Obsesie violet

Maci şi cer, în echilibru, un melanj de ochi şi gură,
De supunere şi toamnă, de tăcere şi furtună,
Orizont de cerc de viaţă, buze ce închid lumina,
Nevăzut mister şi taină din care se naşte vina.

Reverie elevată şi transfigurări în vise
Dincolo de simbolismul primăverilor apuse,
Pod între pământ şi ceruri, patimă şi-nţelepciune
Între simţuri şi-ntre spirit, toate-acestea-n mov, se spune

C-ar avea lăcaş de taină, iar în straiele divine
Patimile-n violete ţesături stau să se-nchine.
Obsedantă oglindire-a sacrificiului de sine,
Nuanţă care,-n ghimpi, renaşte-ntr-o coroană de rubine.

Şi-i atât de rară-n lume, melancolică, regală!
Cine-o poartă-şi lecuieşte orice urmă de sfială.
Sita-zânelor, ce mândră-i, de nimic nu are teamă,
Violet, dumnezeieşte, rabdă fără ca să geamă.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg violet

Amurg de toamnă violet...
Doi plopi, în fund, apar în siluete
- Apostoli în odăjdii violete -
Oraşul e tot violet.

Amurg de toamnă violet...
Pe drum e-o lume leneşă, cochetă;
Mulţimea toată pare violetă,
Oraşul tot e violet.

Amurg de toamnă violet...
Din turn, pe câmp, văd voievozi cu plete;
Străbunii trec în pâlcuri violete,
Oraşul tot e violet.

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

O taină e iubirea,

O taină e iubirea,
O taină e durerea
Pentru cei care nu le pot stăpâni.
O taină e lumina,
O taină e plăcerea
Pentru cei care nu le pot privi.
O taină este gândul,
O taină e cuvântul
Pentru cei care nu le pot rosti.
O taină este viaţa,
O taină e şi moartea
Pentru cei care nu le pot preţui.
O taină este dorul veşnic călătorul
Pentru cei care nu pot iubi.

poezie de Vladimir Potlog (12 noiembrie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără suflet, ce-am fi fost?

Dincolo de ochi şi gură, sufletul se zbate-n taină
Ca o aripă beteagă, ce îşi plânge zborul frânt,
N-are nume, n-are casă, nu-l îmbracă nicio haină
Şi aleargă-n patru vânturi, între ceruri şi pământ.

Se izbeşte de-ntuneric, rănile îi sângerează
Dar, nu plânge nicio clipă, ochii plâng în locul lui.
Un actor pe scena vieţii, doar în replici mai bravează
Când o gură mai zâmbeşte pe o mască-a orişicui.

Hologramă migratoare dintr-o neştiută-adresă,
Implantată-n trup, dă viaţă şi cum doare când lovesc
Vinovatele cuvinte orchestrate într-o piesă
Regizată de necine într-un loc nepământesc.

El, cuvântu-nnobilează şi ucide deopotrivă,
Sufletul îl fericeşte sau îl sângeră sub cnut;
Cu emblema lui divină, de sorginte afectivă,
Ce-am fi fost în lumea asta, dacă nu l-am fi avut?

Nişte creaturi ciudate, ce-am fi dispărut subit,
Trup ne-nsufleţit în moarte, nedumnezeiesc cioplit...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să te cânt într-un vals prima oară...

Între cer şi pământ mai aştept un cuvânt
Şi o notă să cadă în mare.
Eu, pe ţărmul de azi, fac c-un val legământ
Că voi fi Vrăjitorul de sare...

Lacrima să-ţi adun dintr-un zbor de lăstun
Înspre toamna ce bate la poartă.
Tu, iubito, să plângi, doar atunci când îţi spun
Şi să-mi calci cu iubire pe soartă!

Eu, cum sunt Vrăjitor, din iubire nu mor
Tu, şopteşte-mi vocale albastre,
Să compun partituri pe al mării covor
Despre toate durerile noastre...

