Marea

Marea-i un câine flămând,
Uriaş şi gri,
Care se rostogoleşte pe plajă zi de zi.
Scrâşnind din fălcile-înfiorătoare,
Oră de oră, fără încetare,
Roade stâncile, sfărâmându-le-n mii de pietricele albicioase –
Giganticul câine cu priviri nesăţioase
Mârâie mereu " Oase, oase, oase!"
Şi-şi linge labele ude cu priviri verzi, devoratoare.

Iar când noaptea pe cer galopează-n vânturi vuitoare
Şi luna se clatină-între norii sfâşiaţi de-armăsarii furtunii,
El se-înalţă şi-amuşină spre nord, spre est şi vest, spre miazăzi,
Scuturându-şi blana udă până dincolo de stâncile gri –
Şi cheamă, şi urlă-încontinuu-n pâlniile rotitoare-ale genunii.

În schimb, în zilele blânde, de mai sau de iunie,-anume,
Când firele de iarba, sus pe galbenele dune,
Nu se mişcă şi nici trestiile nu susură la margini de lagune,
Cu capul între labe, ca un căţel somnoros,
Zace tolănit pe plaja mai albă decât o guşă de-albatros,
Cuminte, atât de cuminte şi de frumos.

poezie de James Reeves, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Moş Nicolae

- În noaptea asta ghetele cu toc
Sub geamul dinspre curte să le laşi
Şi când se-aud în gerul aspru paşi
Să te întinzi cuminte lângă foc,

Pe blana albă, fără pijama,
Cu fructul sânului deschis spre cer
Şi când încep copiii leru-i ler
Moş Nicolae la fereastra ta

Se va opri să te admire nud
Şi-n gheata lustruită ca un far
Îţi va lăsa iubirea lui în dar...
Aşteaptă-mă că am pornit spre sud!

- Tiptil păşeşte moşul prin odăi
Să-mi lase în ghetuţe o nuia
Nu ştiu de-am fost cuminte... Vina mea
E c-am legat la sănii zurgălăi

De câte ori de tine mi-a fost dor,
De câte ori pe pragul nins de timp
Am râs sfidând gerosul anotimp
Şi am plecat spre nord. Un căprior

Am înhămat la gânduri, dar te rog,
În noaptea asta sfântă hai aici
Să-i fim iubirii îngeri şi complici
Când moşul va veni pe-un inorog.

poezie de Ioan Grigoraş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâine... un timp ce nu-mi aparţine

Tu vei veni
schelălăind ca un câine
de unde oase
pentru fastuosul "mâine"
când omenirea n-are viitor

Să ne-aşezăm cuminţi
la umbra – timpului trecut
şi să visăm
cum "azi" –
ia forma efemeră
a ne-nceputei pâini...

Şi îngrozit de nesfârşite mâini
ce lacom se întind
voi alerga şi eu
schelălăind
spre margini de hotar
şi câine credincios – voi sta de pază
lângă stârvul unui "mâine"...

Dă-ne, Doamne, pâine...

poezie de Valentina Becart din Undeva, un poet...
Adăugat de Valentina Becart
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crăciun pe mare (extras-adaptare)

Toată ziua-am luptat cu valurile-între Capul Nord şi Capul Sud
Şi-am tras de velele-îngheţate luptând cu vântul înfrigurat şi ud.
În ziua rece ca o iubire lipsă,-n dureri amarnice şi groază, departe de fiord
Am înfruntat stihia navigând în volte spre nord şi sud, spre sud şi nord.

Aş fi vrut să fim acasă, florile dalbe,
La Scorrybreck, în locul unde-s vite bălţate, cu picioare albe,
Să fiu de toţi ai mei din casă binecuvântat.

Ne-am ţinut departe de Capul Sud, unde scrâşneau balaurii din ape,
Dar cu fiecare voltă Capul Nord venea tot mai aproape.
Dincolo de pulberea salină se vedeau stâncile, casele şi-ogorul gras,
Şi paznicul de far în curtea lui, cu ochelari pe nas.

Aş fi vrut să fim acasă, florile dalbe, florile dalbe...

poezie de Robert Louis Stevenson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nunta livezii

În livadă albinele construiesc corabia
care să plutească peste marea
de miere...

Ne plouă din oase
cu muzee şi pieţe
şi cu triluri de case
pe iarba clocită între stâlpi de hotar.

Miroase-a vecin ce în pâine
umblă înfometat, mucegăit şi hoinar.
În spate la o cărare de umăr
un câine se declară mulţumit şi fugar...

În livadă e alb de un verde murdar.

Ne plouă din oase
Ne plouă şi pământul mă roagă să-l ar.

