În tine tunurile antice par să spună încă nu

Între vulgaritate şi Eu
se înalţă al meu instinct până acolo sus,
la turnurile antice unde desenez
o dâră de lumină trimisă de Iisus,
un semn trucat de cruce
ce tace cristalina privire rătăcită-n apus.
Printre ramurile furtunilor încă vii ale oraşului
ce pernele-şi suflecă
pentru a culca virtutea,
mă pierd în dorinţa ce mă înduplecă.
În acest punct se revarsă suferinţele,
care suferinţe nu sunt
şi va fi noaptea cea mai dulce între nopţile distonate
nascându-se din umbre sonate
ce-mi vor vesti ziua de lumină nouă
şi luciri strâmbe,
niciodată născute de ochi şi amăgiri ornate,
surâsuri inundate de lacrimi
şi triste plăceri de mâine sărutate de rouă,
doar pentru a mă simţi un pic mai bine...
Nimic nu se ştie, privesc năucită şi rătăcesc
printre ţuicile cele mai dulci
ale plânsului probabil burlesc
şi tăcerile de suflete singure,..
singure vor muri în rutina de orice zi,
o vor face la întoarcere dar şi-n etern şi,
fără a le spune doar gândind,
vor emana cele mai frumoase cuvinte
niciodată scrise, nicând spuse
dar eu voi învinge negreşit.
Aşa, nu voi fi doar o pată
ce mă murdăreşte pe mine însămi;
voi fi şi eu tăcerea fără sens,
ca tăcerile infinite în timp,
leneşe picături de absenţă
şi din paharul existenţei mele, te voi gândi.
Tu eşti bărbate în mine, cu mine,
ca pielea de iarnă vie,
pierdut şi pentru totdeauna prezent,
un tot indestructibil pe vecie.
În glasuri noi doi vom iubi încă noi,
în versuri vom trăi ca atunci şi apoi.
În tine iubire de mii de ori eu voi naşte
căci iertarea, iubirea de noi şi de tot stă în puterile noastre.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-ţi renega iubirea

Nu mă îndurera,
în mine ca şi-n tine
trăieşte Dumnezeu,
coroană de iubire.
Ca El noi pătimim
căci poate e firesc,
aşa mai mult să ştim
iubirea, din pocale de cristal, să o sorbim.
Nu-ţi renega iubirea,
nu o închide în cămări obscure
căci sufletul rămâne
inert fără de hrana din prescure.
Că nu mai poţi iubi,
să spui, e nedreptate,
eşti însăşi tu iubirea,
acum şi peste moarte.
El e mereu în tine
n-ai dreptul a-l nega,
trăieşti căci El e si va exista
neancetat în inima ta.
Dezamăgiţi,
de lacrimi şi dureri înfrânţi,
acolo unde iubire nu e
ci doar raţiune probăm,
în imaginar ne refugiem.
Dezleagă iubirea,
primeşte-o, împarte-o,
nu uita că şi El
pe cruce iertarea noastră a dat,
pe bolta cerului lumină a purtat
căci doar iubirea,
destinul lumii a salvat.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar tu

Ca o pleoapă obosită se închidea
gândul tău. Ca un ochi de apă se
adumbrea, sub o geană de nor.
Printre lacrimi şi flori, zâmbetul tău

devenea doar tristeţe şi dor. Doar
tu erai îmbrăţişarea şi numai iubire
erai tu. Între mine şi Iisus deveneai
depărtarea, pe drumul iubirii şi pentru

iubire. De jos în sus, ploua cu durere.
De sus în jos, ploua cu lumină. Chiar
am reuşit să te văd doar pentru o
secundă. Doamne, cât erai de frumos!

poezie de Marieta Măglaş din Poeme
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Viaţa asta (a mea) pare un fulger în infinitul ce va urma,
O cruce plină de spini la căpătâi, cruce a ta, Eu pironit pe ea,
Timpul nici nu mai curge, doar sânge dintr-un trup golit de tine,
Pământul, doar pământul mai mă ţine legat de ziua de mâine!

Chipul tău, icoană pictată în sufletul meu fără de culoare,
Mă închin la ea, durerea mea în dimineaţa ce refuză a mă părăsi,
O lacrimă îmi arde printre pleoape, îmi bate în clipe cât în nenumărate vieţi,
Refuzi să pleci, refuz să plec, ne-am pierdut orizontul şi locul de întâlnire!