Între flux şi reflux e o clipă de-aflux
Când turcoazul pictează pe buze
Dorul nostru de noi răsfirat în influx
Ca poemele-n braţe de muze...

Între mare şi cer e atâta mister
Şi o taină de viaţă bizară
Hai, iubito, sub ploi, într-un zbor efemer
Să te cânt într-un vals prima oară...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fotocopie

Astăzi vei fotocopia lumina
Pe ecranul zorilor.
Vei proiecta un cuvânt
Acel nimic care aduce
Întotdeauna iubirea pe lume.

Astăzi mă vei naşte din nou
Ca o literă-n plus.
Vei strânge punctul şi virgula
Între o tăcere prelungă
Şi pe ecranul din centrul lumii
Vei proiecta un cuvânt.

Astăzi târziu voi apune
Ca o şoaptă uitată
Între da şi nu,
Acel cuvânt pur şi simplu
Care naşte din nou
Înscris între litere
Din lumină,
Un om.

poezie de Lidia Muraru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un arici pe-un câmp de maci

Între grabă, între treabă
Între urlet, între scrâşnet
Un arici pe-un câmp de maci.

Nebunia zilei latră
Piatră împietrita-n piatră
Un arici pe-un câmp de maci.

Cărţile – Ferestre-n ziduri – Pentru toţi
Un arici pe-un câmp de maci.

Între vise – regăsire
Între taine – amintire
Un arici pe-un câmp de maci.

Printre gânduri, printre rânduri
Printre gene, printre semne
Un arici pe-un câmp de maci.

Între râs şi răsărit
A uita şi amintit
Un arici pe-un câmp de maci.

Între clipă, între frică
Între rugă, între fugă
Un arici pe-un câmp de maci.

poezie de Florin Chilian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia, loc de taină..

Se întâmplă câteodată, din mine să mă desprind şi-ntr-o altă lume pură, cer şi stele să cuprind...
Este o secundă rară, când tăcerea-şi face cuib chiar şi-n iad şi rai şi-n tine, cu sfială mă încuib...
Gândurile fug departe şi golită de-ndoieli iau cuvintele de mână, să cădem la învoieli...
Nu negociem vreo plată şi nu facem niciun schimb, doar le pun în versuri nude şi le-nnobilez c-un nimb...
În poeme violete le ascund de cnut şi corbi, să le dăruiesc lumină celor ce s-au născut orbi...
În buchetele albastre, versurile înfloresc, le adăp cu-nflăcărare, să ştie că le iubesc...
Se întâmplă câteodată, tot mai des şi mai alert, să mă plimb prin poezie... mi-e morgană în deşert...
Şi mi-e loc de rugăciune şi de taină ca-ntr-un schit, unde îmi dezbrac veşmântu-n care am păcătuit...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu ştii

Tu ştii.
Eu nu.
Iar între noi
Ochii se închid
De prea multă întrebare.
Şi-i gol în cârma
Cu răspunsuri.

Eu văd.
Tu nu.
Iar între noi
Mâinile se strâng
De prea multă absenţă
Şi-i stinsă vina
Cu neputinţe.

Tu stai.
Eu nu.
Iar între noi
Buzele se pierd
De prea multă-aşteptare.
Şi-i dor în suflete
Cu tremur.

Eu sper
Tu nu.
Iar între noi
Visele se scurg
De prea multă prezenţă.
Şi-i jenă-n vorbe
Cu nebunie.

Tu ştii.
Eu nu.
Iar între noi
Cuvintele se vând
De prea multă iubire.
Şi-i gol în foamea
De răspunsuri...

poezie de Gabriela Chişcari (1 septembrie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din necesitate de echilibru

Aruncat de univers pe pământ,
înger şi demon,
niciodată-n stare pură,
între golul în care se pierdeau privirile
şi privirile care se pierdeau în gol,
între sentiment şi raţiune,
între plictiseală şi dorinţă,
între nesaţiul viziunii lăuntrice
şi neajunsurile realităţii,
între,, a face" şi,, a spune",

conştient că orice extremă este insuportabilă
şi profanează ideea de echilibru,
în această echivalenţă de vid,
între golul inimii şi golul lumii,
încercai schimbul între dăruire şi primire
pentru a nu cădea în extreme.

