
Cer și pământ
Plâng în tine,
plângi în mine,
plâng pistiluri în stamine,
plânge melodia vieții,
de se zguduie pereții,
în aroma dimineții...
Deasă-i ceața,
plânge viața,
pe mosor se strânge ața,
în pelin găsim dulceața,
plânge până și paiața,
lălâia și nătăfleața,
lacrimile-i sapă fața...
Plânge-n taler adevărul,
de ni se zburlește părul,
plin de must, plânge ciubărul,
viața-i stranie de-a pururi,
dorul bântuie-n azururi,
moartea prinde, clar, contururi,
morții nu-i cătăm cusururi...
Zborul zbor ne este frânt,
el nu are crezământ,
trădează sub jurământ,
totu-i Cer și-apoi Pământ!
poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre plâns
- poezii despre viață
- poezii despre moarte
- poezii despre trădare
- poezii despre păr
- poezii despre promisiuni
- poezii despre muzică
- poezii despre dor
Citate similare

Plânge marea
Plânge marea, plânge țărmul,
Albatroșii plâng și ei,
Vântul și-a-ntețit vacarmul
Biciuit fiind de zei.
Plâng și crestele-nspumate,
Plâng catargele... se frâng,
Pentru cei plecați departe
Ochii celor dragi, azi, plâng.
Și natura toată plânge
Lacrimi podidesc și curg,
Matrozi uzi cu rece sânge
Trimit gândul lor în burg.
poezie de George Ceaușu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre vânt, poezii despre sânge, poezii despre ochi, poezii despre natură sau poezii despre gânduri

Nu plânge, mamă...
Nu plânge, mamă, pentru mine,
Nu plânge, zău nu are rost,
Sunt val ce strigă ziua lumii
Și noaptea uitå de ninsori
Nu plânge, mamă, nu e bine,
O lacrimă de-a ta, e mult
Mai bine lasă-mă pe mine
Să-mi duc necazul început!
Nu plânge, mamă, trece toamna
Și frunzele se pierd pe drum,
Simt rodul dragostei în mine
Ce-ascunde amintiri de mult!
Nu plânge, mamă, n-am så mor,
Când vântul bate dinspre nord
Și sufletul mi-e înghețat
De dorul mare ce îl am!
Nu plânge, mamă, lasă așa...
Sau hai să plângem împreună,
Ne ștergem lacrimile-n zori
Și până-n seară se usucă!
poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre început
- poezii despre toamnă
- poezii despre suflet
- poezii despre seară
- poezii despre noapte
- poezii despre ninsoare
- poezii despre mamă
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Doamne, în tine ne-am pus speranța
Doamne,
în tine ne-am pus speranța,
de virus să ne aperi viața.
Grija noastră Tu o porți.
Ajută-ne Doamne, că poți!
Ajută-ne Doamne să trecem
mai ușor peste necaz!
Ajută-ne ca să ștergem
lacrimi, de pe-al nost' obraz.
Scapă-ne de grea urgie
ce s-s-întins pe tot pământul.
De groaznica pandemie
care ne-atinge de-a rândul.
Ajută-ne să revenim!
Viața să-și urmeze cursul.
Din suflet îți mulțumim
dacă vom primi răspunsul.
În genunchi, seară de seară,
te rugăm să ne salvezi.
Înlătură crunta boală,
viața noastră s-o-îmbunezi.
Plânge mama, plânge tata,
plânge casa, plânge vatra.
Plâng copiii, plâng părinții.
Trimite îngerii, sfinții
s-alunge a noastră durere,
s-aducă-n suflet mângâiere.
Arată-ne a Ta-îndurare!
Să fie viață pe pământ.
Să alungăm astă-încercare
ce ne trimite în mormânt.
Doamne, oprește epidemia
care a cuprins pământul!
Arată că omenia
vine de la Tine, Sfântul.
Noi îți facem legământ:
De Tine nu ne despărțim.
Tată milostiv și sfânt,
învață-ne să ne ferim!
Doamne,
Tu ne ești speranța.
Nu ne lăsa să murim!
Apără-ne Doamne viața!
Cu plecăciune te slăvim.
Pentru cei de pe pământ
Tu ești Tatăl Bun și Sfânt.
Ajută-ne când te chemăm!
Noi cânt de slavă-ți înălțăm.
poezie de Dumitru Delcă (31 martie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre tată, poezii despre îngeri, poezii despre sfințenie, poezii despre salvare sau poezii despre pandemie