În livadă nuntaşii pun cort pe noroi
Ai rochia albă cu dantela zoită de noi
E alb şi e bine să dansăm
să dansăm...
Să treacă nuntaşii
Să-i lăsăm aşadar...
Să-i lăsăm!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un câine bătrân

Sunt un câine bătrân şi am ani douăzeci,
Nu mai sunt jucăuş şi mă mişc mult mai greu,
Mă apasă pe os toate iernile reci
Şi căldurile mari, ploi şi vânturi mereu.

Azi ţi-e greu să mă ţii şi te chinui prea mult,
Nu aud şi te văd ca prin ceţuri, stăpân
Iubitor tu mi-ai fost, eu credinţa drept cult
Ţi-am jertfit şi din viaţă-n durere apun.

Prea mulţi bani şi vegheri dragul meu, te ucid.
Aş muri să te scap de atâtea poveri,
Nici nu ştiu cum să mor dar sunt încă lucid
Ca să ştiu că n-apuc alte zile de veri.

Simt prin oase cum noaptea mă duce spre ţel,
Nu mai dorm şi visez c-aş putea să mai pot,
Mă visez câteodată acelaşi căţel
Cu mirarea pe faţă răsfrântă pe bot

Te-atingeam şi cu limba călduţă din boz,
Te lingeam cald pe faţă şi tu c-un sărut
Colorai lumea toată-n nuanţe de roz,
Fără cap, tot pe lume părea început...
............................................................
Mă sfârşesc şi mă scurg înspre negrele văi
Să mă duci tot sub nuc unde toţi, rând pe rând,
Au trecut la odihna de veci, câinii tăi
Să lătrăm din pământ în tăcere şi-n gând.

Vom veghea, toată haita de umbre, cu drag
Vom păzi umbra ta până când ai să vii,
Vom păzi să rămâi cât mai mult peste prag,
Te-om iubi chiar şi-n moarte, stăpâne, să ştii!!!

poezie de Viorel Gongu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de albă

Tu-mi înfloriseşi într-un gând,
Eu ţi-ncolţisem în priviri,
Şi ai zâmbit spre soare, când
Mă îndreptam spre noi iubiri.

Erai atât de albă, tu,
Şi la-nceputul vieţii eu,
Încât n-am îndrăznit un "Nu!"
Zărindu-te în drumul meu

În zbor, priveam cum, din pământ,
Se înălţau spre soare mii
De flori, în adieri de vânt
Şi-n cântece de ciocârlii.

Un fulg plutind prin ceruri, eu,
Iar tu... frumoasa dintr-un lan.
De ce m-ai rupt din zborul meu
C-un alb atât de diafan?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pribeagule

pentru că nu te-ai gândit
la moarte
când ţi-ai făcut casa în vârf de deal
vei fi bănuit de nesăbuinţă
că dintre zidurile strânse
greu te vor scoate
între scânduri fiind
vei auzi glasuri ce acuză
că ai fost visător între stele,
îţi vor afla datorii şi pricini
copiii rătăciţi şi pe cei nenăscuţi,
câinii pe lanţ vor tăcea
dar ei nu vor avea linişte
până nu vor spune că ai fost de pripas
cu iubiri pierdute sub colbul de lună,
faptele bune se vor şterge,
nu vei fi singur te vor însoţi
norii din priviri mohorâte,
bocitoarele în cuvinte sărace te vor spăla,
ca nişte
becaţe la marginea drumului
ce scormonesc iarba,
ei vor da de pomană straiele tale
să nu te uite satul,
peste pânza albă când te vor trece
vor ca tu cuminte
să mergi în constelaţii
unde nici răsărit nici noapte
nu vei cunoaşte.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fregata de oase

pluteşti graţioasă, fregată de oase,
pe apele scurse din pântec de mamă
şi-n zări, o făptură, pe valuri stâncoase,
născută din neguri, în cântec te cheamă.

sfidând depărtarea, o altă poruncă
desferecă vântul: să mergi împotrivă!
şi inima sclavă renunţă la muncă,
fregată de oase, pluteşti în derivă.

de sus, dintre vele, se vede pământul,
o plajă-nsorită cum ţi se promise
de Cel ce îţi spuse, prin semne, cuvântul...
fregată de oase, pluteşti către vise.

poezie de Ionuţ Caragea din Suflet zilier (2011)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Forme de oase şi dinţi

Căutătorii de oase
într-o inimă
şaitroc
zbat râurile din brâuri şi frunţile din ochii
deltelor-abdominale.
Oase peste oase
vin
şi mese cu spumă
din copaci se aud pietrele
cum sar din inel în inel.
Oamenii cu tije amanetate
şi dinţi cu coif
îşi caută oasele strămoşilor
să le schimbe
să se mândrească cu ele
pe gâtul blegit.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îi scriam zilele

trecute unei femei foarte carne
şi oase şi nu
ştiam că ea e bărbatul... şi da
păru îl poartă mai lung decât calea
martirilor spre giroc

