Cred că aş putea să înşir câteva sute de mirosuri ale ierbii, în funcţie de ceasurile zilei, de ploaie, de soare, de anotimp, de pământ, de umbră, de înălţime, de gradul de umezeală ori de uscăciune. Aş putea deosebi acum, bănuiesc, cu ochii închişi murele oloage de murele crescute în tufe, foşnetul unui fag de foşnetul unui brad. În schimb, multe din cele trăite s-au estompat, lăsând în urmă goluri, ca într-o pădure arsă pe jumătate. Această descoperire mă obligă să admit că memoria mea seamănă acum cu o oglindă spartă, care-mi restituie frânturi de viaţă.

Octavian Paler în Autoportret într-o oglindă spartă
Adăugat de Sav Simina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raza de iubire

A fost o zi pe care n-am s-o uit
cum n-aş putea uita mireasma zilei
în care ploaia, sub imperiul milei,
s-a scurs din norul negru, adormit,
şi a scăldat, cu stropi de apă vie,
natura, îmbiind-o să învie.

Eram la umbră de stejar bătrân
şi dormitam alături de izvorul
ce, în pădure, completa decorul
în care, liber, gândul să-mi îngân,
iar adierea unui vânt molatic
şoptea spre o sclipire de jăratic:

Nu poţi să te ascunzi, prinţesa mea,
de tatăl tău, tu, rază de lumină,
iar de arşiţa zilei nu ai vină,
căci, singură, nicicând nu ai putea
să-ncingi atât de tare o ţărână
ca nici măcar o floare să rămână.

N-ai cum! Destinul tău nu-i separat
de-al razelor ce pleacă dinspre Soare
dând, pe Pământ, şi viaţă şi culoare,
dar tu, prin frica ta, ai demonstrat
şi, tuturor, ai dat acum de ştire
că nu eşti doar o rază, eşti iubire.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecouri

tot ce memoria sfinţeşte
obiecte, imagini, vibraţii
eul pictat undeva în urmă evaporat
degetul (profeţie?!) a unui copil grav
în «mime» totuşi lucindu-i ochii
bucle, panglici, flori presate şi urmele
pe hârtie ca nişte desene «criptate»
tot ce memoria sfinţeşte
ecouri
efectul nu mai este acelaşi, acum
craniul mi-e din tablă zincată
ba chiar întreg trupul
plouă şi
aud ropotul la fel
ca atunci când lucram într-o hală învelită cu tablă
.......................................
deschizând ochii
ditamai soare în culmea amiezii
înăuntrul meu
ploua
umbra unui deget rămâne tot ce memoria
a sfinţit?!?

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urmă de umbră

tresari câteodată
când ţi se pare c-aş fi eu
în mersul unui peregrin,
în trupul unui copac,
într-o ploaie de fluturi,
în reflexia unui pahar,
în ultimul rând de la coada
unui zbor de tăcere
spre nicăieri?

tresari vreodată,
când vorbe pe care le auzi
în treacătul grăbit al paşilor
din zori,
seamănă prea mult
cu valurile de cuvinte,
care se izbeau
necontenit,
de insula unui suflet
prea gol
ca să mai răspundă?

spune-mi,
tresari câteodată,
rar,
într-un somn în care mai visezi
un rămas bun fără
de adio,
fără nici o urmă de
umbră?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtuna

Soarele-a apus, învăluit în arămiul cerului.
Încet a dispărut, plecând dinspre această lume,
Lăsând loc lunii argintii.

Miros de primăvara-i peste tot,
Şi triluri mii şi mii se-aud în depărtare,
În jur e mare gălăgie, înainte de culcare.

Acum e linişte şi nu se ştie ce va veni să fie,
Furtună, ploaie sau tot linişte...
Tăcere de mormânt ce ne-nfioară.

Calmul... încet, încet se pierde şi foşnetul
De frunze multe realizat, preia iar scena.
Un fulger şi un tunet vestesc o noapte de furtună.

poezie de Irina Matei
Adăugat de Claudia Antoche
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prieten drag

Mă ierti atunci când lacrimile-mi curg
Îmi mângâi fruntea ce acum e obosită
Mă porţi prin foşnetul de brad din crâng
Mă-ncurajezi în viaţă să fiu eu pregătită

Nici uraganul nu mă mai doboară
Ori vorbele aruncate la întâmplare
Peste sufletul meu liniştea coboară
Din orice zi voi face o sărbătoare

O piatră aruncată nu mă omoară
De fulgere şi tunete nu mă feresc
Glumesc şi râd cu toţi cei de afară
În omul bun sprijin la nevoie găsesc