Cu greu mă îndrept spre ziua de mâine, cu greu ridic privirea fără tine,
Îmi pare a păcat, mă zbat între clipele ce vor urma,
Încă mai doare urma ta, încă mai curge lacrima arzând totul în calea sa,
Încă mă simt cerşind, un cerşetor condamnat la temniţă grea!

E atâta greu în umbra ta, nici soarele nu obturează strălucirea ta,
Nici verdele de primăvară nu anulează verdele din ochii tăi,
E atâta Soare, atât de primăvară, în mine e doar toamnă,
Toamna ce precede încă o iarnă, încă o zăpadă ce mă îneacă!

Mă înec în lacrimi, în regrete, în umilinţa dorinţei de a-mi fi,
Mi-e sufletul umil, de umilinţă plin, mi-e ruga fără de auz,
Mi-e glasul tot mai slab, se pierde în depărtări de timp,
Mi-e timpul tot mai nul, o zbatere într-un ceas de disperare!

Mi-e teamă, teama de a nu mai fi nici Om, mi-e greu, mi-e sufletul pământ,
Paşii îmi rătăcesc în urma ta, mă simt pierdut fără iubirea ta,
Mi-e teamă chiar şi de cuvânt, cuvântul tău un trăznet în amurg,
Îmi eşti un fulger de o clipă, îmi eşti o picătură între vieţi!

Mă dezarmezi, mă dezgoleşti chiar şi de ultima clipă,
Mă arunci în infinit fără de vină, mă condamni la nemurire,
Mi-e teamă cum nu mi-a fost vreodată, deja mă simt fără de mine,
Deja am trecut în altă lume, deja mă rup de timp dar nu şi de tine!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păşeşti şi astăzi lângă mine

(În amintirea primului meu soţ iubit şi iubitor, Nicolae Constantin)

Printre mărgelele de ploaie
păşeşţi şi astăzi lângă mine
în timp amar fără iertare
şi-un spaţiu ce nu-mi aparţine.

Inert în mâinile-ţi de soare
zace flautul de chihlimbar,
silenţios, fără suflare,
cu cântul presat într-un ierbar.

Păşeşti şi azi cu mine-alături
cu moartea cuibărită-n priviri
în jur sunt aşchii de minuturi
lumânări de vii mărturisiri.

Te treci printre lacrimi de rouă
ce alungă furtuna din rău,
cel rău împărţit pe din două,
devenit pentru noi fierăstrău.

Iubirea ta trăieşte-n mine,
face parte din iubirea mea,
tăcerea ta-i un rest de pâine,
rochia serii de catifea.

În cer s-a dizolvat iubirea,
fragmente de atomi veghează
ce-a mai rămas di mănăstirea
ce-adăpostea cândva o rază.

Frânturi de clipe, bucăţi din noi,
bezmetice, fără de matcă,
merg înainte şi înapoi
sperând să mai găsească-o lotcă.

Nu mai există universul,
totu-i nimic, nimic e totul,
se scurge-n lacrimi chihlimbarul
şi flautul cade-n crepuscul.

Împodobit eşti de durere,
cu pas grăbit te îndepărtezi,
te muţi pe drumuri de mistere,
necunoscute, fără amiezi.

Asculţi în noaptea fără stele
ce deodată cad în ropot,
înşelătorul cant de iele,
pamantu-i doar suspin de clopot.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre gânduri

locuiesc în scorbura lumii
alungat de toţi şi de toate
închis între gânduri, pierdut printre oameni
seara mângâi pietre sau ascult siderat tăcerea timpului
pic-pic-pic, apoi nimic
uneori strivesc păienjenii de pereţii sufletului
nopţile rătăcesc printre umbre
stele nu am, le-am pierdut într-o fatidică clipă
la o partidă de cărţi cu moartea
au rămas doar tragice cuvinte
ce se pierd la răscruce de drumuri

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire, salvează-ne!