Plânge Dumnezeu
Plânge Dumnezeu, (a câta oară?)
Îngerii în ceruri poartă doliu,
Viața a ajuns un promontoriu
Într-o mare de dureri... E seară...
Plânge Dumnezeu privind rebuturi,
Oameni doar la trup, la suflet draci,
Plâng părinți și nu ai ce să faci,
Răstigniți în lacrimă plâng fluturi.
Cenușii, cad stelele din ceruri,
Luna poartă trenă sângerie,
Fericirea-i oază-ntr-o pustie
Înspre care nu mai umblă trenuri.
Morții știrbe aducând obolul
Spre Șeol nebunii vând bilete,
Mame nu mai vor să nască fete
De când troc e socotit violul.
Plânge Dumnezeu... Sunt șanse slabe
Să zâmbească-n următorul veac
Când privește un popor sărac
Puși de-ai săi aleși în patru labe.
pamflet de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre timp, poezii despre trup și suflet, poezii despre trenuri, poezii despre sărăcie sau poezii despre stele

Timpul și-a pierdut compasul
Plânge ziua, plânge ceasul
Și-n secunda tremurată,
Pe cadrane sfărâmată,
Timpul și-a pierdut compasul.
Plânge ora, plânge clipa
Pe-amintirea-ncremenită,
Când nădejdea ofilită,
De neant și-a frânt aripa.
Plânge ziua, plânge ceasul
Sus, în turla veșniciei,
Ori pe pragul agoniei,
Timpul și-a pierdut compasul.
poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre secunde, poezii despre ceas sau poezii despre aripi

Plânge toamna
Plânge toamna cu frunze ruginii,
Peste ochii tăi iubito și peste câmpii.
Plânge toamna peste meleagul nostru sfânt,
Peste iarba care se ascunde în pământ.
Plânge cum plânge o mamă după copiii săi.
Toamna plânge peste copacii goi de pe alei.
Iubito dacă vrei pot să rog toamna,
Să numai plângă peste ochii tăi.
poezie de Vladimir Potlog (2 noiembrie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfinți, poezii despre iubire, poezii despre frunze sau poezii despre căderea frunzelor

Poezia este ochiul care plânge. Ea este umărul care plânge, ochiul umărului care plânge. Ea este mâna care plânge, ochiul mâinii care plânge. Ea este talpa care plânge, ochiul călcâiului care plânge.
citat celebru din Nichita Stănescu
Adăugat de Diana Niculae(Peachy)

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre mâini, citate de Nichita Stănescu despre mâini, citate despre poezie, citate de Nichita Stănescu despre poezie, citate despre plâns, citate de Nichita Stănescu despre plâns, citate despre ochi sau citate de Nichita Stănescu despre ochi
Îngerii-s în lacrimi, plânge Dumnezău
Îngerii-s în lacrimi, plânge Dumnezău,
Omul bun când este sluga celui rău.
Plâng toți sfinții, cerul, Dumnezeul nost,
Când deșteptu-ajunge sluga unui prost.
Plâng fără-ncetare zeii de demult,
Când un erudit e slugă la incult.
Plâng icoane sfinte, plâng în sanctuar,
Când un cal ajunge slugă la măgar.
poezie de George Budoi din Bunătatea și răutatea (12 iunie 2019)
Adăugat de George Budoi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prostie, poezii despre oameni buni, poezii despre măgari, poezii despre ignoranță sau poezii despre icoane
Ca tine, mamă!
Pot, mamă, să-mi legăn copiii
Așa cum se poate de bine,
Dar știi, să îmi fie rușine,
Nu-i leagăn mai bun ca la tine.
Pot, mamă, să cânt cum se cântă,
Pietoso, dacapo al fine.
Dar știi, să îmi fie rușine,
Nu-i cântec mai drag ca la tine.
Pot moarte să-nving și să sufăr,
Să tac și să plâng cum se plânge...
Dar, mamă, să-mi fie rușine
Nici plânge nu pot ca și tine!
Chișinău 30 septembrie 2019
poezie de Mihai Ghidora (30 septembrie 2019)
Adăugat de Ghidora

