Raza de iubire

A fost o zi pe care n-am s-o uit
cum n-aş putea uita mireasma zilei
în care ploaia, sub imperiul milei,
s-a scurs din norul negru, adormit,
şi a scăldat, cu stropi de apă vie,
natura, îmbiind-o să învie.

Eram la umbră de stejar bătrân
şi dormitam alături de izvorul
ce, în pădure, completa decorul
în care, liber, gândul să-mi îngân,
iar adierea unui vânt molatic
şoptea spre o sclipire de jăratic:

Nu poţi să te ascunzi, prinţesa mea,
de tatăl tău, tu, rază de lumină,
iar de arşiţa zilei nu ai vină,
căci, singură, nicicând nu ai putea
să-ncingi atât de tare o ţărână
ca nici măcar o floare să rămână.

N-ai cum! Destinul tău nu-i separat
de-al razelor ce pleacă dinspre Soare
dând, pe Pământ, şi viaţă şi culoare,
dar tu, prin frica ta, ai demonstrat
şi, tuturor, ai dat acum de ştire
că nu eşti doar o rază, eşti iubire.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alerg către cer

Tu eşti viaţa şi Dumnezeul meu viu
Tu eşti fericirea de-acum
Cu îngerii-n ceruri m-ai pus să fiu
Tu, Doamne, eşti singurul drum.
Nicicând fără Tine să zbor n-aş putea
Nimic fără Tine nu sunt
Alerg către Tine pe-o rază de stea
Purtată pe aripi de vânt.

Tu eşti Dumnezeul puternic şi drept
Nimic fără Tine eu nu-s
Mi-ai pus o credinţă şi-o inimă-n piept
Iubire prin Domnul Isus.

Alerg către cer
Alerg către cer
Spre Tine, o, Doamne Isus
Mi-e sufletul plin
De-al zilei senin
De tot ce în dar mi-ai adus...

poezie de Adriana Cristea (4 aprilie 2004)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un alt Nume

Printr-un singur Nume
se primeşte
credinţa
şi viaţa

doar
un singur Nume există
pe aripa zilei
aici

nu-i
nici Pitagora
nici Nebucadenţar
sau Alexandru cel mare
Cezar
Traian
Newton
Kepler
Einstein
Napoleon
Goethe

nu-i
nici Moise
nici Ioan
nici măcar Pavel
ci
Numele
e
Isus Hristos
singura Cale
şi singura Uşă
prin care
se poate intra
la Tatăl

căci nicăieri nu s-a dat un alt Nume
prin care trebuie să fim mântuiţi
ci

rămâne doar singurul Nume
al Fiului Celui Prea Înalt
Isus Hristos

El
E Creatorul tuturor lucrurilor din Univers
e Lumina
e Viaţa
e Păstorul cel Bun
Mielul şi Jertfa
de răscumpărare a omenirii
27-03-2018 cluj

SINGURA CALE SPRE VIAŢĂ

În
vaza aceasta cu flori
numită
inimă
inima mea
îţi pun
Numele Tău o Doamne
şi
ţi-l ţes cu privirea
ochilor mei
precum pe
o floare de ardelean în toamna însorită şi rece

doar Tu
îţi menţii paşii pe
degetele zilei şi mă înveşmânţi
în mersul pe ape
şi-n zborul spre nori
cu Numele Tău Doamne

în cinste
vreau să-ţi ofer cinstea
cinstindu-ţi Numele
care e mai scump
decât orişice comoară din cer şi de pe pământ
căci numai Tu
eşti Viaţa
şi
singura Cale spre Ea
spre Viaţă
eşti Tu
Isus Hristos Domnul
şi
Fiul Celui Prea Înalt

poezie de Ioan Daniel Bălan (27 martie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbrela razelor de gând

Priveşti spre depărtarea mea ori zarea
la care numai gândul tău ajunge,
iar pentru mine-i un abis în marea
neliniştei ce inima-mi străpunge?