Această iubire violentă, fragedă, tanără, disperată,
frumoasă ca ziua şi rea ca timpul pierdut în genuni,
aşa adevărată, atât de veselă şi ironică,
sigură de ea, ca un om liniştit privind cozi de păuni
dar şi timorată ca un copil în întuneric, tremurând de frică...
Această iubire ce pe unii înfricoşează când ea le vorbeşte,
spionată, persecutată, rănită, călcată-n piciore,
ucisă, negată, uitată...
Această iubire încă întreagă, atît de vie şi însorită,
e a ta, e a mea, e ceea ce-a fost,
e mereu nouă şi niciodată schimbată,
adevărată ca o plantă pe câmpuri virgine,
tremurătoare ca pasărea în zboruri perene,
caldă şi vie ca vara fecioarelor Sabine.
Doar împreună o putem reseta,
o putem adormi deci redeştepta
sfidând îmbătrânirea, adormindu-ne iar cu ea,
trezindu-ne din nou reîntineriţi, surâzând aievea...
Iubirea noastră e acolo! Incăpăţanată ca şi vânturile,
vie precum o dorinţă, crudă ca şi memoria,
proastă precum regretele, fragedă ca şi amintirile,
rece precum marmura, frumoasă ca ziua...
Inocentă ca un copil... ne priveşte surâzătoare,
ne vorbeşte fără a spune nimic... dar eu,
tremurând o ascult şi strig...
Strig pentru tine, pentru mine, pentru ei şi pentru noi,
o implor pentru tine, pentru mine, pentru voi,
pentru toţi aceeia ce se iubesc şi cei ce s-au iubit...
Îngenunchiată, eu strig necontenit
... pentru tine, pentru mine,
pentru toţi alţii care nu o cunosc...
"Opreste-te acolo unde eşti,
acolo unde ai fost şi alte dăti!
Opreşte-te şi nu pleca!
Noi ce te-am cunoscut nu te-am uitat,
să devenim gheţari nu ne lăsa!
La marginea pădurii, în codrul memoriei de eşti,
ridica-te de-ndat', întinde a ta mână,
salvează-ne din astă viaţă anostă, lipsită de poveşti!

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câteva ore de delir

În liniştitele mele zile uneori,
lentile imaginare mă zgârie rareori,
precum spinii trandafirilor în zori.
O lentă mişcare ne-a purtat
unul lângă altul şi ne-a-ngemănat nepremeditat.
Braţele-ţi puternice mă strângeau
ca şi cum lăsându-mă să plec,
raţiunea vieţii tu pierdeai
cum peştii îşi pierd viaţa-n lacul sec.
Ca o noapte întunecată în care mă pierdeam
erau ochii tăi negri când pe ai mei întâlneau.
E vie încă amintirea sărutărilor tale,
ale buzelor aspre ca lutul din vale,
a limbii tale dulci ce gura-mi explora,
furându-mi oxigenul tot
şi inima-mi în imponderabilitate apoi lăsa.
Fiecare geamăt ai dus cu tine,
picaturi de sudoare cu sărutări ai uscat,
orice mică palpitaţie ai căutat şi cu tine ai luat,
fără respiraţie şi speranţă de viaţă m-ai lăsat.
Cu toată fiinţa am aşteptat
cuvântul şi-ntoarcerea ta,
ca pe un dar binecuvântat.
Câteva ore de delir,
dorinţa de a gasi doar pentru mine un adapost,
iubire totală au fost.
Pentru tine câteva ore de renaştere,
pentru mine câteva ore pentru a muri în necunoaştere.
Cel mai înalt vârf am atins
şi-n cădere liberă apoi, în iadul singuratic am ajuns.
Mirajul contopirii noastre a dispărut,
ideea aceea de perfecţiune şi complicitate s-a pierdut
în câteva ore de atracţie fizică,
sau pasionale momente coborâte din lumea metafizică.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orizonturi

Cad ploile verii, ploile serii se pierd între pământ şi cer.
Norii îşi scutură veşminte de lumină,
precum păsările cerului, lasă în urmă zbatere de aripi.
Ochii privesc departe, dincolo de orizont, acolo unde nu te zăresc.

Căci lacrimile mele sunt amare şi reci, precum ploaia.
Tristeţe! ai chip frumos, dar eşti fără milă,
fragilă şi rece aşterni peste mine mantia ta de lumină.
Doruri se frâng în piept a zbatere,
depărtarea mă cheamă cu gust de fagure.