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem cardinal

tot mai spre sud iubite vom fugi
spre marea barieră australă
când timpul nostru mai puţin va fi
şi lumea - o enclavă abisală

tot mai spre vest iubite vom pleca
precum atlanţii ne-om scălda în valuri
râvnitul el dorado-l vom afla
ascuns în propriile idealuri

tot mai spre nord iubite vom sui
spre tundre-n care gerul este rege
când marea taină-a vieţii o vom şti
când rostul morţii îl vom înţelege

tot mai spre est iubite vom migra
ca doi cocori cu aripi fermecate
ce pururi spre lumină ne-or purta
cât timp în piepturi inima ne bate...

poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priviri

Privirile din apus
Se intersectează cu trecutul
Privirile din sud
Se răsfrâng cu căldură
Iar cele din nord cu gerul
Câte vin de est
Estetice să tot fie
Şi cele de miazănoapte
Se duc mult mai târziu
Cele dinspre vest
Ar fi echipate cu veste
Nu voi lăsa să dispară
Privirile de nici un fel
Nici măcar în găuri negre
Ca să nu fie uitate definitiv
Amintirea lor imagine pură
Să tot fie retrăită
În proiecţii la orizont
Orizont multiplu de căutări
Evocări nostalgice
Spre miazăzi la apogeu
Vizibile prin fante de lumini
După aptitudini şi efecte
Recognoscibile pe fond.

poezie de David Boia (3 februarie 2017)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Biografie

Prin istorie trec simplu – şi-atât de cuminte!
Şi-n carnea ei tare nu-mi rup nici un dinte...
Se iscă războaie, se-nfruntă doctrine –
Tumultul lor tragic n-ajunge la mine.

Popoare se mişcă, oprelişti se sfarmă –
Tristeţea mi-e hrană – tăcerea mi-e armă
Din sufletul lumii curg lacrimi şi sânge –
Nimic nu mă mişcă, nimic nu m-atinge.

Profesori de viaţă mă mustră-n surdină
Că-n tot ce se întâmplă nu-mi aflu vreo vină,
Că n-am aplecare spre înalt sacrificiu
Şi-ntreaga mea viaţă-i doar moft şi capriciu.

Cu glas de dojană mi-aruncă poveţe
Ce tind să mă-mpingă spre fapte măreţe...
Profesori de viaţă găseşti fără vrere –
E trist când rataţii să-nveţe-au putere.

Dar eu, fără jenă, în uitare-mi duc rostul –
La vorbe şi sfaturi, cu sârg fac pe prostul;
De veacuri, deştepţii tot umplu morminte...
Prin istorie trec simplu – şi atât de cuminte!

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceasta e muzica a doua: cea a mării, a valurilor care se nasc în larg şi se avântă fără experienţă spre ţărm. Dar ţărmul le spulberă visurile şi speranţele, căci se izbesc de stâncile reci, şi pier bătrâne pe plaja din aur brun, roşiatic.

Francesca Buta
Adăugat de Francesca Buta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngeri poştaşi cu goarne

În iernile în care şi marea mai îngheaţă
Vin patinând spre mine pe oase de balene
Îngeri poştaşi cu goarne şi îmbrăcaţi în ceaţă,
Asemeni unei toamne bogată-n coţofene
Aceleaşi veşti rescrise mereu de-aceeaşi mână
Pe foi îngălbenite de-atâta nostalgie
Mi le aduc în portul din mica mea lagună
Pe care-o cred, săracii, doar o butaforie
Se-opresc tăcuţi la birtul în care pe sub mese
Cu ochi de sepii câinii uitării se desfată
Şi latră-n gând ca gândul înnobilaţi de lese
Iar îngerii bezmetici cu-agheazmă se îmbată
Îşi scot cu mâini febrile patinele de care
Stau agăţate tandru priviri de aterine
Şi dănţuiesc cadriluri în pas de lipitoare
Până spre zorii morţii plutind în zepeline
Atunci îmi lasă plicul burtos ca o galeră
Doldora de suspine pe colţul unei stele
Aflată-n loc de sfeşnic şi pleacă spre o eră
De unde să se-ntoarcă, mai mulţi, mai plini de rele...

poezie de Mihail Soare din Eu, Nietzscheanul (decembrie 2012)
Adăugat de Daniela Mercan-Pepino
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruga vânătorului

Patule, primeşte-mi trupul
Spre hodină dinspre trudă
Că din patimi câte rupu-l,
Vânătoarea-i cea mai crudă

Că se-adun hăitaşi în cete
Şi vânează vânători
Morţile ne sunt încete
Şi sosesc numai în zori

Când ajung în faţa porţii
Glasul lor prin ziduri sapă
Ăştia sunt hăitaşii morţii
De ei nimeni nu te scapă!