Te văd, în gândul meu, privind departe
şi nu ştiu de-i trecut sau viitorul
spre ce a fost şi astăzi ne desparte,
spre ce-ar putea redeştepta fiorul
pe care îl simţeai demult cu mine
în nopţile albastre şi senine.

Încerc privirea-ţi verde să o caut
prin amintiri sau oglindită-n unde
să simt din nou cântarea unui flaut
cum pieptul mi-l inundă când pătrunde
cu note blânde, sunete duioase,
în sufletul ce nu demult dansase.

Eşti veselă, eşti tristă sau o pace,
nedefinită clar, te izolează
la marginea iubirii ce păstrează
doar amintiri din ce în ce sărace?

Umbrela ta, ferindu-te de Soare,
ţi-ascunde o iubire care moare.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-aş putea...

Ce-aş putea eu oare, oare ce-aş putea
Dacă n-ai fi, Doamne, Tu de partea mea
Ce-aş putea eu una pe acest pământ
Daca n-ai fi, Doamne, lângă mine, Sfânt?...
Cum aş face faţă ceasului cel rău
Dacă nu m-ar ţine un cuvânt de-al Tău?
Ce comori de vise aş putea să-adun
Dacă n-ai fi, Doamne, Tu atât de bun?...

Ce-aş putea eu, oare, să zidesc aici
Dacă n-ai fi, Doamne, Tu ca să ridici...
Care flori din câmpuri le-aş culege eu
Fără indurarea Ta de Dumnezeu.

Şi prin ce putere aş putea lupta
Dacă n-aş primi-o chiar din mâna Ta?
Aş putea-n lumină să mai cresc un pic?
Fără Tine, Doamne, n-aş putea nimic...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acrostih Mariei Cataleya

M amă - duh şi lumină, esenţă divină,
A rcă pe care, poposeşte o floare -
R oză şi rază, ce-n taină veghează
I nima ta, Julia.
A rgint din lumină, fericire şi tihnă.

C a un balsam, copilă, te am!
A notimp de iubire, vis, fericire,
T aină şi soare, lumină, culoare,
A lergi, dinspre cer spre pământ, aurul stelelor culegând.
L a mama te-ntorci, căci doar ea îţi va da
E nergie, spre cer să te-nalţi ca semenii-brazi.
Y ellow - galben solar rugină de jar.
A stru şi regină stelară, frumoasă şi blândă.
.... Sălăşluind în universul de ceară, în noi şi-n afară.

acrostih de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina ultimelor flori

Să fie vina toamnei ce ştiu că îi plăcea,
A razelor de Soare şi-a strălucirii lor
În trecerea prin norii ce par a le veghea
Căderea spre pământul de ele cerşetor?

Ori, poate-atâtea frunze ce cad, şi cad, şi mor,
Să fie vinovate şi gândul să-mi dezmierde
Cu amintiri din vremea când florile de dor
Priveau, cu duioşie, spre zări cuprinse-n verde.

Dar dacă-i vina zilei, dar dacă-i vinovat
Doar vântul ce înclină şi umple de fiori
O lume-n care toamna iubirea a lăsat
Ca ultimă lumină a ultimelor flori?

Nu ştiu de vină cine-i, dar e ceva lumesc
Şi-n visul meu apare, mai des decât oricând,
Spunându-mi că-i aproape, eu doar să-mi amintesc
De roza ce se-nalţă prin florile de gând.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua ta... (Steaua mea...)

Eşti steaua care îmi răsare,
Când gânduri negre mult apasă...
Îmi străluceşti atât de tare,
Eşti altruistă, luminoasă!...

Şi m-ai purtat în gând mereu,
Cu inima m-ai îndemnat
Să nu renunţ la visul meu,
Şi veşnic m-ai încurajat!

Tu mă cunoşti între adâncuri...
Mă simţi cu inima ta dulce,
Şi mă citeşti prin multe rânduri...
Ca duhul meu, tot să mai urce...