Cu zările pe umăr
şi vântul de căpăstru,
pe creste înspumate de val,
între trecut şi viitor,
viaţa – vajnic acrobat pe firul întins al naturii –
se agaţă de prezent.

Pe cumpăna sorţii,
pe taleru-i subţire,
un grăunte mai mult
şi s-a hotărât mişcarea.

În sunetul imens al tăcerii,
paşi lăsând urme pe nouri –
adânci firide fără fund.

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou cu mamă şi copil

În splendide ţinuturi am umblat fără îndoială
în castele clădite de pictori
şi am fost sigură că ele există
Am privit oamenii fără îndoială
şi despre ei n-am aflat nimic
dar tu
te-ai aplecat peste mine ca arborele spre pământ
la înserare
când frunzele se întorc una spre alta
şi strivesc între ele singurătatea
mă ţineai în desimea răcoroasă a braţelor
ca să nu-mi rănesc mersul de asprimea lucrurilor
îmi sprijineai capul
să nu alunece în căutări deşarte
În splendide ţinuturi te-am văzut
poveste de taină a oricărei lumi
îndoite asupră-şi, după imaginea mamei
purtându-şi pruncul trup în trup
Unde nu este spaţiu nu este cădere în gol
pictorii au vrut să lase moştenire
acest fapt neîndoielnic
există orice lucru care poartă în braţe un altul
Eşti aici şi când
frunzele tale s-au aşezat de tot în pământ
ca notele într-o simfonie
sub foşnetul lor galben îmi ţin arborele în picioare
poţi să îţi sprijini capul de mine, mamă
între timp voi căuta să cuprind în cuvinte
odihna roditoare a aplecării spre sine
dar n-ai teamă
nu voi încerca nimic zadarnic
vreau să las moştenire doar
acest ergo sum,
n-ai teamă
te pot ţine în braţe
şi sub furtună nu se va cunoaşte
care din noi a murit în picioare.

poezie de Alexandra Pârvan din Suflare peste păpădii (2013)
Adăugat de Alexandra Pârvan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa Eminului

Acolo-n leagănul de vise, unde-ntristare nu mai este
Romanţa tristelor litanii a nins pe-un ram fără pereche
Şi plopii fără soţ se-apleacă, pe-o filă albă de poveste,
Îngenunchind în poezia poetului cel nepereche.

Poemul se îmbracă-n nuferi, pe-albastra lacului oglindă,
În ceruri nu e iarnă încă, cât încă îngerii ascultă
"Cu mâine zilele-ţi adaogi," cât dorul plânge în colindă,
Eminul nostru e lumină şi-n inimi teii lui exultă.

Un felinar în neguri dense, în "Valurile vremii" strigă
Şi-i luminează "codrul verde - Măria sa" cu "Floare-albastră"
"De-or trece anii"-"n van căta-veţi" în trupul fraged de ferigă
"Ceasul de taină"-al "stelei care a răsărit" la o fereastră.

"Când însuşi glasul" se aude, iubind în taină ţărmul mării,
Romanţa lui fără ecouri răsună-n "codrii de aramă"
"iar când voi fi pământ", "la steaua care a răsărit", uitării
Iubito, îţi voi fi aproape, când "ochiul tău iubit" mă cheamă.

Şi-mbrăţişaţi de iarna rece şi săgetaţi de Kamadeva
Cu florile-i otrăvitoare, fiul iluziei deşarte
Eu, un Adam hulit de îngeri, tu păcătoasă, dulce Eva
Vom fi eroii fantomatici, ai morţii care ne desparte.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineţile unui anotimp

Ropot de umbre renaşte-ntr-o viaţă,
Cu mine, cu tine, cu noi amândoi,
Iar cu lumina, ce tulbur ne-agaţă,
N-aş mai aprinde făclia-napoi...