În faţa casei mele sunt urme de paşi, de iarbă călcată de talpă de om,
iar vara este pe sfârşite şi iarba se va ostoi de dor şi uitare.
Rămâne doar gândul ce ţipă în noapte
pentru a-şi găsi sălaşul acolo departe, în inima ta.

Şi plouă mărunt, e seară,
tăcerea se aşterne potop între noi şi inima bate şi inima tace
şi luna priveşte timid cu ochi ca de sfinx şi sunet de ploi.

poezie de Loredana Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce să-ţi fiu?

Poate că mâine va fi o altă vreme
sau nu
voi afla sunetul vocii ei
şi îl voi uita chiar a doua oară

pentru că sunt eu
şi tu eşti pe tărâmul meu

ea e
întrebarea
care macină cerul gurii
o zi doar
încă una

urechile
varsă cenuşă
caldă încă
stinsă de cuvinte goale
aşteptând un răspuns
care nu se va naşte niciodată
lângă mine
lângă tine
pată roz
cristal din Oz

de ce nu-mi eşti
de ce să-ţi fiu
de ce nu vii
de ce să viu (?)

poezie de Sorina Rîndaşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi... nimic nu poate fi

Între mine, între tine
Nu-i nimic ce ar putea
Să aprindă licărire,
Să privească ochi de stea.

Între tine, între mine
Gol pustiul surâdea,
Se-neca speranţa vie
Cerului ce ne veghea.

Între mine, între noi
Bate vântul şi curg ploi.

Între tine, între mine
Depărtare e de-un veac,
Ca-ntre noapte şi lumină,
Între verde şi uscat.

Nu e nimeni ce-ar visa,
Să unească două fire
De tristeţe-n iarnă grea
Pe un pisc frumos de lună!

Între mine, între noi
Bate vântul şi curg ploi.

Între tine, între mine
Nu-i nimic, ce-ar încerca
Să aprindă o lumină,
Să ne bucurăm de ea.
Nu e timpul şi nici locul,
Şi nici clipe de răgaz,
Tristă-i ziua, crud e focul,
Pal e roşul pe obraz!

Bate Între mine, între noi
vântul şi plâng ploi!

La ce bun aceste toate
Când speranţele ne mor,
Când plecat-a tot înaltul
Pe o frunză, pe un nor?

Între mine, între noi
Nu-i nici noapte, nu-i nici zi,
Curg doar lacrime şuvoi
Şi... nimic nu poate fi.

Între mine, între noi
Bate vântul, toarnă ploi!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dansăm în ploaie...

Am îmbrăcat azi rochia iubirii
Şi-n păr mi-am prins o dulce orhidee
Ştiam că vii şi-am asteptat cuminte
În parcul de-altădată, pe alee.

Ai apărut şi pe neaşteptate
M-ai sărutat... N-am apucat să-ţi spun
Că inima-mi bătea ca o furtună
Iar gându-mi te striga ca un nebun.

Ce elegant eşti azi, iubitul meu!
Şi în priviri simt dulcea ta iubire...
De mâna mă conduci fără cuvinte
În dansul prea frumos spre nemurire.

Dansăm în ploaie... picături se sting
Pe ale noastre buze-nfierbântate
Nici nu ne pasă dacă în jur e frig,
Nimic şi nimeni azi nu ne desparte.

Un pas... şi încă unul... M-ai cuprins
În dansul tău... Curată nebunie!
Cad stropi zglobii de ploaie printre noi,
Iar eu mă simt ca niciodată... vie...

În hohote de râs ne-am rătăcit
Printre săruturi dulci facem cărare
De fericire plin e universul
Ce ne-a-mbrăcat azi dragostea în soare.

Atât de-aproape eşti acum de mine!
Doar hainele prea ude-s între noi
Iubirii noastre însă nici nu-i pasă
De vor mai fi furtuni sau alte ploi.

Dansăm în ploaie şi-i atât de bine
Să stiu că ai venit şi nu mai pleci
În valsul nostru vom pluti spre stele,
Ne vom iubi acolo sus, în veci...