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre rușine sau poezii despre copilărie
Cu tine, mamă!
Ca tine, mamă!
Pot, mamă, să-mi legăn copiii
Așa cum se poate de bine,
Dar știi, să îmi fie rușine,
Nu-i leagăn mai bun ca la tine.
Pot, mamă, să cânt cum se cântă,
Pietoso, dacapo al fine.
Dar știi, să îmi fie rușine,
Nu-i cântec mai drag ca la tine.
Pot moarte să-nving și să sufăr,
Să tac și să plâng cum se plânge...
Dar, mamă, să-mi fie rușine
Nici plânge nu pot ca și tine!
Chișinău 30 septembrie 2019
poezie de Mihai Ghidora (30 septembrie 2019)
Adăugat de Ghidora

Comentează! | Votează! | Copiază!

Hodie mihi, cras tibi
În mine,
În tine
Și-n el
Inima cântă
Și plânge la fel...
Cântă
Și plânge
Înfiptă în noi
Căntă în clipa în care ne naștem
Și plânge cu clipa de-apoi...
Când cântă cu ploaia
Ne-nchidem odaia...
Când plânge cu vântul
Ne-nchidem mormântul
Tustrei, și, la fel,
Și-n mine,
Și-n tine,
Și-n el!...
poezie celebră de Ion Minulescu din Familia, seria II, nr. 4-5 (mai 1938)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Ion Minulescu despre vânt, citate de Ion Minulescu despre plâns, poezii despre ploaie, citate de Ion Minulescu despre ploaie, poezii despre naștere, citate de Ion Minulescu despre naștere, citate de Ion Minulescu despre muzică, poezii despre inimă sau citate de Ion Minulescu despre inimă

Filosofia
iubita mea mă plânge din dragoste
apoi mă plânge din dragoste
apoi mă plânge
apoi
iubita mea nu mai plânge
doar dă cu umerii fălcilor de pereți
cum ar plânge pe gură ca proasta din prea
mută filosofie
apoi
se pierde ca idioata
în detaliii ciudate
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre filozofie sau poezii despre gură
Clipa grea
Nu plânge suflete,
nu plânge...
Nu lăsa clipa grea
să te strivească...
Furtuna asta
nu va dura
o veșnicie!
Doar stropii reci
îți vor aminti
că ești vie...
Fulgerele
se scurg în pământ
luminându-te,
tunetele
îți spun că exiști...
Rămâi de granit,
să nu te miști!!
Nu plânge suflete,
nu plânge...
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Floare de cais
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre existență
Adevărata durere
Când e singură nu plânge Gelia pe al ei tată;
Dar cum se ivește unul, lacrimi îi țâșnesc deodată.
Nu e sincer cel ce plânge ca să fie consolat,
Cel ce plânge fără martori, plânge cu adevărat.
epigramă de Marțial din Epigrame (1961), traducere de Tudor Măinescu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre tată, epigrame despre sinceritate, epigrame despre plâns, epigrame despre durere sau epigrame despre adevăr
Tăcerea ce plânge
Și piatra...
tulburată de urletul brazilor
în timp ce stâncile oarbe
opresc valurile norilor
în murmurul zorilor
unde străpunge polul
vârfurile ghețarilor
orizontul alb...
ce văd e numai veșnicia
ce respiră
și plânge... plânge.... plânge tăcerea....
poezie de Corina Gherman
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tăcere, poezii despre stânci, poezii despre nori sau poezii despre brazi
Lui Dumitru Fărcaș
Mitre, bată-te pustia,
Plânge după tine via,
Plânge vin de poamă-aleasă,
De când bei ER două-șasă.
epigramă de Vasile Iușan din Lume multă, oameni puțini (2009)
Adăugat de Vasile Iușan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre Dumitru