Eşti vrednică de o iubire,
Ce este scrisă doar în Cer...
Meriţi candoare, împlinire...
Mă încălzeşti pe timp de ger...

Ai să primeşti daruri curate...
Ceea ce tu ai semănat,
Şi de iubire să ai parte...
Căci doar iubire tu ai dat!

Puţini sunt cei care te simt pe tine,
Controversată te-ar numi...
Caracteristici mult prea pline,
Te definesc întru a fi...

Şi deranjezi pe multi, se pare,
Când luminezi prin a ta fire...
Eşti caldă şi strălucitoare
Ca multă lume, să se mire...

O fi adevărat, se spune...
Ce stea în frunte, porţi în viaţă...
Ce este scris, nicicând apune,
Iar steaua ta, este măreaţă!...

Aş vrea să ştii cât te iubesc...
Aş vrea să simţi că eşti un soare,
Pentru aceia ce nutresc
Dragoste-n suflet, ca şi-o floare...

Eşti preţuită că exişti...
Prin al tău fel, prin a ta fire...
Un Bravo sincer că rezişti,
Şi n-ai căzut în amăgire...

Şi poate toate au un rost...
Şi soare mult va fi să fie,
Cine nu vede este prost,
Căci eşti balsam şi alifie!

Şi multă binecuvântare,
Eu îţi urez la ceas de noapte...
Iar steaua ta, nicicând nu moare,
Destinul tău, e scris în Carte!

Să ai tot ce inima cere...
Să fii mereu aceeaşi stea...
Uită de lacrimi şi durere...
Şi nu uita de steaua ta...!

Eşti stea care călăuzeşte...
Eşti pentru mine un îndemn,
O stea care voit orbeşte
Pe omul care nu e demn!

Tu să rămâi veşnic în soare,
Să ai Lumină şi iubire...
Să străluceşti atât de tare,
Şi să atingi o împlinire...

Meriţi respectul ce ai dat...
Să fii citită printre rânduri...
Şi dragoste şi gând curat,
Să fii în ale noastre gânduri...

Te port în inimă mereu...
Nu stiu să mă exprim mai bine...
Tot ce am scris, am fost doar eu,
Aceste gânduri pentru tine...

Şi nu uita că te iubesc...
Deşi iubirea astăzi moare...
Şi ce eu sunt, îţi dăruiesc,
Stea călăuzitoare...!

Un La mulţi ani sincer îţi scriu,
Cu sănatate şi iubire...
Şi lângă tine-aş vrea să fiu,
Şi să intrăm în nemurire...

Aici nu se termină tot...
Există viaţă după viaţă.
Eşti dreaptă ca şi un pivot,
Iar steaua ta, veşnic măreaţă!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea mea e Isus

-poem-
Doamne
Tu care ţii legământul
şi umbra
Cuvintelor Tale
nu vrei
pe palma Ta azi să mă iei
şi
viaţa să-mi schimbi
subtil

şi-n umbra Ta să mă transformi
după
propria-ţi dorinţă
o umbră
din propria-ţi umbră
să înfloresc
o dată cu ziua pe care Tu Însuţi mi-o
dai
cu Tine în Rai
odată să fiu
Isus

Mâna Ta
eu mâna Ta
o vreau
mâna
străpunsă pe Golgota
şi azi ce dăruie viaţă
şi
atâta mângăiere

pe
Tine te vreau
Isuse
Miel şi Mire
la umbra aripilor Tale
eu vreau să m-odihnesc
şi
odihna să-mi găsesc

pe degetele
curcubeului mă culc
dar ochii
spre Tine îmi fug Isus
ca limbile unui ceas fără linişte

vreau
să-ţi văd ochii ca para focului cum mă
urmăresc
şi ochii mei mi-i caută

Doamne
eu nu mi-am găsit odihna
aici pe pământ în
lipsa Ta
ci doar
pe
palmele Tale
şi-n
lumina ochilor Tăi ca para focului ce ard orice taină
căci
odihna mea
în Tine s-a ascuns Isus