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dansăm în ploaie

Am îmbrăcat azi rochia iubirii
Şi-n păr mi-am prins o dulce orhidee
Ştiam că vii şi-am asteptat cuminte
În parcul de-altădată, pe alee

Ai apărut şi pe neaşteptate
M-ai sărutat… N-am apucat să-ţi spun
Că inima-mi bătea ca o furtună
Iar gându-mi te striga ca un nebun

Ce elegant eşti azi, iubitul meu!
Şi în priviri simt dulcea ta iubire…
De mâna mă conduci fără cuvinte
În dansul prea frumos spre nemurire

Dansăm în ploaie... picături se sting
Pe ale noastre buze-nfierbântate
Nici nu ne pasă dacă în jur e frig,
Nimic şi nimeni azi nu ne desparte

Un pas… şi încă unul… M-ai cuprins
În dansul tău... Curată nebunie!
Cad stropi zglobii de ploaie printre noi,
Iar eu mă simt ca niciodată… vie…

În hohote de râs ne-am rătăcit
Printre săruturi dulci facem cărare
De fericire plin e universul
Ce ne-a-mbrăcat azi dragostea în soare

Atât de-aproape eşti acum de mine!
Doar hainele prea ude-s între noi
Iubirii noastre însă nici nu-i pasă
De vor mai fi furtuni sau alte ploi

Dansăm în ploaie şi-i atât de bine
Să stiu că ai venit şi nu mai pleci
În valsul nostru vom pluti spre stele,
Ne vom iubi acolo sus, în veci...

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu...

Nu te-am pierdut în nici o clipă petrecută fără tine!
Doar mi-ai lipsit puţin dintr-o privire în viaţa asta trecătoare!
Şi nici nu mi-ai lipsit prea mult, doar atât cât Tu ai vrut!
Nici nu te-am aşteptat prea mult, erai acolo printre gânduri!

Când îmi lipseai, te pictam într-o icoană printre îngeri!
Şi-n glasul meu te auzeam doar pe tine printre timpuri!
În ochii mei doar Tu îmi străluceai luceferi în orizonturi!
Şi-n nopţile fără de stele, doar Tu erai în cerul meu o Stea!

Nici timpul nu-mi era stinger, doar Tu îmi eşti perechea mea în Cer!
Nici stelele nu pier, nici Tu nu pieri, ci doar revii
în zori!
Şi-o altă zi ne-mbată cu roua de pe flori,
ne-aduce ziua fără nori!
Nici Tu nici Eu nu mai cerşim iubirea când apare Luna!

Nici noaptea nu ne mai desparte, nici stelele nu ne mai sunt străine!
Totul e-atât de aproape, nu ne mai pierdem printre şoapte!
Nici moartea nu alungă ce viaţa a născut din praf de stele!
Nici aurul nu ne rezistă Nouă, nimic nu poate pune sfârşit în noapte!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi lua...

nu-mi lua iubirea
tăcerile mele în schimb de monedă
singurătatea fără iubire
doare atroce
o dau
nu lua fără să ştiu
în neat sunt aruncat
am pierdut firul minutului
ora ceasului aleargă nebună
zilele dau năvală
unde eşti?
te caut destin
alături de mine nici sunet
aerul este un vacum
am aspirat prea multă durere
senzaţia inutilului mă doboară
regretul întâmplării
caut arcuşul şi pianul tace
am o cărare pustnică pe clape albe
sunt sufocat în corpul lemnului
am pierdut firul veţii
îţi cer să-l găseşti pentru mine
nu-mi lua nimic din iubire
nu-mi lua...
te rog

poezie de Viorel Muha (5 aprilie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea e în tine. A fost tot timpul acolo şi e singurul loc unde va fi. Atunci când nu simţi iubire e pentru că ţi-ai acoperit iubirea din tine cu gunoaiele existenţei de zi cu zi şi doar de tine depinde să îţi mişti fundul şi să începi să faci curat printre gunoaie până când vei face iubirea din tine să strălucească din nou.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Forţa ploii

În mine ploaia în ropote cade
Spălând ale sufletului arcade
Şi tună în inima-mi speriată,
Ţin tunetul priponit de-o bucată.
În oglindă văd o alta, sunt nouă
O flacără stinsă sunt acum şi plouă.
Cred în mine însămi şi în ce gândesc
Deşi fiecare al meu "eu" urăsc
Când pe mine însămi nu mai regăsesc.
Ca apa care nu vrea să mai treacă
Amărăciunea stă pe loc, nu pleacă
Căci tu doar poţi să-îndepărtezi tristeţea
Să-înlocuieşti doar cu-n zâmbet căpeţea,
Murgul pe-amândoi să ne ducă-n galop
În poiana iubirii sub un falnic plop.
Cum tunetul trece, nimic nu atinge
Doar tu c-o privire tristeţea poţi frânge.
Hai vino, scoate la lumină al meu "eu"
Precum focul viu a adus Prometeu.
Mare-i forţa ploii dar n-are putere
Să cureţe a mea fiinţă de durere.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vară fără tine

