" Viaţa nu a fost blândă cu el,
Elementele care îl compuneau erau astfel amestecate
Încât viaţa lui a fost o luptă
În care el a fost cel măcelărit".
Cât am trăit, nu m-am putut împăca niciodată cu vorbele mincinoase,
Iar acum, mort, trebuie să mă supun unui epitaf
Engravat în piatră de un tâmpit.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Harlan Sewall

N-ai înţeles niciodată,
O, neştiutorule,
De ce prietenia ta devotată şi ajutorul delicat
Au fost răsplătite
Cu mulţumiri precipitate, la început,
Dupa aceea, treptat, cu retrageri grăbite din prezenţa ta,
Pentru a nu putea fi forţată să-ţi mulţumesc-
Apoi cu tăcerea care a urmat după separarea finală.
Tu mi-ai vindecat sufletul bolnav.
Dar, pentru a-l vindeca,
A trebuit să-mi vezi boala, să-mi cunoşti secretul,
De aceea am fugit de tine.
Pentru că, deşi atunci când trupurile noastre scapă de durere
Sărutăm recunăscători mâinile care ne-au îngrijit,
Care ne-au alinat, când tremuram
Sub febra frigurilor,
Cu un suflet vindecat situaţia devine alta.
Trupul nu păstrează în memorie
Cuvintele blânde, ochii îngrijoraţi,
El este străin întotdeuna
Nu numai de tristeţe însăşi,
Cât de mâna care l-a vindecat.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mickey: Acum o săptămână mi-am cumpărat o puşcă. Am mers la magazin şi am cumpărat o puşcă! Aveam de gând să... mă rog, în caz că aflam că am o tumoare, aveam de gând să mă sinucid. Singurul lucru care m-ar fi oprit e că părinţii ar fi fost devastaţi şi ar fi trebuit să-i împuşc pe ei întâi. Dar mai am o mătuşă şi un unchi şi... eh, ar fi fost o baie de sânge până la urmă.

replică din filmul artistic Hannah şi surorile ei, scenariu de Woody Allen (7 februarie 1986)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul somnului

Plăcut e somnul lângă o apă ce curge,
lângă apa care vede totul, dar amintiri nu are.
Plăcut e somnul în care
uiţi de tine ca de-un cuvânt.
Somnul e umbra pe care
viitorul nostru mormânt
peste noi o aruncă, în spaţiul mut.
Plăcut e somnul, plăcut.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Benjamin Pantier

Împreună în acest mormânt zac Benjamin Pantier, avocat,
Şi câinele Nig, companionul constant, consolatorul şi prietenul.
În josul drumului cenuşiu, prieteni, copii, oameni şi femei,
Părăsind unul dupa altul viaţa, m-au lăsat până la urma singur
Cu Nig ca partener, împărţind acelaşi pat, tovarăş de băutură.
În dimineaţa vieţii am avut ambiţie şi am cunoscut gloria,
Dar ea, care îmi supravieţuieşte, mi-a prins sufletul în capcană
Cu un laţ care m-a însângerat de moarte,
Până când eu, odată cu voinţa tare, am ajuns o rufă, indiferent,
Trăind cu Nig într-o cameră din spatele unui oficiu murdar.
Lângă maxilarul meu stă cuibărit osul nasului lui Nig.
Povestea noastră s-a pierdut în tăcere. Treci pe alături, lume nebună!

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

nimicule ce eşti!?

Multe nimicuri – mari rotunde
mă uit la voi privind în gol
aş ciopli o piatră monument să’nalţ
vouă nimicurilor ce mereu
mereu
îmi umpleţi tot ce am
şi suflete şi foi
şi cum voi teamă nu aveţi de nesfârşit
oricâte iau, mereu la loc
mai multe vă găsesc
un muşuroi – da, asta sunteţi
un muşuroi
a crescut iarba drept
şi a străpuns în coaste stele
fire în fire omoară
nimicul ce le leagă între ele
de sus din vÂrful lor
de jos din rădăcini
crescute până în nimicul de sub glob
mereu nu eşti
şi nu pot să te prind
umblând paşi goi rămân
sunt paşii tăi nimicule
ce eşti!

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de r b
Comentează! | Votează! | Copiază!

măsea

Măseaua

E obiectul care sfarmă
Alimente indigeste,
Dar şi preferata armă
A primarului "ce este"!

definiţie epigramatică de Mihai Enachi (2009)
Adăugat de Mihai Enachi
Comentează! | Votează! | Copiază!