Tu
eşti viaţa
şi fericirea mea Isus

n-am găsit
nici pacea
nici liniştea
şi nici fericirea
pe palmele lumii acesteia
şi nici în poala hainei ei

pentru mine
nici măcar literatura
şi nici poezia
nu
sunt
nu sunt

fericirea mea
ci
numai Tu Isus
Tu
Isus
eşti fericirea mea

fericirea
numai Tu Isuse eşti
aşa
a hotărât
Cel Prea Înalt
s-ascundă
în Tine tot ce există bun în Univers

Isuse
Ţie mă închin
Şi
pe degetele Tale îţi pun
fiinţa mea
primeşte-o
te rog
şi
dă-i Tu frumuseţea Ta
aşa cum voieşti
să
fiu şi eu o lumină
şi
să mă aseamăn cu Tine

fă-mă
umbra Ta pe
degetele zilei de azi
înflorită

cu privirea ochilor Tăi ca
poara focului

cât de scump
Isuse eşti
cât de scump
uită-te
Tu Însuţi uită-te
şi vezi-ţi Propria-ţi Fiinţă
prin ochii mei
căci pentru Tine e simplu
Tu
eşti Dumnezeu
şi nu eşti un om ca mine lipsit
de
putere
şi atâta-nţelepciune
căci
numai chipul zilei îl pot prinde în
privirile mele

Tu
prinzi în
privirea Ta
şi gândul şi umbra
în umbră ascunsă
şi tainele toate doar Tu le pătrunzi şi le ştii
şi ochii Tăi vii
toate le văd
înmugurindu-ne şi ochii şi paşii pe măgura timpului
tivită cu picuri de floare
pe
aripile vântului
uşor
ce încă mai bate

Isuse
vreau degetele Tale
umbra să-mi prindă
şi odihna mea
Tu
să-mi fii un izvor de cuvinte
cum
numai Tu Însuţi ştii să le spui

Lumina
Şi viaţa mea
Pururi
Isuse să fii
04-12-2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alternanţa alternează, veşnicia guvernează

Nu e soare, este nor,
Nu stă-n loc, e mergător.
Nu-i lumină, e-întuneric,
Ce-i urât, nu e feeric.
Nu-i sănătate, e boală,
Mortul din morţi, nu se scoală.
N-ai aripi, nu poţi să zbori,
Nu eşti călător prin nori.
Nu eşti în cer, eşti pe pământ,
Primeşti soare, primeşti vânt.
Nu este zi, este noapte,
Nu e viaţă, este moarte.
Nu este alb, este negru,
Învaţă să fii integru.
Albu-i cel ce dă lumină,
La florile din grădină.
Nu e zi fără lumină,
Nici noapte cu lună plină.
Nu-i noapte fără-întuneric,
Nici frumos fără feeric.
Nu este cer fără stele,
Nici zbor fără rândunele.
Nu există nemurire,
Nici viaţă în dăinuire.
Dacă le punem în balanţă,
Există deci, alternanţă.
Alternanţa alternează,
Veşnicia guvernează.

poezie de Dumitru Delcă (februarie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veghe

Ai adormit, prinţesa mea? Visezi?
Eşti obosită după greul zilei?
Aş vrea să intru-n visul tău, să vezi
plutirea prin înalturi a acvilei.

Eu te-aş chema să te ridici în zbor,
să-mi fii alături sus, pe-un cer albastru,
să ne-aruncăm, vijelios, pe-un nor
mai depărtat de toţi ceilalţi, sihastru,

iar apoi, ca şi zeii din Olimp,
să ne-mplinim iubirea în tăcere,
prin trupurile noastre, în alt timp,
îmbrăţişaţi în clipe de plăcere.