Am să trec prin orașul tău fără să plâng
sau poate că nu
poate că voi plânge
și sufletul se va rupe de mine
ca de o lume veche
sigur așa va face
te va căuta pe străduțele înguste
cu respirația tăiată
va întreba trecătorii
unde locuiește cel mai frumos băiat
din orașul acesta
și toți se vor mira
dar el tot o să te caute
cu buzele arse
o să bată din poartă în poartă
și va plânge
sărutând pietrele
atinse de picioarele tale
negreșit va plânge
de teamă
să nu te găsească
adormit
într-o inimă nouă
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre somn, poezii despre picioare, poezii despre oraș, poezii despre frumusețe sau poezii despre frică
Când pașii nu te-ascultă
Cu pașii care-i fac
în fiecare seară
încerc să te ajung,
căci dorul mă doboară,
dar... mă opresc și plâng.
Plânge răbdarea-n mine
că nu te pot atinge,
dispari în ceața neagră
când lampa mi se stinge,
gândul din nou aleargă.
Si zbor iarăși spre stele
cu aripile frânte,
dar nu ești printre ele,
nu-i cine să mă-ncânte,
nici măcar niște Iele.
Mă las bătut ca cerga
în piua de pe vale,
din lacrima ce-mi curge
fac un părău de jale
căci dorul tău mă frânge.
poezie de Corneliu Zegrean-Nireșeanu din Dragoste, patimă și blestem (10 august 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireșeanu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre văi sau poezii despre negru

Încearcă a nu plânge...
Încearcă a nu plânge, când zorii dimineții
Nu vor putea să-mbrace în purpură poeții,
Și tu, nu plânge dacă ei nu mai pot să scrie,
De dragoste de viață o altă poezie.
E un sfârșit în toate, cum este pe pământul,
Unde o nemurire e numai în Cuvântul,
În care toți poeții au fost și-or să mai fie,
Trăind doar cu Femeia, mereu, în Poezie,
Că lor le e Femeia un vis crescut în floare
Și ea le este muză, în veci nemuritoare,
Așadar, tu, nu plânge, Femeie, când se duce,
Poetul să își pună în vers aripi de Cruce,
El știe că-i rămâne, în urmă, numai cântul
Iubirii lui, ce poate a înflori pământul,
Nu plânge, când el știe că nu-i va fi sfârșitul
Acolo unde Crucea-i așteaptă răsăritul...
poezie de Pavel Lică din Galaxia marilor iubiri
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre sfârșit, poezii despre flori, poezii despre femei, poezii despre versuri sau poezii despre dimineață

Ană, Ană
Ană, Ană, țipăt dulce,
Curgi în mine ca un râu
Ce-ar vrea mâna să-mi usuce...
Cărămida-i pân' la brâu.
Ană mor și eu cu tine,
Mor în mine-s blestemat!
Cărămida-n gât îți vine
Zidul nu s-a surupat.
Ană, Ană cerul plânge,
Sufletul și pruncul meu,
Plânge zidul și te strânge
Surd rămâne Dumnezeu...
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Gabriela Mimi Boroianu despre suflet, poezii despre religie, citate de Gabriela Mimi Boroianu despre religie, citate de Gabriela Mimi Boroianu despre plâns, poezii despre mâini, citate de Gabriela Mimi Boroianu despre copilărie, poezii despre bebeluși sau poezii despre Dumnezeu