După datini dă-mi popas
Dulce ca un armisitiţiu
Până prind goarnele glas
Şi ne cheamă la solstiţiu

Că ne sunt zaruri zvârlite
Zodiile de prigoană
Şi mă dor oase tudite,
Şi mă dor oase de goană

Nu cer vin din dmigeană
În obraji să-mi dreg culoarea
Geană vreau să dau de geană
Că mă cere vânătoarea

Şi-mprejuru-mi cad mereu
Vânători fără noroc
Şi pe care nu e greu
Să-i vânezi c-un semn de foc

Trupul cer să mi-l primeşti
Că mi se-ngustează drumul
Şi mă prin hăitaşi în cleşti
Şi din puşti mă-neacă fumul

Patule, primeşte-mi trupul
Că-mi e timpu-ntârziat
Şi mă prinf hăitaşi şi rupu-l
Şi m-or duce în alt pat.

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păşi-vom spre neant...

Trăim plutind uşor, în versul alb al vieţii,
În dogme hrănitoare şi utopii duioase,
Cu dragostea în sânge şi, implicit, în oase,
Nefericiţi cum suntem, iubito, noi poeţii.

Din drumul nostru drept, înlăturăm scaieţii
De depărtare suntem, în doi, tot mai aproape,
Ne sărutăm, din când în când, pe pleoape,
C-o fantă de lumină, scurtăm unda tristeţii...

Tot inventând delicii şi voluptăţi candide,
Noi, surâzând, ieşim din crudul vid al vremii,
Şi, reciproc, iubito, ne oferim chiar premii
Şi-n duhu-ţi de silfidă, îţi jur că m-aş inchide.

Ce grea şi ce uşoară ne fi-va despărţirea,
În sensuri, vai!, opuse, păşi-vom spre neant,
Pe marginea genunii – nimic vivifiant,
Din care să renască, fuior, Buna-Vestirea!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naufragiatul

Plutesc în derivă spre Nord, pe Atlantic
Cătând orizontul limanului Scandic
Căci doar o părere, departe-i pământul
Şi nu mă-nsoţesc decât noaptea şi vântul.

Pe neagra oglindă de ape mă duce
Un rest de catarg, înfipt ca o cruce
Pe-un lemn ce odată corabie-a fost...
Sau poate-o nălucă, plutind fără rost.

Cu secera Lunii aş vrea să retez
Oceanul de smoală şi-al nopţilor miez
Dar sus e Selena, iar mâna mi-e grea
Abea de mai ţin lemnul vâslei cu ea.

Spre Nord, către ţărmul visat, călăuză
Mi-a Steaua Polară, pe-a cerului spuză
Doar norii -ah, norii- să-i spulbere vântul
Căci negru de-i cerul, pierdut e pământul.

Dar vai, norii aprigi se-adună pe cer
În haite flămânde cu suflet de fier
Şi stelele pier, rând pe rând, câte una...
Cum şuieră vântul! Cum tremură Luna!

Ce ploaie grozavă pe suflet m-apasă
Mi-alunecă vâsla, dar nici că-mi mai pasă!
Departe, spre Nord, o himeră-i pământul
Şi nu mă-nsoţesc decât ploaia şi vântul.

poezie de Mihail Mataringa (9 mai 2007)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Luna este albă, mică şi rotundă şi frumoasă
Ca un sân de fată mare şi cuminte şi sfioasă
Razele-i pătrund prin geamuri şi pe faţa unui prunc
Se opresc şoptindu-i visul. Doamne, unde să mi-arunc
Ochii, sufletul din mine şi cu tot ce am în el
Spre lumina ta din ceruri sau spre David-Mugurel?

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu fac schimb

Spre nenorocul meu – nu-s tufă de măcriş,
Ideile nu-mi pot fi plantate în oricare creier...
Eu viaţa nu mi-o schimb pe-un mărunţiş,
Şi gândul orişicui nu voi să-l cutreier.
Gândiţi, semenii mei, frumosu-i fără capăt,
Gândiţi cât mai profund, şi mai ales...
Eu visul ca pe-o creangă altoită-l capăt
Şi răspândesc cu el întregul Univers...
În gânduri sănătoase inima-mi tresaltă,
Din gânduri e ţesut al meu destin,
Iubirea stă cu ura în calea-mi laolaltă,
De mare bucurie - şi mari dureri se ţin.
Spre mirarea mea – când norii dau năvală
Şi tot ce am măreţ înăbuşă în ceaţă,
Nu schimb nicicând ţărâna cea natală
Nici pe-un pud de aur, nici pe-un fir de aţă.
Spre nenorocul meu, mi-i dat să intuiesc
Prea marele noroc frumos ca să trăiesc.

poezie de Renata Verejanu din Poetul dintre milenii (1980)
Adăugat de Alina Dragancea
Comentează! | Votează! | Copiază!