Să intru-n visul tău, să te trezesc?
În somnul liniştit, pari o copilă...
pe care o veghez... şi o iubesc...
Încep să mă transform... Sunt o acvilă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isus e izvorul

Din tristeţea cea mare,
Tu mergi pentru a recunoaşte,
Pe Isus cel etern, din care,
El învie şi viaţa din nou renaşte.

Noi spre infinit suntem nişte scântei,
Suntem dependenţi de ce este sfânt,
Isus e singur între dumnezei
Şi-nvie din morţi după al său cuvânt.

El este iubire şi nu este iad,
S-a chinuit pentru noi şi pentru cei ce mor
Şi ştie că e un chin pentru cei ce ard
Şi-un compromis pentru libertatea lor.

Omul e liber în viaţă s-aleagă,
Să spună tată celui ce merită,
Să judece şi să-nţeleagă,
Ca atitudinea să fie smerită.

Alege viaţa, alege drumul vieţii,
Nu poţi să fii etern, eşti doar ţărână,
Mai e un pic şi-n zorii dimineţii,
Cei ce-l iubesc pe Isus, or să rămână.

Acum alege viaţa, Isus e izvorul,
Să nu alegi păcatul şi blestemul
Şi ai să mori etern la domnul,
Soare şi flori să ai iubind pe domnul.

poezie de Eugenia Calancea (20 aprilie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi crede

Spune-mi, rege-al zilei plină de lumină,
Sunt, în iarnă, fluturi care ţi se-nchină
Şi-ntr-un imn de aripi ca de sărbătoare,
Îţi trimit mesaje pline de culoare?

Spune-mi tu, zeiţa nopţilor prea lungi,
În asprimea iernii, poţi să mai ajungi,
Pentru cei ce-s robii multelor dorinţi,
Să mai fii crăiasa nopţilor fierbinţi?

Spune-mi, cer albastru dintr-o zi senină,
Cine, printre geruri, ar putea să vină
Şi să-mbrace corbul ce-mi străbate norii
În penajul tainic al privighetorii?

Sunteţi voi în stare, Soare, Lună, cer,
Să-mi schimbaţi, din suflet, zilele de ger
Cu căldura care mă-ncânta cândva?
Spuneţi şi voi crede spusa voastră! Da?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire

Iubire, sete de viaţă,
Tu eşti puterea creatoare,
Sub care inimile noastre
Renasc ca florile în soare,
şi, îmbătate de-al tău farmec,
Ce peste lume se aşterne,
În tremurarea lor de-o clipă
Visează fericiri eterne.

Din haos şi din întuneric
Te-ai smuls, fecunda şi senină:
Al tău surâs de alma parens
Fu prima rază de lumină.
Şi, de caldura ta, planeţii
Treptat se dezmorţesc, învie...
Pe toţi ca într-o mreajă-i leagă
Universala simpatie./(...)

poezie clasică de Alexandru Vlahuţă
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecarea

Îl voi deschide într-o zi, căci iată:
se-agită şi se zbate şi ar vrea
să-mi spună că-i doar suflet şi-ar putea
să plece-n lumea lui de altădată.

Dar cum să plece când pe-acest pământ
în urmă ar lăsa atâta jale,
iar calea presărată cu petale
s-ar poticni în piatra de mormânt?

Cum ar putea s-ascundă în uitare
tot ce, timp de o viaţă, a creat
atât cât trupului de veghe-a stat?

Nu-i voi deschide. Liber la plecare
va fi când nu voi şti, căci eu i-am dat
doar trupul ce, o vreme,-a luminat.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigătul muntelui

Când ceţurile toamnei se ridică
Şi soarele pătrunde prin fereşti,
Tu te ridici, desculţă,-aşa cum eşti,
Iar trupul tău visarea mi-o complică:

Prin ochii-ntredeschişi, lumina zilei
Îmi schimbă doar decorul ce, în vis,
Era ceva mai vag, mai imprecis,
Pierdut, cumva, în spatele idilei.