O toamnă pierdută-ntre noi, – amintiri,
Pe drumuri lacustre, cât plouă! – mai plouă?
Din buze iveam pe trupuri clădiri,
Din ploile noastre, odată, o rouă...

Sub chiciura deasă, persană, în ghem,
Ne încălzeam cu focuri din paie,
Ninsorile toate ştiau că te chem,
Strângându-se-n fulgi, în ger, în văpaie...

O toamnă şi-o iarnă cărau primăvara,
Pe braţe-nflorite-n danteli de cireş,
Iar noi dezmorţeam din umeri povara,
Punându-i iubirii călcâiul pe preş.

Şi totuşi sunt linişti ca punţi între noi;
Ropot de umbre renaşte-ntr-o vară...
N-aş mai aprinde făclia-napoi,
Dar, înspre zori, zăbovesc într-o gară...

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între vorbe şi-ntre fapte

Între vorbe şi-ntre fapte
E mereu un spaţiu gol
Peste care un şeol
Stăpâneşte ca o noapte

Oamenii de teamă urcă
Semnele care coboară
Când lumina înfioară
Lighioanele ce spurcă

Şi întoarce împotrivă
Marginea după un centru
Veşnic temerea ei pentru
Naufragiu sau derivă

Totul ni se pare straniu
Nici aievea, nici în vis
Un abis întredeschis
Ca o mină de uraniu

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata Morgana...

Mă închid în carapace şi-aştept să vină zorii
Şi-mi trec pe dinainte crâmpeie iluzorii...
Eram Fata Morgana, tu încă nu m-ai prins,
Şi alergam prin lanuri între real şi vis...

Se deschideau prin grâne maci roşii înfloriţi,
Noi culegeam petale ca doi îndrăgostiţi...
Ai vrut să-mi dai buchetul cu roşu sângeriu
Eu m-am trezit din vise!... E toamnă şi-i târziu!...

Şi mă închid din nou, din nou, în carapace,
Dar gândurile muşcă!... Hienele vorace!....
De ce e toamnă oare... şi macii s-au trecut?!
De ce-s Fata Morgana şi-alerg spre asfinţit?!...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce-am venit pe lume?

Eu n-am venit pe lume să mă aşez la masă
Şi să aştept poeme la mic dejun şi cină;
Când m-am născut în vară, era marea frumoasă
Şi m-a stropit în glumă cu un pahar de vină.

Şi n-a ştiut că vina o voi purta în sânge,
(M-am rătăcit prin viaţă, mai singură ca luna;)
Şi fiecare toamnă, atâtea ploi îmi plânge,
Că le păstrez în mine, să-mi plângă-ntotdeauna.

Eu am venit pe lume, ca un copil cuminte
Şi n-am cerut bomboane, păpuşi sau prăjitură;
Doar aşteptam iubire şi nu ştiam că minte
Cuvântul ce-n altare pe dumnezei se jură.

Şi m-am mutat în mine, cu tot cu poezie
Şi am fugit de lume, în lumea mea albastră,
Să-mi port cu mine crucea, destinul să îmi fie
În lacrima icoanei din strana ei sihastră.

Nu ştie nimeni încă, nu ştiu nici eu ce taină
Păstrează-n ea răspunsul, la întrebări de-o viaţă:
De ce mi-a fost durerea şi adăpost şi haină,
În fiecare noapte şi-n orice dimineaţă?

Îmi va răspunde versul din ultima secundă,
Când voi pleca în lumea de dincolo de mine,
Un vers bolnav de noapte cu rima muribundă,
Călcând pe-un vis de ceară, pe alte căi străine...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamnei Ileana Vulpescu

Când plouă peste lume cu flori de liliac,
Cuvântul se coboară din glas de ciocârlie
Şi se aşază-n taină pe filele ce tac
Ca broderia fină pe româneasca ie.