În piept o inimă ce bate pentru tine
Prieten drag cu suflet bun şi îngeresc
Te-am întâlnit pe cer în fulgere şi ploaie
Printre lacrimi spun acum: eu te iubesc

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confuzie

Aduc adesea deasupra mea
O umbră…
Şi-adeseori nimic nu mi-aş putea dori
Decât să fiu:
O umbră…

Fără să las o urmă
Paşii mei se-ndreaptă spre incert
Şi vag şi tot mai vag
Mă simt ca o nălucă pe nesfârşitele cărări
Înţepenită-acut de-un straniu vis
De-o altă umbră nevăzută
Mă regăsesc în vastul labirint albastru
Căutând o umbră a unui fir de rai…

Aduc adesea-n faţa mea
O umbră…
Şi-adeseori nimic nu m-ar putea salva
Decât să fiu:
O umbră…

poezie de Cristina Litoiu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar şi în această eră, folosind metrul, ca unitate de măsură, diametrul telescopului avea nu trei sute de metri, ci o mie de picioare. Discul uriaş, aşezat între munţi, era acum aproape pe jumătate în umbră, în timp ce soarele tropical se ducea încet să se culce. Dar reţeaua complicată, triunghiulară, a antenei suspendate la înălţime, chiar în centru, era încă în plină lumină. De jos, de la sol, ţi-ar fi trebuit ochi foarte ageri ca să observi cele două siluete umane din labirintul de traverse, cabluri de susţinere şi sisteme de transmisie a undelor.

Arthur C. Clarke în 2010: A doua Odisee Spaţială
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Murele

De sub poale de pădure
I-am cules iubitei mure
Şi, cuprins de dulci văsări,
De pe buze ‒ sărutări.

poezie de George Budoi din Mâncarea în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (4 septembrie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea să cred...

Nu cred că voi putea vreodată
Să-ţi spun ce simt şi cât aş vrea,
S-aştern pe fila albă, goală,
Tot dorul meu şi inima...

Nu cred că voi putea vreodată
Să pot picta ceea ce eşti,
Ar trebui să pun în ramă
O lume-ntreagă de poveşti...

Nu cred că voi avea putere
Să te privesc în ochi mereu,
Fără să vină să se scalde
În lacrimi, universul meu...

Nu cred că voi afla lumina
De nu va fi din ochii tăi,
Şi orb... voi şti să văd doar luna
De-mi vei trimite veşti în ploi...

Şi nu voi mai putea vreodată
S-ascult în pace liniştea,
Acum când gândurile toate
Se pleacă doar în faţa ta...

Nu cred, nu ştiu ce-nseamnă viaţă
Nici existenţă, nici destin,
De mă lipseşti de-a ta fiinţă,
În nefiinţă... mă închin...

poezie de Dan Moraru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

murele coapte
printre ghimpi nu văd decât
ochii vecinei

haiku de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

România, în decursul mai multor veacuri, a devenit, periodic, pradă a diferitelor popoare, care veneau din est şi din nord şi se înghesuiau. Limba acestei populaţii s-a îmbogăţit cu multe cuvinte vorbite de popoarele de aici. Cele mai multe fiind cuvintele slave, deoarece slavii, din timpuri străvechi, înconjurau această ţară, din mai multe părţi. Din cauza vecinătăţii apropiate cu slavii şi a relaţiilor permanente cu ei, România a devenit o ţară slavo-romană, adică, jumătate slavă, jumătate romană (latină). În sfârşit, această ţară, împreună cu vecinii slavi şi greci, a fost cucerită de turci, care au dominat-o câteva sute de ani. Încetul cu încetul, cu ajutorul Rusiei, România s-a eliberat de sub jugul greu al turcilor şi a format două principate: Moldova şi Valahia, care mai târziu s-au unit în unul singur, cu numele de România. Acum ţara este în totalitate liberă şi independentă. Însă urmele de robie grea, multiseculară, n-au putut să dispară în câteva zeci de ani. De aceea, România, între popoarele europene, este un stat foarte tânăr, neînsemnat, sărac, care n-a reuşit încă să-şi dezvolte bogăţiile sale naturale, cu care a fost înzestrată din plin de Dumnezeu.

Feofil Puţâkovici în Românii. Lectură pentru popor (1898)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cat de ciob...