Căci te visam zeiţa vieţii mele,
Şi numai braţele-mi ţi-erau veşmânt
Pe malul unui lac ferit de vânt,
Sau, poate,-al unui râu, sau printre stele,

Căci nu mai ştiu să-ţi spun ce e decorul
Din visu'-n care,-atât de înfocat,
Te-am învelit în dulce sărutat
Şi m-ai crezut, în noapte, Creatorul.

Mă rup de vis venind, uşor, spre tine,
Şi te cuprind. cu braţul, mă lipesc
De trupul gol pe care-l îndrăgesc
Şi, la fereastră, noi, statui eline,

Privim spre muntele ce se arată
Chemându-ne, spre piscuri să urcăm,
Bineţe orizontului să-i dăm,
Cu ochii, să cuprindem zarea, toată.

Ne-ajunge o privire. Îmbrăcarea!
Ne savurăm cafeaua şi, zâmbind,
Cu ochii de iubire strălucind,
Ne aşezăm, în rucsac, demâncarea.

Nu peste mult, apare-o potecuţă
Pe care-o ştim - am fost de-atâtea ori!-
Se-arată dintr-odat', cum treci de mori,
În ziua care e, deja, călduţă.

Ne poartă prin pădure, şerpuieşte
Şi se opreşte, brusc, la micul lac.
O pauză, aici, ne-ar fi pe plac,
Dar muntele, de piscuri ne-aminteşte...

Privind spre vale, nu-mi ascund uimirea:
Abia de se mai vede lacul meu!
Mă simt uşor, mă simt precum un zeu
Şi-mi strig, privind spre ceruri, fericirea.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvânt promis vouă cu emin sfânt

Nu m-aţi crezut voi zei în cuvânt
Că sunt doar ceea sunt să-mi cânt
Şi mi-aţi arătat ce as putea pentru voi, fi
Să fiu ce în veci nu as putea fi...

Şi de aceea vă promit cu emin cuvânt
Vă voi sterge de pe file cu a voastră amăgire
Ce-o vindeţi lumii prin teorii despre iubire..
Acest cuvânt cu sărut atât de sfânt...

Ce nu poate fii averea nimănui pe pământ
Căci in palme nu poţi prinde o adiere de vânt..
Şi totuşi dorit de oricine pe pământ
Ce voi ati vrut să mi-l omorâţi în cuvânt..

Şi de aceea nu vă iert cât aici voi trăi
Căci voi nu ştiţi cum să trăieşi fără iubire
Să fi doar întunecime de umbră în prăpăstii
Să auzi doar şoapta de soare...

Intr-un tuş de umbră în abis de călimară
Cum ai sta în mormânt privind afară
Cu urlet în suflet şi inimă de fiară
Ce vrea o bucată de carne de lumină...

Sătul de intunericul hoiturilor găsite
Cu viermi ce colcăie în ispite
Dorind să guste sânge de rouă proaspăt
Să simtă că poate să o ia de la capăt...

Să alerge hoinar derbedeu pe curcubeu
Neînchinat bucătii de lanţ ce o aruncă un zeu
Să pari că esti sătul inchinat lui cu totul
Să-ti ardă el pentru a se incălzi sufletului, mirul...