O vară grea,
o vară cu o altă lumină
în interiorul nostru.
O vară fără tine...
şi încă o lumină din noi,
învelită în lacrimi.
Un an lung fără sfârşit, greu,
visuri noi, visători,
ce vom scutura
în inimile noastre,
chiar dacă nu suntem acolo.
Tu pentru totdeauna...
aprinzi încă o lumină
şi vocea sufletelor noastre,
iar inimile noastre
vor fi veşnic în noi...

poezie de Eugenia Calancea (24 august 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasajul terorii, legat la ochi

Deodat' orice lumină se stinge.
Nodul din gât, gândurile cu putere mi le strânge.
Alerg... fug de greaua obscuritate ce mă copleşeşte,
dubiul se strecoară hoţeşte, învelit în astuţie...
Nici o stradă-n faţa mea, nici o soluţie.
Îmi curăţ ochii dar nu văd nimic...
Nu e momentul de-a vedea
dar inima şi trupul poftesc alchimic
firave raze se lumină sau o stea.
Sunt pelegrinul pierdut de zile într-un arid deşert,
ce ar muri doar pentru a simţi alert,
dulcea mângâiere a unei picături pe buzele-nsetate
ce la viaţă l-ar readuce fără doar şi poate.
E gestul ce-l face pe om clarvăzător sau orb,
înger cu aripi albe sau conducător acerb.
Acum însă e inutil... e doar întuneric,
în beznă sunt încătuşat ermetic.
Voiam să văd dar m-am legat la ochi,
nimeni acum nu-mi face de deochi.
Subit din fugă m-am oprit,
picioarele se urmăresc unul pe altul
într-un ritm paşnic, liniştit
căci sunt un mândru hibernacul.
Am căzut, cad şi voi cădea
dar voi merge şi nu voi renunţa
pentru că, deşi legat la ochi, eu pot vedea...
Pleoapele nu le deschid dar mâinile împreunez,
cu credinţa-n suflet orice teroare îndepărtez.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adesea, am dorinţa de a face un alt gest, cel al crucii. Atunci când merg, în răcoarea dimineţii, vara după rugăciune, îmi pun braţele în cruce sub soarele ce se înalţă. Mă simt atunci una cu Creaţia, cu mine însumi, cu Dumnezeu, cu toţi oamenii. Nu mai există separare în mine între cer şi pământ, între spirit şi instinct, între spiritualitate şi sexualitate. Pentru mine este o experienţă de mare profunzime. Dacă nu pot provoca această experienţă ca prin magie, pot cel puţin, punându-mi braţele în cruce, să presimt adesea ce înseamnă să fii una cu toate.

Anselm Grun în Invitaţie la seninătatea inimii (2002)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgie

Înfăşoară-mă cald în toate culorile regretelor tale,
Cântă-mi râsetele de la prima întâlnite
Şi plânsul meu de atunci când ai plecat,
Spune-mi în cuvinte tot ce buzele noastre împreunate şi-au şoptit,
Tot ce trupurile noastre lipite au strigat,
Tot ce n-am înţeles şi mai era de înţeles.
Dar n-ai mai stat.
Pictează-ţi liniştea şi durere-mi într-un singur tablou
Şi agaţă-l deasupra patului,
Să pot să te privesc în timp ce dormi,
Să ştii că voi veghea.
Aruncă un ochi prin mine fără să clipeşti
Fără să-ţi strângi pleoapele de teama,
Printre ruine şi flăcări mistuitoare,
Printre concerte de Bach şi ţipete,
Printre doruri amare şi furtuna de lacrimi sărate
Se mai află încă o inimă care zvâcneşte.
Uscată.
Veştejită.
Putrezită.
Sfârşită.
A mea.
Pentru tine.

poezie de Denisa-Maria Ilie
Adăugat de Denisa-Maria Ilie
Comentează! | Votează! | Copiază!