Cat de ciob sunt,
cand globul-noi s-a spart acum
si a ramas din el,
doar aerul ca o sfera.
Cat de ciob sunt
si cat de nihilist
e liantul ce m-ar putea lipi
la loc, in spatiul acela gol,
prin care intra si ies acum in voie,
demonii unui viitor
ce ar fi putut fi
dar deja nu mai e.
Cat de ciob sunt,
si cat de netede imi sunt marginile
si cat de mate,
ca ale unei prisme
care tine in ea,
toata lumina unui soare negru
ce va lumina de acum,
doar umbrele unui trecut
ce va fi doar in...
ciobul din mine,
globul din tine,
si sfera de aer
ce obisnuiam sa o respiram
candva...
... impreuna.
Cat de ciob sunt...

poezie de Mihai Antonescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Murele

Bune sunt afínele,
Zmeura, căpşunele,
Dar eu cred, cum am mai spus,
Murele-au ceva în plus.

poezie de George Budoi din Mâncarea în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (4 septembrie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriindu-mi tristeţea

Pronia cerească mi-a luat demult soţia,
Acum mi-a răpit şi fiul.
Cei doi ochi nu-s uscaţi încă,
Inima mea îşi doreşte moartea.
Plouă şi ploaia este absorbită de pământ,
O perlă se afundă în adâncul oceanului.
Scufundă-te în mare şi poţi găsi perla,
Sapă în pământ şi vei găsi apa.
Numai oamenii se întorc la sursa primară, acolo jos.
Pentru eternitate. Ştim asta.
Mă strâng în mine – spre cine m-aş putea întoarce acum?
Emaciat, o umbră în oglindă.

poezie de Mei Yaochen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru cele mai multe civilizaţii umane, ritmul inovării a fost atât de încet încât o generaţie întreagă ar putea să treacă până când o descoperire ar putea să îţi influenţeze viaţa, cultura sau conduita naţiunilor.

citat din Neil deGrasse Tyson
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oră fără tine

Oră năruită-n văzduhuri. Oră
lăsând o urmă arsă pe cadrane,
peste nisipul umbrei mele stinsă,
ca luna peste caravane...

Oră sfâşiată de stele-n cădere,
oră goală de culori, ciutură spartă,
turn ameţit de ploi, rostogolite de lespezi,
pădure moartă!

...Când te întorci, ora se cuibăreşte
în ceasornicul de lemn, ca-ntr-o casă de ţară,
lumina se retrage-n petale,
iar stelele se înapoiază, într-o cădere spre cer,
lângă steaua polară...

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ar putea

De-ar putea luna să cânte
Printre stele, către zi
Şi luceferi s-o asculte,
Poate, poate-aş mai iubi.

De-ar putea gândul să curgă
Înspre tine-ndrăgostit,
Când stau zorile să plângă,
Poate, poate-aş fi venit.

De-ar putea visul să fie
Floare albă sau parfum,
Sărutări pe buze-o mie,
Poate, poate-ţi pun acum.

De-ar putea iubirea-n ploaie
Să ne spele de trecut,
Când e sufletu-n văpaie,
Poate, poate, am sa uit

De-ar putea sărutu-n noapte
Şi-n destin, a ne uni,
Mângâindu-te cu şoapte,
Poate, poate, voi veni.

De-ar putea să fie soare
Şi lumină... peste noi,
Aruncând tot ce ne doare,
Poate, poate, vom fi doi.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câtă vreme voi mai putea gândi ca acum, nu ştiu. Şi nici nu vreau să fac vreo presupunere. Deocamdată, cerul e senin, iar oţetarii din curtea vecină abia se clatină. Şi nu am nimic de cerut destinului - dacă destinul este propriul nostru caracter - decât puterea de a crede că gândurile din această dimineaţă explică, în sfârşit, ceva.

Octavian Paler în Autoportret într-o oglindă spartă
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochi larg închişi

E toamnă, să nu mor de dor,
Ignor căderea frunzelor,
Închişi ţinând şi foarte strânşi
Ochii, de teama iernii plânşi.

E prima dimineaţă-n care,
Din prea sărate-n mai amare
Decât pelinul s-au schimbat,
De lacrimi zic, şi-au îngheţat.

Oricât îi ţin închişi, n-au cum,
De ochii mei vorbesc acum,
Să vadă visul care-i ţine:
Că vara ce s-a dus, revine.

poezie de Marius Robu (7 noiembrie 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie

Cu surâsul tău
ai putea ferici această clipă
acum, când privindu-mă-n oglindă
mă simt ca-n faţa
plutonului de execuţie.

În toate-i un gol translucid
precum uneori memoria.
Nu mă privi ca şi cum ai şti
în noi naivitatea hrăneşte pe furiş
intrusul ce deseori mai caută
ieşirea din timp.

Aş vrea pe umerii cerului
să m-aşez
în veşmânt răbdător
şi obosiţi nervi să nu se mai arate.

poezie de Violeta Pasat din Vămile sufletului, editura Cronica - IAŞI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!