Şi de aceea cuvântul meu va fi eminul sfânt
Cu care voi tăia cât voi trăi în cuvânt
Şi după, când nu voi mai fi... mă veţi auzi în adierea vântului
Când îmi veţi răscoli filele...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana: Ah, cred că nu te-am înţeles niciodată; nici acum nu reuşesc să te înţeleg... De ce n-ai încercat să-ţi refaci viaţa?
Traian: Ce-ar mai fi fost de refăcut, după ce mi-ai distrus-o tu?!
Diana: Încă ţi-o poţi reface şi acum, doar n-ai nimic de pierdut, nu e deloc târziu; eşti tânăr... N-ai decât 39 de ani, eşti director, chipeş, înstărit... Ce aştepţi?
Traian: Chiar n-ai înţeles nimic! Niciodată... Cum crezi că aş putea manifesta interes pentru vreo altă femeie? N-ai priceput că tu ai fost totul pentru mine?
Diana: Traian, eram nişte copii pe atunci; mult prea tineri pentru a înţelege unele lucruri. Îţi puteai însă întemeia o familie, mai târziu...
Traian: Fără tine? Crezi că ar fi fost posibil?
Diana: Da; de ce nu? Meriţi să fii fericit.
Traian: Dar n-aş putea, pricepe odată!
Diana: Nu, nu pricep; ce te reţine?
Traian: Tu... Mă doare amintirea ta, răul pe care mi l-ai făcut... Cum crezi că aş mai putea avea vreodată încredere oarbă într-o altă fiinţă gingaşă, cu chip înşelător?! Ai ucis în mine totul! L-ai preferat pe blondul acela, cu care încă eşti şi acum...
Diana: Da, l-am preferat, pentru că-l iubeam şi încă îl iubesc. Eu eram prea mică, iar el... Era pentru mine omul ideal, mai mare, cu o situaţie stabilă; îmi putea oferi siguranţa materială şi liniştea unui cămin. Avea un serviciu bun, stabil...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertatea începe cu tine, deci fii tu primul care o recunoaşte dizolvându-se în ea. A. M: E tragic şi până ce mulţimile nu realizează drama, tragedia continuă. I: Mă rog să le dea înţelepciune! A. M: E prea multă frică la mijloc şi exact din acest punct începe legiferarea absurdului. I: Cum şi cine le va anula frica? Doar un Moş, Ion Roata... A. M: Gândul şi frica sunt una; gândim, presupunem pentru că ne frică de infinitul necunoscut sau viaţa veşnică pe care o suntem. Credem gândul care poate să existe doar prin corp şi de aici frica, înţelegi? Dacă am putea vedea că suntem viaţa şi nu corpul de vis pe care gândul ne spune că îl suntem şi care frica lui ar vrea să-l salveze, atunci legile acestei lumi ar fi de prisos. A. M: Până să ajungă oamenii să vadă aşa... Iar acum chiar că-s orbi bine! A. M: Asta e capcana pe care ne-o întinde mereu şi mereu gândul: "Devenirea"! Dar de ce "până", căci viaţa veşnică pe care o suntem este chiar aici. Dacă nu atingi nici un gând chiar acum, chiar aici, viaţa pe care o eşti rămâne liberă de persoana care pare că o eşti. Acum tu unde eşti, nu eşti Aici? Toţi suntem Aici, iar Dumnezeul nostru gândul ne trimite "acolo", în fricile lui, înţelegi?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că aş putea să înşir câteva sute de mirosuri ale ierbii, în funcţie de ceasurile zilei, de ploaie, de soare, de anotimp, de pământ, de umbră, de înălţime, de gradul de umezeală ori de uscăciune. Aş putea deosebi acum, bănuiesc, cu ochii închişi murele oloage de murele crescute în tufe, foşnetul unui fag de foşnetul unui brad. În schimb, multe din cele trăite s-au estompat, lăsând în urmă goluri, ca într-o pădure arsă pe jumătate. Această descoperire mă obligă să admit că memoria mea seamănă acum cu o oglindă spartă, care-mi restituie frânturi de viaţă.

Octavian Paler în Autoportret într-o oglindă spartă
Adăugat de Sav Simina
Comentează! | Votează! | Copiază!

O iubire de toamnă

... doar o rază de lumină,
şi o pată de culoare,
nori ce pleacă,
vânt ce vine...

lucrurile, toate,
cântă în mirifica grădină-

totu-i vis...
e simfonie pe paleta de culoare...

lumea, toată, se cufundă

într-o mare de iubire.

poezie de Stelu Pop din Cine sunt eu? (2016)
Adăugat de Stelu Pop
Comentează! | Votează! | Copiază!