Şi curge precum râul curat de la izvor
Şi-adapă setea noastră de zicere română,
Iar Doamna ce-l dezbracă de hainele ce-l dor
Îi mângâie tristeţea şi-l ţine bine-n mână.

Apoi, mărinimoasă,-l împarte la săraci
Să le-ostoiască foamea de româneasca pâine;
Primeşte darul sacru, cu el să îţi îmbraci
Tot golul din vorbire şi zilele de mâine!

Sădeşte Doamna-n ceruri, albastrul din cuvinte
Şi pe pământ cresc ramuri cu rod nepreţuit;
Nu îl doboară ura, nici ploaie şi nu minte
Cuvântul. Şi rămâne averea-n vechiul schit.

Aşa iubire mare, pentru popor şi ţară
Nu moare niciodată şi-n floarea de cais
Dospeşte româneşte o nouă primăvară
De dincolo de lume, de dincolo de vis.

Cascadă de cuvinte, de lacrimă neplânsă,
De gânduri fără nume s-a revărsat în ploi,
Misionară-n viaţa de nedreptăţi cuprinsă
A presărat lumina în umbrele din noi...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul e o taină

"Omul e o taină, viaţa lui e vis."
Vasile Alecsandri

Omul e o taină, viaţa lui e vis
Sufletelor blânde, cerul le-e deschis
Un străin e omul pe pământ trimis
Ce trăieşte atât cât îi e permis.

Blânzilor iertarea, Domnul le-a pRomani is
Fără nici o plată şi în mod gratis
Omul e o taină, viaţa lui un vis
Sufletelor blânde cerul le-e deschis.

Pus este în Carte, în mare zapis
În măreaţa Carte toate fapte scris
Pentru rău ori bine care s-a comis
Rezervat e iadul ori scump paradis
Omul e o taină, viaţa lui un vis.

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce suntem aici, pe pământ?

Viaţa noastră-i aici,
Un ceas între veşnicii,
Un popas între bine şi rău,
Unde stăpân peste fapte,
Eşti doar tu, om...
Tu eşti lumină şi noapte,
Pace şi ură,
Nisip şi ocean...
Tu eşti întunericul în care-ţi afunzi paşii,
Ori lumina în care te-nalţi vis fraged
Cu aripipi filigranate
Şi moi, parfumate.
Cum vrei să fie drumul ales?!
Transcendental? Retrovers?!
Ce taină mai ai de aflat?!
Viaţa e trecătoare,
Caută repede
Clipa care te desparte de moarte!
De moartea eternă...
Eşi ultima piesă a bătrânului puzzle,
Furtună dezlănţuită
Ori blânda mângâiere de soare...
Ce eşti?! Ce vrei să fii?!
Căci viaţa e trecătoare!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nonacţiune

între două margini de drum,
aştept revenirea cuvântului,
în matca fără glas
a iubirii.

cu tine în nervurile ruginite,
mă ascund în colţul croitorului de vise.

las răstignită pânza portocalie.
o privesc.
rup din ea dreptunghiuri de răni.

între două puncte,
aştern culorile inferioare.

vindecarea
începe cu strigătul verdelui alburiu.

în albastru îmbrac suferinţa,
pentru a-mi fi la final linişte,
într-un cub violet.

intensă adâncire în uitare,
chipul devine felinar natural.
tâmplele unesc sânul stâng şi sânul drept
în boltă.

fără stele, fără prezent,
hălăduiesc prin tunelul de cuvinte,
născute sub aripa întunericului.

călătorie între aer şi nimic,
între uitare şi trezire,
între rugă şi tăcere...

între margini de drum,
redevin centrul gol al vortexului,
în care urma paşilor se pierde.

regăsesc nonmişcarea.

redescopăr viaţa,
într-un con de umbră dăruit infinitului
iubire...

poezie de Anne Marie Bejliu (15 octombrie 1968)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă mişc între Dumnezeu şi neamul din care fac parte. În afară de aceşti termeni nu văd nimic semnificativ între cer şi pământ.

citat celebru din Petre Ţuţea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!